{"id":16574,"date":"2013-09-13T17:41:54","date_gmt":"2013-09-13T15:41:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16574"},"modified":"2013-09-13T17:41:54","modified_gmt":"2013-09-13T15:41:54","slug":"eminescu-intre-biografie-si-poezie-iii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eminescu-intre-biografie-si-poezie-iii\/","title":{"rendered":"Eminescu: intre biografie si poezie (III)"},"content":{"rendered":"

Transcenderea biograficului: de la faptul de viata la ideea cu valoare generala<\/strong><\/p>\n

La un prim nivel de analiza, \u201eMortua est!\u201c ne apare ca un ecou nemijlocit la moartea Fetei de la Ipotesti, fapt care a marcat profund nu numai anii adolescentei poetului, ci \u00eentreaga sa viata creatoare. Faptul este, desigur, prezent \u00een acest poem definitivat la Viena, \u00een 1871, dar a carui prima versiune apartine anului 1866, anul mortii Fetei iubite. Primele doua versuri trimit, cum era de asteptat, la un decor de cimitir si la ceremonia de \u00eenmorm\u00e2ntare: \u201eFaclie de veghe pe umezi morminte,\/ Un sunet de clopot \u00een orele sfinte\u201c. Urmatoarele doua versuri contrabalanseaza, \u00eensa, aceasta imagine cu evidenta conotatie personala prin ideea cu valoare de generalitate ca moartea reprezinta trecerea \u00eentr-o alta lume, iar sugestia de apasare grea a materiei cu care se asociaza umezeala mormintelor este complinita cu sugestia imaterialitatii visului dotat cu aripi care, natural, se asociaza zborului: \u201eUn vis ce \u00eesi moaie aripa-n amar\/ Astfel ai trecut al lumii hotar\u201c.
\nImaginea zborului defunctei desprins de lutul pam\u00e2ntului \u2013 de fapt, al trupului de lut ramas \u00een sicriu \u2013 spre lumea cereasca domina urmatoarele strofe ale poemului: \u201eTe vad ca o umbra de-argint stralucita,\/ Cu-aripi ridicate la ceruri pornita,\/ Suind, palid suflet, a norilor schele,\/ Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.\/\/ (…) Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum trece;\/ Privesc apoi lutul ramas\u2026alb si rece,\/ Cu haina lui lunga culcat \u00een sicriu,\/ Privesc la sur\u00e2su-ti ramas \u00eenca viu\u201c. Poetul transcende atmosfera apasatoare a \u00eenmorm\u00e2ntarii \u2013 \u201ebratele pe piept puse cruce\u201c \u2013 pentru a imagina un tablou feeric, construit din raze, din c\u00e2ntec si din vraji, din ape ca argintul si din aurul aerului. Contopirea difuza a celor doua metale pretioase da nastere uneia dintre cele mai frumoase imagini vizuale si auditiv-eufonice din lirica eminesciana: \u201eO raza te-nalta, un c\u00e2ntec te duce,\/ Cu bratele albe pe piept puse cruce,\/ C\u00e2nd torsul s-aude l-al vrajilor caier\/ Argint e pe ape si aur \u00een aer\u201c.
\n\u00cen procesul ridicarii spre idei cu valoare generala, poetul ajunge \u00een cele din urma la o prima conturare a doctrinei sale despre om si despre viata \u00een termenii lipsei de sens, ai desertaciunii lumii \u2013 cu placerile, dar mai ales cu durerile ei \u2013, ai iluziei vietii percepute prin simturi, ai mortii cu fatalitate inexorabila. Totul conduce expresia poetica, \u00eentr-un elan negator, la sugestia neantului de unde Dumnezeu \u00eensusi lipseste. Sunt elemente, mai degraba, compozite, dar \u00eenchegate \u00eentr-un tot coerent si unitar din care nu lipseste o discreta trimitere la teatrul shakespearian, bine cunoscut poetului, asa cum reiese din articolul \u201eRepertoriul nostru teatral\u201c, publicat \u00een 1870 \u00een \u201eFamilia\u201c: \u201eS-apoi cine stie de este mai bine\/ A fi sau a nu fi\u2026 dar stie oricine\/ Ca ceea ce nu e, nu simte dureri,\/ Si multe dureri-s, putine placeri.\/\/ A fi? Nebunie trista si goala;\/ Urechea te minte si ochiul te-nsala;\/ Ce-un secol ne zice ceilalti o deszic.\/ Dec\u00e2t un vis sarbad mai bine nimic.\/\/ Vad vise-ntrupate gonind dupa vise,\/ P\u00e2n’dau \u00een morminte ce-asteapta deschise,\/ Si nu stiu g\u00e2ndirea-mi \u00een ce o sa st\u00e2ng:\/ Sa r\u00e2d ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i pl\u00e2ng?\/\/ La ce?\u2026 Oare totul nu e nebunie?\/ Au moartea ta, \u00eenger, de ce fu sa fie?\/ Au e sens \u00een lume? Tu chip z\u00e2mbitor,\/ Trait-ai anume ca astfel sa mori?\/ De e sens \u00eentr-asta, e-ntors si ateu,\/ Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu\u201c.
\nGasim aici \u2013 dupa cum, cu dreptate, observa Alain Guillermou \u2013 \u201etrasaturile esentiale ale filozofiei de adolescent\u201c a poetului. Este o filozofie \u201ecu totul spontana si nu pare inspirata de vreo \u00eenvatatura straina\u201c. Influente au fost, desigur, cum este cea sugerata, \u00een text, de debutul celebrei meditatii a lui Hamlet. Dar, doctrina conturata pentru prima data \u00een \u201eMortua est!\u201c, av\u00e2nd ca punct de plecare un fapt de viata traita, \u201enu va suferi modificari profunde \u2013 dupa cum noteaza exegetul francez al operei lui Eminescu \u2013 oricare vor fi influentele la care adolescentul, apoi omul matur, va accepta sa se supuna \u00een viitor.\u201c
\nSupus probei timpului, atractorul acestui poem de tinerete \u00eesi va dovedi consistenta fondata pe apartenenta lui la fondul primar al poetului.
\nPurtata de \u201evaluri\u201c si \u201ev\u00e2nturi\u201c, o \u201emeditatie-complenta\u201c asupra propriei sorti devine reflectie asupra poeziei
\n\u00cen \u201eDintre sute de catarge\u201c, D. Caracostea (\u201eArta cuv\u00e2ntului la Eminescu\u201c, \u00een \u201eCreativitatea eminesciana\u201c, editie \u00eengrijita, studiu introductiv si note de Ion Apetroaie, Iasi, Editura Junimea, 1987) considera ca \u201eopozitia dintre idealurile si c\u00e2nturile de o parte si valurile, v\u00e2nturile, de alta, toate acestea sunt forme felurite pe care le ia sentimentul timpului\u201c. \u00cenainte, \u00eensa, de a ajunge la aceasta valoare generala, cu evidenta tenta de raportare la o categorie filozofica, poezia a cunoscut c\u00e2teva versiuni de tranzitie unde \u2013 dupa cum remarca D. Murarasu (vezi editia critica de \u201ePoezii\u201c, consacrata operei poetice a lui Eminescu, volumul III, p. 202) \u2013 \u201enota subiectiva este accentuata\u201c.
\n\u00centr-adevar, versiunea A este o meditatie-complenta asupra propriei sorti, marcata de \u201ejale\u201c, de \u201edurere\u201c, de \u201edorinti desarte\u201c: \u201eTaina neagra este jalea\/ Ce-mi strabate c\u00e2nturile\/ De ma-ng\u00e2na toata calea\/ Valurile, v\u00e2nturile.\/\/ Si menit sunt sa n-am parte\/ A ajunge malurile\/ Caci ma duc tot mai departe\/ V\u00e2nturile, valurile\/\/ Si ad\u00e2nca mea durere\/ Ca-mi strabate c\u00e2nturile\/ O \u00eeng\u00e2na fara vrere\/ Valurile, v\u00e2nturile.\/\/ Aceeasi pl\u00e2ngere meditativa o regasim \u00een versiunea B: \u201ePeste viata-mi sfar\u00e2mata\/ Gonind idealurile\/ Pe de-a pururi vor strabate\/ V\u00e2nturile, valurile.\u201c
\n\u00cen versiunea finala, locul \u201ejalei\u201c si al \u201edurerii\u201c \u00eel iau \u201ecatargele\u201c, adica corabiile, si \u201epasarile calatoare\u201c. De la referinta strict subiectiva, personala, poetul ajunge la o referinta obiectiva, din afara propriei persoane. \u00cen acelasi timp, de la modul asertiv, centrat pe eu, care \u00eenchide, parca, cercul meditatiei, el trece la o constructie interogativ-dubitativa care lasa deschisa calea meditatiei: \u201eDintre sute de catarge\/ Care lasa malurile\/ C\u00e2te oare le vor sparge\/ V\u00e2nturile, valurile?\/\/ Dintre pasari calatoare\/ Ce strabat pam\u00e2nturile\/ C\u00e2te-o sa le-nece oare\/ Valurile, v\u00e2nturile?\u201c
\nApoi, trecerea de la eminamente subiectiv la general este marcata \u00een text de renuntarea la eul dominant din versiunile A si B, \u00een favoarea unui tu cu valoare impersonala. Se poate admite ca acest tu este o forma de dedublare a poetului pentru a realiza un dialog sui generis cu sine \u00eensusi. Dar, capacitatea lui de a se adresa, \u00een egala masura, cititorului, de a trimite la om, \u00een genere, nu este anulata, dimpotriva: \u201eDe-i goni fie norocul\/ Fie idealurile\/ Te urmeaza \u00een tot locul\/ V\u00e2nturile, valurile.\/\/ Nenteles ram\u00e2ne g\u00e2ndul\/ Ce-ti strabate c\u00e2nturile,\/ Zboara vecinic, \u00eeng\u00e2n\u00e2ndu-l\/ Valurile, v\u00e2nturile.\u201c
\n\u201eNorocul\u201c si \u201eidealurile\u201c, dar, mai ales, \u201ec\u00e2nturile\u201c nu pot sa nu aduca \u00een prim-planul meditatiei sinele propriu. \u00censa, perspectiva din care poetul mediteaza la propria-i viata nu mai este, asa cum era \u00een versiunile initiale, aceea de pl\u00e2ngere asupra vitregiei propriei sorti. Meditatia se desfasoara acum sub semnul generalizator al sentimentului timpului \u2013 \u201ezboara vecinic\u201c \u2013 . Totul \u2013 adica ridicarea de la subiectiv la o idee cu valoare generala \u2013 pe temeiul unei structuri poetice de tip fractal \u2013 \u201eV\u00e2nturile, valurile\u2026Valurile, v\u00e2nturile\u201c \u2013 caracterizata prin autosimilaritate si recursivitate.
\nIon Negoitescu (\u201ePoezia lui Eminescu\u201c, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970, p.189) interpreteaza poezia \u201eDintre sute de catarge\u201c drept expresie a \u201eemotiei neptunice a departarii\u201c. \u00cen ce ne priveste, consideram ca nu \u201edorul departarilor si senzatia plutirii spre larguri\u201c \u00eel m\u00e2na pe poet, ci, dimpotriva, propensiunea scobor\u00e2rii \u00een ad\u00e2ncurile insondabile ale eului, \u00een cautarea a ceea ce \u00eel transcende, pentru a ajunge la adevaruri cu valoare generala. Calatoria nu era nici turistica \u2013 singura de acest tip pe care a facut-o a fost aceea din 1882, la Constanta-Chiustenge, relatata de poet \u00eentr-o frumoasa scrisoare adresata Veronicai Micle \u2013 nici \u00een \u201edepartari neptunice\u201c, ci \u00een sine. Este, deci, o calatorie interioara.
\nDincolo, \u00eensa, de o interpretare sau alta se impune faptul ca \u00een evolutia spre varianta finala, propria viata a poetului nu se arata a fi dec\u00e2t un punct de plecare pentru reflectia asupra \u201eg\u00e2ndului\u201c \u2013 ramas, \u00eenca, \u201enenteles\u201c \u2013 \u201eces-it strabate c\u00e2nturile\u201c. Altfel spus, la un nivel mai general al reflectiei asupra poeziei sale.
\nSublimarea realului \u2013 conditie a ridicarii la categorial
\n\u00cen alt registru, trecerea de la particular la general poate fi ilustrata ca partea a doua, cea satirica, a \u201eScrisorii III\u201c. Se stie ca lectura poemului, \u00een martie 1881, \u00een casa lui Vasile Pogor, la Iasi, a provocat imediat apropierea portretelor din versurile lui Eminescu de persoane\/personaje din epoca. Dupa cum \u00eesi aminteste Maiorescu, versurile: \u201eDe-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii;\/ Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii\u2026\/ \u00cen izvoadele batr\u00e2ne pe eroi mai pot sa-i caut;\/ Au cu lira visatoare ori cu sunete de flaut\/ Poti sa-nt\u00e2mpini patriotii ce-au venit de-atunci \u00eencolo?\/ (…) Vezi colo pe ur\u00e2ciunea fara suflet, fara cuget,\/ Cu privirea-mparosata si la falci umflat si buget,\/ Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,\/ La tovarasii sai spune veninoasele nimicuri\u201c au fost receptate chiar de catre membrii \u201eJunimii\u201c ca \u201ealuzii transparente la Ion Ghica si la prezidentul Camerei C.A. Rosetti\u201c.
\nComentatorii poemului \u2013 mai ales, desigur, cei din epoca \u2013 n-au ostenit sa puna masca unor persoane reale pe personajele portretizate colectiv \u2013 semn al categorialului \u2013 de catre poet astfel: \u201eBulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire;\/ Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,\/ Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian!\/ Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi\/ Sa ajung-a fi stap\u00e2na si pe tara si pe noi!\/ Tot ce-n tarile vecine a smintit si st\u00e2rpitura,\/ Tot ce-i \u00eensemnat cu pata putrejunii de natura,\/ Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,\/ Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,\/ \u00cenc\u00e2t fonfii si flecarii, gagautii si gusatii\/ B\u00e2lb\u00e2iti cu gura str\u00e2mba sunt stap\u00e2nii astei natii.\u201c
\nPrin cuvinte, Eminescu deseneaza o galerie de portrete cu nimic mai prejos de celebrele desene, gravuri si statuete ale lui Honor\u00e9 Daumier, dintre care c\u00e2teva pot fi admirate la Mus\u00e9e d’Orsay din Paris, \u00eenfatis\u00e2nd imagini grotesti ale unor personaje din Franta lui Louis Philippe sau Napoleon al III-lea, dar si tipuri de stari colective: siretul, hulpavul, umilul, camatarul etc. \u00centocmai, ca mai \u00eenainte, \u00een teatrul lui Moli\u00e8re.
\nRevenind la poemul lui Eminescu, este de retinut ca \u00een materialele existente \u00een manuscrise, anterioare versiunilor autonome ale \u201eScrisorii III\u201c, gasim c\u00e2teva zeci de nume proprii de persoane care au stat, direct sau indirect, la originea portretului colectiv din versiunea ultima a poemului. Dar, dupa cum remarca George Gana (\u201eMelancolia lui Eminescu\u201c, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Rom\u00e2ne, 2002, p.228), \u201eIdentitatea istorica a figurilor caricaturizate a devenit secundara, pamfletul politic s-a sublimat \u00eentr-o satira admirabila prin imaginatie plastica si verbala\u201c. Se poate, desigur, considera ca \u201eintentia poetului a urmarit flagelarea unor personaje individuale sau de grup ale epocii\u201c. \u00censa, \u201egeniul sau le-a conferit o valoare categoriala, de reprezentari emblematice ale demagogiei, ale spolierii tarii, ale lipsei de patriotism\u201c. De la liberalii \u2013 \u201erosiii\u201c \u2013 vizati initial, ca oponenti ai Partidului Conservator si ai Junimii, poetul se ridica dincolo de contingentele imediate pentru a satiriza vitriolant stari generale de lucruri, vicii fundamentale, comportamente si mentalitati antinationale. Ceea ce \u00eenvedereaza cu asupra de masura versuri ca: \u201eLa Paris, \u00een lupanare de cinismu si de lene,\/ Cu femeile-i pierdute si-n orgiile obscene,\/ Acolo v-ati pus averea, tineretele la stos\u2026\/ Ce a scos din voi Apusul, c\u00e2nd nimic nu e de scos?\/ Ne-ati venit apoi, drept minte o sticluta de pomada,\/ Cu monoclu-n ochi, drept arma betisor de promenada,\/ Vestejiti fara de vreme, dar cu creieri de copil,\/ Drept stiint-av\u00e2nd \u00een minte vre un vals la Bal-Mabil,\/ Iar \u00een schimb cu-averea toata vreun papuc de curtezana\u2026\/ O, te-admir progenitura de origine romana!\/\/ Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,\/ Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?\/ C\u00e2nd vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca\/ Numai banul \u00eel v\u00e2neaza si c\u00e2stigul fara munca,\/ Azi, c\u00e2nd fraza lustruita nu ne poate \u00eensela,\/ Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?\/ Prea v-ati aratat arama sf\u00e2siind aceasta tara,\/ Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,\/ Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,\/ Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti \u2013 niste misei!\/ Da, c\u00e2stigul fara munca, iata singura pornire; \/ Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.\u201c
\n\u00cenvataminte de-o viata
\nComentariile consacrate \u201eLuceafarului\u201c au scos cu precadere \u00een evidenta categorialul sau generalul \u00eencifrat de poet \u00een alegoria atractiei de iubire dintre astrul ceresc si o fata pam\u00e2nteana. Ca, dindaratul ideii geniului nefericit \u00een viata lui pe pam\u00e2nt si, totodata, incapabil de a face pe cineva fericit, transpare g\u00e2ndirea poetului despre propria-i soarta este, iarasi, dincolo de orice \u00eendoiala (vezi si studiul \u201eUn model matematic pentru Eminescu\u201c, publicat \u00een numerele 20,21,22\/2013 ale revistei \u201eCultura\u201c).
\nMai putin evident este \u201eevenimentul de viata, \u00eent\u00e2mplarea aievea\u201c de care, dupa Perpessicius, se leaga \u201eorice creatiune lirica si la Eminescu \u00eendeosebi\u201c. Inclusiv, deci, \u201eLuceafarul\u201c. Exegeza eminesciana \u00eenregistreaza nu numai cu rezerve ori cu z\u00e2mbete ironice, ci chiar cu indignare versiunea apocrifa a \u201e\u00eent\u00e2mplarii aievea\u201c care ar sta, subiacent, la originea categorialului \u00eentipuit \u00een poem. Este vorba despre anecdota pusa \u00een circulatie de I. Al. Bratescu-Voinesti \u2013 altfel, un scriitor daca nu remarcabil, cel putin onest \u2013 \u00een legatura cu geneza \u201eLuceafarului\u201c. \u00centr-un numar al revistei \u201eConvorbiri literare\u201c din 1934 el relateaza ceea ce, chipurile, i-ar fi destainuit Maiorescu \u00een 1892 \u2013 deci, cu 42 de ani mai \u00eenainte \u2013 anume, ca \u201eLuceafarul\u201c ascunde, dupa cum consemneaza Perpessicius \u00een Volumul II, p. 371 al editiei sale critice, \u201eunul din episoadele amorului lui Eminescu pentru Veronica Micle, cazuta \u00een latul Catalinului-Caragiale, cum si interventia paterna a Demiurgului-Maiorescu\u201c.
\n\u00cen raport cu categorialul la care se ridica poetul \u00een \u201eLuceafarul\u201c, un asemenea episod nu poate aparea dec\u00e2t ca trivial. Dar, daca este sa cautam \u201eevenimentul de viata\u201c trait de Eminescu, atunci acesta nu e de gasit \u2013 nici de cautat, desigur \u2013 \u00eentr-o \u00eemprejurare ca aceea, cu totul neverosimila, relatata de I. Al. Bratescu-Voinesti. Ceea ce, legat de biografia poetului ar putea fi asezat la temelia \u201eLuceafarului\u201c este, \u00een realitate, viata sa \u00eentreaga. \u00cencep\u00e2nd cu copilaria, din care s-a ales cu dragostea pentru natura, si cu adolescenta, marcata de iubirea tragica pentru Fata de la Ipotesti. Trec\u00e2nd prin dob\u00e2ndirea, \u00eenca din anii tineretii, a constiintei propriei genialitati, apoi prin iubirea, cu suisurile si cobor\u00e2surile ei, pentru Veronica Micle si \u00eencheind cu durerea, acut resimtita \u00eenainte de iminenta cadere \u00een boala, de a nu-si fi putut \u00eemplini, potrivit criteriilor sale de \u00eemplinire, aspiratiile si dorintele care excedau cu mult tiparele comune. \u00cen scurt, viata sa pe pam\u00e2nt, caci pe cea din sfera astrala a lasat-o \u00een seama \u201eLuceafarului\u201c.
\nGasim, \u00eensa, \u00een lirica eminesciana si o alta \u00eenvatatura fundamentala, \u00een afara aceleia referitoare la soarta geniului pe pam\u00e2nt. Extrasa ca si aceasta dintr-o \u201eviata de om\u201c, ea priveste problema definitorie pentru om \u2013 fie ca individ, fie ca specie \u2013 aceea a cunoasterii. \u00cen problema cunoasterii se impune ca primordiala distinctia \u2013 nu numai teoretica, ci si practica \u2013 \u00eentre cunoasterea monologica si cunoasterea dialogica. \u00cen esenta, prima se raporteaza la rezultate considerate definitive, expuse \u00een tomuri docte, si tinde sa impuna adevarul ei, vazut ca imuabil, resping\u00e2nd confruntarea cu realitatea, cu experienta permanent re\u00eennoita. Scoala -aceea, orientata scolastic, fondata exclusiv pe apelul la autoritatea stiintifica sau filozofica a manualelor si tratatelor \u2013 este ilustrativa pentru cunoasterea monologica. \u201eMonologul pretinde ca el este ultimul cuv\u00e2nt\u201c \u2013 sustinea Mihail Bahtin \u2013 dupa cum aflam din cartea lui Tzvetan Todorov, intitulata \u201eMicha\u00efl Bakhtine. Le principe dialogique\u201c (Paris, Editions du Seuil, 1981). \u00cen schimb, pentru cunoasterea dialogica, cautarea adevarului este un proces deschis. Experienta vietii ram\u00e2ne primordiala pentru cunoastere, iar confirmarea adevarului stabilit la un moment dat nu este niciodata ultima, \u00eencheiata si definitiva. (\u201eHermeneutica, considera H. G. Gadamer, \u00eentr-un interviu acordat la \u00eemplinirea v\u00e2rstei de 100 ani, consta \u00een a sti acest lucru extrem de simplu: ultimul cuv\u00e2nt, ei bine, nu!, nu vreau sa-l am eu\u201c).
\n\u00centr-o postuma apartin\u00e2nd ultimei perioade a vietii sale de creatie, Eminescu pune fata-n fata, \u2013 cu uneltele poeziei, desigur \u2013 cele doua tipuri de cunoastere. Cel monologic este figurat prin \u201eautorii m\u00e2ncati de molii\u201c, prin \u201efoile unse\u201c ale cartilor prin \u201eslovele str\u00e2mbe\u201c, purtatoare chipurile de \u201etaine nepatrunse\u201c, presupuse a avea capacitatea de a schimba lumea. \u00cen ceea ce priveste cunoasterea dialogica, ea are, dupa Eminescu, un reper sigur: experienta, trairea si chinul vietii reprezent\u00e2nd calea care te poate face \u201esa auzi cum iarba creste\u201c. Se-ntelege ca Eminescu nu contrapune cunoasterea dob\u00e2ndita \u00eentr-o viata de om, prin trairea ei adevarata, acelei cunoasteri cu folos pe care o pot aduce studiul si cartile ce cuprind \u00eenvataturi cu miez \u2013 Eminescu, se stie, a fost unul dintre cei mai mari cititori pe care i-a avut cultura rom\u00e2na \u2013. El contrapune cunoasterea adevarului vietii acelor cunostinte dob\u00e2ndite \u201e\u00een colbul scolii\/ Prin autori m\u00e2ncati de molii\u201c.
\nPostuma, editata sub titlul \u201e\u00cen zadar \u00een colbul scolii\u201c, concentreaza \u00een numai 13 versuri de mare plasticitate si forta sugestiva o \u00eenvatatura cu valoare mai generala, poate, dec\u00e2t aceea dob\u00e2ndita de Luceafarul-Hyperion trecut prin experienta iubirii ne\u00eemplinite pentru o pam\u00e2nteana si instruit asupra naturii sale, \u00een nesf\u00e2rsitul \u201ecolbului stelar\u201c, de catre singurul detinator al adevarului ontologic. Iata acest adevarat creuzet poetic demn, prin \u00eentelesul sau profund, sa stea \u00een preajma marelui \u201eLuceafar\u201c: \u201e\u00cen zadar \u00een colbul scolii,\/ Prin autori m\u00e2ncati de molii,\/ Cauti urma frumusetii\/ Si \u00eendemnurile vietii,\/ Si pe foile lor unse\/ Cauti taine nepatrunse\/ Si cu slovele lor str\u00e2mbe\/ Ai vrea lumea sa se schimbe.\/ Nu e carte sa \u00eenveti\/ Ca viata s-aiba pret -\/ Ci traieste, chinuieste\/ Si de toate patimeste\/ S-ai s-auzi cum iarba creste\u201c (1).
\n\u201eSentimente, sentimente\u2026\u201c; Lirica eminesciana \u00eentr-o alta perspectiva
\nFaptul de viata traita provoaca, \u00een imediat, emotii primare, urmate, eventual, de emotii secundare. Atunci c\u00e2nd, potrivit perspectivei modelatoare din care poate fi privita poezia, devine initiator, faptul de viata este supus penetrarii, deci cunoasterii orientate spre dezvaluirea semnificatiei sau esentei sale, prin intermediul sentimentelor, atitudinilor si starilor psihice ale poetului. Acestea sunt legate cu tendintele sale profunde, cu pulsiunile ori cu dorintele sale satisfacute sau frustrate. Sentimentele, atitudinile si starile \u00eendeplinesc functia de generatori\/atractori ai substantei poetice, ceea ce ar fi de natura sa impuna o mai pregnanta focalizare asupra lor a procesului de receptare\/interpretare a poeziei.<\/p>\n

O privire de ansamblu asupra studiilor consacrate poeziei lui Eminescu arata ca lirica eminesciana a fost analizata si comentata cu precadere, fie din punctul de vedere al dominantelor ei tematice \u2013 poezia de dragoste, poezia de natura, poezia filozofica sau de idei, poezia sociala sau satirica, poezia de cunoastere, poezia de introspectie, poezia de inspiratie istorica sau mitologica \u2013 , fie din perspectiva motivelor sau simbolurilor. Acestora li se adauga studiile stilistice, asupra prozodiei sau a mijloacelor artistice de expresie sau cele consacrate influentelor literare sau cultural filozofice care \u00eesi afla ecou \u00een creatia poetului. Dominantele majore sunt sugestiv concentrate de George Gana (\u201eMelancolia lui Eminescu\u201c, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Rom\u00e2ne, 2002) \u00een fr\u00e2nturi de versuri sau de cugetari eminesciene care dau titlurile capitolelor tematice ale lucrarii: \u201eDar eu sunt melancolic\u201c; \u201eCaci ce-i poetu-n lume si astazi ce-i poetul?\u201c; \u201eAlte masti\u201c; \u201eNatura este singurul absolut\u201c; \u201eSi te-ai dus dulce minune\u2026\u201c; \u201eLume ce g\u00e2ndea \u00een basme\u2026\u201c; \u201ePierdut \u00een visuri ca-ntr-o noapte \u00eenstelata\u2026\u201c; \u201eOchii mei naltam visatori la steaua\/ Singuratatii.\u201c
\nInteresul tratarii poeziei eminesciene din aceste puncte de vedere nu se limiteaza, evident, doar la sfera abordarii de tip scolar. Ea poate conduce la constatari cu valoare de generalizare si cu mare putere explicativa. \u00cen legatura cu simbolurile, de exemplu, D. Caracostea (\u201eSimbolurile lui Eminescu\u201c, \u00een \u201eStudii eminesciene\u201c, editie \u00eengrijita si note de Ion Dumitrescu, prefata de George Munteanu, Bucuresti, Editura Minerva, 1973, pp. 266-268) afirma: \u201eCristaliz\u00e2nd \u00een jurul lor o \u00eentreaga creatiune, ele au un caracter central si sunt deci chemate sa dea intuitia esentei poetului\u201c. \u00cen fiecare simbol, \u201epoetul a \u00eentipuit o valoare deosebit de scumpa\u201c, iar valorile asociate simbolurilor reprezinta \u201eelemente constante ale poeziei lui\u201c; \u00een jurul acestor valori \u201egraviteaza \u00eentreaga lui creatiune\u201c (2).
\nSunt greu \u2013 imposibil, chiar \u2013 de cuprins \u00eentr-o privire studiile consacrate temelor, motivelor si simbolurilor care apar \u00een opera lui Eminescu. Nu putem, \u00eensa, sa nu amintim aici neegalata \u2013 \u00eenca \u2013 cercetare a operei eminesciene \u00eentreprinsa de G. Calinescu \u00een cele cinci volume (doua, \u00een reeditarea de la Editura Minerva din 1976) ale \u201eOperei lui Mihai Eminescu\u201c. Cercetarea cuprinde, \u00eentre altele, trei mari capitole: \u201eTeme romantice\u201c, \u201eCadrul psihic\u201c, \u201eCadrul fizic\u201c. \u00cen ele sunt abordate, cu spirit fin de analiza si cu mare risipa de eruditie, simboluri si motive cum sunt: \u201eLuna\u201c, \u201eLumile siderale\u201c, \u201eCristalul\u201c, \u201eMortul frumos\u201c, \u201eViul cadaveric\u201c, \u201eNebunia\u201c, \u201eGeniul\u201c, \u201eSomnul\u201c, \u201eVisul\u201c, \u201eDoma si apa\u201c, \u201eZborul uranic\u201c, \u201eVenera serafica\u201c, \u201eGerminatia\u201c, \u201eBorealismul\u201c etc. Se cuvin amintite, de asemenea, studiul lui
\nD. Popovici, din \u201ePoezia lui Eminescu\u201c (Bucuresti, Editura Tineretului, 1969), asupra titanismului, considerat \u201eo vocatie originara\u201c a poetului, precum si acela al lui Matei Calinescu consacrat aceleiasi teme si intitulat \u201eTitanul si geniul \u00een poezia lui Mihai Eminescu (Semnificatii si directii ale etosului eminescian)\u201c (Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1964). Contributii \u00eensemnate \u00een aceasta directie au adus Rosa del Conte \u00een \u201eEminescu sau despre absolut\u201c (Traducere din italiana de Marian Papahagi, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1990), unde Partea \u00eent\u00e2i este consacrata \u201ePrincipalelor teme lirice\u201c, cu referire speciala la \u201etema timpului\u201c. Nu pot fi trecute cu vederea rezultatele cercetarilor \u00eentreprinse de Zoe Dumitrescu-Busulenga \u00een \u201eEminescu \u2013 cultura si creatie\u201c (Bucuresti, Editura Eminescu, 1976) sau de Edgar Papu \u00een \u201ePoezia lui Eminescu. Elemente structurale\u201c (Bucuresti, Editura Minerva, 1971) unde este de retinut, \u00een mod deosebit, studiul asupra \u201ecategoriei departelui\u201c.
\nRemarcabila, prin concizie si cuprindere, este sinteza propusa de Eugen Simion \u00een Prefata la \u201eEminescu. Opere\u201c (I-VII) (Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 1999-2003). Pornind de la diversitatea si multimea de ipostaze \u00een care apar temele, motivele si simbolurile specifice poeziei eminesciene, autorul le regrupeaza concentr\u00e2ndu-le \u00een jurul a \u201eopt mituri\u201c esentiale \u201ecare vin si dispar pentru a reaparea, \u00een alte poeme, sub \u00eenfatisari cu conotatii schimbate\u201c. \u00centre aceste mituri gasim: \u201emitul nasterii si mortii universului\u201c, \u201emitul istoriei\u201c, \u201emitul dascalului (\u00eenteleptul, magul)\u201c, \u201emitul erotic\u201c, \u201emitul oniric\u201c, \u201emitul \u00eentoarcerii la elemente\u201c, \u201emitul creatorului\u201c, \u201emitul poeziei\u201c.
\nNu s-a \u00eentreprins, \u00eenca, un studiu de amploare consacrat sentimentelor, atitudinilor si starilor lui Eminescu considerate \u00een functia lor specifica de generatori si\/sau atractori ai lirismului sau. Acestora, dupa cum am \u00eencercat sa dovedim \u00een prezentul studiu, le revine un rol decisiv \u00een elaborarea poemelor av\u00e2nd ca initiatori fie fapte de viata traite, fie elemente de cunoastere sau cultura, \u00een sens larg, internalizate si supuse procesarii lirice din perspectiva fondului primar propriu personalitatii poetului.
\nReferirile de mai \u00eenainte se limiteaza la posibilitatea modelarii liricii eminesciene lu\u00e2nd ca punct de plecare, \u00een generarea textului poetic, elemente de ordin biografic. Este, poate, momentul potrivit pentru ca ad\u00e2ncite studii viitoare sa abordeze lirica eminesciana din perspectiva sentimentelor, atitudinilor si starilor poetului. Orientate asupra obiectului \u2013 fie ca este vorba de poezia de dragoste ori de natura, fie ca este vorba de poezia de inspiratie istorica sau sociala etc. \u2013 ele patrund obiectul dezvaluindu-i esenta care constituie s\u00e2mburele de germinatie al materiei poetice.
\nTabloul lor, chiar daca este alcatuit \u00een mod aleatoriu \u2013 asa cum ne-au venit sub creion \u2013 si av\u00e2nd contururi ne\u00eencheiate, \u00eenvedereaza, pun\u00e2ndu-l \u00een relatie cu poezia eminesciana, faptul ca Eminescu le-a avut pe toate si le-a trait cu o intensitate unica \u00een sfera liricii rom\u00e2nesti si greu de \u00eent\u00e2lnit \u00een literatura universala.
\nEminescu a fost, asadar: fericit, dar si nefericit; visator si vizionar; cugetator, meditativ, melancolic, cautator de adevar, introspectiv, \u00eentrebator; misterios cu lucrul sau, dar si iubitor de misteruri; provocator, curios, calator cu g\u00e2ndul, justitiar, revoltat si chiar apostat; nelinistit, iubitor de frumos, de arte, de istorie, de mituri, de lectura, de teatru; deschis la stiinte ca si la filozofie; risipitor cu forta sa de creatie, dar si avar \u00een expresia poetica; altruist, calm, iubitor de contraste, iubitor de traditie, nepasator cu sine, optimist, dar si pesimist; iubitor de neam si de tara, necrutator cu dusmanii neamului; iubitor de natura, imaginativ, sensibil, reflexiv, suav si aprig\u2026
\nEl a fost patruns de: dor, de nostalgie, de tristete, de durere ca si de bucurie, de jale, de revolta, de iubire, uimire, pasiune, optimism, tragism, credinta, \u00eencr\u00e2ncenare, euforie, extaz, agonie, suferinta, patima, simpatie, empatie, gelozie, resemnare, m\u00e2hnire, seninatate; a fost patruns de sentimentul vesniciei\u2026
\nLa el gasim: si amagire si dezamagire; deschidere la lume, la universul mare, ca si la cel mic; uitare de sine; capacitatea de a intra \u00een rezonanta cu altul; \u201elimpede vedere \u00een toate\u201c, cu alte cuvinte, capacitatea de sesiza esentialul si a-l separa de accidental sau de \u00eent\u00e2mplator; si visatorie, si stare de veghe; si luciditate, si pierderea cumpatului; si indiferenta \u2013 ostilitate, chiar \u2013 la onoruri sau decoratii, si aplecare catre placerile vietii; constanta \u00een iubire si \u00een prietenie, dar si \u00een dusmanie fata de adversarii politici; eleganta \u00een expresie, dar si exprimari \u201ecrude\u201c; m\u00e2ntuire; ruga; si av\u00e2ntul zborului, si caderea \u00een abis\u2026
\nIar lista ram\u00e2ne deschisa. Pentru ca tabloul sa fie complet ar trebui, probabil, sa trecem \u00een revista, cu dictionarul \u00een m\u00e2na, toate cuvintele limbii rom\u00e2ne care desemneaza sentimente si atitudini.
\n\u00cen aceste trei sectiuni nu putine sunt elementele care se intersecteaza sau chiar se suprapun. Redundanta nu este altceva \u00een acest caz dec\u00e2t un semn al preaplinului.
\nPe scurt, nimic nu i-a fost strain. Studiul largit al sentimentelor si atitudinilor sale va arata peremptoriu ca Eminescu a fost un om si un creator deplin. Noica a avut dreptate. Z\u00e2mbetele sceptic-ironice nu-si au rostul.
\n\u00centre biografie si poezie gasim, asadar, sentimente\u2026<\/p>\n

 <\/p>\n

1) Pentru o discutie mai larga asupra raportului dintre cunoasterea dialogica si cea monologica, cu \u00eencadrarea \u00eentr-un context mai larg din lirica eminesciana de cunoastere a postumei \u201e\u00cen zadar \u00een colbul scolii\u201c, facem trimitere la volumul I, p.66-68, si la volumul II, subcapitolul intitulat \u201e\u00centre colbul scolii si trairea vietii\u201c (p.333-338) ale cartii \u201eEminescu. O perspectiva dialogica\u201c (Editura Academiei Rom\u00e2ne, 2009).<\/p>\n

2) \u201eVenere si Madona\u201c, de exemplu, \u201eprima poezie de larg rasunet\u201c a lui Eminescu, aceea cu care a debutat \u00een paginile \u201eConvorbirilor literare\u201c, este dominata de evocarea a doua simboluri de mare semnificatie: \u201eimaginea tipica a frumusetii antice si icoana ideala a frumusetii crestine\u201c. Conflictul dintre \u201e\u00eenalta valoare \u00eentiparita ad\u00e2nc \u00een suflet si realitatea care o dezminte, fara sa poata \u00eentuneca icoana preamarita a \u00eentruchiparilor ideale\u201c ram\u00e2ne \u2013 considera
\nD. Caracostea \u2013 \u201e\u00een inima \u00eentregii creatiuni a lui Eminescu\u201c. Evident, pentru D. Caracostea, care pune \u00een mod programatic \u00een relatie creatia poetului cu personalitatea sa, \u201esimbolurile lui Eminescu sunt tot at\u00e2tea fete, tot at\u00e2tea valori ale unui elan spre absolut\u201c.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Transcenderea biograficului: de la faptul de viata la ideea cu valoare generala La un prim nivel de analiza, \u201eMortua est!\u201c ne apare ca un ecou nemijlocit la moartea Fetei de la Ipotesti, fapt care a marcat profund nu numai anii adolescentei poetului, ci \u00eentreaga sa viata creatoare. Faptul este, desigur, prezent \u00een acest poem definitivat… Cite\u0219te mai mult »Eminescu: intre biografie si poezie (III)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9323,9322],"class_list":["post-16574","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-biografia-lui-eminescu","tag-eminescu-mortua-est"],"views":4205,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16574","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16574"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16574\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16574"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16574"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16574"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}