{"id":16851,"date":"2013-10-18T16:44:07","date_gmt":"2013-10-18T14:44:07","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16851"},"modified":"2013-10-18T16:44:07","modified_gmt":"2013-10-18T14:44:07","slug":"calatori-povestitori-cititori","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/calatori-povestitori-cititori\/","title":{"rendered":"Calatori, povestitori, cititori"},"content":{"rendered":"

Italo Calvino, Orasele invizibile<\/em>, traducere si postfata de Oana Bosca-Malin, Bucuresti, Editura Allfa, 2011<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

\u201eCalatorul recunoaste putinul care-i apartine,<\/strong><\/em>
\ndescoperind multul pe care <\/strong><\/em>
\nnu l-a avut si nu-l va avea.\u201c <\/strong><\/em>
\n(Italo Calvino)<\/strong><\/p>\n

\u00cenca de la \u00eenceputul secolului al XIV-lea, cartea lui Marco Polo (cca. 1254 \u2013 1324), elaborata dupa ce acesta, capturat de genovezi, a ajuns \u00een \u00eenchisoare, si dictata tovarasului sau de celula, Rustichello din Pisa, cunoscuta sub mai multe titluri (\u201eMilionul\u201c, \u201eDiversitatea lumii\u201c, \u201eCartea minunilor\u201c) s-a bucurat de un imens succes, devenind rapid una dintre cele mai populare si mai influente relatari de calatorie ale Evului Mediu, fiind, deopotriva, si un \u00eendreptar pentru navigatorii si negustorii perioadei prerenascentiste. Se pare ca \u00eensusi Cristofor Columb ar fi avut un exemplar din editia latina aparuta \u00een 1485, pe care l-a adnotat cu mare grija, \u00eenaintea expeditiilor sale peste Atlantic.
\nFascinatia povestirii<\/strong>
\n\u201eMilionul\u201c lui Marco Polo reprezinta o inedita reconstituire a experientelor de calator ale venetianului \u00een Orientul \u00cendepartat, unde a ramas peste doua decenii, el ajung\u00e2nd, \u00eempreuna cu tatal si unchiul sau, p\u00e2na la Peking, unde cei trei au c\u00e2stigat \u00eencrederea lui Kubilai Han, hanul mongolilor. T\u00e2narul Marco, mai ales, s-a bucurat de simpatia marelui conducator, devenind trimis special al acestuia \u00een diferite regiuni ale imensului imperiu asiatic si reusind sa \u00eenvete \u00een scurt timp limba \u2013 si limbajul! \u2013 necesare pentru a se apropia de atotputernicul urmas al lui Ginghis Han. Acesta este pretextul de la care porneste scriitorul italian Italo Calvino \u00een excelenta sa carte, \u201eOrasele invizibile\u201c (1972).\u00a0 Pretext de care, de altfel, Calvino avea neaparata nevoie, tocmai pentru a crea atmosfera at\u00e2t de necesara unei scrieri elegiace si melancolice, lucide si extrem de elaborate, greu de \u00eencadrat \u00eentr-o specie literara, apropiata deopotriva de structura unui jurnal, a unui dialog filosofic, a unei fictiuni borgesiene si a unei relatari de calatorii mai mult sau mai putin utopice \u2013 si, desigur, mai mult sau mai putin imaginare.
\n\u201eKubilai Han nu crede neaparat tot ce spune Marco Polo c\u00e2nd \u00eei descrie cetatile vizitate \u00een misiunile sale diplomatice, sigur e \u00eensa ca \u00eemparatul tatarilor continua sa-l asculte pe t\u00e2narul venetian cu mai multa curiozitate si atentie dec\u00e2t pe oricare dintre solii sau exploratorii sai.\u201c Astfel \u00eencepe cartea lui Calvino, autorul suger\u00e2nd de pe acum ceea ce va deveni evident pe parcursul textului: si anume ca Marele Han \u00eel asculta mai degraba pe Polo, nu at\u00e2t relatarea propriu-zisa a acestuia; caci farmecul \u00eent\u00e2lnirilor si dialogurilor celor doi e de gasit, \u00een primul r\u00e2nd, \u00een placerea \u00eent\u00e2lnirii si \u00een confruntarea lor mentala, fiecare pun\u00e2nd, implicit \u2013 si tacit \u2013 fata \u00een fata realitatea (fie ea rememorata, traita sau visata) cu fascinanta lume a imaginatiei celei mai vii. Dovada ca \u201emai ales \u00een viata \u00eemparatilor exista un moment care urmeaza trufiei date de vastitatea nemarginita a teritoriilor cucerite, ca o senzatie de gol ce vine dimpreuna cu mirosul elefantilor dupa ploaie si al cenusii de santal care se raceste pe tipsii.\u201c \u00cen contextul acesta, discursul lui Marco Polo \u00eendeplineste, cel putin aparent, o veritabila functie terapeutica, ajut\u00e2ndu-l pe tot mai obositul Han \u201esa discearna, printre zidurile si turlele menite sa se prabuseasca, filigranul unui desen \u00eentr-at\u00e2t de fin, \u00eenc\u00e2t sa poata scapa muscaturii termitelor.\u201c Si a timpului, desigur. Caci cuvintele lui Polo despre orase \u00eendepartate cuprind \u00een ele un soi de leac magic, care \u00eel ajuta pe marele si stralucitul \u2013 dar v\u00e2rstnicul \u2013 conducator de imperiu sa viseze si sa spere, iar pe\u00a0 t\u00e2narul venetian, sa-si aline dorul de Venetia sa mult iubita. Fiindca, asa cum se va vedea la un moment dat, toate orasele descrise sunt, simbolic, metafora unui singur oras, cel de acasa: \u201eKubilai Han \u00eesi daduse seama ca orasele lui Marco Polo seamana \u00eentre ele, ca si cum trecerea de la unul la altul nu ar mai fi presupus o calatorie, ci un schimb de elemente. Iar Polo: \u2013 De fiecare data c\u00e2nd descriu un oras, spun ceva despre Venetia. Poate ca mi-e teama sa nu pierd Venetia dintr-odata, cu totul, daca vorbesc despre ea. Sau poate ca, vorbind despre alte orase, am si pierdut-o, putin c\u00e2te putin.\u201c
\nDialoguri, harti, fictiuni<\/strong>
\nCartea e \u00eempartita \u00een noua sectiuni ce descriu orase \u00eendepartate, despartite \u2013 sau, mai precis, legate! \u2013 prin dialogurile pe care le poarta Kubilai si Polo. Fiecare dintre aceste sectiuni e compusa, la r\u00e2ndul ei, din mai multe secvente, numerotate dupa o ordine anume, si purt\u00e2nd titluri precum \u201eOrasele si memoria\u201c, \u201eOrasele si dorinta\u201c, \u201eOrasele si semnele\u201c, \u201eOrasele zvelte\u201c si asa mai departe. Interesanta ram\u00e2ne organizarea acestora, care poate sa-l zapaceasca de-a dreptul pe un cititor neobisnuit cu maniera de a scrie a lui Italo Calvino, astfel \u00eenc\u00e2t cuprinsul \u201eOraselor invizibile\u201c devine o inedita (dar foarte necesar\u00e3!) harta cu ajutorul careia sa te poti orienta prin labirintul textelor, de fiecare data scurte, de o pagina sau doua, care compun cartea aceasta at\u00e2t de aparte. Texte care adopta, aparent, structura de suprafata a povestirii, \u00eensa \u201e\u00een sensul ei borgesian, nu cehovian\u201c, dupa cum a subliniat Harold Bloom: \u201ePlec\u00e2nd de-acolo si merg\u00e2nd trei zile catre rasarit, omul ajunge la Diomira, cea cu saizeci de cupole de argint, statui de bronz ale tuturor zeitatilor, strazi pavate cu staniu, un teatru de cristal, un cocos de aur care c\u00e2nta \u00een fiecare dimineata \u00eentr-un turn.\u201c Sau: \u201eCelui care calatoreste \u00eendelung prin tinuturi salbatice i se face dor de un oras. \u00cen sf\u00e2rsit, ajunge la Isidora, oras unde palatele au scari \u00een spirala, \u00eencrustate cu cochilii marine, unde se fabrica ocheane si viori mestesugite, unde, atunci c\u00e2nd strainul sovaie \u00eentre doua femei, \u00eent\u00e2lneste \u00eentotdeauna o a treia.\u201c
\nOrasele lui Marco Polo (ale lui Calvino?) nu prea au tangenta cu materialele obisnuite de constructie, rareori e pomenit lemnul, la fel caramida sau piatra, totul fiind dominat, \u00een schimb, de metale pretioase, de pietre scumpe, de straluciri uluitoare (poate si de aceea mai toate aceste \u201eorase invizibile\u201c au nume melodioase, asemenea unor femei frumoase). Cunosc\u00e2nd el \u00eensusi foarte bine \u201eMilionul\u201c venetianului, cel care amesteca, \u00een relatarea calatoriilor sale (a caror veridicitate a fost pusa, \u00een paranteza fie spus, de unii cercetatori sub semnul \u00eentrebarii!) elemente reale si verificabile (durata drumului spre Asia, \u00eent\u00e2lniri cu triburi sau luptatori singuratici) cu altele, desprinse din domeniul fantasticului pur (pasari uriase \u00een stare a ridica \u00een gheare un elefant, fapturi miraculoase), Italo Calvino pune alaturi de detaliile si elementele pseudo-geografice jocul intelectual al metaforelor si al alegoriilor elaborate. Deloc \u00eent\u00e2mplator, la un moment dat, hanul decide sa povesteasca el \u00eensusi, lui Marco Polo revenindu-i rolul de a spune daca orasele descrise exista cu adevarat: \u201eDe-acum \u00eenainte, o s\u00e3 descriu eu orasele, iar tu, \u00een calatoriile tale, ai sa verifici daca ele exista. Dar orasele vizitate de Marco Polo erau \u00eentotdeauna diferite de cele g\u00e2ndite de \u00eemparat.\u201c Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, comunicarea dintre cei doi evolueaza, caci, daca la \u00eenceput venetianul nu cunostea limba tatarilor, iar pentru a comunica se folosea de semne, de gesturi sau de obiecte aduse din calatoriile sale, cu timpul deprinde graiul, \u00eensa, cu toate acestea, \u00een conversatiile cu Kubilai Han, am\u00e2ndoi ajung sa aiba nostalgia tacerii initiale si a entuziasmului de \u00eenceput al gesturilor ce suplineau vorbele. De aceea, ei vor tacea adesea, fiind suficient ca fiecare sa-si imagineze replica celuilalt.
\nJocul de sah si lectia de lectura<\/strong>
\n\u00cen plus, hanul va recurge, la un anumit moment, la jocul de sah (folosit, sa nu uitam, de \u00eensusi Saussure pentru a descrie functionarea regulilor la nivelul sistemului lingvistic), menit a aduce si a impune un principiu de ordine nu doar \u00een convorbirile acestea, ci a descoperi un model structural care sa poata fi impus asupra haosului din imensul imperiu. Impasul \u00een care ajung cei doi, mut\u00e2nd piesele pe tabla de joc, e rezolvat de Polo, cel care, practic, nu face altceva dec\u00e2t sa aplice regulile functionarii sinecdocii la nivelul sahului: \u201eVenetianul nu s-a pierdut cu firea. sahul Marelui Han era cu piese mari, de fildes slefuit: asez\u00e2nd pe tabla ture amenintatoare si cai speriosi, alipind siruri \u00eentregi de pioni, tras\u00e2nd cai drepte si oblice asemenea mersului solemn al reginei, Marco recrea perspectivele si spatiile oraselor albe si negre \u00een noptile cu luna.\u201c
\nDe altfel, sinecdoca si punerea \u00een abis reprezinta principalele unelte de care se serveste Calvino pentru a impune ordinea \u00een universul sau fictional. Trucul hermeneutic al scriitorului consta \u00eensa \u00eentr-o solutie doar aparent paradoxala, si anume refuzul estetic de a transa controversa dintre modelul metaforic al lui Kubilai si cataloagele metonimice ale lui Polo. \u00cen loc de a face asa ceva, Calvino sugereaza ca, practic, cheia \u00eentelegerii mesajului cartii si, implicit, a controversei consta tocmai \u00een raportul, mereu fluctuant si instabil, ce se stabileste \u00eentre interlocutori. Pe de alta parte, refuz\u00e2nd aparent modelul discursului utopic asa cum a fost el impus \u00een perioada Renasterii, dar subliniind importanta acestuia ca proiectie si experienta imaginara ori a imaginarului, Italo Calvino nu se apropie nicidecum de semnificatiile distopiei secolului XX \u00een sensul orwellian, de pilda. \u00cen schimb, textul de fata dob\u00e2ndeste tocmai acea profunzime absenta din utopiile clasice, \u00eendreptatind, din acest punct de vedere, opinia unor exegeti care au considerat \u201eOrasele invizibile\u201c drept \u201eadevarata capodopera a unei structuri utopice contemporane\u201c. Cu noi accente, fara \u00eendoiala, daca tinem seama si de amanuntul ca ultimele cuvinte ale lui Marco Polo ne duc imediat cu g\u00e2ndul la eseurile lui Sartre: \u201eInfernul celor \u00een viata nu e ceva care va sa vina. Daca infernul exista, este cel care se afla deja aici, infernul pe care \u00eel locuim \u00een toate zilele, pe care \u00eel cream st\u00e2nd \u00eempreuna.\u201c
\n\u00cen fond, \u00een felul acesta, cartea lui Calvino \u00eenceteaza a fi o relatare (fie ea si filosofica!) a unor calatorii, si se transforma \u00een profunda meditatie asupra destinului omenesc si a trecerii iremediabile a timpului, dar, deopotriva, \u00een veritabila lectie despre problema cititului: \u201eOrasele invizibile\u201c sugereaza noi strategii de receptare, valabile exact \u00een masura \u00een care scriitorul jongleaza cu strategiile narative, pun\u00e2nd, implicit, \u00een discutie, rolul limbajului \u00een comunicarea interumana. Cartea devine, asadar, nu o simpla imagine mimetica a marelui model al universului, ci si un mic, dar consistent manual de lectura si studiu profund dedicat semnificatiilor calatoriei. Aceasta nu mai e o simpla deplasare \u00eentre doua puncte definite geografic, ci unica modalitate de a-i face pe oameni sa se cunoasca cu adevarat \u2013 nu doar unii pe ceilalti, ci \u00een primul r\u00e2nd pe ei \u00eensisi. De aceea, e mai putin important daca locurile descrise de cei doi exista pe vreo harta \u2013 e suficient ca ele, povestite fiind, ajung sa fie impuse pe harta limbajului si pe aceea a sufletului. Caci orasele, ca si visele, sunt facute din dorinte si spaime omenesti, si orice amanunt vizibil ascunde un altul, \u00eentotdeauna mai important. Chiar ochiul omenesc nu va mai distinge, privind astfel, simplele obiecte, ci va \u00eencepe sa descifreze imaginea unor lucruri care semnifica, la r\u00e2ndul lor, mereu altele si altele; iar universul citadin al lui Calvino va semana, asadar, tot mai mult cu biblioteca borgesiana, unde toate cartile sunt o singura carte ce se poate multiplica la infinit.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Italo Calvino, Orasele invizibile, traducere si postfata de Oana Bosca-Malin, Bucuresti, Editura Allfa, 2011   \u201eCalatorul recunoaste putinul care-i apartine, descoperind multul pe care nu l-a avut si nu-l va avea.\u201c (Italo Calvino) \u00cenca de la \u00eenceputul secolului al XIV-lea, cartea lui Marco Polo (cca. 1254 \u2013 1324), elaborata dupa ce acesta, capturat de genovezi,… Cite\u0219te mai mult »Calatori, povestitori, cititori<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9497,9498],"class_list":["post-16851","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-italo-calvino","tag-orasele-invizibile"],"views":2330,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16851","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16851"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16851\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16851"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16851"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16851"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}