{"id":16513,"date":"2013-09-05T10:58:15","date_gmt":"2013-09-05T08:58:15","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16513"},"modified":"2013-09-05T10:58:15","modified_gmt":"2013-09-05T08:58:15","slug":"eminescu-intre-biografie-si-poezie-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eminescu-intre-biografie-si-poezie-ii\/","title":{"rendered":"Eminescu: intre biografie si poezie (II)"},"content":{"rendered":"

\u00censelata, iubirea iese, totusi, triumfatoare
\n\u00cen \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\u2026\u201c, faptul de viata este iubirea \u00eenselata. El nu conduce, \u00eensa, asa cum ar fi fost de asteptat, la moartea iubirii. \u00centregul poem este construit ca o pendulare, ce se regaseste \u00een aproape fiecare strofa, \u00eencep\u00e2nd chiar cu prima, \u00eentre luciditatea cu care poetul percepe frivolitatea femeii iubite si propria-i neputinta de a \u00eenceta s-o iubeasca. Sunt cele doua sentimente care, \u00eengemanate \u00een ciuda opozitiei dintre ele, genereaza \u00eentreaga substanta lirica a poemului.
\nPrin z\u00e2mbet, ea \u00eesi arata cruda nepasare la chinul lui, ascuns \u00een spatele unei veselii mimate: \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\/ Si eu sa-mi stiu os\u00e2nda\u2026 sa te iubesc \u00een veci,\/ \u00cen veci dup-a ta umbra eu bratele sa-ntind\/ De-a genelor miscare nadejdea sa mi-o prind,\/ Z\u00e2mbirea gurei crude sa-mi fie al meu crez \u2013\/ Purt\u00e2nd \u00een suflet moarte, tu vesel sa ma crezi.\u201c
\nTratarea lirica \u2013 un adevarat suvoi \u00een nestavilita revarsare \u2013 consta \u00een punerea \u00een balanta a motivelor care i-ar putea ucide poetului iubirea cu acelea care, dimpotriva, sunt de natura sa i-o justifice. Avem, pe de o parte, \u201ecapritul\u201c femeii, care i-a pustiit poetului anii, si pe de alta parte, aspectul de \u201ecopil cu par de aur\u201c \u2013 ceea ce sugereaza inocenta \u2013 \u00een fata caruia poetul si-a pierdut mintea. Iar, pentru aceasta, el o binecuv\u00e2nteaza si \u00eei doreste sa fie fericita: \u201e Fii binecuv\u00e2ntata si fericita tu,\/ Copil cu par de aur, ce mintea mi-o pierdu.\/ Veninu-amaraciunei si anii-mi pustiiti\/ \u00cen cumpana usori-s pe l\u00e2nga-al tau caprit\u201c. Privirea cu care poetul \u201epatrunde\u201c situatia \u00eel face ca, apreciind obiectul pasiunii sale vazut ca \u201eodor al lumii\u201c, pe sine \u00eensusi sa se simta un \u201enimic\u201c: \u201eSi-n a mea socotinta ma simt at\u00e2t de mic \u2013\/ Tu esti odorul lumii si eu ma simt nimic\u201c.
\nFrumusetea fara seaman a femeii \u00eel determina pe poet sa o creada imuna la atractiile joase ale lumii. Ar fi pentru el un motiv ca s-o \u00eenalte \u201e\u00een ceruri\u201c ca pe o stea, devenita, astfel, obiect al adoratiei lui: \u201eAt\u00e2ta de frumoasa\u2026 si tot numai femeie?\/ Ah, am crezut o clipa ca esti poate o zeie,\/ Ca marmura de rece ca treci pe l\u00e2nga oameni,\/ Din fiinte muritoare niciuneia nu-i sameni,\/ S-atunci, ca \u00een ceruri o steaua, sa te-ador \u2013\/ O, dulce chip de \u00eenger si totusi muritor!\u201c
\nO privire mai patrunzatoare ar putea discerne \u00een aceste versuri rolul de Luceafar-Hyperion, \u201eavant la lettre\u201c, pe care \u00eel joaca poetul. \u201ePrea-frumoasa Fata\u201c din \u201erude mari \u00eemparatesti\u201c este, ca si femeia de aici, natural inocenta: ochii ei se \u00eendreapta spre Luceafar cu nevinovatie. Luceafarul \u00eei propune s-o ridice la valoarea frumusetii ei: \u201eO, vin’, \u00een parul tau balai\/ S-anin cununi de stele,\/ Pe-a mele ceruri sa rasai\/ Mai m\u00e2ndra dec\u00e2t ele\u201c. Dar, \u201eprea-frumoasa\u201c, \u00een inocenta ei, se crede mai aproape de pajul Catalin, dec\u00e2t de statutul de stea: \u201e \u2013 \u00cenca de mic\/ Te cunosteam pe tine,\/ Si guraliv si de nimic\/ Te-ai potrivi cu mine\u201c. Luceafarul merge p\u00e2na la capat \u00een credinta iubirii pe care i-o poarta Fetei, desi, \u00een cele din urma, pus \u00een fata alegerii ei, odata cu dezamagirea, \u00eesi gaseste linistea. \u00cen schimb, poetul din \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\u2026\u201c crede ca are motive sa se \u00eendoiasca de taria sentimentului sau. Spre deosebire de fatarnicii vicleni care o curteaza, el a pus totul \u2013 inima si mintea \u2013 \u00een pasiunea dragostei, dar nepasarea femeii, usurinta cu care ea trateaza amaraciunea provocata de indiferenta ei \u00eel fac sa se \u00eendoiasca de ceea ce i-ar putea justifica iubirea: \u201eCa toti sa fiu? Ca d\u00e2nsii sa fiu viclean fatarnic?\/ Sa cumpar cu un z\u00e2mbet, un z\u00e2mbet iar zadarnic;\/ Viata adoratei si gingasei copile\/ Sa o patez cu umbra placerei unei zile\/ Si sa iubesc ca d\u00e2nsii\u2026 c\u00e2nd partea cea mai buna\/ Din inima-mi si minte i-a ei pe totdeauna?\/ O, tu! Tu Dumnezeul si viata vietii mele,\/ Priveste-amaraciunea-mi si spune, nu ti-i jele?\/ Nici astazi al tau suflet de mine nu se-ndura? Viata-mi se nutreste de acea dulce gura,\/ De-un z\u00e2mbet, de-o vorba ce mi-o arunci de mila \u2013\/ Sa te iubesc at\u00e2ta nu e pacat copila?\u201c (1).
\nAccente de un acut dramatism \u00eei smulge poetului amarnicul g\u00e2nd ca iubirea pentru femeia care \u00eel chinuie cu frivolitatea ei este mai puternica chiar si dec\u00e2t iubirea de mama. Amintirea participarii la \u00eenmorm\u00e2ntarea Ralucai Eminovici era \u00eenca vie, de unde dramatismul intens al imaginilor din poem \u00een care este evocata aceasta \u00eemprejurare din viata poetului: \u201ePe maica-mea sarmana at\u00e2ta n-am iubit-o,\/ Si totusi c\u00e2nd pe d\u00e2nsa cu tarna-a coperit-o,\/ Parea ca lumea-i neagra, ca inima \u00eemi crapa\/ Si as fi vrut cu d\u00e2nsa ca sa ma puie-n groapa\u2026\/ C\u00e2nd clopotul sunat-au, pl\u00e2ngea a lui arama\/ Si ratacit la minte strigam: unde esti mama?\/\/ Priveam la fundul gropii si lacrimi curgeau r\u00e2u\/ Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu;\/ Nu stiam ce-i de mine si cum pot sa ram\u00e2n\/ \u00cen lume-at\u00e2t de singur si at\u00e2ta de strein,\/ Si inima-mi se str\u00e2nse si viata-mi sta \u00een g\u00e2t \u2013\/ Dar ca de-a ta iubire tot nu am pl\u00e2ns at\u00e2t.\/\/ O, demone, viata-mi si sufletu-mi de vrei,\/ De ce mai stai pe g\u00e2nduri, de ce nu mi le cei?\/ De ce cu usurinta, at\u00e2t, at\u00e2t ma chinui?\/ Ajunga-ti\u2026 ma omoara mai bine\u2026 si destul.\/ De vorbe si de z\u00e2mbet sa nu mai fiu satul?\/\/ A mamei amintire eu unu-n stare-am fost\/ Sa ti-o sacrific tie si sunt at\u00e2t de prost\/ \u00cenc\u00e2t tot numai tie viata-ti multamesc,\/ \u00cen dar parca mi-ai da-o\u2026 si parca o primesc\/ Ca orbul, ca un c\u00e2ne, caci vezi \u00een stare sunt\/ Pe praful urmei tale cu fruntea la pam\u00e2nt\u201c (2).
\nCu toate acestea, femeia, dominata de cochetarie si usuratate, \u00eei z\u00e2mbeste celui care i-a sacrificat totul, inclusiv dragostea de mama, asa cum z\u00e2mbeste \u201ealtora\u201c, incapabila sa \u00eenteleaga daruirea lui \u00een iubire, duc\u00e2ndu-l, cu nepasarea ei, \u00een pragul pierzaniei: \u201eSi tu? \u00cemi z\u00e2mbesti mie, cum altora z\u00e2mbesti,\/ Cum poate-ai spus-o altor tu-mi spui ca ma iubesti \u2013\/ Si eu? Eu sunt ca altii? Si tu vezi si \u00een mine\/ Pe-amantul unei zile, pe-un Don Juan, pe-un c\u00e2ne\/ Ce-i dai si cu piciorul si dupa ce-l dezmierzi?\/ O, r\u00e2de-ma, o, casca \u00een fata-mi\u2026 tu ma pierzi!\u201c.
\n\u00cen ciuda, \u00eensa, a durerii provocate de frivolitatea femeii, \u00een ciuda dispretului cu care ea \u00eel priveste pe poet, \u00een fine, \u00een ciuda a tot ce s-ar putea spune despre ea \u2013 \u201eca-i hetera, un monstru, ca-i Satan\u201c \u2013 iubirea lui triumfa apoteotic, \u00eentr-un amestec sui generis de suferinta si fericire: \u201eSi totusi, totusi scumpo\u2026 de nu te-as fi vazut,\/ Au asta bogatie de-amor as fi avut?\/ Durerea-mi este draga, caci de la tine-mi vine\/ Si \u00eemi iubesc turbarea, caci te iubesc pe tine;\/ Uraste-ma, priveste la mine cu dispret,\/ Sa te iubesc prin astea tu mai mult ma \u00eenveti.\/\/ Spuneti-mi cum ca fata o masca e de ceara\/ Si mai mult o sa creasca iubirea mea amara!\/ Ca-n lupanar vazut-o-ati juc\u00e2nd, bat\u00e2nd din palme,\/ Si o sa-mi par-un \u00eenger, \u00een g\u00e2ndul lui cu psalme!\/ Spuneti de ea tot raul de vreti sa-nnebunesc:\/ Ca-i hetera, un monstru, ca-i Satan \u2013 o iubesc!\u201c
\nFinal aproape identic cu acela din \u201eIcoana si privaz\u201c, poem care, ca si \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\u2026\u201c, are ca initiator acelasi fapt biografic, dar \u00een care sentimentele poetului, aceleasi, au cunoscut un proces de decantare mai \u00eendelungat, ceea ce se traduce printr-o expresie poetica mai lucrata, mai putin abrupta, trecuta printr-un filtru generator mai selectiv: \u201eVis\u00e2nd astfel ia sama cu mine sa petreci,\/ Copil cu gura calda, cu picioruse reci.\/ Te-apropii, ma-ntrebi dulce: cum nu te curtenesc?\/ O vorba-ai vrea \u00een fine s-auzi cum o rostesc\u2026\/ De-un ceas tu casti \u00een fata-mi \u2013 acuma-nsa doresti,\/ Drept pret, sa-ti spun amoru-mi \u00een versuri frantuzesti\/ Idee! Si de bratu-mi at\u00e2rni dulcele-ti brat.\/ \u00centorc spre tine capul, privesc fara de sat,\/ Cu gura de-al tau umar \u00eencet si trist soptesc:\/ \u2013 Esti prea frumoasa, Doamna, si prea mult te iubesc!\u201c
\nEste, aici, soapta adresata \u00eencet iubitei, fata cu strigatul \u2013 \u201eO iubesc!\u201c \u2013 lansat \u00een auzul tuturor pe care \u00eel \u00eent\u00e2lnim \u00een \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\u2026\u201c.
\n\u00centre domolirea primei reactii lirice si ridicarea de la particularul biografic la general
\n\u201eSublimarea contingentelor imediate\u201c asezata de Perpessicius ca mediator \u00een ecuatia care pune \u00een relatie poezia si biografia urmeaza doua cai \u00een lirica eminesciana. Una este domolirea, temperarea primei reactii lirice \u2013 uneori, primara \u2013 care, \u00een poeziile trimise de poet spre publicare, poate sa mearga p\u00e2na la expurgarea oricaror urme ale faptului de viata care a provocat-o. Cealalta este ridicarea de la particularul biografic la general, la o idee sau atitudine lirica cu valoare mai cuprinzatoare dec\u00e2t starea psihica de la un moment dat a poetului.
\nUra si iubirea \u2013 odi et amo \u2013, \u00een balanta<\/strong>
\nReferitor la \u201eTe duci\u2026\u201c \u2013 poezie despre care Mite Kremnitz credea ca i-a fost dedicata ei, desi, prima varianta dateaza de la sf\u00e2rsitul epocii iesene (1877), av\u00e2nd, deci, alt referent, nu docta si stilata cumnata a lui Maiorescu \u2013 Perpessicius (Vezi volumul III, p.202 din editia critica de \u201eOpere\u201c) noteaza: \u201eE deajuns de altminteri sa se citeasca, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, versiunile de mai jos, de la invectivele \u00eent\u00e2ilor forme p\u00e2na la epuratele forme din urma, ca sa se vada ca Te duci\u2026este o poezie intim si intens biografica, saturata de toxinele marei lui pasiuni\u201c.
\n\u00centr-adevar, primele versiuni sunt construite pe ambivalenta unei stari psihice care penduleaza \u00eentre regretul despartirii si amintirea durerilor provocate de oscilatiile iubitei \u00een manifestarea dragostei: \u201eTe duci si ani de suferinta\/ N-or sa te vada ochii-mi tristi\/ \u00cenamorati de-a ta fiinta\/ De cum z\u00e2mbesti, de cum te misti.\/\/ O, nu-i iubirea lui Philemon\/ Idilul vecinic si duios,\/ Z\u00e2mbiri de \u00eenger, ochi de demon\/ Si chip de marmura duios.\/\/ S-acel amestec de bl\u00e2ndete\/ De lingusiri si viclenii\/ Paloarea bl\u00e2ndei, dulcei fete\/ Si ochi ce sc\u00e2nteie de vii\/\/ (…) Te duci si rau n-o sa-mi mai para\/ De-acum de ziua cea de ieri\/ Ca nu am fost victima iara\/ Ne\u00eenduratelor dureri.\u201c
\n\u00cen prima ei faza, reactia lirica aluneca \u2013 mai bine zis, coboara \u2013 p\u00e2na la exprimarea unei porniri razbunatoare si chiar a unui blestem: \u201ePuteam numiri defaimatoare\/ \u00cen g\u00e2ndul meu sa-ti iscodesc\/ Si te uram cu-nversunare\/ Te blestemam caci te iubesc\u201c. Un \u00eenceput de atenuare a violentei lirice cu care poetul raspundea, initial, la vicleniile iubitei apare chiar din cea de-a doua varianta a carei prima strofa se contamineaza de puritatea \u00eenaltarii iubitei pe un soclu pe care \u00eel cunoastem din \u201eAt\u00e2t de frageda\u2026\u201c. Iubita \u00eei apare si \u00een \u201eTe duci\u2026\u201c ca o icoana a Sfintei Fecioare: \u201ePe fruntea ta purtai coroana\/ Cu chipul palidei Marii\/ O, tu, icoana,\u2026 O, icoana!\/ Unde te-ai dus, c\u00e2nd o sa vii?\u201c Dar, desi se mentine pornirea razbunatoare din prima varianta \u2013 \u201ePuteam numiri defaimatoare\/ \u00cen g\u00e2ndul meu sa-ti iscodesc\u201c \u2013 (Ea se va mentine, chiar \u00een forma de la \u00eenceput, si \u00een ultima versiune.), ceea ce domina \u00een continuarea procesarii lirice a primei reactii \u2013 acum, domolite \u2013 sunt culorile \u00eembietoare ale primaverii cu care poetul asociaza chipul iubitei ramas \u00een umbra trecutului: \u201eSe scutur crengile afara\/ Ce primavara le-nflori\/ O, primavara, primavara\/ Unde te-ai dus, c\u00e2nd o sa vii?\/\/ (…) Din floarea teiului ce-o scutur\/ Zbura un fluture \u00een c\u00e2mpii\/ O, dulce flutur, dulce flutur\/ Unde te-ai dus, c\u00e2nd o sa vii?\u201c
\nVarianta premergatoare variantei ultime pastreaza, cum am spus, pornirea numirilor defaimatoare, \u00eencheindu-se, totusi, cu amintirea delicatelor gesturi de iubire pe care poetul le retraieste cu acuitate. Ele sunt, \u00eensa, proiectate, \u00een viitor ca un curios amestec de fericire si chin \u2013 amestec oximoronic pe care l-am \u00eent\u00e2lnit si \u00een \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\u2026\u201c: \u201eSi la fosnirea lungii rochii\/ Eu sa tresar uimit pe loc\/ Sa ametesc privit de ochii\/ Cei plini de lacrimi si de foc.\/\/ C\u00e2nd ma atingi sa ma cutremur\/ De farmecul m\u00e2nutei reci\/ De-al genei stalet gingas tremur\/ S-at\u00e2rne viata mea de veci.\/\/ Un an \u00eentreg cu mii de chinuri\/ Am pl\u00e2ns de-o clipa ce-mi z\u00e2mbi \u2013\/ O, an de chinuri, an de chinuri!\/ Unde te-ai dus, c\u00e2nd vei veni?\u201c
\nImpactul primei reactii lirice, ale carei urme se lasa vazute p\u00e2na la sf\u00e2rsit, este mult atenuat \u00een versiunea publicata de Maiorescu \u00een editia din 1883 a \u201ePoesiilor\u201c lui Eminescu. Din razboirea, sesizata de Perpessicius, a celor doua principii \u2013 odi et amo, \u201eurasc si iubesc\u201c din celebrul distih al lui Catul \u2013 , pare a \u00eenvinge, \u00een cele din urma, regretul pentru iubirea \u201epe veci\u201c pierduta, pe care nimic n-o mai poate readuce \u00een viata poetului: \u201ePuteam numiri defaimatoare\/ \u00cen g\u00e2ndul meu sa-ti iscodesc,\/ Si te uram cu-nversunare,\/ Te blestemam, caci te iubesc.\/\/ De-acum nici asta nu-mi ram\u00e2ne\/ Si n-o sa am ce blestema,\/ Ca azi va fi ziua de m\u00e2ne,\/ Ca m\u00e2ni toti anii s-or urma \u2013\/\/ O toamna care \u00eent\u00e2rzie\/ Pe-un istovit si trist izvor;\/ Deasupra-i frunzele pustie \u2013\/ A mele visuri care mor.\/\/ Viata-mi pare-o nebunie\/ Sf\u00e2rsita far-a fi-nceput,\/ \u00cen toata neagra vecinicie\/ O clipa-n brate te-am tinut\/\/ De-atunci pornind a lui aripe\/ S-a dus pe veci norocul meu \u2013\/ Reda-mi comoara unei clipe\/ Cu ani de parere de rau!\u201c
\n\u201eSe pare \u2013 observa Alain Guillermou (\u201eGeneza interioara a poeziilor lui Eminescu\u201c, traducere din franceza de Gheorghe Bulgar si Gabriel P\u00e2rvan, Iasi, Editura Junimea, 1977, p.524) \u2013 ca Eminescu a vrut sa pastreze, cel putin \u00een versiunile poemelor destinate publicarii, urma vizibila a unei anumite statornicii a sentimentelor\u201c.
\nCeea ce implica, \u00een mod necesar \u2013 adaugam noi \u2013 domolirea primei reactii lirice.
\nAutocenzura ca fapt de creatie<\/strong>
\nCeea ce a fost sau numai a parut sa fie o tradare a iubirii din partea Veronicai Micle \u2013 sigur, o criza \u00een relatia sentimentala dintre ea si Eminescu, ivita \u00een 1881-1882 \u2013 sta la originea ciclului zis al despartirii \u00een care se includ cele 7 poezii \u2013 \u201eS-a dus amorul\u2026\u201c, \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c, \u201eAdio\u201c, \u201eCe e amorul?\u201c, \u201ePe l\u00e2nga plopii fara sot\u201c, \u201eSi daca\u2026\u201c, \u201eDin noaptea\u201c \u2013 \u00eenm\u00e2nate de poet \u00een martie 1883 lui Iosif Vulcan pentru a fi publicate \u00een \u201eFamilia\u201c, revista \u00een care, cu 17 ani mai \u00eenainte, (\u00een februarie 1866), debutase cu poezia \u201eDe-as avea\u201c cel care, cu acea ocazie, din Eminovici avea sa devina, pentru eternitate, Eminescu. Semnificativa pentru autocenzura pe care si-a impus-o cu consecventa poetul \u00een lirica destinata luminii tiparului \u00een raport cu lirica intima, pentru uz propriu, aceea ramasa \u00eentre manuscrise, este poezia \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c.
\nPoezia cuprindea, initial, doua parti, clar despartite una de alta, \u00een transcrierea aflata \u00eentre manuscrisele poetului, prin semnul grafic al celor trei stelute dispuse \u00een linie. Prima parte este o rememorare, aproape sistematica, a iubirii, acum, stinse, cu trimiteri explicite la locuri, peisaje si momente cu adevarat traite, pe care, la ora amintirilor, poetul le retraieste cu aceeasi intensitate ca \u00een trecut: \u201eC\u00e2nd amintirele-n trecut\/ \u00cencearca sa ma cheme\/ Pe drumul lung si cunoscut\/ Mai trec din vreme-n vreme.\/\/ Deasupra casei tale ies\/ Si azi aceleasi stele\/ Ce-au luminat at\u00e2t de des\/ \u00cenduiosarii mele.\/\/ Si peste arbori rasfirati\/ Rasare bl\u00e2nda luna,\/ Ce ne gasea \u00eembratisati\/ Soptindu-ne-mpreuna.\/\/ A noastre inimi \u00eesi jurau\/ Credinta pe toti vecii\/ C\u00e2nd pe carari se scuturau\/ De floare liliecii\u201c.
\nExplicabila, \u00een acest context, uimirea nedisimulata a poetului ca \u201eat\u00e2ta dor\u201c a putut \u201e\u00een noapte sa se st\u00e2nga\u201c, \u00een conditiile \u00een care natura \u2013 izvoarele, luna \u2013 \u00eesi urmeaza cursul, iar \u00een ochii \u201etot \u00eenca mari\u201c ai iubitei se pastreaza ceva din dulceata si atractia iubirii de odinioara: \u201ePutut-au oare-at\u00e2ta dor\/ \u00cen noapte sa se st\u00e2nga\/ C\u00e2nd valurile de izvor\/ N-au \u00eencetat sa pl\u00e2nga,\/\/ C\u00e2nd luna trece prin stejari\/ Urm\u00e2nd mereu \u00een cale-si\/ C\u00e2nd ochii tai, tot \u00eenca mari,\/ Se uita dulci si galesi?\u201c
\nNimic nu anunta diatriba din partea a doua a poeziei, conceputa de Eminescu ca un diptic care pune fata-n fata doua atitudini lirice nu numai contrastante, ci chiar exclusive una \u00een raport cu cealalta. Pe c\u00e2t de lin, aproape duios ne apare \u00een prima parte sentimentul unei iubiri \u00eenca vii, gata, parca, sa renasca, pe at\u00e2t de violent este resentimentul cu care poetul o priveste pe aceea care i-a fost iubita. Tiparul sintactic din finalul primei parti \u2013 \u201ePutut-au oare at\u00e2ta dor s\u2026t\u201c \u2013 este reluat, \u00een oglinda, la \u00eenceputul celei de a doua parti pentru a marca, cu puterea demultiplicata a punerii \u00een paralel care are ca efect proiectia \u00een infinit, abisul contrastului dintre cele doua atitudini lirice: \u201ePutut-ai tu a-ti bate joc\/ De ceasurile-acele?\/ Si de mistuitorul foc\/ Al patimilor mele,\/ De-a tale dulci fagaduinti\/ Abia-ng\u00e2nate-n soapte\/ De mii de lacrime fierbinti\/ Varsate zi si noapte\u201c.
\nNiciun prag nu ram\u00e2ne netrecut \u00een manifestarea resentimentului. Nici acela al blestemului care, atunci c\u00e2nd apare \u00een lirica eminesciana, \u00eei vizeaza pe dusmanii neamului (vezi \u201eDoina\u201c), ocazional, pe oponentii politici (vezi \u201eScrisoarea III\u201c), dar niciodata, la un asemenea nivel de \u00eenversunare, o fiinta alaturi de care poetul a cunoscut \u2013 totusi! \u2013 iubirea: \u201eViata mea si raiul meu\/ Cum s-au ales deserte\u2026\/ Dar oare e vreun Dumnezeu\/ \u00cen stare sa te ierte.\/\/ Si oare eu sa pot uita\/ At\u00e2ta de o data?\/ Sa nu blestem suflarea ta\/ De-amor \u00eenvapaiata.\/\/ Dar veacurile care vin\/ Aflas-vort de la mine\/ Si inima din al tau s\u00e2n\/ Si sufletul din tine.\u201c
\nPoetul \u00eesi exprima hotar\u00e2rea de a dezvalui lumii tradarea traita \u00eentr-o iubire at\u00e2t de mare ca a lui si, \u00een cele din urma, de a face sa se cunoasca si sa se recunoasca infamia femeii vinovate de tradare: \u201eVa fi \u00een mintea tuturor\/ Trec\u00e2nd din gura-n gura\/ C-ai rasplatit at\u00e2t amor\/ Cu-at\u00e2t de crunta ura.\/\/ Pe scara negrei vecinicii\/ Blestemele-mi s-or naste\u2026\/ Ce numai tu n-ai vrut sa stii\/ O lume va cunoaste.\/\/ Si lumea mare-n calea ei\/ Spre trecere de vreme\/ Pe-orice infama-ntre femei\/ Ca tine o s-o cheme\u201c.
\nEste deci de mirare ca, \u00een conditiile \u00een care legatura lui cu Veronica Micle era de notoritate, poetul n-a \u00eencredintat tiparului dec\u00e2t prima parte a dipticului intitulat \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c? El n-a vrut, \u00eensa, nici sa renege partea, sa-i spunem, \u00eentunecata a poeziei. Dovada: ea este mentinuta ca un memento \u00een caietul ultim \u00een care, dupa cum arata Perpessicius (Volumul III, p.48, din editia critica de \u201eOpere\u201c), \u201eprima parte e chiar textul definitiv\u201c din editia Maiorescu. Aceasta a doua parte va vedea lumina tiparului mult dupa moartea poetului, fiind publicata mai \u00eent\u00e2i \u00een editia lui Nerva Hodos, apoi, \u00een editia lui Ilarie Chendi, editii alcatuite dupa ce, \u00een 1902, Maiorescu a donat Academiei Rom\u00e2ne lada cu manuscrise a poetului.
\nSi totusi\u2026<\/strong>
\n\u00cen cea de-a doua versiune a partii a doua (Cf. Perpessicius, editia critica de \u201eOpere\u201c, Vol. III, p.53-54) nu poate trece neobservata surdina pusa de poet vehementei cu care \u00eesi exprimase, initial, resentimentele. Urma de nesters a tradarii iubirii ram\u00e2ne, dar imprecatia este contrabalansata de ideea mortii care sterge diferentele, sting\u00e2nd, laolalta cu vietile celor doi iubiti, \u201evisul\u201c si \u201ejuram\u00e2ntul\u201c care i-au unit c\u00e2ndva. Iar despre toate va aduce o marturie perena \u201ec\u00e2ntul\u201c poetului care, aici, seamana cu ceea ce Eminescu statua pentru vecie \u00een \u201eMai am un singur dor\u201c: \u201eC\u00e2nd am\u00e2ndoi vom fi pam\u00e2nt\u201c \u2013 citim \u00een \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c- \u201eCaci el pe toti ne-aduna\/ S-o stinge vis si juram\u00e2nt\/ Cu vietile-mpreuna\/\/ (…) Pe lungul vremurilor vad\/ Va rasari cuv\u00e2ntu-mi\/ Ca frunza codrului de brad\/ Ce va umbri morm\u00e2ntu-mi.\/\/ Si-n c\u00e2ntul meu ce va trai\/ Sperjura ram\u00e2ne-vei,\/ Cum n-a mai fost, nici n-o mai fi\/ O alta-n neamul Evei\u201c.
\nSecretul nasterii imprecatiei careia \u00eei da expresie partea a doua a poeziei \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c pare a se afla \u00een strofa: \u201eCi-n lungul negrei vecinicii\/ Blestemu-mi se va naste\/ Ce numai tu n-ai vrut sa stii\/ O lume va cunoaste\u201c. Aici ar putea fi vorba \u2013 dupa cum observa Alain Guillermou (loc. cit., p.406) \u2013 de suferinta poetului \u201eca trebuia sa dezvaluie lumii, \u00een opera sa, visul pe care-l planuise si pe care lipsa de \u00eentelegere a femeii l-a facut imposibil de realizat\u201c. Aceasta ar fi \u201ene\u00eentelegerea majora si esecul pe care Eminescu le depl\u00e2nge \u00een repetate r\u00e2nduri\u201c. Pasiunea si visul aprinse de femeia iubita se transforma, acum, \u00een sarcasm si ura. Explicatia este plauzibila. Dar, nu numai putin adevarat este ca, trimit\u00e2nd-o pentru publicare fara partea a doua, prea subiectiva, poezia \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c \u201earata puterea de a se domina pe care o dob\u00e2ndise Eminescu.\u201c (Alain Guillermou, loc. cit., p.402).
\nLirismul de \u00eenalta valoare cere, asadar, sacrificii \u00een planul reactiei lirice personale, sacrificii pe care Eminescu n-a ezitat sa le faca, merg\u00e2nd p\u00e2na la autocenzura.
\n\u00centre resentimentul clamat si geamatul surd al inimii<\/strong>
\nCu un asemenea sacrificiu avem a face si \u00een cazul celor patru poezii care compun \u201econstelatia Luceafarului\u201c: \u201eDaca iubesti fara sa speri, Si oare tot n-ati \u00eenteles\u2026, Sa fie sara-n asfintit, Un farmec trist si nenteles\u201c. Niciuna dintre ele n-a fost data, separat, la tipar. Poate pentru a lasa nestirbita unicitatea \u201eLuceafarului\u201c. Sau, poate, pentru ca \u00een ele Eminescu \u00eesi asuma, \u00een nume propriu, toate vocile lirice (Vezi Nicolae Manolescu, \u201eVocile lirice ale Luceafarului\u201c, \u00een \u201eTeme\u201c, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 1971, p.137-144). Acestea, \u00een poemul dat publicitatii, alcatuiau o constructie vocal-simfonica cu duete-dialoguri si cu partituri solistice savant distribuite \u00eentr-o alcatuire armonica unica. Sigur este, \u00eensa, faptul ca, asum\u00e2ndu-si toate vocile, \u00een cele patru postume se face mai marcat exprimata subiectivitatea poetului. Ea izbucneste nestap\u00e2nita la finele variantei autonome la \u201eSi oare tot n-ati \u00eenteles\u2026\u201c. Aici, ea apare, initial, atenuata \u00een ceea ce am putea ad-hoc numi un paradoxal duet pe o singura voce: e, \u00een esenta, vocea poetului care \u00eencorporeaza ca un ecou foarte \u00eendepartat si vocea Fetei de \u00eemparat atrasa de \u201efarmecul sf\u00e2nt\u201c al Luceafarului: \u201eC\u00e2te iubiri fara-nteles,\/ C\u00e2te-ntelepte-asemeni,\/ C\u00e2te cu moartea s-au ales\/ A fi surori de gemeni.\/\/ C\u00e2te amoruri se jurau\/ Sa tie pe toti vecii,\/ Pe c\u00e2nd de flori se scuturau\/ Alaturi liliecii.\/\/ Si-au prefacut pe-acest pam\u00e2nt\/ A noastre vieti \u00een stepe\/ Si ne-am patruns de-un farmec sf\u00e2nt\/ Ce nu-l putem pricepe\u201c. Brusc, fara nici un fel de tranzitie, subiectivitatea extrema se impune, cu forta, \u00een ultimele versuri. Vocea poetului capata accente acut razbunatoare \u00eentocmai ca aceea care o coplesea pe femeia tradatoare de iubire din \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c cu un blam proiectat \u00een eternitate. Acolo auzeam: \u201eSi lumea mare-n calea ei\/ Spre trecere de vreme\/ Pe-orice infama-ntre femei\/ Ca tine o s-o cheme\u201c. Aceeasi gura da glas \u00een \u201eSi oare tot n-ati \u00eenteles\u2026\u201c aceluiasi resentiment violent fata de o femeie nenumita, dar a carei identitate nu putea sa reprezinte, pentru nimeni, un secret: \u201eDar cine e veti \u00eentreba,\/ Nebuna si infama:\/ Nici voi sa stiu cararea sa\/ Si nici chiar cum o cheama.\/\/ Ea sufletul mi-au mistuit\/ C-o stranie parere\/ Din viata mea, necontenit\/ Prilej pentru durere\u201c (3).
\nSa cautam aiurea motivele pentru care versuri ca acestea nu puteau fi destinate publicarii? Poetul a trimis, \u00een schimb, spre publicare poezia \u201eDeparte sunt de tine\u2026\u201c. Si aceasta, dupa cum noteaza Perpessicius (Editia critica de \u201eOpere\u201c, Volumul II, p.43), \u00eempregnata de \u201eatmosfera veroniana\u201c prin detaliile biografice pe care le contine. Aici, \u00eensa, nu auzim altceva dec\u00e2t \u201edurerosul geamat al inimei, peste care poetul a aplicat una dintre cele mai discrete surdine\u201c: \u201eDeparte sunt de tine si singur l\u00e2nga foc,\/ Petrec \u00een minte viata-mi lipsita de noroc,\/ Optzeci de ani \u00eemi pare \u00een lume c-am trait,\/ Ca sunt batr\u00e2n ca iarna, ca tu vei fi murit.\/ Aducerile-aminte pe suflet cad \u00een picuri,\/ Redestept\u00e2nd \u00een fata-mi trecutele nimicuri;\/ Cu degetele-i v\u00e2ntul loveste \u00een feresti,\/ Se toarce-n g\u00e2ndu-mi firul duioaselor povesti,\/ S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,\/ Cu ochii mari \u00een lacrimi, cu m\u00e2ini subtiri si reci;\/ Cu bratele-am\u00e2ndoua de g\u00e2tul meu te-anini\/ Si parc-ai vrea a-mi spune ceva\u2026 apoi suspini\u2026\/ Eu str\u00e2ng la piept averea-mi de-amor si frumuseti,\/ \u00cen sarutari unim noi sarmanele vieti\u2026\/ O! glasul amintirii ram\u00e2ie pururi mut,\/ Sa uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,\/ Sa uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smult\u2026\/ Voi fi batr\u00e2n si singur, vei fi murit de mult!\u201c
\nDenis de Rougemont, autor, \u00eentre altele, a doua remarcabile culegeri de eseuri \u2013 \u201eL’amour et l’Occident\u201c (1939) si \u201eL’aventure occidentale de l’homme\u201c (1957) \u2013 sustine ca \u201eiubirea fericita n-are istorie\u201c. \u00cen \u201eDeparte sunt de tine\u2026\u201c, Eminescu face, cu detasare \u201eistoria\u201c sentimentului. El sufera de luciditate si \u201egeme\u201c liric atunci c\u00e2nd pagina sa de \u201eistorie\u201c s-a \u00eentors, ceea ce nu-l \u00eempiedica, \u00eensa, s-o retraiasca. Si nu numai aici, ci mai \u00een toate poeziile de dragoste de dupa plecarea de la Iasi. Seninatatea \u2013 euforia, chiar \u2013 proprie ciclului veronian nu avea sa se mai regaseasca nicic\u00e2nd \u00een lirica eminesciana: \u201eistoria\u201c se pierde \u00een durere si \u00een \u00eensingurare.
\n\u00centr-adevar, ceea ce \u00een \u201eC\u00e2nd amintirile\u2026\u201c si \u00een \u201eSi oare tot n-ati \u00eenteles\u2026\u201cva fi o durere acut resentimentara, aici, cu doi-trei ani mai \u00eenainte era numai \u201eun geamat al inimei\u201c. Care dintre-aceste doua manifestari lirice \u00eel exprima mai veridic pe Eminescu? Probabil, si una si cealalta. \u201eC\u00e2ta luciditate, at\u00e2ta drama\u201c. Adapt\u00e2nd adevarul la a carui \u00eentelegere ajunge unul dintre eroii, prinsi \u00een \u201ejocul ielelor\u201c, din teatrul lui Camil Petrescu putem sustine unul dintre marile adevaruri ale poeziei: \u201ec\u00e2ta suferinta\/ durere, at\u00e2ta lirism\u201c. n
\n(va urma)<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

NOTE:<\/strong>
\n(1) Tema alegerii pe care femeia supusa \u00eenclinatiei spre cochetarie o are de facut apare \u00een termeni \u2013 de data aceasta sarcastici \u2013 si \u00een ampla postuma \u201eIcoana si privaz\u201c apartin\u00e2nd aceluiasi an, 1876, ca \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\u2026\u201c: \u201e\u00centre-un poet nemernic, ce vorbele \u00eennoada\/ Ca \u00een cadenta rara sa sune trist din coada\/ Si-ntre-ofiterul tantos cu spada subsuoara\/ Alegere nu este, alegerea-i usoara.\/ Pocnind \u00een a lui haine, el place la neveste,\/ Fecioara-nfiorata \u00eesi zice: acesta este\u2026\/ Acesta, da \u2026 Simtire tu ai si este dreapta.\/ Nebuni suntem cu totii, natura-i \u00eenteleapta \u2013\/ Un corp frumos si neted te face sa iubesti,\/ \u00cen bratul lui puternic tu simti ca-ntineresti,\/ Doar nu esti tu nebuna\/ S-alegi \u00een locu-i, fata, pe un \u00eempusca-n luna,\/ Pe-un om care sta noaptea s-a mintii ad\u00e2ncime\/ \u00cen strofe o disface si o asaza-n rime\u2026\/ Soldatul spune glume usoare \u2013 tu petreci\u2026\/ Pe c\u00e2nd poetul gingas, cu mersul la culbeci,\/ E timid, abia, ochii la tine si-i ridica.\/ El vorbe cumpaneste, nu stie ce sa-ti zica,\/ Privindu-te cu jale, ofteaza \u2013 un nauc\u2026\/ Si zile-ntregi stau astfel \u00een jilt, s-apoi ma duc\/ Si ani \u00eentregi putea-voi tot astfel ca sa sez\/ Si-n inima copilei defel nu-naintez\u201c. Unele surse biografice mentioneaza ca \u00een acel an 1876 Veronica Micle, aflata la Piatra Neamt, era curtata de un t\u00e2nar ofiter. Avem, oare, a face cu o simpla coincidenta?
\n(2) Patru ani mai t\u00e2rziu, \u00een elegia \u201eO, mama\u2026\u201c, datata 1880, dragostea de mama si dragostea pentru femeia iubita \u00eei apar poetului ca afl\u00e2ndu-se \u00eentr-o armonie ce culmineaza cu dorinta ca, la moartea lui \u2013 dorita simultana cu aceea a iubitei \u2013 sa fie pusi, am\u00e2ndoi, \u201e\u00een \u00eencaperea aceluiasi sicriu\u201c, \u00eentr-un morm\u00e2nt sapat \u201ela margine de r\u00e2u\u201c: \u201eIar daca \u00eempreuna va fi ca sa murim,\/ S\u00e3 nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,\/ Morm\u00e2ntul sa ni-l sape la margine de r\u00e2u,\/ Ne puna-n \u00eencaperea aceluiasi sicriu;\/ De-a pururea aproape vei fi pe s\u00e2nul meu\u2026\/ Mereu va pl\u00e2nge apa, noi vom dormi mereu\u201c. Parca nu altceva \u00eent\u00e2lnim \u00eentr-un frumos c\u00e2ntec lautaresc: \u201eSa dea bunul Dumnezeu\/ C\u00e2nd mori tu sa mor si eu\/ Sa ne puna-ntr-o ladita\/ Gurita l\u00e2nga gurita\u201c.
\nIdeea perpetuarii iubirii dincolo de moarte l-a preocupat \u00eenca din tinerete pe Eminescu, \u00een perioada versificarii basmului cules de Richard Kunisch. Finalul versificarii \u201eFata-n gradina de aur\u201c cuprinde urmatoarea urare-blestem a \u201eZmaului\u201c adresata Fetei de \u00eemparat si lui Florin, fugari \u00eendragostiti, dupa ce Fata \u00eei respinsese dragostea: \u201eFiti fericiti cu glasu-i stins a spus\/ At\u00e2t de fericiti c\u00e2t viata toata\/ Un chin s-aveti: de-a nu muri deodata.\u201c Ca poetul tinea la aceasta idee o dovedeste si faptul ca finalul \u201eLuceafarului\u201c, \u00eenainte de a fi acela din forma definitiva, publicata \u2013 \u201eCe-ti pasa tie, chip de lut (…)\u201c \u2013, era, \u00een variante, identic cu finalul din \u201eFata-n gradina de aur\u201c: \u201eTraind porumbei \u00eemperecheati\/ O tinerete toata (sau: Viata voastra toata)\/ Un singur bine sa n-aveti\/ Sa nu muriti deodata\u201c.
\n(3) C\u00e2t de departe suntem de ceea ce poetul \u00eei scria nenumitei \u00een contextul elaborarii \u201eLuceafarului\u201c: \u201e(…) \u00abLegenda\u00bb la care lucrez va fi gata si fiindca luceafarul rasare \u00een aceasta legenda, tu nu vei fi geloasa de el, fetitul meu cel gingas si mititel, si nu te-i supara ca nu-ti scriu imediat, nici ca nu-ti scriu mult. Cred ca e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o liniste perfecta, Veronica, e senin ca amorul meu \u00eempacat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai daruit. Caci tu esti regina stelelor din cerul meu si regina g\u00e2ndurilor mele (…)\u201c.Ce insondabil abis se casca \u00eentre seninatatea din aceste r\u00e2nduri de scrisoare si volbura \u00eennegurarii din versurile citate!<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00censelata, iubirea iese, totusi, triumfatoare \u00cen \u201ePierduta pentru mine, z\u00e2mbind prin lume treci\u2026\u201c, faptul de viata este iubirea \u00eenselata. El nu conduce, \u00eensa, asa cum ar fi fost de asteptat, la moartea iubirii. \u00centregul poem este construit ca o pendulare, ce se regaseste \u00een aproape fiecare strofa, \u00eencep\u00e2nd chiar cu prima, \u00eentre luciditatea cu care… Cite\u0219te mai mult »Eminescu: intre biografie si poezie (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-16513","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":2478,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16513","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16513"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16513\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16513"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16513"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16513"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}