{"id":16368,"date":"2013-08-22T14:03:41","date_gmt":"2013-08-22T12:03:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16368"},"modified":"2013-08-22T14:03:41","modified_gmt":"2013-08-22T12:03:41","slug":"arghezologie-4-ineditele-anilor-1948-1955","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arghezologie-4-ineditele-anilor-1948-1955\/","title":{"rendered":"Arghezologie 4. Ineditele anilor 1948-1955"},"content":{"rendered":"

Cazul lui Tudor Arghezi \u00een perioada comunista, acuzat de oportunism fara nuante si fara drept de apel, trebuie rejudecat. Fapte biografice mai putin cunoscute si fapte literare documentate \u00een inedite relativ recent dezvaluite concura la aceasta revizuire.<\/strong><\/em>
\nLa aproape cinci decenii de la moartea lui Tudor Arghezi (m. 14 iulie 1967), dupa realizarea mai multor serii de scrieri sau opere, fiecare cu ambitia de restituire integrala, mai pot exista secrete sau surprize ale biografiei sau operei Marelui Alpha al literaturii rom\u00e2ne (cum \u00eel cataloga Alexandru George)? S-ar zice ca nu. Despre biografie am discutat prin prisma cartii lui Mirel Anghel (\u00een nr. 22 al revistei \u201eCultura\u201c) si, fara \u00eendoiala, mai \u00eencap discutii. Interesul pentru marele nostru poet al modernitatii poate fi revigorat de aceste zone obscure, de aspectele mai putin cunoscute, de scrierile inedite.
\nSurprizele arhivei<\/strong>
\n Barutu T. Arghezi<\/strong>
\nMostenitorii scriitorului, Barutu si Mitzura, s-au disociat, s-au despartit din motive nu foarte clare, dar banuibile (Tudor Arghezi a favorizat-o pe Mitzura la mostenirea Martisorului si a arhivei personale). Necazul e ca \u00eentre cei doi au aparut cu timpul disensiuni mari, arhiva poetului a fost \u00eempartita si este din ce \u00een ce mai greu de reconstituit \u00eentr-un \u00eentreg, fie si aproximativ, ca premisa pentru o restituire sistematica a postumelor. Barutu, decedat la 25 august 2010 la Arad, unde s-a \u00eentors dupa 30 de ani traiti \u00een Elvetia, la Lausanne, a donat partea sa de arhiva Universitatii \u201eVasile Goldis\u201e din Arad, unde s-a constituit un centru de cercetare a literaturii argheziene (pe site-ul Universitatii nu exista acest centru, iar universitatea nu are departament de literatura rom\u00e2na), posibil a polariza cu timpul mai multa atentie, daca universitatea ar sti sa-si puna mai bine \u00een valoare, \u00eentr-un mod mai profesionist, comoara (pe care se pare ca o ignora, pun\u00e2nd-o probabil la fondul pasiv). Barutu
\nT. Arghezi, fiul ratacitor, a facut de-a lungul anilor numeroase restituiri documentare, care trebuie introduse \u00een \u201esistemul\u201c operei, si a publicat volume de memorialistica, cu marturii si documente inedite ce trebuie luate \u00een seama de catre biografii poetului si exegetii operei argheziene. Dar cele mai multe inedite le detine, fara \u00eendoiala, Mitzura, precauta \u00een a le restitui, desi a dat la iveala un numar considerabil de inedite, volumele postume din anii 1968-1980, poeme din ciclul \u201eAgatelor negre\u201c (\u00een volumul II de \u201eOpere\u201c, 2000) si proze postume sau publicistica \u00een anii 1968-2007 (dupa cum se poate vedea din volumul X de \u201eOpere\u201c, 2011, peste 50 de titluri). Dar trebuie sa mai fie si altele, mai putine poezii (poate \u00eenca ceva din seria \u201eAgatelor negre\u201c ar mai trebui gasit) si mai multe proze, fragmente din proiecte abandonate; \u00een plus, neaparat de restituit corespondenta, \u00eentr-un aparat coerent. Dar despre acestea voi scrie \u00een episodul urmator. Arghezi are \u00eenca destule lucruri de dezvaluit posteritatii sau de pus \u00eentr-o lumina mai buna.
\nUn volum cu peste o suta de poeme inedite arata ca surprizele sunt posibile. E vorba de volumul Tudor Arghezi, \u201eAnii tacerii\u201c, \u00eentr-o editie coordonata de Doina si Barutu T. Arghezi, la Arad, \u00een 2010, la Editura Universitatii \u201eVasile Goldis\u201c. \u00cen alte conditii, o asemenea aparitie editoriala ar fi constituit un eveniment national. \u00censa, \u00eentr-o perioada de blazare si de scepticism fata de marile valori perpetuate din perioada comunista, volumul a trecut neobservat, sarbatorit (probabil) doar pe plan local. \u00centorc\u00e2ndu-se acasa din Elvetia (cum spuneam), Barutu T. Arghezi s-a stabilit la Arad, aduc\u00e2nd cu sine si arhiva Arghezi pe care o avea. Universitatea \u201eVasile Goldis\u201c a preluat-o si a \u00eenfiintat \u00een mai 2009 acolo Centrul de cercetare a literaturii argheziene (exista, nu exista?), o initiativa laudabila, dar nu stiu c\u00e2t de functionala si de activa. Nici ea, nici volumul publicat, nu au avut suficient ecou sau ecoul meritat. Din pacate, nu au avut parte nici de \u00eengrijirea necesara, nici de acuratetea transcrierii. Bucuria restituirii e umbrita de incorectitudinile restituirii.
\nUn disident autocenzurat:
\n\u201eeu pl\u00e2ng povestea\/ vremilor acestea\u201c
\nPeste o suta de pagini de manuscrise argheziene din perioada neagra a biografiei scriitorului, anii 1948-1955, constituie, \u00eentr-adevar, o mare surpriza. Cunoscatori sau amatori, specialisti sau simpli cititori, va trebui sa reflectam mai mult la aceste pagini. Ele contin, nu \u00eentotdeauna ascunse sau mascate, semnele unui disident posibil. Cei care \u00eengrijesc acest volum si transcriu textele (Cezara Lazarescu, Mirel Anghel, ultimul autorul unei biografii Arghezi \u00een 2012), date \u00een paralel cu facsimilele pe contrapagina, nu au suficienta acribie si vigilenta. Iata, de pilda, poemul, fara titlu (ca aproape toate din volum), de la paginile 130-131, e transcris, numai partial, astfel: \u201eSi daca ti-e puterea mare\/ De unde-ai luat-o: \u00eentrebare.\/ Esti tare\/ Pentru ca ceilalti sunt nevoiasi.\/\/ Ei au vazut si pe-altii c-au venit\/ Care, macar, lupt\u00e2nd i-au cucerit,\/ Puterea lor s-a spulberat \u00een v\u00e2nt\/ Ei au ramas.\/\/ Puterea buna si adevarata\/ E sa le fii ca frate si ca tata.\/ Si sa-si aduca de cei mari aminte\/ De la bl\u00e2ndete, nu de la morminte\u201c. Transcrierea omite o strofa, nefinisata, lizibila \u00een facsimilul alaturat, situata alaturi de cele trei, nu \u00een continuitatea lor, nefiind clar unde ar trebui inserata: \u201ePuterea buna si-nteleapta\/ Se capata din lupta dreapta.\/ Voi stap\u00e2niti bolnavii, mutii\/ Pe cei din temniti.\u201c Pare o varianta la ultima strofa, dar, oricum, nu e corect sa fie omisa. Adresa politica e explicita nu numai aici, dar si \u00eentr-un alt poem, intitulat \u201ePoveste\u201c (pp. 104-105, repetat, din eroare, si la pp. 244-245), cam de aceeasi factura, puternic \u00een reprezentarea simbolica a unei \u201etari preschimbate-n cimitir\u201c, cum spune explicit un vers modificat (taiat \u00een manuscris). Amaraciunea unei tari \u00eenvinse si ocupate \u00eel determina pe poet sa \u201epl\u00e2nga povestea vremilor acestea\u201c, \u00een care scrisul e \u201efaradelege\u201c, iar exprimarea unei atitudini de refuz nu se poate face dec\u00e2t pe ascuns. Transcriu poemul \u00een \u00eentregime, cu convingerea ca, daca ar fi fost publicat undeva clandestin, ar fi avut un efect de disidenta, iar daca autorul ar fi fost descoperit cu siguranta ar fi fost \u00eenchis:<\/p>\n

Poveste<\/p>\n

\u201eA fost odata chiar ca niciodata
\nPovestea mea-i adevarata.
\nSi nimeni n-are sa se mire:
\nNu-i o poveste, ci-o traire
\nPe care-o stie fiecare.
\nSi nu a fost o viata, a fost
\no-nmorm\u00e2ntare,
\nO tara de-nchisori si istovire,
\nDe agonii, de cimitire,
\nUn neam destept si ager si frumos
\nRamas piele pe os,
\nO vatra vie si o matca vie
\nRamasa una goala si cealalta pustie.
\nPe unde au intrat lacusta si capusa
\nCulegem praful, buba si cenusa,
\nNori de lacuste, valuri de capusi.
\nPovestea e de-atunci si de acus.<\/p>\n

O scriu de-a fuga si-am ajuns
\nSa nu pot scrie dec\u00e2t ascuns
\nN-am altceva ce-alege
\nCaci scrisul e-o faradelege
\nSi dragostea de neam si tara
\nO t\u00e2lharie si ocara.<\/p>\n

Nu c\u00e2nt
\nIspravi si slavi, eu cel din morm\u00e2nt
\nEu pl\u00e2ng. Si pl\u00e2ng ad\u00e2nc.
\nEu pl\u00e2ng povestea
\nVremilor acestea.
\nNu mi-e iertata lacrima, pismasul
\n\u00cemi g\u00e2dila scheletul sa r\u00e2da si sutasul
\nM-asteapta sa ma-ncerce c\u00e2t pot de bucuros
\nSa-i bat din palme, cu palmele de os
\nSa-i preamaresc prostia si cruzimea,
\nnebunia
\nSi sa-mi tagadui neamul si mosia.\u201c<\/p>\n

Se poate ceva mai explicit, un manifest mai clar? Se poate. Exista un alt poem (pp. 104-105 \u00een editia mentionata), fara titlu, mai direct, scris sigur (desi nu e datat) \u00een aceeasi atmosfera de rusificare din anii ’50:<\/p>\n

\u201eOrisice-ai face, tu esti tot vinovat,
\nEsti vinovat si chiar nevinovat.
\nSi-nt\u00e2ia vina e ca esti rom\u00e2n,
\nCa nu te uiti crucis, ca nu esti sp\u00e2n.<\/p>\n

Esti vinovat si slab si gras,
\nMai rumen ori mai palid ori mai tras.
\nCa esti frumos, ur\u00e2t ori cocosat,
\nBolnav ori sanatos esti vinovat.
\nBatr\u00e2nii-s vinovati ca sunt batr\u00e2ni,
\nStap\u00e2nii-s vinovati ca sunt stap\u00e2ni.\u201c<\/p>\n

Obsesia acuta a vinovatiei revine \u00een aceste texte inedite si ceea ce e mai interesant e ca iese (\u00eencearca sa iasa) din conjuncturile specifice anilor ’50 si se proiecteaza \u00een metafizic, cu sentimentul damnarii si condamnarii abstracte, de vitregie nemeritata a omului, spre vinovatia oricarei existente: \u201eSunt, Doamne, far-a sti, un vinovat\/ Nu-n fata ta, la care am o vina\/ De-a ma-ndoi\/ Ci fata de o pravila streina.\/ Cu tine am o soapta veche, de o viata\/ Ca stam si zi si noapte fata-n fata\/ Parca ma chemi si eu te chem prin ceata.\/ Ca-s drept si neclintit sunt vinovat\/ C\u00e2nd ma g\u00e2ndesc sunt vinovat\/ C\u00e2nd nu g\u00e2ndesc, c\u00e2nd tac si c\u00e2nd prind grai.\/ Ca-s \u00eempacat, ca nu sunt \u00eempacat\/ Sunt deopotriva vinovat.\/ Sunt vinovat ca sunt,\/ Ca r\u00e2d sau ca ma-ncrunt\/ Ca am copii, c-am prieteni, c-am dusmani.\/ Si ma p\u00e2ndeste ochiul v\u00e2nzator\/ Si ma p\u00e2ndesc tacerea, b\u00e2rfa si minciuna.\/ Si n-are trecere nici una\/ Din suferintele de totdeauna.\/ Ca am rabdat, ca m-am trudit\/ Sunt vinovat si-nvinuit,\/ Si ca ma dor\/ Tar\u00e2na, viii, mortii si pieirea lor.\/ Sunt vinovat ca nu-i uit\/ Ca nu-i m\u00e2njesc, de ei ca nu ma leapad.\/ Sunt vinovat ca mi-este mila\/ Sunt vinovat ca sunt al lor.\/ Si-astept mereu sa-mi sune (…) pam\u00e2nt\u201c (pp. 80). Finalul e deocamdata cu un cuv\u00e2nt indescifrabil. Versiunea propusa de editie \u201esa-mi sune ceasul lor\u201c nu e acceptabila, pentru ca ignora ultimul cuv\u00e2nt, pe care nici nu-l transcrie. Sunt si alte erori \u00een transcrierea din volum, pe care le-am \u00eendreptat \u00een transcrierea mea (inclusiv un vers uitat, plasat \u00een st\u00e2nga filei). Sa revenim la sensul textului. Recitit, arata jocul dublu \u00eentre vinovatia de context politic (vinovatia inventata de o \u201epravila streina\u201c; \u201ema p\u00e2ndeste ochiul v\u00e2nzator\u201c) si vinovatia existentialista (\u201esunt vinovat ca sunt\u201c). Vinovatia religioasa a \u00eendoielii \u00een credinta este relativizata, pentru ca exista altceva mai grav, mai opresiv. \u00cen orice caz, se vede foarte bine sentimentul acut al vinovatiei resimtite de poet, vinovatie religioasa si vinovatie existentialista (disociabila \u00een aceasta dubla valenta), prinse dramatic \u00een chingile vinovatiei politice, foarte pregnante, ce determina parca o condamnare dintr-un proces absurd.
\n\u201eDe dascali n-am nevoie pentru jug\u201c
\nPoetul \u00eesi \u00eentelege foarte bine, cu luciditate si tristete, starea de prizonierat, transpusa metaforic \u00eentr-un alt poem (p. 100-101), pe care-l citez aproape \u00een \u00eentregime (de asta data, aproape corect transcris \u00een volum, minus unele semne de punctuatie din manuscris si omit\u00e2nd \u00een mod ciudat ultima strofa):<\/p>\n

\u201eDe \u00eenfruntat si sfat eu n-am \u00eenvatatura.
\nCe stiu ma-nvata plopul meu din batatura,
\nHranit cu ploaie, fulger si tar\u00e2na;
\nMa-nvata iarba, oile din st\u00e2na
\nSi c\u00e2inele si boul meu de plug.
\nDe dascali n-am nevoie pentru jug.
\nAt\u00e2ta ma pricep,
\nSa fac ce-am apucat, sa nu stric,
\nnici sa-ncep.
\nUmerii mei, croiti \u00een zarea mare,
\nMi se ridica slobozi \u00een spinare,
\nDupa tipar, dupa stejar
\nSi-ndur povara, ca un har,
\nP\u00e2na la capat, p\u00e2na la sf\u00e2rsit.
\nNu am gemut c\u00e2nd m-ati legat si biciuit
\nSi nici un fir de par n-a tremurat pe mine,
\nAdu-ti aminte si ia seama bine.<\/p>\n

Stau \u00eempietrit cu scr\u00e2snetul si tac,
\nCa luntrea prinsa-n sloiuri de copac.
\nCugetu-i d\u00e2rz, ca un cutit, dibace,
\nSa vezi cum ai sa fugi \u00eencolo si \u00eencoace
\nCaznind sa fugi si neput\u00e2nd razbi
\nNici catre miazanoapte nici catre miazazi.
\nFara sa simti, \u00eeti creste \u00eemprejur
\nUn zid \u00eenalt ca zborul de vultur
\nDin blesteme si fum de lum\u00e2nari.
\nVreau sa te vad cum ai sa-l sari,
\nDe-a busilea, calare sau cu cracii.
\nTi l-au zidit cu pl\u00e2nsete saracii.
\nCa aripi n-ai nici c\u00e2t ar vrea gaina
\nSi trupul ti-l \u00eengreuie slanina.\u201c<\/p>\n

Mai exista o strofa, ignorata \u00een editie, scrisa pe verticala din st\u00e2nga filei, usor de descifrat, dar care descumpaneste prin sensul paradoxal al unei autozeflemisiri: prizonierul gras, \u00eemburghezit (figuratie bizara a poetului?) nu are cum sa sara zidul de care este \u00eenconjurat, fara sansa vreunei libertati. Daca prima parte este o profesiune de credinta memorabila \u00een d\u00e2rzenia ei (\u201eDe dascali n-am nevoie pentru jug\u201c), partea a doua ironizeaza p\u00e2na la satira situatia prizonierului fara iesire, printr-un ricoseu contrariant. E o deviatie mai greu de explicat si de acceptat: cum insul demn si d\u00e2rz din prima parte ajunge grasul ridicol din partea a doua, am\u00e2ndoi traind experienta \u00eenfruntarii lipsei de libertate?
\nUn alt poem, citabil \u00een \u00eentregime, depl\u00e2nge \u2013 de asta data, fara ambiguitati \u2013 starea jalnica a tarii. Primele patru versuri (ma limitez acum la ele) expliciteaza retractilitatea celui resemnat, a poetului descumpanit, incapabil de jubilatie, cu o vioara al carei arcus \u201e\u00eenfloreste cu-o panglica de doliu\u201c: \u201ePoate ca nu-mi lipseste, ca sa te c\u00e2nt, vioara\/ O tara mea de holde si tara mea de munti.\/ Dar pot atinge struna ca sa-i destept comoara\/ C\u00e2nd stau plecate-n jale at\u00e2t de multe frunti?\u201c (pp. 212-213). Interesant de semnalat ar fi faptul ca mai multe poeme de revolta sociala vor fi deconjuncturalizate, scoase din contextul imediatei actualitati, convertite si plasate \u00een atmosfera rascoalei din 1907. Exista multe astfel de poeme, \u00een aceasta arhiva inedita, din zona starilor de revolta mocnita, de umilinta, de munca istovitoare, puse chiar \u00een seama unui Ion, taranul generic care rabda sumbru si amenintator, poeme aflate \u00een sfera revoltei sociale din furtuna pregatita \u00een secventele sacadate din constructia lirico-epica din \u201e1907\u201c, semn ca poetul avusese din proprie initiativa un asemene proiect, ce va rezona foarte bine c\u00e2tiva ani mai t\u00e2rziu cu cerintele epocii. Aici se vor varsa razvratirile reziduale \u00eempotriva stap\u00e2nirii, a oricarei stap\u00e2niri abuzive, razvratiri ascunse, periculoase daca erau puse \u00een contextul anilor \u00b450, dar bine plasate, acceptabile oficial, daca erau atribuite taranilor revoltati de la 1907.
\nPoetul avea de ce sa se teama de atitudinea insurgenta din astfel de manuscrise (cele din care am citat), pe care Barutu mai \u00eent\u00e2i le-a ascuns unde numai el stia, apoi le-a recuperat, le-a tainuit si le-a dus cu el \u00een Elvetia. Unele au fost distruse direct de poet, arse, fara a mai ajunge la Barutu, dupa cum marturiseste fiul, altele s-au deteriorat \u00een conditiile vitrege \u00een care au fost ascunse (\u00eengropate \u00een pam\u00e2nt).
\nDin versurile reproduse aici se poate vedea foarte clar, fara dubii, ca Tudor Arghezi era pregatit nu doar pentru o forma de rezistenta, ci chiar pentru opozitia fatisa fata de regimul comunist, probabil, \u00eentr-o prima faza, spontana, intima, fara a lua \u00een seama riscurile si fara a cauta imediat o cale de exprimare publica. Dar a g\u00e2ndit aceasta ipoteza si era pregatit pentru punerea ei \u00een opera. Dupa cum era pregatit si pentru convertirea acestei revolte si delegarea ei pentru rasculatii de la 1907, printr-o duplicitate eficienta si profitabila pentru interpretare, dar si pentru scriitorul ancorat \u00een timpul lui real. Ca de pilda: \u201eDurerea-n tot obrazul \u00eesi sapa buba seaca,\/ E-n ochiul trist al zarii, e \u00een vazduh, e-n drum;\/ E-n arborii si-n creanga ce nu se mai apleaca,\/ E-n cumpana f\u00e2nt\u00e2nii pe cerul ca de scrum.\/ Tot spini si maracina pe unde trece omul,\/ Ca sa-i sorteasca drumul si tinta lui de tot\u201c (pp. 218-219). Citind si recitind, \u00eeti vine sa te \u00eentrebi: c\u00e2nd sa plasezi \u00een timp aceasta stare? \u00cen 1950 sau \u00een 1907? \u201ePovestea e de-atunci si de acus\u201e \u2013 ne raspunde un vers din poemul citat la \u00eenceput. \u201eO scriu de-a fuga si-am ajuns\/ Sa nu pot scrie dec\u00e2t ascuns\u201c \u2013 continua explicit poetul, daca mai era nevoie.
\nAsta \u00eenseamna, daca judecam mai atent, printr-o convertire inversa, si ca \u00een razvratirea taranilor arghezieni de la 1907 \u00eempotriva nedreptatii si stap\u00e2nirii putem citi razvratirea cifrata a poetului \u00eensusi \u00eempotriva dictaturii contemporane lui. Pentru a accepta o asemenea lectura politica, a poemului arghezian \u201e1907\u201c ca literatura voalat subversiva, deloc speculativa sau gratuita \u00een \u00eentelegerea mea, avem nevoie de istoricul biografic al starii de razvratire a poetului \u00eensusi. Manuscrisele de la Arad ne dezvaluie acest istoric si face credibil acest transfer. Discursul liric din poemul \u201e1907\u201c \u00eel mentinea pe poet \u00een starea de razvratit din manuscrisele sale secrete si din atitudinea sa reala fata de prezent. Translarea \u00een alta epoca \u00eei masca adresa. Nu-i mai putin adevarat ca odata cu poemul \u201e1907\u201c s-a realizat si descarcarea nervoasa a poetului, compensatia starii de razvratire \u00een care mocnise, iar poezia sa sociala ulterioara nu va mai avea asemenea conotatii. Potrivnicul era cu adevarat \u00eembl\u00e2nzit, cumintit, descarcat de energia negativa a razvratitului, abia dupa aparitia volumului \u201e1907\u201c, \u00een 1955.
\n\u201e\u00cembl\u00e2nzirea unui potrivnic\u201c<\/strong>
\nFaptul ca au existat, fie si numai \u00een sertarul lui Tudor Arghezi, daca nu \u00een samizdat, scrieri cu un asemenea continut ideologic, incendiar pentru anii 1948-1955, schimba (trebuie sa schimbe) perceptia despre atitudinea politica a scriitorului fata de regimul comunist. A fost pripita condamnarea lui pentru oportunism. Situatia e mai complicata si implica un episod biografic mai putin cunoscut, pe care \u00eel reamintesc dupa documentarea la surse (inclusiv \u00een Arhivele Securitatii), realizata de Mirel Anghel \u00een biografia consacrata scriitorului si publicata \u00een 2012 (\u201eViata lui Tudor Arghezi\u201c, Ed. ProUniversitaria, cap. VIII. \u201ePerioada comunismului\u201c, pp. 293-331).
\nSintagma, foarte potrivita, \u201e\u00eembl\u00e2nzirea unui potrivnic\u201c, apartine lui Mirel Anghel si este subtitlul unei parti din capitolul despre Arghezi \u00een perioada comunista. Relatez pe scurt faptele, dupa Mirel Anghel. Arghezi nu a fost agreat de la \u00eenceput de puterea comunista, cum s-a \u00eent\u00e2mplat, de pilda, cu Mihail Sadoveanu. A fost nu doar marginalizat si ignorat, ci atacat, dupa cum se stie, de Miron Radu Paraschivescu (care \u00eel antipatiza, poate chiar \u00eel ura dinainte de 1948) si de Sorin Toma (executorul unui ordin ideologic de a-l denunta pe poet ca decadent si mistic si deci de a-l face totalmente nepotrivit cu epoca, \u00eentr-un articol notoriu din ianuarie 1948, publicat \u00een \u201eSc\u00e2nteia\u201c).
\nPe acest fond de ostilitate programatica a regimului fata de Tudor Arghezi (perpetuata explicit \u00een \u201eSc\u00e2nteia\u201c, p\u00e2na \u00een 1954, chiar daca \u00een acuze de mai mici dimensiuni) se suprapune un fapt biografic mai putin cunoscut, documentat de Mirel Anghel \u00een Arhivele Securitatii. Cum scriitorul era \u00eenca posesorul unei tipografii neconfiscate, \u00een decembrie 1948 Barutu
\nT. Arghezi, naiv, cade victima speculatiei unui prieten al sau, medicul Iosif Veselovski, fost legionar (amanunt pe care \u00eel cunostea, dupa cum a declarat ulterior la ancheta), care \u00eei cere sa tipareasca pe ascuns un manifest. Textul, o diversiune calculata, era conceput \u00een numele Comitetului Central al PMR ca o solicitare oficiala de unire a Rom\u00e2niei cu Uniunea Sovietica, pentru a provoca \u00een acest fel o reactie occidentala, poate chiar o interventie de salvare a Rom\u00e2niei (cel putin asa credea autorul acestei manevre). Documentul este tiparit de Barutu si rasp\u00e2ndit clandestin de autorul lui. Securitatea intra pe fir, afla cam dupa un an succesiunea faptelor si dispune, \u00een 25 noiembrie 1949, arestarea lui Barutu si, bine\u00eenteles, a principalului faptas. P\u00e2na \u00een iunie 1950, Barutu sta \u00eenchis la Jilava. Tudor Arghezi este luat prin surprindere de aceasta \u00eent\u00e2mplare, care \u00eel pune \u00eentr-o lumina nefavorabila. Securitatea descinde la domiciliu si distruge tipografia, sub ochii consternati ai proprietarului, de-a dreptul socat de violenta interventiei. Tatalui nu-i ram\u00e2ne dec\u00e2t sa caute o cale pentru a-si salva fiul de o detentie politica severa. Cum stia itele puterii, intervine la Ana Pauker si la Teohari Georgescu si, nu fara stiinta lui Gheorghiu-Dej, Barutu este eliberat, \u00een iunie 1950, si-si poate continua studiile la Institutul de Educatie Fizica. \u00cen acest conditii, desi ideologic Tudor Arghezi era pregatit (dupa cum o arata manuscrisele) pentru o rezistenta politica la regimul comunist instalat la Bucuresti de sovietici, poetul \u00eesi reconsidera strategia, sta \u00een expectativa o vreme, dar emisari ai lui Gheorghiu-Dej \u00eei solicita participarea. I se publica, dupa cum iarasi se stie prea bine, \u00eent\u00e2i traduceri si stilizari ale unor traduceri din rusa (Kuprin la sf\u00e2rsitul anului 1951, fabulele lui Kr\u00eelov \u00een 1952) si altele (Anatole France \u00een 1953, Gogol si La Fontaine \u00een 1954), apoi poezii pentru copii (\u00een septembrie 1953, \u00eent\u00e2i \u00een \u201eCravata rosie\u201c, apoi volumul \u201ePrisaca\u201c \u00een 1954, prima iesire cu numele propriu pe o carte), articole (\u00eencep\u00e2nd din 1954 \u00een \u201eVeac nou\u201c despre edituri si talmaciri, apoi \u00een \u201eContemporanul\u201c si alte publicatii, din 1956 fiind prezent \u00een presa culturala din ce \u00een ce mai frecvent), cartile \u00een spiritul epocii (\u201e1907\u201c \u00een 1955 si \u201eC\u00e2ntare omului\u201c \u00een 1956), sf\u00e2rsind prin a-i fi acceptata opera (aproape) \u00een \u00eentregime dupa 1960. Potrivnicul era nu doar \u00eembl\u00e2nzit, cum scrie Mirel Anghel, ci de-a dreptul \u00eenfr\u00e2nt. O c\u00e2t de mica forma de rezistenta, ca sa nu mai vorbim de opozitie la regimul comunist, i-ar fi fost fatala nu doar lui, ci si fiului imprudent.
\nPrin urmare, Tudor Arghezi nu a fost un disponibil fara simt moral, un oportunist care \u00eesi astepta invitatia oficiala la sarbatorirea ocuparii Rom\u00e2niei de catre sovietici si la proslavirea regimului comunist. Scrierile din sertar \u00eel arata pregatit pentru rezistenta si opozitie. Despre Arghezi \u00een relatie cu regimul comunist va trebui de acum \u00eencolo sa vorbim altfel, mai nuantat, nu numai datorita episodului cu Barutu tipograf de manifeste subversive (si a constr\u00e2ngerilor ce au rezultat de aici), ci, mai ales, datorita ineditelor cu continut protestatar. Stia ca orice ar scrie, e la fel de incomod (pp. 70-71):<\/p>\n

\u201eA! Blestemata pana mea
\nAre ardei si apa tare-n ea.
\nDe cum apas, h\u00e2rtia e jilava
\nSi scoate lacrimi de otrava.
\nVreau sa m\u00e2ng\u00e2i si zg\u00e2r\u00e2ie si musca
\nSlovele-aduc a iarba ca de pusca
\nA vitriol si-a tipirig.
\nDe ce or scoate ele fum si frig
\nCa eu le vreau bl\u00e2nde si blajine\u201c
\nPerpetuarea nelinistilor metafizice
\nSunt c\u00e2teva capodopere \u00een aceasta serie surprinzatoare de inedite, \u00eensa ele sunt pur si simplu mutilate de o transcriere nepriceputa a textului din manuscris. Noroc ca avem la \u00eendem\u00e2na fotocopiile si putem reconstitui versiunea adevarata, corecta, necorupta de lectiuni aberante ale \u00eengrijitorilor improvizati ai editiei.
\nPersista printre temele acestei perioade argheziene ocultate nelinistea creatorului, singuratatea si singularitatea lui, condamnarea la \u201eocna de cuvinte\u201c datoare sa exprime un trecut nebulos. Transcriu, printr-un efort propriu, o veritabila capodopera (fara titlu, p. 86) pe aceasta tema (transcrierea din volum este inutilizabila, \u00een 20 de versuri are cel putin tot at\u00e2tea greseli, lectiuni flagrant eronate; nici macar nu delimiteaza strofele, evidente \u00een manuscris):<\/p>\n

\u201eRam\u00e2n uneori singur, nu ca un frate, nu ca
\nUn prunc fara de muma, o muma fara prunc.
\nNu stiu de l\u00e2nga mine a cui sa fie duca.
\nPare ca singur, unul, ma las si ma arunc.<\/p>\n

De-ar fi \u00een mine o mie de inimi si o mie
\nDe frati, de prunci, de mume si amante dulci la gust
\nM-ar parasi ca fluviul ce fuge de pustie
\nSimtirea nu si-ar pierde-o dreptarul meu robust.<\/p>\n

\u00centors cu de-a dinsul si-ndepartat de toate
\nCe ne-nmultesc si lasa \u00eenvinsi \u00een urma lor
\nNu am dec\u00e2t o frunte pe m\u00e2na si-un trup pe coate
\nSi dorurile voastre pe mine nu ma dor.<\/p>\n

Singuratatea-mi vine de-aiurea si durerea.
\nSi mortii mei n-au fete, n-au corp si n-au suflare.
\nPoate ca au ca unda ad\u00e2ncuri, ca padurea
\nMurmur de v\u00e2nt, ca muntii azur pe madulare.<\/p>\n

Nu stiu. De-aceea pl\u00e2nsul mi-i prefacut c\u00e2nd pl\u00e2nge,
\nCa sa va para voua uman si \u00eenteles.
\nS\u00e2nt os\u00e2ndit din lantul de carne si de s\u00e2nge,
\nDin ocna de cuvinte sa nu pot ca sa ies.\u201c<\/p>\n

Razbate aici aceeasi putere a trecutului, a unei traditii care i se impune poetului sa fie exprimata, ca si \u00een \u201eTestament\u201c. Poemul e finisat ca versificatie p\u00e2na la virtuozitate pe alocuri (\u00een prima strofa se remarca rima rara, de expert, \u201enu ca\u201c\/\u201cduca\u201c), are multe corecturi, de aceea e greu de citit \u00een manuscris, desi scrisul arghezian e relativ usor descifrabil, cu unele mici exceptii, pe portiuni. Nu e definitivata punctuatia si mai lipsea titlul. Cu siguranta, poetul ar fi revenit asupra lui si l-ar mai fi perfectionat. Dar asa cum e, rezista si poate fi pus alaturi de cele mai bune poeme argheziene. Ca acesta mai sunt multe, cel putin douazeci, antologabile oric\u00e2nd \u00eempreuna cu marea creatie a poetului.
\nO tema recurenta este aceea a mortii, fie \u00eentr-o forma de revolta sau interogatie directa (\u201eLa mort\u201c, pp. 82-83, 84-85, \u00een doua variante, prima mai realizata), fie sub o forma alegorica (\u201eZiua de pe lunca a-nceput sa scada.\/ Noaptea umbla-n c\u00e2rje moartea prin ograda.\u201c, pp. 88-89, poem citabil \u00een \u00eentregime, \u00eensotit si de a doua varianta, pp. 90-91, marturie a preocuparii obsesive), fie sub forma reflectiei abstracte (\u201eCat \u00een tar\u00e2na, cat \u00een cer\/ Nu ma deprind cu g\u00e2ndul c-am sa pier\u201c, trei strofe finisate stilistic, a c\u00e2te patru versuri, p. 106-107), fie ca teama exprimata prin fantasma mamei b\u00e2ntuindu-l pe poet:<\/p>\n

\u201eTe tot visez saraca si flam\u00e2nda
\nRug\u00e2ndu-ma cu soapta bl\u00e2nda
\nCeva ce nu-mi aduc aminte ce-i.
\nVii noaptea-n zdrente din morm\u00e2nt, de obicei
\nC\u00e2nd somnul se \u00eeng\u00e2na cu trezire.
\nMa cauti si ma chemi din omenire.
\nSi pl\u00e2ngi cu lacrimi mute,
\nLe vad curg\u00e2nd pe brazda obrazului nevrute
\nSi-ti tremura barbia si gura caci ai vrea
\nSa te silesti sa r\u00e2zi, batr\u00e2na mea,
\nSa nu ma \u00eentristezi.
\nSi totusi, treci, te-ntorci, nu vrei sa sezi,
\nSa \u00eemi raspunzi sa-mi povestesti
\nCum e acolo unde esti?\u201c<\/p>\n

Aparitia mamei \u00een vis se desfasoara amplu, marturisind nem\u00e2ng\u00e2ierea dincolo de morm\u00e2nt si nelinistea poetului care \u00eencearca molitve, pomeni, rugaciuni, pentru a-si afla alinare, \u00eensa fara rezultat: \u201eSi tu tot goala si desculta vii\/ Si vocea ta tot oarba, ochii tot pustii.\u201c (pp. 76-77). Si \u00een acest caz transcrierea din volum, iarasi imperfecta, comporta c\u00e2teva corecturi importante (nu mai stau sa explic aici \u00eendreptarile necesare, le-am facut tacit).
\n\u201eTe voi gasi \u00een ceruri, pierdut de pe pam\u00e2nt\u201c
\nO capodopera indubitabila a acestei arhive restituite este poemul \u201eCe-ai facut?\u201c (pp. 114-116) pe tema argheziana cunoscuta a divinitatii care nu da nici un semn al existentei sale, determin\u00e2ndu-l pe exploratorul tariilor sa se simta \u00eenstrainat, \u00eenselat, parasit, \u00eenvins. Textul are toata regia cautarilor specific argheziene si pare o transcriere finala, cursiva, cu titlu, fara corecturi a unei file anterioare de lucru (fiind curat \u00een manuscris, textul transcris \u00een volum nu are dec\u00e2t doua-trei erori, pe care le-am \u00eendreptat):<\/p>\n

Ce-ai facut?
\n\u201eSi daca m-ai facut ce s\u00eent,
\nAmestecat cu aur si pam\u00e2nt,
\nVioara si copaie laolalta,
\nO trestie-n mocirla si putregai, \u00eenalta,
\nUn fulg de v\u00e2rf, nerabdator sa fie
\nSmuls si-aruncat din sm\u00e2rc, \u00een vijelie,
\nOrisice-ai fi, acel ce m-ai facut,
\nOri Dumnezeu ori farmec nestiut,
\nMi-e teama!<\/p>\n

Am cercetat sa stiu, sa bag de seama
\nC-as fi, ca nu as fi, ca par
\nCa sunt si nu sunt, \u00een zadar
\nAl cui sunt, daca sunt al vre-cuiva?
\nVrabia stie ca-i \u00een casa mea,
\nC\u00e2inele meu ma vede, ma cunoaste.
\nSi turma care rumega si paste
\nSi porumbieii si albinele ma stiu
\nSi stolurile ma-nsotesc c\u00e2nd viu,
\nC\u00e2nd plec, c\u00e2nd stau si c\u00e2nd ma-nversunezi
\nRaspunderea o porti \u00eentreaga
\nOric\u00e2t mi-ar fi si vraja ta de draga
\nPazeste-ma sa nu cad \u00een pacatul
\nSa ma gasesc pe mine vinovatul,
\nStap\u00e2ne,
\nC\u00e2nd chinul nu poate sa \u00eeng\u00e2ne
\nLa fericirea rece-a maretiei tale
\nSlavite, rugaciuni si osanale.
\nMiscat \u00een leagan cu perdele dese,
\n\u00cen plasa ta de stele, purtata de mirese,
\nDeasupra, peste plopi si peste munti
\nSi ape uriase fara punti,
\nEsti rasfatatul surd si orb si mut
\nAl fostelor nadejdi de-acum si din trecut.
\nMa voi lasa de-a pururi \u00een grije si-n rascoala
\nSa ma g\u00e2ndesc la tine smerit dar
\ncu-ndoiala?<\/p>\n

De-abia pusesesi sc\u00e2nteie, un cr\u00e2mpei,
\n\u00cen graiurile mele, de la batr\u00e2nii mei,
\nCa mi-ai dat drumul \u00eentre fiare,
\nSa ma-nconjoare si sa ma masoare,
\nSa \u00eesi \u00eencerce mintea, unghia si laba
\nPe cel ales din zodii, de tine, stiu, degeaba:
\nEu nu am fost nici p\u00e2na azi \u00een stare
\nSa \u00eeti dezleg macar o ghicitoare.<\/p>\n

Ca sa ma-ntorc la tine, prin ghimpi, taciuni si spuza,
\nMi-a trebuit sa n-ajung nicic\u00e2nd o calauza,
\nUn prooroc, un schivnic, un priceput \u00een cele
\nCe nu sunt la-ndem\u00e2na (nici a) prostiei mele.<\/p>\n

Aflu ca nu se-ajunge la tine, la altar,
\nFara dovada scrisa de voie si de har.
\nParintele, nici calea jumatate,
\nMa ratacea pe drumuri mereu \u00eentortocheate,
\nPrin gropi, prin buruiana, prin cremene cu colti,
\nSi tot cresteau-nainte, mai goale, alte bolti.
\nDe teama sa n-apuce sa moara calatorul,
\nFar-a gasi nici urma cu c\u00e2rja si piciorul
\nMa iarta, am lasat-o durerea mea de tine
\nPe seama neamului ce vine,
\nC\u00e2nd fara alta treaba dec\u00e2t sa scurm si c\u00e2nt,
\nTe voi gasi \u00een ceruri, pierdut de pe pam\u00e2nt.\u201c
\n\u00centreg Arghezi, poetul marilor \u00eentrebari, al cautarilor pe caile \u00eentortocheate si ascunse ale divinitatii, se gaseste aici. Interogatiile sale, explorarea necunoscutului nu au \u00eencetat nici c\u00e2nd nu mai avea speranta sa le poata face auzite, ca \u00een volumele sale anterioare de poezii, de la \u201eCuvinte potrivite\u201c (1927) la \u201eUna suta una poeme\u201c (1947). \u00cen arhiva tainuita p\u00e2na de cur\u00e2nd de Barutu T. Arghezi si data la iveala cu poticneli si nesigurante, cu neclaritati si ezitari, zace un volum de acelasi calibru. Sunt si alte capodopere de dezvaluit, dar poate ca am reusit sa dau, prin exemplele pe care le-am transcris, masura acestei descoperiri: o revelatie, cel mai important eveniment al posteritatii pentru opera argheziana re\u00eentregita. Avem aici poeme mai importante dec\u00e2t cele din volumele postume cunoscute, de la \u201eFrunzele tale\u201c (1968) si \u201eCrengi\u201c (1970), la \u201eXC\u201c (1970), \u201eCalatorie \u00een vis\u201c (1973) si \u201eDeslusiri\u201c (1980). Repet: mai interesante, mai viguroase stilistic si tematic dec\u00e2t toate celelalte postume argheziene. Nu am spus aici tot, nu am adus nici pe departe toate argumentele, nu am invocat toate exemplele care ar fi meritat sa fie aduse si care vor fi, nu am nici o \u00eendoiala, piese importante \u00een exegeza viitoare a operei argheziene. Nu supralicitez. N-am de ce. Oric\u00e2t ar fi de surprinzator, posteritatea argheziana beneficiaza de unul dintre cele mai interesante episoade ale ei.
\nDe aceea subliniez si insist ca arhiva Barutu T. Arghezi de la Arad trebuie recitita, retranscrisa cu grija si mare atentie, \u00eentr-o munca ce trebuie reluata de la \u00eenceput, iar poemele inedite trebuie integrate \u00eentr-o noua editie (mai cuprinzatoare, daca nici acum nu va fi completa) a operei poetice.
\n(Cum sunt un pasionat al subiectului, as fi bucuros sa pot face chiar eu aceasta noua transcriere, \u00eensotita de comentariile adecvate, pentru o editura importanta, cum ar fi \u201eCartea rom\u00e2neasca\u201c. Sau alta, care s-ar oferi. Dar \u00eemi va \u00eengadui Universitatea \u201eVasile Goldis\u201e din Arad accesul la manuscrise, dupa aceasta suparare pe care i-am pricinuit-o? Eu cred ca da, spre onoarea ei. Ar mai fi \u00eenca o problema. Ce zice doamna Mitzura Arghezi? Ale cui, ca drept de mostenitor, sunt manuscrisele argheziene de la Arad? Ar fi interesant sa intervina \u00een aceasta discutie.)
\nLocul mai potrivit pentru aceste manuscrise ar fi, totusi, la Muzeul National al Literaturii Rom\u00e2ne sau la Academia Rom\u00e2na. Nu as fi putut opri aici glosele si exemplele, pentru a convinge mai bine \u00een privinta valorii si importantei acestei arhive si a acestei restituiri, daca nu as avea<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cazul lui Tudor Arghezi \u00een perioada comunista, acuzat de oportunism fara nuante si fara drept de apel, trebuie rejudecat. Fapte biografice mai putin cunoscute si fapte literare documentate \u00een inedite relativ recent dezvaluite concura la aceasta revizuire. La aproape cinci decenii de la moartea lui Tudor Arghezi (m. 14 iulie 1967), dupa realizarea mai multor… Cite\u0219te mai mult »Arghezologie 4. Ineditele anilor 1948-1955<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-16368","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":2791,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16368","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16368"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16368\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16368"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16368"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16368"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}