{"id":16393,"date":"2013-08-22T15:21:45","date_gmt":"2013-08-22T13:21:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16393"},"modified":"2013-08-22T15:21:45","modified_gmt":"2013-08-22T13:21:45","slug":"teatru-pe-skype","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/teatru-pe-skype\/","title":{"rendered":"Teatru pe Skype"},"content":{"rendered":"

Ana Margineanu si Toma Danila \u00een dialog cu Cristina Rusiecki<\/strong><\/p>\n

Suntem uluiti de fiecare data c\u00e2nd vedem cum copiii de doi-trei ani pun m\u00e2na pe iPad sau pe orice alt device si, din c\u00e2teva miscari, intra, activeaza si folosesc aplicatiile. Era tehnologiei si a comunicatiilor pare sa fi produs o mutatie genetica \u00een evolutia speciei. Ce sanse mai are teatrul sa ram\u00e2na \u00een forma pe care o cunoastem de doua secole si jumatate? \u00cen plina globalizare, \u00een epoca multimedia si a internetului, teatrul a preluat din mers noile mijloace. Ce se schimba si ce mai ram\u00e2ne din arta dramatica? Deschidem \u00een numarul acesta un dosar in-progress despre modalitatile prin care teatrul s-a modificat si continua sa se modifice sub presiunea noilor media. <\/strong><\/em>
\n\u00cen Festivalul International de Teatru de la Edinburgh, aflat \u00een desfasurare (2-26 august), \u00een sectiunea Fringe, publicul are ocazia sa urmareasca spectacolul \u201eLong Distance Affair\u201c, conceput si dezvoltat la New York de Ana Margineanu si Tamilla Woodard, o productie PopUP Theatrics. Spectacolul a fost creat ca Skype performance cu ajutorul a saptesprezece dramaturgi, unsprezece regizori, nouasprezece actori, doi coregrafi si doi muzicieni, toti \u00eemprastiati \u00een diferite colturi ale lumii. Nu numai ca actorii joaca pe Skype, dar toate fazele proiectului s-au derulat pe aceeasi platforma. Textele s-au scris \u00een urma dialogului dintre dramaturg si actori pe Skype. Fiecare poveste de noua minute a fost conceputa special pentru actorul care o joaca. De prisos sa amintim ca repetitiile \u00een care regizorii i-au \u00eendrumat pe artisti s-au desfasurat tot pe Skype. Cum a decurs totul aflam de la regizoarea Ana Margineanu si de la actorul Toma Danila.<\/strong><\/em><\/p>\n

 
\nCristina Rusiecki: Pentru ca cititorii nu sunt familiarizati cu ultimul vostru proiect, as vrea sa va rog sa descrieti putin cum se desfasoara spectacolul. Am \u00eenteles ca, desi participati la Festivalul de la Edinburgh, \u00een sectiunea Fringe, totusi, Toma Danila joaca spectacolele la Bucuresti, respectiv \u00een propria bucatarie. Am \u00eenteles bine?
\nToma Danila: \u201eLong Distance Affair\u201c este un proiect pe care Ana Margineanu, \u00eempreuna cu Tamilla Woodard, l-a creat si dezvoltat la New York. \u00cen acest proiect sunt implicati peste cincizeci de artisti din aproape toata lumea, care au creat, repetat si performat prin intermediul platformei de comunicare Skype. Conceptul spectacolului este simplu, dar extrem de ofertant. Cu ajutorul internetului, fara de care viata noastra \u00een acest moment pare imposibila, spectatori din orice colt al lumii pot sa fie parte a unei experiente artistice unice. Fiecare poveste din spectacol este scrisa special, de catre un dramaturg, pentru actorul care o performeaza. Monologul meu a fost scris de un dramaturg din Spania, Beatriz Cabur, care este \u00een acelasi timp si regizoare, cu care m-am \u00eent\u00e2lnit, evident, pe Skype.<\/p>\n

C.R.: Cum v-a venit ideea? De la ce ati plecat?
\nAna Margineanu: \u201eLong Distance Affair\u201c este un spectacol virtual. Spectatorii se aduna \u00eentr-un loc \u2013 sa zicem teatru (desi l-am jucat si \u00eentr-un hotel, si \u00eentr-o universitate), dar actorii sunt rasp\u00e2nditi \u00een diferite tari, peste tot prin lume si joaca de la ei de acasa, via Skype. Ai ocazia sa vezi \u2013 fara sa parasesti orasul tau \u2013, spectacole \u00een Moscova, Sydney, Singapore, Buenos Aires etc. Avem \u00een momentul acesta cincizeci de artisti implicati de pe sase continente \u2013 actori, regizori, dramaturgi si coregrafi. Ideea a plecat din dorinta de a lucra cu artisti din alte tari, fara sa am neaparat banii sa calatoresc prin lume. Foloseam \u00een perioada aceea foarte mult Skype-ul sa tin legatura cu familia mea din Rom\u00e2nia si cu prietenii mei. Asa ca la un moment dat m-am g\u00e2ndit sa \u00eencerc sa folosesc Skype-ul si ca scena. Nu as fi crezut atunci ca experimentul meu va creste at\u00e2t de mult. \u201eLong Distance Affair\u201c s-a jucat \u00een New York, Mexic, acum \u00een Edinburgh, iar \u00een toamna urmeaza sa se joace \u00een Buenos Aires.<\/p>\n

C.R.: Spectacolul are o tema anume? Ce reprezinta si cum se desfasoara?
\nAna Margineanu: Coordonez spectacolul acesta \u00eempreuna cu Tamilla Woodard (\u00eempreuna cu Tamilla formez PopUP Theatrics). Cel mai important pas, as zice, este formarea echipelor. Fiecare este alcatuita dintr-un actor, un dramaturg si un regizor (optional un coregraf), fiecare \u00een alta tara. \u00cen general, artistii care vor forma o echipa nu se cunosc de dinainte, se \u00eent\u00e2lnesc pe Skype, fiecare de la el de acasa. Au o prima \u00eent\u00e2lnire virtuala \u00een care \u00eesi fixeaza obiectivele. Apoi dramaturgul intervieveaza actorul, tot pe Skype. Dramaturgul este \u00eencurajat sa afle c\u00e2t mai multe lucruri despre orasul si cultura actorului, dar din perspectiva acestuia, nu de pe Google. Apoi urmeaza sa scrie o piesa scurta (noua minute) special pentru actorul respectiv. Desi sunt inspirate din povestiri reale (spuse de actori), piesele nu sunt teatru-documentar, dramaturgul are propria interpretare. De multe ori, nici macar nu sunt realiste \u2013 de exemplu, \u00eentr-unul din spectacole, actorul Miguel Loyola (Mexic) interpreteaza o fantoma (text scris de Ella Greenhill, UK) sau Luke Mullins (Australia) \u2013 un calator \u00een timp (text scris de Peca Stefan, Rom\u00e2nia). Regizorul repeta cu actorul via Skype si la final actorul joaca tot pe Skype. Din punctul de vedere al spectatorului \u2013 acesta vine la teatru cu biletul \u2013 si are de ales \u00eentre doua calatorii, fiecare cu trei destinatii. Sa zicem Madrid, Buenos Aires si New York sau Bucuresti, Londra si Singapore. Un ghid \u00eel conduce \u00een sufrageria sau dormitorul reale ale celor trei oameni inventati, de peste mari si oceane. Si a avut trei actori care au jucat numai si numai pentru el.<\/p>\n

C.R: Jucati spectacolul din bucataria personala. De ce din bucatarie? Are vreo legatura cu tema? Care?
\nToma Danila: Se \u00eent\u00e2mpla \u00een bucataria mea pentru ca este vorba despre un bucatar care participa la un show culinar, iar spectatorii vor decide daca el este cel ce merita sa fie prezentatorul urmatorului mare show de televiziune, \u201eSteaming\u201c, un soi de \u201eMaster Chef\u201c, ca sa fim mai bine \u00eentelesi.<\/p>\n

C.R.: Cum e sa joci la Edinburgh din bucatarie? Mi se pare foarte amuzant.
\nToma Danila: Sa joci la Edinburgh din bucataria ta (\u00een acest proiect \u00een care totul se \u00eent\u00e2mpla on line, prin Skype) e la fel cum ai juca la Tokio, Rio de Janeiro sau New York. Singurul lucru care se schimba este nationalitatea spectatorilor. \u00cen rest, e bucataria ta, spatiul tau cotidian, dar pariul este, ca de altfel si \u00een teatrul \u201enormal\u201c, sa-i faci pe spectatori sa mearga cu tine \u00een poveste, sa te creada, sa-i emotionezi si sa-i bucuri. Pe de alta parte, din punctul de vedere strict al localizarii mele spatio-temporale, este unul dintre cele mai frustrante proiecte pe care le-am facut, caci, bine\u00eenteles, ca tot omul, mi-as fi dorit sa vad si eu Edinburgh, fiindca am auzit ca e foarte frumos.<\/p>\n

C.R.: Daca am \u00eenteles bine, fiecare reprezentatie are un singur spectator. De ce? Se modifica ceva \u00een chimia actorului \u00eenainte (atunci c\u00e2nd \u00eesi pregateste rolul) si \u00een timpul spectacolului datorita acestei noi conditii? Cum e pentru un actor sa joace \u00een fata unui public \u00eentr-o asa masura de restr\u00e2ns? Sunteti \u00eentr-o alta stare de spirit? Ce se schimba \u00een chimia actorului \u00eenainte (atunci c\u00e2nd \u00eesi pregateste rolul) si \u00een timpul spectacolului datorita acestei noi conditii?
\nToma Danila: Performance-ul este \u201ea one to one experience\u201c. Timp de zece minute, un singur spectator are acces la aceasta poveste, dar spectacolul dureaza aproape trei ore si 20 de minute, iar povestea se repeta pentru fiecare nou spectator. Deci joc de douazeci de ori acest monolog \u00eentr-un singur spectacol. Este solicitant, obositor si, chiar daca performezi pe Skype, asta nu schimba cu nimic conditia de actor care trebuie sa-si spuna povestea, sa convinga si sa emotioneze. Se schimba doar mijloacele, canalul prin care faci asta. \u00cen rest, concentrarea si efortul ram\u00e2n aceleasi ca \u00een cazul unei \u00eent\u00e2lniri cu publicul \u00eentr-un cadru clasic de spectacol.<\/p>\n

C.R.: Din punctul de vedere al regizorului, ce se schimba \u00een cazul unui spectacol cu un singur spectator? Necesita o altfel de pregatire?
\nAna Margineanu: La un spectacol de teatru normal, spectatorul, daca vrea sa mearga la toaleta, se scuza frumos, scoala tot r\u00e2ndul si merge la toaleta. Spectacolul nu se opreste, merge mai departe. Aici, spectacolul exista doar at\u00e2ta timp c\u00e2t spectatorul e prezent si atent. Tipul acesta de teatru ofera o experienta \u00een care spectatorul participa activ. Si e foarte important ca spectatorul sa participe activ \u2013 e esenta comunicarii vii care diferentiaza teatrul de alte arte. Actorul \u00eencaseaza reactiile altfel, pentru ca vede fata spectatorului \u00een fiecare clipa, \u00eei vede fiecare reactie. C\u00e2nd \u00eel cucereste pe spectator e extraordinar, \u00eei vede lacrimile din ochi, \u00eei vede r\u00e2sul. Dar si esecul e resimtit mult mai puternic \u2013 e insuportabil sa joci pentru un singur om si sa-i vezi plictiseala pe fata. Referitor la pregatire, actorii se antreneaza sa fie gata de improvizatie \u2013 o buna parte de spectatori se implica serios, vorbesc mult si risca sa deraieze spectacolul. Actorul trebuie sa se adapteze din mers. E mereu loc de surprize.<\/p>\n

C.R.: Care au fost discutiile preliminare cu actorii c\u00e2nd v-ati apucat de proiect? Ce \u201eindicatii\u201c le-ati dat?
\nAna Margineanu: Fiecare regizor lucreaza separat cu actorul sau dupa cum doreste. \u00cen cazul meu, indicatiile au tinut mai mult de reguli pentru improvizatie si de trucuri de folosit camera. \u00cen rest, repetitiile nu sunt at\u00e2t de diferite de cele la un spectacol obisnuit.
\nToma Danila: Repetitiile nu au fost diferite. Ce era diferit a fost ca Ana era la New York si eu \u00een Rahova, lucru peste care am reusit sa trecem cu destula usurinta. \u00cen rest, lucrurile au decurs firesc, ca \u00eentre doi oameni care se cunosc si lucreaza \u00eempreuna de aproape treisprezece ani. …We are still young\u2026<\/p>\n

C.R.: Juc\u00e2nd de la distanta, \u00een fata unui public mic, nu aveti senzatia ca se schimba \u00eensusi rostul teatrului? Adica nu vreau sa o iau cu \u00eenceputul, cu Teatrul-Cetate, dar, \u00een orice sala de spectacol, teatrul induce publicului, \u00een doze mai mari sau mai mici \u2013 \u00een functie de tipul de spectacol si mai ales de actori \u2013, o stare de comuniune. Pentru mine, aceasta este esentiala. Schimbul de fluide si de magnetism \u00eentre actori si sala care, la r\u00e2ndul sau, genereaza o acumulare de efluvii \u00eempartasite (\u00eemi vine sa spun share-uite) se numara \u00een Top 3 motive pentru care sa mergi la teatru. Daca stau mai bine sa ma g\u00e2ndesc, cred ca si aplauzele (pe care le-as defini ca stare de bucurie si de uimire, \u00eenvolburare si recunostinta pe care publicul o simte la sf\u00e2rsit pentru actori) intra tot \u00een topul acesta. Totul \u00eemi \u00eenchipui ca se schimba \u00een fata display-ului la genul de spectacol pe care \u00eel jucati acum. Presupun ca starea de care vorbeam se pierde cu totul pentru a fi \u00eenlocuita cu altceva. Ce este acest altceva?
\nToma Danila: Comuniunea de care vorbesti poate sa functioneze si \u00eentr-o sala cu trei sute de locuri si \u00eentr-o \u00eent\u00e2lnire \u201eone to one\u201c intermediata de tehnologia moderna. Sigur ca ea este diferita, dar noi toti suntem diferiti si asta face ca emotia, schimbul de care vorbesti, comuniunea, sa fie at\u00e2t de personale si greu cuantificabile. Cred ca daca reusesti sa faci un singur om fericit sau bucuros poate fi mai important dec\u00e2t daca ai o sala plina de oameni care aplauda, mai mult sau mai putin din inertie participativa. Experienta e mai personala, mai individualizata si poate mai importanta. N-am crezut niciodata \u00een emotia \u00een masa. \u201eLong Distance Affair\u201c e mai mult o experienta intima, personala.
\nAna Margineanu: Pentru mine teatrul este o experienta. Un moment \u00een care lasi viata ta deoparte, deschizi o usa si te g\u00e2ndesti pentru c\u00e2teva minute (sau ore) la altceva dec\u00e2t la propria ta persoana. Acesta e catharsis-ul pentru mine. \u00ceti abandonezi sinele si te joci. E valabil si pentru actor, si pentru spectator. Recunosc ca e ceva important \u00een faptul ca oamenii se aduna \u00eentr-un spatiu comun, dar cred ca asta se pastreaza si \u00een cazul nostru. Oamenii se aduna \u00eentr-un loc, dar de acolo fiecare pleaca \u00een propria sa experienta. E o zona de intimitate, care nu merge \u00eempartasita. La multe spectacole refuz aplauzele pentru ca am sentimentul ca diminueaza efectul spectacolului. Prin ele, spectatorul admite ca n-a fost dec\u00e2t spectacol, actorii iesind la aplauze admit ca doar au jucat un rol care s-a terminat. \u00cen lipsa aplauzelor, magia are sansa sa continue. Nu \u00eent\u00e2lnesti niciodata actori, doar personaje. Ai ocazia sa crezi at\u00e2ta timp c\u00e2t vrei. Spectacolul nu mai e spectacol, ci o experienta intima, a ta cu tine si cu lumea ta inventata.<\/p>\n

C.R.: Spectacolul este interactiv? Vorbiti cu publicul? Cum \u00eel simtiti pe cel pentru care jucati?
\nToma Danila: Performance-ul meu e interactiv si depinde foarte mult de cel cu care intru \u00een contact, de disponibilitatea lui de a intra \u00een joc, dar de cele mai multe ori barierele se rup si spectatorul intra \u00een conventie si atunci e minunat. Se \u00eent\u00e2mpla comuniunea de care pomeneai.
\nAna Margineanu: Spectatorii au o conexiune de unu la unu, iar la final sunt invitati sa scrie o carte postala unuia dintre actorii pe care i-au vazut. E incredibil sa vezi ce scriu \u2013 unii dau sfaturi personajelor, altii \u00eempartasesc din experientele lor, ba chiar \u00eesi scriu adresa de e-mail sau numarul de telefon. \u00ceti dai seama ca se creeaza o relatie adevarata \u00eentre ei si niste personaje inventate, care exista doar virtual. E fascinant. Acum am trei cutii pline cu carti postale, ma g\u00e2ndesc sa fac o expozitie cu toate.<\/p>\n

C.R.: Din punct de vedere tehnic, cum se desfasoara? Care este echipamentul necesar?
\nAna Margineanu: E un spectacol solicitant, mai ales pentru actori care ajung sa joace la ore inumane (ora 7 seara \u00een New York e ora 4 dimineata la Moscova, de exemplu) si pentru regizorul tehnic \u2013 \u00een mod normal, daca un actor \u00eent\u00e2rzie \u00eel suni sau te urci \u00een taxi si te duci la el acasa. Ei, c\u00e2nd actorul e pe alt continent e mai greu. Echipamentul: sapte calculatoare (pe sase se joaca, unul de rezerva), casti si o conexiune la internet puternica. E genul de spectacol pe care \u00eel iei cu tine \u00een geanta de m\u00e2na.<\/p>\n

C.R.: Tehnicile multimedia pe care le-ati folosit sunt \u00een legatura si cu viziunea dvs asupra teatrului? Si, mai ales, vin dintr-o perspectiva asumata?
\nAna Margineanu: Teatrul s-a mentinut viu de-a lungul secolelor si pentru ca a reusit mereu sa \u00eenglobeze elementele tehnice contemporane. E normal azi ca scenele sa nu mai fie luminate cu lum\u00e2nari, ci cu reflectoare, de exemplu. Iar reflectorul nu e nimic altceva dec\u00e2t un mijloc practic de a lumina scena. Cred ca aplic acelasi principiu \u00een momentul \u00een care folosesc internetul sau alte elemente tehnice. Le folosim practic, pentru ceea ce sunt ele.<\/p>\n

C.R.: \u00cen \u201eT\u00e2rgoviste de jucarie\u201c spectacolul se juca simultan \u00een mai multe spatii pentru ca mostrele de cotidian sa ofere o perspectiva generala asupra vietii din T\u00e2rgoviste. Care a fost, de fapt, intentia? De ce ati recurs la aceasta solutie ingenioasa?
\nAna Margineanu: Ne-am dorit sa oferim spectatorilor posibilitatea de a alege, posibilitatea de a-si construi propriul lor spectacol. \u00cen \u201eT\u00e2rgoviste de jucarie\u201c se joaca simultan \u00een cinci spatii. Dupa fiecare scena ai posibilitatea sa schimbi spatiul si stilul de joc. Combinatiile sunt nenumarate. De ce? Un motiv ar fi ca te poti \u00eentoarce la spectacol de nenumarate ori, de fiecare data vaz\u00e2nd altceva. Acesta e un avantaj pentru un oras mic, cu numar limitat de spectatori. Poti prelungi viata unui spectacol asigur\u00e2ndu-te ca acelasi spectator vine iar si iar. Dar mai important, am vrut sa oferim spectatorului control, sa \u00eel invitam sa participe activ la joaca. \u201eTargoviste de Jucarie\u201c devine astfel cumva creatia personala a fiecarui spectator \u00een parte, devine spectacolul lui.<\/p>\n

C.R.: Toma Danila, cariera dvs de p\u00e2na acum contine o lunga colaborare cu regizorii importanti ai tinerei generatii. Ati jucat acest fel de teatru social \u00een \u201eT\u00e2rgoviste de jucarie\u201c, teatru politic \u00een \u201eX mm din Y km\u201c de Gianina Carbunariu, plus personajele absolut stralucitoare \u00een spectacole dintr-un gen estetic opus, i-as spune \u2013 daca m-as chinui sa inventez o formula pe loc \u2013, realist-ontologic-oniric, \u00een \u201eDeformatii\u201c, \u201eGod\u201c, \u201eNatural Born Fuckers\u201c ale lui Marcel Top. De fiecare data, cu mult succes! Ce tip de reprezentari credeti ca ofera teatrul practicat de acesti regizori fata de cel ortodox-traditional pe care \u00eel gasim \u00een salile obisnuite? Pe dvs prin ce va captiveaza?
\nToma Danila: Cred ca teatrul trebuie sa tina pasul cu timpurile pe care le traim. Nu cred ca mai e de ajuns sa pui un copac din ipsos pe scena si sa ai pretentia ca toata lumea din sala sa creada ca e un cedru si ca primavara viitoare va \u00eenfrunzi. Ba sa mai si pui toti actorii din distributie sa se catere si sa coboare din el de parca toti, si ei, si noi, spectatorii, am suferi de imbecilitate cronica acuta si nu ne-am da seama ca e doar o butaforie cobor\u00e2ta de la pod pe niste fr\u00e2nghii. (Orice asemanare cu o realitate imediata e o pura coincidenta.) Cred \u00een teatrul viu facut de oameni vii, nu de monstri (sacri sau nu). Si cred \u00een mine.<\/p>\n

C.R.: Va numarati printre extrem de putinii regizori care au lucrat (aproape) exclusiv pe texte contemporane scrise chiar de colegii de generatie din Rom\u00e2nia (Peca e cel mai bun exemplu). Cum se explica aceasta optiune?
\nAna Margineanu: Daca lucrezi o data cu Peca, nu mai vrei sa mai lucrezi cu nimeni altcineva, niciodata. Tamilla ma obliga sa \u00eel \u201e\u00eempart\u201c pe Stefan si cu alti regizori si sa lucrez la r\u00e2ndul meu cu alti dramaturgi \u2013 si \u00eei sunt recunoscatoare pentru asta \u2013, pentru ca altfel ar fi Stefan si numai el. Pentru mine e important sa pot comunica cu autorul textului, de multe ori nici nu avem un text scris c\u00e2nd ne apucam de un spectacol. E important sa schimbi idei, e important sa vina dramaturgul la repetitii cu un ochi proaspat. \u00cel iubesc pe Shakespeare, \u00eel ador pe Cehov, poate o sa lucrez odata si ceva clasic. Dar acum mi se pare mai important sa lucrez cot la cot cu oameni vii, nascuti \u00een acelasi secol cu mine, care pot sa se revolte daca le tai din text si pot sa-mi spuna \u00een fata daca ce am facut \u00eei reprezinta sau nu.<\/p>\n

C.R.: Am citit de cur\u00e2nd despre proiectul dvs cu \u201eThe Window\u201c, spectacol jucat \u00een vitrina ICR New York, care a obtinut sapte nominalizari la New York Innovative Theatre. Despre ce era vorba?
\nAna Margineanu: \u201eThe Window\u201c e un proiect pe care l-am facut \u00een 2012 la ICRNY, pe vremea c\u00e2nd institutia era condusa de Corina Suteu. D-na Suteu este un manager cultural extraordinar, cu viziune si curaj, cum avem din pacate prea putini \u00een Rom\u00e2nia. Fara ea, proiectul acesta nu ar fi existat. Ideea era sa facem spectacole care sa se joace \u00een vitrina ICR, put\u00e2nd fi vazute doar din strada. Am facut doua spectacole \u00een acest proiect: \u201eI Was Just Thinking\u201c, \u201eText Sam Hunter\u201c, scenografia Nic Ularu, si \u201e4 Alice\u201c, text de Saviana Stanescu, scenografia Daniela Codarcea Kamilliotis. Demersul creativ a fost unul inedit: primul pas era sa invitam scenograful sa creeze un decor pentru spatiu, \u00een absenta textului. Scenograful era invitat sa inventeze o lume vizuala fara nici o restrictie, un univers fantastic al lui. Abia dupa aceea, dramaturgul era invitat sa conceapa un text special pentru acel spatiu. Alt lucru neobisnuit: spectacolele nu aveau sonor \u2013 din strada puteai vedea ca actorii vorbesc, dar nu puteai auzi ce anume. O provocare pentru toti cei implicati. Spectacolele durau aproximativ douazeci de minute, iar actorii le jucau \u00een bucla, fara pauza, c\u00e2teva ore pe zi. Oamenii se opreau \u2013 unii doar c\u00e2teva minute, altii stateau ore \u00een sir, urmarind iar si iar, schimb\u00e2nd unghiul sau perspectiva. A fost emotionant pentru mine sa vad cum primeau spectacolul oameni care nu merg la teatru \u00een mod obisnuit \u2013 de exemplu, la statia de autobuz din fata cladirii, soferii nu mai plecau \u2013 iar calatorii nu protestau, stateau si ei sa se uite, p\u00e2na se forma o coada de c\u00e2te trei autobuze. Sau baietii care livrau pizza la domiciliu pe biciclete \u2013 stateau p\u00e2na li se racea pizza \u00een cutii. Am avut spectatori si pe ploaie, o mica padure de umbrele \u00een fata vitrinei. Copiii erau cei mai \u00eend\u00e2rjiti spectatori, parintii trebuia sa-i t\u00e2rasca atunci c\u00e2nd voiau sa plece. Bine\u00eenteles, am avut si momente \u00een care actorii jucau si trotuarul era gol \u2013 nu se puteau opri, pentru ca nu puteau sti daca nu cumva o sa treaca cineva chiar \u00een acel moment. Ma bucura mult nominalizarile si m-a bucurat mult toata experienta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ana Margineanu si Toma Danila \u00een dialog cu Cristina Rusiecki Suntem uluiti de fiecare data c\u00e2nd vedem cum copiii de doi-trei ani pun m\u00e2na pe iPad sau pe orice alt device si, din c\u00e2teva miscari, intra, activeaza si folosesc aplicatiile. Era tehnologiei si a comunicatiilor pare sa fi produs o mutatie genetica \u00een evolutia speciei.… Cite\u0219te mai mult »Teatru pe Skype<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[9202,9205,9206,9204,9203],"class_list":["post-16393","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-ana-margineanu","tag-proiecte-teatru","tag-teatru-independant","tag-teatru-pe-skype","tag-toma-danila"],"views":2411,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16393","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16393"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16393\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16393"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16393"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16393"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}