{"id":16868,"date":"2013-10-18T17:00:45","date_gmt":"2013-10-18T15:00:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16868"},"modified":"2013-10-18T17:00:45","modified_gmt":"2013-10-18T15:00:45","slug":"unu-harry","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/unu-harry\/","title":{"rendered":"\u201eUnu\u2019 Harry\u201c"},"content":{"rendered":"

Eduard Mezincescu \u00een dialog cu Alexandru Mica (III)<\/strong><\/p>\n

\n

\n

A. M.: Stiu ca la initiativa profesorului Harry Brauner s-a \u00eenfiintat chiar o scoala de nai \u00een cadrul institutului… <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Cui i-o fi venit ideea nu mai stiu. Probabil, tot lui Harry. Dupa ce refuzase sa \u00eentemeieze o scoala de nai pe l\u00e2nga orchestra Institutului de Folclor, Fanica n-a mai putut rezista c\u00e2nd i-am oferit o catedra si o clasa la Conservator. Cu staruinte si rugaminti la toate forurile ce trebuiau sa avizeze initiativa, am obtinut aprobarile necesare. Fanica a avut clasa lui la Conservatorul de Muzica, catedra si titlul de profesor. Printre alte derogari pentru care a trebuit sa luptam, mai spinoasa a fost cea referitoare la studii. Fanica \u00eenvatase sa zica din nai mai bine ca \u00eensusi zeul Pan, \u00eentemeietorul mitic al disciplinei, neglijase \u00eensa celalalte studii teoretice. N-a fost \u00een stare, sarmanul, sa produca macar certificatul de absolvire a cursului primar, care era gratuit si obligatoriu. Dar eu am scos, \u00een premiera mondiala, cred, un dascal de Conservator, asimilat \u00een grad si leafa cu profesorii universitari, si care nu putea atesta cu acte stiinta de carte necesara. Nu strica sa subliniem asta azi, c\u00e2nd b\u00e2ntuie din plin febra protocronismului.
\nA. M.: Ce reactii au avut fata de initiativa dumneavoastra autoritatile din domeniul \u00eenvatam\u00e2ntului? <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Bine\u00eenteles ca mai t\u00e2rziu am fost dojenit aspru pentru fapta mea nepotrivita. La \u00eenfiintarea scolilor medii de muzica, clasa de nai, cu Fanica cu tot, s-a mutat de la Conservator, la liceul de muzica din Bucuresti. S-o fi gasit, poate, si certificatul de studii a lui Fanica? Sau o fi ramas tot autodidact \u00een ale scrisului si iscalitului? Chestie de arhiva, de istorie a culturii. Problema esentiala era fundamental orientata spre solutionare. Fireste, nu dintr-odata.
\nA. M.: Stiu ca problema naiurilor ca instrumente a fost \u00eentotdeauna una spinoasa, nu prea usor de rezolvat. Cum s-au gasit instrumentele necesare pentru studiu, \u00een timpul acela? <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Dupa ce am reusit sa determinam vocatia pedagogica a lui Fanica Luca, ce sa vezi, am descoperit ca nu aveam naiurile necesare. Ele nu se gaseau nici \u00een comert. Nu mai stia nimeni sa le confectioneze. Colaboratorii Institutului de Folclor au desfasurat ample investigatii \u00een toata tara, izbutind \u00een cele din urma sa descopere un mester octogenar care nu mai facuse naiuri de c\u00e2teva decenii. Cu ajutorul lui, au fost produse instrumentele necesare elevilor lui Fanica Luca, ucenicii, calfele si mesterii care aveau sa pastreze mestesugul c\u00e2ntatului la nai, dar si al confectionarii acestuia pentru perenitate.
\nA. M.: Cum ram\u00e2ne cu procesul dumneavoastra de constiinta pe care \u00eel \u00eencercati dupa \u00eencheierea convorbirii telefonice cu temutul Pantiusa? <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Drept sa-ti spun, n-am avut curajul sa merg mai departe, mai ad\u00e2nc cu propriul examen de constiinta, ce iesise ajungea ca sa ma puna serios pe g\u00e2nduri. Insistenta lui Harry Brauner de a obtine pentru orchestra Barbu Lautaru o baraca de lemn ramasa de la nemti, careia eu i-am dat curs, putea avea temeiuri sinistre. Se presupunea ca aurul si valuta lui Patrascanu proveneau de la americani. Nu era \u00eensa exclus ca o parte sa fi fost mostenita de la hitleristi. C\u00e2nd cineva a pornit-o pe drumul tradarii, tradeaza \u00een st\u00e2nga si-n dreapta! \u00cen peretii \u00eenfundati cu c\u00e2lti ai baracii \u00een care era gazduita orchestra puteau fi ascunse documente compromitatoare, instructiuni perfide, explozibili puternici pentru aruncarea \u00een aer a regimului de democratie populara. Mai mult… motivul pe care muzicologul strain \u00eel fredonase, ca sa puna, chipurile, la \u00eencercare virtutile si virtuozitatea ansamblului lautaresc putea fi un semnal misterios, codificat \u00eentr-o tonalitate pe care numai o minte infernala o putea decoda. \u00cen prezenta si sub patronajul unui membru al guvernului care eram, reactiunea mondiala transmisese, poate, celui mai inteligent agent al disolutiei si distrugerii, comanda dezlantuirii marilor rasturnari dramatice. Cutreierarea tarii \u00een lung si-n lat pentru aflarea unui mester \u00een confectionarea naiurilor, acoperea mai mult ca sigur o \u00eentreprindere investigatoare ale carei teluri si motivatii ma \u00eenfiorau. Promovarea unui geniu muzical, aflat \u00een stare nativa, fara certificate de studii, la o catedra aproape universitara, putea fi invocata \u00een foruri internationale ca o dovada a lipsei de scrupule a noului regim, de la care, cu astfel de precedente, oricine se putea astepta la orice. Astazi pot sa scriu despre aceste \u00eent\u00e2mplari cu o oarecare seninatate, dar si detasare. Timpul macina amintirile, toceste sensibilitatile, atenueaza spaimele. Cursul desfasurarilor a fost \u00eendreptat. C\u00e2t s-a putut. Optiunea politica \u00eencorporeaza o doza mai mare de luciditate si mai putina evlavie. Afirmatia autoritara nu mai e de ajuns pentru a distruge oameni, pentru a determina aprobarea tacita sau explicita a silniciilor si abuzurilor. \u00cen epoca, o apostila, o subliniere \u00eengrosata cu un creion de o anumita culoare, o notita informativa sau un referat cu \u00eenvinuiri ticluite, prost \u00eensailate, au fost de ajuns pentru a-l scoate pe Harry Brauner din mediul specializat, la crearea caruia contribuise din plin, \u00een care desfasura cu pasiune mistuitoare si desav\u00e2rsita competenta o activitate de extraordinara \u00eensemnatate pentru \u00eentelegerea sufletului si capacitatii creatoare a poporului nostru. si pentru pastrarea lor. Un fragment de piatra cioplita sau daltuita, un obiect de bronz sau de fier, o spartura de ulcior pot astepta c\u00e2teva decenii, veacuri chiar, \u00een cenusa sau tar\u00e2na unde zac \u00eenmorm\u00e2ntate de milenii. \u00cen conditiile transformarii accelerate a r\u00e2nduielilor sociale si omenesti, vorbele si c\u00e2ntecele vechi, traditiile, intonatiile specifice, alte trasaturi gingase ale creatiei populare sunt amenintate sa se piarda odata cu batr\u00e2nii. Exista popoare care s-au ridicat pe trepte superioare de civilizatie si dezvoltare industriala, dar si-au pierdut, si acum regreta amar, parte din zestrea culturala ancestrala, greu sau cu neputinta de reconstituit \u00een absenta oamenilor pastratori ai vestigiilor orale.
\nA. M.: \u00cen acest context, extragerea profesorului Brauner din serviciul culturii rom\u00e2ne traditionale mi se evidentiaza ca o grea si poate ireparabila pierdere. <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Tocmai de aceea mentionez acest aspect pentru a scoate \u00een evidenta marea dauna pricinuita culturii noastre de \u00eenlaturarea abuziva si at\u00e2t de timpurie a lui Harry Brauner din viata sociala. Fara \u00eendoiala, niciun om nu este de ne\u00eenlocuit \u00een orice ramura de activitate umana. \u00cen tot ce face, fiecare om \u00eensa, \u00eesi pune pecetea unica a propriei personalitati. Asta nu se \u00eenlocuieste. Cred ca suferinta cea mai mare a acestui om minunat a fost si este legata de abandonarea proiectelor pe care le avea \u00een minte sa le duca la \u00eendeplinire \u00een perioada c\u00e2nd, pentru a folosi parafraza subtila a dumitale, domnule Alexandru Mica, ca t\u00e2nar cercetator si publicist, a fost\u201a \u201eindisponibil culturii rom\u00e2nesti\u201c. Ce usor poate fi distrus un om!
\nA. M.: Si totusi, c\u00e2nd l-ati re\u00eent\u00e2lnit pe profesorul Brauner? <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> C\u00e2nd l-am re\u00eent\u00e2lnit, \u00een 1973, dupa o \u00eentrerupere de doua decenii, Harry Brauner era uimitor de t\u00e2nar, uimitor de senin, uimitor de sigur pe adevarurile sale. Nici timpul, nici tavalugul represiunii, nici suferintele, nici ruperea de activitatea predilecta, folclorul, nu reusisera sa-l distruga. Ca o dovada vie ca ceea ce este bun, nobil, adevarat \u00een oameni staruie \u00een ciuda celor mai cumplite vitejii ale destinului social, \u00eesi pastreaza forta germinativa, re\u00eenfloreste, se amplifica, se condenseaza \u00een creatie de \u00eendata ce cursul destinului este rectificat.
\nA. M.: Ce v-a vorbit Harry Brauner despre g\u00e2ndurile si idealurile la care visa \u00een \u00eenchisoare, claustrat timp de 8 ani singur \u00eentr-o celula ucigatoare? <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Am vorbit foarte putin despre cele \u00eent\u00e2mplate cu unul si cu altul \u00een acest interval de timp \u00een care nu ne-am mai vazut. M-a convins sa ascult o c\u00e2ntata sau un oratoriu compus de el \u00een temnita, rememorat nota cu nota, linie \u00een linie ca sa fie transcris dupa eliberare. De o mare puritate si profunzime muzicala si omeneasca. I-am povestit ca prin anii 1956-57 am \u00eenceput sa prind soapte despre adevaratul caracter al \u00eent\u00e2mplarii care devastase viata lui si a altora, multi. Ireparabil, pentru unii. soaptele se adaugau soaptelor \u00een \u00eemprejurari c\u00e2nd nu era \u00eengaduit sa dai glas \u00eendoielii. \u201eDara ochiu-nchis afara \u00eenlauntru se desteapta…\u201c, cum spune Poetul. Vorbele, care n-aveau sa fie rostite si-au croit drum catre h\u00e2rtie. Prin anii aceia, am \u00eenceput sa scriu \u201eCronica de Singuratate Umana\u201c, pe care aveam s-o termin \u00een 10-12 ani, mai t\u00e2rziu, la Stockholm. Cu o \u00eencercare de a \u00eentelege si de a consemna tragedia omului care se stie parte integranta dintr-un sistem, dar ajunge, prin efortul unor hazarduri absurde, sa fie strivit de sistemul \u00een care era integrat, \u00een care credea cu toate resursele mintii si sufletului.
\nA. M.: Ce altceva ati mai scris pe aceeasi tematica din istoria contemporana traita de dvs \u00eensiva? <\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Doi-trei ani de la aceasta isprava, am scris piesa \u201eSubiect Imposibil\u201c despre \u00eent\u00e2mplarile din anii 1943-1954 care au adus la tragicul sf\u00e2rsit al lui Lucretiu Patrascanu. Cu toate personajele pe nume propriu, cu situatii veridice sau verosimile, cu unele adevarate. Cele mai sc\u00e2rboase. Am dat tiposcriptele lui Harry Brauner sa le citeasca. Era singurul mod \u00een care puteam sa-mi exprim sentimentele. Cred ca aprecierile lui pozitive au fost sincere. Dupa cum sincera a fost si uimirea lui c\u00e2nd s-a \u00eempiedicat \u00een piesa de replica: \u201e…Unu’ Harry\u201c,\u00a0 camuflat ca specialist \u00een folclor!… \u201eA fost si la Londra, cu niste calusari (ticalosie la care nu fusesem asociat, ca unul care \u00eenca lustruia seringile Facultatii de Medicina la vremea respectiva). Ca sa zv\u00e2rle praf \u00een ochii lumii. De ce sa dea englezii premii \u00een dolari, la calusari? E clar!\u201c \u201eDe unde ai stiut?\u201c, m-a \u00eentrebat. \u201eCe sa stiu?\u201c \u2013 \u201eCum au pus problema.\u201c\u00a0\u00a0 \u2013 \u201eN-am stiut.\u201c \u2013 \u201e\u00centocmai asa au pus-o!\u201c\u00a0 Nu facusem cine stie ce efort de imaginatie ori de divinatie. C\u00e2nd fortele descumpanite ale destinului social se napustesc asupra victimei, transfigurarea sau desfigurarea adevarului se \u00eenfaptuieste cu mijloace intelectuale modeste.
\nA. M.:<\/strong> Iata-ne ajunsi la capatul unui dialog despre \u00eent\u00e2mplari dramatice din viata marelui nostru folclorist Harry Brauner, autorul moral al formarii si devenirii artistice a ne\u00eentrecutei Maria Tanase, \u201ePasarea Maiastra\u201c a c\u00e2ntecului nostru popular traditional, \u00eentr-o \u00eempletire \u00eent\u00e2mplatoare si plina de riscuri a Domniei Voastre cu aceste doua destine dramatice din cultura rom\u00e2na.
\nVa multumesc pentru onoarea ce mi-ati facut-o si \u00eemi \u00eengadui sa ma retrag, dorindu-va viata lunga si cariera prodigioasa \u00een domeniul diplomatiei, \u00een care sunteti angrenat de o lunga perioada de timp.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eduard Mezincescu \u00een dialog cu Alexandru Mica (III) A. M.: Stiu ca la initiativa profesorului Harry Brauner s-a \u00eenfiintat chiar o scoala de nai \u00een cadrul institutului… E. M.: Cui i-o fi venit ideea nu mai stiu. Probabil, tot lui Harry. Dupa ce refuzase sa \u00eentemeieze o scoala de nai pe l\u00e2nga orchestra Institutului de… Cite\u0219te mai mult »\u201eUnu\u2019 Harry\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9463,9528],"class_list":["post-16868","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-harry-brauner","tag-interviu-eduard-mezincescu"],"views":1642,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16868","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16868"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16868\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16868"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16868"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16868"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}