{"id":16632,"date":"2013-09-20T17:02:16","date_gmt":"2013-09-20T15:02:16","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16632"},"modified":"2013-09-20T17:02:16","modified_gmt":"2013-09-20T15:02:16","slug":"recunostinta-si-generozitatea","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/recunostinta-si-generozitatea\/","title":{"rendered":"Recunostinta si generozitatea"},"content":{"rendered":"

TUDOR CATINEANU
\nConceptul etic de \u201eFapt moral\u201c este un model teoretic care are, ca echivalent practic, fapta-infaptuirea. El are mai multe componente, care sunt corelate prin relatii reciproce. Pe intregul \u201eFaptului moral\u201c, intre componentele lui se constituie o relatie de circularitate, numita si \u201ecauzalitate circulara\u201c. O componenta esentiala a \u201eFaptului moral\u201c este Norma morala. In Logica moderna (deontica), se face o distinctie intre enunturile descriptive, care au la baza functorul (conjunctorul) epistemic este-nu este (EAE), si enunturile prescriptive, sau imperative, care au la baza functorul deontic trebuie-nu trebuie (TAT).
\nPropozitia \u201eZapada este alba\u201c este un enunt descriptiv, iar propozitia \u201eTrebuie sa fii recunoscator\u201c este un enunt prescriptiv (imperativ), ea fiind o Norma morala. Functorul deontic trebuie-nu trebuie (TAT) este considerat cel mai \u201etare\u201c. Dar el poate fi modulat, sau modelat, in sensul libertatii interioare, prin folosirea modului verbal Conditional-Optativ. Atunci avem: \u201ear trebui\u201c\u2013 \u201enu ar trebui\u201c, \u201ear fi bine\u201c \u00a6 \u201enu ar fi bine\u201c, \u201ear fi rau\u201c \u2013 \u201enu ar fi rau\u201c, dupa care mai pot veni si alte nuante, ca \u201enu ar fi prea bine\u201c \u2013 \u201enu ar fi prea rau\u201c. In limba rom\u00e2na exista si doi functori specific morali, \u201ese cade\u201c \u2013 \u201enu se cade\u201c si \u201ese cuvine\u201c \u2013 \u201enu se cuvine\u201c, functori analizati magistral de Constantin Noica.
\nOricare Norma morala are doua forme de expresie, una pozitiva si alta negativa, iar aici forma negativa a Normei noastre este \u201eNu trebuie sa fii ingrat\u201c. Echivalente sub raport informational, cele doua forme isi vadesc importanta capitala in procesul educatiei si in formularea Codurilor. Eficacitatea educatiei rezida in strategia imbinarii celor doua forme de expresie ale oricarei Norme.
\nCa si in alte texte, ii introducem aici, pentru ilustrare si ca personaje simbolice, pe Petru (P1) si pe Pavel (P2), primul fiind activ, al doilea fiind re-activ. Sa zicem acum ca P1 (profesor) il mediteaza gratuit pe P2 (elev), intruc\u00e2t crede in destinul exemplar al acestuia. Se cuvine ca P2 sa-i fie recunoscator lui P1.
\n1. Trei ipostaze etice<\/strong>
\nTermenul \u201erecunoscator\u201c are in structura \u201eFaptului moral\u201c nu una, ci chiar trei ipostaze, fin diferentiate.
\nMai int\u00e2i, daca este cuprins in Norma \u201eTrebuie sa fii recunoscator\u201c, termenul \u201erecunoscator\u201c desemneaza o calitate morala, numita recunostinta. Dar aici recunostinta recomandata este doar o notiune etica, doar un cuv\u00e2nt. Ea tine de ceea ce trebuie sa fie (AT), dar inca nu este (AE). Ea este doar \u201eo vorba\u201c, iar in acest sens avem expresia \u201eFapte, nu vorbe\u201c, ca si observatia subtila a lui Bula: \u201eSi minciuna este o vorba\u201c.
\nApoi, daca \u201erecunostinta\u201c recomandata este manifestata efectiv, intr-o situatie concreta si printr-un act sau un gest, atunci ea devine o valoare reala. Distanta de la cuv\u00e2nt (notiune) la valoare este una ca de la Cer la Pam\u00e2nt, inc\u00e2t si Cerul este inutil, daca nu coboara cumva si pe Pam\u00e2ntul trudit al faptelor.
\nIn sf\u00e2rsit, valoare reala fiind, recunostinta poate sa fie cunoscuta (re-cunoscuta) sau nu. Termenul \u201erecunostinta\u201c trece in apreciere, in estimare. Daca P2 isi manifesta cumva recunostinta, aprecierea poate fi reciproca. Acum, P2 poate zice: \u201eP1 este un profesor generos\u201c, iar P1 poate zice \u201eP2 este un baiat recunoscator\u201c. In a treia ipostaza, acelasi termen trece pe pozitia de insusire morala sau de virtute. Opusul ei, adica ingratitudinea, este un viciu sau un \u201edefect moral\u201c. Oamenii au defecte, uneltele si aparatele au defectiuni.
\nDestule neintelegeri, at\u00e2t din viata cotidiana, c\u00e2t si din sfera teoretica, provin din faptul ca cele trei ipostaze (cuv\u00e2nt, valoare, insusire) nu sunt distinse, sau sunt confundate. Sa reluam aceeasi Norma, din perspectiva implicatiilor ei tacite, care se sub-inteleg.
\n2. Setul de implicatii<\/strong>
\nMai int\u00e2i, chiar daca numai enuntam Norma, se subintelege ca cineva trebuie sa fie recunoscator, iar acest cineva este cel de-al doilea personaj, adica P2. Norma este formulata in expresie generala si se refera, ca adresa, la oricine. Dar in anonimatul lui oricine intra si cineva, care in acest caz individual este P2.
\nApoi, se subintelege ca acel cineva trebuie sa fie recunoscator fata de altcineva (alt-cineva), care aici este P1, cel cu initiativa si cu fapta. Nu-i poti fi recunoscator nimanui sau oricui. Tot asa, nu te poti ruga Nimanui (Nefiintei), dec\u00e2t daca esti calugar budhist. Dar, ca si in alte situatii, cum ar fi raspunderea sau responsabilitatea, se pot si aici incurca \u201eadresele\u201c.
\nIn continuare, se subintelege ca cineva trebuie sa fie recunoscator fata de altcineva pentru ceva anume. Acest ceva anume este manifestarea lui P1, si ea poate lua diverse forme, care se inscriu intre gesturi si fapte, respectiv \u201efructul faptei\u201c, in limbajul poemului Bavagat-Gita. Nu-i poti fi recunoscator celuilalt pentru faptul ca el doar exista si sta… Daca el\/ea doar sta, dar te priveste, intra in joc ochiul si privirea care, in interpretarea lui J.P. Sartre, sunt modalitati prin care oamenii isi incearca si isi pericliteaza reciproc fiinta. Dar ochiul si privirea pot fi si modalitati prin care oamenii isi pot exprima, tot reciproc, iubirea sau recunostinta.
\nSimetric, si mai departe se subintelege ca trebuie sa-i fi recunoscator cuiva pentru ceva anume, fapta sau gest, prin altceva (alt-ceva) anume, tot fapta sau gest.
\nSi, in sf\u00e2rsit, se subintelege ca intre cele doua manifestari, ale lui P1 si P2, trebuie sa existe o relatie (R), care defineste chiar natura relatiei dintre fiinta lui P1 si fiinta lui P2, aici fiind vorba de fiinta lor subiectiva, adica de Sinele lor, nu doar de Eul lor.
\n3. Diferenta specifica<\/strong>
\nOr, aici apare diferenta specifica dintre relatiile morale si alte tipuri de relatii. Prin contrast, putem invoca aici relatiile economice, in care P1 si P2 sunt agenti economici. Unul vinde si altul cumpara (sau invers), ceva sau altceva. In momentul v\u00e2nzarii-cumpararii exista o echivalenta deplina intre valoarea marfii si pretul ei, pret exprimat in bani, care sunt, inca de la Adam Smith incoace, echivalentul universal al valorii. De la originarul troc p\u00e2na la piata moderna, aceasta echivalenta, care tinde spre identitate, este o lege a relatiilor economice, a \u201eEconomiei de piata\u201c. S-ar parea ca fenomenul \u201ePolach\u201c, descoperit la triburile de maori din Australia, infirma sau se abate de la legea echivalentei. Aici, in relatia dintre doua triburi, fiind vorba de un concurs, c\u00e2stiga acela care ofera mai mult. Aceasta \u201egenerozitate\u201c are o \u201eratiune\u201c mai ad\u00e2nca, nu neaparat \u201eegoista\u201c, dar inca nedescoperita pe deplin.
\nIn cazul relatiilor morale, in acest caz al recunostintei nu exista si nici nu trebuie sa existe o echivalenta, cu at\u00e2t mai putin o identitate intre manifestarile celor doi parteneri, P1 si P2. Pentru o fapta anume poti fi recunoscator si prin simpla exprimare verbala a recunostintei, in lipsa de altceva. Ajuns student, P2 ii aduce lui P1 un stilou si sotiei acestuia (Petrina) un buchet de flori. Inc\u00e2t, daca relatiile economice, si nu numai ele, au la baza echivalenta, care tinde spre identitate, relatiile morale au la baza corespondenta, care are un spatiu variat si variabil de posibilitati, de alternative. Aceasta inseamna, in alta expresie, ca relatiile non-morale (economice, aici) se bazeaza esential pe simetrie, iar relatiile morale, av\u00e2nd simetria ca fundal implicit si virtual, contin, la nivel de relief, si asimetria. Acestei zone de posibila variatie, de non-identitate ii putem spune, cu o expresie a lui Jakobson, \u201esupliment de sens\u201c. Daca exista un \u201esupliment de sens\u201c de natura poetica, exista si un \u201esupliment de sens\u201c de natura morala. Acesta este continut in non-identitatea celor doua manifestari, proprii celor doua personaje.
\nPutem lamuri suplimentar tema relatiilor morale cu exemplul dat al recunostintei, revenind la Aristotel, la tema Masurii etice, exemplificata si prin virtutea generozitatii. Ca si celelalte virtuti, si generozitatea se cristalizeaza la mijloc, intre doua excese, care sunt \u201eprea putinul\u201c, in st\u00e2nga, si \u201eprea multul\u201c, in dreapta. In cazul generozitatii, viciul din st\u00e2nga este zg\u00e2rcenia, iar viciul din dreapta este risipa. Zg\u00e2rcitul se are in vedere numai pe El insusi, deci el nici nu intra intr-o relatie morala. Ceilalti sunt pentru el doar \u201einstrumente\u201c, menite sa-i sporeasca averea, sa intareasca verbul \u201ea avea\u201c. Si Aristotel spunea despre sclav ca este \u201eo unealta vorbitoare\u201c. Cogito-ul cartezian devine la zg\u00e2rcit \u201eAm, deci exist\u201c, si cu c\u00e2t are mai mult, cu at\u00e2t este mai mult El insusi. Dar opusul sau, adica risipitorul, imprastie tot ce are si imparte tot, cui vrea si cui nu vrea. Aici intra in joc norocul si nenorocul celor \u201emiluiti\u201c, dar si norocul si nenorocul sunt \u201eaccidente\u201c (Aristotel), iar aici latura accidentala sporeste si datorita \u201esubiectivitatii arbitrare\u201c (Hegel) a risipitorului, care nu are nimic in comun cu \u201eRisipitorii\u201c lui Marin Preda.
\nDe regula, averea risipitorului este sau mostenita, inc\u00e2t el nici nu stie cum s-a ajuns la ea, sau este obtinuta pe cai secrete si \u201ein liniste\u201c, ca in cazul \u201ebaietilor destepti\u201c. O analiza excelenta a acestei \u201egenerozitati\u201c si a \u201erecunostintei\u201c asteptate o face Anatole France in \u201eGradina lui Epicur\u201c. Autorul arata acolo ca cei care ii \u201emiluiesc\u201c pe cersetori nu o fac din generozitate, ci din orgoliu si din vanitate. Prin contrast cu cersetorul, care nu are, deci nici nu mai este (cineva), iese in evidenta suplimentara Miluitorul \u2013 el se poate crede chiar M\u00e2ntuitor \u2013, care are si care este cu at\u00e2t mai mult El insusi cu c\u00e2t poseda mai mult (si mai multe). Numai ca intre \u201ea fi\u201c si \u201ea avea\u201c nu exista o identitate, nici chiar o echivalenta, iar acest dublet verbal trebuie (se cuvine, se cade) sa fie inlocuit cu tripletul \u201ea fi\u201c \u2013 \u201ea face\u201c\u2013 \u201ea avea\u201c, formulat si in expresie pozitiva, dar si in expresie negativa.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

TUDOR CATINEANU Conceptul etic de \u201eFapt moral\u201c este un model teoretic care are, ca echivalent practic, fapta-infaptuirea. El are mai multe componente, care sunt corelate prin relatii reciproce. Pe intregul \u201eFaptului moral\u201c, intre componentele lui se constituie o relatie de circularitate, numita si \u201ecauzalitate circulara\u201c. O componenta esentiala a \u201eFaptului moral\u201c este Norma morala. In… Cite\u0219te mai mult »Recunostinta si generozitatea<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[9356,9358,9357],"class_list":["post-16632","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-conceptul-etic-de-fapt-moral","tag-enunt-prescriptiv","tag-norma-morala"],"views":1728,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16632","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16632"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16632\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16632"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16632"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16632"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}