{"id":16628,"date":"2013-09-20T16:48:57","date_gmt":"2013-09-20T14:48:57","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16628"},"modified":"2013-09-20T16:48:57","modified_gmt":"2013-09-20T14:48:57","slug":"arta-natura-cultura","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arta-natura-cultura\/","title":{"rendered":"Arta, natura, cultura"},"content":{"rendered":"

Alejo Carpentier, Pasii pierduti<\/em>, traducere si note de Dan Munteanu Col\u00e1n, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2011.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

\u201ePasii pierduti\u201c, romanul publicat \u00een 1953 de Alejo Carpentier, este considerat de majoritatea criticilor capodopera scriitorului cubanez, dar si una dintre cele mai importante creatii literare latino-americane din ultimul secol. Interpretarile de care a avut parte acest text au accentuat tendinta exegetilor \u2013 si a cititorilor obisnuiti, deopotriva \u2013 de a plasa \u201ePasii pierduti\u201c \u00een contextul evolutiei culturii de pe continentul sud-american, dar si de a tine seama de diversele orientari artistice ale anilor ’50 \u2013 ’60. Iar daca unii au citit cartea exclusiv din perspectiva existentialismului de tip sartrian, iar altii au \u00eencercat sa evidentieze doar alienarea protagonistului, ori sa aplice la nivelul discursului narativ diverse teorii ale lingvisticii contemporane, alte voci au subliniat necesitatea analizarii romanului \u00eentr-un context mai cuprinzator.<\/strong> <\/em>
\nLiteratura si muzica<\/strong>
\nCartea cuprinde numeroase aluzii, sugestii si trimiteri care nu au \u00een vedere doar cultura secolului XX: sunt frecvente mentionarile numelor (operei) lui Schiller, Rousseau, Goethe, Wagner, Heine, Beethoven, Byron sau Shelley; de asemenea, sunt accentuate estetica romantismului veacului al XIX-lea si modelul cultural si existential impus de aceasta. Prin urmare, unii interpreti au propus citirea \u201ePasilor pierduti\u201c ca expresie a unui exemplu tardiv, \u00eensa extrem de elaborat la nivel artistic, de romantism sui generis, dar si de subminare a \u00eensusi tiparului romantic si a tuturor teoriilor romantice asupra artei. \u00cen plus, fara sa se \u00eenscrie \u00een mod clar si deliberat \u00een linia creatiilor ce reinterpreteaza din varii perspective mitul faustic, romanul lui Carpentier poate fi comparat, \u00een ceea ce priveste modalitatile de tratare a imaginii artistului, cu \u201eDoctor Faustus\u201c, de Thomas Mann, conceptiile naratorului lui Carpentier reprezent\u00e2nd o neasteptata actualizare a opiniilor lui Adrian Leverk\u00fchn despre muzica moderna.
\nNaratorul-protagonist din \u201ePasii pierduti\u201c, al carui nume nu este dezvaluit pe parcursul textului, a parut de cele mai multe ori a fi doar o noua imagine a intelectualului modern, \u00eenstrainat de societate, oarecum tipic pentru anii care au urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial. \u00censingurarea sa si incapacitatea de a se regasi \u00een mijlocul unei lumi ostile au dus imediat la discutarea existentei lipsite de autenticitate din lumea contemporana. \u00censa trebuie sa tinem seama ca acest narator este \u00een primul r\u00e2nd artist \u2013 si nu orice fel de artist, ci un muzician care se vede pe sine drept veritabil continuator al marilor predecesori romantici, ale caror nume le invoca adesea. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, el insista pe tot parcursul cartii ca proiectul sau suprem este de a compune o cantata pornind de la celebrul \u201ePrometeu descatusat\u201c al lui Shelley, \u00eentreaga sa conceptie creatoare, precum si critica nemiloasa pe care o face artei contemporane fiind \u00eentemeiate pe estetica marelui romantism.
\nInteresant este si faptul ca Alejo Carpentier prezinta numeroase trasaturi care \u00eel apropie de naratorul din \u201ePasii pierduti\u201c: ambii sunt specialisti \u00een muzica, au \u00eentreprins calatorii \u00een zonele salbatice ale Americii de Sud si se simt sf\u00e2siati interior de tensiunile existente \u2013 si identificabile la tot pasul \u2013 \u00eentre Lumea Noua si cea Veche. Greseala pe care au facut-o suficient de multa vreme interpretii care au \u00eencercat sa ofere explicatii cu privire la sensurile si semnificatiile acestui roman a fost tocmai identificarea precisa a autorului cu naratorul, pornind de la aceste detalii care, \u00een fond, ram\u00e2n exterioare textului propriu-zis al cartii. E adevarat ca \u201eNota\u201c pe care scriitorul o plaseaza la finalul romanului a \u00eencurajat acest tip de lectura si a indus oarecum \u00een eroare critica. Numai ca trebuie sa tinem seama de faptul ca Alejo Carpentier a renuntat \u2013 iar marturiile sale demonstreaza acest lucru \u2013 la proiectul initial de a realiza o relatare directa, strict autobiografica, a calatoriilor sale \u00een padurile nesf\u00e2rsite ale Americii de Sud \u00een favoarea unui discurs fictional, utiliz\u00e2nd strategia consacrata a unui narator necreditabil tocmai pentru a marca separarea perspectivelor si a opiniilor si a evidentia ironia ce domina, \u00een multe pagini, \u201ePasii pierduti\u201c. De altfel, exact aceasta atitudine ironica evidentiaza si rolul esteticii romantice pe parcursul cartii, c\u00e2ta vreme naratorul vorbeste despre lipsa de valori spirituale a lumii moderne baz\u00e2ndu-se pe idealurile romantice, \u00eensa, \u00een momentul \u00een care e confruntat cu realitatile unei lumi traditional-arhaice, renunta (dar fara a recunoaste acest lucru) la maretele lui idealuri si simte nevoia unei noi racordari la modernitatea universului citadin de care anterior sustinea ca intentioneaza sa se rupa definitiv.
\n\u00centre Lumea Veche si Lumea Noua…<\/strong>
\nRomanul \u00eencepe cu prezentarea unui spectacol de teatru ce pune \u00een scena, iar si iarasi, fragmente ale Razboiului Civil American. Si chiar daca, la \u00eenceputuri, reprezentatia cucerea prin dramatism, din cauza repetarii ce determina caderea \u00een rutina, autenticitatea se pierde treptat, costumele actorilor se \u00eenvechesc si se decoloreaza, iar actorii devin prizonierii propriilor roluri, din care nu mai pot iesi oric\u00e2t ar \u00eencerca. Acesta e si cazul lui Ruth, sotia naratorului, cea care, cu ani \u00een urma se visa artista desav\u00e2rsita doar pentru a constata ca, odata cu anii, idealurile sale dispar, locul acestora fiind luat de simpla mecanica a travestiului si a permanentei deghizari. Rolul ajunge static, expresivitatea dispare, iar spectacolul se margineste a fi o simpla experienta comerciala. \u00censa nu doar Ruth \u00eesi abandoneaza idealurile artistice: chiar sotul ei renunta la proiectul cantatei dupa Shelley, iar Mouche, amanta acestuia, desi \u00eencearca, la un moment dat, sa se afirme ca poeta suprarealista, se desparte de literatura, dar nu e dispusa sa-si recunoasca lipsa de talent, pun\u00e2ndu-si esecul doar pe seama originalitatii defectuoase a inspiratiei… Degradarea artei moderne, sugereaza naratorul, nu se datoreaza doar faptului ca artistii au cedat \u00een fata mercantilismului, ci si convingerii lor ca si-ar fi epuizat sursele de inspiratie si ca nu mai stiu unde ar trebui sa le caute. Imitarea modelelor predeterminate conduce la esec, iar tradarea mostenirii culturale specific latino-americane (doar de dragul de a parea mai europeni!) i-a condamnat pe multi dintre artistii din aceasta lume, chiar daca, altfel, teoretic, ar fi avut sanse de izb\u00e2nda.
\nPrin urmare, acest narator-protagonist \u00eencearca sa atinga idealul romantic de a redescoperi izvoarele autentice de inspiratie, care sa conduca la crearea unei adevarate opere de arta. Pentru aceasta, nu vrea sa-si mai imite nici contemporanii, nici predecesorii apropiati, ci \u00eentreprinde o calatorie p\u00e2na \u00een inima junglei, \u00een \u00eencercarea (disperata uneori) de a scapa de orice \u201eanxietate a influentei\u201c si a dob\u00e2ndi constiinta de sine, \u00een stare sa-l elibereze de artificialitatea care, simtea el, \u00eei prefigura esecul total. Fara \u00eendoiala, calatoria si cadrul \u00een care sunt plasate \u00eent\u00e2mplarile ce urmeaza duc imediat cu g\u00e2ndul la expeditia din \u201eInima \u00eentunericului\u201c, de Joseph Conrad \u2013 unul dintre modelele pe care le are \u00een vedere \u00eensusi Alejo Carpentier. Dar, deopotriva, dupa ce calatoreste nu doar \u00een spatiu, ci si \u00een timp, asa cum ajunge sa fie convins, naratorul intentioneaza sa repete un model pe care critica literara hispana l-a numit \u201eadamic\u201c, av\u00e2nd \u00een vedere dorinta sa de a da nume ca pentru prima data tuturor lucrurilor lumii noi (pentru el…) \u00een care ajunge. \u00censa proiectul acesta repeta si un alt model, anume cel romantic, propus de Colerige \u00een \u201eBiographia Literaria\u201c: de a contempla lumea arhaica tocmai din perspectiva noutatii sale \u2013 si, implicit, a valorilor acesteia. Naratorul \u00eencearca, asadar, sa se transforme \u00een artistul primordial \u2013 nu neaparat primitiv, \u00eensa \u2013 care se \u00eendeparteaza, prin libera si constienta alegere, de formulele creativitatii contemporane, pentru a (re)gasi inocenta adamica si facultatea absolut necesara de a crea \u00een mod autentic. \u00censa oric\u00e2t este el de convins de originalitatea proiectului sau, acesta nu e altceva dec\u00e2t reluarea c\u00e2torva dintre principiile si metodele care au marcat ideologia romantismului, dorinta lui de a descoperi un nou limbaj si de a configura o noua structura muzicala fiind elemente esentiale pentru numerosi g\u00e2nditori si creatori romantici.
\nTrasee initiatice<\/strong>
\nNumai ca, \u00een \u201ePasii pierduti\u201c, cautarile din jungla ale protagonistului si descoperirile pe care crede el ca le face reprezinta si reluari (recontextualizari) ale modelelor primordiale ale limbajului si ale muzicii. Caci, la fel cum limba vorbita de lumea contemporana a degenerat \u00eentr-at\u00e2ta \u00eenc\u00e2t nu mai surprinde dec\u00e2t preocuparile materialiste, si formele muzicale s-au epuizat din cauza unei prea \u00eendelungate repetari \u2013 ca \u00eentr-o tema cu variatiuni care ajung sa nu mai semnifice nimic. Astfel \u00eenc\u00e2t el \u00eesi va privi calatoria nu doar ca pe un demers artistic, ci \u00een primul r\u00e2nd, dupa cum subliniaza Roberto Gonz\u00e1lez Echevarr\u00eda, ca pe unul \u201einitiatic\u201c, \u00een sensul pe care reprezentantii romantismului \u00eel dadeau termenului. Procesul cere timp si nu e lipsit de dificultati, \u00eensa, cel putin pentru o vreme, naratorul le depaseste \u2013 asa cum se \u00eent\u00e2mpla atunci c\u00e2nd \u00eencepe sa-si aminteasca fr\u00e2nturi ale limbii care-i leganase primii ani ai copilariei. \u00censa \u00een momentul \u00een care trebuie sa faca pasul catre limba mortilor si sa se raporteze la ritualurile din \u201ePopol Vuh\u201c, epopeea indigena, hotar\u00e2rea i se clatina, iar protagonistul sovaie, dovada incapacitatea sa de a se rupe de lumea pe care afirmase anterior ca doreste sa o paraseasca pentru totdeauna.
\nDin aceasta inadecvare a sa deriva, \u00een fond, si esecul relatiei lui cu Rosario, cea alaturi de care spera sa poata avea o noua viata, asemenea primilor oameni, cei de la \u00eenceputurile lumii. Numai ca el simte nevoia unei reveniri temporare, cel putin asa o considera, la lumea moderna, de unde sa-si aduca h\u00e2rtie, cerneala si carti pentru a putea definitiva proiectul marii sale opere muzicale pe care acum e convins ca \u00eel poate duce p\u00e2na la capat; iar Rosario, care, dupa cum \u00eei spune Yannes protagonistului, nu e o Penelopa, si care este convinsa ca albul nu se va mai \u00eentoarce la ea (si ca, si daca ar face-o, nu ar fi dec\u00e2t, eventual, temporar), \u00eel alege pe Marcos, ram\u00e2n\u00e2nd \u00een scurt timp \u00eensarcinata cu acesta si grabind, astfel, \u00eentoarcerea definitiva a naratorului artist, incapabil sa se adapteze pe de-a-ntregul vreunei lumi, la ritmurile tar\u00e2mului din care venise si pe care, chiar daca crede ca \u00eel detesta, cel putin \u00eel \u00eentelege mai bine.
\nParadox, ironie, esec<\/strong>
\nDe la \u00eenceputul si p\u00e2na la sf\u00e2rsitul \u201ePasilor pierduti\u201c, Alejo Carpentier realizeaza o excelenta paralela \u00eentre \u00eencercarea naratorului de a-si regasi originile si de a \u00eentelege fundamentele limbajului uman, pe de o parte, si modul \u00een care percepe el nasterea muzicii \u00een acea lume primordiala, pe de alta. \u00cen timpul calatoriei sale \u00een susul fluviului, protagonistul rememoreaza toate formele muzicale la care el \u00eensusi se raportase anterior, pornind de la reprezentatiile de opera (at\u00e2t de specifice spatiului cultural latino-american p\u00e2na la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea), trec\u00e2nd prin ilustra traditie a artei compozitiei europene si ajung\u00e2nd, \u00een cele din urma, la bocetul vrajitorului pe care-l asculta \u00een ad\u00e2ncurile nesf\u00e2rsite ale selvei.
\nTeoria pe care o emite cu privire la mimetism, magie si ritm, de natura a explica aparitia muzicii, izvor\u00e2nd din \u00eencercarea omului primitiv de a imita c\u00e2ntecul pasarilor si sunetele specifice ale animalelor ignora, \u00eensa, esentialul: litania vrajitorului nu e nicidecum mimetica, el nu imita vreun sunet al naturii, ci muzica aceea care-l impresioneaza pe artistul venit din atmosfera marilor orase izvoraste spontan si e determinata de sentimentul acut al unei profunde suferinte umane pe care vrajitorul o resimte \u00een clipa respectiva. Protagonistul lui Carpentier nu \u00eentelege \u2013 si aici e esecul sau fundamental \u2013 ca muzica si poezia sunt cu at\u00e2t mai profunde si mai autentice, cu c\u00e2t sunt mai spontane, creatii naturale ale fiintei umane care nu \u00eencearca sa repete si sa distileze modele anterior consacrate, ci se margineste sa exprime acut o traire.
\nNeput\u00e2nd, \u00eensa, sa intuiasca acest mare adevar, naratorul e convins ca ar fi el \u00eensusi \u00een stare, \u00een anumite circumstante, sa-si asume, \u00een cadrul adamic al noii lumi \u00een care ajunge si alaturi de Rosario, sarcina neoromantica \u00een esenta sa (\u00eensa acest amanunt e din nou trecut sub tacere de catre muzicianul marcat tocmai de anxietatea influentei de care visa sa se elibereze!) de a reinventa muzica. Marea sa opera ar urma, deci, sa ia nastere aici si \u00een acest fel, iar ironia autorului e excelent dozata, daca tinem seama de amanuntul ca proiectul lui Adrian Leverk\u00fchn, personajul lui Thomas Mann, nu era fundamental diferit, av\u00e2nd doar un alt punct de pornire, inspiratia demonica, care ar anula orice alta formula creatoare si ar conferi atingerea genialitatii. Nu e \u00eent\u00e2mplator, de aceea, ca at\u00e2t naratorul din \u201ePasii pierduti\u201c, c\u00e2t si Leverk\u00fchn considera tonul de lamento esential pentru proiectul lor artistic si, \u00een plus, privesc domeniul cuv\u00e2ntului si cel al sunetelor ca fiind \u00eenrudite \u00een cel mai \u00eenalt grad. \u00censa, dincolo de orice demers ar avea \u00een g\u00e2nd si mai presus de teoretizarile lor, opera muzicala pe care o \u00eentrevad cei doi reprezinta un soi de noua sinteza romantica, situata \u00eentre polifonie si armonie, \u00eentre expresia personala si regulile contrapunctului ori ale fugii. Tentatia faustica a limitei precum si intuirea limitei propriei tentatii se \u00eentrevede exact \u00een acest punct \u2013 cel care, de altfel, apropie personajele amintite si dezvaluie \u00eenca o posibilitate de interpretare a marelui roman al lui Carpentier.
\nParadoxul si ironia, at\u00e2t de pretuite de scriitorul latino-american, se dezvaluie, \u00eensa, exact \u00een acest punct: \u201ePasii pierduti\u201c sugereaza, prin intermediul vocii narative, ca ideologia si estetica romantismului reprezinta elemente de sub dominatia carora adevaratul artist trebuie sa se elibereze, cit\u00e2nd, aici, mai ales numele lui Beethoven care, prin \u201eSimfonia a Noua\u201c, de pilda, a determinat un evident progres la nivelul gustului estetic al publicului (german), \u00eensa nu a reusit sa-i atenueze atitudinile antiumaniste ori rasiste. \u00cen mod ironic, naratorul din romanul lui Carpentier, \u00een ciuda opiniilor sale la care afirma ca tine at\u00e2t de mult, este el \u00eensusi gata \u00een orice clipa sa-i considere pe indienii pe care-i \u00eent\u00e2lneste \u00een calatorie drept inferiori rasei albe si chiar sa se asemuiasca pe sine cu un nou conquistador venit \u00een lumea noua si salbatica pentru a \u00eennoi, apoi, muzica moderna. Evident, atitudinile acestea sf\u00e2rsesc prin a consacra antagonismul dintre artistul romantic (marcat de semnele caracteristice ale spiritualitatii occidentale) si natura primordiala. Caci, daca artistul epocii romantice privea natura drept sursa a inspiratiei artistice, aspiratiile naratorului nu fac altceva dec\u00e2t sa provoace la tot pasul tocmai ordinea naturala a acestei lumi noi si neatinse de civilizatie. Numai ca protagonistul lui Carpentier ignora chiar trecerea timpului \u2013 care, desi nerelevanta pentru indieni, e importanta pentru el si pentru demersul sau: nu mai poti, \u00een plin secol XX, sa repeti modelul anterior al conquistadorilor spanioli, dar sa pretinzi, fata de tine \u00eensuti, ca atitudinile ti-ar fi originale…. E una dintre lectiile dure pe care muzicianul le \u00eenvata la capatul experientei sale \u00een jungla.
\n\u00cen cautarea Artei<\/strong>
\n\u00cencercarea protagonistului de a eluda timpul, de a-i anula trecerea sau de a face abstractie de istoria cuceririi spaniole din urma cu c\u00e2teva veacuri nici macar nu e unicul demers de acest fel din paginile romanului: \u00cenaintasul nutreste aceleasi g\u00e2nduri, chiar daca intentiile sale nu vizeaza domeniul artistic, ci pe acela, mult mai prozaic, al dob\u00e2ndirii de bunuri materiale \u2013 din nou urm\u00e2nd modelele vechi ale conquistadorilor, primii straini (albi) ajunsi \u00een aceasta lume.
\nCa si alti damnati faustieni, naratorul din \u201ePasii pierduti\u201c se considera nu doar un creator, ci Creatorul, \u00eencerc\u00e2nd sa se auto\u00eenvesteasca cu acest titlu, convins, \u00eensa doar dupa lectura operelor lui Shelley, deci, mediat de modele culturale preexistente si prestigioase, ca arta e de natura sa confere fiintei umane statutul divin si pe acela de creator. Se vede, abia acum, ca proiectul lui, niciodata recunoscut, nu fusese at\u00e2t acela de a edifica, la capatul calatoriei, o veritabila opera de arta, ci de a reconfigura noua lume dupa chipul si asemanarea sa \u2013 de aici si restrictiile pe care i le impune lui Rosario, precum si incapacitatea sa de a se integra si de a accepta regulile existentei \u00eentr-o comunitate traditionala. Plecare lui de la Santa M\u00f3nica de los Venados reprezinta dorinta de a se rupe si de lumea \u00een care, anterior, dorise \u2013 cel putin asa afirma \u2013 sa se integreze, dupa incapacitatea de a se regasi \u00een lumea civilizata. Naratorul muzician nu poate, \u00een fond, sa fie unul dintre cei multi, barbati si femei, care refac mereu ritualurile traditionale, ci se doreste autor exclusiv al creatiei si Creator primordial al regulilor unei lumi care \u2013 si aici e marea sa eroare! \u2013 nu are nevoie de reguli pentru a se perpetua. Natura si cultura s-au \u00eent\u00e2lnit, \u00eensa suprematia culturii asupra acestei lumi primitive nu se poate afirma \u00een termenii pe care protagonistul \u00eei doreste \u2013 singurii, de altfel, pe care \u00eei accepta.
\n\u00cen contextul acesta, dorinta sa de a lasa \u00een urma toate modelele culturale capata si un alt sens. Caci natura, cel putin \u00een padurea nesf\u00e2rsita unde ajunge la capatul calatoriei pe fluviu, este ea \u00eensasi mimesis (mimetismul \u00eel observase chiar naratorul, de altfel, dar \u00eei scapase semnificatia), fara ca asta sa \u00eensemne si ca ar fi mimetica. Astfel ca el va respinge demersul artistilor moderni de a reinventa muzica primitiva pur si simplu prelu\u00e2ndu-i formulele artistice. Numai ca nici proiectul sau creator nu e altceva dec\u00e2t reluarea unor formule, fie ele si traditional-primitive \u2013 respectiv cele din bocetul samanului. \u00censa, si aici e esenta, vrajitorul din jungla nu se considera artist, muzica sa avea un rol precis \u00een societate, iar el, \u00een calitate de creator, nu sustinea ca s-ar opune naturii sau ca ar \u00eencerca sa-si afirme suprematia asupra ei: evitarea studiata a modelelor anterioare e la fel de constienta de sine, ca proiect artistic, ca si imitarea deliberata a oricarui model. Iar momentul c\u00e2nd, dupa revenirea sa \u00een lumea civilizata, naratorul planuieste sa se \u00eentoarca la Santa M\u00f3nica si sa-si definitiveze opera, dezvaluie adevaratele sale resorturi: motivul principal pentru care nazuia desav\u00e2rsirea cantatei e tocmai nevoia sa (romantica, occidentala) de a fi aclamat, admirat de publicul cunoscator, considerat, deci, Marele (eventual si unicul!) Creator, dovada ca artistul modern nu se poate rupe de lumea din care provine, oric\u00e2t de plina de defecte ar considera-o la un moment dat, naratorul realiz\u00e2nd, \u00een ciuda suferintei pe care i-o provoaca tradarea lui Rosario, ca un artist e inutil \u00eentr-o societate primitiva. Chiar el, desi afirma ca nu e foarte interesat daca operele sale vor fi sau nu interpretate pe scena, nu ezita sa-si exprime convingerea ca muzica sa va schimba destinul artei…
\nSensul tragic al existentei acestui narator tocmai aici \u00eesi are originea: incapabil sa se adapteze lumii traditionale unde ajunge, dar nedorind nici sa accepte suprematia falselor valori ale civilizatiei, el nu-si gaseste locul nicaieri, av\u00e2nd dificultati mari \u00een a-si identifica \u00eensotitorii potriviti si pierz\u00e2ndu-i, ratacindu-si pasii. Aspiratiile sale se destrama, iar viata \u00eei e, si la finalul romanului, asa cum mai fusese si la \u00eenceput, amenintata de esec. \u00censa, \u00een ciuda tuturor acestor realitati, el nu ezita sa-si afirme idealul propriu, pe care pe drept cuv\u00e2nt \u00eel putem numi quijotesc, const\u00e2nd \u00een decizia (\u00eencapat\u00e2narea?) de a continua sa creada \u00een toate valorile artistice pentru care s-a zbatut p\u00e2na atunci si \u00eentru care a trait: caci, prelu\u00e2nd \u2013 fara, \u00eensa, a recunoaste p\u00e2na la capat acest lucru \u00eentotdeauna, modelul estetic al romanticilor, acest narator a preluat, fatalmente, si toate esecurile determinate de aceasta formula artistica, plas\u00e2nd totul \u00een contextul unei modernitati pe care refuza sa o accepte, desi ram\u00e2ne, \u00een mod tragic, legat definitiv de ea: \u201eEpoca de Piatra, la fel ca Evul Mediu, ni se ofera \u00eenca \u00een ziua de azi. Mai sunt \u00eenca deschise palatele \u00eentunecoase ale romantismului, cu iubirile lor complicate. Dar nimic din toate astea nu mi-a fost destinat mie, pentru ca unica rasa ce nu poate sa se dezlege de timp este rasa celor care fac arta, si acestia trebuie nu numai sa o ia \u00eenaintea unui trecut imediat, reprezentat de marturii tangibile, ci sa devanseze c\u00e2ntul si formele altora ce vor veni dupa ei, cre\u00e2nd noi marturii palpabile, pe deplin constienti de ce s-a facut p\u00e2na azi.\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Alejo Carpentier, Pasii pierduti, traducere si note de Dan Munteanu Col\u00e1n, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2011.       \u201ePasii pierduti\u201c, romanul publicat \u00een 1953 de Alejo Carpentier, este considerat de majoritatea criticilor capodopera scriitorului cubanez, dar si una dintre cele mai importante creatii literare latino-americane din ultimul secol. Interpretarile de care a avut parte… Cite\u0219te mai mult »Arta, natura, cultura<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[9352,9353],"class_list":["post-16628","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alejo-carpentier","tag-pasii-pierduti"],"views":1845,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16628","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16628"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16628\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16628"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16628"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16628"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}