{"id":16359,"date":"2013-08-22T13:53:47","date_gmt":"2013-08-22T11:53:47","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16359"},"modified":"2013-08-22T13:53:47","modified_gmt":"2013-08-22T11:53:47","slug":"amintirile-lui-croh","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/amintirile-lui-croh\/","title":{"rendered":"Amintirile lui Croh"},"content":{"rendered":"

Ovid S. Crohmalniceanu, Amintiri deghizate<\/em>,<\/strong> editia a II-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2012, 304 p.<\/p><\/blockquote>\n

 
\nMi-a cazut in m\u00e2na recent, intr-o noapte de insomnii caniculare, cartea de memorialistica a lui Ovid S. Crohmalniceanu, \u201eAmintiri deghizate\u201c, din care mai citisem fragmente, dar pe care n-am apucat niciodata s-o parcurg integral. Am recuperat insa repede handicapul, renunt\u00e2nd fara pic de regret la o noapte de somn.<\/strong> <\/em>
\nNevoia de anecdotic<\/strong>
\nIn primul r\u00e2nd, pentru ca \u201eAmintirile deghizate\u201c colectioneaza detalii extrem de picante din viata c\u00e2torva scriitori interbelici de prima m\u00e2na: Arghezi, Barbu, Sadoveanu, Calinescu, Camil Petrescu, Hortensia. Aceste amanunte au devenit tabu imediat ce opera lor a fost pusa sub lacat, in anii 40, si au ramas la fel de absconse odata cu \u201erecuperarile\u201c din anii 60 \u2013 c\u00e2nd un amestec de pudibonderie si mitizare compensativa au tras o perdea groasa peste viata de zi cu zi. E de inteles: p\u00e2na in 1990, trimiterile, chiar nevinovate, la moravurile scriitorilor erau pasibile de a-i face \u201evinovati\u201c politic; apoi, ideologia abstracta a (neo)modernismului a facut sa dispara at\u00e2t preocuparile pasagere pentru anecdoticul vietii literare, c\u00e2t si o specie de istorie si critica literara respectabila, precum biografia marilor autori. C\u00e2nd s-a practicat, totusi, ea a fost privita doar ca preambul al operei si s-a transformat repede in genul rigid si antipatic al \u201ebiografiei spiritualizate\u201c, care lasa la o parte accidentalul si hazardul omenesc in favoarea destinelor incheiate rotund, insa falsificate livresc. Asa se face ca banala privire pe gaura cheii, asa cum o practica Ov. S. Crohmalniceanu, a devenit un sport destul de putin practicat in literele rom\u00e2nesti de dupa cel de-al Doilea Razboi. \u201eAmintirile deghizate\u201c vor fi facut senzatie mai ales la aparitia lor, in 1994, c\u00e2nd nevoia de anecdotic \u2013 dupa decenii de teze si doctrine \u2013 depasea cotele normale.
\nE drept ca nici Ovid S. Crohmalniceanu, critic caruia i-a placut intotdeauna sa pozeze intr-un serios (de nu de-a dreptul \u201escortos\u201c), n-are curajul sa-si plaseze cartea sub semnul amintirilor, prefer\u00e2nd un mic truc livresc care nu tine. Prefata ne avertizeaza, astfel, ca ar fi vorba de \u201eniste amintiri care nu rasar prin solicitarea directa a memoriei sa-si deschida camarile, ci se isca din actul de exegeza literara\u201c. Crohmalniceanu isi propune sa dea fr\u00e2u liber fluxului de amintiri pornind de la c\u00e2te o dilema legata de opera \u2013 de ce e Camil at\u00e2t de reticent fata de transcrierea diaristica, cum se face ca femeile lui Calinescu au, toate, aspect \u201ebaietesc\u201c, cui se adreseaza de fapt poemele argheziene din ciclul \u201eLetopiset\u201c \u2013, insa de fiecare data punctul de pornire livresc e coplesit de informul memoriei. Mai degraba dec\u00e2t sa caute confirmari pentru coerenta operei, ca intr-o biografie ortodoxa, criticului ii place sa inregistreze tocmai paradoxurile, incongruentele, iesirile in decorul poeticilor literare. Imposibil de enumerat aici ipostazele \u201eincomode\u201c si inedite in care isi pune Crohmalniceanu \u201esubiectii\u201c. Ma rezum, deci, la a retine portretele lui Ion Barbu, G. Calinescu sau Camil Petrescu. Primul e ciclotimic ca un copil pe toate planurile, de la cel amoros p\u00e2na la cel ideologic. Adeziunile sale politice sunt la fel de trecatoare ca pasiunile pentru tinere \u201efragede\u201c, expuse lui Croh cu lux de amanunte. C\u00e2teva portrete demonstreaza ca Ovid S. Crohmalniceanu e un stilist refulat, care a inteles critica in general ca pe un exercitiu de austeritate, dar care si-a permis, in anticamera ei, licente imaginative de tot soiul. Multe dintre portretele acestui spirit h\u00e2tru sunt exercitii libere de admiratie: \u201eIon Barbu umplea spatiul cu figura lui impunatoare, in care imi vine greu sa spun ce facea mai multa impresie, mustata alba, uriasa, lasata sa cada lenesa peste gura, privirea opalina, p\u00e2nditoare sub pleoapele semideschise, d\u00e2nd tot timpul impresia ca te c\u00e2ntareste c\u00e2ti bani faci, calvitia corectata de pletele colilii, imbrac\u00e2nd gulerul sacoului, si risipind asupra umerilor acestuia o fina matreata, ca o ninsoare misterioasa? (…) Am avut norocul sa cunosc si sa stau de vorba cu multi oameni scaparatori, Arghezi, Calinescu, Camil Petrescu, Sartre. Dar nici unul nu m-a uluit printr-o asemenea inzestrare a spiritului ca Ion Barbu\u201c. Camil, cel mai abil deconstructor al iluziilor de tot soiul, e, in schimb, un febril iluzionat, gata sa militeze pentru cauze care de care mai marunte, c\u00e2nd nu-si pune uimitoarea inteligenta in slujba unor fleacuri: \u201eMulte dintre frecventatoarele lui erau veritabile g\u00e2sculite, ceea ce nu-l impiedica pe barbatul care elabora \u00abDoctrina substantei\u00bb sa trancaneasca cu ele despre nimicuri\u201c. Astfel, cel care s-a visat mai totdeauna un Fred Vasilescu (Croh vorbeste despre pretentiile materiale exorbitante ale celui mereu aflat in lipsa de bani) se apropie, ca prototip uman, mai degraba de un Ladima dec\u00e2t de un Fred Vasilescu.
\nTipologiile livresti reprezinta, desigur, un tic de interpretare. Probabil ca cea mai mare calitate a cartii lui Crohmalniceanu e de regasit tocmai in renuntarea la grile de acest tip in favoarea unei receptivitati iesite din comun fata de general-uman. In rarele cazuri c\u00e2nd e folosit, cliseul interpretarii biografiei prin opera e sarjat cu un umor de care putini il banuiau. Despre Sadoveanu, in calitatea lui de membru in Comitetul Central, aflam, de pilda, ca \u201eNe privea cu o curiozitate de prisacar care constata ca un roi de muste s-a st\u00e2rnit si b\u00e2z\u00e2ie furios, tulbur\u00e2nd linistea naturii\u201c. Si daca indolenta de proportii metafizice a lui Sadoveanu e resimtita ca nedreapta, memorialistul ii corecteaza imediat portretul cu o caracteristica pozitiva: \u201eC\u00e2t a tinut discutia n-a scos o vorba. La sf\u00e2rsit a spus doar ca trebuie facuta o lege a drepturilor de autor, ca scriitorii sa fie rasplatiti cuviincios pentru munca lor. Recomandarea, desi parea venita din luna, a avut un efect extraordinar. Ne-am ales cu o lege foarte buna care i-a ocrotit economic pe scriitori multi ani dupa aceea si a fost nevoie de dispozitii speciale spre a-i impiedica aplicarea, atunci c\u00e2nd s-a cautat constr\u00e2ngerea breslei prin mijloace materiale\u201c. Nu putine sunt fragmentele in care Crohmalniceanu face dovada unui romancier get-beget: decupeaza abil episoade, retine detalii sau replici caracteristice si le orneaza cu o aciditate in spatele careia se ghiceste multa toleranta. Imi pare realmente rau ca nu pot cita, spre exemplificare, dec\u00e2t pasajul despre ultima int\u00e2lnire cu Calinescu: \u201eC\u00e2nd l-am vizitat ultima oara, m-a primit rezemat in perne, cu picioarele intinse sub un pled, consemnat la pat de catre medici. Obrajii i se scof\u00e2lcisera, muscati de ciroza; ochii lui Calinescu straluceau insa mai vii ca de obicei, cu o intensitate intunecata, rugatoare, care parca spunea: nu ma lasati sa mor. Din glasul bolnavului era absenta totusi orice frica. Dimpotriva, vorbele sunau pline de incredere, anunt\u00e2nd mari proiecte viitoare. Mi-a aratat, cu o fala pur si simplu copilareasca, un buchet imens de garoafe rosii, pe o masuta din coltul camerei. E de la Gheorghiu-Dej \u2013 a tinut sa stiu. Oare nu realiza ca preceda somptuoasa coroana mortuara pe care, probabil, tot inaltul personaj avea sa i-o trimita cur\u00e2nd? Magistrul isi juca incheierea existentei cu aceeasi superbie senioriala\u201c. Infinit mai bine dec\u00e2t multi l-a inteles, insa, memorialistul pe Arghezi, care a mixat intotdeauna \u2013 se stie \u2013 fervoarea religioasa din poezie cu cele mai contrariante optiuni etice. Cel instruit, printre altele, la scoala stalinista a compromisurilor e capabil sa teoretizeze abisul dintre personalitatea scriitoriceasca si cea biografica p\u00e2na la a afirma, scandalos de adevarat, ca \u201edaca pentru Arghezi avea at\u00e2ta pret sentimentul religios, indraznesc sa cred ca privea drept biete mizerii omenesti celelalte lucruri, inclusiv abdicarile sale morale pe plan civic\u201c.
\nAdaptarea la mediu<\/strong>
\nDe aceea, talentul scriitoricesc ascuns al lui Crohmalniceanu nu trebuie exagerat in defavoarea experientei iesite din comun a criticului care a parcurs, intr-o viata, mai multe epoci literare. Dintre toti criticii nostri de secol XX, Crohmalniceanu a reusit sa traverseze si sa se adapteze, cu multa abilitate (a se citi inclusiv \u201ecameleonism\u201c), celor mai multe regimuri si registre stilistice. E paradoxal, privind inapoi, sa constati ca cel mai reprezentativ critic al stalinismului, simpatizat in prima tinerete de avangardisti, a devenit in anii \u201970-\u201980 un istoric si un hermeneut excelent, dar si un bun conducator de scoala optzecista, inzestrat cu gust sigur si cu generozitate fata de talentele noi. C\u00e2nd n-a alunecat de-a dreptul in compromis, aceasta extraordinara mobilitate a spiritului l-a facut pe Crohmalniceanu unul dintre cei mai buni colportori de medii ai postbelicului rom\u00e2nesc, cu tot ce presupune asta: fin cunoscator al ideologiei oficiale sau neoficiale, al literaturii insesi si al vietii literare, cu toate \u201ecaracterele\u201c care o populeaza. E destul sa-ti faci o idee despre Ovid S. Crohmalniceanu numai daca tii cont de faptul ca i s-au confesat, intr-o etapa sau alta a carierei lor, deopotriva scriitori precum Barbu, Arghezi, Calinescu, Preda, Cartarescu, sau, pe de alta parte, Aurel Baranga, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Miron Radu Paraschivescu s.a.m.d.
\nE drept ca e gresit, totusi, sa se acorde credit egal tuturor relatarilor lui Crohmalniceanu. Cel care a scris \u201ePentru realismul socialist\u201c si a facut, in general, compromis dupa compromis in anii \u201950 incearca evident sa puna in paranteza destule episoade ale vietii literare care-l implica direct, confection\u00e2ndu-si, pe alocuri, poza unui mic disident care a c\u00e2rtit contra partidului sau a incercat sa reabiliteze autori pusi la pastrare. Aceasta disidenta invizibila si muta culmineaza cu afirmatia ca \u201eImi jurasem, dupa ce se produse agresiunea din Sc\u00e2nteia, sa nu amintesc macar o data numele lui A. Toma in articolele mele critice si am recurs la toate subterfugiile posibile ca sa ma tin de cuv\u00e2nt\u201c.
\nDe unde vine insa credibilitatea mai generala a cartii? Pe de o parte, \u201eAmintiri deghizate\u201c e cartea unui impatimit al literaturii rom\u00e2ne postbelice in integralitatea ei, asumat si acceptat ca atare, in momente foarte diferite, de cei mai importanti scriitori. Apoi, as spune ca amintirile lui Croh beneficiaza, in mod paradoxal, de distanta specifica omului uns cu toate alifiile, trecut prin multe si departat in egala masura de ele. Daca a fost una dintre personalitatile cele mai in masura sa scrie o istorie anecdotica a literaturii postbelice, e din cauza acestei priviri scrutatoare, capabila sa inregistreze tot, insa in acelasi timp spasita si versata in a intoarce realitatea pe toate fetele. Exager\u00e2nd putin, s-ar putea spune ca pe Crohmalniceanu, compromisurile personale l-au facut sa devina un om al nuantelor, capabil sa inteleaga nu numai suprafata, ci si culisele unei epoci extrem de complicate. El ram\u00e2ne, asadar, ceea ce s-ar putea numi oximoronic \u201emartorul din interior\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ovid S. Crohmalniceanu, Amintiri deghizate, editia a II-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2012, 304 p.   Mi-a cazut in m\u00e2na recent, intr-o noapte de insomnii caniculare, cartea de memorialistica a lui Ovid S. Crohmalniceanu, \u201eAmintiri deghizate\u201c, din care mai citisem fragmente, dar pe care n-am apucat niciodata s-o parcurg integral. Am recuperat insa repede handicapul, renunt\u00e2nd… Cite\u0219te mai mult »Amintirile lui Croh<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9179,1763],"class_list":["post-16359","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-amintiri-deghizate","tag-ovid-s-crohmalniceanu"],"views":1341,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16359","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16359"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16359\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16359"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16359"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16359"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}