{"id":16626,"date":"2013-09-20T16:46:58","date_gmt":"2013-09-20T14:46:58","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16626"},"modified":"2013-09-20T16:46:58","modified_gmt":"2013-09-20T14:46:58","slug":"cronica-la-osanditi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cronica-la-osanditi\/","title":{"rendered":"Cronica la osanditi"},"content":{"rendered":"

Nicolae Stan, Ceata\u00a0pe Tamisa<\/em>, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2013, 384 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Ca alte romane bazate pe inginerie textuala, \u201eCeata pe Tamisa\u201c ofera altceva dec\u00e2t o poveste. Apartin\u00e2nd unui tehnician al literaturii, cartea intereseaza prin strategia de lucru. Nicolae Stan, \u00een traditie autoreferentiala, relateaza reteta compozitiei. Din acest punct de vedere, volumul seamana cu un tratat de arhitectura. Analiza si geometria primeaza, nu aranjarea fatadei. Desigur, consideratiile anterioare sunt realmente banale, ca si cum at\u00e2t scriitorul, c\u00e2t si cititorul angajat recurg la aceleasi placi. Epica este nepasionanta, demonstrativa, redundanta \u00een consecinta, asa ca nu surprinde ca volumul nu contureaza personaje, ci, mai degraba, caractere. Cuprinde \u00eensa detalii sterse si din mintea bucurestenilor. Dupa c\u00e2te am studiat, niciun scriitor, \u00een afara lui Dumitru Micu (\u201eSf\u00e2rsit si \u00eenceput de mileniu\u201c, Editura Muzeului Literaturii, 2010) nu a pomenit ca, \u00een Capitala, prima mineriada s-a declansat \u00een noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1990, dupa o manifestatie din Piata Victoriei, organizata, cu o zi \u00eenainte, contra F.S.N.-ului.<\/strong><\/em>
\nAlternativ, constructia apara \u201eadevarul\u201c cronologic si cel estetic. Fictiunea si dictiunea \u00eesi schimba reciproc sensurile si referentii. \u201eCeata pe Tamisa\u201c reprezinta o distopie situata \u00eentre v\u00e2rsta de aur si progresism. Asadar, romanul se citeste, deopotriva, ca arheologie si ca anticipatie. Lectia desprinsa ar fi ca viitorul fericit se afla totdeauna \u00een trecut.
\nViitorul trecutului
\nLa anul de gratie 2091, un demonolog german, cu mama rom\u00e2nca, descopera sapte caiete, purt\u00e2nd titlul \u201eSpectacolul\u201c, apartin\u00e2nd bunicului matern, nenumit, care, \u00een preajma lui 2010, redactase o cronica, nepublicata, despre asa-zisa democratizare a Rom\u00e2niei postcomuniste. Deja avem \u00eenstiintarea ca tesatura se extinde \u00een functie de toposul manuscrisului gasit. Personajul aparent inocent, care pretinde ca povesteste doar \u00eent\u00e2mplarile, se erijeaza \u00een coautor al cartii, complet\u00e2nd zonele incerte cu fisele lasate pe din afara. Metoda trimite automat la dosarele de existenta din \u201ePatul lui Procust\u201c, la Autorul ascuns acolo \u00een notele de subsol si la capcana reiterata p\u00e2na la saturatie ca scriitorii se deosebesc de stilisti. De altminteri, e dubios ca prozatorii nostri postmoderni l-au ocolit pe Camil Petrescu. Zelul depaseste curiozitatea. Scrisul surclaseaza lectura. \u00cen vremuri de restriste, mirajul autorl\u00e2cului se transforma \u00een oaza. Trucul e vechi, l-am \u00eent\u00e2lnit \u00eentr-o multime de \u00eemprejurari, dar efectul lui nu da gres. Iar Nicolae Stan \u00eel foloseste cu distantare: \u201eFiind si eu, oarecum, \u00een spiritul iconoclast al timpului meu (of, Europa post-post-postmoderna, unde ne duci tu?), n-am rezistat sa nu intervin \u00een minunatul si sincerul text al bunicului meu prozator, cu formula 2091\u201c (p. 11).
\nNaratorul-jucator, Hans Christian Dietrich \u2013 aluzia la H.C. Andersen marcheaza si intentia de a realiza un basm S.F., crud si gotic, pe placul individului de la sf\u00e2rsitul secolului XXI \u2013 observa cum, prin amnezie, decrepitudine si prin dezinformare, evenimentele si personalitatile se epureaza de gunoaie. Ram\u00e2ne cultura, o (ig)nobila conventie autonomista. Romanul atrage prin maniera de sfidare a istoriei recente. Miza lui are tinta pe termen lung. Nicolae Stan spera ca, peste jumatate de veac, pamfletul si subversiunea literara sa ajunga singurele modalitati prin care publicul larg va afla date corecte privitoare la Rom\u00e2nia tranzitiei postdecembriste. Problema s-ar ivi daca mentalitatile nu se vor modifica nici macar atunci. Dar acele vremuri nu vor apartine rom\u00e2nilor sau altor natiuni, dupa cum sugereaza Dietrich, ci europenilor grupati \u00eentr-o unica formatiune statala. Desi se revendica \u00een ipostaza unui descendent dostoievskian, Nicolae Stan se situeaza acum foarte aproape de \u201eMinunata lume noua\u201c (Huxley). Similitudinile se \u00eent\u00e2lnesc fara eforturi. Dincolo de uniformizarea g\u00e2ndirii, conspiratie care nu tine de cont de ideologie si de economie, atrage atentia controlarea genetica a speciei. Daca Huxley \u00eesi \u00eenchipuise ca planificarea familiala va fi ghidata dintr-o Sala a Fertilizarii, Nicolae Stan imagineaza proliferarea asexuata a umanitatii: \u201eSuntem o lume care, acum, \u00een 2091, care se reflecta pe sine la nesf\u00e2rsit, \u00een mii de ecouri si nuante. O lume \u00een care fratii nostri secunzi, clonele, au format o legitima si splendida Legiune Autonoma a Clonelor (LAC), \u00een care realul este imaginar, iar imaginarul, real\u201c (p. 9).
\nParadoxul este ca, \u00een loc sa recepteze perioadele imemoriale ca pe niste oglinzi deformatoare, ciobite sau partiale, cititorul le percepe ca pe niste dovezi de nerefuzat: \u201eAsadar, au fost adevarate sau nu cele spuse aici? Asta intereseaza publicul meu, avid de fapte\u201c (p. 130). Numai ca, asa cum am precizat, nevoia de cunoastere a contemporanilor lui Dietrich se loveste de o constr\u00e2ngere si de o restrictie. Ambele intra \u00een relatie directa cu piata cartii. Constr\u00e2ngerea editoriala \u00eel determinase pe bunicul prozator sa-si \u00eenchida proiectul \u00een sertar. De altfel, nepotul banuieste ca ruda nu \u00eencheiase textul din pricina climatului politic. Restrictia \u00eel obliga pe Dietrich sa se supuna regulilor stabilite de Marea Cenzura Corecta (M.C.C.), institutie inspirata de Ministerul Adevarul din \u201e1984\u201c (Orwell).
\n(Sub)versiune
\nSi unul, si celalalt se raporteaza totusi subversiv la putere. Batr\u00e2nul optzecist (iata un alt paradox, membrii generatiei conserv\u00e2ndu-si, \u00een perceptia curenta, statutul de vrednici urmasi ai lui Peter Pan!) recurge la esopism, st\u00e2rnind nedumerirea posteritatii ahtiate dupa realitate: \u201eAjunsese pe scena un nou presedinte: profesor universitar, cercetator, propulsat de organizatii civice. Tiberiu Aronescu, Tibi, pentru poporul ce-si pusese nadejdea-n el. Tiberiu Aronescu (inutil sa va spun ca numele ram\u00e2ne \u00een cercetare; ca si-n cazul Ilievici, si aici am gasit \u00een arhive un singur alt nume: Constantinescu; dar nu pot fi sigur, asa ca-l voi prezenta cum \u00eel botezase bunicul) adusese un alt tip de discurs, atasat valorilor europene, \u00een sf\u00e2rsit\u201c (p. 193).
\n\u00cen pasajul citat, Nicolae Stan tinteste concomitent \u00een tabloul artistic si \u00een cel istoric. Pe de o parte, ridica mereu actuala controversa a conturarii tipicului prin fantezie, dar pornid de la particular catre general. Pe de alta, semnaleaza posibilitatea ca presiunea contextului sa dispara odata cu persoanele asupra carora s-a exercitat. Or, ca atare, memoria i-ar elimina deodata pe generali, pe soldati si pe suferinzi, pastr\u00e2nd, \u00een exclusivitate, frumusetea intelectuala, detaliu de care ne \u00eencredinteaza si evazionistul Dietrich: \u201eO, tempora, o, mores! Cum spuneau europenii primari, latinii. Ce vremuri, ce parfum, ce culoare! A nu se \u00eentelege ca sunt total sustras prezentului nostru victorios! Nici pomeneala, MCC!\u201c (p. 107). Dupa o asemenea justificare, nu ne miram de ce, la editia \u00eent\u00e2i, \u201eNostalgia\u201c lui Mircea Cartarescu a aparut cu titlul modificat \u00een \u201eVisul\u201c. Transformarea represiunii si a fricii provocate de aceasta \u00een datorie civica si chiar functionareasca aduce aminte de ideea lui Lenin, care si-ar fi dorit sa-i deprinda pe scriitorii cu autocenzura, asa \u00eenc\u00e2t ei \u00eensisi sa anticipeze ceea ce se cuvenea asternut pe h\u00e2rtie si ce nu.
\n\u00cen paranghelia electorala a romanului, \u00een care fosti activisti P.C.R. si presupusi fosti opozanti ai regimului \u00eesi disputa gaurile mucegaite din svaitar, Nicolae Stan anticipeaza cearta nebunilor de pe corabia care urmeaza sa fie \u00eenghitita de un turbion. \u201eSpectacolul\u201c trimite la regiile elaborate dupa calapodul Revolutiei din 1989. Palavragelile din piete, din cinematografe, din casele de cultura, din locuinte si din studiourile de televiziune impun grobianismul ca norma. Protestul cu efect imediat, cu forta de legiferare, dispare, ced\u00e2nd \u00een fata \u00eent\u00e2lnirilor stradale, care capata neseriozitatea sonora a miticismului: \u201eAstazi, Revolutia de odinioara s-a metamorfozat \u00een mitingism. Mitingismul rom\u00e2nesc \u2013 stereotip, mecanic \u2013 este forma perfida sub care revine comunismul: ideea de egalitate totala, redivivus\u201c (p. 217). Dramatizarea cartii, tot sub influenta lui Camil Petrescu, explica si drama lumii evocate. Deocamdata, pare ca romanul \u201eCeata pe Tamisa\u201c se poticneste \u00een imediat. A \u00eenceput totusi numaratoarea inversa \u00een asteptarea lui 2091. Utopia neagra compusa de Orwell \u2013 \u201e1984\u201c \u2013 se \u00eemplinise \u00eenainte de publicare. P\u00e2na una-alta, ma pregatesc macar pentru urmatoarea eclipsa totala de soare vizibila din Rom\u00e2nia.<\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nicolae Stan, Ceata\u00a0pe Tamisa, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2013, 384 p.     Ca alte romane bazate pe inginerie textuala, \u201eCeata pe Tamisa\u201c ofera altceva dec\u00e2t o poveste. Apartin\u00e2nd unui tehnician al literaturii, cartea intereseaza prin strategia de lucru. Nicolae Stan, \u00een traditie autoreferentiala, relateaza reteta compozitiei. Din acest punct de vedere, volumul seamana cu… Cite\u0219te mai mult »Cronica la osanditi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9351,9350],"class_list":["post-16626","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ceata-pe-tamisa","tag-nicolae-stan"],"views":1308,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16626","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16626"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16626\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16626"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16626"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16626"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}