{"id":16505,"date":"2013-09-05T10:50:41","date_gmt":"2013-09-05T08:50:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16505"},"modified":"2013-09-05T10:50:41","modified_gmt":"2013-09-05T08:50:41","slug":"arta-deriziunii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arta-deriziunii\/","title":{"rendered":"Arta deriziunii"},"content":{"rendered":"

Constantin Acosmei, Jucaria mortului<\/em>, prefata de Daniel Cristea-Enache, Casa de Pariuri Literare, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Nu e aproape nici o disonanta \u00eentre ce scrie Constantin Acosmei si cum traieste; nu sunt sigur ca asta e o lauda. Oricum, am stat, cu destui ani \u00een urma, vreme de trei zile si trei nopti \u00eempreuna cu poetul si, sorbind cu mult calm din diverse licori, dormind c\u00e2t era strict necesar, am r\u00e2s fara oprire citind cu glas tare din \u201ePeripetiile bravului soldat Svejk\u201c. Eu citeam o pagina, faceam o pauza cu sens, Costica relua ultima propozitie, r\u00e2dea si spunea doar at\u00e2t: \u201e\u00ceti dai seama?\u201c. Fireste ca-mi dadeam seama; nu mi-am dat seama cum s-au scurs cele trei zile si trei nopti, dar de atunci pot spune ca am redescoperit marele roman al lui Ha\u0161ek. Ei bine, ceva din atitudinea detasata, de curiozitate burlesca, dar grava totodata fata de cea ce i se \u00eent\u00e2mpla, a \u201eidiotului\u201c soldat din primul razboi mondial are si omul din poezia lui Constantin Acosmei.
\nC\u00e2nd a debutat, \u00een 1995 (la un an dupa \u201eIeudul fara iesire\u201c si dupa \u201eArta Popescu\u201c!), cu volumul \u201eJucaria mortului\u201c, Constantin Acosmei habar nu avea ca notorietatea va veni t\u00e2rziu, la vreo zece ani dupa. Astazi se vede limpede ca o astfel de carte, singulara, marcheaza o data \u00een istoria recenta a poeziei rom\u00e2nesti. O data si un stil, ba chiar o viziune. Faptul ca volumul se afla acum la o a patra editie (datorita inimoasei edituri Casa de Pariuri Literare) \u00eenseamna ca avem de a face cu o clasicizare a sa, mai ales ca autorul pare a fi un risipitor, nepreocupat de soarta scrisului sau. Sau constient ca este dificil, de nu chiar imposibil sa-si depaseasca propria formula.
\nToate textele acestui volum extrem de bine construit, care pune \u00een scena, cu o discretie ce merge p\u00e2na la rafinament, un scenariu al derizoriului, sunt dispuse \u00eentre paranteze. Sa ne amintim: poemele lui Cezar Ivanescu debutau, orgolioase, cu un semn al exclamarii, ca avertisment la adresa cititorului ca ceea ce urmeaza tine de marile adevaruri ale lumii vizibile si invizibile; poemele lui V. Leac \u00eencep cu un punct, de parca tot ce este demn de atentie a fost deja spus. Strategia lui Acosmei tine de o modestie trucata: poemul nu mai rosteste pe nume adevarurile crunte, conditia umana nu mai este luata \u00een catare la modul explicit. Textele nu se vor dec\u00e2t niste observatii parca \u00eent\u00e2mplatoare, fara pretentii. De aceea, retorica este una a simplitatii extreme, a parcimoniei; discursul renunta la orice sarja, la orice ar putea parea \u00een plus. Constantin Acosmei scrie o poezie a preciziei stilistice, tocmai de aceea imaginile ei sunt memorabile, exemplare pentru individul lipsit de marile repere si, prin acumulare, contureaza o atmosfera absurda, dar si ridicola. Tragicul este nu \u00eembl\u00e2nzit, ci subminat, vaduvit de demnitatea si maretia pe care le avea \u00een versiunea sa clasica; decaz\u00e2nd c\u00e2t de jos e posibil, ating\u00e2nd un prag, omul nu mai traieste nelinistea confruntarii cu limita, ci se complace \u00eentr-o banalitate care s-a permanentizat. El este definit nu de marile decizii, de marile mize, ci de mizeria \u00een care nu a decazut, ci \u00een care, parca, i-a fost dat de la bun \u00eenceput sa se t\u00e2rasca. De aceea, experientele definitorii, formatoare (erosul, de pilda) sunt demontate cu precizie de ceasornicar. Sa luam un exemplu, aproape la \u00eent\u00e2mplare. \u201eSeducatorul\u201c se intituleaza un scurt poem, care poate trimite la tabloul lui Magritte sau la eterna ipostaza de Don Juan. \u00cen poezia lui Acosmei \u00eensa nu doar miturile fondatoare, ci si inertiile, stereotipiile sunt demontate sistematic, dar fara risipa de mijloace: \u201e(mai sunt tigari p\u00e2na m\u00e2ine\/ pofta de m\u00e2ncare avem\/ talent si pastile\/ hai sa intram \u00een bucatarie\/ eu \u00eeti arat s\u00e2ngele meu\/ tu \u00eemi arati s\u00e2ngele tau)\u201c. Ce mai tine de \u201ep\u00e2nda si seductie\u201c aici? Ce anume mai respecta tiparul consacrat al atractiei erotice? Totul este \u00eencadrat \u00eentr-un tablou al derizoriului domestic, \u00eentr-o mediocritate care provine din rutina. E foarte multa rutina \u00een poezia lui Acosmei. O rutina consemnata cu acribie, dar si cu o satisfactie a celui care, in extremis, se amuza la contemplarea propriului ridicol. Exista comic \u00een aceasta panorama a deriziunii? Exista, dar esenta lui e una nelinistitoare, \u00eenspaim\u00e2ntatoare, chiar, ca \u00een prozele lui Kafka, de pilda.
\n\u00cen poezia lui Constantin Acosmei totul pare sa fi fost deja trait sau, mai grav \u00eenca, epuizat \u00eenainte de a fi fost trait. Lumea nu mai are resurse pentru prospetime, nimic nu mai poate fi inedit, fraged, orice sentiment este condamnat sa fie apocrif. Totul aluneca \u00een deriziune si suporta consecintele unei perspective anodine, unde ironia cea mai malitioasa se \u00eent\u00e2lneste cu lipsa oricarei compasiuni. Poemele par scrise la rece, cu o detasare retorica, cel putin, a carei redundanta constituie principala strategie poetica. Lirismul se insinueaza tocmai din acumularea ostentativa a antilirismului, a absentei empatiei, a fugii programatice de sentimentalisme. \u00cen esenta sa, aceasta viziune este una livresca, pentru ca cititorul atent poate recunoaste destule tipare consacrate ale literaturii sau mitologiei la care textele fac, c\u00e2t se poate de discret, trimitere.
\nPoezia lui Constantin Acosmei nu e una care sa se refere explicit la moarte. Dar nici nu mai era nevoie. Exista at\u00e2ta amar \u00een ea, at\u00e2ta presimtire a vidului, a nesigurantei, a inutilitatii, \u00eenc\u00e2t moartea nu ar mai putea \u00eenspaim\u00e2nta. Relatarile copilului, ale barbatului si ale batr\u00e2nului sunt scenarii care divulga tot ceea ce poate fi mai pesimist si mai lipsit de sens \u00een viata unui om, condamnat de la bun \u00eenceput la umilinta. Aceasta pare a fi conditia \u201epersonajelor\u201c din aceste texte: umilinta permanenta. Mai jos de at\u00e2t nu se poate ajunge; e o pedagogie nihilista a deriziunii aici, \u00een care victima este omul lipsit de orice posibil reper. Cerul pare gol, lumea de dincolo nu ar fi dec\u00e2t o luminoasa compensatie (\u201ezeii sunt vii\/ numai \u00een sudalme\u201c). Realitatea lui Acosmei este mult mai dura dec\u00e2t spaimele, angoasele thanatice ale altor poeti. Omul bacovian este un optimist plin de energie pe l\u00e2nga acest individ lipsit de orice reper; doar ca, din prea multa drama, totul devine ridicol, ca \u00een \u201eWeek-end cardiac\u201c. Excesul de suferinta, mai ales etalat, atinge, uneori, ridicolul; exista o ironie a sortii pe seama careia Acosmei stie sa se amuze si ale carei farse stie sa le guste.
\n\u00cen toata simplitatea lor ostentativa, aceste poeme ascund o arta a miniaturii: cine ar crede \u00een naturaletea lor, \u00een firescul rostirii ar cadea \u00een capcana. Exista, de fapt, o foarte atenta dramuire a sensului fiecarui poem, \u00een care deriziunea capata fatete aproape stridente \u00een simplitatea lor: titlul marcheaza \u00eentotdeauna un contrast cu banalitatea cultivata, \u00een forme c\u00e2t mai austere, \u00een poemele propriu-zise. M-as putea opri, daca asa avea spatiu, la oricare poem din acest grupaj, la \u201eSeducatorul\u201c sau la \u201eGarden Party\u201c. Aleg \u00eensa \u201eOdihna\u201c: \u201e(umblu pe o strada\/ si \u00eemi dau seama\/ca am \u00eenghitit apa\/ zic frate loveste-ma\/ cu pumnul \u00een cap\/ prinde-ma bine de par\/ si t\u00e2raste-ma afara\/ daca ti-e sc\u00e2rba\/ da-mi zece lei\/ sa ma duc \u00een piata\/ si sa ma c\u00e2ntaresc)\u201c. Observati, mai \u00eent\u00e2i, ca toate (anti)poemele lui Acosmei sunt dispuse \u00eentre paranteze. E un semn ca ceea ce ne transmit ele putea foarte bine sa fie trecut sub tacere, ca, la urma urmelor, ele nu atenteaza catre o metafizica la vedere, nu propun subiecte esentiale, grave, ci doar decupeaza din realitate scene c\u00e2nd absurde, c\u00e2nd caraghioase, \u00een care individul apare mereu strivit, cocosat de evidenta conditiei sale ridicole, lipsite de sansa. Primele versuri din acest scurt poem mai sus citat ies, parca, din proza lui Daniil Harms. De data asta, scenariul obisnuit nici nu mai este respectat: proximitatea mortii nu mai copleseste, ci sperie sau doar amuza prin ridicolul sau posibil. Finalul este cautat anodin, iar dintr-o astfel de situatie omul iese acoperit de derizoriu (nu \u00eent\u00e2mplator folosesc repetat, cu \u00eencapat\u00e2nare calculata, acest cuv\u00e2nt). Marile temeri sunt altele, cele care \u00eentaresc consecvent aceasta conditie ne\u00eensemnata: \u201emi-e frica sa nu se st\u00e2rneasca\/ bl\u00e2ndele de pe sira spinarii\u201c.
\nPoate comit o blasfemie, dar nu ma abtin: va \u00eendemn sa comparati primul vers al unui \u201eSonet in X\u201c (pe care, atentie, poetul \u00eel elaboreaza tocmai pentru a face cu ochiul si a ne \u00eendemna sa vedem ca si celelalte texte, at\u00e2t de simple \u00een rostire, sunt tot rodul unei elaborari acribioase) cu invocarea muzei din epopeile homerice si veti avea \u00een fata formula unei poezii care mizeaza mai cur\u00e2nd pe taceri erudit orchestrate dec\u00e2t pe efecte retorice verbioase: \u201eZeita, taci!\u201c. Acosmei practica o arta a conciziei, pornita dintr-o vizibila blazare, care \u00eel apropie de ultimul Bacovia, cel at\u00e2t de dispus sa inventarieze banalitatea \u00een toate manifestarile ei aparent lipsite de sens. Totul este \u00eentors pe dos, dar nu dintr-o pornire iconoclasta sau dintr-un prea acut sentiment al revoltei, nici dintr-o constiinta a deja spusului.
\n\u00centreaga poezie a lui Acosmei ar putea ilustra foarte bine un deziderat formulat de Quintillian: \u201eArs este celare artem\u201c. \u00cen traducere (neimaginara): Este o arta sa-ti ascunzi arta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Constantin Acosmei, Jucaria mortului, prefata de Daniel Cristea-Enache, Casa de Pariuri Literare, 2012     Nu e aproape nici o disonanta \u00eentre ce scrie Constantin Acosmei si cum traieste; nu sunt sigur ca asta e o lauda. Oricum, am stat, cu destui ani \u00een urma, vreme de trei zile si trei nopti \u00eempreuna cu poetul… Cite\u0219te mai mult »Arta deriziunii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8123,8124],"class_list":["post-16505","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-constantin-acosmei","tag-jucaria-mortului"],"views":1149,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16505","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16505"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16505\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16505"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16505"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16505"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}