{"id":16552,"date":"2013-09-13T17:14:33","date_gmt":"2013-09-13T15:14:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16552"},"modified":"2013-09-13T17:14:33","modified_gmt":"2013-09-13T15:14:33","slug":"blumberg-steinhardt-si-corul-robilor","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/blumberg-steinhardt-si-corul-robilor\/","title":{"rendered":"Blumberg, Steinhardt si corul robilor"},"content":{"rendered":"<p>Un roman oarecum inedit este \u201eCalatoria unui fiu risipitor\u201c de Nicolae Steinhardt (Editie \u00eengrijita, studiu introductiv, note si referinte critice de Adrian Muresan. Repere biografice de Virgil Bulat, Manastirea Rohia si Editura Polirom, Iasi 2013). \u201eRoman al tineretii iudaice\u201c, cum \u00eel numeste Adrian Muresan, o varianta a lui mai aparuse, \u00een 1995, la o editura, \u201eAdonai\u201c, azi disparuta. Indecis asupra publicarii, t\u00e2narul N. Steinhardt l-a \u00eenchis \u00een sertarul ramas dupa moarte \u00een arhiva Manastirii Rohia, las\u00e2nd astfel \u00een seama posteritatii dezlegarea misterului acestei indecizii.<br \/>\nIstoria indeciziei poate fi \u00eensa mai interesanta si mai semnificativa dec\u00e2t continutul propriu-zis al romanului. Care este o scriere experimentala, cum informeaza \u00een Convorbiri literare (august 2013) minutiosul analist Constantin Cublesan, amintind rezervele lui Steinhardt asupra speciei: \u201eOpera experiment, \u00eei spunea el \u00eentr-o convorbire lui Nicolae Baciut, este \u00een general plictisitoare, agresiva si \u00eenfumurata.\u201c Recunoastem \u00eentr-o atare declaratie pe t\u00e2narul \u201erebel conservator\u201c, autorul \u201earticolelor burgheze\u201c din presa interbelica, precum si pe batr\u00e2nul Steinhardt, cel care, scriind \u00een 1988 despre prestigiul marilor opere romanesti, sur\u00e2dea caustic \u00een fata contrafacerilor \u201eexperimentaliste\u201c fara suflet si lipsite de suflu uman: \u201e..orice roman este o meditatie asupra existentei, asa cum e vazuta prin prisma unor personaje imaginare. Admirabila definitie! Care face praf si pulbere din neroadele definitii textualist-structuraliste, incapabile a trece dincolo de materialitatea imediata. Si le rusineaza, le lasa pe meleagurile maruntimii si voitei miopii mai satisfacute de sine dec\u00e2t viermele de la radacina hreanului. Pentru ele, de buna seama, ceasul nu-i dec\u00e2t un ansamblu de numeroase rotite de felurite marimi care se \u00eenv\u00e2rtesc de zor angrenate unele \u00eentr-altele. Nu le trece prin minte ca rotitele acelea toate sunt asamblate cu scopul aratarii orei&#8230;\u201c<br \/>\nSteinhardt fusese si a ramas adeptul romanului care arata \u201eora\u201c, iar nu doar angrenajul experimental de \u201erotite\u201c care se \u00eenv\u00e2rtesc \u00een gol. Ramasese la ora lui \u201eDon Quijotte\u201c, a \u201eAnei Karenina\u201c, \u201eRazboi si pace\u201c si a altora ca acestea. Aici ar fi de gasit una din sursele \u201emisterioasei\u201c lui indecizii cu privire la romanul sau experimental, \u201eCalatoria unui fiu risipitor\u201c, ramas, probabil, \u00eentre manuscrisele \u201epierdute\u201c, dupa propria marturisire, \u00een 1944, \u201e\u00een urma bombardamentelor\u201c. Dar \u201epacatul\u201c caderii \u00een experiment nu-i singura explicatie (ipoteza) a indeciziei de a-l publica. O explicatie structurala, componenta a istoriei propriei constiinte, trebuie legata de \u201escandaloasa\u201c lui convertire de dupa \u201ebombardamente\u201c, o convertire pe care \u201eCalatoria unui fiu risipitor\u201c parea, \u201eexperimental\u201c, sa o anunte: decizia asupra ei o va lua, cu toate implicatiile simbolice pe care le comporta, \u00een \u00eenchisoare, si va fi povestita \u00een \u201eJurnalul fericirii\u201c, confiscat de mai multe ori. Convertirea, \u00een schimb, n-a putut fi confiscata niciodata, oric\u00e2ta nedumerire, iritare ori \u201escandal\u201c ar fi putut (si a putut!) isca.<br \/>\nDe acest subiect delicat si profund al \u201erebelului conservator\u201c Nicolae Steinhardt se apropie subtilul Constantin Cublesan \u00een articolul sau din Convorbiri literare. Sesiz\u00e2ndu-i \u201einteresul aparte\u201c, criticul clujean scrie despre \u201eCalatoria unui fiu risipitor\u201c: \u201eCelalalt motiv (al interesului &#8211; n.n.) tine de ideatica sa, de tratarea subiectului, \u00een replica (actuala) la parabola Fiului risipitor, aflata \u00een Evanghelia dupa Luca (15, 11-31), Noul Testament si care de-a lungul veacurilor a inspirat nenumarati artisti, fiecare nuant\u00e2nd, \u00een functie de propria modalitate de \u00eentelegere si interpretare, un anume aspect al conflictului dintre tata si fiu, continut (chiar si subtextual) \u00een spectacolul intrigii propriu-zise.\u201c \u00cen romanul tineretii iudaice naratorul este mai mult (exclusiv) \u201erebel\u201c dec\u00e2t \u201econservator\u201c. T\u00e2narul Blumberg, eroul romanului, \u201eeste structural un asemenea fiu risipitor\u201c, observa patrunzator Constantin Cublesan, spre deosebire de teologul Ioan Pintea, care \u201erespinge at\u00e2t de categoric orice filiatie cu parabola biblica\u201c, sustin\u00e2nd ca \u201enu are de-a face deloc cu Luca 15, 11-32\u201c: Ba, dimpotriva! &#8211; sustine criticul clujean &#8211; conotatia din titlu (\u201eales intentionat de catre romancier\u201c) trimite direct la parabola biblica si dezvaluie substratul unei \u201eaventuri\u201c de t\u00e2nar burghez care dintr-un \u201eexperiment\u201c literar va deveni o realitate factual-istorica, \u00eentruchipata aievea \u00een convertirea ce se va produce.<br \/>\n\u00cen roman, eroul constata ca \u201esuntem niste burghezi nepregatiti\u201c si se \u00eentoarce acasa, pun\u00e2nd capat aventurii, tentativei de iesire din lumea traditionala, ca expresie a unei neprecizate nostalgii de independenta. \u201eEvadarea\u201c se produce doar \u00een interiorul lumii evreiesti, ca un joc de societate sfid\u00e2nd dinauntru societatea si cutumele ei. Istoria existentei va rasturna, sau \u00eemplini tentativa tineretii romanesti. Ezitarea autorului de a-si publica prematur manuscrisul, pierdut si regasit (rescris!), vine de aici, din aceasta \u00eemprejurare \u00een care fictiunea o ia \u00eenaintea vietii, iar personajul de h\u00e2rtie \u00eesi va juca abia mai \u00eencolo, \u00een realitate, rolul pe care destinul i l-a prescris si comandat. \u201eScandaloasa\u201c aventura literara va lua mai t\u00e2rziu chipul unui \u201escandal\u201c comunitar care a tulburat realmente lumea fostului personaj literar. \u201eRomanul lui N. Steinhardt &#8211; scrie Const. Cublesan despre aventura dinlauntrul acestei lumi pe care si-o \u00eengaduie eroul \u00een cautarea bezmetica a independentei &#8211; este prin excelenta unul al evocarii lumii evreiesti, cu mica ritualica diurna a existentei sale, dar nu o lume marginalizata, aceea izolata de societatea crestina, ci una ajunsa la bunastare, la conditia liberalizarii burgheze, \u00eentr-un rastimp al modernitatii. Nimeni nu-i ostracizeaza pe indivizii apartin\u00e2nd acestei semintii umane, nimeni nu-i trateaza ca pe niste paria; conditia ghetoului e straina aici; se reveleaza o alta lume dec\u00e2t aceea pe care o \u00eent\u00e2lnim \u00een scrierile altor autori interbelici (I. Ludo, I. Peltz, Ion Calugaru s.a.). Remarca o facuse si Tania Radu, coment\u00e2nd prima editie a romanului. Si totusi, N. Steinhardt deruleaza actiunea \u00eentr-o comunitate evreiasca ce se constituie ea \u00eensasi \u00eentr-un univers \u00eenchis, izolata \u00een sine, dintr-un soi de reflex istoric, fiind atenta ca niciun membru al sau sa nu evadeze cu adevarat din sistemul acestor cutume ancestrale datatoare de sens existentialitatii ei. Este, de fapt, si singurul repros ce i se aduce t\u00e2narului Blumberg, la revenirea acasa: \u201e&#8230;Te-ai dus printre straini\u201c\u201e.<br \/>\nT\u00e2narul &#8211; \u00eenca! &#8211; Blumberg \u00eesi da seama de umilinta si-si toarna cenusa \u00een cap: \u201e&#8230;sunt straini, m-am compromis.\u201c Aceasta umilinta a angajamentului sau \u201e\u00een straini\u201c echivaleaza &#8211; scrie criticul &#8211; \u201ecu umilinta angajarii ca porcar a t\u00e2narului din parabola biblica. Pentru acest fundal al dramei \u00eenstrainarii fata de comunitate are importanta datarea romanului, deoarece \u00een subsidiarul aventurii moderne a lui Blumberg se afla, de fapt, drama existentiala a autorului \u00eensusi care depaseste limitele \u00eenchise ale comunitatii sale etnice (\u201eprefera societatea crestina celei evreiesti\u201c) ajung\u00e2nd, prin \u00eencrestinare, eliberat \u00een fata lui Dumnezeu de orice constr\u00e2ngeri, capabil de a-si iubi semenii, indiferent de apartenenta lui la un clan etnic sau altul\u201c. Sub aspectul literar si al evolutiei formelor, \u00een acest roman al aventurii moderne a t\u00e2narului Blumberg, sustine Constantin Cublesan, autorul poate fi considerat \u201eun protocronist \u00een relatie cu experienta oferita de literatura \u201esuprafetelor\u201c si a \u201eobiectualitatii\u201c din noul roman francez al anilor &#8217;50 ilustrat de scriitori \u201euitati\u201c \u00een dictionare, precum Michel Butor si Alain Robbe-Grillet: \u201eMetoda este aceea a promovarii vizualului \u00eentr-o relatare obiectivata p\u00e2na la conditia ilustrativa a fotografiei. N. Steinhardt nu procedeaza altfel.\u201c Si criticul ofera citate convingatoare, care-i confirma supozitia: N. Steinhardt a \u201ecazut\u201c, cel putin partial, \u00een Calatoria unui fiu risipitor \u00een pacatul speciei dezavuate: \u201eopera experiment este \u00een general plictisitoare, agresiva si \u00eenfumurata\u201c! Asupra reusitei, mentioneaza criticul prudent, \u201eavea probabil ezitari \u00een a-si publica romanul. Calatoria unui fiu risipitor merita \u00eensa toata atentia&#8230; E un roman speculativ, la urma urmelor, care dramatizeaza la modul livresc conditia lumii evreiesti burgheze contemporane \u00een raport cu haloul moralei biblice pe care si-o asuma ca pe o fatalitate destinala.\u201c<br \/>\nCum se \u00eentelege, cumulul de motive literare si existentiale ce-l vor fi facut sa ezite si sa ram\u00e2na indecis cu soarta romanului nu l-a \u00eempins sa fie indecis, dimpotriva!, si \u00een privinta optiunii lui \u201escandaloase\u201c \u00een ochii altora, oricare vor fi aceia. Aventura moderna a t\u00e2narului Blumberg s-a desav\u00e2rsit \u00een convertirea lui Nicolae Steinhardt care, ajuns monahul de la Rohia, n-a fost nicio clipa un schimnic si nici macar un Daniil Sihastrul ramas si uitat \u00een sihastria lui. A vorbit si a scris ca un \u201erebel\u201c \u00eentr-o cetate asediata dinauntru. Exemplul acestui mare convertit, spirit rebel \u00een raport cu oricare forma de robie, sta, alaturi de doar c\u00e2teva altele, \u00een fata robilor celor multi, pentru care \u00eentelepciunea suprema se reduce la adagiul pe care el l-a contestat cu vehementa: \u201eDar \u00eentelepciunea? Nu-si \u00eensuseste ea adagiul \u201ecapul plecat sabia nu-l taie\u201c? Nu cred ca \u00eentelepciunea va fi propovaduit vreodata asemenea ineptie care e si falsa &#8230;\u201c Cititi sau recititi mai departe articolul lui Nicolae Steinhardt, \u201eTaina libertatii\u201c (cu titlul cenzurat: \u201eSuflet de rob) aparut &#8211; va amintiti? &#8211; \u00een revista \u201eFamilia\u201c din 1987, cu doar doi ani \u00eenaintea declinului si a prabusirii capitalismului de stat, struto-camila regimului comunist din Rom\u00e2nia. Cine uita &#8211; nu merita: Monahul de la Rohia n-a fost dec\u00e2t robul lui Dumnezeu si al nimanui altuia.<br \/>\nPutea sa scrie ca putini altii: \u201eIstoria ne arata ca de nenumarate ori capetele plecate au fost taiate&#8230; \u201ePlecaciunea\u201c (\u00eenchinarea, cedarea, capitularea imediata) isca alt rezultat: mareste pretentiile adversarului, \u00eei da acestuia un surplus de energie, de nerusinare, de tupeu&#8230; Se poate ca expresia \u201esuflet de rob\u201c sa para oarecum melodramatica si sa li se \u00eenfatiseze unora ca legata de \u201eidealism\u201c. Aprehensiunile acestea sunt fatarnice, temerile acestea tintesc sa discrediteze un adevar absolut: a ceda santajului ori a negutatori compromisuri cu el e totuna cu pregatirea bilantului unde \u00een debit va figura pierderea totala a libertatii poporului sau omului care nu au vrut sa reziste si sa graiasca raspicat: nu.\u201c (Familia, 1987) Un mare idealist \u201epozitiv\u201c acest carturar convertit Nicolae Steinhardt: un solist, ca Blumberg, fiul risipitor a carui partitura insolita s-o fi ratacit si s-a pierdut, \u00eenghitita de marele cor al robilor celor multi si \u00eentelepti, caci numai a lor va fi \u00eemparatia cerurilor.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Un roman oarecum inedit este \u201eCalatoria unui fiu risipitor\u201c de Nicolae Steinhardt (Editie \u00eengrijita, studiu introductiv, note si referinte critice de Adrian Muresan. Repere biografice de Virgil Bulat, Manastirea Rohia si Editura Polirom, Iasi 2013). \u201eRoman al tineretii iudaice\u201c, cum \u00eel numeste Adrian Muresan, o varianta a lui mai aparuse, \u00een 1995, la o editura,&hellip;&nbsp;<a href=\"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/blumberg-steinhardt-si-corul-robilor\/\" rel=\"bookmark\">Cite\u0219te mai mult &raquo;<span class=\"screen-reader-text\">Blumberg, Steinhardt si corul robilor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9303,9301,6113,9302],"class_list":["post-16552","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-calatoria-unui-fiu-risipitor-de-nicolae-steinhardt","tag-blumberg","tag-convorbiri-literare","tag-steinhardt"],"views":1270,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16552","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16552"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16552\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16552"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16552"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16552"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}