{"id":16841,"date":"2013-10-18T16:36:59","date_gmt":"2013-10-18T14:36:59","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16841"},"modified":"2013-10-18T16:36:59","modified_gmt":"2013-10-18T14:36:59","slug":"augustin-buzura-opere-complete","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/augustin-buzura-opere-complete\/","title":{"rendered":"\u201eAugustin Buzura. Opere complete\u201c"},"content":{"rendered":"

O voce mai cur\u00e2nd retinuta, \u00eenflacarata adesea de mici entuziasme familiare, asemenea celor prin care adultii le insufla curaj copiilor. O privire rabdatoare, de dincolo de ochelari, usor distrata, de un calm aproape profesional, tipica pentru un psihoterapeut: te citeste imediat, oric\u00e2t ai fi de circumspect. Faptul, \u00eensa, nu mai conteaza \u2013 ram\u00e2ne un amanunt. Nu stii c\u00e2nd si-a domolit agerimea ochilor ca sa-ti c\u00e2stige \u00eencrederea. Si cum \u00eeti induce senzatia de confort. Nici privirea sa, nici vocea nu sunt \u00eenvaluitoare. Impun, la fel ca z\u00e2mbetul, printr-o timida, dar staruitoare bunavointa. \u00cen tacerea dintre cuvinte nu face nici un gest \u00een semn ca ar avea ceva de adaugat sau sugerat, de parca n-ar dori sa iste din senin vreo tulburare. Politicos, \u00een\u00a0 conversatie \u00eeti lasa \u00eentotdeauna libertatea de alegere. Si alegi, aproape involuntar, sa i te confesezi.<\/strong><\/em><\/p>\n

Aceeasi atitudine familiara, afectuoasa, dar sfios, as spune, dominatoare, o regasim la Augustin Buzura, romancierul, \u00een relatia\u00a0 cu personajele sale carora le creeaza toate conditiile sa se manifeste omeneste \u2013 \u00een bine si \u00een rau. Cu multe dintre ele se \u00eenrudeste \u00een corpul social, iar \u00een toate se transpune empatic, \u00een ciuda complicatiilor, reale si imaginare, pe care i le aduce aceasta transpunere. De unde si impresia, uneori, de dublu joc pe care \u00eel face autorul: de a fi si de a nu fi, \u00een romanele sale, el \u00eensusi, personaj.
\n\u00cen 1964, c\u00e2nd renunta la profesia de medic, decis sa practice ca liber profesionist si pe cu totul alte cai psihiatria, t\u00e2narul Buzura nu parea a fi nepregatit. Ce-i drept, \u00eensa, n-avea nici o garantie ca va reusi. \u00cent\u00e2mplator sau nu, terminase Medicina cu lucrarea de diploma \u201eShakespeare \u00een psihiatrie\u201c, descoperind \u00een dramaturgia shakespeariana, \u00een personajele ei \u2013 \u00een Ofelia, \u00een Hamlet, \u00een regele Lear \u2013 uriasul potential de artisticitate pe care i-l poate oferi unui creator manifestarea tulburarilor psihice; de pilda, comportamentul deviant. Revelatii la fel de stimulatoare \u00een directia creatiei literare i-au adus si lectura altor mari clasici \u2013 scriitori si filosofi rom\u00e2ni si straini \u2013 pe care scriitorul \u00eei va mentiona, nu o data, \u00een publicistica sa. Captiv \u00een lagarul socialist si fara speranta de a se elibera \u00een viitorul previzibil, cedeaza ispitei de a-si deschide laborator de psihiatrie \u00een literatura, stiind ca fictiunea \u00eei va permite orice. Bunaoara, sa migreze \u00eentre real si imaginar, sa provoace \u00eentre ele interferente fertile, necesare, \u00een egala masura, constructiei universurilor concentrationare si nemarginirilor abisale. Presupun ca\u00a0 avea nevoie de aceasta ruta ocolitoare, \u00een imaginar, si pentru ca, \u00een comunism, psihiatria era departe de a fi un loc al performantei. Ori al refugiului. Era, asemenea altora, pastratoare de identitate si de umanitate, un domeniu oropsit \u2013 suspect si supravegheat. \u00cen care p\u00e2na si o simpla lista de bibliografie minimala de provenienta\u00a0 occidentala risca sa fie considerata reactionara. Or, el ram\u00e2nea interesat de psihoterapie. Si era nerabdator sa o practice, fie si piezis, prin interpusi,\u00a0 exers\u00e2ndu-si\u00a0 abilitatile de comunicare asupra propriilor personaje. Cert este ca ajunsese destul de timpuriu la convingerea ca, pentru el, \u00een \u00eemprejurarile date, cea mai convenabila \u2013 dar, ne\u00eendoielnic, si cea mai ademenitoare \u2013 modalitate de a face psihanaliza aplicata era literatura. Alte masuri de protectie nu-si putea lua. Mai mult, nu-l mai \u00eengaduia nici pasiunea. Nu se stie \u00eensa c\u00e2t de constient era pe atunci acest t\u00e2nar, fascinat deopotriva de psihiatrie si de literatura, de aventura \u00een care intra. C\u00e2t de prevenit era ca, \u00eentr-un viitor apropiat, \u201econversatiile terapeutice\u201c, convulsiile si reflectiile provocate \u00een mintea bulversata a personajelor sale vor naste transferuri periculoase si consecinte damatice nu doar asupra sinelui \u201eterapeutului\u201c, ci si asupra destinului sau.
\nSa nu uitam ca Buzura \u00eesi publica romanele si dob\u00e2ndeste notorietate \u00een plin regim ceausist, \u00eencep\u00e2nd din 1971, dupa lansarea odioaselor Teze din iulie. Or, a-ti propune sa trezesti constiinte prin deblocarea si mobilizarea impulsurilor de vointa, iar, \u00een acelasi timp, sa-ti traiesti \u00een acelasi fel viata de lagar, sub aceeasi teroare ideologica \u00eendreptata \u00eempotriva propriei libertati de constiinta si de exprimare, parea mai cur\u00e2nd o proba de inconstienta dec\u00e2t o frumoasa ambitie. La Buzura a fost, se va vedea cu timpul, un pariu cu el \u00eensusi, care abia \u00eentr-un t\u00e2rziu avea sa-si limpezeasca sensul profund \u2013 de misiune; o misiune generoasa, dar exasperanta, aproape imposibila, fie si pentru un t\u00e2nar scriitor ca el, \u00eenzestrat cu o buna rezistenta psihica la stres. \u00cen fond, ce avea sa \u00eensemne ea? Un proces\u00a0 extins, complex si \u00eendelungat; o munca la vedere, desfasurata de scriitor cu obstinatie ; un roman dupa altul, pe teme adesea explozive, carti vehement contestatare pe care le scrie si le publica hartuit de cenzori, de activisti si securisti, sub amenintarea unor grave interdictii. Putem banui ca va fi avut destule momente de cumpana Augustin Buzura \u2013 asemenea lui\u00a0 Matei Popa, vajnicul gazetar din \u201eRecviem pentru nebuni si bestii\u201c \u2013, momente\u00a0 \u00een care\u00a0 a scris, \u201e\u00een ultima instanta\u201c, \u201eca sa-si faca curaj\u201c. Pentru ca, privind lucrurile retrospectiv, \u00een succesiunea lor, nu el a luat cu asalt ceausismul, ci ceausismul l-a luat pe el. De altfel, ca pe noi toti. Cu deosebirea, \u00eensa, ca, sub scutul propriilor romane, el s-a facut auzit. Si s-a auzit convingator printre putinii nostri revoltati, rezistenti, disidenti.
\n\u00centre 1970 si 1988, o perioada scurta, judec\u00e2nd dupa numarul si amploarea acestor romane,\u00a0 aveau sa-i apara \u00eentr-o str\u00e2nsa ritmicitate\u00a0 \u201eAbsentii\u201c, \u201eOrgolii\u201c, \u201eFetele tacerii\u201c, \u201eVocile noptii\u201c, \u201eRefugii\u201c, \u201eDrumul cenusii\u201c. Iar pe masura ce apareau, publicul era tot mai avid sa le citeasca, prindea, la r\u00e2ndul sau, curaj si \u00eel \u00eembarbata pe autor sa fie si mai contondent. Aceasta complicitate \u00eentre scriitor si cititorii sai, care functiona parca \u00een baza unui acord secret de lansare a unor mesaje anticomuniste si\u00a0\u00a0 antidictatoriale enorm potentate emotional de forta literara care le emitea, i-au adus lui Buzura o neasteptata popularitate. E adevarat, \u00eei confirma puterea de convingere si de seductie. Era magulitoare. Dar nu si protectoare. Dimpotriva, \u00eel expunea si mai mult persecutiei \u201eorganelor\u201c. Pentru ca o carte buna, si cu at\u00e2t mai mult opera, sunt, oricum, o masca foarte transparenta \u00een expresia lor. Cu alte cuvinte, pe c\u00e2t \u00eel \u00eenvaluie, pe-at\u00e2t \u00eel si dezvaluie pe un scriitor. Asa st\u00e2nd lucrurile, omul nu mai avea dec\u00e2t o sansa \u2013 sa nu cedeze, sa atace, iar la nevoie, sa fie atent si la eschiva, cont\u00e2nd numai pe tact, pe instinctul sau de autoaparare, si pe carti ; sa lupte pentru libertatea sa at\u00e2t cu interiorul \u2013 de asta-data cu propria-i constiinta \u2013, c\u00e2t si cu exteriorul care \u00eel ameninta tot mai apriat. Toate aceste tactici de ofensiva si contraofensiva \u00eei cereau capacitate intuitiva, cunoastere si autocontrol. Din fericire, Augustin Buzura avea aceste calitati. Si nu numai ca le avea, dar \u00eentelegea sa si le foloseasca din plin. \u00cen viata, ca si \u00een literatura.
\nDar putea, oare, scriitorul sa ignore realitatea ostila, sa se abstraga pentru a-si proteja intimitatea si dispozitia necesare scrisului? Probabil ca tocmai \u00eencordarile \u00eel vor urgenta si \u00eel vor motiva ajut\u00e2ndu-l sa se autoregleze si sa-si proiecteze \u00een roman impulsurile si energia vitala. Am putea spune despre Buzura ca, desi\u00a0 \u00eei controleaza \u2013 \u00een chip excesiv, uneori \u2013 vointa, rationalitatea \u00eel rascoleste si \u00eel inspira totodata \u00eenfoc\u00e2ndu-i \u00een profunzimi luciditatea perceptiei si sensibilitatea. Curiozitatea \u00eel incita, \u00eel obliga la o priza at\u00e2t de intensa si de spectaculoasa cu realitatea, \u00eenc\u00e2t foloasele pe care aceasta le aduce experientei sale de viata se descarca parca direct \u00een actul artistic, mentin\u00e2ndu-i scrisul la temperatura ridicata. Documentarea\u00a0 despre care adeseori a vorbit \u00een \u201eTentatia risipirii\u201c si \u00een interviuri Buzura, ajut\u00e2ndu-l sa cunoasca \u00eendeaproape oamenii si, cunosc\u00e2ndu-i, sa se cunoasca pe sine, a fost pentru el o nesf\u00e2rsita umplere. Acea umplere pe care\u00a0 Pessoa o numeste \u201eeruditia \u00eentelegerii\u201c si fara de care un scriitor n-ar putea sa scrie vreodata \u2013 asa cum si Buzura dorea \u2013, \u00eentru adevar.\u00a0 El se identifica \u00een orice \u00eemprejurare cu semenii sai, \u00eenc\u00e2t suferintele, adesea devastatoare, disperarile fara margini si tragismul destinului lor \u00eel cutremura, nedreptatea, abuzul, violenta \u00eel \u00eembolnavesc, \u00eei dau stari de repulsie, de greata, de voma, \u00eei provoaca obsesii, \u00eel \u00eemping la rezistenta si razvratire \u00eempotriva atrocitatii realului; p\u00e2na-ntr-at\u00e2t \u00eenc\u00e2t, adesea, \u00een timpul lecturii, avem senzatia ca, subit, autorul chiar intra \u00een roman ca sa fie \u00eenca mai solidar cu vreunul dintre personajele sale.
\nDar important este ca nu abdica. Nimic nu \u00eei este strain din ceea ce este omenesc, nimic nu-l dezgusta si nu-l \u00eendeparteaza, tot asa cum este de neconceput, bunaoara, ca doctorul sa nu \u00eempartaseasca dureros intimitatea \u00een care se consuma suferinta fiecarui pacient. \u201eMai mult dec\u00e2t propria-mi suferinta ma doare suferinta altora\u201c, \u00eemi marturisea \u00een 2008, \u00eentr-un interviu \u00een \u201eCultura\u201c. \u00cen propria-i literatura, Buzura lucreaza si se simte ca un adevarat clinician, oric\u00e2nd pregatit sa asculte, sa cerceteze, sa curete rani sufletesti, sa vindece. Are \u00eensa suficienta tarie, dar si staruinta pentru\u00a0 a se re\u00eentoarce la sine, ca si cum cu fiecare \u00eentoarcere s-ar aseza \u00eenlauntrul sau mai ad\u00e2nc si ar cumpani mai bine. Ca si cum, abia asa, adun\u00e2ndu-si fortele si c\u00e2ntarindu-si potentialitatile, si-ar \u00eentelege vocatia, misiunea, utilitatea. \u201eA fi util \u2013 ne spune autorul \u00een \u00abTentatia risipirii\u00bb \u2013 a fost si a ramas pentru mine o calitate structurala. Uneori mi-a facut mult rau, alteori mult bine, totdeauna m-a determinat launtric.\u201c Mai presus de toate, \u00eensa, a scrie este pentru el nu doar ratiunea, ci modul \u00eensusi de a exista. Deloc \u00eent\u00e2mplator, \u00eesi va intitula unul dintre volumele de memorii si interviuri \u201eA trai, a scrie\u201c.
\nAugustin Buzura, dupa cum stim, avea sa atraga asupra-si vigilenta culturnicilor chiar \u00een primul an de la debutul sau ca romancier \u2013 \u00een 1970, cu \u201eAbsentii\u201c. Si pe buna dreptate: nimanui nu \u00eei era permis sa sfideze regimul, cu at\u00e2t mai putin unui scriitor clujean, care nu numai ca g\u00e2ndea si se purta ca un om liber, ci \u00eei \u00eenvata si pe altii sa faca la fel… Dar inconformismul, atitudinea de fronda, curajul, angajarea, obstinatia de a ajunge la adevar, fortarea limitelor nu ram\u00e2n simple \u00eent\u00e2mplari sau rabufniri juvenile, nici ipostaze adoptate \u00een desfasurarea vreunei strategii. Nu dispar si nu se tempereaza la maturitate: \u00eel definesc, ca om si ca artist. Cu c\u00e2t trece timpul, se vede tot mai bine ca Buzura a fost si va fi \u00eentotdeauna si cel din \u201eAbsentii\u201c. \u00cenca de pe atunci era deja destul de evident ca\u00a0 scriitorul e pe cale de a construi\u00a0 o viziune, o\u00a0 credinta, o morala, o pedagogie a libertatii de g\u00e2ndire si de exprimare. Dar si o tehnica de autoaparare si de opozitie fata de \u00eenversunatii opresori. Toate urmau sa se transmita prin cartile sale, \u00eentocmai, cu adresa si cu destinatari. Si s-au transmis: sub presiunea cenzurii, dar, \u00eempotriva ei, cu at\u00e2t mai eficient, fiind \u00eembratisate ulterior de generatii de\u00a0 cititori. Spun \u201ecu at\u00e2t mai eficient\u201c pentru ca aceasta presiune, \u00een chip fericit, avea sa se \u00eentoarca \u00een folosul romanelor sale ca o nemaipomenita forta de propulsie. Numai ca, p\u00e2na atunci, trebuia, totusi, sa nu uite un lucru: ca \u00eesi punea \u00een joc viitorul literar, statutul social, linistea. Dar Buzura si-a asumat si acest risc. Si-a continuat cu constiinciozitate sedintele de terapie fara sa-si invite \u00eensa \u201epacientii\u201c pe canapea.\u00a0 A lucrat cu ei oriunde si \u00een orice conditii \u2013 la oras sau la tara, \u00een natura, \u00een camere \u00eenchiriate, \u00een spitale de provincie, pe front, \u00een linistea amfiteatrelor, pe malurile Dunarii, la militie, \u00een paduri, \u00een sali de ancheta, \u00een mine, \u00een fabrici sau \u00een \u00eenchisori, \u00een c\u00e2rciumi sordide,\u00a0 \u00een saloane luxoase la sindrofii. Pretutindeni unde se aflau oameni \u00een suferinta. Important, pentru el era sa-i elibereze de durere, frica, spaima \u2013\u00a0 simptome combinate ale insuportabilei agresiuni\u00a0 si ale mortii psihice \u2013 cu mijloacele care \u00eei stateau la \u00eendem\u00e2na. Sa-i conviga mai \u00eent\u00e2i, \u00een buna traditie a logoterapiei lui Viktor Frankl, ca pot cu de la sine putere \u201esa-si ia libertatea de a nu suferi\u201c. Si apoi, libertatea de a (re)actiona.
\nTrebuie sa spunem \u00eensa ca Buzura nu s-a cantonat \u00een politic pe c\u00e2t se crede sau spune. Si nu a combatut exclusiv comunismul, ci orice ideologie generatoare de totalitarism. Pentru ca orice fel de totalitarism este, dupa el,\u00a0 la fel de nociv, de toxic, de letal; sufoca adevarul, provoaca alienarea individului, distruge \u00een om umanitatea. Scriitorul coreleaza problema libertatii\u00a0 cu problema normalitatii, cu ascendenta psihicului asupra nevrozelor, boli ale modernitatii, pe care politicul, ideologicul le provoaca \u00een om si \u00een societate prin tiranie, prin abuz. Buzura nu vorbeste de boli neaparat comuniste, ci de regimul dictatorial comunist ca factor agravant \u00een generalizarea suferintei psihice. \u00cen comunism sau dincolo de el, la noi sau aiurea, fie ca vorbim de indivizi, de o comunitate, de o etnie, de un\u00a0 popor, sta \u00een puterea psihicului, c\u00e2nd este sanatos, sa \u00eengroape animalul politic din om, cu tot cu ororile si cu crimele lui; sa ne pastreze fiinta curata, \u00een toata demnitatea ei \u2013 fizica, morala, spirituala. Dupa cum, \u00een comunism sau dincolo de comunism, fie ca vorbim de un autor de la noi ori de aiurea, \u201eo carte buna este, ne spune tot el, si un act politic\u201c.
\nCov\u00e2rsitoare, \u00een opera lui Buzura, este, cred, miza morala. Raportata la ea, politicul \u00eesi reduce portanta. Ocazional, \u00eei ram\u00e2ne, totusi, valabila clamoarea si, gratie ei \u2013 daca vrem \u2013, pregnanta.
\nDar problema morala ne trimite, inevitabil, \u00eenapoi la psihanaliza. Caci daca nu exista libertate de constiinta \u00een afara adevarului moral, cautarea lui este cel dint\u00e2i pas pe care individul alienat va fi ajutat sa-l faca spre regasirea de sine. Drept pentru care impulsionarea lui \u00een aceasta directie va fi procedura initiala \u00een terapia pe care scriitorul o va aplica personajelor suferinde. Ca sa o aplice, are la dispozitia sa un singur instrument \u2013 cuv\u00e2ntul. Si cu el le patrunde, le sondeaza si le \u201epalpeaza\u201c inconstientul.\u00a0 Acesta din urma fiind, asa cum stim de la Freud, \u201elacasul\u201c fara fund al traumei, al bolii, lacas obscur \u00een care viermuiesc refularile, mocnesc \u00een confuzie afectele, rabufnesc pulsiunile distructive, p\u00e2lp\u00e2ie si \u00eencoltesc cosmarul si visele. Din tenebrele lui \u00eencearca Buzura sa smulga angoasele, spaimele existentiale, obsesiile care \u00eei macina personajele. Si asta, pentru a le reechilibra judecata despre lume si\u00a0 despre sine, despre \u00eencredere si ne\u00eencredere, pentru a le \u00eentari \u00een fata \u00eentrebarilor fundamentale \u2013 despre viata si moarte, iubire si ura, fericire si nefericire, despre adevar si minciuna, iluzie si deziluzie, vinovatie si nevinovatie, pedeapsa si iertare, despre victorie si \u00eenfr\u00e2ngere, despre esec, despre ratare,\u00a0 despre prieteni si dusmani, despre tradare si loialitate, despre umilinta si demnitate, despre compromis, despre revolta sau resemnare. Toate \u00eel fram\u00e2nta si pe Mihai Bogdan din \u201eAbsentii\u201c sau pe Ion Cristian din \u201eOrgolii\u201c, pe Carol Magureanu din \u201eFetele Tacerii\u201c, continu\u00e2nd cu Ioana Olaru si Iustin Olaru sau Victoria Oprea din \u201eRefugii\u201c etc., etc., nemaivorbind de Cassian Robert din\u00a0 \u201eRaport asupra singuratatii\u201c. Iar fisele de observatie si tratament sunt lungi, si felurite, si mult mai numeroase. Scriitorul \u00eesi dezmeticeste personajele pe r\u00e2nd si anevoie, mai \u00eent\u00e2i, printr-un fel de pipaiala a golului \u00een bezna, apoi le dibuie conturul, consistenta precara si trairea tulbure, pentru ca,\u00a0 la capatul unui travaliu dureros prin care trece cu fiecare \u00een parte, sa le trezeasca, \u00een fine, la constiinta de sine. Ancheta, proces, gardian, frica, spaima, militie, greata, ofiter, interogatoriu, \u00eenchisoare, comandant, condamnat, celula, pedeapsa, puscarie, colonel, durere, umilinta, vina, vinovat, nevinovat, \u00eenfr\u00e2ngere, minciuna, esec sunt cuvinte cu care multe dintre personajele lui Buzura vor trece examenul ideilor spontane la care sunt supuse de terapeut. Iar din aceste ochiuri negre, din aceste v\u00e2rtejuri dezradacinate, asemenea unor cuiburi plutitoare, se va despleti molcom, si \u00een diferite directii,\u00a0 naratiunea. Pentru ca tot din ea sa se iveasca apoi, schimb\u00e2ndu-i adesea imprevizibil cursul, ritmul \u2013 epistola, eseul, monologul. Anume, parca, pentru a ilustra credinta lui Augustin\u00a0 Buzura \u2013 ca \u201eromanul este personaj si constructie\u201c.
\nEste si multa autobiografie aici, pe care, de altfel, scriitorul nu o lasa deoparte nici \u00een publicistica sa. Dar \u00een roman se tine de ea ca de drumul drept care \u00eel coboara odata cu amintirile \u00een maruntaiele sinelui ca \u00eentr-o mina. Acolo, unde se va simti, \u00een fine, liber, dar si suficient de\u00a0 protejat pentru a se preda tentatiei autoanalizei. Nu \u00eencape \u00eendoiala ca Buzura \u00eesi transcrie \u00een romane\u00a0 si\u00a0 propriile traume psihologice, sadite ad\u00e2nc \u00een el \u00eenca din\u00a0 copilarie. D\u00e2rele de groaza cu care l-au brazdat nesf\u00e2rsitele drumuri p\u00e2na la scoala din satul vecin, la o departare de c\u00e2tiva kilometri de casa. Le descrie \u2013 din nou \u00een memorii si \u00een\u00a0 interviuri \u2013 aproape minun\u00e2ndu-se el \u00eensusi:\u00a0 cat erau de \u00eenfricosatoare, \u00eengropate \u00een nameti, iar el, copilul, silindu-se sa le strabata \u00een miezul iernii, dis-de-dimineata, \u00eempreuna cu tatal sau prin padurea sticlita de ger si b\u00e2ntuita de salbaticiuni ca s-ajunga la scoala. Mereu aceeasi padure lugubra, ostila, populata de strigoi, de duhuri necurate si de alte asemenea \u00eentruchipari\u00a0 cu care \u00eel \u00eengrozisera, mai \u00eenainte, povestile si\u00a0 superstitiile locului. Cosmarele \u2013 multe dintre ele comparabile ca forta cu cele \u00eenchipuite de S\u00e1bato \u2013, \u00een care dramatismul, cruzimea imaginilor si oroarea se calmeaza si se resorb \u00een candoarea lirismului celui mai \u00eenduiosator si pur, dau pagini cu adevarat antologice \u00een toate romanele lui Buzura. Dupa cum si visele. Si, nu mai putin, rugaciunile catre Dumnezeu. Prin ele, scriitorul \u00eemplineste si\u00a0 un ritual de exorcizare a fantasticulului, umaniz\u00e2ndu-l.
\nBuzura a avut inteligenta, talentul si forta sa faca dintr-o pasiune \u2013 psihanaliza \u2013\u00a0 un instrument de persuasiune \u00een serviciul literaturii. Cu aproape jumatate de veac \u00een urma, \u00een 1970, avea, la debutul sau ca romancier, cu \u201eAbsentii\u201c,\u00a0 doar 31 de ani, dar stap\u00e2nea \u00eenca de pe atunci, mai bine, poate, dec\u00e2t o fac, astazi, unii confrati prozatori,\u00a0 tehnica romanului postmodern. Macar prin cele c\u00e2teva procedee pe care le practica degajat: rupturile narative, ambiguitatea si discontinuitatea discursului, fracturarea realului, implantarea elementelor de fantastic si oniric, colajul, naratia cinematografica, dilatarea sau comprimarea spatiului si a timpului, accelerarea sau fr\u00e2narea ritmurilor prozei, transgresarea genurilor literare, amestecul stilurilor, al limbajelor si chiar al graiurilor. A facut toate acestea cu flexibilitate, cu o ironie extraordinara, dar si cu autoironie, scutur\u00e2ndu-se parca anticipat de\u00a0 etichetele si stereotipurile cu care aveau sa-l regaleze, peste ani, lecturile de m\u00e2ntuiala ale unor critici. Dar, sigur, receptarea lui este o cu totul alta poveste si merita o discutie aparte.\u00a0 Deocamdata, Augustin Buzura ne spune ceea ce ne-a spus mereu: ca \u00eei place sa fie cum este \u2013 singur, \u201emereu \u00eempotriva curentului\u201c, \u00eencrezator \u00een \u201eteroarea iluziei\u201c personale.
\n*
\nTextul de fata contine c\u00e2teva dintre notele de lectura pe care le-am facut \u00eengrijind \u00een ultimii ani mai multe editii ale cartilor lui Augustin Buzura. Ma refer inclusiv la editiile definitive care vor \u00eentregi treptat colectia de \u201eOpere complete\u201c, lansata de cur\u00e2nd de editura RAO.
\nEl este, \u00eent\u00e2i de toate, un pretext: acela de a semnala aparitia\u00a0 primelor doua volume (si romane)\u00a0 ale colectiei \u2013 \u201eRecviem pentru nebuni si bestii\u201c si \u201eAbsentii\u201c.<\/p>\n

Profit de acest pretext pentru a-mi exprima speranta ca aceasta lucrare editoriala, aflata acum abia la \u00eenceputuri, va da prilej unor lecturi \u00eennoitoare, va inspira interpretari, \u00een fine, libere de orice\u00a0 interes politic si propagandistic, vor naste alte (sau altfel de) atasamente, pe c\u00e2t de meritate, pe-at\u00e2t de \u00eentemeiate, fata de opera acestui scriitor.
\nVreau sa sper, de asemenea, ca scriitorul\u00a0 \u00eensusi va fi placut surprins de amploarea ei si stimulat\u00a0 sa \u00eesi \u00eembogateasca seria de opere asa-zis \u201ecomplete\u201c cu multe si frumoase inedite.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

O voce mai cur\u00e2nd retinuta, \u00eenflacarata adesea de mici entuziasme familiare, asemenea celor prin care adultii le insufla curaj copiilor. O privire rabdatoare, de dincolo de ochelari, usor distrata, de un calm aproape profesional, tipica pentru un psihoterapeut: te citeste imediat, oric\u00e2t ai fi de circumspect. Faptul, \u00eensa, nu mai conteaza \u2013 ram\u00e2ne un amanunt.… Cite\u0219te mai mult »\u201eAugustin Buzura. Opere complete\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9489,9490,9488],"class_list":["post-16841","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-recviem-pentru-nebuni-si-bestii","tag-absentii-augustin-buzura","tag-augustin-buzura-opere-complete"],"views":2751,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16841","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16841"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16841\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16841"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16841"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16841"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}