{"id":16826,"date":"2013-10-18T16:23:19","date_gmt":"2013-10-18T14:23:19","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16826"},"modified":"2013-10-18T16:23:19","modified_gmt":"2013-10-18T14:23:19","slug":"cand-este-un-emigrant-integrat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cand-este-un-emigrant-integrat\/","title":{"rendered":"Cand este un emigrant \u201eintegrat\u201c"},"content":{"rendered":"

Citesc cartea lui Orhan Pamuk \u201eZapada\u201c. Ajung la capitolele \u00een care este descris cartierul din Frankfurt unde traia de zeci de ani un scriitor turc exilat. Si noaptea umblu prin casa. Nu ma ia somnul. <\/strong><\/em>
\nPersonajul lui Pamuk se considera integrat. Avea un mic apartament cu chirie. \u00cesi facea cumparaturile la magazinele turcesti sau arabe. Se plimba pe strazile locuite de alti emigranti. \u00cesi scria poeziile \u00een limba turca. Era invitat de diferite asociatii pentru \u201eintegrare\u201c sa recite pe la c\u00e2te o reuniune. Primea pentru aceasta prestatie bani. Mai primea si un ajutor social. Fata de cei din tara lui de origine, era un \u201eoccidental\u201c. Unul bogat. \u00cesi dorea sa-si aduca o femeie din Turcia. Ca sa aiba cu cine se duce din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd la cinematograful din ghetto-ul \u00een care traia.<\/strong><\/em>
\n*<\/strong>
\n\u00cen Olanda, eram unul dintre cei mai integrati emigranti. Locuiam \u00eentr-un cartier cu douazeci si patru de nationalitati. Pe scara mea de bloc erau reprezentate cinci continente. \u00cemi faceam cumparaturile la magazinele turcilor. Vorbeam la telefoane de la centrala marocanilor, fiindca era mai ieftin. Seara ma duceam la c\u00e2te o \u00eent\u00e2lnire la asociatia grecilor. Scriam \u00een limba rom\u00e2na. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd eram invitata de vreo\u00a0 asociatie pentru \u201eintegrare\u201c sa-mi citesc poeziile. Traducatorii ma \u00eensoteau. Prin diferite orase. Prin cluburi, prin scoli, prin biserici. Eram platita pentru asemenea lecturi. Binisor. Pentru cei din tara eram o occidentala. Una bogata.
\nLucram, \u00een ultimii ani, la o universitate. Angajata pentru proiecte de cercetare. Dimineata ma duceam \u00een campusul studentesc, cu singurul autobuz care trecea prin cartier. \u00cen statie erau multi barbati. Multe femei. Si copiii care mergeau la scoala. Barbatii nu dadeau buna ziua, fiindca asta nu este o obligatie \u00een traditia lor. Mai eram si altfel \u00eembracata dec\u00e2t celelalte femei, nu stiau de unde sa ma ia, nu \u00eentelegeau unde sa ma claseze. Femeile ram\u00e2neau tacute \u00een preajma mea. Ceva le spunea lor ca nu sunt ca ele. Nu eram turcoaica. Nu eram marocana. Instinctul le avertiza ca nu sunt nici musulmana. Aratam a occidentala, chiar daca nu olandeza. Dar vorbeam bine limba, ceea ce le deruta. Ne salutam \u00eentre noi. Dupa care ele pastrau fata de mine o evidenta rezerva. Copiii \u00eensa intrau \u00een vorba. \u201eTanti, mergeti la lucru?\u201c, ma \u00eentrebau. Si, dupa ce le raspundeam: \u201eDumneavoastra unde faceti curat?\u201c. Mamele lor, toate, faceau curatenie. Ma f\u00e2st\u00e2ceam. Femeile \u00eesi trageau copiii de l\u00e2nga mine. \u00cen autobuz vorbeau \u00eentre ele. Eu ma uitam pe fereastra aburita de ploaie.
\n\u00cen anul \u00een care am iesit la pensie am hot\u00e2r\u00e2t sa emigrez \u00een Grecia. Am \u00eenceput sa desfac casa. \u00cen cartier s-a auzit ca cineva pleaca \u00een tara lui, ca cineva remigreaza. Asta se afla totdeauna. Nu stiu prin ce fire nevazute se transmitea vestea. Se afla \u00eensa ca se desface o locuinta, ca apar anumite lucruri de v\u00e2nzare la preturi ieftine, ca se pot face \u00eentelegeri si tocmeli favorabile.
\nC\u00e2nd am dat jos perdelele si am \u00eenceput sa scot lucruri \u00een strada, si-au dat seama si cine pleaca. M-am pomenit napadita de simpatie. \u00cen sf\u00e2rsit reuseau sa se lamureasca ce era cu mine. Eram eu mai altfel, lucram pe undeva pe unde ei nu aveau acces (singurii straini din universitate fiind, la vremea aceea, o grecoaica, la curatenie, si un moluc, portar), nu tineam Ramadanul si nu mergeam la piata din Amsterdamsestraatweg. Dar\u2026 uite, eram totusi una de-a lor. Fiindca, iesita la pensie,\u00a0 plecam catre tara mea. Nu conta care e tara, nimeni nu ma \u00eentreba nici daca chiar plec \u00een patrie. Important pentru ei era ca plecam. Eram deci una de-a lor, care, dupa ce muncise niste ani \u00een strainatate, la pensie pleaca.
\nM-am pomenit de la o ora la alta cu casa plina de oameni din cartier. Femeile, sa ma ajute sa fac curatenie, pentru a putea preda apartamentul \u00een conditiile de rigoare absoluta pe care le cereau contractele olandeze. Barbatii, sa ma ajute sa cobor lucrurile grele, masina de spalat, frigiderul, baloturile de carti pe care, \u00een mare parte, le-am pus cu inima s\u00e2nger\u00e2nda la containerul pentru colectat h\u00e2rtia.
\nDimineata trebaluiam mai mult cu femeile. Eram at\u00e2t de coplesita de simpatia lor, \u00eenc\u00e2t as fi fost \u00een stare sa le dau tot ce aveam prin casa. Nu aveam mare lucru. Dupa pr\u00e2nz veneau si barbatii. \u00centr-o seara, pe la ora 11 (ceea ce \u00een Olanda e noapte profunda, nu ca \u00een Grecia, unde la o asemenea ora mai \u00eenaintezi \u00eenca greu pe strazi din pricina aglomeratiei), \u00eentr-o seara, deci, m-am pomenit ca suna cineva la usa. Am raspuns la interfon. Era marocanul de la serviciul de telefoane, de pe a doua strada, paralela cu strada mea.
\n\u201eAm auzit ca pleci \u00een tara, mi-a spus. Poate ai nevoie de ajutor. N-am putut sa vin mai devreme. Eu \u00eenchid oficiul seara la ora 11. Dar, daca mai pot sa fac acum ceva, spune-mi\u201c.
\n*<\/strong>
\nEram zapacita de alergatul de la un ghiseu la altul, pentru adunarea h\u00e2rtiilor pentru pensie. Desi totul parea perfect statornicit prin lege, existau avantaje si dezavantaje pe care, daca nu erai cunoscator, le scapai printre r\u00e2nduri. Cineva, dintre cei care mi se foiau prin casa, mi-a dat o adresa \u00een cartier, pe strada cutare, la numarul cutare. \u201eAcolo o sa-i gasesti pe cei care stiu legile\u201c, mi s-a spus.
\nEra o dupa-amieaza noroasa, \u00eentunecoasa. Am cautat strada. Am gasit numarul. O camaruta mica, la un parter. \u00cen ea, vreo 15 tineri, fiecare la c\u00e2te o masuta \u00een jurul peretilor. Se vorbeau aici toate limbile. Dupa \u00eenfatisari, \u00eeti dadeai seama de amestecul de nationalitati, desi toti erau \u00eembracati neutru, ca olandezii. \u00cen spatele lor, pe standuri, fel de fel de carti si cartoaie de legi. \u00cen olandeza. Si-n alte limbi. O fata splendida, cu bluejeans si cu ochii dati cu carbune \u00een stil arab, m-a \u00eentrebat cu ce-mi poate fi de folos. Mi-a spus ca ei toti, cei din acea \u00eencapere, erau avocati. Ca studiasera dreptul \u00een Amsterdam. Dar ca se specializasera si \u00een legislatia tarilor din care emigrasera parintii lor. Deschisesera acest mic birou. Unde lucrau dupa-amiaza, c\u00e2teva ore. Voluntar. Ca sa-i ajute pe cei care remigreaza. Sa-si ajute parintii iesiti la pensie sa se \u00eentoarca \u00een tarile lor. I-am spus cum stau lucrurile. Ca dracu\u2019. Sunt rom\u00e2nca. Si olandeza. Perfect integrata. Am lucrat at\u00e2tia si-at\u00e2tia ani. Si-acum vreau sa plec. Nu la mine, ci-n alta tara.
\nFata nu s-a mirat de nimic. M-a \u00eendrumat spre un alt coleg. Care era specialist \u00een legislatia greaca. Mi-a\u00a0 luat h\u00e2rtiile la studiat. S-a rasucit de c\u00e2teva ori pe scaun si a luat din spate cartoaiele lui de legi. Mi-a facut socotelile la centima. C\u00e2t trebuie sa iau de aici. Ce pot face cu banii astia acolo. A tras concluzia. \u201eDa, te-ai g\u00e2ndit bine. O sa traiesti mai usor acolo dec\u00e2t aici\u201c.
\nLe-am multumit. Mi-am luat ramas-bun de la ei. M-au condus p\u00e2na la usa. M-au \u00eembarbatat cu caldura. \u201eLasa, ca peste niste decenii, venim si noi\u201c.
\n\u00cen strada m-a podidit pl\u00e2nsul. Ma desparteam deci de copiii nostri. Care studiasera, plecati de la mine din cartier. Care crescusera, acolo, sub ochii mei. Plecam si \u00eemi lasam \u00een urma o parte din biografie. Unde naiba plecam, dupa aproape treizeci de ani? De ce ma rupeam eu oare iarasi si iarasi de viata mea?<\/p>\n

Viata mea. C\u00e2t am trait \u00een Olanda, am avut impresia ca \u00eentre mine si lume s-a asezat o folie transparenta de plastic. Eram si nu eram acolo. Traiam \u00eentr-o realitate pe care de fapt n-o puteam atinge. Umblam pe la ghisee. Treizeci de ani, \u00een care \u00eenvatasem perfect cum sa umblu pe la ghisee. Ce sa spun. Cum sa spun. Lucram printre olandezi. Lucram bine. Nu ma lauda nimeni. Dar tineau cont de mine, \u00een sistemul lor perfectat p\u00e2na la cel mai mic detaliu. Eram grozava, fata de alti emigranti. Eram integrata. Ajunsesem sa ating folia transparenta de plastic. Dincolo de ea n-am trecut niciodata
\nAceasta senzatie, de viata fara participare, am regasit-o \u00een paginile cartii lui Orhan Pamuk. Eroul lui turc traieste \u00een spatele unei folii de plastic, desi autorul nu foloseste aceasta metafora, care \u00eemi apartine. M-as bucura din tot sufletul sa stiu ca numai el si cu mine au trait astfel anii de emigratie. M-as bucura sa stiu ca toti ceilalti compatrioti ai mei o duc bine si sunt bucurosi sa-si umple s\u00e2mbata carucioarele la supermarketul din apropiere. Si ca se simt peste tot ca \u00een propria tara.
\nPoate ca, pentru a te simti integrat \u00eentr-o tara, trebuie sa fii, \u00een primul r\u00e2nd, integrat \u00eentr-un popor. \u00centre mine si poporul \u00een care m-a dus soarta era o folie transparenta de plastic. Eu am trait trei decenii perfect integrata. Printre popoarele lumii, rupte-n bucati si rasp\u00e2ndite de colo, colo.
\nDupa ce am parasit \u201ebiroul\u201c copiilor nostri care studiasera \u00een emigratie si-si ajutau acum parintii sa plece \u00een conditii avantajoase, m-am oprit pe o banca. Rinul\u00a0 curgea prin apropiere. Pe Rin treceau vapoarele catre porturile din Randam. Vapoarele care-mi trecusera si mie pe sub ferestre, c\u00e2teva decenii.
\nDeci\u2026 acest peisaj, at\u00e2t de familiar, peste c\u00e2teva zile nu \u00eemi va mai apartine. Nici racoarea aceea specifica. Nici verdele vegetatiei, crud, altfel dec\u00e2t \u00een alte tari de pe continent. Luasem o hotar\u00e2re. \u201eCopiii\u201c avocati ma \u00eencredintasera ca e buna. De unde atunci aceasta nostalgie?
\nRinul? Racoarea? Verdele?
\nNu. Anii mei tineri, care se scursera \u00een spatele unei folii transparente de plastic. Anii mei tineri, traiti acolo. Ca un emigrant perfect integrat.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Citesc cartea lui Orhan Pamuk \u201eZapada\u201c. Ajung la capitolele \u00een care este descris cartierul din Frankfurt unde traia de zeci de ani un scriitor turc exilat. Si noaptea umblu prin casa. Nu ma ia somnul. Personajul lui Pamuk se considera integrat. Avea un mic apartament cu chirie. \u00cesi facea cumparaturile la magazinele turcesti sau arabe.… Cite\u0219te mai mult »Cand este un emigrant \u201eintegrat\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2386,5057],"class_list":["post-16826","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-emigranti-romani","tag-emigrarea-azi"],"views":2503,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16826","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16826"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16826\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16826"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16826"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16826"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}