<\/p>\n
Arghezi nu avea cultul laboratorului de creatie, \u00een sensul traditional al conservarii manuscriselor proprii sau al pastrarii variantelor. Odata ce definitiva un text (un poem, o tableta sau un roman) nu mai pastra din vointa proprie urmele redactarii lui, iar daca a ramas ceva (si au ramas, din fericire, c\u00e2teva marturii ale atelierului de creatie) a ramas din grija celor apropiati (fiii Mitzura si Barutu Arghezi, editorul Gheorghe Pienescu), care au salvat de la distrugere sigura variante de lucru sau manuscrise nepublicate. Au aparut \u00een posteritatea scriitorului, dupa 1967, mai multe volume de postume, dezvaluite, \u00een principal, datorita Mitzurei Arghezi; au aparut, tot datorita fiicei poetului, si alte inedite, de proza si publicistica, presarate de-a lungul timpului prin reviste, restituite \u00een volumul X de \u201eOpere\u201c, \u00eengrijit de Mitzura Arghezi si Traian Radu, aparut \u00een 2011 la Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, patronata de Academia Rom\u00e2na, fundatie sustinuta \u00een partea ei literara de Eugen Simion. Alte inedite s-ar putea sa mai existe \u00een proprietatea Mitzurei Arghezi, dupa cum o atesta alti cunoscatori ai procesului arghezian de creatie (autorii unor carti despre Arghezi, cum era Serban Cioculescu, cum sunt Florea Firan si, mai recent, t\u00e2narul Mirel Anghel, alaturi de regretatul Gheorghe Pienescu, decedat anul trecut, las\u00e2nd revistei \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c \u00een foileton confesiunile unui editor devotat scriitorului, publicate si \u00een cursul anului 2013). Nu e exclus ca arhiva de manuscrise inedite argheziene sa fie mai mare dec\u00e2t ne imaginam sau dec\u00e2t suntem \u00eenclinati sa presupunem. Arghezi nu avea cultul laboratorului de creatie, \u00een sensul traditional al conservarii manuscriselor proprii sau al pastrarii variantelor. Odata ce definitiva un text (un poem, o tableta sau un roman) nu mai pastra din vointa proprie urmele redactarii lui, iar daca a ramas ceva (si au ramas, din fericire, c\u00e2teva marturii ale atelierului de… Cite\u0219te mai mult »Arghezologie 5. Secretul arhivelor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9317,9318],"class_list":["post-16568","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-biografia-lui-t-arghezi","tag-manuscrise-tudor-arghezi"],"views":1602,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16568","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16568"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16568\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16568"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16568"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16568"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\nArghezi necunoscut<\/strong>
\nArhivele mai pot produce surprize, dupa cum a dovedit-o volumul \u201eTudor Arghezi. Anii tacerii\u201c, aparut \u00een 2010, \u00eentr-o editie coordonata de Doina si Barutu T. Arghezi, la Editura Universitatii \u201eVasile Goldis\u201e din Arad si cuprinz\u00e2nd peste o suta de pagini de manuscrise, cele mai multe de poezii, din anii 1948-1955, necunoscute p\u00e2na acum. Din pacate (asa cum am aratat \u00een nr. 30 din 22 august 2013 al revistei \u201eCultura\u201c), restituirea este profund afectata de transcrierile gresite, lectiunile eronate ale manuscriselor salvate de la distrugere de catre Barutu T. Arghezi \u00eentr-un mod miraculos. Multe poeme sunt aproape de definitivare, unora lipsindu-le doar titlurile, altora punctuatia sau c\u00e2te un cuv\u00e2nt-doua \u00eentr-un vers lacunar. Au ramas \u00eentr-o faza intermediara din doua motive simultane: lipsa perspectivei de publicare a creatiilor unui scriitor interzis \u00een primii ani ai comunismului rom\u00e2nesc si frica de a nu fi descoperite pagini cu un continut vadit refractar actualitatii politice.
\nO categorie aparte de posibile inedite, vestigii ale laboratorului de creatie, ar constitui-o proiectele esuate, nerealizate din diverse motive, scrierile abandonate sau pierdute, ratacite pentru o vreme. Indicii sunt \u00een confesiunile scriitorului din scrisori, din interviuri sau, mai rar, din marturiile contemporanilor. Nu cred sa existe asemenea urme \u00een Muzeul de la Martisor sau, eventual separat, \u00een arhivele Muzeului National al Literaturii Rom\u00e2ne, pentru ca, fiind fonduri publice, ar fi fost dezvaluite p\u00e2na acum. Speranta unor surprize \u00een completarea operei lui Tudor Arghezi cu pagini necunoscute poate veni numai de la Mitzura Arghezi, din arhiva proprie, mostenita firesc de la parintele sau. E necesara depasirea ratiunilor conservatoare situate \u00een limitele vointei scriitorului. Dar mai exista si alte zone private (cum ar fi corespondenta), care ar putea rezerva surprize (\u00een privinta unor detalii biografice, desigur), dupa cum voi arata imediat. Dar si reconstituirea unor etape din evolutia operei lui Tudor Arghezi e o problema, mai ales din perioada de tinerete.
\n\u201eAgatele negre\u201c ale unei tinereti tenebroase<\/strong>
\nVolumul \u201eAgate negre\u201c a fost elaborat de poet p\u00e2na aproape de faza publicarii. Serban Cioculescu \u00eel considera \u00eencheiat definitiv \u00een 1904 (\u00eentr-un studiu special, amplu, din 1931, consacrat etapelor poeziei argheziene de tinerete 1897-1904, reluat \u00een volumul sau \u201eArgheziana\u201c, Ed. Eminescu, 1985, p. 145-174). La sf\u00e2rsitul anului 1904, Arghezi paraseste calugaria, diaconia si mitropolia si peregrineaza \u00een anii 1905-1910 prin Fribourg, Geneva si Paris, las\u00e2nd un caiet de versuri lui N. D. Cocea \u00een formula \u00eenchegata a posibilului volum \u201eAgate negre\u201c, din care apar, unele fara voia autorului, piese disparate \u00een \u201eLinia dreapta\u201c (1904, sapte \u201eagate\u201c, nu \u00een ordinea numerotarii din proiectatul volum), \u201eViata sociala\u201c (1910-1911, alte sapte \u201eagate\u201c, plus doua reluari din \u201eLinia dreapta\u201c). Istoricul \u00eentregului volum e complicat si nu-l reiau aici. \u00censusi Serban Cioculescu, expertul \u00een subiect, a revenit cu frecvente rectificari si precizari. Poetul s-a detasat de aceasta etapa de tinerete, p\u00e2na la o repudia. Unele \u201eagate\u201c, foarte putine, le-a preluat ulterior \u00een \u201eCuvinte potrivite\u201c (1927), dar a abandonat categoric ideea de a publica volumul de tinerete \u201eAgate negre\u201c. Care ar fi fost configuratia lui? \u2013 iata \u00eentrebarea dificila de istorie literara. Manuscrisul lasat lui N. D. Cocea nu mai exista. Au existat \u00eensa copii dactilografiate. Una se afla \u00een posesia lui Ion Pillat si pe aceea a \u00eemprumutat-o Serban Cioculescu \u00een 1947 pentru a-si completa imaginea de ansamblu a volumului si pentru a recupera piesele lipsa (v. \u201eArgheziana\u201c, p. 237). Ar fi fost, \u00een total, 41 sau 47 de \u201eagate\u201c, unele ramase nepublicate. \u00censa nici dactilograma lui Ion Pillat se pare ca nu mai exista. Gheorghe Pienescu marturisea ca poetul i-a daruit o dactilograma proprie, \u00een vremea c\u00e2nd lucra la editia de \u201eScrieri\u201c (anii 1960), numai pentru a stabili variante, dactilograma care s-a pierdut \u00een molozul casei editorului la cutremurul din 4 martie 1977. Serban Cioculescu nota \u00eentr-un alt studiu, de asta data din 1981 despre \u201evolumul total al liricii argheziene\u201c: \u201eeditarea acelora dintre \u00abAgate\u00bb pe care autorul lor le-a considerat nereproductibile \u00een volum, ram\u00e2ne la aprecierea Mitzurei Arghezi, singura, \u00een acest moment, \u00een masura sa hotarasca, fie dupa dispozitiile lasate de parintele ei, fie din proprie initiativa\u201c (\u201eArgheziana\u201c, p. 240). Observatia facuta \u00een 1981 este valabila si astazi. Editia de \u201eOpere\u201c, cu primele doua volume aparute \u00een 2000, confirma faptul \u00eembucurator ca o dactilograma a volumului \u201eAgate negre\u201c (sau numai o dactilograma a sumarului?) ar exista \u00een arhiva poetului (\u00een nota asupra editiei, \u00een volumul I, p. CVII). Dar decizia editorilor Mitzura Arghezi si Traian Radu e una trista, dupa parerea mea: ciclul poetic \u201eAgate negre\u201c, afirma editorii, \u201ea existat doar virtual, ciclul \u00een sine nefiind consacrat niciodata de Tudor Arghezi, prin tipar. De aceea, nimic nu poate justifica \u00eencercarea de reconstituire a acestui ciclu, \u00eencercare soldata, de altfel, cu un esec\u201c. Nota asupra editiei celei mai recente se refera la editia Gheorghe Pienescu din 1980, la centenarul poetului. Editia din 2000 da, totusi, ultimele 13 inedite din ciclul \u201eAgatelor negre\u201c, \u00een finalul volumului II de \u201eOpere\u201c, ceea ce \u00eenseamna depasirea salutara a unei interdictii si a unui blocaj. Dar configuratia integrala a volumul originar \u201eAgate negre\u201c ram\u00e2ne \u00een continuare un mister (ordinea poemelor \u00een volum, versiunile initiale). Un mare poet merita o restituire de acest fel, din moment ce si impasul editarii postumelor eminesciene a fost de multa vreme depasit de ratiuni mai \u00eenalte (cunoasterea integrala a operei unui mare creator) dec\u00e2t vointa scriitorului.
\nCalugaria si \u00eenchisoarea<\/strong>
\nVolumul de proza \u201eIcoane de lemn\u201c (1929) fusese anuntat initial cu titlul \u201eAmintirile Ierodiaconului Iosif\u201c. \u00cen 1923 au aparut c\u00e2teva fragmente \u00een ziarul \u201eNatiunea\u201c, fragmente care, dupa cum observa Serban Cioculescu, nu se mai regasesc \u00een volum. Nu schimbarea titlului ar fi interesanta \u00een sine sau nu doar ea ar trezi o curiozitate, ci o marturisire a autorului \u00een \u201eNatiunea\u201c, consemnata de critic, dupa care la originea cartii s-ar afla \u201e12 caiete cu scrisul marunt, care cuprind aducerile aminte ale diaconului Iosif\u201c, memorii ce ar fi fost scrise, dupa cum afirma Serban Cioculescu, \u201echiar \u00een timpul calugariei autorului (1899-1905)\u201c (v. \u201eArgheziana\u201c, p. 255). Este cert ca volumul \u201eIcoane de lemn\u201c nu este identic cu manuscrisul initial al \u201eAmintirilor Ierodiaconului Iosif\u201c. De altfel ar trebui sa atraga atentia si subtitlul volumului publicat: \u201eDin amintirile ierodiaconului Iosif\u201c, indic\u00e2nd partialitatea dintr-un manuscris nepublicat integral. Ar putea fi reconstituit acest manuscris initial, fara \u00eendoiala mai extins sau cel putin diferit pe anumite portiuni fata de versiunea publicata? Dupa alte surse (Barutu T. Arghezi crede ca manuscrisul ar fi avut o mie de pagini, din care abia daca au aparut trei sute), Mirel Anghel sustine ipoteza ca \u201einitial, Arghezi concepuse volumul \u00abIcoane de lemn\u00bb \u00een doua parti, cea de-a doua cuprinz\u00e2nd aspecte pozitive ale vietii clericale, \u00eensa Editura Ciornei, prima interesata de publicare pamfletelor, a retinut doar partea scandaloasa a manuscrisului, cealalta pierz\u00e2ndu-se fara sa fi fost publicata\u201c (\u00een \u201eViata lui Tudor Arghezi\u201c, 2012, p. 185).
\nSi volumul \u201ePoarta neagra\u201c (1930), anuntat \u00een presa cu titlul \u201e\u00cenchisori\u201c sau \u201e\u00cenchisoarea\u201c, ar fi avut \u00een proiectul initial o alta structura, mai stufoasa si mai generoasa. \u00cen finalul volumului publicat apare \u00een 1930 precizarea: \u201eLipseste din prezentul volum un sir \u00eentreg de figuri literare si politice, care vor \u00eentocmi o carte deosebita de portrete\u201c. Destule portrete avea si volumul asa cum era (Generalul Averescu, Pictorul Stefan Luchian, P. P. Carp etc.), dar ar mai fi trebuit sa mai aiba si altele, pentru desfasurarea p\u00e2nzei si \u00eenv\u00e2rtosarea carbunelui sau a condeiului. \u00centr-un interviu din 1930, Arghezi afirma: \u201eSunt str\u00e2nse \u00een acest volum note din viata, incomplete pentru ca sunt, de fapt, extrase din multe alte note mai voluminoase. Lipsesc de aci Slavici, Nenitescu, Stere, Coanda de la Pitesti, Marghiloman, Lupu Costache (batr\u00e2nul), P. Cioraneanu, N. Iorga si o sumedenie de alti scriitori si oameni politici, care ar fi facut volumul extrem de voluminos, si vor aparea \u00eentr-o carte de portrete\u201c (v. \u201eOpere\u201c, X, 2011, p. 1043). O astfel de carte n-a mai aparut. Preocuparea pentru plasticitatea portretelor o putem viziona sau verifica \u00een \u00eentreaga opera publicistica argheziana si avem \u00een seria de \u201eScrieri\u201c un \u00eentreg volum, 27, aparut \u00een 1975, consacrat unor \u201eSchite de portret\u201c, creionate din 1911 p\u00e2na \u00een 1967, si o alta \u201eGalerie de portrete (1911-1966)\u201c \u00een \u201eScrieri\u201c, volumul 33, Ed. Minerva, 1983. Scriitorul nu a ramas dator \u00een aceasta sfera de promisiuni. Portretistul s-a exersat continuu si incomod.
\nAlte romane inedite?<\/strong>
\nProzatorul Arghezi rezerva, cred, la fel de mari surprize ca si poetul. Mirel Anghel, baz\u00e2ndu-se din nou pe o marturisire a lui Gheorghe Pienescu, crede cu convingere ca ar trebui sa existe \u00een arhiva scriitorului pastrata de Mitzura Arghezi, un roman inedit intitulat \u201ePatronul\u201c, inspirat din viata industriasului Nicolae Malaxa (afirmatii reluate \u00een cartea sa din 2012 la paginile 110, 185 si 275-277). O anumita elucidare preliminara a acestui caz avem \u00een volumul VIII de \u201eOpere\u201c (2005), unde se publica pagini de jurnal dintr-un manuscris cu titlul \u201ePatronul. Documentari pentru un roman\u201c. Nu e vorba \u00eensa mai mult dec\u00e2t st\u00e2rnirea unei curiozitati. Tot de acolo \u00eentelegem ca exista un jurnal fragmentar al scriitorului, \u00een care a facut \u00eensemnari cu intermitente. S-ar putea ca \u00eentregul dosar al romanului \u201ePatronul\u201c sa-l avem \u00eentr-unul din volumele urmatoare, \u00een partea consacrata prozei, dupa ce cu volumul X s-a \u00eencheiat \u00eendosarierea completa a publicisticii argheziene. Sa avem rabdare si sa asteptam. E un jurnal? E jurnalul unui roman? E doar proiectul unui roman, nu si romanul? \u00cen facsimilul de la paginile 1350-1351 din volumul VIII de \u201eOpere\u201c editorii scriu: \u201eFile din manuscrisul inedit \u00abPatronul. Documentari pentru un roman\u00bb\u201c. Manuscris, manuscris \u2013 \u00eentelegem, dar de ce dimensiuni?
\nManuscrisele stau marturie si despre proiectul altui roman, \u201eOmul brusc\u201c, cu tenta stiintifico-fantastica, schitat si chiar \u00eenceput \u00een 1919 \u00een \u00eenchisoarea de la Vacaresti (a se vedea \u201eOpere\u201c, X, p. 826-831; Mirel Anghel, 2012, p. 236-237; Florea Firan, 2012, p. 205-206). Proza argheziana de fictiune avea si ea mari \u00eendrazneli de imaginatie, dupa cum stim din romanele publicate, comparabile cu \u00eendraznelile si riscurile pe care si le asuma pamfletarul \u00een actualitatea politica.
\nAutobiografie, jurnal, <\/strong>
\ncorespondenta<\/strong>
\nO discutie interesanta, la capitolul proiectelor, ar putea isca ipoteza, lansata de Mirel Anghel fara un suport real, ca \u201eArghezi si-ar fi scris, la un moment dat, autobiografia\u201c, prin anii 1950-1954, cu probabilul titlu \u201eO viata\u201c, dar \u201eaceasta a fost sortita distrugerii de catre autorul ei\u201c (p. 23, \u00een biografia din 2012). Mirel Anghel nu da o sursa a acestei ipoteze, dar presupunem o afirmatie a lui Barutu T. Arghezi \u00eentr-una din paginile sale evocatoare. Confesiunile intitulate \u201eDintr-un foisor\u201c, aparute \u00een 1941 \u00een \u201eRevista Fundatiilor Regale\u201c, puteau fi o prefata la o asemenea autobiografie. Dar atitudinea scriitorului e at\u00e2t de ostila reconstituirii copilariei si adolescentei \u00eenc\u00e2t e greu de presupus ca autobiografia s-ar fi putut realiza, din moment ce orice retrospectiva e considerata pur si simplu \u201efalsa\u201c: \u201eG\u00e2ndul amintirilor mi-a fugit \u00eentotdeauna cum a venit\u201c \u2013 afirma raspicat scriitorul. Dar evident ca existenta unei autobiografii argheziene ar fi o sursa fabuloasa, desi nesperata dupa refuzul raspicat al retrospectivei nedoritoare sa traiasca de doua ori acelasi lucru.
\nDaca nu exista autobiografia argheziana, daca jurnalul nu e foarte extins \u00een timp (nu stim precis), ci limitat probabil la relatiile cu \u201epatronul\u201c Malaxa, atunci, cu certitudine, cea mai buna sursa documentara pentru viata lui Tudor Arghezi, pentru o mare parte din tribulatiile existentei sale, \u00eendeosebi \u00een perioada de tinerete, ar putea fi corespondenta argheziana. Avem o mostra edificatoare \u00een volumul \u201eTudor Arghezi: autoportret prin corespondenta\u201c, prezentat de Barbu Cioculescu si aparut \u00een 1982 la Editura Eminescu. Din ce a publicat Mitzura Arghezi, mai ales \u00een \u201eManuscriptum\u201c, din referintele pe care le fac Florea Firan si Mirel Anghel, \u00eentelegem ca o mina de aur ar fi corespondenta cu Gala Galaction, poate si cu N. D. Cocea, prietenii din tinerete ai scriitorului. Serban Cioculescu se refera la corespondenta cu Gala Galaction ca la sursa cea mai sigura \u00een privinta biografiei lui Arghezi (s-ar parea chiar ca acolo, \u00eentr-o confesiune a poetului, exista dovada cea mai buna ca mama este Rozalia Arghesi nu Maria Theodorescu, varianta pe care merg si dezvaluirile lui Constantin Popescu-Cadem din volumul \u201eDocument \u00een replica\u201c, 2007, revizuind opinii mai vechi, din anii 1970-1980). \u00cen dosarul Arghezi de la CNSAS, Mirel Anghel descopera si transcrierea unor scrisori catre \u201epatronul\u201c Nicolae Malaxa (p. 274-275). Iata \u00eenca o data dovada, care \u00eei intriga pe unii, ca pentru scriitorii rom\u00e2ni ai secolului XX nu se mai poate face istorie literara documentara fara consultarea arhivelor Sigurantei si a arhivelor CNSAS. Unele dintre scrisorile lui Arghezi catre Gala Galaction se afla la Mitzura Arghezi, altele la Muzeul National al Literaturii Rom\u00e2ne. Scrisorile lui Arghezi catre Felix Aderca \u2013 si acestea foarte importante, se afla la Biblioteca Academiei. Nu stim daca se mai afla ceva prin arhivele private. Cert este ca ar fi un c\u00e2stig imens restituirea sistematica a corespondentei lui Tudor Arghezi.
\nAvea dreptate Pavel Tugui sa-si intituleze una dintre cartile postdecembriste, o carte din 1998, \u201eArghezi necunoscut\u201c. E o mare provocare a curiozitatii, at\u00e2t a criticii c\u00e2t si a istoriei literare, sa avem \u00een perimetrul modernitatii un scriitor cu at\u00e2tea aspecte ale vietii si ale operei \u00eenca necunoscute. Arghezi, omul si scriitorul, e capabil sa renasca spectaculos \u00eentr-o posteritate blazata, pe care nu o mai trezesc dec\u00e2t senzationalul si insolitul. Sa ne amintim, ca un \u00eendemn, o strofa a poemului \u201eRascruce\u201c din volumul \u201eFrunze\u201c (1961): \u201eSunt, poate, desfacut, sunt, poate, ostenit,\/ Calc\u00e2nd pe aripi si pe punti de iasca?\/ Nu! Insul meu se cere \u00eensutit.\/ Dati-i ragazul sa renasca.\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"