<\/p>\n
\u00cen zilele demisiei lui Benedict al XVI-lea circula zvonul ca papa era pe cale sa publice o enciclica. Despre aceasta enciclica s-a presupus ca nu va mai vedea niciodata lumina zilei. Unele voci se \u00eentrebau daca nu cumva Benedict a fost obligat sa demisioneze tocmai pentru ca aceasta enciclica sa nu fie publicata. Nici cei mai optimisti dintre vaticanologi nu credeau ca o sa aflam vreodata ce a vrut Ratzinger sa spuna \u00een privinta credintei. <\/p>\n NOTE:<\/strong> \u00cen zilele demisiei lui Benedict al XVI-lea circula zvonul ca papa era pe cale sa publice o enciclica. Despre aceasta enciclica s-a presupus ca nu va mai vedea niciodata lumina zilei. Unele voci se \u00eentrebau daca nu cumva Benedict a fost obligat sa demisioneze tocmai pentru ca aceasta enciclica sa nu fie publicata. Nici… Cite\u0219te mai mult »Lumen Fidei. Testamentul spiritual al lui Benedict al XVI-lea<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9224,2901,9223],"class_list":["post-16424","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-benedict-al-xvi-lea","tag-binele-comun","tag-teologia-civila"],"views":914,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16424","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16424"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16424\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16424"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16424"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16424"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\nMostenirea lui Joseph Ratzinger<\/strong>
\nNimeni nu se astepta ca Francisc sa publice acest text, \u00een mare parte, exact asa cum el a fost g\u00e2ndit de Benedict. Problematica si stilul textului de fata \u00eei apartin fostului papa, iar referintele citate, de la Bonaventura, subiectul doctoratului lui Joseph Ratzinger, p\u00e2na la Wittgenstein, sunt si ele martore ale contributiei fostului suveran pontif la acest text. Tema credintei vine sa completeze ciclul enciclicelor asupra marilor virtuti teologale: credinta, nadejdea si dragostea, subiectele celorlalte enciclice scrise de Benedict: Deus caritas est, Spe salvi si Caritas in veritate. De altfel, la lansarea enciclicei a fost mentionata contributia lui Benedict la acest text. Introducerea, \u00een schimb, \u00eei apartine papei Francisc, iar aici stilul difera, si textul trimite la mostenirea lasata de fostul suveran pontif, dar si la Conciliu Vatican II; aceasta mostenire e una care are, fara doar si poate, \u00een centrul sau temele credintei.
\nNu este prima oara \u00een istoria Bisericii Catolice c\u00e2nd un papa nu reuseste sa publice o enciclica. S-a \u00eent\u00e2mplat adeseori ca moartea papilor sa surprinda enciclice neterminate. Unele au fost recuperate de noul papa, altele s-au pierdut \u00een negura istoriei. Noutatea \u00een situatia de fata este data de faptul ca Francisc a ales sa marcheze continuitatea cu predecesorul sau semn\u00e2nd o enciclica g\u00e2ndita de un papa ce este \u00eenca \u00een viata. Acest gest intra perfect \u00een continuitatea ministerului petrin.
\nO enciclica este semnata de papa, dar ea poate fi o opera colectiva; papa poate cere unor teologi sa lucreze la scheme care sa inspire acel text. Textul poarta semnatura papei pentru ca el este garantul \u00eenvataturilor de credinta, dar o enciclica nu are pretentia de a fi o opera originala a unui singur autor. Joseph Ratzinger s-a aratat \u00eenca o data a fi \u201eun simplu si umil lucrator \u00een via Domnului\u201c, asa cum el \u00eensusi s-a definit \u00een ultima sa predica. A pregatit mesajul si l-a lasat mostenire noului papa. Putem vedea aceasta prima enciclica a lui Francisc ca fiind asumarea testamentului spiritual al lui Benedict.
\nLumina credintei<\/strong>
\nTema Lumen Fidei este una profund teologica: lumina credintei. Multe enciclice se pierd uneori \u00een limbajul de lemn al birocratiei vaticane, fiind reluari ale unor teme pastorale deja cunoscute. Nu este cazul cu aceasta encicilica, \u00een care vedem desfasur\u00e2ndu-se o g\u00e2ndire vie. Spre finalul textului, sesizam si c\u00e2teva elemente sociale subordonate elementului central al credintei, care este prezentata ca o lumina menita sa orienteze \u00eentregul drum al existentei umane. Credinta este pusa de-a lungul encicliei \u00een legatura cu diverse aspecte ale istoriei sacre, plec\u00e2nd de la momentul \u00eent\u00e2lnirii dintre Avraam si Dumnezeu, trec\u00e2nd prin momentul Moise si ajung\u00e2nd la Hristos, care este mediatorul nostru \u00een relatie cu Dumnezeu, cel care, la fel ca specialistul \u00een diverse domenii (arhitectul, farmacistul), este expertul nostru \u00een materie de teologie; traind \u00eempreuna cu Hristos luam parte la relatia sa cu Tatal (1). Nu pot prezenta \u00eentr-un simplu articol toate aspectele acestei scrieri bogate, de aceea am ales sa discut, \u00een cele ce urmeaza, c\u00e2teva din problematizarile legate de credinta care mi-au atras \u00een mod special atentia. Am spicuit, prin urmare, c\u00e2teva dintre definitiile credintei.
\n1. Credinta nu este idolatrie! Enciclica \u00eencepe prin a preciza ce nu este credinta, cu o foarte percutanta analiza a idolatriei, unde ni se descopera ca aceasta nu este niciodata altceva dec\u00e2t o deificare si o sacralizare a omului prin intermediul idolului: \u201e\u00cen locul lui Dumnezeu preferam sa adoram un idol, pentru ca \u00een cazul idolului putem sa \u00eei fixam chipul, chip care ne este cunoscut pentru ca este opera noastra… \u00centelegem atunci ca idolul este un pretext pentru a se plasa pe sine \u00eensusi \u00een centrul realitatii, \u00een adorarea operei propriilor m\u00e2ini.\u201c (2) Idolul este, deci, o falsa mediere \u00eentre noi si noi \u00eensine, opun\u00e2ndu-se adevaratului Mediator, cel care poate face trecerea \u00eentre eul uman si Tu-ul divin. Atunci c\u00e2nd omul nu crede \u00een Dumnezeu sf\u00e2rseste totdeauna prin a acorda \u00eencrederea sa unui idol, indiferent de fata si numele pe care acest idol le ia.
\n2. Credinta presupune participarea la adevar, si nu doar o traire subiectiva. Plec\u00e2nd de la comparatia facuta de Wittgenstein \u00eentre actul credintei si cel al \u00eendragostirii (3), papa opune acestei viziuni una diferita, potrivit careia credinta trebuie sa fie fundamentata pe adevar, si nu doar pe o traire inconstanta, asa cum sugera filosoful austriac. Encicilica depl\u00e2nge faptul ca \u00een societatea noastra ideea existentei unui adevar este corelata cu cea de fanatism si cu cea de totalitarism. Frica de fanatism a dus la eliminarea conceptului de adevar din discursul public (4). Dar adevarul nu poate fi doar unul al tehnicii, el presupune asumarea unei traditii si a unei memorii, \u00een lipsa careia nu se pot constitui personalitatile morale ale indivizilor.
\n\u00cemi pare ca aceasta enciclica \u00eencerca sa schimbe paradigma dominanta astazi, \u00een ceea ce priveste credinta, potrivit careia aceasta este corelata cu subiectivitatea si cu opiniile subiective. \u00centr-o lume secularizata, inclusiv practicantii se raporteaza la aceasta viziune asupra credintei. \u00cen locul vechii viziuni, textul propune sa \u00eentelegem prin credinta o adeziune la o conceptie despre lume purtata de o \u00eentreaga traditie ecleziastica. Avem aici doua elemente separate: asumarea unei traditii si \u00eempartasirea de tip comunitar a unei credinte.
\nCredinta si iubire<\/strong>
\n3. Credinta este iubire. Chiar daca Sf. Pavel le defineste ca fiind virtuti teologice diferite, cele doua nu pot fi separate, la fel ca fata si reversul unei monede. Credinta si iubirea sunt menite sa formeze comunitati, iar aceste comunitati nu pot avea un fundament \u00een afara adevarului. At\u00e2t iubirea, c\u00e2t si credinta sunt propedeutica la cunoasterea celuilalt, uman sau divin. Iubirea aduce cu sine o cunoastere noua asupra lumii, caci ea presupune largirea perspectivei prin includerea viziunii pe care celalalt o are asupra lumii. Experiment\u00e2nd dragostea lui Dumnezeu \u00eentelegem planul sau si ne \u00eencredintam lui. Chiar cunoasterea adevarului, ca sa nu devina oprimanta si impersonala, are nevoie de iubire.
\n\u201eIubirea \u00eensasi este o cunoastere, ea poarta cu ea o logica noua. Este vorba de o maniera relationala de a vedea lumea, care devine cunoastere \u00eempartasita, viziune \u00een viziunea celuilalt si viziune comuna asupra tuturor lucrurilor.\u201c (5) Aceste r\u00e2nduri, g\u00e2ndite pentru a vorbi despre iubirea de Dumnezeu, pot servi si pentru una dintre cele mai romantice definitii ale vietii de cuplu, \u00een care barbatul si femeia cunosc realul unul prin ochii celuilalt.
\n4. Credinta trebuie sa fie un gest public. Daca aceasta enciclica este prima enciclica din istoria bisericii care \u00eel citeaza pe Wittgenstein, fac\u00e2nd asadar apel la definitii ale credintei provenite din filosofia actuala, ea face un pic mai mult dec\u00e2t sa utilizeze o referinta la moda. Intuitia \u00eemi spune ca \u00een acest pasaj Ratzinger a adaptat argumentul pe care Wittgenstein \u00eel foloseste pentru a arata imposibilitatea unui limbaj privat (6) pentru a sustine imposibilitatea unei credinte private. \u201eEste imposibil sa crezi singur. Credinta nu este doar o optiune individuala la care credinciosul adera \u00een interioritatea sa, nu este o relatie izolata \u00eentre \u201eeul\u201c credinciosului si \u00abTu-ul\u00bb divin, \u00eentre subiectul autonom si Dumnezeu. Prin natura sa ea se deschide catre \u00abnoi\u00bb, si apare totdeauna \u00een comunitatea Bisericii. (7)\u201c. La fel cum limbajul nu este posibil \u00een interioritate si \u00een singuratate, nici credinta nu este posibila \u00een singuratate, comunitatea este esentiala \u00een ambele cazuri. Wittgenstein sustine ca, atunci c\u00e2nd vorbim ,o facem potrivit unui sistem de reguli, trebuie sa existe o modalitate de a determina daca am respectat o regula sau nu, or acest lucru presupune existenta unui arbitru exterior, care nu ar putea exista \u00een cazul vorbitorului unui limbaj privat. Nu degeaba Hristos este numit Logosul sau Verbul.
\nAceasta analogie nu este dezvoltata \u00een textul enciclicei mai mult dec\u00e2t am aratat mai sus, probabil ca nu era cazul, \u00een paginile unui document care nu este dedicat exclusiv filosofilor, dar ea poate fi dusa usor mai departe, arat\u00e2nd ca acea comunitate ce verifica daca au fost respectate regulile este comunitatea bisericii. La prima vedere, am putea spune ca aceasta remarca este usor orientata catre protestanti, care au privatizat sensul credintei. Observam \u00eensa ca protestantii, la r\u00e2ndul lor, se reunesc \u00een comunitati ecleziastice; putem asadar presupune ca el se \u00eendreapta mai degraba \u00eempotriva noilor forme de religiozitate, \u00eentr-o lume secularizata: a opiniilor care profeseaza o credinta interioara \u00eentr-o forma de divinitate. Pentru ca aceste opinii sunt incapabile sa defineasca precis aceasta credinta, ele sunt si incapabile sa formeze comunitati.
\nPoate parea ciudat ca o religie care pune accentul pe relatia particulara pe care orice om o are cu Creatorul sau sa nege posibilitatea unei credinte care sa fie strict o relatie \u00eentre eul uman si Tu-ul divin. Comunitatea este necesara \u00eensa pentru a evita erorile si iluziile. Ce anume este mai usor supus iluziei dec\u00e2t ceea ce nu poate fi testat si verificat? Integrarea \u00eentr-o comunitate eccleziala care \u00eempartaseste un acelasi Credo este testul pe care credinta mea trebuie sa \u00eel treaca pentru a fi validata drept autentica.
\nTeologia civila: Ofensiva \u00eempotriva secularizarii<\/strong>
\nDaca exista o idee care se repeta \u00een forme diverse \u00een aceasta enciclica este ideea legata de caracterul public al credintei, de caracterul ei \u00een mod necesar comunitar, de opozitia fata de credinta privata, insist\u00e2ndu-se asupra legaturii care exista \u00eentre credinta si binele comun al unei comunitati. Aceasta insistenta plaseaza temele credintei \u00eentr-o perspectiva de teologie politica, perspectiva ce se opune secularizarii spatiului public. \u201eCredinta se pune \u00een serviciul concret al justitiei, al dreptatii si al pacii.\u201c (8) Interesul si frica sunt incapabile sa tina oamenii \u00eempreuna pe termen lung, doar bucuria prezentei celuilalt este capabila sa creeze o adevarata comunitate (9). Potrivit enciclicei, credinta poate fi o baza stabila si pentru cetatile terestre, nu doar pentru aceea celesta, iar exemplele alese pentru a ilustra acest lucru provin din Vechiul Testament, unde distinctia politic-religios-juridic aproape ca nu se poate face.
\nModernitatea a \u00eencercat sa construiasca o fraternitate plec\u00e2nd de la egalitate, dar experientele de p\u00e2na acum ne-au arata ca acest lucru este imposibil \u00een afara unei referinte la un Tata comun (10). Prin urmare, \u00een fata esecului societatii moderne de a oferi un bine comun tuturor cetatenilor sai credinta se propune ca lumina capabila sa \u00eembogateasca zidirea unei cetati unde oamenii ar putea trai \u00eempreuna (11). Modernitatea a pretins religiei sa ram\u00e2na \u00eentre zidurile bisericilor. Biserica catolica nu s-a adaptat niciodata acestei cerinte, iar azi teologia civila este noua sa forma de defensiva \u00een fata esecului modernitatii politice de a asigura binele comun promis.
\n\u00cen final, ar trebui adaugat ca lectura acestei enciclice ar fi un c\u00e2stig si pentru ortodocsi sau protestanti, \u00eentruc\u00e2t ea nu propune o viziune exclusiv catolica. Chiar daca referintele teologice provin mai repede din spatiul occidental (Augustin, Bonaventura, Toma), tema enciclicei si tratarea ei nu au nimic care sa \u00eei \u00eendeparteze pe cei de alte confesiuni. \u00centr-un final, ceea ce \u00eei poate pune laolalta pe crestini este exact credinta \u00een Hristos.<\/p>\n
\n1. Papa Francisc, Enciclica \u201eLumen Fidei\u201c, publicata pe 29.06.2013, accesata pe situl http:\/\/www.vatican.va\/holy_father\/francesco\/encyclicals\/documents\/papa-francesco_20130629_enciclica-lumen-fidei_fr.html
\n2. Ibidem, p. 13
\n3. Ibidem, p. 27
\n4. Ibidem, p. 25
\n5. Ludwig Wittgenstein, \u201eCercetari filosofice\u201c, Ediura Humanitas, 2004, pp. 243-315.
\n6. Ibidem, p. 39
\n7. Ibidem, p. 51
\n8. Idem.
\n9. Ibidem, p. 54
\n10. Ibidem, p. 50, Ibidem p. 54
\n11. Ibidem, p. 50<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"