{"id":16386,"date":"2013-08-22T15:16:29","date_gmt":"2013-08-22T13:16:29","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16386"},"modified":"2013-08-22T15:16:29","modified_gmt":"2013-08-22T13:16:29","slug":"o-antigona-a-vremurilor-moderne-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/o-antigona-a-vremurilor-moderne-ii\/","title":{"rendered":"O Antigona a vremurilor moderne (II)"},"content":{"rendered":"

Hannah Arendt (2013),\u00a0regia Margarethe von Trotta,\u00a0cu Barbara Sukowa<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Daca ideea banalitatii raului, unde universalitatea criticii asupra naturii umane trecea \u00eenaintea solidaritatii de trib, st\u00e2rnise destul scandal, un alt motiv pentru care Hannah Arendt a pierdut \u00eencrederea prietenilor sai a fost faptul ca a aratat si a denuntat cu tarie tradarile unora dintre elitele evreiesti \u00een relatia lor cu nazistii, argument\u00e2nd ca, \u00een loc sa colaboreze, acestea ar fi trebuit sa pledeze pentru rezistenta. Or, daca s-ar fi \u00eenregistrat tot at\u00e2tea victime prin rezistenta, atunci onoarea \u2013 cum a fost cazul revoltei din ghetoul din Varsovia \u2013 nu i-ar mai fi acoperit doar pe eroi, ci s-ar fi revarsat asupra unui popor \u00eentreg, pe care, \u00een realitate, elitele sale l-au dus la moarte sigura, fara sa cr\u00e2cneasca (1). Dar aceasta pasivitate fusese deja semnalata de unii martori si adusa \u00een discutie de timpuriu \u00een cazul celor mai politizati actori dintre evreii Europei de Est, multi dintre ei membri ai Bund-ului (2) si partial ai partidului comunist \u2013 acestea fiind, cu siguranta, cele mai marginalizate dintre elitele evreiesti\u2026 \u2013, aspect valorificat, de asemenea, \u00een film, cu o precizie si o justete carora nu le lipseste defel marea pudoare. Acesta a fost deci nexul dezbaterii care a sustinut cadrul dramaturgic al filmului, unde s-a sugerat ca, pentru a face fata istoriei, pentru a fi capabil \u201es-o privesti \u00een ochi\u201c \u2013 cum zicea dramaturgul Heiner M\u00fcller, din fosta RDG \u2013 mai ales c\u00e2nd aceasta istorie i-a atins pe unii dintre apropiatii tai, trebuie sa faci fata unei dureri irepresibile, care duce uneori la orbire. Or, de la Lodz p\u00e2na la Cluj, trec\u00e2nd prin Budapesta, si p\u00e2na \u00een Franta, se stie ca autoritatile iudaice au colaborat cu cele naziste \u00een scopul \u00eencadrarii si clasificarii at\u00e2t a persoanelor, c\u00e2t si a bunurilor apartin\u00e2nd cetatenilor de origine evreiasca. Asta e realitatea! Sigur, \u00een negativ, aceasta realitate n-a facut dec\u00e2t sa demonstreze \u2013 \u00eempotriva rasismului metafizico-biologic al nazistilor si \u00eempotriva non-umanitatii cu care nazistii i-au stigmatizat pe evrei \u2013 ca si acestia din urma erau tot oameni, nimic mai mult sau mai putin dec\u00e2t oameni ca oricare altii: au existat printre ei si eroi, oameni care si-au propus sa reziste, ca peste tot, dar majoritatea au fost pasivi si becisnici, atunci c\u00e2nd n-au fost de-a dreptul arivisti si lasi, gata de orice pentru a-si salva pielea. Or, de fapt, tocmai aceasta situatie, \u201eumana, prea umana\u201c poate, n-a putut fi acceptata de unii dintre prietenii lui Hannah Arendt, \u00eentr-at\u00e2t de mult tulburase imaginea pe care ei si-o faurisera despre poporul evreu, format, cum se crezuse, numai din victime fara aparare. Imagine care, fireste, nu era \u00een \u00eentregime falsa, daca ne g\u00e2ndim la comunitatile arhaice din Yiddishland-ul Europei de Est, din Polonia, din Slovacia, din Ungaria, din Bucovina, din Basarabia, din Ucraina non-sovietica (v. afacerea Babi Yar si masacrul rom\u00e2nesc de la Odessa, \u00eentre altele), dar era, cu siguranta, falsa \u00een cazul Frantei sau al marilor orase maghiare ori transilvane, sau din Boemia-Moravia\u2026 Pe scurt, refuzul de a admite ca, chiar \u00een s\u00e2nul poporului desemnat, prin vindicta metafizico-biologica a nazistilor, drept o multime de sub-oameni destinata mortii, au existat unele oi negre, gata sa sara \u00een ajutorul criminalilor politici si a nelegiuirilor, \u00een loc sa se \u00eempotriveasca, pe c\u00e2t le statea \u00een putinta, proiectelor sinistre ale acestora. De ce-ar fi fost \u00eensa feriti evreii de ceea ce li se \u00eent\u00e2mplase altor popoare, sortite si ele, mai mult sau mai putin, exterminarii? Rusii l-au avut pe Vlasov, pe de o parte, iar pe de alta, si-au avut partizanii din spatele liniilor germane; s\u00e2rbii \u2013 cunoscuti pentru rezistenta lor \u00eend\u00e2rjita \u2013 au avut si ei colaboratorii si denuntatorii lor, la fel grecii, \u00een ciuda unei puternice miscari de rezistenta comunista si regalista, la fel olandezii, la fel belgienii, la fel francezii (3)\u2026 \u00cen situatii tragice, oricine ar trebui sa stie, macar post factum, ca toate alegerile \u2013 ca sunt ale eroului ori ale tradatorului \u2013 sunt tragice, ca doar neajutoratii saraci cu duhul si copiii sunt absolviti si pe de-a-ntregul inocenti. Aceasta este poate una dintre cele doua mari lectii ce se pot trage din cartea lui Hannah Arendt. De unde si extraordinara penultima scena a filmului, unde \u00een fata studentilor de la Universitatea Columbia, Arendt explica resorturile umane ale acestei tradari a elitelor si, cu at\u00e2t mai mult, acea notiune etico-politica ce a st\u00e2rnit at\u00e2ta scandal: banalitatea raului. La sf\u00e2rsitul discursului, unii dintre prietenii sai evrei, de origine germana sau nord-americana, s-au despartit de ea, \u00eendeosebi din aceasta pricina a optarii pentru universal pentru a ajunge la adevar.
\nDupa publicarea acestei carti, unii comentatori, mai mult sau mai putin rauvoitori, au \u00eencercat sa-i explice atitudinea apel\u00e2nd la tot felul de argumente specioase. Mai \u00eent\u00e2i de toate \u2013 cireasa de pe tort \u2013 la argumentul urii de sine, care \u00eensa nu spune nimic, cu exceptia cazurilor cu adevarat patologice, c\u00e2nd subiectul se raneste ori cauta sa se sinucida cu buna stiinta pentru a suscita o afectiune de care a fost lipsit \u00een anii copilariei. \u00censa, din c\u00e2te stiu, Hannah Arendt nu era nici nebuna, nici schizofrenica, nici paranoica. Ori la un argument de o inconstienta splendida, \u00eemprumutat (culmea!) din literatura antisemita, argument care-i acuza impacienta si nervozitatea evreiasca (sic!); ori, \u00een fine, mai jos dec\u00e2t at\u00e2t, la argumentul celor care vedeau \u00een inflexibilitatea sa analitica o insensibilitate fata de nefericirea provocata de nazisti evreilor, ca un soi de credit pastrat marii sale iubiri de tinerete, Heidegger, pentru a-i ierta, \u00eentr-un fel, acestuia adeziunea la partidul nazist si cele noua luni de rectorat \u2013 fapte calificate chiar de Heidegger, \u00eentr-un interviu publicat post mortem, \u00een \u201eDer Spiegel\u201c drept \u201ecea mai mare nebunie a vietii\u201c sale \u2013 \u201edie gr\u00f6\u00dfte Dummheit meines Lebens\u201c (4). Scena din film unde apare aceasta autocritica pare de o simplitate, as spune, adamica. Suntem \u00een 1951, \u00een momentul \u00een care Arendt revine \u00een Germania si-l regaseste pe Heidegger, \u00eentr-o \u00eent\u00e2lnire mediata de Karl Jaspers. Sunt doar ei doi, singuri, plimb\u00e2ndu-se pe covorul de ierburi si muschi dintr-un luminis, c\u00e2nd, brusc, ea se \u00eentoarce spre el si-i spune cam asa: \u201eDar de ce ati facut asta?\u201c (fiind vorba de adeziunea la partidul nazist, \u00een 1932). Privind-o \u00een ochi, el raspunde, \u00een esenta, ca: \u201eP\u00e2na si cei mai mari filosofi comit erori politice\u201c. Era, desigur, o aluzie la experienta regretabila, funesta, a lui Platon pe l\u00e2nga tiranul Dion, al Syracuzei.
\nCaci, trebuie repetat ne\u00eencetat, \u00een ciuda unor tentative de teapa unui Farias (5) sau, mai rau, a unui Faye (6), prima demontata de Derrida, Granel, Aubenque si F\u00e9dier (7), a doua, de Pascal David, Fran\u00e7ois F\u00e9dier si de altii (8), a sustine ca filosofia lui Heidegger ar putea alimenta o conceptie asupra lumii consonanta cu discursul rasismului metafizico-biologic promovat de nazisti e o absurditate, chiar o mare magarie. Se pare, daca dam crezare marturiilor studentilor care au urmat cursurile lui Heidegger dupa demisia sa din Rectorat (unde se impusese, vreme de noua luni, prin discursul sau fundamental asupra reformei studiilor universitare (9)), se pare deci ca \u201emaestrul secret al g\u00e2ndirii\u201c, cum \u00eel definea Hannah Arendt, practica o critica at\u00e2t de subtil radicala a regimului nazist, \u00eenc\u00e2t strecurase teama \u00een studenti, cum aminteste Walter Biemel, devenit, dupa razboi, editorul sau \u00een germana si traducatorul sau \u00een franceza (10). Or, dupa c\u00e2te stim, gratie marturiei lui Fr\u00e9d\u00e9ric de Towarnicki (ofiter de legatura \u00een Statul Major al trupelor de ocupatie franceze \u00een Germania), c\u00e2nd razboiul s-a terminat, cei mai \u00eencr\u00e2ncenati dintre denuntatorii lui Heidegger \u00een fata responsabililor cu denazificarea din zona de ocupatie franceza au fost nu at\u00e2t intelectualii catolici, c\u00e2t, mai ales, cei aflati \u00een ierarhia catolica: nu i se iertase lui Heidegger abandonarea religiei romane pentru acea neutralitate gnostica prin care el alesese sa priveasca crestinismul (11).
\nPe scurt, de la acest fond al dezbaterilor contradictorii, lansat \u00eenca din 1946, \u00een \u201eTimpuri moderne\u201c, de Karl L\u00f6with (12) si de Fr\u00e9d\u00e9ric de Towarnicki, si continuate multa vreme dupa disparitia lui Heidegger si a lui Hannah Arendt (si care, sunt sigur, continua si astazi) trebuie pornit pentru a distinge maniera \u00een care Hannah Arendt vede \u00een Eichmann un birocrat al mortii instalat \u00een inima banalitatii raului. Mai mult, se cere subliniat faptul ca, \u00een timpul procesului sau, Eichmann nu s-a referit niciodata la Heidegger, la Nietzsche, la Max Scheler, la Ernst J\u00fcnger sau la revolutia conservatoare, ci la Kant si la neo-kantieni \u2013 fapt \u00eempotriva caruia Arendt s-a ridicat violent, poate prea pripit, din punctul meu de vedere, daca ne g\u00e2ndim ca la Kant, \u00een ultima instanta, adevarata transcendenta politica este Legea pozitiva, ca judecator absolut al actelor umane, sub ochiul unui Dumnezeu at\u00e2t de \u00eendepartat \u00een hiperboreea \u00eenc\u00e2t ia numele de Divina Providenta. Caci acesta \u2013 Legea pozitiva \u2013 este chiar argumentul folosit permanent de Eichmann \u00een apararea sa: \u201en-am \u00eencalcat Legea Reich-ului\u201c, replica el, \u00een mare, \u00een fata presedintelui tribunalului de la Ierusalim; altfel spus: \u201en-am comis crime, am aplicat Legea unui guvern legitim ales\u201c. Doar ca, la Kant, Legea se supune imperativului categoric moral, care, \u00een acest caz precis, ar aseza lucrurile astfel: legea politica nu poate avea niciodata ca finalitate eliminarea partiala sau totala a unui grup uman oarecare, sub pretextul ca acesta este, printr-o calitate ori alta, singular \u00een \u00eensasi esenta sa de grup uman (In seinem Wesen der menschlichen Gruppe). Acest rationament, chiar prin recursul la kantianismul invocat de Eichmann, vadeste contrasensul total al acestuia privind scopul politic al Legii la filosoful de la K\u00f6nigsberg. Legea trebuie, sigur, ascultata, dar, pentru asta, Legea trebuie sa fie nu numai legala, ci \u2013 cu at\u00e2t mai mult \u2013 etic legitima (13). Regasim aici dilema ontologica a conflictului dintre politica si etica, aflat la originea oricarei revolte legitime contra Legii de \u00eendata ce aceasta nu mai e perceputa ca etica, devenind, deci, ilegitima. Argumentul pe care, cu douazeci si cinci de secole \u00een urma, Sofocle l-a expus, pentru prima data \u00eentr-un discurs tragic, \u00een \u201eAntigona\u201c, si pe care Toma din Aquino, \u00een secolul al XIII-lea, l-a folosit pentru a justifica tiranicidul destinat Principelui ce nu ar fi respectat Legea divina\u2026 Eichmann a gresit tocmai fiindca, dupa legile de la N\u00fcrnberg (devenite constitutionale), chiar uciderea F\u00fchrer-ului si a fidelilor sai ar fi fost \u00eendreptatita, de vreme ce acestia \u00eencalcasera fundamentele Legii morale, deopotriva laice si religioase. Idee prea t\u00e2rziu revelata conjuratilor din 20 iulie 1944, cu rezultatele dezastruoase pe care le stim.
\nBanalitatea raului ca destin al Omului
\n\u00centr-o lucrare remarcabila, \u201eDas B\u00f6se oder Das Drama der Freiheit\u201c (Raul sau drama libertatii) (M\u00fcnchen, Hanser, 1997), R\u00fcdiger Safranski demonstreaza, \u00een substanta, ceea ce anunta \u00een subtitlu \u2013 anume ca Raul e chiar temelia dramei \u00een care joaca libertatea umana. Relu\u00e2nd astfel o tema crestina, autorul invita la reg\u00e2ndirea fondului naturii umane \u00een spatiul sau socio-politic. \u00centr-adevar, Raul trebuie sa fie prezent pentru ca omul sa-si poata exercita libertatea individuala, adica sa aleaga Binele spre a se m\u00e2ntui, fiindca, dupa cum se stie, la crestini, cel putin la cei latini (catolici si protestanti) si la ortodocsi, M\u00e2ntuirea e o chestiune personala si nu colectiva. Cum am putea, deci, fara Rau, sa ajungem la Bine, daca n-am sti ca Binele e dusmanul Raului pretutindeni prezent? Si, mai ales, de ce Omul n-a putut sa stearga Raul de pe fata pam\u00e2ntului (sau pe cele ce-i tin locul), \u00een ciuda celor douazeci si cinci de secole de g\u00e2ndire filosofica si teologica, dupa at\u00e2tea razboaie pretins drepte si ultime, dupa condamnarea la moarte a tiranilor si mai t\u00e2rziu a dictatorilor, judecati de tribunale internationale, si dupa at\u00e2tea cazuri de executari sumare ale tortionarilor? Sa fie Raul esenta (das Wesen) conditiei umane, \u00een ciuda tuturor sfintilor (crestini), ascetilor (hindusi), \u00eenteleptilor (budisti, confucianisti, taoisti) care s-au ridicat dintre oameni? Pentru a elucida \u00eentru c\u00e2tva aceasta tragica dilema, as dori sa reiau un concept al lui Heidegger, vehiculat \u00eenca din prima sa fenomenologie \u2013 \u201eSein und Zeit\u201c \u2013, anume ideea ca omul este \u201efiinta pentru moarte\u201c sau \u201efiinta spre moarte\u201c \u2013 \u00een sinteza, o \u201efiinta spre si pentru moarte\u201c. Dar acest \u201espre si pentru moarte\u201c apartine si naturii animale, si deci coruptibile, a omului, compusa din s\u00e2nge si carne, ca orice mamifer, doar ca, spre deosebire de animale \u2013 \u201eslabe \u00eentru Fiinta\u201c, dupa Heidegger (chiar c\u00e2nd vine vorba de maimutele superioare), aceasta \u201efiinta spre si pentru moarte\u201c e constienta de finitudinea sa si cauta, prin felurite mijloace conceptuale si rituale, descrise de filosofi, de istorici sau antropologi, sa cucereasca eternitatea dincolo de lume (dupa Judecata de Apoi) sau \u00een lume (prin re\u00eencarnare), prin cultul stramosilor sau prin endo-antropofagie (\u00een unele societati primitive). \u00censa omul nu se reduce la aceasta fiinta solitara originara de care vorbeste Heidegger \u00een prima sa fenomenologie, nici la umanul anterior \u00eentemeierii Leviatanului (Hobbes) ori a contractului socio-politic (Rousseau). Omul, \u00een calitatea sa de homo, cu mult \u00eenainte de a deveni sapiens, era deja o fiinta sociala, si cu at\u00e2t mai mult \u00een calitatea sa de homo sapiens sapiens, \u00een zorii modernitatii, el a fost acea fiinta colectiva definita mai t\u00e2rziu de Aristotel ca z\u00f3on politik\u00f3n, iar ca esenta (das Wesen) a socius-ului \u2013 drept politeia. Prin chiar acest fapt si prin excelenta, \u00een calitate de fiind \u00een si pentru lume, el este deci fiinta-pentru-politeia, adica fiinta (das Dasein) puterii politice care se defineste, fata de alte puteri identice sau diferite, prin raportul prieten\/ dusman (Carl Schmitt) sau, \u00een s\u00e2nul entitatii suverane, ca Homo homini lupus \u2013 asertiunea lui Plaut reluata de Hobbes pentru a explica necesitatea Leviatanului pacificator prin violenta. Fiinta care, asadar, pe de o parte, \u00eesi impune suveranitatea limit\u00e2nd-o pe a altora prin razboi, iar pe de alta parte, tine \u00een fr\u00e2u anarhia criminala a tuturor contra toti (sau, daca vreti, razboiul civil, care nu e dec\u00e2t un razboi de suveranitate politica \u00een interiorul unei frontiere politice sau culturale) prin intermediul unui stat puternic si represiv. Omul, \u00een socius-ul sau originar si \u00een istoria sa, a fost si este \u00eentr-un razboi permanent, perioadele de pace nefiind altceva dec\u00e2t intervale de pregatire a unui nou razboi, iar asta din vremuri imemoriale, dupa cum arata cercetarile arheologice si antropologice asupra societatilor disparute sau primitive, din cele mai vechi timpuri (14). Asa ca nu Kant, \u00een ciuda admiratiei pe care Hannah Arendt o avea pentru filosoful Legii pozitive transcendente (15) si pe care pretindea a-l pretui si Eichmann, nu Kant, deci, a avut dreptate, ci cei doi mari care i-au urmat: Hegel si Marx. Hegel \u00een ce priveste violenta razboinica dintre natiuni ca ferment indispensabil al identificarii omului-cetatean cu statul sau natiune (16), iar Marx, pentru a fi punctat miza decisiva a luptei de clasa (care e una dintre formele de razboi intern si extern) ca dinamica generatoare a istoriei, adica a devenirii umane \u00een c\u00e2mpul modernitatii, viziuni clarificate de Nietzsche prin ideea nihilismului european ce conduce triumful ultimului om. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t. Cum Marx a definit capitalismul drept \u201eexploatare a omului de catre om\u201c \u2013 o evidenta, de altfel, verificabila zi de zi, nu doar la scara unei tari, ci la scara \u00eentregii planete \u2013, as \u00eendrazni sa adaug la aceasta constatare faptul ca aceasta exploatare rezida tocmai \u00een implacabila necesitate a unui capitalism articulat \u00eemprejurul unui razboi economic permanent, dupa o dinamica imperiala vizibila, la scara temporala a istoriei propriei sale desfasurari, din secolul al XVI-lea si de la cucerirea Americii \u00eencoace. Iar daca definim capitalismul ca exploatare a omului de catre om si reciproc, o putem face si \u00een cazul acestui razboi dublu economic dintre natiuni, definit, pe de o parte, de cucerirea de piete si, pe de alta parte, de lupta dintre capital si munca \u2013acest mod-de-a-fi-\u00een-lume al modernitatii, articul\u00e2ndu-se fundamental pe \u201eexterminarea omului de catre om\u201c, adica nu pe Dasein ca \u201efiinta spre si pentru moarte\u201c, \u00een determinarea sa naturala si \u00een spiritualitatea luptei sale contra finitudinii, ci ca \u201efiinta spre si pentru moarte\u201c \u00een dimensiunea sa societala, de z\u00f3on politik\u00f3n aflat \u00eentr-o necontenita cautare a puterii.<\/p>\n

Astfel, notiunea de \u201ebanalitate a raului\u201c poate fi extinsa mult dincolo de viata unui mediocru birocrat ajuns mare criminal legal (dar ilegitim), cu m\u00e2inile curate, la nivelul \u00eentregii specii umane, cel putin din momentul aparitiei acestui concept \u00een autonomia g\u00e2ndirii politice la filosofii greci. Insist\u00e2nd asupra lui Eichmann ca figura a banalitatii Raului, Arendt exclude orice recurs la cliseele analizelor privind regimurile totalitare, conform carora conducatorii acestora ar fi fost niste nebuni, exoner\u00e2nd astfel mare parte dintre functionarii mortii si scutind populatia de exigenta responsabilitatii directe sau indirecte. Or, nu mai mult dec\u00e2t societatile, liderii totalitarismelor moderne nu sunt niste nebuni; sunt tocmai \u00eentruchiparile Raului banal, inerent omului social, \u00een calitatea lui de z\u00f3on politik\u00f3n. Ceea ce reiese din discursul final al lui Arendt, \u00een film, precum si din concluziile lucrarii sale, e tocmai acest punct esential: daca exista o banalitate a Raului, asta se \u00eent\u00e2mpla fiindca Raul e banal, prin aceea ca tine de esenta (Wesen) Omului aflat \u00een socius-ul sau de fiinta-pentru-politeia), \u00eentemeiat pe violenta. Iata de ce doar lupta ne\u00eencetata si personala pentru imperativul etic ne poate salva uneori, \u00eempiedic\u00e2ndu-ne sa ne transformam \u00een criminali birocratici directi sau indirecti (indiferenti la crimele comise de altii \u2013 \u201ecine nu spune nimic consimte\u201c, spune proverbul francez). Aceasta lupta e o lupta eroica \u2013 si reprezinta singurul eroism autentic al omului confruntat cu propria violenta mortifera, pe care nici statul de drept (Leviatanul sau Contractul social) nu o poate controla din moment ce dreptul statului e adesea nedrept, iar Contractul, leonin\u2026
\n\u00cen lupta sa de a demonta acest adevar livrat omului ca fatala necesitate (An\u00e1nke), Hannah Arendt \u2013 aceasta Antigona a timpurilor moderne \u2013 a aratat o mare cutezanta, rarisima printre intelectuali, opun\u00e2ndu-se unei doxa dominante (i.e. opiniei confuze) si iubirii pentru trib, pentru a enunta o realitate mai ascunsa si a scoate la iveala ceea ce, \u00een traditia platoniciana, nu era dec\u00e2t lupta universala pentru Adevar, si deci pentru Bine, \u00eempotriva Raului. n<\/p>\n

 <\/p>\n

Traducere din franceza de Teodora Dumitru<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

NOTE:<\/strong>
\n(1) Vezi exceptionalul document al lui K. Moczarski, \u201eConvorbiri cu calaul\u201c, Paris, Gallimard, 1979. Acest document nu poate alimenta dec\u00e2t o condamnare fara apel a regimului de teroare nazist, dar \u00een acelasi timp ne reveleaza uimirea, surprinderea si apoi violenta organismelor SS c\u00e2nd descopera pe nepusa masa curajul si abnegatia revoltatilor. Vezi, de asemenea, alte doua lucrari esentiale pentru Franta, publicate de Maurice Rajfus, prima, prefatata de Pierre Vidal-Naquet, \u201eDes Juifs dans la collaboration. L’U.G.I.F. 1941-1944\u201c sEvreii care au colaborat. U.G.I.F. 1941-1944t, EDI, Paris, 1980; a doua, \u201eLa Rafle du V\u00e9l\u2019d\u2019Hiv\u201c (Razia de la Vel(odromul) d’Hiv(er)), colectia \u201eQue sais-je?\u201c, PUF, Paris.<\/p>\n

(2) Bund \u2013 Uniune generala a muncitorilor evrei din Lituania, Polonia si Rusia, miscare socialista care s-a confruntat, uneori violent, cu sionistii si comunistii. Lichidat de PCUS \u00een Rusia anilor \u201830, dar puternica \u00eenca \u00een Polonia, \u00een timpul celui
\nde-Al Doilea Razboi Mondial. Revolta din ghetoul din Varsovia e \u00een chip esential opera sa.<\/p>\n

(3) Aceasta ambivalenta e explicita la scara unui individ, \u00een viata si \u00een opera scriitorului Maurice Sachs, cf. \u201eLe Sabbat. Souvenirs d’une jeunesse orageuse\u201c sSabatul. Amintiri dintr-o tinerete tumultuoasat \u00c9ditions Corr\u00eaa, Paris 1946; \u201eLa Chasse \u00e0 courre\u201c sV\u00e2natoarea cu copoit, Gallimard, Paris, 1997.
\nVezi, de asemenea, filmul cel mai reprezentativ pentru tematica Frantei ocupate: \u201eLe Chagrin et la piti\u00e9\u201c.<\/p>\n

(4) \u201eGespr\u00e4ch mit Martin Heidegger\u201c, \u00een \u201eDer Spiegel\u201c, pp. 193-219. Realizat \u00een 23 septembrie 1966 si publicat imediat dupa moartea lui Heidegger, \u00een martie 1976. Reeditat \u00een \u201eReden und andere Zeugnisse eines Lebensweges\u201c, GA, 16, Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main, 2000. Tot \u00een acest interviu enunta Heidegger si aceasta fraza, \u00een acelasi timp grea de sens si enigmatica: \u201eNur noch ein Gott kann uns retten\u201c (Numai un Dumnezeu ne poate salva). Dar Heidegger nu ne spune cine-ar putea fi acest Dumnezeu si daca ar trebui sa ne rugam lui! Radacinile istorice ale conflictului dintre Hannah Arendt, pe de o parte, si confratii si prietenii sai evrei si non-evrei din SUA, pe de alta parte, e remarcabil prezentata si analizata de Antonia Grunenberg, \u201eHannah Arendt und Martin Heidegger, Geschichte einer Liebe\u201c, M\u00fcnchen 2006.<\/p>\n

(5) Pentru acest gen de literatura anti-heideggeriana, \u00eenchegata din cea mai joasa mizerie, din rea-vointa si din tehnica amalgamului celui mai vulgar, vezi cartea lui Victor Farias, \u201eHeidegger et le nazisme\u201c sHeidegger si nazismult, Verdier, Paris, 1987.<\/p>\n

(6) Emmanuel Faye, culme a ipocriziei si a relei credinte \u00een traducerile sale eronate ori controversate, d\u00e2nd crezare unor informatii false privind relatia lui Heidegger cu Biserica Catolica dupa decizia de a renunta la teologie, si renunt\u00e2nd sa priveasca textele raporturilor sale cu puterea politica dupa Rectorat, \u00eesi intituleaza penibila ratacire: \u201eHeidegger, l’introduction du nazisme dans la philosophie. Autour des s\u00e9minaires in\u00e9dits de 1933-1935\u201c sHeidegger, introducerea nazismului \u00een filosofie. \u00cen jurul seminarelor inedite dintre 1933 si 1935t, Albin Michel, Paris, 2005.<\/p>\n

(7) Jacques Derrida, interviu \u00een \u201eLe Nouvel Observateur\u201c, 6-10 noiembrie 1987; Pierre Aubenque, \u201eEncore Heidegger et le nazisme\u201c sTot despre Heidegger si nazismt , in \u201eLe D\u00e9bat\u201c, N\u00b0 48, ianuarie-februarie 1988, pp. 113-123; G\u00e9rard Granel, \u201eLa guerre de S\u00e9cession ou Tout ce que Farias ne vous a pas dit et que vous auriez pr\u00e9f\u00e9r\u00e9 ne pas savoir\u201c sRazboiul de Secesiune sau Tot ce nu v-a spus Farias si ati fi preferat sa nu stiti), in \u201eLe D\u00e9bat\u201c, N\u00b0 148, ianuarie-februarie 1988, pp. 142-168, cf., p. 152. Reeditat in \u201e\u00c9crits logiques et politiques\u201c sScrieri logice si politicet , Paris, 1990; Fran\u00e7ois F\u00e9dier, \u201eHeidegger-anatomie d’un scandale\u201c, Fayard, Paris, 1990.
\nPentru o critica de calitate a lui Emmanuel Faye, cf., la initiativa lui Fran\u00e7ois F\u00e9dier, \u201eHeidegger \u00e0 plus forte raison\u201c sHeidegger \u2013 cu at\u00e2t mai multt (Massimo Amato, Philippe Arjakovsky, Marcel Conche, Henri Cretella, Fran\u00e7oise Dastur, Pascal David, Fran\u00e7ois F\u00e9dier, Hadrien France-Lanord, Matthieu Gallou, G\u00e9rard Guest, Alexandre Schild), Fayard, Paris, 2007. Vezi si excelentul eseu al lui Maximilien Lehugeur, \u201e\u00abHeidegger\u00bb: objet politique non-identifi\u00e9\u201c s\u201eHeidegger\u201c: obiect politic neidentificatt, \u201eLa Pens\u00e9e Libre\u201c, n\u00b04, aprilie-mai 2005, http:\/\/lapenseelibre.fr\/lapenseelibre.org. Vezi, de asemenea, Claude Karnoouh, \u201eHeidegger penseur de la politique\u201c sHeidegger, g\u00e2nditor al politiciit, \u00een \u201eL’Europe Postcommuniste\u201c (Europa postcomunista), L’Harmattan, Paris, 2004.<\/p>\n

(8) Despre detalii asupra pozitiei asumate de Hannah Arendt, cf. Hannah Arendt, Martin Heidegger, \u201eBriefe 1925 bis 1975 und andere Zeugnisse\u201c, Hrsg. v. Ursula Ludz. Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main 2002.<\/p>\n

(9) Martin Heidegger, \u201eDie Selbstbehauptung der deutschen Universit\u00e4t\u201c, Breslau, 1933.<\/p>\n

(10) Walter Biemel, \u201eCahier de l’Herne Martin Heidegger\u201c, Paris, 1983. Dupa Rectorat si dupa discursul rectoral, colegii sai de la Freiburg au \u00eenceput sa-l considere un pic nebun, \u00een vreme ce nazistii l-au pus sub supraveghere, acuz\u00e2ndu-l, culmea ineptiei!, ca practica o filosofie iudaica: \u201eSensul acestei filosofii e ateismul declarat si nihilismul metafizic general reprezentat la noi de scriitorii evrei, si deci un ferment al descompunerii si al disolutiei pentru poporul german\u201c (sic!), citat in R\u00fcdiger Safranski, \u201eEin Meister aus Deutschland\u201c, S. Fischer, Frankfurt\/M. 1999, cu siguranta, cea mai buna biografie intelectuala scrisa vreodata despre Heidegger. Vezi si Silvio Vietta, \u201eHeideggers Kritik am Nationalsozialismus und der Technik\u201c, Max Niemeyer, T\u00fcbingen 1989.<\/p>\n

(11) Fr\u00e9d\u00e9ric de Towarnicki, \u201e\u00c0 la rencontre de Heidegger. Souvenirs d’un messager de la For\u00eat-Noire\u201c s\u00cent\u00e2lnindu-l pe Heidegger. Amintirile unui mesager din Padurea Neagrat, Gallimard, Paris, 1993. (Prima aparitie, \u00een \u201eTemps modernes\u201c, 1946); si \u201eMartin Heidegger. Souvenirs et chroniques\u201c sMartin Heidegger. Amintiri si cronicit, Payot-Rivages, Paris, 1999.<\/p>\n

(12) Karl L\u00f6with, \u201eMein Leben in Deutschland vor und nach 1933\u201c, 2007.<\/p>\n

(13) De unde si \u00eentoarcerea lui Kant \u00eempotriva Revolutiei Franceze de\u00eendata ce, \u00eempotriva Legii organice a Monarhiei constitutionale, Conventia, transform\u00e2nd, fara un act legislativ, puterea legislativa, adica parlamentul, \u00een putere judiciara, l-a condamnat la moarte pe rege.<\/p>\n

(14) Cf. opera fundamentala a lui Lawrence Keeley, \u201eWar Before Civilization\u201c sRazboi \u00eenainte de civilizatiet, Oxford University Press, 1996. Aceasta cercetare arata c\u00e2t de violente si nemiloase puteau fi razboaiele primitive, uneori, proportional cu populatiile angajate \u00een razboi, de o mai mare violenta dec\u00e2t razboaiele moderne, chiar si dec\u00e2t cele considerate azi drept masacre la o scara nemai\u00eent\u00e2lnita \u00eenainte… Pentru c\u00e2teva esantioane condensate si populare (nu ferite totusi de clisee sau de anacronisme), trimit la filmul lui Jean-Jacques Annaud, \u201eRazboiul de foc\u201c si la cel al lui Mel Gibson, \u201eApocalypto\u201c. Cu deosebire interesant este ca criticii acestor doua filme erau nutriti de iluzii irenice asupra salbaticilor, venite de la Rousseau si din rousseauismul comentatorilor de la sf\u00e2rsitul secolului al XVIII-lea, precum celebrul abate Guillaume Raynal \u00een \u201eHistoire philosophique et politique du commerce et des \u00e9tablissements des Europ\u00e9ens dans les deux Indes\u201c sIstoria filosofica si politica a comertului si a institutiilor europene \u00een cele doua Indiit, Paris, 1772. A se citi, \u00een completare, \u00een ce priveste arheologia Orientului Mijlociu, \u201eLe Monde de la Bible\u201c sLumea Biblieit, texte prezentate de Andr\u00e9 Lemaire, Gallimard, Paris, 1998.<\/p>\n

(15) Trebuie subliniat ca autorul \u201eProiectului pentru o pace perpetua\u201c, desi animat de o vointa irenica, nu era mai putin locuit de un optimism pe care \u00eendraznesc sa-l calific drept pura naivitate c\u00e2nd vine vorba de fondul naturii umane.<\/p>\n

(16) Cf. J. Hyppolite, \u201eIntroduction \u00e0 la philosophie de l’histoire de Hegel\u201c sIntroducere \u00een filosofia istoriei hegelienet, Gallimard, Paris, 1983, p. 92.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Hannah Arendt (2013),\u00a0regia Margarethe von Trotta,\u00a0cu Barbara Sukowa     Daca ideea banalitatii raului, unde universalitatea criticii asupra naturii umane trecea \u00eenaintea solidaritatii de trib, st\u00e2rnise destul scandal, un alt motiv pentru care Hannah Arendt a pierdut \u00eencrederea prietenilor sai a fost faptul ca a aratat si a denuntat cu tarie tradarile unora dintre elitele… Cite\u0219te mai mult »O Antigona a vremurilor moderne (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[9201,9152,9153],"class_list":["post-16386","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cu-barbara-sukowa","tag-hannah-arendt-2013","tag-regia-margarethe-von-trotta"],"views":1342,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16386","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16386"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16386\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16386"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16386"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16386"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}