{"id":16800,"date":"2013-10-12T14:43:03","date_gmt":"2013-10-12T12:43:03","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16800"},"modified":"2013-10-12T14:43:03","modified_gmt":"2013-10-12T12:43:03","slug":"festivalul-enescu-2013-intaiul-loc-in-lume","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/festivalul-enescu-2013-intaiul-loc-in-lume\/","title":{"rendered":"Festivalul Enescu 2013. Intaiul loc \u00een lume"},"content":{"rendered":"

Pentru a XXI-a oara, \u00een septembrie, \u00eentru omagierea numelui lui George Enescu, s-au reunit la Bucuresti glorii ale artei interpretative nationale si universale. Sub acelasi directorat artistic de prestigiu ca la ultimele cinci editii, cel al lui Ioan Holender, festivalul si-a pastrat structura, durata, bogatia de manifestari, diversitatea stilistica si \u00eenalta calitate. Si din nou, asa cum scriam si \u00een anii anteriori, se observa ca similitudinea cu celebrul Festival de la Salzburg este uriasa. Numai ca, spre deosebire de acesta, cel bucurestean este dedicat \u00een integralitate muzicii. Lipsesc spectacolele teatrale, care continua la Salzburg traditia instituita de Max Reinhardt. Ponderea spectacolelor de opera de la Bucuresti este mica. \u00cen schimb, diversitatea afisului rom\u00e2nesc este uriasa, de maxima densitate pentru cele douazeci si opt de zile ale festivalului, \u00eentr-o extrema varietate. Pentru ca la Salzburg vin mai putine orchestre, se repeta de doua-trei ori concerte cu acelasi program \u00een aceleasi interpretari, se dau serii de c\u00e2te patru-sase spectacole de opera etc., ceea ce augmenteaza numarul manifestarilor.
\nIata de ce Festivalul International George Enescu este unic \u00een lume. Bine spunea Ioan Holender ca \u201eFestivalul de la Salzburg va fi gelos\u201c si, adaug, nu numai pentru programarea bucuresteana a \u201eRequiem\u201c-ului de Verdi, ci pentru \u00eentreaga desfasurare a manifestarii. Lumea muzicala internationala trebuie s-o recunoasca. Sta \u00een responsabilitatea si \u00een puterile noastre sa facem festivalul c\u00e2t mai cunoscut, printr-o mediatizare c\u00e2t mai curajoasa, agresiva si abundenta \u00een \u00eentreaga lume. Un lucru este cert: o data la doi ani, Bucurestiul concureaza serios Salzburgul si, \u00een domeniul strict muzical, \u00eei \u201eia fata\u201c pe linia de sosire.
\nPrivitor la media, remarc pentru actuala editie \u00eembelsugata reflectare \u00een presa noastra scrisa, electronica, audio si, \u00eentr-o oarecare masura, vizuala. \u201eZiarul Festivalului\u201c, editat de \u201eAdevarul\u201c (coordonare editoriala Simona Chitan, coordonare de specialitate muzicologul dr. Cristina S\u00e2rbu), a aparut zilnic, cu exceptia weekend-urilor. Revista MELOS (director \u2013 fondator, muzicologul Smaranda Oteanu-Bunea) a fost publicata, ca de obicei, \u00een numar special, \u00een ultimele zile ale festivalului, reunind cronici scrise de cele mai importante condeie ale criticii muzicale pentru majoritatea manifestarilor, p\u00e2na aproape de final. Totul reunit \u00eentr-o singura revista \u2013 document. De notat este si prezenta, pentru a treia oara consecutiv, a treisprezece reputati critici, de mai multe nationalitati, membri ai Asociatiei \u201ePresse Musicale Internationale\u201c din Paris, \u00een frunte cu presedintele Didier van Moere.
\nEditia 2015<\/strong>
\nSa fiu sincer, am fost surprins c\u00e2nd Ioan Holender a anuntat la scena deschisa ca a primit asigurari referitoare la organizarea Editiei 2015 a festivalului. Desi au circulat zvonuri si situatia de criza a fost puternic clamata, nu cred ca ar fi putut cineva cu minte responsabila sa g\u00e2ndeasca anularea celui mai important brand de tara al Rom\u00e2niei culturale. Si nici schimbarea directorului artistic \u00een plin proces de contractare a vedetelor si ansamblurilor pentru 2015 care a \u00eenceput, probabil, \u00eenca de anul trecut. Cutumele internationale sunt clare, ciclul este de circa trei ani deci \u2013 atentie! \u2013 \u00een 2014 va \u00eencepe activitatea pentru editia 2017.
\nBun, \u00een 2015 se pare ca vor fi bani mai putini. Dar reducerile nu trebuie \u00een niciun caz sa scurteze durata festivalului, o amputare de acest fel este vizibila de la prima lectura. Cele 28 de zile din septembrie (si nu \u00een alta perioada) trebuie sa ram\u00e2na. Altminteri, toti observatorii si analistii straini vor tr\u00e2mbita ca marele eveniment bucurestean si rom\u00e2nesc si-a micsorat ambitiile. Rivalii, gelosii, nu putini, vor exulta. Orice fluctuatii pot sugera labilitatea demersului.
\n\u00cencadrarea \u00een noul buget va trebui facuta numai prin reducerea densitatii zilnice a manifestarilor, un deziderat mai vechi, logic si mult dorit de publicul de orice v\u00e2rsta. Deci, festival de 28-30 de zile, aerisit, rarefiat, cu mai putine concerte si spectacole pe zi! Unul, maximum doua, la ore bine potrivite ca sa se evite alergatura \u00eentre sali si chiar cu zile de respiro. Cotele de v\u00e2nzari vor creste, se va vedea, nu trebuie sa ne fie teama.
\nRevenind la bani, ma \u00eentreb daca marii nostri oameni de afaceri nu pot ajunge o data pentru totdeauna la ratiunea de a se implica serios, \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t procentul contributiilor private sa nu mai fie penibil de modic.
\nSi, daca ne g\u00e2ndim la programe, oare nu se poate aranja ca \u00een 2015 numarul spectacolelor de opera de pe prima scena lirica a tarii sa fie un pic mai consistent, cu mari vedete \u00een distributii?
\nPrin alternanta festivalului cu concursul, s-a obtinut ca numele lui Enescu sa se afle, \u00een fiecare an, \u00een atentia lumii \u00eentregi, \u00een semn de omagiu. A fost o veche doleanta a criticii muzicale, alaturi de reluarea traditionalei Sectiuni Canto a concursului.
\n… Si acum, c\u00e2teva reverberatii critice, ultimele la regalul oferit \u00een septembrie 2013 de directorul artistic Ioan Holender si magnificii organizatori, \u00een frunte cu Artexim-ul condus de Mihai Constantinescu.
\nRichterienii Kissin si Perahia<\/strong>
\nMaestru de consistenta valoare, Evgeny Kissin a abordat \u201eSonata nr. 17 \u00een Re major op. 53, D 850\u201c de Schubert \u00eentr-o talmacire cerebrala, fara efuziuni gratuite. Pasajele lente au fost si ele filtrate, refuz\u00e2nd plutirile, cu retinuta transparenta. L-a dominat o vizibila sobrietate, chiar \u00een miscarea secunda \u201eAndante\u201c. C\u00e2nd efluviile sonore s-au dezlantuit \u00een alternanta cu melodica fina, a fost evident ca tururile de forta \u00eei sunt la \u00eendem\u00e2na, apropiate, fapt pe de-a-\u00eentregul fascinant \u00een partea a doua a recitalului, dedicata lui Sckriabin. \u00cen \u201eSonata nr. 2 \u00een sol diez minor op. 19\u201c, efuziunile romantice s-au descatusat, torentele de sunet abordate cu forta richteriana au impresionat. \u00centr-adevar, analogii cu marele Sviatoslav Richter s-au putut face si pe parcursul selectiei de sapte \u201eStudii op. 8\u201c: amploare de sonoritati (nr. 2, fa diez minor), eleganta si rubato de extractie chopiniana (nr. 4, Si Major), poezie pura (nr. 5 \u00een Mi Major si nr. 8 \u00een La bemol Major), virtuozitate si puteri debordante alternante lirismului (nr. 9, sol diez minor), limpezime si tristete (nr. 11, si bemol minor) si, din nou, avalanse de sunet (nr. 12, re diez minor). Chipul lui Kissin s-a transfigurat, a vibrat precum m\u00e2inile alerg\u00e2nd pe claviatura, precum pianul, precum spiritul nostru bulversat. Urias artist!
\nImaginea lui Sviatoslav Richter mi-a aparut si ascult\u00e2ndu-l pe Murray Perahia. \u201eSonata nr. 23 \u00een fa minor op. 57, Appassionata\u201c de Beethoven: forta telurica venita din acumulari si lupte interioare, magma forjata \u00een ad\u00e2ncimi de spirit, cascade sonore \u00een impresionante v\u00e2rtejuri, puteri nebanuite, gradatii si contraste. Pentru putina vreme, calmul si pacea s-au instaurat \u00een partea secunda, \u201eAndante con moto\u201c, pentru ca finalul \u201ePreso\u201c sa atinga dimensiuni fabuloase de turbulenta expresiva. Este putin spus ca pianul a sunat ca o orchestra… poate ca o orga. Virtuozitatea de forta a fost expusa si \u00een colorata piesa \u201eScene de carnaval la Viena\u201c de Schumann sau \u00een \u201eScherzo nr. 2 \u00een Si bemol major op. 31\u201c de Chopin: serii de arpegii, cromatici, game \u00een alura debordanta, \u00eenvesm\u00e2ntate \u00een patos romantic. Cu calm bachian a venit \u201eImpromptu nr. 2 \u00een Fa diez major op. 36\u201c de Chopin. De fapt, Johann Sebastian Bach deschisese programul cu \u201eSuita franceza nr. 4 \u00een Mi bemol major BWV 815\u201c, \u00eentr-o viziune ascetica a marelui pianist.
\nMurray Perahia, o imensa personalitate pentru o incredibila dupa-amiaza de vis la Ateneul Rom\u00e2n!
\nVrajitorul Mariss Jansons<\/strong>
\nDate fiind amintirile ultimei editii a Festivalului George Enescu, sunt convins ca prezenta Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam cu al sau dirijor Mariss Jansons a fost asteptata frenetic. Dubla aparitie a fost rasplatita pe de-a-ntregul, cu aprecieri la superlativ. Orchestra s-a confirmat ca mare ansamblu, Jansons ca mare sef. Privit, dirijorul emana \u2013 prin gestica-i ampla -, o daruire si o implicare profunde \u00een expunerea texturii sonore, preocupat de \u00eentreg, de minutioase subtilitati la toate partidele, de dimensionari majestuoase, totul indus cu preciziune milimetrica. Nimic nu este lasat la voia \u00eent\u00e2mplarii, intrarile sunt date atent prin bratele care deseneaza volute elegante. De multe ori, bagheta se odihneste \u00een m\u00e2na st\u00e2nga pentru ca Jansons sa comunice cu dreapta detalii infinitesimale de expresie. Este captivant si inspirator pentru orchestra care \u00eel urmeaza vrajita, pun\u00e2ndu-si \u00een valoare calitatile exceptionale de sunet, de la catifeaua corzilor (concertmaestru Liviu Prunaru) si a suflatorilor \u00een lemn la masivitatea, taisul si, totusi, caldura alamurilor. Este fascinant pentru audienta care \u00eencearca extazul.
\nPrimul program a cuprins \u201eConcertul nr. 3 pentru pian si orchestra \u00een do minor op. 37\u201c de Beethoven (solist Emanuel Ax) si poemul simfonic \u201eO viata de erou\u201c op. 40 de Richard Strauss. Daca \u00een prima lucrare, volatilitatea viorilor si violelor a impresionat, \u00een cea de-a doua, constructia statuara a secventelor dedicate eroului, adversarilor lui, iubitei, bataliei, demersurilor pentru \u00eencheierea pacii, retragerii si apoteozei a mers catre desav\u00e2rsirea idealului straussian al vietii eroice. Atacurile tulburatoare ale corzilor grave, masivitatea alamurilor, respiratia ampla, culminatiile, daltuirea \u00een tuse majestuoase, grandioase, melodicitatea de sorginte romantica a violinelor, violelor, prelungita la violoncele, contrabasi si continuata \u00een tutti au fost exemplare. Marele solo de vioara a avut \u00een Liviu Prunaru exponentul tonului sublim si al profundei simtiri launtrice.
\n\u00cen 1898, partitura \u201eO viata de erou\u201c a fost dedicata de compozitor chiar orchestrei Concertgebouw si, risc acum afirmatia, dupa trecerea a o suta cincisprezece ani am avut senzatia responsabilitatii si emotiei instrumentistilor de azi.
\n\u00cen opusul beethovenian, pianistul Emanuel Ax a aratat ca este deopotriva poet si virtuoz. Un bard agitat, poate prea agitat, ni s-a \u00eenfatisat \u00een cadenta primei parti, \u201eAllegro con brio\u201c, dar estomparile transparente din miscarea secunda \u201eLargo\u201c au restituit atmosfera meditativa. Abilitatile virtuoze s-au dezlantuit fara repros \u00een ultima sectiune \u201eRondo. Allegro\u201c.
\nPentru cea de-a doua aparitie bucuresteana, Jansons a ales un program Enescu (\u201eRapsodia Rom\u00e2na nr. 1 \u00een La major, op. 11\u201c), Prokofiev (\u201eConcertul nr. 1 pentru vioara si orchestra \u00een Re major, op. 19\u201c, solista Lisa Batiashvili, precum si selectiuni din Suita \u201eRomeo si Julieta\u201c), Stravinski (Suita \u201ePasarea de foc\u201c).
\n\u00cei mai asteptam si \u00een 2015 pe instrumentistii olandezi, pe charismaticul lor sef.
\nLectia de Mozart…<\/strong>
\n…a venit, cum era de asteptat, din partea Cameratei Salzburg dirijate de Louis Langr\u00e9e. \u00cen primul r\u00e2nd, prin interpretarea \u201eSimfoniei nr. 41 \u00een Do major K 351 Jupiter\u201c, ultima compusa, veritabil testament simfonic al maestrului de la Salzburg. Articularea decisa, contrastele, finetea broderiilor au stabilit din start (\u201eAllegro vivace\u201c) ca suntem \u00een fata unui ansamblu important care ne \u00eempartaseste din secretele mozartiene. Viorile subtile \u00een miscarea a doua \u201eAndante cantabile\u201c si-au pregatit parca fabulosul atac de \u00eenceput al partii a treia \u201eMenuetto. Allegretto\u201c… o boare care parca nu stiai de unde vine a \u00eenvaluit auditoriumul Ateneului, s-a intensificat (crescendo) catre dezvoltarile elegante ale dansului de salon. Finalul \u201eMolto allegro\u201c a prefigurat \u2013 prin dinamism si impetuozitate \u2013 forta beethoveniana asociata bucuriei de viata. \u201eUne grande joie\u201c! Francezul Louis Langr\u00e9e, artizanul minunatei talmaciri, a dovedit ca este un sef total imersat \u00een spiritul mozartian, energic, vehement \u00een gestualitate, d\u00e2nd impresia unei cuprinderi fizice a compartimentelor orchestrale, carora le insufla detaliile cele mai mici \u00een revelarea de sonoritati, de accente, de culori. Un bijutier pentru o bijuterie.
\nLangr\u00e9e a avut \u00een simpatica Hilary Hahn o interpreta pe masura filigranelor din \u201eConcertul nr. 3 pentru vioara si orchestra \u00een Sol major K 216\u201c, exponenta a sunetului ideal, delicat, pentru tesaturi fine precum p\u00e2nza de paianjen. Tonul suav a fermecat \u00een partea a doua \u201eAdagio\u201c, ca si eleganta \u00een \u201eRondo. Allegro\u201c, secventa ultima. Artista si-a pus \u00een opera virtutile tehnice, expresivitatea de inspiratie impresionista si \u00een \u201eThe Lark Ascending\u201c de Vaughan Williams.
\nCamerata Salzburg si Louis Langr\u00e9e i-au adus omagiu marelui George Enescu prin prezentarea lucrarii \u201eIntermezzi op.12\u201c, prilej pentru ilustrarea calitatilor sonore ale partidei de viori. Ce poate fi mai concludent dec\u00e2t faptul ca dirijorul, raspunz\u00e2nd aplauzelor publicului, a ridicat partitura de pe un pupitru si a aratat-o \u00een semn de aleasa pretuire!
\nUn Mozart de tinuta a degajat si vioara Stradivarius a lui Maxim Vengerov (\u201eConcertele nr. 4 si 5 \u00een Re major K 218 si La major K 219\u201c), inund\u00e2nd sala Ateneului Rom\u00e2n cu sunete de vis, curate, limpezi, rafinate (ca un fir tors p\u00e2na la invizibil \u00een \u201eAllegro aperto\u201c din al cincilea concert) si virtuozitati de maestru. Alaturi de t\u00e2narul si excelentul Vlad Stanculeasa, Vengerov a alcatuit un duo de \u00eenalta clasa \u00een \u201eConcertul pentru doua viori si orchestra \u00een re minor BWV 1043\u201c de Bach: armonie celesta, melancolie (miscarea secunda \u201eLargo ma non tanto\u201c), dialog si sublime \u00eempletiri sonore.
\nLa pupitrul ansamblului \u201eVirtuozii din Bucuresti\u201c, Maxim Vengerov a dirijat cu gestica redusa si tactare cvasi-sugerata \u201eSimfonia nr. 41 \u00een Do major K 351 Jupiter\u201c de Mozart, \u00eentr-o abordare omogena, pe care instrumentistii au urmat-o, \u00een mare masura, cu obstinatie si bune rezultate \u00een demersurile \u201ecordarilor\u201c. Cornii au fost \u00eentruc\u00e2tva neatenti la preciziunea atacurilor.
\n\u201eOedipe\u201c cu patanii la Opera Nationala<\/strong>
\nFara \u00eendoiala, capodopera enesciana nu trebuie sa lipseasca de la nicio editie a festivalului. Si c\u00e2t mai multe viziuni este bine sa-i fie dedicate, idee \u00een care astept pentru 2015 o noua productie, care sper sa fie \u00eencredintata unuia dintre importantii regizori rom\u00e2ni. Acum a fost reprezentata o montare mai veche (mizanscena Anda Tabacaru-Hogea, scenografia Viorica Petrovici), un spectacol ale carui plusuri si minusuri le-am comentat la vremea premierei. \u201eNoutatea\u201c a venit de la… o pana de curent. De fapt, vreo doua pe parcursul primelor doua acte: fosa \u00een bezna (la un moment dat, dirijorul Adrian Morar s-a \u00eentors cu fata la public, cer\u00e2ndu-si \u201emii de scuze\u201c, desi n-avea nicio vina), fluctuatii de lumini \u00een scena (care au afectat serios conceptul de light design). Apoi, ca un facut, pentru o clipita, \u00eentreaga sala a fost inundata necontrolat de toti lucsii posibili… Se pare ca vina a apartinut retelei exterioare teatrului, dar a iesit \u00een evidenta ca Opera Nationala Bucuresti nu poate face fata unor asemenea situatii. Tin\u00e2nd cont de anuntata reabilitare a cladirii, sper ca se va lua \u00een considerare si acest aspect. Poate chiar mai repede.
\nSpectacolul a stat sub semnul realizarii baritonului Stefan Ignat \u00een extrem de dificilul rol titular, posesor al unui glas robust, amplu, dominator ca un tunet, prin care a subliniat cu pregnanta \u00eendeosebi paginile dramatice ale partiturii. Debutant \u00een opusul enescian la pupitru, Adrian Morar a fost ca de obicei o bagheta sigura si analitica.
\nDin numeroasa distributie, fac c\u00e2teva notatii: mezzosoprana Antonela B\u00e2rnat (\u00een rolul Meropa, \u00een care pe parcursul putinor minute a reusit sa deseneze melodica enesciana nuantat si \u00een stil, \u00eentr-o mica demonstratie de arta), tenorii Hector Lopez si Liviu Indricau (Laios si Pastorul), mezzosoprana Oana Andra (Iocasta), baritonul Serban Vasile (Tezeu), mezzosoprana Andrada Ioana Rosu (\u00een sporire de expresivitate fata de prestatii anterioare, \u00een rolul Sfinxului), basul Octavian Dumitru (o noutate, voce cu timbru placut \u00een Phorbas)…
\nOrchestra Operei a sustinut bine demersul dirijorului (corzile s-au remarcat, alamurile \u2013 ca mai peste tot \u2013 neatente) iar corul pregatit de venerabilul mare maestru Stelian Olariu a fost la \u00eenaltimea binecunoscuta.
\nFilarmonici<\/strong>
\nAu revenit \u00een festival m\u00fcnchenezii forjati vreme de saptesprezece ani, \u00eentre 1979 si 1996, de Sergiu Celibidache. \u00cenca saptesprezece au mai trecut de atunci si faptul se simte. Pare ca acuratetea nu mai este aceeasi, impuritatile se insinueaza, alamurile nu sunt fara repros. Sigur, conceptul actualului dirijor Semyon Bychkov este personal, bine acordat melodicii lui Mahler pentru \u201eSimfonia nr. 1 \u00een Re major\u201c si directionat catre lumea contrastelor si transparenta dansanta din prima miscare, catre \u00eenariparile din cea de-a doua. Se simt si rascolesc procesiunea marsului funebru (partea a III-a) si exploziile violente, ca si finalul maiestuos.
\nGautier Capu\u00e7on a fost solistul primului concert al M\u00fcnchener Philharmoniker si s-a remarcat printr-o executie \u00eengrijita, bine \u00eencadrata \u00een spiritualitatea lucrarii alese, \u201eSimfonia concertanta pentru violoncel si orchestra \u00een si minor op.8\u201c de Enescu.
\nDupa c\u00e2teva zile, Royal Philharmonic Orchestra a sustinut doua concerte. Primul, sub bagheta lui Andrew Litton, a avut ca piesa de rezistenta \u201eSimfonia nr. 6 \u00een si minor op. 74 Patetica\u201c de Ceaikovski, opus romantic \u00een care virtutile corzilor si alamurilor londoneze au dominat lectura prin ton si omogenitate. Litton, cu miscare multa si complexa la pupitru, a fost bine \u00eenteles de minunatul ansamblu, \u00een compania caruia a interpretat si \u201eUvertura Academica \u00een do minor op. 80\u201c de Brahms.
\nDebutanta la Bucuresti, Alexandra Dariescu a aratat prin \u201eConcertul pentru pian si orchestra \u00een la minor op. 16\u201c de Grieg ca poseda un important potential tehnic. Sunt convins ca elanul romantic staruie \u00een spiritul tinerei si eliberarea lui nu va \u00eent\u00e2rzia, ceea ce \u2013 \u00een mod sigur \u2013 \u00eei va spori si forta de atac. Remarcabila prin virtuozitate, dovada a calitatilor artistei, a fost \u201eBacanala\u201c de Silvestri, oferita ca bis.
\nSerata de \u00eenchidere a festivalului l-a avut la pupitrul Royal Philharmonic Orchestra pe Cristian Mandeal, cunoscut si valoros artizan al talmacirilor monumentale, care a ales \u201eSimfonia nr. 3 \u00een re minor\u201c de Mahler, cu concursul mezzosopranei Jennifer Johnston Cano, al Corului Academic Radio (dirijor Dan Mihai Goia) si Corului de Copii Radio (dirijor Voicu Popescu). Peste o suta de minute de efluvii sonore, de \u00eempletiri savante de teme si planuri orchestrale au oferit marturia ideaticii acestui mare arhitect al amplelor spatii care este Cristian Mandeal. Dimensionarile grandioase, masive au impresionat la tot pasul, ca si cantilenele prelungi ale corzilor din ultima sectiune, \u00een care interventia alamurilor (ce aminteste de uvertura \u201eTannh\u00e4user\u201c de Wagner) \u2013 compartiment care s-a regasit pe parcursul serii \u2013 a daruit finalului puteri de nebanuit.
\nDespre prima lucrare interpretata, \u201eCapriccio pentru vioara si orchestra\u201c de Enescu, \u00een orchestratia lui Cornel Taranu dupa schitele compozitorului, un opus plin de motive rom\u00e2nesti si orientale, dificil pentru solist, spun doar at\u00e2t: ar fi pacat sa nu se realizeze o \u00eenregistrare pe CD cu Dmitry Sitkovetsky, Royal Philharmonic Orchestra si Cristian Mandeal. Trei nume de lux.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Pentru a XXI-a oara, \u00een septembrie, \u00eentru omagierea numelui lui George Enescu, s-au reunit la Bucuresti glorii ale artei interpretative nationale si universale. Sub acelasi directorat artistic de prestigiu ca la ultimele cinci editii, cel al lui Ioan Holender, festivalul si-a pastrat structura, durata, bogatia de manifestari, diversitatea stilistica si \u00eenalta calitate. Si din nou,… Cite\u0219te mai mult »Festivalul Enescu 2013. Intaiul loc \u00een lume<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[9400,2857],"class_list":["post-16800","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-festivalul-enescu-2013","tag-ioan-holender"],"views":1150,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16800","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16800"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16800\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16800"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16800"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16800"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}