<\/p>\n
Despre cel mai recent film al sau, regizorul Danny Boyle a declarat ca marcheaza un moment de cotitura \u00een cariera lui, dat fiind ca e prima data c\u00e2nd un personaj feminin ocupa prim-planul. Va dati seama ce moment important e asta? Nu. Nu va dati seama, pentru ca nu ati vazut filmul. Daca l-ati fi vazut, ati fi stiut ca, \u00eentr-adevar, asa este: sexul personajului feminin chiar ocupa prim-planul.<\/strong><\/em><\/p>\n Ca film de actiune, cel putin pe h\u00e2rtie, \u201eTrance\u201c \u00eesi face treaba, introduc\u00e2ndu-ne \u00eentr-o lume (mai precis, \u00een trei lumi) despre care stim ca exista, dar cu care cei mai multi dintre noi nu avem nici \u00een clin, nici \u00een m\u00e2neca, de aici si fascinatia pe care acestea ar trebui s-o exercite. Lumea lui Simon (James McAvoy), cea a licitatiilor de arta, se intersecteaza cu cea a lui Franck (Vincent Cassel), care provine din mediul interlop. Cu sprijinul lui Simon, Franck intentioneaza sa puna m\u00e2na pe un tablou de Rembrandt. Un heist movie clasic, drept urmare. Doar ca acesti spargatori din filmul lui Boyle se comporta exact ca personajele unui serial de televiziune destinat \u00eentregii familii, ceea ce e ca si cum, \u00eentr-un film din seria Batman, eroul s-ar apuca sa care un cos cu rufe murdare la spalatoria cea mai apropiata, sa introduca hainele una c\u00e2te una \u00een masina de spalat, sa seteze un program, sa astepte rabdator, pentru ca apoi sa le puna la uscat pe balcon. Despre cel mai recent film al sau, regizorul Danny Boyle a declarat ca marcheaza un moment de cotitura \u00een cariera lui, dat fiind ca e prima data c\u00e2nd un personaj feminin ocupa prim-planul. Va dati seama ce moment important e asta? Nu. Nu va dati seama, pentru ca nu ati vazut filmul. Daca l-ati… Cite\u0219te mai mult »Nuditatea frontala a imparatului: \u201eTrance\u201c de Danny Boyle<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[9249,150,83],"class_list":["post-16455","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-trance-de-danny-boyle","tag-cinema","tag-film"],"views":1654,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16455","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16455"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16455\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16455"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16455"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16455"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\nMisiunea lui Simon e sa \u00eei predea tabloul lui Franck. Cumva, tabloul se pierde pe drum. Unde, nu se stie, deoarece Simon, care a fost lovit \u00een cap \u00een timpul spargerii, sufera de amnezie. Asa se face ca infractorii fiorosi condusi de Franck nu numai ca \u00eel cruta pe protagonist, tortur\u00e2ndu-l cu deferenta rezervata \u00eendeobste personajelor principale, dar \u00eel \u00eenteleg omeneste, cum s-ar zice, si \u00eencearca sa gaseasca o rezolvare rationala problemei lui. Acea solutie este hipnoza, vazuta ca rezolvare logica, nu ca resursa potentiala \u2013 destul de generoasa, de altfel \u2013 de umor. O solutie similara ar fi fost sa apeleze la un medium, ca \u00een serialul de desene animate \u201eScooby Doo\u201c; poate \u00een \u201eTrance 2\u201c, cine stie.
\nHipnoza este specialitatea lui Elizabeth (Rosario Dawson), care \u00eenchide cercul. Trei experti din trei medii diferite, cu grade extrem de ridicate de specializare. Elizabeth este, asadar, angajata de niste infractori sa rezolve o problema. Desi situatia este radical diferita, modul \u00een care se achita de sarcina primita (dar mai ales modul \u00een care angajatorul se raporteaza la metodele ei) sunt cele ale unui psiholog angajat de directorul unei firme pentru a \u00eembunatati comunicarea institutionala. Sedintele curg una dupa alta, iar Frank si asociatii sai sunt c\u00e2t se poate de receptivi la sugestiile ei: daca mai organiza si un teambuilding, cu treasure hunt si tot tac\u00e2mul, tabloul era complet.
\nUna din terapii \u00eel aduce pe Simon \u00eentr-un laborator cu un soi de tomograf care \u00eei analizeaza undele cerebrale. Cum de are Elizabeth, expert \u00een hipnoza, nevoie de un laborator ultramodern si de unde resurse sa-l echipeze, asta nu mai aflam. Totul e sa ne familiarizam cu o interfata similara cu cea care poate fi gasita pe aproape orice model de tableta (desi ideea e sa ne sara \u00een ochi o anumita marca, una care beneficiaza de ridicol de mult product placement \u00een acest \u201eCapcana mintii\u201c: c\u00e2nd lui Simon \u00eei revine memoria, acesta \u00eesi vizualizeaza la propriu amintirile \u2013 pe o tableta…).
\nLa final, se decide asupra unei chestiuni spinoase (cine sunt personajele pozitive si cine sunt negativii). O data stabilit raspunsul la cea de-a doua \u00eentrebare, negativii sunt pedepsiti exemplar (o tentativa de viol atrage dupa sine un glont \u00een partile moi, \u00een cel mai pur stil rape\/revenge), printr-o serie de executii la care eu cel putin nu prea ma asteptam, dar care probabil erau necesare pentru ca noi, spectatorii, sa simtim ca se apropie finalul (si, \u00een finalul filmelor de actiune, asta trebuie sa se \u00eent\u00e2mple: niste \u00eempuscaturi, niste flacari, niste explozii).
\n\u00cen ciuda acestor eforturi finale, filmul despre hipnoza al lui Boyle are darul de a-ti face pleoapele grele. Singurele lucruri care \u00eeti fac ochii mari sunt, dupa caz, ochii albastri ai lui James McAvoy sau ai lui Vincent Cassel, respectiv vulva lui Rosario Dawson.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"