{"id":16830,"date":"2013-10-18T16:26:36","date_gmt":"2013-10-18T14:26:36","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16830"},"modified":"2013-10-18T16:26:36","modified_gmt":"2013-10-18T14:26:36","slug":"fetisismul-faptelor-si-ambiguizarea-istoriei-despre-interminabila-disputa-dintre-istorici-si-politologi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/fetisismul-faptelor-si-ambiguizarea-istoriei-despre-interminabila-disputa-dintre-istorici-si-politologi\/","title":{"rendered":"Fetisismul faptelor si ambiguizarea istoriei. Despre interminabila disputa dintre istorici si politologi"},"content":{"rendered":"

Istoria se scrie \u00een Rom\u00e2nia \u00eentr-o maniera tributara metodologic si conceptual secolului XIX. Observatia este valabila si pentru istoriografie (am \u00een vedere lucrarile unor autori ca Dan Berindei, Alex Mihai Stoenescu, Ioan Scurtu, Ion Suta, Titu Georgescu, Nicolae Baciu, Florin Constantiniu, Radu Ciuceanu, Mihai Retegan, Dumitru Sandru, Larry Watts etc.). Ma refer la conservatorism \u00een general si la conservatorismul de factura nationalista \u00een particular, pentru ca secolul XIX a fost martorul aparitiei si diversificarii mai multor discursuri istorice, chiar daca relativ opace unul fata de celalalt (v. excelenta lucrare din 1975 a lui Hayden White, \u201eMetahistory. The Historical Imagination in Nineteenth-Century Europe\u201c). Exceptii exista, dar sunt putine: Michael Shafir, Denis Deletant, Keith Hitchins, Adrian Cioroianu, Victor Neumann, Vladimir Tismaneanu si, \u00eentr-o anumita masura, Lucian Boia<\/strong><\/em><\/p>\n

Am ajuns la aceasta concluzie nu numai pe filiera livresca. Polemicile pe care le-am purtat cu ocazia unor conferinte cu profil istoric mi-au \u00eentarit convingerea mai sus exprimata. Scoala Ardeleana este \u00eenca la loc de cinste \u00een istoria si istoriografia rom\u00e2neasca. Fara a \u00eencerca sa \u00eei minimalizez meritele, trebuie observat totusi ca aceasta scoala si mai ales adeptii sai din secolul XIX se inspira aproape mimetic din miturile romantice ale Germaniei ca natiune culturala (Kulturnation) care \u00eesi revendica propria expresie politica. Este posibil ca similaritatile dintre conditia principatelor \u2013 divizate, dar aspir\u00e2nd sub influenta mitului national, la unificare \u2013 si fragmentarea Germaniei \u00een sute de orase-stat sa fi conlucrat pentru cimentarea acestei influente. Cert este ca modernitatea intelectuala care a antrenat considerabilele transformari sociale si economice aflate la baza configurarii politice a statului rom\u00e2n a fost una \u00een primul r\u00e2nd de factura romantica (germana), influentele autentic iluministe (franceze) fiind reduse (v. Keith Hitchins, \u201eRom\u00e2nii, 1774-1866\u201c, Humanitas, 2013, pp. 233-243, 272, 290).
\n\u00cen spatii culturale si sociale invariabil mozaicate, asa cum a fost cazul principatelor si al provinciilor locuite (nu numai) de etnici rom\u00e2ni, mitul national al omogenitatii si continuitatii etnice milenare nu putea conduce dec\u00e2t la consecinte nefaste. \u201eDreptul geografiei a devenit drept istoric, iar ultimul a devenit drept politic\u201c, scrie profesorul Victor Neumann \u00een \u201eEssays on Romanian Intellectual History\u201c (Institutul European, 2013, p. 21). \u00cenca de la \u00eenceput, genul acesta de scriere a istoriei a fost mai degraba politic dec\u00e2t stiintific, urmarind, prin ideologia solului si a gliei (Blut und Boden), crearea unei constiinte nationale si a unui stat national centralizator si uniform \u00een interiorul caruia existenta minoritatilor se transforma gradual din drept \u00een privilegiu (Neumann, op. cit., p. 19). Hipertrofierea factorului etnic este operata \u00een baza unor resorturi evident politice (unificarea principatelor, justificarea existentei Rom\u00e2niei Mari), dar rezonanta ideologica a acestui proces continua sa existe si sa creeze tensiuni nedorite p\u00e2na \u00een ziua de azi. \u201eIstoriografia de dupa Scoala Ardeleana a perpetuat aceste teze ale uniformitatii regionale, fara a pune \u00een dezbatere mostenirea culturala, diversitatea religioasa, interferentele traditiilor si obiceiurilor, pluralismul lingvistic si, \u00een special, fara a problematiza si contextualiza trecutul\u201c. Avem de-a face deci cu o adevarata \u201eabordare mitologica a trecutului. Refuz\u00e2nd o discutie rational-critica a deficitelor documentare si interpretative, istoriografia rom\u00e2na de dupa Scoala Ardeleana a reactionat ideologic, \u00een ciuda descrierilor, analizelor si interpretarilor construite pe conceptul diversitatii regionale\u201c. Aceeasi istoriografie \u201ea dezvoltat o perspectiva lineara si monoculturala asupra trecutului, facilit\u00e2nd pseudo-motivatiile sistemelor politice autoritare si totalitare a secolului XX\u201c (Neumann, op. cit., p. 38). Implementarea acestui gen de discurs al elitelor intelectuale a fost posibila si datorita inexistentei unei contraponderi pe care o clasa de mijloc solida ar fi facut-o posibila, dar si datorita faptului ca intelectualii rom\u00e2ni din secolele XVIII si XIX au considerat nationalismul virulent si mistic drept un vehicul pentru propagarea intereselor politice conjuncturale (Neumann, op. cit., pp. 48, 85-86). Principala directie din actuala istoriografie rom\u00e2na (de inspiratie post-junimista, as adauga) persista \u00een reproducerea cliseelor si a stereotipurilor nationaliste care fac astfel de capcane ideologice posibile.
\nUn alt motiv al abundentei si actualitatii cliseelor nationaliste este dat de faptul ca \u201eidentitatile politice\u201c ale Europei Central-Estice nu sunt opera birocratilor si a avocatilor, asa cum s-a \u00eent\u00e2mplat \u00een Occident, ci a \u201elingvistilor, istoricilor si politicienilor\u201c (Neumann, op. cit., p. 47). Sigur, aici putem largi contextul explicativ, asa cum procedeaza sociologul american Trond Gilberg (\u201eNationalism and communism in Romania. The rise and fall of Ceausescu’s personal dictatorship\u201c, Westview Press, 1990), observ\u00e2nd ca modernitatea est-europeana este opera statului, fiind implementata de sus \u00een jos, pe c\u00e2nd modernitatea occidentala se dezvolta dintr-o perspectiva inversa, orientata \u00eempotriva statului. Explicatiile de genul societatii civile bine articulate care a facut posibila o modernizare autentica \u00een vestul continentului nu sunt, \u00een ceea ce ma priveste, sustenabile. Factorii economici trebuie avuti \u00een vedere. \u00cen trecerea de la feudalism la mercantilism, nimic altceva dec\u00e2t o forma incipienta de capitalism aflata sub protectia statului (v. Michel Beaud, \u201eIstoria capitalismului. De la 1500 p\u00e2na \u00een 2000\u201c, Cartier, 2001), impulsionata de catre colonizarea europeana a unei mari parti a globului, proces pe care Karl Marx l-a numit \u201eacumulare primitiva\u201c (profit pe care capitalismul embrionar nu \u00eel obtine pe piata, prin mijloace concurentiale, ci prin jefuirea, exploatarea si distrugerea culturala si fizica a populatiilor non-europene, si care sta la baza ascensiunii sale ulterioare) \u2013 apar germenii unei disocieri functionale \u00eentre politica si economie. Consider\u00e2nd, \u00een secolele XVII si mai ales XVIII, ca statul a devenit din protector un impediment la adresa dezvoltarii afacerilor si a multiplicarii profiturilor, marii comercianti si industriasi se reorienteaza discursiv, pun\u00e2nd accent pe ceea ce a \u00eenceput sa se numeasca piata libera. Marele capital devine din subaltern, un partener al statului, aspir\u00e2nd chiar sa \u00eel plaseze \u00eentr-o pozitie de inferioritate. Parteneriatul capital-stat nu se dizolva, asa cum considera liberalii, ci se reinventeaza doar pe alte coordonate ideologice.
\n\u00cen Europa de Est, subdezvoltarea \u00een raport cu Occidentul este opera c\u00e2torva factori economici si politici de anvergura, factori care au antrenat la r\u00e2ndul lor mentalitati si culturi diferite. \u00cen primul r\u00e2nd, populatiile din Europa de Est, aflate sub dominatia diferitelor imperii, \u00een special a celui Otoman, a carui birocratie greoaie si ineficienta, dublata de o coruptie pe masura, le-a fost impusa \u2013 nu au cunoscut o fragmentare politica comparabila cu cea a pandantului vestic al continentului, fapt care nu a \u00eencurajat concurenta economica \u00een aceeasi masura. Apoi, descoperirile geografice facute posibile de dinamica tot mai concurentiala a Occidentului au antrenat un flux de resurse materiale fara precedent, care a stat ulterior la baza revolutiei industriale. Nu \u00een ultimul r\u00e2nd, factorii geografici au stat la baza evolutii tot mai divergente a celor doua Europe. Vestul, atomizat politic, cu o populatie \u00een crestere si dispun\u00e2nd de un teritoriu tot mai redus, s-a concentrat tot mai mult pe inovatie tehnologica si pe finantarea unor noi campanii de colonizare: concurenta acerba a principilor vest-europeni, care au preluat si perfectionat inventii chineze ca busola, praful de pusca si h\u00e2rtia \u2013 a contribuit enorm la dezvoltarea tehnologica si economica a acestei parti a continentului. \u00cen Est, \u00een schimb, o populatie mai rara, dispersata pe un teritoriu mai extins, nu a \u00eent\u00e2mpinat genul acesta de probleme. \u00cen plus, dezvoltarea politica proprie a popoarelor din Est a urmat un curs dependent, nu autonom. Un nobil est-european se putea \u00eembogati mult mai usor defris\u00e2nd o padure sau asan\u00e2nd o mlastina si \u00eentemeind noi sate de pe urma carora sa \u00eesi sporeasca veniturile. Nobilul vest-european nu avea la dispozitie genul acesta de resurse, fiind constr\u00e2ns sa se bazeze pe finantarea campaniilor maritime sau a inovatiilor tehnologice, sursa a intensificarii productivitatii muncii (v. Daniel Chirot (coord.), \u201eOriginile \u00eenapoierii \u00een Europa de Est\u201c, Corint, 2004).
\nPrincipalul curent istoriografic din Rom\u00e2nia tine prea putin sau deloc cont de aceste evolutii, justific\u00e2nd \u00een schimb subdezvoltarea tarii ca urmare a lipsurilor datorate \u00eenfruntarii aproape permanente cu Imperiul Otoman sau, mai nou, a unor comploturi si \u00eentelegeri de culise la nivel international \u00een care Rom\u00e2nia apare ca victima a \u201etradarii\u201c Occidentului, fapt care o \u00eempinge \u00een sfera geopolitica sovietica; astazi, acelasi Occident dezavantajeaza \u00een fel si chip dezvoltarea tarii. \u00cen aceasta logica, Occidentul s-a putut dezvolta datorita vitregiilor pe care rom\u00e2nii din principate au trebuit sa le \u00eendure: ei sunt martirii care au \u00eendurat greul, \u00een timp ce altii au cules roadele. \u00cen perioada comunista, genul acesta de discurs nationalist a fost exacerbat \u2013 cazul protocronismului este cel mai concludent \u2013 oferindu-i-se un suport ideologic diferit. S-a trecut, cu alte cuvinte, de la conservatorism la leninism. Dar aspiratiile politice au ramas. Ba chiar au fost amplificate. Nu strica sa amintim aici celor care acuza, pe buna dreptate, distorsionarea ideologica a istoriografiei comuniste ca istoriografia pre-comunista nu a fost cu nimic mai prejos \u00een aceasta privinta. Doar directia din care a fost ideologizata a fost diferita, rezon\u00e2nd cu aspiratiile nationaliste ale iubitorilor Rom\u00e2niei Mari si cu mitul prosperitatii si al efervescentei culturale interbelice. Efervescenta pe care nu intentionez sa o neg, ci doar sa denunt instrumentarea ei pe coordonate metafizice si mistice \u00eengrijorator de apropiate de cele de provenienta legionara (Victor Neumann, \u201eIdeologie si fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei g\u00e2ndirii politice \u00een Europa Est-Centrala\u201c, Polirom, 2001, pp. 103-120). Nu numai Ceausescu, ci si Antonescu, Carol al II-lea, chiar si Carol I \u2013 toti au \u00eencercat sa construiasca un \u201eom nou\u201c, ale carui obiective personale sa coincida \u00een cele din urma cu obiectivele politice ale momentului. Daca denuntam istoriografia comunista doar pentru a o \u00eenlocui cu o istoriografie de tip interbelic, bazata pe ideologia, puritatea spirituala si nobletea caracterului \u201eneamului\u201c asa cum o \u00eentelegea Nicolae Iorga \u2013 nu facem nici un progres. Dimpotriva, ram\u00e2nem captivii unui tip de discurs la fel de ideologizat si la fel de periculos. Un discurs pe care fostul disident polonez Adam Michnik l-a condamnat \u00een termeni duri la \u00eenceputul anilor 1990: \u201eNu avem niciun fel de simpatii comuniste. Suntem fericiti ca am apucat sa vedem sf\u00e2rsitul Poloniei Populare si credem ca schimbarile care au avut loc sunt benefice. Pe de alta parte \u00eensa, nu avem niciun fel de simpatie pentru ostilitatea absoluta si mentalitatea agresiva \u2013 de sorginte bolsevica \u2013 de care dau dovada multi dintre asa-zisii decomunizatori. Nu propovaduim amnezia colectiva, dar nici nu \u00eencurajam ura oarba\u201c (\u201eRestauratia de catifea\u201c, Polirom, 2001, p. 242).
\nDiscursul istoriografic al conservatorilor, pe l\u00e2nga obtuzitatea ideologica de care da dovada, este critic la adresa altor stiinte socio-umane care se aventureaza pe terenul istoric. De fapt, istoria reprezinta un larg bazin empiric pe care diferitele stiinte socio-umane \u00eel modeleaza conform unor metodologii proprii. Conservatorismul istoriografic rom\u00e2n se erijeaza \u00eensa \u00een unicul depozitar al faptelor istorice si al interpretarii lor. O astfel de atitudine nu denota altceva dec\u00e2t un pozitivism vetust, tipic secolului XIX, cu pretentii exacerbate de stiintificitate si, mai ales, de unicitate. Asa cum capitalismul a reusit sa inoculeze societatilor occidentale marfa ca fetis, istoriografia conservatoare aspira sa impuna la r\u00e2ndul ei un fel de fetisism al faptelor. \u201eLasati documentele (de arhiva) sa vorbeasca\u201c este un dicton istoric celebru. Nu si \u00eentemeiat. Falsul obiectivism de la care istoriografia conservatoare se revendica rezida \u00een aceea ca faptele \u00een sine nu contribuie cu nimic la demersurile de natura stiintifica \u00een absenta interpretarii lor adecvate. Prin interpretare adecvata \u00eenteleg rigurozitatea metodologica specifica fiecarei discipline si, cel putin la fel de important, masura \u00een care interpretarea contribuie la emanciparea sociala, la augmentarea tolerantei, predispune la intersubiectivitate si la relationare sociala \u00een sensul surmontarii prejudecatilor cu potential conflictogen, facilit\u00e2nd totodata constientizarea inegalitatilor economice, sociale, intelectuale, politice s.a.m.d. de pe urma carora beneficiaza \u00eentotdeauna o minoritate care nu urmareste altceva dec\u00e2t extinderea si consolidarea monopolului propriei dominatii.
\nConservatorismul istoriografic rom\u00e2nesc nu reuseste deci sa aduca \u00een prim-plan interpretari adecvate, ci partizane, a caror stiintificitate este \u00eentotdeauna subordonata unor mize diferite, preponderent politice. Dupa 1989, mizele par sa fi capatat un colorit ideologic \u00een primul r\u00e2nd, \u00een sensul \u00eendepartarii de obiective politice imediate si al mentinerii pe o pozitie privilegiata, sursa de diverse beneficii si sinecuri. Si tot dupa 1989, discursul (liberal-conservator), apoi discursurile (liberale, conservatoare, nationaliste, populiste, socialiste, anarhiste, ecologiste, feministe, socio-constructiviste \u2013 si lista poate continua) de factura politologica, preocupate la r\u00e2ndul lor, printre altele, de \u00eentelegerea istoriei recente \u2013 au fost si \u00eenca sunt minimalizate sau ridiculizate pe motiv ca elaboreaza teorii si concepte fara o suficienta acoperire empirica si contribuie pe aceasta cale la ambiguizarea, nu la elucidarea trecutului. Poezia e una, stiinta e alta, par sa afirme istoricii conservatori. Sovietologia a esuat pentru ca stiinta politica \u00een general, spre deosebire de istorie, nu este \u00een stare sa prezica sau macar sa aproximeze cursul evenimentelor \u2013 mi s-a sugerat nu demult. Dar cauzele acestui esec sunt financiare si politice \u00een aceeasi masura, av\u00e2nd de-a face prea putin sau chiar deloc cu validitatea stiintifica a disciplinei. Sovietologia a esuat pentru ca o mare parte a institutelor de cercetare americane au fost finantate \u00een anii 1980, pe vremea presedintiei lui Ronald Reagan, pentru a relua, mai mult sau mai putin voalat, ofensiva \u00eempotriva Uniunii Sovietice. Schimbarea reala pe care a adus-o intrarea \u00een scena a lui Mihai Gorbaciov a fost minimalizata tocmai pentru a nu contrasta cu discursul american oficial si pentru a justifica astfel fondurile primite. \u00cen scurt timp, realitatea s-a \u00eendepartat de discurs de dragul securizarii privilegiilor obtinute pe filiera politica, motivatiile stiintifice fiind plasate \u00een plan secund.
\nRudimentara, rigida si periculoasa sub aspect ideologic, abordarea istoriografica de tip conservator nu \u00eentelege ca exista si alte tipuri de discurs \u00een afara de al sau, alte traditii de interpretare si de actionare asupra lumii. Surplusul de conceptualizare comporta propriile deficiente, dar la fel se \u00eent\u00e2mpla si cu evenimentializarea \u00een exces. Dincolo de pluralitatea discursurilor asupra istoriei recente, istoricii \u00een general (chiar si sau \u00een special cei conservatori) au numai de c\u00e2stigat din colaborarea cu politologii. Si reciproca este la fel de valabila. Dupa cum bine scrie Hayden White \u00een \u201eMetahistory\u201c, \u201eistoria autentica si filozofia speculativa asupra istoriei pot fi distinse doar ca accent, nu si \u00een propriile continuturi. \u00cen istoria autentica, elementul constructiei este plasat \u00een interiorul narativei, \u00een timp ce elementului datelor \u00abgasite\u00bb \u00eei este permis sa ocupe o pozitie proeminenta \u00een cadrul discursului \u00eensusi. \u00cen filozofia speculativa a istoriei avem de-a face cu reversul. Aici elementul constructiei conceptuale este adus \u00een prim-plan, explicit utilizat si sistematic aparat, datele fiind folosite \u00een primul r\u00e2nd pentru ilustrare sau exemplificare. Concluzionez, deci, ca fiecare filozofie a istoriei contine \u00een interiorul sau elementele unei istorii autentice, asa cum fiecare istorie adecvata contine \u00een sine elementele unei filozofii mature a istoriei\u201c. Ar fi deci indicat ca istoriografia conservatoare sa armonizeze datele la care face trimitere (de cele mai multe ori incomplete, pentru a nu invalida obiectivul propus) cu schematica si periculoasa filosofie a istoriei de la care se revendica. O astfel de armonizare ar conduce la acceptarea diversitatii interpretative si a pluralitatii discursive si, cine stie, poate chiar la renuntarea la pernicioasele mituri romantice ale natiunii, ale liderului providential, ale continuitatii istorice, ale omogenitatii etnice, ale tradarilor internationale, ale transformarii \u201ecivilizatiei dacice\u201c \u00een fundament pentru cea romana si implicit cea europeana etc. La urma urmelor, faptele \u00eesi ofera lor \u00eensilor o teorie adecvata; distorsionarea lor cu scopul de a le \u00eencadra pe coordonate ideatice prestabilite se traduce prin ideologii coercitive si regimuri politice autoritare.
\nIstoria conceptuala avansata de profesorul Reinhart Koselleck poate contribui cu succes la reconcilierea dintre istorici si politologi. Spre deosebire de istoria ideilor, preocupata preponderent de trecut, istoria conceptuala are \u00een vedere modalitatile prin care anumite concepte individuale configureaza procese culturale, politice si sociale cu miza trecuta, prezenta si mai ales viitoare \u2013 \u00eentr-un limbaj politic ale carui constiinta de sine si istoricitate istoria conceptuala \u00eesi propune sa le aduca la lumina. Cu ajutorul conceptelor, fara a pune pe plan secund adunarea de fapte \u201ebrute\u201c, istoria conceptuala, la care ar contribui istorici si politologi deopotriva, ar putea elucida cu succes o pleiada de termeni cheie care definesc istoria recenta si moderna a Rom\u00e2niei, dar a caror \u00eencarcatura semantica ram\u00e2ne tributara unor clisee care descurajeaza acceptarea diversitatii interetnice si a culturii democratice. Victor Neumann enumera mai multi astfel de termeni, dintre care citez selectiv: rom\u00e2ni, cetateni, maghiari, tigani, evrei, capitalism, populism, comunism, modernitate, libertate, nationalism, democratie, politica, presa, coruptie, elita, proprietate, ruralitate, revolutie, strainatate (\u201eEssays…\u201c, pp. 179-191).
\nNumai \u00eempreuna, trec\u00e2nd peste susceptibilitati, orgolii si mefiente nefondate \u2013 istoricii si politologii pot consolida o mai buna \u00eentelegere a identitatii politice a Rom\u00e2niei de astazi, aplec\u00e2ndu-se asupra trecutului \u00een beneficiul prezentului si mai ales al viitorului. Un prezent si un viitor \u00een care accentuarea excesiva a consumului, a logicii pietei si dezmembrarea progresiva a securitatii sociale sunt puse \u00een practica nu numai prin mijloace materiale, ci si pseudo-stiintifice, si unde xenofobia reintra \u00een discursul elitelor politice pentru a eluda cauzele structurale care au facut posibil actualul marasm \u2013 iata principalele pericole \u00eempotriva carora istoricii si politologii ar trebui sa \u00eesi uneasca fortele. Pentru ca at\u00e2t istoria, c\u00e2t si politologia pot fi cu usurinta \u00eendepartate de pe coordonatele lor stiintifice pentru a servi interese particulare, de cele mai multe ori politice. Iar atunci c\u00e2nd se ajunge \u00een acest punct \u2013 si s-a ajuns mult prea des, \u00een toata istoria moderna a Rom\u00e2niei \u2013 istoricii si politologii nu mai pot fi considerati intelectuali deoarece \u00eesi suspenda voluntar facultatile critice care ofera masura propriilor identitati stiintifice pentru a se transforma \u00een nimic altceva dec\u00e2t niste functionari publici. \u201eDevenind angajati fatis \u00eentr-o confruntare a carei miza nu este c\u00e2tusi de putin una principiala, sarcina lor este exact aceeasi de a-i conferi o asemenea coloratura\u201c (Michael Shafir, \u201eIntelectualii? Publici?\u201c, \u00een Sorin Adam Matei, Mona Momescu, (coord.), \u201eIdolii Forului\u201c, Corint, 2010, p. 20). Cu alte cuvinte, intelectualii autentici, fie ei istorici, politologi si nu numai, trebuie sa vegheze \u00een permanenta la derapajele anti-democratice de a caror tentatie nicio putere politica nu este ferita, mai ales \u00een vremuri de criza. Si probabil cel mai frecvent (si putin analizat) derapaj de acest fel consta \u00een \u00eencercarea elitelor politice de a metamorfoza propriile interese \u00een dorinte si necesitati individuale. Herbert Marcuse observa si elucida magistral procesul \u00eenca de acum o jumatate de secol \u00eentr-un fragment care merita reprodus pe larg: \u201eOricarei manipulari \u00een interesul unor anumite \u00eentreprinderi, al unor anumite orientari politice si interese politice i se suprapune telul general si obiectiv de a-l concilia pe individ cu forma de viata pe care i-o impune societatea. Deoarece \u00eentr-o asemenea conciliere intervine o \u00eensemnata represiune suplimentara, este necesar sa se obtina o mediere libidinala \u2013 cu marfa pe care individul urmeaza s-o cumpere (sau s-o v\u00e2nda), cu serviciile pe care el urmeaza sa le utilizeze (sau sa le execute), cu candidatii pe care el urmeaza sa-i aleaga, cu desfatarea pe care el urmeaza s-o guste, cu simbolul statutar pe care el urmeaza sa si-l \u00eensuseasca; este o necesitate stringenta, fiindca de productia si consumul ne\u00eentrerupt al acestor marfuri depinde \u00eensasi existenta societatii. Cu alte cuvinte: trebuintele sociale si politice trebuie sa se transforme \u00een trebuinte individuale, pulsionale. Iar \u00een masura \u00een care productivitatea acestei societati nu se poate dispensa de productia de masa si de consumul de masa aceste trebuinte trebuie sa fie standardizate, coordonate si generalizate. Desigur, un astfel de control nu este rezultatul unei conspiratii, el nu este exercitat de catre o anumita instanta (desi tendinta de centralizare este \u00een crestere); dimpotriva, masurile de control sunt distribuite \u00een \u00eentreaga societate, ele fiind exercitate (\u00eentr-o masura foarte diferita) de catre vecini, \u00abpeer groups\u00bb, mass media, asociatii si guvern. Ce-i drept, acest control devine eficient, sau pur si simplu posibil, numai datorita stiintei, \u00een special sociologiei si psihologiei; ca sociologie industriala si psihologie industriala sau, cu un eufemism, ca \u00abstiinta a relatiilor umane\u00bb, asemenea masuri de control au devenit un instrument de ne\u00eenlocuit \u00een m\u00e2na puterilor dominante\u201c (Herbert Marcuse, \u201eScrieri filozofice\u201c, Editura Politica, 1977, pp. 244-245). Iata ce fel de stiinte nu trebuie sa devina istoria si politologia, \u00een ciuda presiunilor aproape coplesitoare \u00een acest sens. Istoricii se uita \u00een primul r\u00e2nd la copaci, politologii la padure, \u00eemi spunea odata Michael Shafir. Ne uitam, p\u00e2na la urma, la aceeasi realitate si cautam sa contribuim pe c\u00e2t posibil la ameliorarea ei, chiar daca din perspective diferite. Gresesc?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Istoria se scrie \u00een Rom\u00e2nia \u00eentr-o maniera tributara metodologic si conceptual secolului XIX. Observatia este valabila si pentru istoriografie (am \u00een vedere lucrarile unor autori ca Dan Berindei, Alex Mihai Stoenescu, Ioan Scurtu, Ion Suta, Titu Georgescu, Nicolae Baciu, Florin Constantiniu, Radu Ciuceanu, Mihai Retegan, Dumitru Sandru, Larry Watts etc.). Ma refer la conservatorism \u00een… Cite\u0219te mai mult »Fetisismul faptelor si ambiguizarea istoriei. Despre interminabila disputa dintre istorici si politologi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9478,9480,9479],"class_list":["post-16830","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-acumulare-primitiva","tag-istoria-capitalismului","tag-karl-marx"],"views":1390,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16830","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16830"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16830\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16830"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16830"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16830"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}