<\/p>\n
Felix culpa este un text inclus, impreuna cu un post-scriptum, in volumul \u201eDespre clovni: dictatorul si artistul\u201c, aparut in 1997. Despre o felix culpa scrie chiar Eliade in \u201eJurnal\u201c, la 29 august 1985. Vina fericita, la Sf\u00e2ntul Augustin, este aceea de a sluji unui \u201emare M\u00e2ntuitor\u201c. E cauza pentru care el ar fi parasit Rom\u00e2nia. In volumul al doilea, editia Humanitas, 1993, verifica N. Manea, lipseste fraza de adoratie a lui Nae Ionescu.
\nMetoda de suprafata a recenzentului este aceea asa-zis empirica, de a lasa textele sa vorbeasca, de-ar fi posibil sa se explice, asa cum o fac in cartea \u201eelevului\u201c Ricketts, apoi de a opune onestitatea si luciditatea in lectura oricarei expresii a totalitarismului. Ipoteza pe care vrea sa o impuna este la fel de scandaloasa ca efectul dezvaluirilor pe care le slujeste.
\nLegionarismul, ca si hitlerismul, explica N. Manea cititorului sau american, au in comun cautarea identitatii intr-un mit identitar, crestin la unii, arian la altii. Dar diferenta dintre aceste, ambele numite de-a valma, mituri identitare este trecuta cu vederea. Mitificarea, legata de sacru, devine la Eliade chiar si mistificare asumata. Si aici nuantele sunt inlaturate. Evidentiata apare vina mereu ascunsa sau, cu termenul lui Eliade, camuflata. Si doar in acest mod asumata. Care ar fi fost urmarea daca si-ar fi afisat Eliade vina, si-ar fi inteles-o totodata? Fireste, un alt destin uman si profesional al sau. Efectul profund al tainuirii? Aici este toata miza lecturii: afectarea intregii opere de ideologia legionara, totalitara. Ipoteza este sugerata de un recenzent care o enunta in legatura cu fascismul publicistic al olandezului americanizat, deconstructionistul Paul de Man.
\nO alta vina a lui Eliade ar fi incurajarea protocronismului national-comunist al lui Edgar Papu, desi aici eroarea este de a identifica expresia protocronista a celor doi intre ei si a am\u00e2ndurora cu \u201eviziunea\u201c fie diferita, fie opusa sau complementara sincronismului lui E. Lovinescu. Peste tot se trece repede. Ram\u00e2n legionarismul, xenofobia, antisemismul. Scripta manent. O defectare de comunicare a recenziei lui N. Manea a constat intr-o traducere calificata de autor inadecvata, textul sau fiind scris in rom\u00e2na si deja tradus in engleza. Retraducerea l-a distorsionat. N. Manea trimisese originalul rom\u00e2nesc revistei \u201eContrapunct\u201c, dar, fara a-l consulta, revista \u201e22\u201c, in anul 1992, a oferit ea o versiune in limba rom\u00e2na. Comentariile la text au respins, previzibil, teza perfectei osmoze ideologice in tot scrisul unui autor, reduc\u00e2ndu-i vina deloc fericita la c\u00e2teva articole politice. Ideologia nu poate fi omni-absorbanta, cum se mai crede. Minimalizare si poate chiar din nou o mistificare a culpei, crede
\nN. Manea despre raspunsurile la lectura sa din Eliade. Recenzentul denunta si derapajul antisemit, fara onestitate si luciditate, al unor comentarii, precum cel care-l numeste molie, suger\u00e2nd monstruos sensul de a fi st\u00e2rpit.
\nIn recenzia sa, N. Manea admite o scindare literatura-jurnalism legionar, faptul ca omul insusi este dublu, legionar, dar si \u201eafabil, delicat, de o stilizata civilitate\u201c. Ca si Cioran, in dialogul cu Hannes Stein, el vrea sa impuna in figura si opera creatorilor ideea contrastului \u201eromantic\u201c, integral condamnabil, sinistru ori monstruos. O perspectiva ultranihilista inacceptabila, inaplicabila, mistificanta\u2026 O lectura onesta, lucida, poate critica, aduce si-n acest caz o recalibrare a (a)finitatii operei.
\n\u201eBlasfemie si carnaval\u201c (este titlul unui alt eseu din volumul citat), iata ce a generat recenzia despre Eliade, \u201eFelix culpa\u201c, intre 1992-1996, nu doar prin(tre) national-comunisti, dar si printre criticii profesionisti. M. Iorgulescu, o exceptie retinuta ca onoranta, scrie in \u201eDilema\u201c, din 21 mai 1993, ca N. Manea a fost transformat intr-un \u201emonstru\u201c. Termenul excesiv ii apartine, asadar, nu scriitorului, ci criticului. Restul comentatorilor alarmati s-au int\u00e2lnit in denuntarea unei citiri antirom\u00e2nesti a lui Eliade, asadar nationalist-etniciste. In revista \u201e22\u201c, Gabriela Adamesteanu si-a revizuit in scurt timp \u201ederapajul\u201c favorabil si a gasit articolul intolerant, iar peste un an aceeasi autoare a scris ca evreii au adus de fapt si de nedrept comunismul in Rom\u00e2nia. Monica Lovinescu l-a numit \u201edetractor\u201c. Cornel Ungureanu, \u201eintr-o improvizata prestidigitatie narcisista\u201c, din volumul premiat in 1995 de USR, \u201eMircea Eliade si literatura exilului\u201c, n-a citit, acolo unde exista, infama fraza despre \u201eunguri, neamul cel mai imbecil care exista in istorie, dupa bulgari\u201c. La extrema cealalta, spre care N. Manea priveste increzator, sunt altii ca Edmund Leach, Ivan Strenski, Daniel Debuisson, care-i supun lui M. Eliade scrisul, in mod integral, in gura absorbitoare a ideologiei totalitare a dreptei.
\nScandal mare, discutat si in convorbirile cu Hannes Stein, \u201eCuvinte din exil\u201c. Si aici vine vorba despre \u201eFelix culpa\u201c, articolul din 1991 despre Eliade, publicat in revista \u201eThe New Republik\u201c. Cu mirare pentru scandalul declansat la extrem(e). Prea intelegator, in sens moral, s-a inteles si scris in SUA. Prea dur si total condamnabil s-a ajuns sa se scrie in Rom\u00e2nia, unde autorul noteaza ca i s-a atribuit conditia necrutatoare de \u201einfractor\u201c.
\nRecenzia despre ultimul, pe atunci, volum autobiografic al lui Eliade ia in colimator dictatura, in modelul portughezului Salazar, recomandat lui Ion Antonescu, fata de care se deschisese si ultimul dictator rom\u00e2n, Ceausescu. Manea reproseaza lecturii rom\u00e2nesti sacralizarea autorului Eliade, privit exclusiv ca \u201eicoana\u201c nationala. Atac si la spiritul critic actual, care nu poate fi discreditat integral. Aici, c\u00e2nd Hannes Stein, dupa ce-l califica pe Eliade \u201efascist\u201c, adauga ca \u201ea scris carti inc\u00e2lcite despre teme indepartate\u201c, s-ar fi potrivit o reactie critica mai putin hazardata, calomnioasa. Spun asa pentru ca Manea depl\u00e2nge faptul ca articolul sau a fost citit drept unul \u201ecalomnios\u201c. Cred ca aici se ajunge inevitabil c\u00e2nd perspectiva este amestecata, tulburata.
\nIncepe astfel ceva eronat, un lant al slabiciunilor, prin absorbirea a ceva in altceva. Aici, iata, o absorbire a stiintei si artei (literaturii) in politic si ideologic. Dar aceasta translatie face parte dintr-un program de g\u00e2ndire. Autoprogramat astfel, si acum N. Manea noteaza ca cineva i-a cerut sa separe politicul de artistic. Operatie refuzata. Pacientul uman, vine argumentul, ar fi scindat inacceptabil. Dar c\u00e2t de acceptabila ar fi unitatea in confuzie? Unde se ajunge vaz\u00e2nd cu urechea, auzind cu ochiul, merg\u00e2nd in m\u00e2ini, scriind cu piciorul drept sau chiar st\u00e2ng?
\nNorman Manea cere ca sa nu mai fie totul politizat, in practica, indeosebi scrisa, din Rom\u00e2nia, si aparent pare bine dispus la separarea politicului de restul, dar in fapt aplica grila politico-ideologica peste tot si-n toate (ne)cazurile. Poate ca absorbirea artisticului in politic se realizeaza la el intr-un fel natural si involuntar? Exista in scrisul sau o ambiguitate. El insusi aminteste aici ca Daniel Debuisson, in \u201eMitologii ale secolului XX\u201c, ii reproseaza ca separa conceptia politica fascista de opera stiintifica si literara a lui Eliade. Bine cel putin ca recunoaste necunoasterea operei celui recenzat. Pe-atunci citise doar cartea unui elev al lui Eliade. De banuit ca lectura operei stiintifice si literare a lui Eliade n-a avansat. Nu merita, totusi, aceasta opera o lectura integrala si integral clarificata? Este ideologia indreptatita sa absoarba orice, ca o imensa gaura neagra a existentei?
\nNorman Manea ram\u00e2ne onest si c\u00e2nd recunoaste ca a adulmecat scandalul. \u201eAvusesem o intuitie corecta. A fost un scandal urias.\u201c Cui prodest? Constata, nu stiu c\u00e2t de rece, ca lui nu.
\nEste el, ma intreb, un dezideologizat de la trezirea anticomunista afirmata inca din vremea liceului? Pare mai degraba un antiideolog arbitr\u00e2nd intre ideologii. Un ideolog antiideolog care-si propune sa mentina echilibrul ideologic, intre marile, stap\u00e2nitoarele ideologii, care au dat aerul de respirat, insa at\u00e2t de imb\u00e2csit, istoriei.
\nRom\u00e2nia, avertizeaza acum, a cazut exclusiv in anticomunism profascist, pronazist si prolegionar, pe filiera ocupata entuziast si de Antonescu-Eliade. Dar de ce n-a venit Eliade in Rom\u00e2nia national-comunista condusa de dictatorul Ceausescu daca trebuie sa-l vedem ca un extremist de dreapta dispus sa integreze extrema st\u00e2nga?
\nPunctul fix al lui N. Manea este democratia, care nu incape insa intr-un punct central, ci in doua. Teoretic. Practic, el exclude democratia dreptei. Sa fie vorba in acest (ne)caz doar de o optiune practica, cetateneasca, la st\u00e2nga? Pentru Rom\u00e2nia, o optiune descoperita si-n epoca lui Ceausescu: a existat in comunism democratia st\u00e2ngii cultural-artistice in Aktionsgruppe Banat.
\nE real ca a existat la noi un oportunism comunist foarte aglomerat, cu patru milioane de membri PCR, m\u00e2nati in turma de accesul la slujbe c\u00e2t mai bine platite, masiv renegati dupa implozia sistemului cvasi-mondial al declasarii. Dar nu este aici si o dovada de intelegere a realitatii, a istoriei? Dezicerea libera ajunge mai discutabila, ori acceptarea silita?
\nN-am parcurs dosarul de comentarii dresat (ca la circ?) in apararea lui Eliade si distantarea de Manea, dar retin un alt termen cu care a fost acesta calificat: \u201emonstru\u201c. Va sa zica, infractor si monstru. Desi Eliade e cunoscut acum (2009) ca adept al Garzii de Fier, citim in acest lung interviu, \u201emonstru\u201c nu e el, dar tot Manea. Se scrie, ca atare, la extrem, la distrugere, dar ram\u00e2ne de luat in seama ori, mai grav si poate si mai caraghios, in serios, acest joc generat de cearta ideologica? Mi se pare sub orice nivel de intelegere sa vezi, in oricare dintre cei doi, in intreg si pe parti, niste monstri.
\nN. Manea nu se cade sa se lase provocat si absorbit de acest ludic josnic care nu exceleaza nicidecum printr-o adevarata cunoastere. Admit ca g\u00e2ndirea poate fi usor absorbita de patimi, insa ea isi poate reveni, se poate revizui.
\nN. Manea este recunoscator SUA, regimului politic, nu doar celui actual ori contemporan. E un americanofil integral. El il indexeaza aici pe N. Manolescu, intruc\u00e2t a cerut SUA sa-si recunoasca vina pentru exterminarea indienilor si razboiul din Vietnam. Dar nu e nimic singular, nici doar rom\u00e2nesc, intr-o astfel de pozitie, discutabila ca oricare alta. (In)toleranta (geo)politica naste disensiuni, conflicte. Obiectivitatea se asaza pe un suport de subiectivitate. Daca Manolescu vede, punctual, intoleranta, Manea, tot punctual, tinteste toleranta SUA, tara care a acordat viza lui
\nM. Eliade, desi a fost un extremist politic. Insa nu este sigur ca viza s-a acordat dupa ce extremismul ii fusese cunoscut. Exista undeva pe Pam\u00e2nt libertate absoluta, daca ea chiar ar fi si posibila? SUA invinovatesc si mai mult prohitlerismul de dinaintea lui Hitler, tine sa precizeze Norman Manea. Da, exista si-n Europa o polemica juridica: intre dreptul supralegal si nedreptatea legala. Ea c\u00e2stiga teren. E-n curs de a se faptui mai extins. Dar cine poate sa admita aici dreptatea dreptatilor?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Felix culpa este un text inclus, impreuna cu un post-scriptum, in volumul \u201eDespre clovni: dictatorul si artistul\u201c, aparut in 1997. Despre o felix culpa scrie chiar Eliade in \u201eJurnal\u201c, la 29 august 1985. Vina fericita, la Sf\u00e2ntul Augustin, este aceea de a sluji unui \u201emare M\u00e2ntuitor\u201c. E cauza pentru care el ar fi parasit… Cite\u0219te mai mult »(Anti)ideologul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9319,9320,890],"class_list":["post-16570","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-despre-clovni-dictatorul-si-artistul","tag-felix-culpa","tag-nae-ionescu"],"views":1242,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16570","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16570"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16570\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16570"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16570"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16570"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}