Omenirea nu este stationara, ci \u00eentr-un proces de necontenita miscare. Este adevarat ca omul a iesit din \u201eordinea fireasca\u201c. Toti ceilalti membri ai regnului animal sunt supusi unor reguli care par legate de vesnicie, iar mutatiile si evolutiile \u2013 mai ales daca nu au loc imixtiuni ale omului \u2013 sunt extrem de lente, aproape imperceptibile la scara umana. Oamenii au iesit \u00eensa de milenii din acest cadru evolutiv. Evident, trupul lor nu \u00eenregistreaza schimbarile \u00een masura \u00een care ele au loc pe planul comportamentului si al spiritului. Dar, pe acest plan, mutatii esentiale pot avea loc \u00een cursul fiintarii unei singure generatii. Ritmul la care a ajuns umanitatea ascunde evident si nemasurate primejdii, merg\u00e2nd p\u00e2na la cea a pieirii ei. Evolutiile sunt uneori benefice, dar alteori daunatoare, primejdioase sau nepotrivite. Mai mult ca oric\u00e2nd, \u00eentelepciunea s-ar impune ca unitate de masura. Si mai ales… masura! Ceilalti componenti ai regnului animal urmeaza niste reguli imuabile care le apara existenta si le asigura continuitatea. Oamenii nu actioneaza cu \u201eunitatea de monolit\u201c a celorlalti, ci \u00een \u00een functie de o diversitate de motivatii. Evident, \u00een aceasta situatie, asistam la o varietate de atitudini si mai ales la consecinte neasteptate.
\nSi, totusi, s-ar impune ca omenirea, c\u00e2t mai are timp, sa se trezeasca, pentru a nu avea soarta unei \u201eplanete a maimutelor\u201c! Toti oamenii de oricare rasa sau apartenenta, cei bogati si cei saraci, cei \u00eenvatati si cei nestiutori, se gasesc vr\u00e2nd nevr\u00e2nd \u201e\u00een aceeasi barca\u201c. Toti suntem confruntati cu probleme esentiale, fundamentale, a caror solutionare poate avea drept consecinta stagnarea, mersul \u00eenainte sau chiar disparitia. Ritmul de crestere a populatiei mondiale a devenit ametitor. \u00cen general, nu se ia \u00een considerare masura \u00een care el poate duce la o catastrofa planetara. Si anii trec…
\n\u00cen aceeasi vreme, cu toate silintele savante, productia de produse alimentare pare, la un moment dat, sa atinga niste praguri de nedepasit, cu toate inovarile introduse \u00een ultimele decenii. Logic, se ridica o \u00eentrebare care priveste scara omenirii \u00een ansamblul ei: cum se poate rezolva contradictia dintre cresterea populatiei si necesitatile ei de hrana sau, la un moment dat, chiar de spatiu?
\n\u00cen problema esentiala a energiei apar alte necunoscute. Ce se va \u00eent\u00e2mpla c\u00e2nd se vor epuiza, \u00eentr-un viitor, din pacate, nu prea \u00eendepartat, sursele actuale… inclusiv cele exist\u00e2nd \u00een straturile de sist sau pe fundul marilor? Vom fi capabili cu mintea noastra scormonitoare sa gasim alte solutii?
\nTot astfel, suntem departe de momentul unei repartizari relativ proportionate a bunurilor de care umanitatea poate dispune \u00eentre oamenii din zone diferite si chiar dinauntrul fiecarei societati. Egoismele egocentrice nu vor avea limite ori vor provoca reactii uriase, c\u00e2nd discrepantele vor deveni coplesitoare?
\nTraim \u00eentr-o lume noua, avioanele \u2013 si m\u00e2ine rachetele! \u2013 asigura legaturile dintre oameni, \u00eenc\u00e2t uneori avem senzatia, pe acest plan, cel putin, al unicitatii si comunitatii. Lumea virtuala s-a suprapus celei reale, dubl\u00e2nd-o si uneori \u00eenlocuind-o, nu totdeauna \u00een modul cel mai fericit. Dimensiunile ni se schimba, distantele se relativizeaza, lumea \u00een care traim nu mai seamana, nu numai cu cea a \u00eenaintasilor si a parintilor nostri, ci chiar cu cea a \u00eenceputurilor propriei noastre existente, mai ales a celor care am atins o anumita v\u00e2rsta!
\nDin pacate, progresele noastre extraordinare sunt uneori unilaterale, domenii \u00eentregi ram\u00e2n\u00e2nd mai departe \u00een nestiinta si \u00eentuneric. Dar mai ales evolutia noastra spirituala a ramas mult \u00een urma. Mult prea multi sunt aceia care au devenit sclavii bogatiei si ai propriei \u00eembogatiri fara limite, care au ajuns sa c\u00e2ntareasca lucrurile numai… \u00een aur si au uitat ca nu sunt singuri \u00een lume. Mai grav este si felul \u00een care ne formam si educam urmasii, preocupati sa le asiguram opulenta si cu mult mai putin sa le pretindem sa se afirme \u00een societate printr-o activitate valoroasa. Morala, cea crestina a majoritatii dintre noi, am cam uitat-o si pe ea. Modestia si dorinta de a-i ajuta si pe ceilalti ori a sluji o cauza buna, chiar nerentabila, nu le mai avem. Am cam uitat, de asemenea, sa dorim sa lasam \u00een urma noastra \u00eenfaptuiri destinate celorlalti, dupa cum am uitat datoriile pe care le avem catre tara \u00een care ne-am nascut, am crescut sau cel putin ne ducem existenta.<\/p>\n
C\u00e2t de necesar ar fi sa ne trezim, sa \u00eencercam sa mai fim si altfel, sa cautam sa gasim sensuri chiar si \u00een lumea aceasta noua si \u00een vesnica transformare, sa credem din nou \u00een virtute, sa avem dorinta de a conlucra cu ceilalti si de a realiza bunuri destinate mersului \u00eenainte al tuturor, cu at\u00e2t mai mult \u00een vremuri de profunda schimbare, care pot duce la extraordinare realizari, dar care, nestap\u00e2nite, ne pot duce si \u00een prapastii fara fund…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Omenirea nu este stationara, ci \u00eentr-un proces de necontenita miscare. Este adevarat ca omul a iesit din \u201eordinea fireasca\u201c. Toti ceilalti membri ai regnului animal sunt supusi unor reguli care par legate de vesnicie, iar mutatiile si evolutiile \u2013 mai ales daca nu au loc imixtiuni ale omului \u2013 sunt extrem de lente, aproape imperceptibile… Cite\u0219te mai mult »Nelinisti<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-16346","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1124,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16346","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16346"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16346\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16346"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16346"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16346"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}