<\/p>\n
Marele meu Profesor D.D. Rosca, la unul dintre exemplarele lui Cursuri de Istoria Filosofiei, a formulat enuntul \u201eDaca o idee este g\u00e2ndita p\u00e2na la capat, ea poate fi si exprimata cu suficienta claritate\u201c. De altfel, cursurile pe care le tinea (sus-tinea) erau ele insele un model de claritate a expresiei si de precizie a termenilor. Enuntul lui D.D. Rosca poate fi dezvoltat, dar, ascult\u00e2nd indemnul lui Aristotel, sa incepem cu precizarea termenilor, in acest caz cu adjectivul \u201eclar\u201c.
\nCa si in toate celelalte cazuri, \u201eDictionarul\u201c lui Vasile Breban defineste intelesul cuvintelor pe niveluri, de la simplu catre complex, de la fizic catre meta-fizic. Astfel, primul inteles al cuv\u00e2ntului \u201eclar\u201c este \u201ecare se distinge bine; limpede, pur, transparent; (despre aer, cer) senin, luminos\u201c. Al doilea inteles ram\u00e2ne tot pe plan fizic, dar angajeaza sonoritatea lumii: \u201e(despre sunete, voce) care rasuna distinct\u201c. Cu al treilea inteles urcam p\u00e2na la Idee, la g\u00e2nd, asadar in mediul meta-fizic, unde avem sensurile: \u201eusor de inteles; lamurit; evident\u201c. Constantin Noica afirma ca noi oamenii trebuie sa ne \u201elamurim\u201c nu numai g\u00e2ndurile, ci si trupurile, daca tot exista expresia populara \u201elamura trupului\u201c. Intelesul cuv\u00e2ntului \u201eclar\u201c este relativ clar inca la nivelul vorbirii comune, de unde si expresiile \u201eclar ca apa limpede\u201c sau \u201eclaritate de cristal\u201c. Un echivalent recent al claritatii este transparenta, care poate fi si a ferestrei, dar si a unui proiect politic.
\nAntonimul lui \u201eclar\u201c il da cuv\u00e2ntul \u201eobscur\u201c. Si el este definit mai int\u00e2i pe plan fizic, unde avem: \u201elipsit de lumina, intunecos\u201c. Dar al doilea inteles urca in meta-fizic, in Idee, respectiv in g\u00e2nd, care poate fi \u201enedeslusit, nelamurit, greu de inteles, neclar\u201c. In sf\u00e2rsit, marginal, cuv\u00e2ntul \u201eobscur\u201c mai inseamna si \u201enecunoscut sau putin cunoscut; fara merite sau calitati deosebite\u201c. In limbajul nostru, al treilea inteles tine de fundalul anonim, nu de relieful personalizat.
\nDaca ne intoarcem acum la enuntul lui D.D. Rosca, vom recunoaste ca este mai putin clar ce anume este o idee, respectiv un g\u00e2nd. Chiar \u201eDictionarul\u201c invocat ne ofera mai multe sensuri, inc\u00e2t riscam sa ne incurcam intre ele. Vom spune deci simplu, potrivit primului sens din \u201eDictionar\u201c, ca o idee sau un g\u00e2nd este \u201eun produs al g\u00e2ndirii\u201c, deci nu al imaginatiei sau al sensibilitatii afective. De altfel, la nivelul vietii cotidiene, recunoastem relativ repede daca cineva are sau nu are o idee. Daca nu o are, el se afla doar \u201ein treaba vorbei\u201c, cum ar spune cronicarul. Dar, cu referinta la idee, trebuie sa facem distinctia intre gradele de profunzime ale diverselor idei, iar aici ne int\u00e2lnim cu dubletul \u201eprofund\u201c \u2013 \u201esuperficial\u201c, respectiv \u201ede ad\u00e2ncime\u201c \u2013 \u201ede suprafata\u201c.
\nCombin\u00e2nd dubletele clar-obscur si profund-superficial ajungem la o tipologie cu cel putin patru alternative:
\n1) Exista idei care sunt exprimate obscur, dar sunt profunde. Este cazul lui Heraclit, invocat chiar de catre D.D. Rosca. Heraclit era numit si \u201eobscurul din Efes\u201c. Socrate insusi, t\u00e2nar fiind, l-a citit pe Heraclit, iar marturisirea lui este impresionanta, inclusiv prin profunzimea si claritatea ei. Dupa lectura cartii lui Heraclit, Socrate ne spune ca ceea ce a inteles din textul lui Heraclit este excelent, iar ceea ce nu a inteles presupune ca este la fel de excelent, numai ca trebuie sa fii \u201eun inotator din Delos\u201c pentru ca intr\u00e2nd in profunzimea lui Heraclit sa iesi cu bine din ea. Inotatorii din Delos erau sportivii de performanta care puteau traversa inot\u00e2nd, pe sub apa, intreaga str\u00e2mtoare a Bosforului. In interpretarea lui D.D. Rosca, aceasta \u201eprofunzime obscura\u201c sau \u201eobscuritate profunda\u201c se datoreaza faptului ca g\u00e2ndirea lui Heraclit era at\u00e2t de ad\u00e2nca si de noua, inc\u00e2t ea nu putea fi exprimata prin conceptele proprii timpului sau cultural. De aceea, el a recurs la expresii sibilinice si la metafore. Este interesant ca D.D. Rosca il includea si pe Hegel in aceasta prima clasa, autorul \u201eStiintei logicii\u201c fiind cunoscut pentru \u201ecarapacea\u201c conceptelor sale. Dar, D.D. Rosca l-a studiat profund pe Hegel, altfel nu putea scrie teza de doctorat \u201eInfluenta lui Hegel asupra lui Taine\u201c, teza de valoare si de referinta europeana, citata si azi. Si nu putea face, evident, excelenta traducere a lui Hegel in rom\u00e2neste. Aici D.D. Rosca marturiseste ca, aproape impenetrabile la prima lectura (de unde si metafora cu \u201ecarapacea\u201c), Hegel devenea tot mai clar dupa ce treceai sub \u201ecarapacea\u201c conceptelor sale. De altfel, Hegel foloseste cuvintele din limbajul comun, numai ca le coreleaza in constructii sintetice (\u201eblocuri lexicale\u201c), pentru a reliefa sensuri noi, necunoscute. Este vorba, asadar, de o \u201eobscuritate\u201c aparenta, una de suprafata si provizorie.
\n2) Exista idei care sunt si profunde dar sunt si clar exprimate. Aici ne int\u00e2lnim cu modelele clasice, clasicismul fiind inteles, in acest caz, ca un acord optim, respectiv ca un echilibru intre continut si forma, intre un sens si expresia lui. Galeria modelelor merge aici de la Aristotel, prin Toma din Aquino si Kant, p\u00e2na la Bergson sau Hartmann. Goethe marturisea ca atunci c\u00e2nd citeste o pagina din Kant are senzatia ca \u201eintra intr-o camera luminoasa\u201c. Dar modelul exemplar este aici Descartes, care si face filosofia ideilor \u201eclare si distincte\u201c. C\u00e2ndva, Constantin Noica m-a intrebat cu o unda de repros: \u201eCe tot ai cu Aristotel, este mai bine sa-l ad\u00e2ncesti pe Platon!\u201c. A fost unul dintre putinele puncte in care nu am cazut de acord. Pentru mine, Aristotel a fost si ram\u00e2ne la fel de profund ca si Platon, dar beneficiaza in plus de claritatea de cristal a expresiei, de simtul gradelor si al nuantelor estimate exact, care la Platon sunt sau implicite, sau exprimate metaforic.
\n3) Exista idei superficiale, plutind peste \u201esuprafata lucrurilor\u201c, care sunt insa exprimate foarte clar. Post-modernismul, care reduce oricare entitate la \u201esuprafata\u201c ei, fie ea si semnificativa, intra in aceasta categorie. Dar intra aici si cercul aproape fara circumferinta al cliseelor, al \u201elocurilor comune\u201c. Cine \u201eg\u00e2ndeste\u201c in clisee, de fapt nu g\u00e2ndeste cu adevarat. I se pare doar lui si celor de o seama cu el ca g\u00e2ndeste. Este si comod si fara riscuri sa preiei \u201emonezile curente\u201c care circula usor si repede pe \u201epiata vorbirii si g\u00e2ndirii\u201c, in loc sa faci efortul de a ajunge la un g\u00e2nd nou, mai ales intr-o situatie noua. Asa numitul \u201elimbaj de lemn\u201c nu este altceva dec\u00e2t expresia unei \u201eg\u00e2ndiri de lemn\u201c, a unei g\u00e2ndiri \u201einlemnite\u201c sau \u201eintepenite\u201c. Si, ca sa iasa din \u201eintepenire\u201c, ea devine foarte adesea doar \u201eintepata\u201c. Pe urmele excelentei carti \u201eLimbajul de lemn\u201c, se considera ca acest limbaj functiona doar \u201epe vremea comunistilor\u201c. Daca este folosita metafora cu \u201elemnul (in pofida devastarii padurilor), se poate observa ca \u201elimbajul de lemn\u201c a fost doar inlocuit cu un alt limbaj, unul de \u201eneo-lemn\u201c. Doar cuvintele se schimba, cliseele ram\u00e2n si nu se mai stie daca oamenii folosesc cliseele sau ele ii folosesc pe ei. In acest sens, este si nu este surprinzatoare frecventa cu care Victor Ponta, spre exemplu (si nu numai d\u00e2nsul, desigur), foloseste cuv\u00e2ntul \u201eclar\u201c. Dar frecventa cuv\u00e2ntului \u201eclar\u201c nu poate masca lipsa de claritate a ideii care nu este cristalizata. De aceea, ascultatorul sau cititorul, dupa c\u00e2teva secvente verbale, mai mult sau mai putin coerente, nu poate sa spuna dec\u00e2t ca \u201ee clar ca nu-i clar\u201c.
\n4) Nu putea lipsi din tipologie, ba chiar este foarte frecventa pe \u201epiata g\u00e2ndirii si vorbirii\u201c, situatia in care expresia este obscura, hermetica, insa sub ea gasim o palida idee, absolut superficiala sau nu gasim nici un fel de idee, ci numai iluzia ei. Se pleaca de la premisa psihologica falsa, potrivit careia cu c\u00e2t esti mai \u201ehermetic\u201c cu at\u00e2t esti mai profund. Situatia, chiar \u201ebogata\u201c fiind, ia cele mai variate ipostaze, care se distribuie intre \u201epretioasele ridicole\u201c, cu limbajul lor \u201epasaresc\u201c, si limbajul \u201eaiurit\u201c al interpretilor si comentatorilor care, incerc\u00e2nd sa ne spuna totul, reusesc sa nu ne spuna dec\u00e2t nimicuri. Aici intra, desigur, si \u201eBetia de cuvinte\u201c teoretizata de catre Titu Maiorescu.
\n5) Aceasta tipologie se intersecteaza partial cu o distinctie pe care Tudor Vianu o face in \u201eEstetica\u201c sa, cu referinta la forma de expresie. Oricare expresie (verbala sau non-verbala) are o dubla functie: una tranzitiva, intruc\u00e2t ea vizeaza ceva si se adreseaza cuiva, dar si una auto-reflexiva, intruc\u00e2t in si prin ea se exprima cineva (chiar autorul expresiei). Acum, continua Tudor Vianu, daca accentul cade pe functia tranzitiva, expresia risca sa devina banala, iar daca accentul cade pe functia auto-reflexiva, expresia risca sa devina hermetica. Dar in \u201eProblemele metaforei si alte studii de stilistica\u201c, Tudor Vianu face o alta distinctie care vizeaza continutul expresiei. Recurg\u00e2nd la o comparatie intre conceptul teoretic si metafora poetica, autorul conchide: \u201eMetafora apare deci ca o etapa in procesul generalizarii, dar nu una care se dezvolta neaparat intr-o generalizare a inteligentei. Rolul spiritual al metaforei este tocmai acela de a exprima acele asemanari dintre lucruri care nu pot deveni obiectul unei generalizari teoretice\u201c (p.94). Prin structura ei bi-valenta, metafora este clar-obscura, pentru ca ea dezvaluie si concomitent ascunde. Dar acest clar-obscur, echivalent cu clar-obscurul lui Rembrandt este clar chiar in calitatea lui de clar-obscur. Metafora nu poate fi reprezentata, pentru ca ea coreleaza doua imagini eterogene, dar poate fi intuita, pentru ca este in ad\u00e2ncul ei unitara.
\n5) In a cincea modalitate a tipologiei, continutul este profund, iar forma de expresie este clar-obscura, in inteles rembrandtian. Daca metaforismul este o proprietate generica a culturii (Lucian Blaga), atunci a cincea modalitate este constitutiva oricarei forme a culturii, fiind o punte de tranzitie (de cruce si de rascruce) intre traditie si inovatie, intre cunoscut si necunoscut.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Marele meu Profesor D.D. Rosca, la unul dintre exemplarele lui Cursuri de Istoria Filosofiei, a formulat enuntul \u201eDaca o idee este g\u00e2ndita p\u00e2na la capat, ea poate fi si exprimata cu suficienta claritate\u201c. De altfel, cursurile pe care le tinea (sus-tinea) erau ele insele un model de claritate a expresiei si de precizie a… Cite\u0219te mai mult »Clarul si obscurul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9219,9220,9218,9217],"class_list":["post-16418","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-d-d-rosca","tag-exprimarea-ideilor","tag-metaforele","tag-nivelul-vorbirii-comune"],"views":2543,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16418","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16418"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16418\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16418"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16418"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16418"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}