{"id":16426,"date":"2013-08-29T12:56:35","date_gmt":"2013-08-29T10:56:35","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16426"},"modified":"2013-08-29T12:56:35","modified_gmt":"2013-08-29T10:56:35","slug":"lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-xxi-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-xxi-2\/","title":{"rendered":"Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati \u00een URSS (XXI)"},"content":{"rendered":"

 <\/p>\n

Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.\u00a0<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Copiii din Urali: nascuta \u00een lagarul Sverdlovsk<\/strong><\/p>\n

\n

ELFRIDA CHVOIKA, <\/strong>
\nnascuta RUTTAR<\/strong><\/p>\n

Eu am \u00eenceput sa aflu despre deportare abia c\u00e2nd eram pe la scoala, ca la \u00eenceput, asa mica, nu-ti dai seama. Parintii mei au fost deportati si ei tot \u00een 1945, exact cum i-au luat pe toti. I-au adunat la cinematograf, \u00een Resita, era cinematograf pe vremuri, acolo i-au chemat, dupa ce le-au spus sa-si aduca c\u00e2te ceva pe ei. Si au plecat. Pe-atunci, mama si tata nu se cunosteau. Tatal meu era din Resita, mama la fel. Am\u00e2ndoi erau nascuti aici. \u00centre mama si tata era o diferenta de 12 ani. Tata era mai batr\u00e2n, mama a avut 18 ani c\u00e2nd a luat-o. Deci tata avea 30. El a lucrat lacatus, \u00een uzina, plus ca era si muzicant, \u00een particular. El c\u00e2nta, p\u00e2na la batr\u00e2nete a condus fanfara din Resita. Dupa ce a terminat scoala, ca ei au facut scoala evanghelica, pe vremuri, mama a lucrat si ea putin la un magazin, unde se vindeau tricotaje. Era una, o patroana, care avea un magazin aici, \u00een oras. Noi n-am fost evanghelici, dar acolo a fost scoala. Si acum exista biserica aia, \u00een partea de sus a orasului. Acolo erau scoala, gradinita si cursurile se faceau \u00een limba germana. Nici unul dintre parintii mei nu a avut legatura cu politica. Nici familiile lor, \u00een general. Majoritatea care au fost luati nu au avut nici \u00eenainte, nici dupa, legaturi cu politica.
\nDin familie, acasa <\/strong>
\na ramas doar bunica<\/strong>
\nC\u00e2nd i-a str\u00e2ns a fost jale. Mama era orfana de tata si i-a ramas numai bunica. Si l-au luat si pe fratele mamei, care avea 17 ani. Pe am\u00e2ndoi i-a luat si i-a dus \u00eempreuna. Au venit acasa la bunica, stiau ca sunt doi copii acolo, tineri, si i-au luat. I-au dus la caminul cultural, unde i-au adunat, si acolo i-au tinut o zi p\u00e2na si-au luat c\u00e2te ceva cu ei. Nu le-au zis exact c\u00e2t or sa stea, cum or sa stea. I-au luat si at\u00e2ta tot! Tata a fost singur. A avut o sora, dar ea a ramas \u00een Rom\u00e2nia. Ea era casatorita, tot cu un german, era mai mare, si cine avea copii scapa de deportare. Dar cumnatul meu, sotul matusii mele, a fost si el luat \u00een Rusia. Dar nu cu tata \u00eempreuna, el a fost luat separat. Deci a plecat si el. Si ea a ramas cu fata, cu verisoara mea, care are acum 82 de ani. E verisoara mea, dar ea este cu 20 de ani mai mare ca mine. Dar cumnatul nu a stat mult \u00een Rusia. Cred ca vreo doi sau trei ani. Si apoi i-au dat drumul. Aia care erau bolnaviciosi, ca foarte multi s-au \u00eembolnavit acolo, pe multi i-au trimis \u00eenapoi. N-avea ce sa faca cu ei, nu munceau, nu puteau sa produca nimic, si i-au trimis \u00eenapoi.
\nAu fost luati asa, cum s-ar zice\u2026 Nu stiu ce a fost. \u201eReconstructie \u00een URSS\u201c, asa scrie \u00een cartile de munca ale tuturor. Aveau nevoie de brate de munca si au zis aia ca iau oamenii sa munceasca pentru ei.
\nSi i-au dus cu vagoanele alea care au fost, le ziceau \u201ebou-vagon\u201c, vagoane cu care se transportau animale pe vremuri. Era un frig de le \u00eengheta parul. Ca tot spuneam noi c\u00e2nd eram copii ca e frig. Si zicea mama catre mine: \u201eN-ai avut tu frigul acesta asa, cum l-am avut noi\u201c. \u00cen tren, \u00eesi puneau paturi ca sa-si faca nevoile ca erau gramada, toti, acolo, barbati si femei. Si au ajuns, \u00een lagar, la Sverdlovsk. Exact \u00een inima Uralului.
\nParintii mei s-au \u00eent\u00e2lnit cam \u00een ultimul an, un an jumatate. Cam la urma s-a \u00eent\u00e2mplat. La \u00eenceput, i-au pus separat. Femei cu femei, barbati cu barbati. Deci n-au fost \u00eempreuna.
\nPrima data au fost \u00een lagar la Berezovska, putin \u00eenainte de Sverdlovsk, si dupa aceea, catre sf\u00e2rsit, i-au dus la Sverdlovsk. Mama cunostea multe persoane acolo, vecine de-ale ei, fete care locuisera \u00een Dealul Mare, unde era casa parinteasca a mamei. Si a fost cu prietene de-ale ei din Resita, care au murit \u00eentre timp. Mi-a povestit ca unde le-au dus erau baraci, din lemn. La \u00eenceput, lagarul era \u00eemprejmuit cu s\u00e2rma ghimpata. Si dormeau \u00een paturi supraetajate si primeau zilnic c\u00e2te jumatate de p\u00e2ine pe care de multe ori o m\u00e2ncau goala. Ei si-au adus m\u00e2ncare de-acasa, dar nu suficient. Ca timpul trecea si ei tot acolo au ramas. Se m\u00e2nca ciorba de varza, arpacas fiert, ce le mai dadeau\u2026 Castraveti acri, ciorba, chestii din astea oribile. Zi de zi. Tata, c\u00e2nd s-a \u00eentors \u2013 eram eu mica \u2013 punea mare accent pe m\u00e2ncare: \u201eAm m\u00e2ncat destule, si ierburi, toate minunile acolo\u201c, asa ne zicea.
\nDeportatii nu erau \u00eengrijiti; foarte multi au avut paduchi. Plosnitele mergeau prin camere, noaptea. \u00cemi zicea mama: \u201eAuzeam cum omorau c\u00e2te unul, pocneau insectele\u201c. Era mizerie!
\nParintii au muncit \u00een mina. Deci ei doi nu se cunosteau asa, se cunosteau acolo, din lagar, probabil, \u00eentre ei, dar asa personal, nu. Si nici nu le-au dat voie la \u00eenceput sa comunice \u00eentre ei. Si atunci s-au dus \u00een mina. Mama mi-a zis ca a lucrat la 30 de metri ad\u00e2ncime, \u00een mina de diamant si \u00een mina de aur. Deci ei erau \u00eenc\u00e2ntati pe undeva, ca or sa vada cine stie ce \u00een mina. Dar a fost o mizerie crunta. Jos, acolo, erau niste temperaturi, p\u00e2na la 35-40 de grade plus. Foarte cald! Si afara era un ger naprasnic\u2026
\nCa amintire, pufoaica ruseasca<\/strong>
\nSi le-au dat pufoaice din acelea, vatuite. Cu din astea au venit si pe drum, acasa. Stiu ca tata avea una neagra. \u00cenca o tinea acasa, zicea ca e calduroasa iarna. C\u00e2nd scoteam zapada din curte, el punea pufoaica pe el. Si avea si o caciula cum aveau rusii, cu urechile lasate. Cu asta a venit, ca acolo le primise. Dar el era un tip descurcaret. Dupa mina, el a lucrat si la cules de legume, vara. Facea fel de fel de munci. Ce le-au dat sa faca si rusii.
\nTatal meu s-a descurcat deoarece a \u00eenvatat foarte bine ruseste. Foarte bine. Si acum, dupa revolutie, mai veneau rusii pe la uzina, si \u00eentotdeauna \u00eel chemau pe tata sa vorbeasca acolo, sa traduca, ca si acum stia ruseste! Si eu am facut la scoala limba rusa. Tata cu muzica s-a mai descurcat. A mai c\u00e2ntat, \u00eel mai chemau capitanii rusi care raspundeau de lagar sa le c\u00e2nte si ei se distrau. Si, \u00een timp, s-au \u00eemprietenit. Mama zicea ca daca \u00eeti gaseai un prieten mult mai bine te descurcai. Unii rusi erau destul de brutali. Or fi fost si oameni buni, cum e peste tot.
\nMama a lucrat \u00een mina o perioada, apoi, spre sf\u00e2rsit, a lucrat la bucatarie, unde era mai usor. Si avea si m\u00e2ncare mai buna, daca stai acolo, mai man\u00e2nci si tu c\u00e2te ceva. N-a dus-o chiar at\u00e2t de rau c\u00e2nd a fost \u00eensarcinata.
\nAstia care stiau bine limba rusa \u00eei mai punea sa aiba grija de 2-3 grupuri acolo, \u00een lagar. Uneori sa-i supravegheze, sa raspunda \u00een locul lor, ca multi n-au putut sa-nvete limba. De exemplu, cumnatul lui tata n-a putut sa-nvete limba deloc. Unchiul meu a mai lucrat si la descarcat pe vapor, c\u00e2nd veneau vapoare, \u00een docuri, descarcau marfa, alimente. Ei au facut toate muncile. Unchiul tot cu ei a fost.
\nParintii mei nu s-au \u00eembolnavit acolo. De frig, o raceala poate, dar o boala grava, nu. Nu.
\nNu aveau nimic sa se informeze, primeau din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd c\u00e2te o scrisoare. Pe la \u00eenceput i-au tinut foarte str\u00e2ns, pentru ca ziceau ca ei sunt nemti si din cauza lor a fost razboi. Au crezut ca toti sunt de vina pentru treaba asta. Dar n-au fost! De pretutindeni tot pe nemti i-au deportat. Ca ziceau ca \u00eenainte de a veni ei acolo au gasit, aruncate, la subsolul baracilor, pantofi si haine mici, de copii. Si le-au spus rusii de-acolo, care erau foarte saraci, mai ales dupa razboi, ca au fost polonezi adusi acolo. Si rom\u00e2ni au fost \u00een lagar, sa stiti, nu numai germani.
\nAu trimis scrisori acasa, dar n-au ajuns. La \u00eenceput nu le-a dat voie nimic. Dupa un timp, asa, au mai scris, din Pasti \u00een Craciun, dar nici n-or ajuns toate. <\/strong>
\n\u201eParintii mei s-au cunoscut acolo\u201c<\/strong>
\nDupa cum ziceam, parintii mei s-au cunoscut acolo. Si i-au lasat sa stea \u00eempreuna, tot \u00een lagar, dar era o camera a lor. Asta s-a \u00eent\u00e2mplat catre sf\u00e2rsit. Eu m-am nascut \u00een ’49, \u00een august. Si de Craciun au venit acasa. Nu au fost cununati, abia aici s-au cununat. Si eu am purtat doua nume, si al mamei, si al tatei, \u00een certificatul meu. Eu n-am avut certificat, dar am avut o foaie lunga.
\nMulti copii s-au nascut acolo. Unii au fost colegi cu mine la scoala. \u00centre timp, multi au plecat \u00een Germania. Unul a murit deja. Si multi copii au murit acolo, pentru ca rusii nu te \u00eengrijeau. Topeau gheata si te spalau pe fata. Nu au fost conditii. Nu era spital, era un punct, o infirmerie. Spre sf\u00e2rsit, s-au facut infirmerii ca au fost si alte femei care au nascut. Mama m-a nascut acolo, \u00eentr-o duminica. Si stiti ce se zice? Copiii care se nasc duminica sunt norocosi, asa ziceau babele. Nu prea am fost.
\nSi mie mi-a zis tata ca, deja dupa ce m-am nascut eu, rusii le dadeau drumul sa plece prin localitate. Prin Sverdlovsk. Acum \u00eei zice cum \u00eei zicea \u00eenainte, Ekaterinenburg. Era un oras mare Sverdlovsk-ul. Chiar am vazut la televizor, la nemti, despre patria unde m-am nascut eu. Locuiau pe undeva pe la periferie, ca nu i-au schimbat, tot baracile alea au ramas. \u00censa le mai dadea voie sa plece si afara, liber, asa, o data pe saptam\u00e2na. Si atunci cumparau diverse. Ca tata \u00eemi zicea \u00een copilarie: \u201eTu, acolo, sa stii ca n-ai m\u00e2ncat rau. Noi am cumparat lapte condensat pentru tine, din acela care era foarte hranitor. Tu din acela ai primit. Te-ai tinut mai bine\u201c. Avea bani pentru ca mai c\u00e2nta. \u00cen loc de scutece aveam c\u00e2rpe, zdrente de-acolo. \u00ceti dadea ceva de la spital, dar zdrente, cum sa zic\u2026 Sa-ti faci tu. Nu cred ca le dadeau biberoane. Eu nici n-am folosit, asta stiu, ca n-am avut. Si cine avea piept le dadea sa suga, dar m\u00e2ncarea aia care era, c\u00e2t de \u201ebuna\u201c era, nu prea era consistent. \u00cen general, cam toti copiii s-au nascut \u00een ’49, \u00eenainte nu prea s-au nascut copii. Catre sf\u00e2rsitul perioadei s-au nascut, c\u00e2nd le-au mai dat anumite drepturi.
\nPe tren, la \u00eentoarcere, era sa mor. N-am murit acolo, dar era sa mor la \u00eentoarcere, pe tren… Ei au venit cu trenul, aveau banci deja, nu mai era mizerabil, si tata m-a plimbat pe mine \u00een brate. \u00cencolo-\u00eencoace, ca pl\u00e2ngeam. Si \u00een mijlocul vagonului era un lampas si acela mergea-mergea si odata s-a rupt si mi-a venit mie \u00een fata si aici sus m-a taiat. Eram numai s\u00e2nge pe fata! Si zice: \u201eUite, am adus-o de unde am adus-o si daca o taia sau o lovea la t\u00e2mpla!?\u201c Vedeti, am avut zile. Una. Si a doua. Foarte multi copii au murit \u00een Rusia de boala asta. Erau un fel de bube, pe nemteste le zicea \u201eVierziger\u201c, adica \u201eanii \u201840\u201c; oamenii au pus denumirea asta. Aparea si din cauza schimbarii aerului. Era foarte rece acolo, aici a fost alta clima. S-au \u00eembolnavit si au murit. Erai tot plin de bube. Plina eram, ma m\u00e2ncau, ma scarpinam, \u00eemi curgea s\u00e2nge pe fata, pe m\u00e2ini, \u00eemi puneam manusi pe m\u00e2ini. Nu era varsat de v\u00e2nt, era o boala specifica adusa atunci din Rusia. Si c\u00e2torva colege de-ale maica-mii, prietene din tinerete, le-au murit copiii acolo. Noi am avut aici un medic, un evreu, un medic foarte bun, care mi-a dat doua feluri de alifii si m-a uns, \u00eentr-o zi cu una, \u00eentr-o zi cu alta. Si m-am vindecat. Nu am nici o urma. Nimic nu mi-a ramas. Deci acesta m-a tratat, omul acesta. Ce preparate a avut, nu stiu. Dar acolo au murit multi copii din cauza acestei boli. Si era o boala transmisibila. Ca era o fata, a verisoarei mele, care e mai mare cu un an dec\u00e2t mine, care a luat boala de la mine. Si tot medicul evreu a tratat-o! Era ur\u00e2t de tot, cu bube, cu puroi, vai si-amar! Si omul acela era asa de simpatic, si bun medic, si acela zicea: \u201eBoala asta, eu o sa-i dau de leac\u201c.
\nCertificat de nastere am avut abia aici, \u00een Rom\u00e2nia. Noi am intrat \u00een tara pe la Sighetul Marmatiei; altii au intrat pe la Suceava. Am h\u00e2rtia acasa, foaia de drum. Mai t\u00e2rziu, dupa h\u00e2rtia aceea ne-au dat drepturile.
\nTata s-a angajat, a lucrat p\u00e2na a iesit la pensie. A fost la fanfara, noi am avut fanfara, cerc de opereta, erau foarte multi nemti la Resita, dar multi au plecat. Mama a ramas acasa, ne-a crescut pe noi.
\nCopil c\u00e2nd s-a dus, <\/strong>
\nbarbat c\u00e2nd s-a \u00eentors<\/strong>
\nBunica-mea scria mereu mamei mele: \u201eSa ai grija de fratele tau!\u201c. El a venit \u00eenapoi cu ei, mare c\u00e2t un munte. C\u00e2nd a plecat era mic. Si c\u00e2nd a venit a luat-o \u00een brate pe bunica-mea, din usa, si a ridicat-o \u00een sus. Avea 22 de ani c\u00e2nd a venit \u00eenapoi. El a facut scoala de mecanici, a fost mecanic pe locomotiva, s-a casatorit aici, are un baiat si au plecat \u00een Germania cu 20 de ani \u00een urma si au locuit \u00een Germania. A ajuns bine acolo, \u00een strainatate. El a plecat dincolo, era deja la pensie c\u00e2nd a emigrat si era administrator la trei blocuri, de c\u00e2te patru etaje. A stat \u00een lagar de tranzit, c\u00e2teva luni, p\u00e2na l-au repartizat. Ca toata lumea trebuia sa treaca prin lagarul acela. Si dupa aceea s-a stabilit \u00een Augsburg. Acolo a primit pensie. Si matusa se ducea sa faca curatenie. Ca asa faceau majoritatea la \u00eenceput. Era o firma de proiectari si dupa masa facea curatenie la aia. Sau \u00een familie, era un tip care fusese mare excursionist si cazuse \u00een munti, si traia \u00een scaun cu rotile. \u00cen Rom\u00e2nia, ea fusese contabila si c\u00e2nd a ajuns la v\u00e2rsta pensionarii a primit pensie de batr\u00e2nete. Varul meu a terminat institutul aici si acolo a trebuit sa mai \u00eenvete un an, sa i se recunoasca studiile. Si dupa aceea a lucrat la o uzina.
\nEu am fost din ultima promotie cu 11 clase, la liceu. Dupa aceea a \u00eenceput cu 12 clase. Prima data m-am angajat la Posta, acolo am gasit post, la Telefonie, si de-acolo m-am angajat definitiv la ghiseu. Si acolo am stat 40 de ani.
\nDupa 1990, s-a zvonit ca astia care au fost deportati vor primi ceva din partea statului. Vor primi niste bani. Dar nu s-a primit nimic. Si atunci s-a \u00eenceput la noi cu pensiile astea, cu deportatii, si cu anumite drepturi. Dar asta a fost dupa ’90. \u00cenainte nimic. Eu nu prea am fost materialista. Lucram la Posta si stiam ca-si depun toti dosarele, cei care au fost deportati \u00een Baragan si eu nu mi-am depus p\u00e2na nu mi-a zis cineva. Si mi-am depus foarte t\u00e2rziu. Am 33 de lei, nu-i cine stie ce. Unii au sume destul de frumoase, care au fost deportati si cinci ani. Eu n-am fost, m-au bagat la un an pe mine cum s-ar zice. Si mi-a trebuit h\u00e2rtia aceea cu intrarea \u00een tara, ca sa se vada ca am fost adusa din Rusia.
\nLa noi, la Forumul germanilor din Resita, se fac \u00eentruniri o data pe an. Se aminteste despre suferintele care au fost, altceva nu. Multi copii nici nu pot concepe treburile astea, numai cine a suferit acolo, aceia \u00eenteleg. Aici, la noi, la biblioteca Forumului, se discuta \u00eensa. A venit cineva si ne-a citit o scrisoare, pe care a trimis-o mama ei, din Rusia. A fost emotionant. Au fost si alte femei, mai \u00een v\u00e2rsta. At\u00e2t s-a pl\u00e2ns! Dar n-au vrut sa vorbeasca. Una doar a pl\u00e2ns \u00eentruna. Dupa cinci ani de Rusia, pe unii i-au carat \u00een Germania, si au stat si acolo, vreo 2-3 ani, ca prizonieri. Si abia dupa aceea au venit aici.
\nCopiii ar trebui sa \u00eenteleaga si sa stie c\u00e2t au suferit bunicii si strabunicii lor. Sa nu se mai \u00eent\u00e2mple chestiile astea! Cei mici nici nu ar \u00eentelege sensul, ar lua-o ca pe o lectie de istorie.<\/p>\n

 <\/p>\n

A consemnat Florin-Razvan Miha<\/strong><\/p>\n

\n

\u201eParintii au plecat \u00een deportare si au lasat doi copii acasa…\u201c<\/strong><\/p>\n

\n

METZGER JOHANN<\/strong><\/p>\n

Svabii din Rom\u00e2nia au avut \u00een razboi o situatie deosebita. Ca si pe germanii din Croatia, Ungaria, teritoriul Iugoslaviei, Hitler i-a obligat sa plece \u00een razboi. Celor necasatoriti le-a cerut sa se \u00eenscrie voluntari \u00een Divizia Prinz Eugen, botezata astfel dupa numele printului care a luptat la Viena \u00eempotriva turcilor. Au \u00eencorporat divizia \u00een SS. Au zis ca e alcatuita din voluntari dar oamenii n-au fost voluntari. I-au luat si i-au obligat sa lupte cu partizanii de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Acestia au fost tinerii necasatoriti, Cei care-au fost casatoriti, asa cum a fost tatal meu, au luptat \u00een Armata Rom\u00e2na. Rom\u00e2nii au fost aliati cu Hitler. \u00cen istoria de dupa razboi nu s-a mai spus acest lucru asa cum ar fi trebuit.
\nEu i-am avut deportati pe am\u00e2ndoi parintii. Au fost casatoriti. Aveau doi copii \u2013 unul nascut \u00een \u201936, altul \u00een \u201937. Au ramas copiii acasa cu bunica. Nu ma pot exprima asa de bine. Am plecat de 30 de ani din Rom\u00e2nia… Mamele noastre, a mea si a lui Stefan (se refera la Stefan Mlynarzek intervievat cu acelasi prilej \u2013 n. ed.), au venit \u00eempreuna din Rusia. El s-a nascut \u00een Germania atunci. Mi-a povestit mama ca 40 de zile au calatorit din S\u00e2nandrei p\u00e2na \u00een URSS. Si au lucrat la constructii, au facut baraje… Eu stiu ce baraje au facut pe-acolo?… Ca faceau o saptam\u00e2na la baraj, venea apa de sus si lua totul. Si iar trebuiau sa se apuce de construit. Ca mesterul Manole. Zicea mama, ca tata nu mi-a povestit. Chiar daca am \u00eentrebat, nu mi-a raspuns. Zicea: \u201eGata s-a sf\u00e2rsit.\u201c Dar poate ca nu mi-au spus nu pentru ca ei considerau ca nu mai are rost sa se g\u00e2ndeasca acolo, ci pentru ca era comunism. I-a fost frica sa povesteasca. Povesteai copiilor, ei povesteau cine stie ce si cine stie unde, cum era totul \u00eemp\u00e2nzit… Eu m-am nascut dupa ce-au revenit parintii din deportare.
\nParintii mei au fost tarani. Au avut pam\u00e2nt. Nu mult dar au avut. C\u00e2nd i-au deportat, i-au dus \u00eempreuna. I-au luat si au calatorit \u00eempreuna. Dar nu stiu cum au stat acolo, \u00een lagar. Mamele noastre c\u00e2nd s-au despartit nu au avut voie sa se \u00eentoarca acasa. Le-au spus \u2013 voi sunteti nemti, ram\u00e2neti \u00een Germania. Mama nu a avut voie sa vina acasa la copiii ei. Nu cumva sa povesteasca acasa ce e pe acolo. Ea a vrut \u00eensa sa vina \u00een Banat. N-a stiut ca nu mai are pam\u00e2nt, nu mai are casa. A vrut ca orice mama sa revina la copii. Si au prins-o la granita la Graz, \u00eenainte de a ajunge \u00een Rom\u00e2nia. \u201eEu am stiut ca am copii, ca am casa, ca am pam\u00e2nt, ca sunt taranca si trebuie sa muncesc….\u201c, a zis ea. Au fost mai multi cei care au vrut sa se \u00eentoarca asa ca ea. I-au prins si i-au adus \u00eenapoi \u00een Germania. Stiu ca ea a facut de trei ori lucrul acesta. Si abia ultima data, a treia oara, a reusit. Si-atunci nu stiu cum a fost, stiu doar ca a trebuit sa anunte cum si cu cine a venit. Nici nu stiu \u00een ce an a ajuns acasa. Stiu ca tata a sosit \u00een urma ei.
\nNu peste tot lucrurile au fost ca aici. Cu svabii din Banatul s\u00e2rbesc a fost si mai rau, La sf\u00e2rsitul razboiului, s\u00e2rbii au fost mult mai agresivi. I-au omor\u00e2t pe etnicii germani de acolo. Pe cei care-au scapat, i-au bagat imediat \u00een lagare. Acolo, la ei. Iar cei care n-au fost \u00een lagare, au trebuit imediat sa fuga de frica sa nu fie ucisi. I-au omor\u00e2t s\u00e2rbii, partizanii. Si c\u00e2nd au c\u00e2stigat comunistii, au trebuit sa fuga. De aceea \u00een S\u00e2rbia nici macar nu prea au mai ramas nemti. Dar aici, la noi nu a fost asa. Nu au fost asa de agresivi. A fost un mare avantaj c\u00e2nd am plecat \u00een Germania ca noi am stiut sa vorbim, si am stiut sa scriem \u00een limba germana. Eu am plecat \u00een \u201975. Toti cei care au plecat \u00een Germania din Rusia nu stiau. Mai sunt unii care vorbesc limba germana veniti din foste tari comuniste. Dar stiu numai din familie. Nu stiu sa scrie. Pentru noi a fost un mare avantaj ca a fost asa \u00een Rom\u00e2nia.
\nPe mine nu m-a \u00eentrebat nimeni \u00eensa la scoala sau pe unde-am fost, ce-au facut parintii, daca au fost sau nu deportati sau ce-au facut ei \u00een deportare. \u00cen scoala a fost sectie rom\u00e2na, sectie germana dar acolo nu a fost vorba ca au fost parintii deportati.
\nDupa ce-au venit din deportare, parintii mei au lucrat la colectiv. Pam\u00e2nt nu mai aveau. Au ramas si au lucrat \u00een colectiv p\u00e2na la capat. Nu au mai facut alta calificare. Daca tata s-a nascut \u00een 1911 a considerat ca e de ajuns \u2013 au meseria de taran pentru toata viata. Ce era sa faca?! La 50 de ani ce sa mai faci? Noi am facut scoala care cum a putut. Bine daca au fost parintii tarani era cam greu ca un copil sa ajunga la universitate. Am facut scoala generala de 8 ani, si scoala profesionala la Arad. Am lucrat la Arad. \u00cen Germania m-au facut maistru. Pentru noi a fost bine ca am vazut doua sisteme \u2013 sistemul comunist si sistemul democratic. Are si ala problemele lui. Ai de lucru, ai bani… Multi svabi plecati de aici nu au putut sa se adapteze. Au \u00eenca probleme cu adaptarea. Unii cred ca daca \u00eesi cumpara o masina mare, e semn ca s-au adaptat. Altii au venit si-au zis: \u201eEu nu mai pot sa vorbesc limba svabeasca sau limba rom\u00e2neasca.\u201c Si asta iar voia sa \u00eensemne ca ei s-au adaptat foarte bine \u00een Germania. Si cum a scris Herta M\u00fcller \u2013 c\u00e2t de ur\u00e2t a fost aici… Au r\u00e2s colegii de lucru \u00een Germania: \u201eMai, cum era la voi, c\u00e2nd duceati mortul la cimitir cu caruta trasa de vaca?!\u201c Dar asta s-a \u00eent\u00e2mplat si \u00een Germania, \u00een Bavaria, \u00een primul razboi mondial. Au scris ziarele, au publicat fotografie. Am luat o carte de la S\u00e2nandrei cu o fotografie ce arata ca \u00een sat era o caruta frumoasa, cu ferestre negre, anume pentru dus mortii la cimitir. Fiecare comuna avea asa ceva. De unde-am venit eu, n-a fost cum scrie Herta M\u00fcller.
\nDar de astia, de svabii din S\u00e2rbia… Noi avem svabi si \u00een Brazilia. Avem cinci sate de svabi din Banat \u00een Brazilia. Au fost svabi din S\u00e2rbia fugiti si \u00een Austria. Sunt si c\u00e2teva familii din Banatul rom\u00e2nesc. Si au cautat, prin Crucea Rosie, care tara \u00eei ia. Tara care are nevoie de oameni buni la lucrat pam\u00e2ntul. La fel venisera \u00een urma cu sute de ani stramosii din locurile de bastina \u00een Estul Europei. Brazilienii au fost \u00een aceasta situatie si dupa al doilea razboi mondial. Si s-au dus 500 de familii de svabi emigrati din Est. Statul brazilian le-a asigurat ogoare acolo. Nu a fost asa mult dar a fost loc destul. Acuma, \u00een ianuarie au \u00eemplinit 60 de ani de c\u00e2nd au mers acolo. Si au 120 000 de hectare de pam\u00e2nt. Am fost de trei ori acolo. Acolo brazilienii au spus ca nu poti sa cultivi mare lucru. Si svabii au spus ca fac ei. Si au facut. Brazilienii au mai baut, au mai v\u00e2ndut un hectar. Si svabii au cumparat. \u00cen jur de 100 km patrati e tot pam\u00e2ntul cumparat de ei.<\/p>\n

 <\/p>\n

A consemnat Lavinia Betea<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

  Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.\u00a0   Copiii din Urali: nascuta \u00een lagarul Sverdlovsk ELFRIDA CHVOIKA, nascuta RUTTAR Eu am \u00eenceput sa aflu despre deportare abia c\u00e2nd eram pe la scoala, ca la \u00eenceput,… Cite\u0219te mai mult »Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati \u00een URSS (XXI)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8364,8363],"class_list":["post-16426","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-deportati-in-urss","tag-germanii-din-romania"],"views":994,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16426","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16426"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16426\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16426"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16426"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16426"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}