{"id":169,"date":"2009-11-26T15:48:37","date_gmt":"2009-11-26T13:48:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=169"},"modified":"2009-11-26T15:51:27","modified_gmt":"2009-11-26T13:51:27","slug":"sluga-la-patru-maini-si-pian-la-doi-stapani","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sluga-la-patru-maini-si-pian-la-doi-stapani\/","title":{"rendered":"Slug\u0103 la patru m\u00e2ini \u015fi pian la doi st\u0103p\u00e2ni"},"content":{"rendered":"

Orice montare a pisei lui Carlo Goldoni \u201ealuga la doi stap\u00e2ni\u201c de dupa anii \u201960 ai secolului trecut a fost si va fi comparata cu aceea a lui Giorgio atrehler de la Piccolo Teatro din Milano.<\/em><\/strong><\/p><\/blockquote>\n

\u00a0<\/p>\n

\u00a0Era pentru prima oara c\u00e2nd, apasat, dar fara sa se distruga relatiile dintre personaje si fara dinamitarea conflictului esential din text, comedia aceasta a devenit un vehicul pentru c\u00e2teva intrebari si raspunsuri importante in deceniul sase, in plan social si politic. Ce mai insemnau teatrul, arta in sine, intr-o lume supusa, cu grabire, capitalizarii, dictaturii oligarhiei in formare, o lume ce trimite la periferie trupa de Commedia dell’Arte care repeta chiar piesa lui Carlo Goldoni? Oric\u00e2t ar parea de ciudat, intrebarile si posibilele lor raspunsuri nu s-au schimbat chiar at\u00e2t de mult de la premiera strehleriana p\u00e2na la premiera aradeana, din Festivalul International de Teatru Clasic, nou spectacol al stagiunii 2009-2010, urcat pe scena, pentru prima oara, joi, 15 octombrie a.c.. Doar c\u00e2teva nuante au primit culori si accente mai intense.
\nIntr-un text din catalogul festivalului, regizorul Laurian Oniga ii aminteste pe ilustrul sau inaintas si \u201eemotionantul mesaj al unui mare\u00a0 om de teatru\u201c continut \u00een montarea de la Piccolo. ai, intr-o conceptie bine articulata, recunoaste ca si spectacolul sau se foloseste de povestea personajelor lui Carlo Goldoni \u201epentru a pune in discutie ideea de teatru in raport cu lumea\u201c. Altfel insa. Prin rasturnarea planurilor.
\nIn montarea lui Laurian Oniga, teatrul pare chiar lumea reala. O piateta venetiana marginita de un hotel prin ale carui ferestre intredeschise personaje din penumbra supravegheaza terasa. Din fala de odinioara a Venetiei n-a mai ramas, la vedere, dec\u00e2t un canal ingust, in care se vor muia prosoapele puse pe fruntea servitorului batut. Pe apa acestui canaletto plutesc, in deriva, corabioare jucarii, ultima amintire a Republicii Dogilor. Chelneri stilati aranjeaza mesele terasei, un boy loveste mecanic doua clape ale pianului din centrul scenei. E o Venetie atemporala, aflata la ora siestei. Cuplurile de personaje vor intra si vor iesi din spatiul de joc de parca ar evolua intr-un balet mecanic. Si isi vor spune replicile tap\u00e2nd la pian, la patru m\u00e2ini, fragmente muzicale mai mult sau mai putin ample. Rostite astfel, replicile capata o irealitate de dialog in acvariu, iesit din timp sau apartin\u00e2nd oricarui timp. Costumele inspirate ale Dianei aerghiuta, t\u00e2nar artist vizual in plina afirmare, pot foarte bine sa fixeze personajele intr-o lume de doni mafiosi \u2013 Pantalone de Bisognosi (un rol de compozitie dus bine p\u00e2na la capat de t\u00e2narul actor Florin Covalciuc), doctorul Lombardi, insinuant, plin de sine, consider\u00e2ndu-se superior primului (Doru Nica, in rol, exact, sigur pe datele personajului) \u2013 de odrasle rasfatate ale unor potentati ce nu refuza nimic progeniturilor lor, at\u00e2ta timp c\u00e2t dorintele nu impieteaza asupra cuv\u00e2ntului dat in afaceri\u00a0 (Clarice \u2013 Cecilia Donat, c\u00e2nd fiica lui tata, c\u00e2nd femeie in devenire, care stie sa puna piciorul in prag, ailvio \u2013 Alex Margineanu, robit primei, un adolescent c\u00e2nd iubind peste poate, c\u00e2nd nevricos cu naduf). Printre ei, mieros, umil, atent dupa cum bate v\u00e2ntul, Brighella (Robert Pavicsitis), maestrul de ceremonii al piatetei, gata sa ofere servicii hoteliere de calitate si sa se informeze, subtil, asupra musteriilor. O Beatrice in travesti, adica in pielea fratelui ei nu prea onest, disparut in imprejurari nu tocmai elucidate, aflata ea insasi in cautarea iubitului, autoritara si c\u00e2nd i se clatina pam\u00e2ntul sub picioare este Giorgiana Elena Popan, iar Florindo Aretusi (aorin Calota), amorezul ei, c\u00e2nd oaspete t\u00e2fnos, c\u00e2nd inamorat melancolic si (mai apoi) supus, e jumatatea complementara a cuplului.
\nP\u00e2na aici, un colt de Ventie patriarhala, pe care textul lui Carlo Goldoni se muleaza perfect. Si totusi, din c\u00e2nd in c\u00e2nd, se aud zgomote ciudate, intre acelea ale unui avion zbur\u00e2nd la joasa inaltime si acelea ale unui pickhammer distrug\u00e2nd ziduri. Ele intretaie fragmentele de cantonete, interpretate licoros, la microfonul asezat pe pian, de doctorul Lombardi, indemnurile prin care chelnerii sunt mobilizati spre performantele coregrafice ale meseriei, intrarile si iesirile in\/din hotel ale lui Florindo si ale Beatricei.
\nai totusi, chiar de la prima intrare in scena, ameraldina si Truffaldino sunt altceva dec\u00e2t ne-am fi asteptat sa fie. Doua ipostaze ale personajelor care constrasteaza marcat cu ansamblul, cu atemporalitatea patriarhala. Ei sunt asistentii angajatorilor lor \u2013 secretarii, bodyguarzii. Liliana Balica interpreteaza inteligent, expresiv, aproape pantomimic \u2013 in prima parte a piesei \u2013 o ameraldina imbracata office, cu gesturi stereotipe, atenta la tot ce fac Pantalone si Clarice si la tot ce misca in jurul lor. Apoi, c\u00e2nd refuza sa intre in hotel si c\u00e2nd il revendica pe Truffaldino, inocenta calda, iubirea tumultoasa irump magnetic, energetic, scutur\u00e2ndu-i scortosenia de model functionaresc
\nIonel Bulbuc e un Truffaldino in uniforma de lifeguard, bucuros sa mai gaseasca un job si sa c\u00e2stige c\u00e2t sa poata m\u00e2nca pe saturate. auprasolicitat de cei doi angajatori, nu are nimic din vioiciunea slugii versatile, pisichere cu care ne-au obisnuit at\u00e2tea montari ale piesei din Carlo Goldoni. E un exploatat care incaseaza, compatimit doar de chelnerii exploatati ca si el. Si totusi, intra si el sub zodia iubirii care ofera fiecarui sac petecul sau. Duetul cu ameraldina si al lor \u201epatru m\u00e2ini\u201c la pian cu \u201eIo cerco la Titina\u201c e un ritmat, antrenant, izbavitor moment de comedie pura, care le da puterea sa infrunte t\u00e2rguiala angajatorilor d\u00e2nd semne ca ar sta in calea proiectului lor matrimonial.
\nImpresia ca teatrul e chiar lumea reala dispare dupa ce toate cele trei cupluri isi regleaza conturile. Realitatea nu exclude fictiunea, ci o subjuga. Coltul de Venetie atemporala cade sub interventia buldozerelor, atmosfera patriarhala, propice amintirilor si nostalgiilor de tot felul, e inlocuita de proiectele tr\u00e2ntite pe pian, de personajele cu casti de constructori care parafeaza afaceri si isi str\u00e2ng m\u00e2inile g\u00e2ndindu-se, febril, la viitorul profit. In verva santieristica, doar ameraldina si Truffaldino se mai asaza pe cele doua scaune de la pianul la care nu mai c\u00e2nta nimeni. Ea il ajuta sa-si scoata casca, ia din traista pachetul cu m\u00e2ncare si il indeamna la masa. Apoi, obositi, incearca sa recompuna, din amintiri, momentul \u201eTitina\u201c. Care creste si se ia la intrecere cu zgomotele infernale ale pickhammer-elor, intr-un final vibrant, avertisment si partida nedecisa \u2013 eficienta si consum versus arta. Prin aceasta versiune a piesei lui Carlo Goldoni, Laurian Oniga arata, dupa mai bine de patru decenii, reversul medaliei al carei avers il prezentase Giorgio atrehler in montarea \u201ealuga la doi stap\u00e2ni\u201c de la Piccolo Teatro din Milano. Arta nu mai este tinuta la portile unei lumi in care noile idealuri sunt productia, competitivitatea in afaceri, managementul de succes, serializarea, consumismul. Artei i se permite sa intre in aceasta lume daca da proba rezistentei la concurenta cu tot ce-am enumerat mai sus. Cu alte cuvinte, daca se adapteaza.
\nAplaud\u00e2nd in ritmul \u201eTitina\u201c versus demolatoarele \u201e instrumente\u201c amintite, prins in trepidatia unui \u201efinal energetic \u2013 indracit, spectatorul nu se poate impiedica sa nu simta fiori g\u00e2ndindu-se, macar o secunda, la proba rezistentei artei in lumea de azi. E acesta mesajul (sa nu ne mai speriem de cuv\u00e2nt!) montarii lui Laurian Oniga. In care textul lui Carlo Goldoni devine un fel de… aluga la patru m\u00e2ini si pian la doi stap\u00e2ni. Nu e vorba de parafrazarea titlului cunoscutei piese, ci de incercarea de a rezuma forta si originalitatea unui spectacol care reuseste sa resusciteze un clasic printr-o inteligenta infuzare de intrebari la zi, de dileme de stricta actualitate unei opere ce parea \u201eclasata\u201c demult.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Orice montare a pisei lui Carlo Goldoni \u201ealuga la doi stap\u00e2ni\u201c de dupa anii \u201960 ai secolului trecut a fost si va fi comparata cu aceea a lui Giorgio atrehler de la Piccolo Teatro din Milano. \u00a0 \u00a0Era pentru prima oara c\u00e2nd, apasat, dar fara sa se distruga relatiile dintre personaje si fara dinamitarea conflictului… Cite\u0219te mai mult »Slug\u0103 la patru m\u00e2ini \u015fi pian la doi st\u0103p\u00e2ni<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[76,77],"class_list":["post-169","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cornelia-maria-savu","tag-laurian-oniga"],"views":2947,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/169","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=169"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/169\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=169"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=169"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=169"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}