{"id":16810,"date":"2013-10-12T14:55:33","date_gmt":"2013-10-12T12:55:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16810"},"modified":"2013-10-12T14:55:33","modified_gmt":"2013-10-12T12:55:33","slug":"harry-brauner-si-reteaua-de-spionaj","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/harry-brauner-si-reteaua-de-spionaj\/","title":{"rendered":"Harry Brauner si \u201ereteaua de spionaj\u201c"},"content":{"rendered":"

Eduard Mezincescu \u00een dialog cu Alexandru MicA (II)<\/strong><\/p>\n

\n

ALEXANDRU MICA: Cum aparea \u00een acest context demential arestarea lui Harry Brauner ? <\/em><\/strong>
\nEDUARD MEZINCESCU:<\/strong> Daca prietenul meu Harry Brauner fusese arestat, \u00eenseamna ca prietenia, stima si pretuirea pentru acest om talentat, daruit cu toate resursele bogate ale mintii si sufletului s\u00e3u unei cauze nobile de ordin social si artistic erau greseli ce trebuiau \u00eendreptate printr-o severa introspectie, catharsis si lepadare de Satana. Ca membru al guvernului credeam totusi ca aveam dreptul sa fiu informat de cele petrecute. Ca om, speram \u00eentr-o confuzie regretabila.<\/p>\n

A. M.:<\/strong> Cum ati reactionat la cele \u00eent\u00e2mplate?
\nE. M.:<\/strong> Am pus m\u00e2na pe receptorul altui telefon, am format un numar tainic la care raspundea seful de pe atunci si de mai t\u00e2rziu al politiei politice, pe numele lui Pantelei Bondarenco, zis Pantiusa, cu numele schimbat \u00een Gheorghe Pintilie. Personal, \u00eel cunosteam destul de bine, \u00eenca din primele luni de dupa 23 August 1944, c\u00e2nd fusese \u00eensarcinat cu misiuni de \u00eenalta confidentialitate \u00een aparatul conducerii politice. \u00cen diferite situatii, recursesem, cu rezultate \u00eencurajatoare, la sfaturile sau ajutorul sau, drept pentru care l-am \u00eentrebat: \u201eDe ce l-ati arestat pe Harry Brauner?\u201c Gheorghe Pintilie, nici ca om, nici prin functie, ca sef al politiei politice, nu era predispus sa raspunda la \u00eentrebari. \u201eDe ce te intereseaza?\u201c \u2013 Normal. Un cetatean, fie si demnitar al statului, care se intereseaza de un individ aspirat \u00een angrenajul masinariei represive, extinde aria suspiciunii. I-am aratat interlocutorului meu de la celalalt capat al firului ca ma interesa chestiunea \u00een dubla mea calitate de titular al departamentului care tutela Institutul de Folclor si \u00een aceea de prieten. \u201eLa Institutul de Folclor nu l-ai pus tu\u201c, mi s-a replicat, \u201edar prietenii ai putea sa ti-i alegi mai bine\u201c. Este adevarat, stiam ca Harry Brauner ajunsese director al Institutului cu sprijinul lui Petru Groza, \u00een schimb, ca prieten, nu-mi puteam face niciun repros \u00een ce-l privea. Pantelei Bondarenco ma tutuia, desi rangul meu ierarhic era, nominal, superior, dar el o facea asa cum obisnuia sa-i tutuiasca pe toti, inclusiv pe cele doua, trei personalitati de la care primea ordine. Exceptie facea domnul Petru Groza care n-ar fi tolerat at\u00e2ta camaraderie la un subordonat fie si numai teoretic, sub raportul prescriptiilor constitutionale. Cu un prilej adecvat, fusesem instruit de catre unul dintre mentorii mei politici ca nu era cazul sa raspund la familiaritati cu familiaritate. Maturitatea mea politica era \u00eenca amestecata cu o doza de naivitate dezarmanta sau chiar deprimanta. Mi-am \u00eengaduit sa observ ca alegerea prietenilor ma privea personal, iar calitatea mea oficiala ma \u00eendreptateste sa primesc raspuns la \u00eentrebare. Recunosc, poate nu chiar asa de ferm cum arata acum pe h\u00e2rtie. \u201eDaca vrei sa stii, atunci afla ca asta este cea mai formidabila captura pe care am facut-o de la eliberare \u00eencoace.\u201c Stupefiat de enormitatea afirmatiilor convorbitorului meu, sesizam \u00een vocea lui cu accent strain, inimitabil, sun\u00e2nd dogit din pricina aspersiunii intense cu bauturi spirtoase tari, cu amaraciune o nota sarcastica de satisfactie nestavilita, care ma intimida. Mi se parea ca n-o \u00eempartaseam \u00een masura corespunzatoare.\u00a0 Nu eram sigur daca nesiguranta mea launtrica se percepea cumva la telefon. Vocea continua cu accente triumfale: \u201eHarry Brauner era seful \u00eentregii retele de spionaj din Rom\u00e2nia. tinea \u00een m\u00e2na toate firele intrigilor si masinatiunilor… ascundea aurul si valuta lui Patrascanu…\u201c Siderat de cele auzite, nu-mi venea sa cred ca astfel am primit confirmarea zvonurilor despre arestarea, \u00een aprilie sau mai 1948, a lui Lucretiu Patrascanu pe care-l stiam \u00eenvinovatit numai de unele erezii ideologice. El disparuse din viata publica dupa Congresul Unificarii din primavara lui 1948, c\u00e2nd din contopirea Partidului Comunist din Rom\u00e2nia cu Partidul Social \u2013 Democrat PSD, s-a format Partidul Muncitoresc Rom\u00e2n. Dupa cum dovedeau afirmatiile sefului politiei politice, Harry Brauner era creierul unei conspiratii odioase ce urmarea rasturnarea or\u00e2nduirii democratice, pe cale de instaurare si consolidare \u00een tara noastra, salvarea monarhiei, restabilirea dominatiei claselor exploatatoare, abia de cur\u00e2nd scoase din p\u00e2ine. Lucretiu Patrascanu era unealta criminala manevrata din umbra de cealalta unealta…<\/p>\n

A. M.: Si totusi, care era leg\u00e3tura Institutului de Folclor \u00een speta a directorului sau, Harry Brauner, cu aurul si valuta lui Patrascanu? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Dragul meu, se credea ca aurul si valuta lui Patrascanu, vezi,\u00a0 pretul tradarii nu se mai platea \u00een vremurile acelea \u00een arginti, erau ascunse la Institutul de Folclor. Acolo fusesera gasite, chipurile, \u00een acea noapte de echipa care efectuase perchezitia si care, pentru mai multa siguranta le confiscase… Am ascultat la telefon aceste elucubratii, c\u00e2t si o lunga expunere despre activitatea de fr\u00e2nare si subminare a \u00eentregului proces istoric ce trebuia sa scoata tara de sub dominatia straina si apasarea dictaturilor. Te rog sa ma crezi, mi-a fost pur si simplu teama sa consemnez \u00een scris tot ce-mi auzisera urechile aproape ca nu ma mai simt \u00een stare astazi sa-mi amintesc toate episoadele si eroii acelei rocambolesti \u00eentreprinderi.\u00a0 O etapa plina de semnificatii tenebroase fusese, \u00een timpul razboiului, evacuarea Arhivei de Folclor la Paulis \u2013 Arad. Satucul pitit sub terasele pe care soarele distileaza \u00een struguri apreciatele Cadarca si Rujita de Minis, determinante pentru alegerea refugiului, dupa parerea mea, gratuita, raportat la epoca \u2013 devenise centrul de comanda al spionajului american \u00een spatele frontului hitlerist si antonescian. Acolo se pregateau oamenii si actiunile ce trebuiau sa orienteze desfasurarile istorice \u00eempotriva istoriei, \u00een eventualitatea probabila a \u00eenfr\u00e2ngerii sau a victoriei. Harry Brauner era creierul care tinea \u00een m\u00e2inile lui…<\/p>\n

A. M.: Era oare de crezut o asemenea operatiune brauneriana, stiut fiind cine era personajul \u00een realitate? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Creierul nu se vedea. Trebuia dedus din sclipirile de inteligenta ale celor care imaginau aceasta mascarada cumplita, dar si comica. Mi-a venit \u00een minte, evalu\u00e2nd hilarul acestei situatii tragice, \u00een fond, imaginea acelor m\u00e2ini subtiri, cu degete lungi, cu pielea fina, cu acea infinitate de linii si brazde \u00eentretaiate \u00een palma ce denota sensibilitati delicate, talent, imaginatie ale lui Harry Brauner. \u00cel vazusem sau nu-l vazusem vreodata c\u00e2nt\u00e2nd la pian? \u00centrebarea venea si revenea intempestiv, fara sa-mi dea ragaz sa g\u00e2ndesc, sa scormonesc \u00een minte si sa-mi reordonez amintirile. Nici nu era momentul. Vorbele ce se realcatuiau \u00een auzul meu din vibratia membranei receptorului sunau mieros, tonul era binevoitor, intentia parea pur educativa: un parinte blajin mustra cu pilde si exemple morale un copil care \u00eent\u00e2mpina dificultati \u00een depasirea \u00eent\u00e2rzierii intelectuale, ca sa se angajeze cu toata seriozitatea \u00een viata de adult disciplinat, cu deprinderi, orientari si abilitati de cert\u00e3 utilitate sociala.<\/p>\n

A. M.: Cu greu, ma g\u00e2ndesc, ati putut sesiza \u00een conversatia cu seful politiei politice perversitatea elucubratiilor proferate la adresa unui om at\u00e2t de inofensiv cum se stie ca era t\u00e2narul profesor Brauner \u00een acele vremuri. <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Recunosc ca tonul acela parintesc si bl\u00e2nd al amfitrionului meu scelerat, alterat de unele dificultati de emisie si articulatie, vehicula, \u00een realitate, amenintari ce-mi \u00eenghetau s\u00e2ngele \u00een vine. Detalierea ticalosiilor puse la cale de acea senzationala captura nu era o simpla transmitere de informatie indiferenta, nevinovata, ci o atragere serioasa de atentie, un avertisment sever care mi se adresa: Iata cu cine te-ai \u00eensotit, ram\u00e2ne sa vedem cine esti. Un \u00eendemn sa scrutezi cu rigurozitate oamenii din diferitele straturi ale societatii, cu variatele lor \u00eendeletniciri si talente, cu care \u00een mod firesc legasem prietenii trainice, interesante, de-a lungul anilor din care se alcatuise prima jumatate a vietii mele. Si \u00eenca ceva, fapt pe care trebuia sa-l deduc singur, \u00een timp ce ma uimeau confidentele pe care detinatorul celor mai cumplite taine ale vremii mi le \u00eencredinta cu aparenta dezinvoltura. Sa fi fost oare aceasta confesare o confirmare a \u00eencrederii de care ma bucuram, verificata de \u00eencercari si examene trecute, fara sa stiu, cu candoarea omului care se misca \u00een spatiul social si \u00een timpul istoric calauzit numai de constiinta lui, pe care si-o \u00eenchipuie curata, onesta, dreapta? Ori altceva?… Altceva cu conotatii si rezonante sinistre: un grad de complicitate atribuit cu generozitate care facea inutila ascunderea tainelor la care eram partas. Am simtit brusc nevoia imperioasa sa schimb subiectul, sa multumesc pentru destainuirile deversate torential \u00een urechea mea, sa abordez un alt aspect al chestiunii, mai relaxant pentru mine \u00een care sa nu ma simt nici macar indirect tintit. Dragul meu t\u00e2nar convorbitor, omul\u00a0 p\u00e2na la urma, era om, cu pacatele lui infame, dar de ce sa patimeasca viata si istoria culturii muzicale rom\u00e2nesti? Era normal ca echipa ce devastase sau perchezitionase Institutul de Folclor sa ia cu sine aurul si valuta lui Patrascanu, dosite acolo de omul acela cu aparenta inofensiva, care \u00eendeplinea, vezi-Doamne, pe seama unor comanditori misei, rolul de sef si complice al tradatorului strecurat \u00een sf\u00e2nta sfintelor democratiei noastre \u00een formare. Dar de ce sa fie \u00eentemnitata corespondenta lui Brailoiu cu B\u00e1rtok si cu alte personalitati din tara si strainatate, referitoare numai la probleme de stricta specialitate neav\u00e2nd nici cea mai mica legatura cu politica?<\/p>\n

A. M.: Apropo, chiar vroiam sa va \u00eentreb referitor la acest aspect. Nu i-ati solicitat o explicatie? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Desigur ca am facut-o, dar el, cu aceeasi inepuizabila rabdare si bunavointa, mi-a explicat c\u00e2te se pot ascunde \u00eendaratul celor mai nevinovate aparente, mimetismul \u00eempins p\u00e2na la cele mai neverosimile forme fiind o \u00eensusire sau o conditionare functionala a sceleratilor ce pun la cale crime.\u00a0 Am observat ca valoarea tainelor camuflate \u00een corespondenta unui personaj indubitabil, ,,suspect\u201c ca Brailoiu, era simtitor atenuata, daca nu anulata, de faptul ca B\u00e1rtok, refugiat si el \u00een inima sau ficatii imperialismului, \u00eesi daduse duhul \u00een mizerie cu destui ani \u00een urma, iar schimbul de scrisori dintre cei doi dateaza din perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Blajinul meu interlocutor care, asa cum era sa aflu mai t\u00e2rziu, avea deja \u00een experienta, daca nu pe constiinta, torturarea si uciderea cu m\u00e2na proprie si cu instrumente rudimentare a unora dintre cei mai \u00eenraiti dusmani ai socialismului si ai pacii (la o revizuire a spetelor, acestia urmau sa se dovedeasca a fi fost nu chiar at\u00e2t de \u00eenraiti si nici macar dusmani, \u00een sensul direct al cuv\u00e2ntului). Ne-a atras atentia, tot parinteste asupra obligatiei ce o aveam de a nu lasa niciun cotlon necercetat, nicio lespede ne\u00eentoarsa, nicio scriptura nedecriptata, c\u00e2nd erau \u00een joc interesele supreme ale progresului si democratiei, viitorul stralucit al patriei si neamului (adoptiv) luat pe alese, \u00een ce avea el mai bun, mai curat, mai rabdator.<\/p>\n

A. M.: Vi s-a confirmat ca la perchezitie au fost confiscate de-a valma si multe documente care nu aveau practic nicio legatura cu ,,subiectul\u201c urmarit. Ce urma sa se \u00eent\u00e2mple cu acestea? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> La insistentele mele, mi-am dat seama, inoportune, Gheorghe Pintilie a acceptat, \u00een principiu, sa acorde o oarecare prioritate cercetarii documentelor mentionate si, daca nu se constata nimic suspect, sa le restituie custodelui social. Ceea ce s-a si \u00eent\u00e2mplat, ulterior, urm\u00e2nd ca acestea sa fie colationate si publicate de catre un alt cercetator, sa pricinuiasca, \u00een felul acesta, o noua nedreptate si \u00eendurerare celui ce le adunase si le pastrase cu grija p\u00e2na nu demult.<\/p>\n

A. M.: Sunt curios cum s-a \u00eencheiat convorbirea cu acest personaj fatidic. <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Convorbirea s-a \u00eencheiat, dupa tipicul vremii, cu saluturi cordiale, punctate de hlizeala nechezata a celui ce cunostea nemarginirea puterilor cu care era \u00eenvestit la un capat al firului; inhibate, la celalalt, de frisonul pe care contextul, fie si numai verbal, cu o astfel de putere \u00eel st\u00e2rneste chiar \u00eentr-o constiinta fara \u00eencarcaturi culpabile, \u00een \u00eemprejurari c\u00e2nd vinovatiile sunt \u00eentotdeauna mai usor de dovedit daca exista \u00eenversunare mai multa dec\u00e2t inocenta. Am procedat imediat la un examen minutios de constiinta. Era exclus ca, de-a lungul c\u00e2torva ani de amicale relatii si de colaborare cu un personaj at\u00e2t de malefic, sa nu fi fost manipulat ca un instrument orb, \u00een vederea atingerii unor scopuri odioase prin orientare, impresionante prin proportiile lor. Rasturnarea or\u00e2nduirii populare, solid aparata de forte interne, sub scutul unei aliante care nu glumea cu nimeni, nu era o bagatela nici pe atunci. Creierul ce avea misiunea infama sa organizeze si sa duca p\u00e2na la capat aceasta \u00eentreprindere fara sperante nu putea sa fie un creier de duzina, fie si din duzina superioara a natiei. Trebuia sa aiba meninge groase. Substanta lui activa era cu siguranta cenusiu \u00eenchis, bat\u00e2nd spre negru, din pricina aglomerarii de neuroni supranumerari. Personajul \u00eemi dirijase, poate fara stirea mea, pasii, actiunile, initiativele si intentiile de-a lungul \u00eentregii perioade \u00een care raspunderile mele pe linie de guvern intrasera, ca sa zic asa, \u00een sfera lui de preocupari. Cine stie la ce ticalosii ma facuse complice! Le-am trecut toate acestea mental \u00een revista. Necunoscuta unor reactii imprevizibile mi se cuibarise \u00een suflet…<\/p>\n

A. M.: \u00cen aceasta perioada Harry Brauner era director al Institutului de Folclor, calitate \u00een care se implicase cu toata energia v\u00e2rstei tinere pe care o avea \u00een organizarea activitatii\u00a0 institutiei nou create. Care dintre resorturile acestei activitati ar fi putut sa produca suspiciuni at\u00e2t de grave conducerii politiei politice a timpului? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Sa reconstituim: Institutul de Folclor era gazduit \u00eentr-un imobil nu prea mare, dar confortabil, pe strada Dionisie Lupu din Bucuresti, desigur. Harry Brauner ma determinase sa starui pe l\u00e2nga fel de fel de organe si autoritati ca sa i se repartizeze \u00een plus o baraca de lemn, ramasa de la nemti, pe un teren viran din apropiere.\u00a0 El adunase laolalta pe c\u00e2tiva dintre cei mai valorosi lautari din Capitala si \u00eemprejurimi, ramasi cam fara \u00eentrebuintare, \u00een urma \u00eemputinarii amatorilor de petreceri ca sa alcatuiasca cu ei o orchestra ampla de muzica populara. Orchestra avea nevoie de un local unde sa repete, sa se slefuiasca, sa-si pregateasca programele. \u00cen lipsa de altceva mai bun, baraca era utilizabila. Din cauza tavanului jos si a dimensiunilor nu prea mari, sunetele umpleau urechea ca si cum ascultatorul s-ar fi aflat in interiorul instrumentelor. Am reusit sa o obtinem. Orchestra s-a instalat acolo, dob\u00e2ndind repede notoriotate, faima si chiar loc \u00een statele de plata. \u00cei lipsea \u00eensa o denumire. S-au propus mai multe variante;\u00a0 personal, am fost de acord sa i se spuna ,,Barbu Lautaru\u201c, desi unii doctrinari au ridicat obiectii, caci starostele si cobzarul era compromis: c\u00e2ntase cam mult pe la ,,Domnii si la m\u00e2ndre cununii\u201c. P\u00e2na la urma, sensibilitatile de clasa au fost depasite. Prea multa tar\u00e2na era asternuta peste oasele lui. Denumirea a fost acceptata.<\/p>\n

A. M.: \u00cen afara repetitiilor curente, ce alte actiuni artistice mai erau organizate \u00een acest spatiu? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> \u00cen cele din urma, am asistat si la un fel de concert inaugural, \u00eenghesuit \u00een baraca, uluit si \u00eenc\u00e2ntat de performanta. Orchestra se descurca admirabil fara dirijor. Un scripcar batr\u00e2n, pe nume Ionescu, tinea prima vioara, dadea tonul, imprima ritmul, miscarea, nuantele focul si stralucirea interpretarii, eleganta armoniei,\u00a0 omogenitatea ansamblului. Nu stiu cum facea toate acestea, asta trebuie s-o stie numai Harry, dar ce facea era ne\u00eenchipuit de bine.<\/p>\n

A. M.: Ce public avea nou \u00eenfiintata orchestra?\u00a0 \u00a0<\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Nu trecuse mult timp de la \u00eenfiintare, ca au si \u00eenceput sa vina vizitatori straini \u00eendeosebi. De specialitate, ziceau ei. Ascultau concerte, asistau la repetitii, puneau fel de fel de \u00eentrebari, luau note. Pe unul mai de soi, muzicolog sau compozitor dintr-o tara \u00eendepartata si nordica, l-am \u00eensotit chiar eu la un concert improvizat, la repezeala. Oaspetele a ascultat cu \u00eenc\u00e2ntare, fiecare piesa a facut comentarii elogioase. La sf\u00e2rsitul auditiei a vrut sa stie cine facea orchestratia. Se \u00eempacase oarecum cu ideea unei formatii orchestrale care c\u00e2nta fara stime si fara dirijor, dar nu banuia ca se poate face muzica la acel nivel de virtuozitate fara compozitori sau macar transcriitori de note si aranjori muzicali.<\/p>\n

A. M.: Ce contributie avea Harry Brauner la aceasta profesionalizare spectaculoasa a instrumentistilor? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Harry Brauner organizase un curs de initiere \u00een tainele notatiei muzicale, dar bravii virtuozi erau \u00eenca departe de a-l fi absolvit. Ei faceau trup si suflet cu instrumentele la care c\u00e2ntau. Talentul lor nativ nu li se schimbase cu fondul genetic din generatie \u00een generatie. Muzica le intrase \u00een s\u00e2nge de mici, prelu\u00e2nd c\u00e2ntarile stramosesti, de la ureche. Crescusera cu instrumentele \u00een brate, cum cresc alti copii cu ursuleti de p\u00e2sla si cai de lemn sau papusi. Calitatea armoniei presupunea \u00eensa o m\u00e2na de maestru. Oaspetele n-a vrut sa creada ca orchestra \u00eesi facea singura spontan orchestratiile. A fost rugat prin urmare sa propuna o tema, a fluierat-o sau fredonat-o cu destul de multa ne\u00eencredere. Dar nici n-apucase s-o duca bine p\u00e2na la capat, ca starostele Ionescu scripcarul o si prinsese din zbor si o \u00eencerca \u00een pianissimo pe coarde, \u00eeng\u00e2n\u00e2ndu-l, pe oaspete. C\u00e2nd a reluat-o cu sunet plin, ca sa verifice daca o retinuse corect, partida de viori prima tinea pasul cu el la unison, viorile secunde aflasera deja intervalul si tonul just ca sa tina isonul, clarinetele si taragotul, tambalurile, cobzele si contrabasii o ziceau pe limba lor. Peste o clipa, orchestra c\u00e2nta tutti, cu variatiuni, contrapunct si \u00eenflorituri. si cu un evident iz autohton. Ascult\u00e2nd minunatia, distinsul oaspete era c\u00e2t pe ce sa lesine!<\/p>\n

\nA. M.: Din punct de vedere organologic, orchestra era completa, av\u00e2nd si instrumente de suflat? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> \u00cen orchestra, pentru \u00eenceput, nu-si aflasera \u00eenca loc unele instrumente autentic populare de suflat cum ar fi: naiul, fluierele, cavalul, cimpoiul. Instrumentele acestea trebuiau temperate si mai ales procurate. Nu se gasisera pe moment solutii satisfacatoare. Mai t\u00e2rziu s-au gasit. Nu mai stiu care or fi fost la fluiere, caval, cimpoi. Poate nu oi fi priceput nici explicatiile ce ni s-au dat. Mi-a ramas \u00een minte doar cea de la nai. O gasise tot Harry Brauner cu colaboratorii sai. Diabolica prin simplitate si ingeniozitate: niste bobite din lemn moale, bine uscat, calculate pe diametrul tevilor ridicau sunetele cu o jumatate de ton. Distribuite savant, c\u00e2te una, c\u00e2te doua poate si c\u00e2te trei \u00een jerba de trestii, adaptau tonalitatea instrumentului la cerintele armoniei orchestrale. Un om care putea gasi solutii dracesti la probleme neivite \u00een decursul istoriei multimilenare a unor instrumente aparea pe de-a \u00eentregul calificat pentru rolul anti-istoric si anti-social \u00eencredintat de fortele cele mai \u00eentunecate ale reactiunii. Si n-ajunsesem \u00eenca p\u00e2na la capat cu analiza! Naiul putea c\u00e2nta acum \u00een voie, si ca solist, si ca parte integranta a orchestrei.
\n<\/strong><\/p>\n

A. M.: Si de unde au fost adusi naistii? <\/em><\/strong>
\nE. M.:<\/strong> Da, \u00eentr-adevar, de unde naisti? Exista unul mare, genial. C\u00e2nd ducea trestiile la gura si \u00eencepea sa sufle, amuteau privighetorile, se \u00eensenina cerul, se opreau tramvaiele din mers, scoteau pestii urechea din apa sa-l asculte. \u00cel chema Fanica Luca. La distanta, mai erau vreo doi, trei, trecuti de v\u00e2rsta maturitatii cam de mult. Naiul, care se auzea mai cu seama la petreceri si ospete boieresti era \u00eendragit acum de toata lumea. Fanica nu vroia sa primeasca ucenici. Avea unul singur, nepot de frate sau de sora, pe care \u00eel pregatea sa preia succesiunea. Argumentele patriotice, apelurile la constiinta lui artistica, la raspunderea pentru viitorul unei \u00eentregi discipline instrumentale nu desteptau ecoul dorit. Fanica se declara batr\u00e2n, surmenat, bolnav, suprasolicitat. Batr\u00e2netea o fi avut-o \u00een oase, boala, si ea, \u00een cine stie ce maruntaie. Nu \u00een suflu, nici \u00een suflet, nici \u00een m\u00e2inile ce purtau tevile de trestie prin dreptul gurii, cu iuteala sunetului, ori domol, molatec ca apele lenese c\u00e2nd se rasfata prin baraganuri.<\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eduard Mezincescu \u00een dialog cu Alexandru MicA (II) ALEXANDRU MICA: Cum aparea \u00een acest context demential arestarea lui Harry Brauner ? EDUARD MEZINCESCU: Daca prietenul meu Harry Brauner fusese arestat, \u00eenseamna ca prietenia, stima si pretuirea pentru acest om talentat, daruit cu toate resursele bogate ale mintii si sufletului s\u00e3u unei cauze nobile de ordin… Cite\u0219te mai mult »Harry Brauner si \u201ereteaua de spionaj\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9424,9463],"class_list":["post-16810","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-eduard-mezincescu","tag-harry-brauner"],"views":1839,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16810","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16810"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16810\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16810"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16810"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16810"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}