{"id":16671,"date":"2013-09-26T15:11:08","date_gmt":"2013-09-26T13:11:08","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16671"},"modified":"2013-09-26T15:11:08","modified_gmt":"2013-09-26T13:11:08","slug":"incertitudini","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/incertitudini\/","title":{"rendered":"Incertitudini"},"content":{"rendered":"

Gheorghe Craciun, Femei albastre<\/em>, Editura Polirom, Iasi, 2013, 264 p.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

\u201eFemei albastre\u201c de Gheorghe Craciun este o poveste incompleta, tocita (\u00eenainte) de vreme prin moartea prematura a autorului. Finalul ramas \u00een manuscris urma sa dezvaluie sensul primei sintagme din titlu, dar astfel cititorul nu stie dec\u00e2t ca naratorul nenumit, venit la farmacie pentru aspacardin si calciu dupa o criza de anxietate, \u00eencepe sa rasfoiasca revista BLU, unde gaseste fotografia cuiva ce seamana \u00een acelasi timp cu Nicole Kidman si cu una dintre femeile din viata lui, Ada Comenschi. O speculatie legata de posibilul sens al sintagmei poate fi facuta prin raportare la un fragment de \u00eenceput, \u00een care naratorul banuieste ca Nicole ar avea \u201eo piele roz, foarte sensibila la soare si v\u00e2nt, o piele prin care trece tot timpul curentul electric al unei sensibilitati ultragiate\u201c.<\/strong>
\nO sensibilitate camilpetresciana<\/strong>
\nAlbastrul din titlu, ce domina de altfel si romanul, este cel al florilor de gentiana gasite pe c\u00e2mpul din apropierea casei mamei c\u00e2nd personajul central \u00eencearca sa \u00eesi revina dupa un divort dureros. Odata rasadite \u00een gradina, ele \u00eesi schimba indigoul salbatic \u00eentr-un albastru ce combina \u00een mod inedit o intensitate rece cu o fierbinteala adormitoare. Surprins de puterea de sacrificiu si de hotar\u00e2rea de care da dovada Ada \u00eentr-un moment de cumpana, naratorul observa impresionat ca \u201eAlbastrul devenise indigo\u201c, iar femeia-floare de c\u00e2mp este \u201egeniala, ravasitoare, otravitoare, fatala, insuportabila\u201c. Seria erotica Ada (\u201echinul lui\u201c) \u2013 Ondina (\u201enormalitatea lui\u201c) \u2013 Nicole (secretul lui) este un fir rasucit, cu reveniri si noi rataciri \u00eentr-o lume banala, dar nu plictisitoare, iar dragostea apare si aici, dupa cum semnala Virgil Podoaba despre \u201eFrumoasa fara corp\u201c, ca o \u201eepifanie a simturilor\u201c. Drumul \u00een gol al unui avocat rom\u00e2n \u00een perioada tranzitiei, precum si golirea de sine \u00een amintire dau \u201es\u00eetnt\u00e2i senzatia violenta ca s-a \u00eent\u00e2mplat ceva, apoi senzatia la fel de violenta ca nu se mai \u00eent\u00e2mpla nimic. Tocmai misterul acesta bolboroseste \u00een mine\u201c.
\nAura de mister este \u00eentretinuta de narator prin refuzul oricarei cronologii fixe si a vreunei certitudini \u00een interpretare. Miza este cea a autenticitatii \u00eentr-o lume de aparente ce promoveaza \u00een mass-media false valori gata sa vocifereze pe orice tema li s-ar cere doar pentru a fi auzite, semnatari de articole cu \u201emutra de scriitor\u201c si calitati de demagogi, personalitati publice lipsite de personalitate. Naratorul este motivat de alte resorturi interioare si se recunoaste \u00een postura babei ce se piaptana \u00een timp ce tara arde de frenezia postrevolutionara: \u201eFac eu pe durul, dar \u00eemi plac povestile. \u00cemi plac povestile cu oameni adevarati. Viata te obliga sa vezi destinul ascuns \u00een maruntaiele ei. Esti \u00een stare sau nu esti \u00een stare. Restul e piele\u201c. Un rol aparte \u00eel au si unele stop-cadre cu valoare de simbol, revazute \u00een amintire si reinterpretate de protagonist: Mia si Barbu, cuplul secret de la birou ce se \u00eembratiseaza cu disperare c\u00e2nd se anunta caderea regimului, albastrul de Van Gogh al costumului de blugi al lui Teacher, dorinta abia reprimata a naratorului de a-si simti dintii de plastic lovindu-se de dintii adevarati ai mai tinerei Ada. Sensurile se urmaresc obsesiv si se reconfigureaza mereu, dovada fiind si notatia din manuscris despre tabloul Van Gogh cumparat si at\u00e2rnat de peretele biroului dupa disparitia lui Teacher. Protagonistul, de o sensibilitate exacerbata, camilpetresciana, se recunoaste a fi \u201eun mutilat al normalitatii. Un handicapat al idealului, un autist\u201c, un cinic ce nu se poate abtine sa nu devoreze lumea privind-o dincolo de ceea ce aceasta e dispusa s\u00e3 \u00eei arate.
\nPovestea unui somnambul<\/strong>
\nAutoreferentialitatea sustine si ea impresia de \u201esantier\u201c narativ a unui roman mereu subminat din interior de autocritica unui observator fin. Privirea autoscopica se \u00eentoarce uneori si spre scriere \u00een reflectii metatextuale, trad\u00e2nd constiinta unui om ce scrie traind si traieste scriind \u00eentr-o epoca obsedata de viteza, fiind totusi capabil sa admita: \u201eIata o propozitie care nu-mi place deloc. Cred ca am obosit\u201c. Privindu-se prin aceeasi lupa cu care a analizat bazarul bizar al lumii, se arde, dar \u00eesi si cauterizeaza ranile ascunse. \u201eFemei albastre\u201c este povestea unui somnambul care se raneste involuntar \u00een peregrinarile sale cu propriile-i arme si, daca personajul considera somnul un intermezzo enervant, reveria ram\u00e2ne un modus vivendi c\u00e2t se poate de valabil. \u201eDa\u201c, admite naratorul, aceasta este \u201eo poveste bizara, bezmetica, usor copilareasca, \u00een care m-am lasat t\u00e2r\u00e2t ca sub efectul unui drog, fara nici un sentiment de vinovatie\u201c. Bizara nu pentru ca lumea din jurul lui e un amestec de politete abia disimulata si de nerabdare de a deveni altceva, ci pentru ca este povestea lui, de om singular cu obsesii personale, care nu se asteapta ca vreun cititor sa poata rezona cu experientele lui, ci se simte un om de ne\u00eenteles chiar si fata de sine. O poveste bezmetica, usor copilareasca datorita unei frenezii a trairii resimtite ca unicul remediu \u00eempotriva senzatiei ca fiinta \u00eei e anulata, reabsorbita \u00eentr-un absolut ce o depaseste. Personajul are placerea lucrurilor \u201epe masura\u201c, care \u00eei reamintesc de umanitatea lui fara a o \u00eenjosi. Drogul sau este obsesia masochista pentru femeile albastre care nu au nevoie de el, iar daca lipsa vreunui sentiment de vinovatie nu face din el \u00een mod necesar un cinic, atunci cel putin evidentiaza caracterul descriptiv-analitic al scrierii.
\nVerdicte nu se dau dec\u00e2t \u00een cabinetul de avocatura, dar naratorul are grija sa \u00eesi poarte cititorul si \u00een alte spatii. Desi \u00eel ironizeaza pe Kundera, romanul lui \u00eei da dreptate si noii Anne, si lui Karenin. Rememor\u00e2nd idila esuata cu Ada, naratorul adauga cu sub\u00eenteles: \u201eVezi, Roland, n-am nici un interes sa prezint lucrurile \u00eentr-o lumina defavorabila. Defavorabila cui, la urma urmei? Care e rolul jucat de mine \u00een aceasta poveste? Si de ce as fi neaparat personajul cel bun?\u201c Poveste fara morala, eseu, dar si jurnal totodata, \u201eFemei albastre\u201c pledeaza pentru polifonie \u00eenainte de toate. \u00centr-un interviu publicat \u00een 2005 \u00een revista \u201eAstra\u201c, autorul marturiseste ca nici \u201eFemei albastre\u201c nu renunta la dezideratul pentru revelarea \u201eintermitentelsort si detaliilsort nevazute ale existentei\u201c, adica \u201esa-i arati scititoruluit neobisnuitul din obisnuit, prospetimea a ceea ce pare banal, caracterul hipnotic al starilor diurne, infinita metafizica a gesturilor si senzatiilor celor mai marunte\u201c. Vocea insistenta la persoana \u00eent\u00e2i se \u00eempleteste cu vocile altor personaje, re\u00eenviate doar prin povestire: vulgarul Alain, volubilul unchi ardelean al Adrianei, Platon, geloasa Iasmina si Roland, fiecare cu c\u00e2te un mod de a vorbi aparte. Cartea este \u00een acelasi timp un caleidoscop de imagini banale si totusi devenite memorabile prin interpretare, dar si simfonie \u00een care se amesteca voci disonante si susurari armonioase. Senzatia de fluiditate domina. Impresia de roman-eseu este data de ocazionalele pagini urmarind c\u00e2te o idee, aparent indiferente la naratiune, av\u00e2nd ca unica ratiune de a fi placerea analizei (despre irationalitatea tranzitiei, \u201ecazul\u201c fiecarei femei etc.), dar si acestea se topesc mai apoi \u00een materia epica.
\nTextul nu pastreaza aparenta de jurnal prea mult timp, ci are \u00een vedere trei adresanti: \u201escumpul meu Roland\u201c, prietenul cu dubla cetatenie, dar si misteriosii \u201edomnule Kraus\u201c si \u201edraga mea Melinda\u201c, a caror unica urma a trecerii este c\u00e2te o mentiune discreta de acest fel. Daca naratorul se confeseaza celor trei, tot trei sunt la numar si personajele care i se destainuie: Adriana, Ada si Alain sunt colegi de birou cu interioritati cum nu se poate mai diferite si mai bine ascunse. Trecutul este mereu refacut prin povestire, dar uneori apare \u00eendoiala si \u201ecred ca deja inventez si trec de la amintire la proza\u201c.
\nSimilar, Rom\u00e2nia trece violent de la mistificarea istoriei la prezentul contrafacut (merele importate din Italia fara niciun gust, vedetismul de prost gust de la TV etc.), pastr\u00e2nd \u00eensa sentimentul periferiei si complexele aferente. Viata este imposibila \u00een Europa pentru ceta?enii simpli si muncitori precum Roland, dezamagiti de o lume unde \u201etotul e inventat si foarte bine ascuns. Nimeni nu trage apa la WC, nu bate cuie \u00een pereti, nu asculta manele\u201c. Tara \u00eesi cauta si ea, bezmetica si dezinvolta, o identitate, dar negarea violenta a vechiului sens nu garanteaza gasirea unuia nou. Din camera lui de la Institutul austriac unde lucreaza la teza de doctorat, diacriticele \u00eei prilejuiesc naratorului o observatie rimbaldiana referitoare la mentalitatea mioritica, prin critica la \u201ea-urile noastre arhaice, (…) t-urile noastre stridente si provinciale (…). Noi b\u00e2jb\u00e2im, susotim, t\u00e2t\u00e2im de frica si nerabdare, iar istoria trece pe l\u00e2nga noi ca o doamna eleganta si inaccesibila\u201c.
\nAmestec indicibil de vulgaritate si aspiratie la un ideal, \u201esttotul e cinic, infantil si elegant\u201c. Viata naratorului este o pendulare constanta \u00eentre serii de c\u00e2te trei: Rom\u00e2nia, Austria, Belgia; avocatura, doctoratul, proza; Ada, Ondina, Nicole; cinic, infantil si elegant. Restul este o serie de \u201ecazuri\u201c particulare, experiente\/experimente ale unei sensibilitati hipertrofiate de om care stie sa sufere de lipsa sau falsificarea sensului. Sensurile se reconstruiesc si se tocesc \u00een permanenta, iar cu finalul ramas \u00een manuscris, incertitudinea ram\u00e2ne singura certitudine: \u201eUneori, mai ales s\u00e2mbata dimineata, ma trezesc \u00een garsoniera Ondinei cu o pofta nebuna de lucru. De obicei, nu e nici 7. Dar ce stiti voi ce \u00eenseamna sublimul cotidianului! Voi nu prea aveti timp sa savurati extraordinara liniste a fenomenelor care nu au \u00eenca nici o semnificatie\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Gheorghe Craciun, Femei albastre, Editura Polirom, Iasi, 2013, 264 p.     \u201eFemei albastre\u201c de Gheorghe Craciun este o poveste incompleta, tocita (\u00eenainte) de vreme prin moartea prematura a autorului. Finalul ramas \u00een manuscris urma sa dezvaluie sensul primei sintagme din titlu, dar astfel cititorul nu stie dec\u00e2t ca naratorul nenumit, venit la farmacie pentru… Cite\u0219te mai mult »Incertitudini<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8961,1520],"class_list":["post-16671","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-femei-albastre","tag-gheorghe-craciun"],"views":1406,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16671","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16671"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16671\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16671"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16671"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16671"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}