{"id":16644,"date":"2013-09-20T17:17:44","date_gmt":"2013-09-20T15:17:44","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16644"},"modified":"2013-09-20T17:17:44","modified_gmt":"2013-09-20T15:17:44","slug":"festivalul-enescu-2013-prima-saptamana","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/festivalul-enescu-2013-prima-saptamana\/","title":{"rendered":"Festivalul Enescu 2013 Prima saptamana"},"content":{"rendered":"<p><strong>Daniel Barenboim &#8211; Radu Lupu, un duo de vis<\/strong><br \/>\nPrimele zile ale celei de-a XXI-a editii a Festivalului International George Enescu au stat sub semnul marelui Radu Lupu, la re\u00eent\u00e2lnirea dupa multi ani cu publicul bucurestean. Un fior de excelenta i-a \u00eensotit prestatiile, \u00eencepute cu interpretarea \u201eConcertului nr. 4 pentru pian si orchestra \u00een Sol major op. 58\u201c de Beethoven. Sunete divine au venit din atingerile clapelor, introduc\u00e2ndu-ne \u00een linistea sferelor, cu poezia infinita a soaptelor. Tuseul de geniu a stabilit cu claritate ca transcendentalul este tangibil si a subsumat totul acestei idei, \u00een comuniune cu bagheta lui Daniel Barenboim la pupitrul Capelei de Stat din Berlin, modelata \u00een rafinament cu pianul solist. Asa a fost \u00een partea I (\u201eAllegro moderato\u201c), asa a continuat prin meditatia trista, aerata ce frizeaza sublimul din \u201eAndante con moto\u201c, deschidere catre broderiile din \u201eRondo (Vivace)\u201c. Exista \u00een c\u00e2ntul lui Radu Lupu o interiorizare care refuza spectaculosul, un calm patriarhal, linistitor, introspectiv. Esenta de spirit \u00eentru oficierea muzicii.<br \/>\nLa doua piane, alaturi de \u00eensusi Daniel Barenboim (solist si dirijor) \u00een \u201eConcertul nr. 10 \u00een Mi bemol major K365\u201c, simbiotica dintre cei doi artisti epocali ne-a purtat \u00een lumea perlajelor de vis.<br \/>\nDaniel Barenboim a propus, \u00een concertul de deschidere, a doua Rapsodie enesciana \u201e\u00een Re major op. 11\u201c, caut\u00e2nd drumul spre specificul rom\u00e2nesc. I-a reusit mult, de la simtul dezvoltarii sonore ca un evantai la abordarea elegiaca. Puterile Capelei de Stat din Dresda au fost mai evidente \u00een redarea \u201eSimfoniei nr. 2 \u00een Mi bemol major op. 63\u201c de Edward Elgar, lucrare de ample dimensiuni ce probeaza calitatile de orchestrator ale compozitorului. Bun cunoscator al ungherelor melosului elgarian, atent la evidentierea suprafetelor sonore, Barenboim a abordat textura energic, cu tente dinamice, favoriz\u00e2nd derularea efluviilor printr-o admirabila constructie, evidenta \u00eenca din prima miscare, \u201eAllegro vivace e nobilmente\u201c. Pasajele de \u201etutta forza\u201c abunda \u00een cele patru parti, chiar \u00een \u201eRondo\u201c (miscarea a treia) iar \u201eLarghetto\u201c-ul (miscarea a doua), \u00een fapt un mars funebru, este el \u00eensusi o simfonie dramatica. \u00cen finalul, \u201eModerato e maestoso\u201c, Barenboim a redat prin arce sonore de larga respiratie subtitlul.<br \/>\n\u00cen cea de-a doua seara, \u201eQuattro pezzi sacri\u201c de Verdi a \u00eencheiat programele, ca omagiu adus maestrului de la Busseto \u00een anul bicentenarului nasterii. O lucrare compozita \u00een care se simt reminiscentele celebrului Recviem. Contrastele au fost impresionant talmacite, atacurile de forta s-au vazut sporite \u00een preciziune, murmurul psalmodiat al coristilor a redat atmosfera sacrala. Da, a fost prilej de performanta \u00een primul r\u00e2nd pentru Corul Filarmonicii George Enescu (dirijat de Iosif Ion Prunner), intens solicitat, care a c\u00e2stigat \u00een omogenitate imediat dupa prima sectiune, \u201eAve Maria\u201c. \u00cen cele doar c\u00e2teva masuri solistice, s-a remarcat glasul sopranei Laura Chera.<br \/>\n\u00cen sarbatorirea lui Giuseppe Verdi, Barenboim nu s-a oprit aici. Generos cum a fost \u00een toata prezenta sa bucuresteana, a oferit ca bis c\u00e2teva pagini orchestrale: preludiile la actele I si IV din \u201eTraviata\u201c (\u201eStreich\u201c impecabil, unduiri de sunet, simtire profunda, tristete extrema, lacrimi) si uvertura \u201eVecerniile siciliene\u201c (prilejul unei \u00eenc\u00e2ntatoare carti de vizita pentru toate compartimentele orchestrale, \u00eentr-o lectura \u201esimfonizata\u201c, explicitata mai mult secvential, \u00een amanuntele tematice). Dupa acompaniamentul concertului beethovenian, aici a fost \u201eH\u00f6hepunkt\u201c-ul berlinezilor, \u00eentruc\u00e2t Capela de Stat este un ansamblu de meritorie calitate, neferit \u00eensa de neglijente instrumentale punctuale. Aparusera pe parcursul primei seri.<br \/>\n<strong>Magicianul<\/strong><br \/>\nDaca sloganul festivalul este \u201eMagia exista\u201c, atunci el ar fi trebuit sa poarte chipul lui Radu Lupu, personalitate cotropitoare si coplesitoare \u00een cele doua sonate de Schubert, oferite \u00een recital: \u201enr. 20 \u00een La Major D 959\u201c si \u201enr. 21 \u00een Si bemol major D 960\u201c, ultime opusuri monumentale pentru pian ale maestrului vienez, \u201etestamentul schubertian\u201c. Radu Lupu s-a cufundat ascetic \u00een paginile romantice, \u00een evocari serene, de transparenta textura, punctate de comentarii viguroase. A c\u00e2ntat elegiac, ca transpus \u00een lumea viselor (\u201eAndante\u201c din \u201eSonata nr. 20\u201c), cu \u00eentretaieri taioase. \u201eScherzo\u201c-urile ambelor partituri au primit delicatete iar accentele \u201earuncate\u201c au fost de claritatea picaturilor de roua. (Artistul foloseste des pedala de surdina, secretul punctarilor diafane.) Dezvoltarile impetuoase ale temelor duios \u00eencarcate de m\u00e2ng\u00e2ierilor clapelor, au facut ca pianul sa sune ca o orchestra (\u201eRondo\u201c-ul \u201eSonatei nr. 20\u201c sau prima miscare, \u201eMolto moderato\u201c, din \u201eSonata nr. 21\u201c), \u00een timp ce naratiunile, expozeurile strabatute fara exaltare de filonul pur romantic au sedus, precum \u201eretragerile\u201c de la fortissimo la piano aerat, c\u00e2nd linistea eterna a \u00eenvaluit totul&#8230; \u201eTestamentul schubertian\u201c&#8230; Arta vajitorului Radu Lupu a patruns \u00een spirite si a ravasit suflete.<br \/>\nRecitalul a fost dedicat memoriei regretatei tinere maestre a clapelor, Mihaela Ursuleasa.<br \/>\n<strong>Parada marilor orchestre<\/strong><br \/>\nPianista de origine chineza Yuja Wang, sustine la 26 de ani o activitate concertistica si de recital absolut fabuloasa. Pe website-ul artistei am numarat aproape 80 de manifestari p\u00e2na \u00een iunie 2014, \u00een companii celebre si locatii importante din lumea larga. Fara \u00eendoiala, t\u00e2nara are un dinamism debordant, pe care nu l-ai intui vaz\u00e2nd trupul mai mult firav dar tensionat ca o coarda. Si, judec\u00e2nd dupa reverenta ad\u00e2nca pe care o face la aplauze, c\u00e2nd pur si simplu se fr\u00e2nge p\u00e2na aproape de pam\u00e2nt, pare ca practicile yoga nu-i sunt straine. Cu deja renumita ei minijupa portocalie si cu pantofi cu toc 12+, de ultima moda, aparitia Yujei Wang a fost plina de prospetime si sarm.<br \/>\n\u00cen fata claviaturii, \u00een pretentiosul \u201eConcert nr. 1 \u00een Si bemol major op. 23\u201c de Ceaikovski, energiile \u2013 totusi, deloc neglijabile \u2013 ale Yujei Wang nu au iesit \u00eentotdeauna victorioase din duelurile de forta cu tutti orchestral al ansamblului Pittsburgh Symphony, condus de Manfred Honeck. Tehniciana buna, artista a daruit tuse cvasi-impresioniste pasajelor strabatute de lirism, \u00eendeosebi \u00een partea secunda si a urmat cu virtuozitate tempii agitati ai unui dirijor prea putin preocupat de temele romantice, survolate de la mare \u00eenaltime \u00een miscarea ultima. \u00cen schimb, Honeck s-a bazat pe un compartiment de alamuri bine pus la punct, autor al unor atacuri taioase \u00een acompaniamentul lucrarii concertante dar si al \u201eSimfoniei nr. 5 \u00een re minor op. 47\u201c de Sostakovici, piesa de rezistenta a omogenei Pittsburgh Symphony Orchestra, redata \u201e\u00e0 l&#8217;am\u00e9ricaine\u201c \u00een complexa ei dimensiune. Vienez de cultura si formatie, dirijorul a probat c\u00e2t de mult conteaza gustul publicului pe care \u00eel serveste prioritar \u00een Lumea Noua, c\u00e2nd caldura sunetului abzice \u00een fata agresivitatii.<br \/>\nParizienii orchestrei conduse de directorul ei muzical Paavo J\u00e4rvi s-au \u00eenfatisat ca un ansamblu solid, echilibrat, cu partide bine pregatite si armonios asamblate. Si daca \u201eStreich\u201c-ul a aparut putin aspru \u00een stralucitoarea versiune oferita uverturii \u201eCorsarul\u201c H.101 de Berlioz, impresia s-a schimbat rapid pe parcursul serii. Foarte turbulent si cu accentuata nervozitate, dirijorul a condus vijelios si \u00eentruc\u00e2tva cartezian, teutonic, preferintele sale \u00eendrept\u00e2ndu-se catre reliefarea masivitatilor orchestrale agitate, percutante si mai putin catre fineturi, fapt evident si \u00een \u201eSimfonia nr. 3 cu orga, \u00een do minor op. 78\u201c de Saint-Sa\u00ebns (solist Thierry Escaich&#8230; ce pacat ca instrumentului electronic i-a lipsit rezonanta de catedrala a tuburilor de orga). Paavo J\u00e4rvi simte arhitectura lucrarilor si construieste amanuntit si tensionat. Una dintre cele mai elocvente dovezi a fost un minunat crescendo, infinitesimal gradat pe o lunga pagina \u00een tutti, cu culminatie masiva de forta, \u00een finalul popularei \u201eArleziana\u201c de Bizet, oferita ca unul din bis-uri.<br \/>\nExcelentul \u201eConcert pentru vioara si orchestra \u00een re minor op. 15\u201c de Britten a avut-o ca solista pe t\u00e2nara norvegiana Vilde Frang, 27 de ani, o artista deja formata, stap\u00e2na unor bune capabilitati tehnice, indispensabile pentru rezolvarea dificilelor pasaje ale opusului. Lirismul lamento-ului din prima parte \u201eModerato con moto\u201c a placut, dupa cum, \u00een celelalte miscari unite, \u201eVivace\u201c si \u201ePassacaglia\u201c, dialogurile cu orchestra, \u00een special raporturile cu pachetele de \u201ecordari\u201c au subliniat potrivit temele romantice de mare emotionalitate. Vilde Frang a c\u00e2ntat cu implicare, cu un v\u00e2rf \u00een cadenta partii secunde.<br \/>\n<strong>\u00cen premiera absoluta rom\u00e2neasca&#8230;<\/strong><br \/>\n&#8230;a fost prezentata publicului monumentala cantata \u201eGurre-Lieder\u201c de Arnold Sch\u00f6nberg, pe versurile lui Jens Peter Jacobsen. De la bun \u00eenceput, trebuie notat ca a fost una din marile realizari ale primei saptam\u00e2ni de festival. Se datoreaza \u00een primul r\u00e2nd excelentului dirijor Leo Hussain care a insuflat pasiune Corului si Orchestrei Filarmonicii George Enescu, cu gestica ampla, cu indicatii precise si detaliate, care au restituit dimensiunea grandioasa a lucrarii dar si subtilitatile de expresie ce au mers p\u00e2na la tonuri de surprinzatoare transparenta la instrumentisti. Arhitect de exceptie, a dus lectura partiturii lui Sch\u00f6nberg pe culmile poetice si filosofice romantice inspirate de text. (O mentiune pentru calitatea foarte buna a traducerii \u00een limba rom\u00e2na.) Dimensiunea cvasi-wagneriana a opusului a umplut spatiul Salii Mari a Palatului. Au sustinut-o solisti de valoare.<br \/>\nTove a fost renumita soprana Violeta Urmana, voce masiva, de mare penetranta si \u00eentruc\u00e2tva vibranta peste asteptari. Waldtaube (Vocea turturelei) a primit glasul cald si patrunzator al mezzosopranei Janina Baechle, si el \u00eentr-o vibratie peste natural. Partitura lui Waldemar este destinata unui Heldentenor, ceea ce Nikolai Schukoff nu este, lipsindu-i corpolenta, grosimea registrului central, portiune din ambitus care fundamenteaza Fach-ul corect. Dar Schukoff a c\u00e2ntat spectaculos pentru ca poseda o voce de mare rezistenta, omogena si incisiva, cu respiratie bine dozata si sustinuta. Infernalele tesaturi \u00eenalte si acutele \u00een sine, care \u00eencheie stereotip fiecare interventie, s-au vazut doar de putine ori puse \u00een dificultate fata de tutti orchestral. Solida cultura stilistica germana a fost evidenta \u00een secventele interpretate de John Daszak (Bufonul Klaus) si Thomas Johannes Mayer (Fermierul), acesta din urma \u00eentr-o declamatie autentica de Sprechgesang, pe un text rostit si \u00een limba rom\u00e2na de marele actor Victor Rebengiuc.<br \/>\n<strong>\u201eOtello\u201c regizat de Vera Nemirova&#8230;<\/strong><br \/>\n&#8230; a coincis si cu \u00eent\u00e2ia premiera scenica a noii conduceri a Operei Nationale Bucuresti. Selectia titlului fusese \u00eensa facuta mai demult si inclusa \u00een programul festivalului, ca omagiu pentru Anul bicentenar Verdi. Regizoarea germana de origine bulgara, cunoscuta exponenta a curentului \u201eRegietheater\u201c, a propus o versiune \u00een care modernul a fost cheia de bolta, cu actiune translatata \u00een anii nostri. Faptul nu deranjeaza, daca acceptam ideea apriori. Important este ca relatiile \u00eentre personaje s-au pastrat, caracterele s-au amplificat, jocul scenic a fost intens si amanuntit lucrat, cu expresii si miscari multe care urmaresc muzica (scena furtunii este doar un exemplu), \u00een atitudinile de detaliu ale tuturor interpretilor. Teatralizare intensa. A rezultat un spectacol puternic, favorizat si de urgenta baghetei dirijoarei canadiene Keri-Lynn Wilson, inspiratoarea unor tempi turbulenti, rapizi si dinamici.<br \/>\n\u00cen sintonie cu regizoarea, reputata scenografa Viorica Petrovici a creat decoruri cvasi-unice, simple, stilizate: pe malul marii un platou st\u00e2ncos (\u00een primele doua acte), apoi o terasa (\u00een ultimele), constructii metalice simboliz\u00e2nd resedinta eroului titular, un copac tot metalic, si el stilizat, \u201ecare \u00eenseamna singuratatea celui care apartine unei alte civilizatii\u201c, dupa cum noteaza chiar scenografa \u00een caietul-program. A adaugat costume contemporane cu trimiteri diverse, pentru Otello si Desdemona.<br \/>\nMulte sunt virtutile regiei. Alaturi de dramaturgia scenica, c\u00e2teva \u201egaselnite\u201c reusite pigmenteaza platoul. Ma refer la prezenta permanenta a Desdemonei l\u00e2nga Otello \u00eenca de la prima fraza a acestuia (\u201eEsultate!\u201c), la simbolul tortei cu care eroul titular, adulat de populatie, aduce lumina \u00een scena corului \u201eFuoco di gioia\u201c, la cosmarurile lui Otello din debutul actului al III-lea, la imaginea coc\u00e2rjata si iesirea \u00eenceata din scena a Desdemonei umilite dupa duetul din acelasi act cu sotul ei. Otello va ajunge cur\u00e2nd, dupa numai c\u00e2teva minute, \u00eentr-o conditie similara, orice sunet \u00eel asurzeste, distrugerea sa lenta se va desav\u00e2rsi. Iremediabil. Am acceptat chiar si atipicele jocuri de copii cu avioane de h\u00e2rtie din actul secund. Fara \u00eendoiala, Vera Nemirova este o artista puternic imaginativa care \u00eesi urmareste ideile transcriptiei moderne..<br \/>\nSimbolistica celebrei batiste a Desdemonei a fost remarcabila. La prima referire a lui Otello fata de sotia lui (\u201eChe?&#8230; la mia dolce Desdemona&#8230;\u201c) cade din cer, plutitoare. Dupa cum, \u00een duetul care \u00eel aduce pe erou \u00een pragul furiei, o ploaie de batiste \u00eel inunda, \u00eel copleseste, \u00eencearca disperat sa le culeaga, dar este invadat si acoperit aproape total. \u00cennebuneste. Cei doi \u00eendragostiti se vor stinge pe un asternut alcatuit din fatalele si obsedantele batiste.<br \/>\nNu \u00eenseamna ca regia Verei Nemirova nu este lipsita de inadvertente, pleonasme sau solutionari puerile. Inspiratia \u00eei vine de peste tot. Iata, cortina care cade de sus \u00een jos la \u00eenceput, ca o ghilotina, \u00eemi aminteste de ideea similara a lui Harry Kupfer, acum multi ani, pentru \u201eElektra\u201c de Richard Strauss la Opera de Stat din Viena. Apoi, observ ca regizoarea nu a gasit niciun loc \u00een imensul spatiu al scenei pentru intrarea eroului titular si a folosit&#8230; loja directiunii. Ca si pentru imaginea statuara a lui Iago, la final. Se \u00eentelege, se stie ca el este \u00eenvingatorul tramei, nu trebuia sa ni-l mai aratati! Si \u00eenca. Faptul ca Otello \u00eesi aduce pe chip \u201enegrul\u201c din ad\u00e2ncurile sufletului ravasit, m\u00e2njindu-se, cred ca este un pleonasm infantil. (Refuz alte conotatii.) Ma \u00eentreb, \u00een continuare, daca era oare nevoie ca acelasi personaj sa-si suflece m\u00e2necile ca un macelar ordinar \u00eenainte s-o sugrume pe Desdemona?<br \/>\nSi pe linie de lighting design (Daniel Klinger), exista c\u00e2teva solutionari nepotrivite: Iago c\u00e2nta al sau \u201eCredo\u201c cu luminile aprinse \u00een toata sala, dupa cum ele se estompeaza \u00een scena la momentul mortii Desdemonei (explicabil pentru profani) dar se reaprind imediat la sosirea Emiliei, ca s-o&#8230; vedem mai bine.<br \/>\nDin punct de vedere muzical, spectacolul de premiera nu a aparut solid pregatit. Ma refer \u00eendeosebi la faptul ca dirijoarea nu a putut sa evite decalajele fosa-platou \u00een scena furtunii si a corului \u201eFuoco di gioia\u201c (actul \u00eent\u00e2i) sau derapaje la alamuri \u00een scena Otello-Iago din actul secund. Pacat si pentru ca, desigur, a constatat ca Iago sau chiar Desdemona au plasat sunete sub tonul corect, ca a avut un Cassio mult prea eroic \u00een primul act si mult prea liniar ca vibratie \u00een rest, un Roderigo mai putin sonor, un Lodovico estompat, o Desdemona cu respiratia insuficient dozata \u00een culminatia acuta cu Si bemol-Do bemol (\u201e&#8230; del mio dolor&#8230;\u201c) ce precede grandiosul concertato final al actului al III-lea si chiar o Emilia speriata de replica simpla cu Sol natural \u201eOtello uccise Desdemona!\u201c (ultimul act).<br \/>\n\u00cen rolul titular, tenorul Marius Vlad Budoiu si-a \u00eenfatisat cu pregnanta cultura de stil, vocea al carei registru central este percutant, accentele potrivite impetuozitatii personajului, declamatia suverana si expresiile tulburatoare (monologul din actul al III-lea), moliciunile (duetul din primul act), tentele de mezzavoce (acelasi monolog). Lama otelita care trebuie sa biciuiasca aerul \u00een jurul unui asemenea personaj eroic nu-i este la \u00eendem\u00e2na dar lectura partiturii se arata pe de-a-ntregul adecvata. Personajul pe care \u00eel propune \u00eesi traieste intens si captivant drama.<br \/>\nSoprana Iulia Isaev a adus \u00een spectacol diafanul prezentei si exprimarii, cu frazare impecabil desenata, pianissime atent si aerisit construite, pasajele de intens lirism din primul si ultimul act fiind impresionante. Pentru Iago, glasul de mare robustete si rezonante de bronz al baritonului Stefan Ignat a fost potrivit coloristic. Chiar daca insinuarile catre Roderigo din primul act nu au avut subtilitati, \u00een celebrul \u201eCredo\u201c si \u00een dialogurile cu Otello, artistul a conturat un personaj st\u00e2ncos si neguros, masiv articulat. \u00cen alte roluri au fost distribuiti Cristian Mogosan (Cassio), Andrei Lazar (Roderigo), Mihnea Lamatic (Lodovico), Iustinian Zetea (Montano), Mihaela Ispan (Emilia), Ionut Gavrila (Un herald). Corul mare si cel de copii au fost preparate de Stelian Olariu, respectiv Smaranda Morgovan.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Daniel Barenboim &#8211; Radu Lupu, un duo de vis Primele zile ale celei de-a XXI-a editii a Festivalului International George Enescu au stat sub semnul marelui Radu Lupu, la re\u00eent\u00e2lnirea dupa multi ani cu publicul bucurestean. Un fior de excelenta i-a \u00eensotit prestatiile, \u00eencepute cu interpretarea \u201eConcertului nr. 4 pentru pian si orchestra \u00een Sol&hellip;&nbsp;<a href=\"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/festivalul-enescu-2013-prima-saptamana\/\" rel=\"bookmark\">Cite\u0219te mai mult &raquo;<span class=\"screen-reader-text\">Festivalul Enescu 2013 Prima saptamana<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-16644","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":1057,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16644","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16644"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16644\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16644"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16644"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16644"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}