{"id":16499,"date":"2013-09-05T10:45:42","date_gmt":"2013-09-05T08:45:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16499"},"modified":"2013-09-05T10:45:42","modified_gmt":"2013-09-05T08:45:42","slug":"lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-xxvi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-xxvi\/","title":{"rendered":"Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati \u00een URSS (XXVI)"},"content":{"rendered":"

Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS”, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.\u00a0<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

\u201eMama l-a cunoscut pe tata \u00een deportare iar eu sunt fructul iubirii lor…\u201c<\/strong><\/p>\n

\n

MLYNARZEK STEFAN<\/strong><\/p>\n

Ce stiu eu despre cum s-a facut deportarea? Ca Stalin a cerut oameni. Si-atunci Petru Groza si cu Ana Pauker au zis: \u201eIa, uite, \u00eei avem aici pe parsivii astia de nemti. Hai sa-i trimitem!\u201c. Asa \u00eemi spunea mama, asa \u00eemi spunea tata. Am\u00e2ndoi au fost deportati \u00een Rusia.
\nDe la mama trebuia sa mearga bunicul. Dar bunicul s-a ascuns. Lui putea sa i se \u00eent\u00e2mple orice pentru ca fusese un om cunoscut. Si-atunci mama a zis \u2013 ma duc eu. Si s-a dus ea \u00eempreuna cu fratele ei. Trebuia sa fie numarul complet. Bunicul a fost notar. Si de la el s-a stiut ca s-au cerut oameni. Nimeni n-a zis ca svabi, sasi sau rom\u00e2ni. Dar Petru Groza si Ana Pauker au zis: \u201ePe toti svabii si sasii astia, hai sa-i trimitem!\u201c.
\nFratele mamei studiase \u00een Cernauti. Bunicul si familia erau din S\u00e2nandrei. Mama a fost deportata \u00een Ural. Mi-a povestit c\u00e2ti au murit \u00een vagoane \u00een timpul calatoriei. Si ca faceau necesitatile fiziologice, acolo, \u00een vagon, printre ceilalti. La \u00eenceput le-a fost foarte greu sa stea asa la gaura aceea din vagon. Pentru o t\u00e2nara de 18 ani \u2013 c\u00e2ti avea ea atunci \u2013 era greu sa faca asta. Pentru cele mai \u00een v\u00e2rsta, pentru barbati, nu chiar at\u00e2t. S-au \u00eembolnavit, au facut dizenterie chiar \u00een timpul calatoriei.
\nAu lucrat la mina. Acolo l-a cunoscut pe tata. Tata era din Bucovina. Au fost 16 frati la parinti din care 5 au ajuns deportati. Rodul iubirii lor am fost eu. Tata a ajuns nacialnic acolo. Mama fusese \u00eenvatatoare, socotita fiica de boier… Mama a ramas gravida, era \u00een aceeasi camera cu mama lui Johann (Metzger )… Iar rusii au zis s-o trimita din lagar ca sa nasca. Dar nu singura. Si-atunci mama a zis: \u201eLasati-o si pe ea sa vina cu mine\u201c. \u00censotitoare. Ca sa aiba grija de ea. Am fost un noroc pentru unii, dupa cum vedeti. (R\u00e2de, n. int.) M-am nascut \u00een 7 decembrie dar \u00een noiembrie au plecat mamele noastre din Rusia. Au sosit \u00een Germania, l\u00e2nga Leipzig, \u00een spatiul Ost. M-am nascut cu o greutate incredibila. Doctorul c\u00e2nd m-a vazut a zis: \u201ePe asta poti sa-l atunci!\u201c. Nu m-au aruncat si am supravietuit, dupa cum vedeti. Am ajuns la greutatea normala a unui nou-nascut fara incubator. M-au ajutat am\u00e2ndoua sa supravietuiesc. Povesteau ca au ajuns undeva \u00eentr-o gara. \u00cen haosul acela se pierdeau des copiii. Iar mama lui Johann zicea: \u201ePutem sa-l recunoastem pe-al nostru dupa semnul de pe picior\u201c. Atunci se ocupa de noi astia, nascuti altfel, Crucea Rosie. Ei ne cautau \u00een caz ca ne pierdeau parintii.
\nDupa aceea am ramas la Ulm. Mama era \u00eenvatatoare si a \u00eenceput sa lucreze. Noi am ramas acolo patru ani. \u00centre timp mamele noastre \u2013 a mea si a lui… s-au despartit. Dupa 60 de ani am fost acolo, la Ulm si la Trebitz. Era un sentiment de revenire acasa \u00een Trebitz. Asa am simtit. Nu stiu de ce. Mama mea n-a mai putut vizita acele locuri cu mine. Murise \u00eentre timp.
\nAm venit dupa aceea \u00een Rom\u00e2nia. \u00centre timp venise si tata din deportarea \u00een Rusia acasa la mama, la S\u00e2nandrei. Si au trait. De la ei am auzit ca rom\u00e2nii ne-au dat si rusii ne-au luat. Nu vorbeau cu altii despre deportare deschis. Si pe timpul lui Gheorghiu-Dej, si pe timpul lui Ceausescu aveai grija ce vorbesti despre sederea \u00een Rusia, cum ai mers acolo, ce-ai facut, c\u00e2nd si pe unde ai venit. Abia acuma se poate vorbi deschis. Parintii nu mi-au vorbit despre deportare.
\nCertificatul meu de nastere stabileste ca loc al nasterii mele Germania \u2013 Trebitz. C\u00e2nd am plecat din Rom\u00e2nia, pentru cei nascuti \u00een Germania a fost mai simplu. \u00cen Rom\u00e2nia fusesem imigranti. Am avut de dat explicatii dupa aceea. Se uitau la mine \u2013 si la scoala, si \u00een armata \u2013 altfel dec\u00e2t la ceilalti. Noi eram \u201efascistii\u201c. Si ca t\u00e2nar, si ca si copil… eram \u201efascist\u201c uneori. Si \u00een anii \u201960-\u201970, c\u00e2t ce nu-i placea cuiva ceva, \u00eeti spunea \u201emergeti la Hitler al vostru\u201c. Dar rom\u00e2nii nu au fost totusi asa de agresivi cu nemtii ca alte tari comuniste. Singura tara dintre cele comuniste a fost Rom\u00e2nia care a lasat scoli, biserica, ziare la minoritati. Nu prea aveam noi voie la biserica, dar totusi treceai. Si nimeni nu-ti dadea \u00een cap. A fost un mare noroc pentru noi c\u00e2nd am plecat \u00een Germania ca stiam scrie si vorbi limba. Dar \u00een Rom\u00e2nia era tovarasul prim-secretar care zicea faci asta, si asta, si asta… Si tu faceai. \u00cen Germania zici tu: fac asta, si asta, si asta… Multi svabi au esuat aici tocmai din cauza acestei diferente.
\n\u00cen cartile de istorie ar trebui sa se scrie adevarul. Cu reportaje, cu interviuri \u00een care sa povesteasca aceia care au patit. Mie nu-mi place cum a spus Herta M\u00fcller \u201eadevarul\u201c despre svabii din Banat. Nu este adevarul adevarat despre svabii din Banat. N-au fost at\u00e2t de tigani, at\u00e2t de flam\u00e2nzi, at\u00e2t de needucati sau at\u00e2t de murdari cum scrie ea. Nimeni nu are dreptul sa-si bage natiunea, asa, \u00een noroi, \u00een rahat… Dar asta e parerea mea personala.
\nDespre deportare cum ar trebui sa se scrie? Eu am trei nepoti. Si c\u00e2nd le spun cum m-am nascut, unde si cum s-au cunoscut bunicii lor, parintii mei adica, ei spun \u201easta nu se poate!\u201c. Stiu ca a fost asa, stiu ca nu mint, dar nu le vine sa creada ca au fost posibile asemenea lucruri. Dar nu se poate scris istoria nici asa cum s-a scris. Unde natiunea rusa e cea buna, iar cea germana cea rea. De fapt, Stalin a omor\u00e2t \u00een lagarele lui de concentrare mai multi oameni dec\u00e2t a omor\u00e2t Hitler. Nici astia n-au fost sfinti. Deportarea n-a fost o poveste. Deportarea a fost de azi pe m\u00e2ine. Oamenii au murit de foame, au murit de sete, au murit de boli… Oameni nevinovati. Svabii din Banat n-au vrut razboi. De aici i-au luat si au format Divizia Prinz Eugen.
\nPentru faptele omului politic \u2013 ca-l cheama Stalin sau ca-l cheama Hitler \u2013 sufera omul de r\u00e2nd.<\/p>\n

A consemnat Lavinia Betea<\/strong><\/p>\n

\n

\u201eEram la scoala c\u00e2nd postasul mi-a dat vestea ca se \u00eentoarce mama\u201c<\/strong><\/p>\n

\n

SAFENAUER GEORG<\/strong><\/p>\n

Dupa razboi, Rom\u00e2nia trebuia sa ajute la reconstructie. Din Rom\u00e2nia, au ales numai germani, au fost si c\u00e2tiva maghiari, dar putini. Nu s-a stiut nimic. Si mama mea a fost luata atunci, a stat cinci ani \u00een Rusia. Dupa ce a venit din Rusia ne-a povestit. Familia nu era bogata, dar pentru deportare nu s-a tinut seama de avere. Nici daca ai facut politica. Era casnica, lucra acasa.
\n\u201eAveam opt ani c\u00e2nd au luat-o\u201c
\nDimineata, nu se facuse \u00eenca ziua, pe la 5, au venit de la primarie si au luat-o din pat, s-a \u00eembracat si au dus-o la primarie. \u00cen ianuarie 1945, nu stiu precis data c\u00e2nd a fost luata din casa, din pat, dimineata au venit si au luat-o. A dus-o la primarie, acolo i-a str\u00e2ns \u00eentr-o camera si li s-a spus ca o sa mearga la Arad la spalat de rufe, la militarii rusi. Nu s-a spus ca o sa mearga \u00een Rusia. Nu s-a spus ca o sa mearga \u00een Rusia. Nu a spus sa se pregateasca.
\nEu aveam opt ani c\u00e2nd au luat-o. Am ramas la bunici, cu sora mea. Tata era \u00een razboi, a fost prizonier \u00een Germania, \u00een partea americana. Nu s-a mai re\u00eentors, a ramas \u00een Germania. Eu si sora mea am fost crescuti de bunici, de parintii mamei. Tata era \u00een razboi, mama \u00een Rusia.
\nMama a venit dupa cinci ani. A lucrat \u00een mina cinci ani de zile. Ne-a povestit dupa ce s-a \u00eentors ca primii trei ani a fost foarte greu. \u00cen ultimii doi a mai primit ceva bani, dar foarte putini. Nici m\u00e2ncarea nu a fost suficienta, \u00eensa primeau ceva mahorca sau tigari, iar ea schimba pentru m\u00e2ncare si barbatii dadeau p\u00e2inea ca sa primeasca tigari de la femei. Ea nu a fost bolnava, a rezistat. Erau tarani, nu a fost \u00een v\u00e2rsta, \u00een 1945 mama nu avea 25 de ani \u00eempliniti. Era t\u00e2nara. Primii trei ani a fost foarte foarte greu. Ea a lucrat \u00een mina de carbuni, tot \u00een genunchi. C\u00e2nd a venit acasa, avea pe genunchi piele ca si talpa la picior.
\nRusii beau si parfum<\/strong>
\nDespre rusi, ne-a povestit ca beau si parfum, c\u00e2nd nu mai aveau votca. Parfumul era asa de ieftin, ca beau parfum, povestea mama. Parfumul provenea din ajutoarele primite de la americani. C\u00e2nd a venit mama, a adus din Rusia parfum american si ciocolata, ce aici nu se gasea. Ultimul an au c\u00e2stigat destul de bine, au primit si bani si asa a putut sa cumpere mai multe lucruri, cu care a venit acasa.
\nLa \u00eenceput nici nu s-a stiut unde sunt, ce fac, daca mai traiesc. Dupa o vreme, s-a aflat unde i-a dus. Primii care au fost trimisi acasa, cei bolnavi care nu au fost buni de lucru, au mai spus. Tin minte ca a venit cineva dupa cum s-a \u00eembolnavit, era una din Aradul Nou care a venit din lagarul unde a fost mama. Am fost la ea si ne-a povestit cum e acolo, cum traiesc acolo. Scrisori am primit dupa un an sau mai mult cred ca am primit prima carte postala, asa am aflat ca e \u00een viata. Eram copil, dar stiam ca mama e \u00een Rusia. A mai fost deportata si o verisoara de a ei. Aceea a cazut din camion, a trecut peste ea camionul si a murit acolo. Alte rude de-ale mele, nu. Doar cunoscuti, vecini. Nu m-am simtit diferit, ca un copil fara parinti, crescuti de bunici. Mai aveam colegi cu parinti deportati, iar la scoala nu se facea diferenta \u00eentre copii.
\n\u201eNu am recunoscut-o, <\/strong>
\ndupa cinci ani\u201c<\/strong>
\n\u00cen 1949 auzisem ca vin. Nu au venit toti \u00een aceeasi zi, fiecare dupa localitatea \u00een care au fost. Eu eram \u00een clasa a VII-a c\u00e2nd a venit mama. Acum \u00eemi amintesc asta\u2026 Vine \u00een clasa, la scoala, postasul, si deschide usa la clasa si zice \u00een clasa: \u201eMama ta o sa vie diseara la Pecica\u201c, comuna vecina de cea unde stateam, Sedlac. Eram la lectia de istorie parca, atunci c\u00e2nd a venit postasul sa ma anunte ca vine mama. Atunci profesoara m-a sculat la raspuns. Eram la scoala rom\u00e2neasca. M-a scos la raspuns, dar nu am putut sa scot nici un cuv\u00e2nt, at\u00e2t eram de emotionat. Atunci profesoara m-a trimis acasa. Seara am mers la gara la Pecica, pentru ca trenul venea doar p\u00e2na acolo, la 17 km de comuna noastra. Am mers cu caruta, bunicul avea cai cu caruta, am mers cu caruta la Pecica la gara, sa o asteptam. Era seara. Bine\u00eenteles, noi nici nu am cunoscut-o, dupa cinci ani. Eu crescusem\u2026 A fost bucurie mare. Pe drum s-a stricat caruta, era noapte, era un drum prost\u2026 Eram vreo opt persoane \u00een caruta, am mai luat si pe altele care se \u00eentorsesera atunci. Dar am reparat si am mers mai departe. De bucurie, nici nu mai conta.
\nDupa ce s-a \u00eentors, a lucrat la gospodarie. Bunicul a avut pam\u00e2nt, nu a fost expropriat, fiindca era diferenta. C\u00e2nd au expropriat pe nemti, unii care erau contra regimului hitlerist au fost mai scutiti (sic!), nu au fost expropriati. Cei care au fost de partea lui Hitler au fost expropriati. Bunicul a avut cai, caruta, tractor. Nu a fost \u00een Baragan.
\nDupa aia, prin 1951, au venit si tot i-au luat ce a avut \u00een casa. Avea cereale \u00een pod la casa, tot-tot i-au maturat din camara \u2013 slanina, sunca, tot-tot. Atunci a mers l\u00e2nga Deva, a stat vreo doi ani p\u00e2na s-au mai linistit lucrurile. Dar asta nu are legatura cu deportarea, asta a fost mai t\u00e2rziu.
\nEu am plecat din Rom\u00e2nia din 1972. Am fost \u00een SUA 30 de ani. Acum sunt refugiat \u00een Germania. Am facut \u00eenchisoare \u00een Rom\u00e2nia, pentru \u00eencercare de trecere a frontierei, am vrut sa trec \u00eentr-un vagon de mobila. M-au condamnat opt luni. Dupa ce am iesit, dupa doua saptam\u00e2ni, mi-au dat pasaportul. Tatal meu era \u00een America. Am depus acte, cerere de plecare definitiva de doua-trei ori, dar nu mi s-a aprobat. La deportarea mamei nu m-am mai g\u00e2ndit de mult, a trecut at\u00e2ta timp de atunci.<\/p>\n

\nA consemnat Cristina Diac<\/strong><\/p>\n

\n

\u201eParintii mei s-au cunoscut \u00een deportare\u2026\u201c\u00a0<\/strong><\/p>\n

\n

MARTIN SEIFER<\/strong><\/p>\n

Am avut am\u00e2ndoi parintii deportati. Si mi-au povestit\u2026 Ca au fost deportati la Krivoi Rog. Au lucrat la constructii si munci agricole. Erau si femei mai descurcarete care au lucrat ca menajere, ca ajutor de bucatarese la ofiteri sovietici. Ofiteri cu grad mare, de la capitan \u00een sus.
\nErau am\u00e2ndoi din S\u00e2ntana dar nu se cunoscusera \u00eenainte. Cum sa se cunoasca altfel dec\u00e2t, poate, din vedere, deoarece \u00eentre tata si mama era o diferenta de 15 ani. Un baiat de 20 de ani nu baga \u00een seama o fetita de 5 ani.
\nPrima sotie a tatalui meu murise \u00een timpul razboiului. A facut galbenare si \u00een lipsa de medicamente a facut ciroza la ficat. Eu c\u00e2nd m-am nascut, \u00een 1951, tatal meu avea 52 de ani. C\u00e2nd \u00eel deportasera avea 45-46 de ani. Iar mama avea 30 de ani. S-au cunoscut \u00een lagar. Mama \u00een ultimul timp a fost menajera. Si tata, la munci agricole. S-au vazut, s-au cunoscut, au aflat ca erau am\u00e2ndoi din acelasi sat… Fiecare cum a putut fura sa aiba alimentatie mai buna si a dat c\u00e2te ceva si la celalalt. Sa aiba alimentatie mai buna si sa reziste. Sa nu moara de foame. Asa mi-au spus mie. Ca n-a fost nimic \u00eentre ei atunci.
\nS-au pierdut unul de altul c\u00e2nd sa se \u00eentoarca acasa. Dimineata au fost anuntati ca vor pleca spre casa. Au intrat \u00een lagar si fiecare s-a pregatit fara sa se mai poata \u00eent\u00e2lni. Seara i-au urcat \u00een tren si s-au pierdut unul de altul. S-au revazut abia la S\u00e2ntana. Erau \u00een fata bisericii c\u00e2nd tata a revazut-o pe mama. \u201eReghina, vrei sa fii sotia mea?\u201c \u2013 i-a spus el atunci. Iar ea a acceptat imediat.
\nAu trait bine \u00eempreuna. Dar din patru copii c\u00e2ti au avut, doar eu am trait. \u00cen 1957 s-a nascut sora mea, botezata Ana. Seara a m\u00e2ncat bine si dimineata au gasit-o moarta. Boala copilului se zicea \u00een vremea aceea. \u00cent\u00e2i m-am nascut eu. Dupa aceea s-a nascut o sora moarta. Dupa aceea, \u00een 62 a mai fost un frate care a trait sase luni. Tot la fel, seara a m\u00e2ncat, a adormit si dimineata s-a trezit mort, cum se zice. Ce suferinta mai mare pentru parinti ca asta?…
\nParintii au ramas aici \u00een S\u00e2ntana. Mama a murit \u00een 1983 de stop cardiac. Iar tata a murit \u00een ’92, la 87 de ani. Trei saptam\u00e2ni a bolit. El totdeauna si-a facut tigarile cu foi de tutun rasucit. \u00cemi spunea ca atunci c\u00e2nd n-o sa-i mai placa tutunul, \u00eenseamna ca \u00een doua-trei zile va muri. Asa a si fost.
\nCe mi-au povestit din deportare? Munca – zi lumina \u00een agricultura. Dimineata \u00eei ducea pe la 5 si \u00eei tinea p\u00e2na c\u00e2nd se-ntuneca. Le dadea un ceai si o coaja de p\u00e2ine la plecare. Nu aveau nici apa uneori. Mi-au povestit ca au baut apa si din urmele de copite de la animale. Era dupa ploaie, au asteptat sa se limpezeasca si de acolo au sorbit apa. Mama, de bine de rau, a dus-o mai bine. Mi-a povestit \u00eensa ca s-a culcat seara. Si s-a trezit noaptea: uf, asa de greu mi-e pe stomac! A \u00eentins m\u00e2na si, buf, sobolanul de-un chil i se culcase pe stomac. Mi-a povestit ca primea pe zi un sfert de kg de p\u00e2ine. Nu man\u00e2nc tot, mai las, a zis, dar nu a mai gasit nimic – o m\u00e2ncau sobolanii. Erau si oameni care mureau noaptea. Si dimineata au gasit mort cu urechile m\u00e2ncate de sobolani. Nu vreau sa fac poporul rus mai rau, dar va spun ca asa au fost lucrurile.
\nMie \u00eemi pare rau ca nu mai e tata sa va povesteasca. Poate gasesc niste carti postale pe care le-au trimis parintii de acolo. Dar trebuie sa ma urc \u00een pod sa le caut. (A cautat si mi-a telefonat \u00eenstiint\u00e2ndu-ma ca nu le-a mai gasit, n. int.).<\/p>\n

 <\/p>\n

A consemnat Lavinia Betea<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS”, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.\u00a0   \u201eMama l-a cunoscut pe tata \u00een deportare iar eu sunt fructul iubirii lor…\u201c MLYNARZEK STEFAN Ce stiu eu despre cum s-a facut deportarea? Ca Stalin a cerut oameni.… Cite\u0219te mai mult »Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati \u00een URSS (XXVI)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-16499","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1132,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16499","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16499"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16499\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16499"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16499"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16499"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}