{"id":16675,"date":"2013-09-26T15:16:49","date_gmt":"2013-09-26T13:16:49","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16675"},"modified":"2013-09-26T15:16:49","modified_gmt":"2013-09-26T13:16:49","slug":"privind-inapoi-scriitorul","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/privind-inapoi-scriitorul\/","title":{"rendered":"Privind inapoi, scriitorul"},"content":{"rendered":"

Ioan Farmus, Privind inapoi, cititorul. Ipostaze ale lectorului in proza romaneasca<\/em>, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2013, 296 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Debutul lui Ioan Farmus dezamageste din toate punctele de vedere. P\u00e2na si titlul, limpede, serios si promitator, nu respecta continutul. Pentru ca una dintre analize, poate cea mai bine cumpanita, priveste \u201eLevantul\u201c lui Mircea Cartarescu. Un poem, deci. Desigur, detalii, detalii… Desi marunte, defectiunile apar la fiecare capitol. Luate \u00een parte, pot fi trecute cu vederea. Numai ca, la drum lung, socotite si tinute (\u00een) minte, sunt ca niste tapligi. Nu apuci sa faci un pas, ca trebuie sa te asezi pe stanoaga, si sa cugeti, morometian aproape: \u201eDomnule, \u00eencotro ne \u00eendreptam?\u201c. Ne \u00eentrebam fiindca, oric\u00e2t de docta si de inovatoare ar parea, lucrarea este redundanta si plina de confuzii. Redactata din unghiul postmodern al pactului fictional, teza omite o chestiune fundamentala. Literatura, ca forma de comunicare dialogica, s-a \u00eentemeiat odata cu aparitia poeticilor greco-latine. \u00centrebarile de baza erau: \u201ecine\/ ce\/ cum\/ cui (\u00eei) spune autorul?\u201c.<\/strong><\/em><\/p>\n

Ma tem ca pe Ioan Farmus nu l-a avertizat nimeni asupra pericolelor recuperarii unor chestiuni vechi si mereu \u201enoua\u201c. Cititorul, virtual, implicit sau concret, a ramas totdeauna \u00een text. Chiar si daca, sa presupunem, scriem doar pentru noi \u00eensine, ne \u00eendeamna nevoia sa ne citim propriile mesaje. Prin urmare, nu ar trebui sa dam crezare premisei ca: \u201eAleg\u00e2nd, asadar, ca domeniu de cercetare istoria literara, studiul pe care \u00eel propunem are ca scop principal (re)aducerea cititorului \u00een centrul unei problematici interpretative care contureaza urmele unui traseu pe care abia postmodernismul, cu deschiderea lui spre artificiu, spre constiinta de sine si, de ce nu, spre autonegare, \u00eel \u00eemplineste\u201c (p. 9). Extensiv, receptarea \u00eenseamna lectura \u00een sine (nu conteaza c\u00e2te persoane realizeaza aceasta activitate), iar intensiv, traditia orala si textele scrise, de orice natura, despre literatura. Nu vorbim neaparat despre comentariu\/ exegeza\/ analiza. Un rezumat scolaresc \u00eentruneste conditiile.
\nBibliografia si lectura<\/strong>
\nDoua sunt deficientele majore ale sintezei. Prima consta \u00een absenta unor referinte fundamentale si, \u00een contrapartida, supralicitarea altora. Blindata cu referinte straine indispensabile din ultima jumatate de secol, citate cu mare precizie si discutate cu suficienta pricepere, lucrarea sufera unde, aparent, ar fi trebuit sa zb\u00e2rn\u00e2ie. si anume, la dozarea optima a surselor rom\u00e2nesti. Este inadmisibila raportarea la coordonatele literaturii noastre medievale fara a lua \u00een calcul perspectiva lui Mircea Vasilescu din \u201eIubite cetitoriule…: lectura, public si comunicare \u00een cultura rom\u00e2na veche\u201c (2001). Apoi, nu avem voie sa elucubram despre \u201eanalfabetismului\u201c din premodernitate. Existau biblioteci bine dotate. Sa credem ca rafturile si depozitele cuprindeau multe titluri puse la index, asa cum sugereaza Umberto Eco \u00een \u201eNumele trandafirului\u201c? Se citea si atunci, pe masura pregatirii. C\u00e2ti mai putem spune astazi ca stim latina si slavona?
\nConsideratiile pe marginea relatiei emitator-destinatar n-au temei dec\u00e2t \u00een privinta distantei \u00eentre scriere si publicare\/ receptare. si aici \u00eensa nu \u00eent\u00e2lnim nicaieri mentionata referinta autoritara \u2013 cartea lui Eugen Negrici (\u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c), \u00een care figureaza comentarii ample despre \u201edisgenezia\u201c capodoperelor lui Cantemir si Ioan Budai-Deleanu. Ar mai fi un amanunt. Nu totdeauna receptarea se produce numai dupa publicare. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, intervin decalaje. Razvan Voncu a demonstrat ca lucrurile stau asa \u00een \u201eLabirintul marturisirii: strategii autoreferentiale \u00een literatura rom\u00e2na veche\u201c, depist\u00e2nd paratexte ale monahilor care parcurgeau manuscrisele pastrate \u00een manastiri: \u201ePredoslovia cantemiriana sla \u201eIstoria ieroglifica\u201c, n.m.t reprezinta, \u00een acest sens, nu at\u00e2t o continuare a traditiei instituirii lectorului pe care o gaseam la Miron Costin, c\u00e2t un act necesar care trimite la o grila de lectura ce pune fata \u00een fata, pentru prima data \u00een literatura rom\u00e2na, textul si cititorul. Ceea ce pare a se datora dificultatii instituirii anumitor competente lectorului vremii (dificultati care tin de limba sau de actul asumarii istoriei sub masca fictionala a alegoriei) devine prilej de actualizare a primei mostre de g\u00e2ndire tripartita a operei literare (autor-text-cititor), lucru generat \u00eentr-adevar de dificultatea instituirii unui lector pe un tar\u00e2m cultural \u00een care lipsea o piata a circulatiei bunurilor culturale, \u00een care nu existau modele (literare) si \u00een care limba (si limbajul fictional) puneau mereu o piedica \u00een calea producerii si receptarii operei\u201c (p. 50). Tentat sa sustina \u00eent\u00e2ietatea \u00een diverse tendinte, Ioan Farmus inventeaza realitati nefactuale. \u201ePredoslovia\u201c lui Cantemir se \u00eencadreaza \u00een canonul speciei pe care o ilustreaza. Autorul, laic sau cleric, \u00eesi punea scrisul \u00een slujba cititorului, un cititor anistoric, dominat de prejudecati ecleziastice de asumare a semnelor. Iar imaginatia nu-si afla rostul, de vreme ce p\u00e2na si letopisetele respectau un tipar stilistic inspirat de Biblie.
\nLectura si cultura<\/strong>
\nDin consideratiile precedente rezulta a doua problema de articulare a argumentatiei. Ma sperie faptul ca Ioan Farmus nu porneste de la premisa ca lectura reprezinta un \u00eendemn la cultura. Daca ram\u00e2nem hedonisti, nu trecem la receptare, \u00eentruc\u00e2t \u2013 banal si etimologic \u2013 nu suntem receptivi. Trebuie sa ne lamurim ca, \u00een ciuda atractivitatii conceptuale, \u201eexpresivitatea involuntara\u201c reprezinta exceptia, nu regula jocului: \u201eDe altfel, reprosurile aduse teoriilor raspunsului cititorului sunt c\u00e2t se poate de \u00eentemeiate. Dependenta teoriilor receptarii \u00een oricare formula \u2013 fenomenologica (Iser), psihanalitica (Holland), structuralista (Culler) sau semiotica (Eco) \u2013 de conceptul de \u00abintentie auctoriala\u00bb este c\u00e2t se poate de suspicioasa. Fie ca s-a vorbit despre text si despre strategiile sale, \u00een cele din urma, \u00een spatele acestei strategii se afla aceeasi intentie auctoriala\u201c (p. 26 ). Obiectiile aduse nu au acoperire, pentru ca nu autorul si, \u00een consecinta, sensul univoc domina disputa, ci sistemul limbii. Cuvintele controleaza. Purtatoare de istorie si de clisee, ele anuleaza, \u00een mare masura, subiectivitatea.
\nExemplele selectate de Ioan Farmus (din scrierile lui I. Budai-Deleanu, Al. Odobescu, I. L. Caragiale, Camil Petrescu, Mircea Horia Simionescu si Mircea Cartarescu) se potrivesc \u00een montaj, fara a primi explicatii multumitoare. Din pacate, cercetatorul a cazut \u00eentr-o capcana. A luat \u00een serios cochetariile scriitorilor. Citatele extrase si descusute nu dezvaluie preocuparea acestora pentru cititor si alteritate, ci nevoia de a asimila artificialul. Toti detin constiinta ca natura lor este pur culturala. Trucul, sarja, manipularea, iluzia, regia si mistificarea \u2013 instrumentele \u2013 surclaseaza dorinta de a realiza onest schimbul intelectual. Spatiile lor fictionale functioneaza ermetic si autarhic. Scriitorul \u00eel absoarbe si pe cititor. Nu m-am dumerit de ce asistam la at\u00e2tea stradanii de a complica evidentele. Sa-l iei \u00een serios pe Odobescu atunci c\u00e2nd, \u00een \u201ePseudokynegeticos\u201c, afirma ca \u201eManualul v\u00e2natorului\u201c \u00eei depaseste propria opera \u00eenseamna a nu detecta codul (vezi p. 70). Procedeul se numeste \u201epreteritiune\u201c \u2013 a face tocmai ceea ce pretinzi ca nu faci. His rebus dictis, \u201eFalsul tractat de v\u00e2natorie\u201c devine adevarata lucrare erudita, destinata deopotriva \u00eenvatarii si desfatarii. Nicidecum, Odobescu nu se abate de la norma epocii. El pastreaza tipicul. Cornescu \u00eel \u00eencalca, deoarece nici nu instruieste, nici nu delecteaza (vezi p. 91).
\nNu stiu ce l-a \u00eendemnat sa accepte propunerea Simonei Sora (din \u201eRegasirea intimitatii\u201c) legata de o asa-zisa inautenticitate a romanului \u201ePatul lui Procust\u201c. Ideea pica fara apel. Autenticitatea lui Camil Petrescu se opune aceleia de provenienta gidiana, practicata de Mircea Eliade. Termenul caruia i se opune este verosimilul. Cum verosimilul se revendica de la omniscienta, atunci autenticitatea se obtine din intersectarea subiectivitatilor. Totusi, daca \u00eei dam dreptate Simonei Sora, nu ma pot edifica de ce Ioan Farmus considera ca astfel primim \u201emodele de lectura pe care cititorul real, din pozitia cititorului model\/ implicit, este invitat a le prelua\u201c (p. 157). Repet, si acum sunt de acord cu Simona Sora, scriitorul \u00eel anexeaza si pe cititor. Fred Vasilescu nu citeste neaparat scrisorile lui Ladima catre Emilia, asa cum vrea sa ne convinga t\u00e2narul critic. Mai degraba, le scrie. Epistolele sunt singurele \u201edocumente\u201c care ne asigura ca poetul a trait. Foarte probabil, aviatorul le inventeaza dupa calapodul manuscrisului gasit. Lu\u00e2ndu-le de la \u201edestinatara\u201c, Fred le ascunde si le \u00eenchide \u00een buzunar, marc\u00e2ndu-si dreptul de proprietatea asupra lor. El \u00eesi \u201efura\u201c creatia. Investigatiile suplimentare sunt interzise. Murind, caietele lui ajung la dna. T., dar nu avem certitudinea ca aceasta le-a citit. Perspectivele amantilor ram\u00e2n izolate una de cealalta .
\n\u201ePrivind \u00eenapoi, cititorul\u201c cuprinde premise neconvingatoare si analize prea pripite.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ioan Farmus, Privind inapoi, cititorul. Ipostaze ale lectorului in proza romaneasca, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2013, 296 p.   Debutul lui Ioan Farmus dezamageste din toate punctele de vedere. P\u00e2na si titlul, limpede, serios si promitator, nu respecta continutul. Pentru ca una dintre analize, poate cea mai bine cumpanita, priveste \u201eLevantul\u201c lui Mircea Cartarescu. Un… Cite\u0219te mai mult »Privind inapoi, scriitorul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9391,9389,9390],"class_list":["post-16675","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cititorul-ipostaze-ale-lectorului-in-proza-romaneasca","tag-ioan-farmus","tag-privind-inapoi"],"views":2880,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16675","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16675"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16675\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16675"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16675"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16675"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}