{"id":16315,"date":"2013-08-15T15:09:33","date_gmt":"2013-08-15T13:09:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16315"},"modified":"2013-08-15T15:09:33","modified_gmt":"2013-08-15T13:09:33","slug":"exercitiile-lui-ioanide","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/exercitiile-lui-ioanide\/","title":{"rendered":"Exercitiile lui Ioanide"},"content":{"rendered":"

Caz de opacitate a criticii? Imposibilitate de discernere si relevare a substantei unei carti? Negare si desconsiderare a valorii ei la aparitie si dupa aceea? Actionare \u00eempotriva \u00eensesi cerintelor autorului, care sublinia ca \u201euna din functiile criticii este, dupa observatiile esteticienilor, aceea de a surprinde intentia autorului si a judeca opera prin raportare la ea\u201c?<\/strong><\/em>
\nToate aceste \u00eentrebari si multe altele ne vin \u00een minte analiz\u00e2nd cazul lucrarii \u201eKiev, Moscova, Leningrad\u201c, trecuta total cu vederea la publicarea \u00een volum (1949, \u00een seria \u201eScriitorii nostri contemporani\u201c a Editurii pentru Literatura si Arta, BAR: I 211216) si citata uneori doar bibliografic (1), iar dupa 1990 considerata (alaturi de vol. \u201eAm fost \u00een China noua\u201c, foarte interesant si el) drept unul dintre gesturile de profunda obedienta \u00een fata comunismului \u2013 si ca atare o carte compromisa, un \u201ereportaj\u201c adulatoriu, conjunctural, fara valoare.
\nPoate ca asemenea interpretari prin viu grai, neformulate \u00een scris, s-ar sustine p\u00e2na la un punct, daca nu ar exista marturisirile foarte clare ale autorului din Prefata volumului. \u201eCa si \u00een cazul impresiilor asupra literaturii spaniole, dar de data aceasta a posteriori \u2013 tinea sa precizeze el \u2013 am stilizat pentru cititorii de intelectualitate subtila, liniile tabloului, voind sa ating structura esentiala. Caci de oriunde ai porni, de la literatura, ori de la perceptia directa, o civilizatie nu e reala \u00een prezenta, ci \u00een esenta ei, adica \u00een ceea ce se ridica la fictiune. Astfel fiind, impresiile de fata nu sunt reportaje, ci proiectii ale subiectului meu cu prilejul unei treceri corporale prin Uniunea Sovietica, iar detaliile cu caracter perimabil au scopul (\u00een economia stabila a scurtului memoriu) de a da oric\u00e2nd iluzia prezentului.
\nAm scris un eseu, adica o ipoteza\u201c.
\nNe aflam, prin urmare, \u00een fata unui demers \u00eenalt filosofico-literar, de radiografiere si tipologizare \u2013 e adevarat subiectiv, dar desprins pe c\u00e2t posibil de orice legaturi conjuncturale si de orice aspecte concret impresionabile \u2013 a unui fenomen national, independent de stadiul vechi sau nou \u00een care se manifesta, stadii prin forta lucrurilor alaturate \u00een timpul \u201etrecerii corporale\u201c a autorului prin spatiul ruso-sovietic.
\nE o desprindere nu numai de fenomenul real \u00een sine, ci si de tot ce s-a scris despre el \u2013 carti de reportaje realizate de straini sau opere literare datorate celor mai mari autori ai pam\u00e2ntului strabatut.
\nPe unele le nega pur si simplu pentru ancorarea \u00een existential si particular. \u201eEste curios \u2013 scria G. Calinescu \u2013 c\u00e2t de putini sunt aceia care pot sa aduca dintr-o tara o perceptie verosimila. Ori vin cu date statistice si cu abstractii \u00eenfasurate \u00een entuziasm, ori aduc reportaje, adica fapte izolate si nesemnificative din care nu se poate construi o lume\u201c. Sau: \u201eImaginea Uniunii Sovietice, prezentata de catre calatorii occidentali sufera de un vag, deriv\u00e2nd din incapacitatea de a admite o alta civilizatie\u201c.
\nPe altele \u2013 cele scrise de rusii \u00eensisi \u2013 le lasa deoparte pentru lipsa preocuparilor fata de viziunea arhitectonica, fata de peisajul sintetic si de coordonatele esentiale ale timpului si spatiului \u00een care se desfasoara actiunea naratiunilor artistice.
\n\u201eDaca acum, dupa \u00eentoarcerea din Rusia, redeschid pe Dostoievski \u2013 observa scriitorul , vad Leningradul altfel. Dar \u00eenainte vedeam Rusia tarista ca un grozav r\u00e2u \u00eenghetat, Neva, din sloiurile caruia se ridica o teribila fortareata, \u00een vreme ce \u00eentr-o mare \u00eenvalmaseala trec pe strazi pestrite, cu totul stranii, cazaci calatori si sanii cu valtrapuri. Casa de raport din romanele lui Dostoievski scapa viziunii arhitectonice si sugereaza numai socialul: \u00eengramadiri de familii, mizerie, scari tocite, odai cu sofale vechi si cu nelipsita icoana, miros de peste, castravete acru si rachiu.
\nNu se poate intui niciodata din Dostoievski ce e un oras. S-ar parea ca el e compus din c\u00e2teva case mari si spatii \u00eentinse acoperite de zapada. Conventia despre vechea Rusie \u00eesi are embrionul \u00een chiar literatura rusa\u201c.
\n\u00cempotriva acestei conventii \u2013 ruse si straine \u2013 e pornit \u00eentregul sau demers, care tinteste sa patrunda dincolo de aparente, sa sugereze adevarata fata a Rusiei si a omului rus.
\n\u00cen locul fotografierii unor imagini comune sau particulare, oarecare, el \u00eencearca \u2013 cum si spune \u2013 o opera de creatie, un eseu, care sa dea contur unei ipoteze personale, \u00eenaltata la rangul de \u201efictiune\u201c.
\nNu-i greu de \u00eenteles ca tinta principala a autorului o constituia nu surprinderea actualitatii \u2013 care nu putea fi ocolita si trebuia inclusa prin \u201edetalii cu caracter perimabil\u201c, care sa dea oric\u00e2nd iluzia prezentului \u2013, ci relevarea esentei ultime a Rusiei eterne, venind din trecut si merg\u00e2nd catre un viitor nedefinit.
\nDupa cum, \u00een \u201eeseul\u201c \u201eAm fost \u00een China noua\u201c, G. Calinescu schita crochiul unei civilizatii \u00eenca si mai vechi si de o extindere numerica sporita.
\nAcestea erau obiectivele reale ale celor doua carti, croite cam dupa acelasi calapod, cu mai multa fantezie si implicare personala \u00een prima; cu un apel mai larg la bibliografia universala, care ajunge sa invadeze subsolurile, \u00een cea de a doua.
\nDiferenta de valoare artistica si de profunzime a detectarii specificului celor doua civilizatii, de la o carte la alta, e data de libertatea aproape totala pe care autorul o are \u00een prima si de \u00eencorsetarea \u00een chingile impuse de cenzura (chiar si autoimpuse) \u00een cea de a doua.
\nCaci, desi cele doua carti apar la distanta de numai patru ani, \u00eentre ele e o adevarata prapastie temporala, ce masoara spatiul incomensurabil dintre posibilitatea exprimarii \u00een plenitudinea lor a g\u00e2ndurilor si imposibilitatea marturisirii lor \u2013 de unde si ruptura vizibila \u00eentre prima parte a \u201eeseului\u201c \u201eAm fost \u00een China noua\u201c, cu referinta aproape exclusiva la vechea China, si partea a doua, mult prea larga, de evocare; de data aceasta reportericeasca a orizonturilor socialiste ale Chinei noi.
\nVorbim de prapastie, \u00eentruc\u00e2t volumul \u201eKiev, Moscova, Leningrad\u201c a fost scris \u00een noiembrie 1946-ianuarie 1947, si publicat abia \u00een 1949, an \u00een care ar fi fost si interzis \u2013 fiind prima lucrare a lui G. Calinescu retrasa din librarii (2), \u00eenaintea romanului \u201eBietul Ioanide\u201c.
\nDe altfel, scriitorul tinea sa releve el \u00eensusi, \u00eentr-o nota de subsol a prefetei, curgerea nemiloasa a timpului \u00eentre elaborarea cartii si publicarea ei: \u201eAsa stateau lucrurile c\u00e2nd am scris impresiile mele. Azi imaginea lumii socialiste s-a cobor\u00e2t at\u00e2t de mult \u00een mijlocul nostru (industrie de stat, comert de stat), \u00eenc\u00e2t precautiile mele s-au perimat si prefata \u00eensasi are doar valoare unui document depasit, pe care \u00eensa n-am vrut sa-l ascund\u201c.
\n*<\/p>\n

\u00centruc\u00e2t vizita lui G. Calinescu \u00een URSS \u2013 \u00eempreuna cu Cezar Petrescu si cu alte personalitati ale vietii culturale si politice rom\u00e2nesti, la festivitatile prilejuite de a dou\u00e3zeci si noua aniversare a revolutiei din 1917 \u2013 se petrecea \u00een perioada redactarii \u201eBietului Ioanide\u201c, reflectiile si observatiile asupra lumii si universului rusesc trezesc neasteptate deschideri catre \u00eentelegerea romanului mentionat.
\n\u00cen primul r\u00e2nd, pentru ca ele ni-l releva pe autor \u00een ipostaza nedisimulata a unui cunoscator competent cu precadere al arhitecturii \u00een corelatie cu toate celelalte arte si al unui savant familiarizat cu istoricul artelor si cu formele concrete \u00eentrupate de ele, vazute la fata locului, \u00een Italia, Franta, Germania si-n celelalte tari occidentale.
\nStiinta pe care Ioanide nu o dezvaluie, dec\u00e2t partial \u00een \u201eBietul Ioanide\u201c si \u201eScrinul negru\u201c, fiind sub\u00eenteleasa datorita prestigiului sau profesional \u00een cele doua romane, ne-o releva cu plus de masura autorul \u00een \u201eKiev, Moscova, Leningrad\u201c, carte suprasaturata de consideratii de cea mai \u00eenalta specialitate, unele acut tehnice, si de comparatii de istoria artelor \u00eentre fenomenul artistic si spiritual rus \u00een genere si manifestarile similare din celelalte civilizatii ale lumii.
\nSufletul rusesc, pe care \u00eesi propune sa-l circumscrie cu toata obiectivitatea subiectiva, e caracterizat \u2013 \u00een mod firesc \u2013 prin realizarile preponderent arhitectonic-plastice, vizuale, de cea mai diversa gama.
\nDesi tinta cartii e alta, unele observatii privitoare la configurarea orasului ideal ar putea trece fara nici o modificare din \u201eeseu\u201c \u00een roman, ca reflectii ale lui Ioanide (3).
\nDupa cum unele planuri ale cetatii ideale pe care Ioanide o contureaza sau o viseaza par a fi fondate, \u00eentre altele, si pe observatiile scriitorului calator pe meleaguri rusesti, \u00een special la Petrograd (Leningrad), orasul construit ca \u201eo piesa unica\u201c, nu \u00een timp, precum urbiile italice, ci dintr-odata, \u00een buna masura de artisti italieni.
\nCitam c\u00e2teva fragmente din capitolul X, \u201eLeningrad\u201c, dar capitolul ar trebui reprodus integral, pentru frumusetea viziunii propuse de autor asupra orasului singularizat poetic \u00een peisajul unic septentrional:
\n\u201eDaca monumentele Moscovei pot fi g\u00e2ndite separat si poti, de pilda, sa-ti \u00eenchipui Kremlinul mutat pe Volga sau chiar \u00een Urali, Leningradul este indivizibil, o piesa unica, terminata. Nu exista Ermitajul singur; luat de pe Neva si transportat pe Nipru devine o cazarma flamboyanta\u2026 E dificil a sugera inefabilul Leningradului\u2026 Din perspectiva Nevski ai impresia a privi din piata San Marco spre insula San Giorgio. Comparatia cu Venetia s-a facut si se poate face cu multe orase maritime septentrionale. Nu-i suficienta. Sunt doi factori \u00eemperecheati care explica Leningradul: apa si ceata. Apa Nevei este placida si se pierde \u00eentr-un orizont nemasurat, ca o mare tihnita, ajunsa la nivelul trotuarului, putin bombata, din cauza vastitatii de zare. \u2026 Podurile iau lungimi haotice, plutesc parca pe suprafata lagunei, cu capatul pierdut. C\u00e2nd e ceata, notiunea de contur dispare si te simti parasit \u00eentr-o incertitudine de inundatie\u2026 ceata se rostogoleste peste imensele paduri, sterge contururile apei lagunoase, intra pe bulevardele drepte si infinite ca decorurile de opera, brumeaza cupolele aurii, face sa tremure sirurile de coloane. Astfel totul capata o finete crepusculara. Strazile Leningradului sunt mai \u00eenguste, au, \u00een sf\u00e2rsit, aspectul unor coridoare si, de pe perspectiva Nevski, le vezi pierz\u00e2ndu-se paralele \u00een ad\u00e2ncimile orasului. Poate ca nici nu sunt asa de lungi, dar rectiliniaritatea lor, exactitatea geometrica, \u00eentretaierea lor simetrica dau sentimentul ca te gasesti \u00eentr-un labirint studiat de coridoare gigantice descoperite sau mai ales acoperite de negura\u2026 Fata de severa Moscova, Leningradul e plin de gratie si c\u00e2nd G. Duhamel, privind de la fereastra Petropavlovsk, se \u00eenfioara, este victima unei imagini literare. Fortareata cu turla ei ascutita si aeriana este de o gingasie extrema si nu sugereaza nimic din teribilitatea ei trecuta. De aproape observi ca arhitectura se departeaza sensibil de cea franceza. \u2026 Pretutindeni arunc\u00e2nd ochii prin orasul vast, deschis vizibil din toate partile, vezi coloane, frontoane, arhitrave, coloane, coloane, coloane, obisnuit \u00een var, \u00een ordin ionic sau toscan. Dar nu lipseste nici piatra. Mi-au cazut privirile \u00eentr-o curte interioara cu peristil facut din coloane \u00eentrerupte de noduri din blocuri cubice, negricioase, procedeu baroc t\u00e2rziu. Peristilul era de o zvelteta si se acorda cu clarobscurul. s\u2026t C\u00e2t despre Ermitaj, privirea pe de o parte a curtilor interioare, \u00eenalte, melancolice, iar pe de alta a Nevei imponderabile, \u00eentr-o seara vesnica, da nelinisti mistice si nevoia de a aprinde lum\u00e2nari si candelabre\u201c.
\nAvem de a face, dupa cum lesne se poate constata, cu un oras al senzatiilor si al aspiratiilor, ce trec dincolo de arhitectura si de orice arta, suprapus peste unul real \u2013 \u00eent\u00e2mplator numit Leningrad \u2013 altfel spus cu o proiectare a realului \u00een imaginar. La o citire atenta se poate observa, ca, spre a-l individualiza, autorul \u00eel compara cu celelalte doua mari orase, vizitate \u00een 1946, Kievul si Moscova, si pe toate, separat, le asemuieste cu asezarile prestigioase ale Apusului: Paris, Roma, Hamburg, Varsovia, Venetia, Torino, Berlin, Iasi\u2026 etc.
\nDincolo \u00eensa de datele concrete cunoscute sau de aluziile, imprevizibile, la cetati si monumente stravechi, autorul impune viziunii sale, coordonatele spatio-temporale deduse din dimensiunile incomensurabile ale spatiului rusesc si din configurarea specifica \u2013 plana si lutos golasa \u2013 a peisajului.
\nTotul \u00een Rusia e construit, g\u00e2ndit si imaginat \u2013 dupa G. Calinescu \u2013 la alt metru dec\u00e2t cel normal. \u201ePusta\u201c moldava se dezvolta spre Rasarit \u00eentr-o \u201ec\u00e2mpie dezolata de dimensiuni incomensurabile\u201c, iar Bahluiul capata \u00een Kiev proportii de fluviu (Niprul), \u201edilatatia orizontala\u201c fiind \u201efenomenul geografic rus cel mai caracteristic\u201c.
\n\u201eA spune ca totul este acolo mai mare \u2013 noteaza autorul \u2013 este adevarat, dar nu suficient de exact filosoficeste. Nu dimensiunile sunt mai mari, desi empiric se poate sustine aceasta, ci unghiul de perceptie\u201c.
\nApropiind doua monumente incomparabile ca dimensiunii \u2013 uriasul dom Sf\u00e2ntul Petru din Roma (care, mutat la Bucuresti, ar strivi un cartier \u00eentreg si ar meschiniza tot orasul) si micuta biserica Sf\u00e2ntul Vasile (Blajen\u00eei) din Moscova, autorul sugereaza ca aceasta de pe urma \u201ear da impresia de a fi lipsita de spatiu, caci desi un picior de statuie uriasa intra perfect ca ornament \u00een odaia noastra, imaginatia \u00eensa continua detaliul dincolo de tavan\u201c. Si aceasta deoarece \u201esolul rom\u00e2nesc si cel italian apartin aceleiasi planete\u201c, \u00een timp ce solul rusesc pare cosmic \u2013 \u201emetrul din Marte ori din Luna nu este egal cu metrul terestru. Metrul din Uniunea Sovietica nu este egal cu al nostru\u201c.
\nE o chestiune de Weltanschauung. Caci poporul rus (sovietic spune el) poseda \u201eun apriori spatial deosebit de al nostru\u201c, dupa cum deosebita este si perspectiva de receptare a coordonatei temporale.
\nDesi G. Calinescu respinge impresia lui Andr\u00e9 Gide despre o anume indolenta rusa, finalmente accepta, totusi, ca pe nesf\u00e2rsitul \u00eentinderilor rasaritene \u201ecomputarea timpului se face dupa un orar major\u201c. \u201eC\u00e2nd cugeti \u2013 scria el \u2013 ca spre a strabate spatiul dintre doua puncte ale Uniunii, ai nevoie de zile, ca noaptea e mai lunga la Leningrad, iarna, dec\u00e2t la noi, \u00eentelegi \u00eendata ca \u00een U.R.S.S. sentimentul asteptarii capata alt sens\u201c.
\nScriitorul rastoarna chiar judecata lui Gide, care, aprecia dupa timpul a priori francez, relev\u00e2nd ca, de fapt, \u201enoi, rom\u00e2nii sdar \u00eei avea \u00een vedere pe europeni, \u00een generet suntem adevaratii lenesi, niste lenesi agitati, fac\u00e2nd gesturi marunte, care induc \u00een eroare\u201c, \u00een timp ce rusii ar avea \u201eo aparenta \u00ablentitudine\u00bb corespunz\u00e2nd notiunii lor de timp, fiind \u00een realitate foarte activi, foarte constructivi si industriosi\u201c.
\nExtinz\u00e2nd consideratiile privitoare la perceptia coordonatelor spatio-temporale \u00een plan stilistic, G. Calinescu distingea deosebirea dintre \u201eindividul gotic\u201c (\u201epreocupat de a evada deasupra fetei pam\u00e2ntului, de a sf\u00e2sia ceata si a-si face ferestre prin ea\u201c), si individul greco-roman (obsedat \u00een clasicismul antic si a posteriori, de monument, de \u201ecorectarea peisajului\u201c si de \u201edescoperirea geometriei \u00een geologie\u201c), de omul din spatiul sovietic (\u201epreocupat de a umple planurile vide\u201c).
\nAceasta tendinta a insului rus de a diminua orizontul este cheia \u00eentelegerii tuturor manifestarilor artistico-culturale si \u00een primul r\u00e2nd a arhitecturii, picturii, urbanismului si a ingineriei constructive.
\n\u201ePodurile de la Leningrad\u201c \u2013 scrie el \u2013 au \u201elungime de neconceput\u201c, fiind \u201eadevarate punti maritime\u201c; \u201eErmitajul se perpetueaza de-a lungul apei \u00eentr-o succesiune inumerabila de coloane; corpurile noi, suficient de \u00eenalte, calca un spatiu orizontal proportional, ba chiar putin exagerat\u201c; \u201e\u00cen timp ce italicul a diversificat arhitectura spre a scoate un efect de lungime de la Nord spre Sud, sovieticul srusult unifica si man\u00e2nca golul spre a-l desfiinta. Pietele dau \u00een alte piete, bulevardele alearga circular si perpendicular, mari blocuri ies din orase si se razletesc pe c\u00e2mp, fara alta motivare, s-ar zice, dec\u00e2t aceea de a ascunde imensitatea, de a o face familiara. Omul se sileste a aduna capetele uriasei tari, spre a obtine sentimentul de mic\u201c; \u201e\u00abCetateanul\u00bb cauta sa puna stap\u00e2nire asupra spatiului, sa transforme expeditia intercontinentala scaci URSS \u00absta pe doua continente\u00bbt \u00een calatorie interioara\u201c.
\nImensitatea spatiului \u00een care vietuieste \u00eenr\u00e2ureste, dupa autor, psihologia si comportamentul uman. Imposibilitatea \u201ede a umple cu corpuri solide planul orizontal\u201c, da insului rus \u201eo dezolare solemna si un sentiment de sublim geologic, care se \u00eenvedereaza \u00een patosul privirilor, \u00een miscarea dramatica a bustului, \u00een m\u00e2ndria nostalgica\u201c \u201ede a apartine unei \u00eentregi planete\u201c. \u201ePupilele ochilor \u2013 observa autorul nu fara o tenta de idealizare \u2013 cuprind bl\u00e2nd linii orizontale foarte \u00eendepartate si indica distante vaste\u201c.
\nTendinta \u201etranscendenta\u201c de supradimensionare a arhitecturii spre a umple golul spatial, o surprinde G. Calinescu si \u00een \u201elucrurile cele mai umile\u201c \u2013 caci si obiectele considerate mici sunt, dupa cum tine sa sublinieze \u2013 \u201ebolsoi\u201c. Cutare fructe si legume colosale \u2013 nenumite \u2013 de la Muzeul de Arta Populara, \u201epar privite cu telescopul\u201c; unele picturi de la Galeria Tretiacov (\u00een speta un tablou de Mascov) scot \u201e\u00een planul \u00eent\u00e2i, sporite, elementele \u2013 halci mari de carne \u2013, fata de scoala olandeza care le trata \u00een gramada\u201c.
\nPe de alta parte, mobilierul de la hotelul \u00een care autorul a fost gazduit la Moscova, are proportii gigantesti, total nefiresti: \u201eun fotoliu neverosimil de mare\u201c e prevazut cu \u201edoua m\u00e2nere terminate \u00een labe de leu, groase ca niste picioare de elefant\u201c, \u201epe biroul excesiv de spatios, purtat de opt picioare, se afla o calimara de alabastru c\u00e2t o lespede\u201c; din tavan \u201ese lasa un candelabru auriu cu 24 lum\u00e2nari electrice\u201c; \u201epatul e un adevarat catafalc \u00eentr-un stil Empire extravagant\u201c; \u201edoua lustruri\u201c de la palatul lui Suvorov \u201e\u00eentre care unul, foarte cracos, sparet adevarat cr\u00e2ng de lum\u00e2nari\u201c etc.
\n\u00censusi actorul teatrului rus are dimensiuni ne\u00eent\u00e2lnite \u00een alte locuri, spre a ilustra idealul de om, precum erau selectati odinioara toti ofiterii imperiali.
\nSpre a nu mai vorbi de \u201escenele enorme\u201c, umplute de regizor \u201ecu decoruri pe toata \u00eentinderea lor\u201c. Spre a le sugera dimensiunile, autorul da c\u00e2teva exemple: \u201eCopacii, data fiind \u00eenaltimea scenei, sunt mai \u00eenalti dec\u00e2t cei adevarati\u201c, turlele bisericilor \u201esunt mai mari dec\u00e2t turlele bisericutelor noastre\u201c. \u201eScena e o piata publica, put\u00e2nd primi o adevarata gloata. La un dans popular, numar vreo doua sute de persoane. La sf\u00e2rsit, se aduna toti dansatorii din toate grupurile si scena se umple cu, desigur, o mie de persoane\u201c.
\n\u00cen acelasi sens, G. Calinescu evoca tabloul desfasurarii multimii \u201ecu steaguri nenumarate si multicolore si \u00een costume foarte spectaculoase\u201c \u00een opera \u201ePrincipele Igor\u201c de Borodin \u2013 desfasurare ce anticipeaza \u201ehalucinanta\u201c demonstratie din 7 noiembrie, regizata la proportii gigantesti, impuse de largimea pietei, \u00een care \u201eun regiment \u00een siruri de doi sau patru soldati ar parea un fir derizoriu de ata\u201c. \u00cendeosebi l-a impresionat pe autor \u201eorgia de flamuri foarte \u00eenalte, cu tremurari de cascade\u201c, \u00eenaint\u00e2nd ca \u201eniste veritabile catarte, \u00een chipul unei flote mirifice de nave cu p\u00e2nze\u201c. \u201eEste hotar\u00e2t, nu stiu prin ce proces psihic \u2013 scrie el \u2013 ca desfolierea flamurilor provoaca uimire si entuziasm chiar si spectatorului strain de semnificatia lor locala\u201c.
\n\u201eArhitect\u201c si \u201eregizor\u201c totodata \u2013 dupa cum o dovedeste substanta cartii \u00een \u00eentregul ei \u2013
\nG. Calinescu \u00eesi da seama perfect ca asemenea uriase multimi care curg concomitent ca doua r\u00e2uri \u00een sensuri contrarii \u2013 umpl\u00e2nd spatiul imens al pietei, \u201ecer sa fie privite nu de la acelasi nivel, ci de pe un plan superior. Ele au \u00een vedere, parca, spectatorii asezati pe turnurile Kremlinului\u201c, catre care se ridicau, de fapt, tribunele oficiale.
\n\u00cen perspectiva acelorasi imponderabile \u2013 spatiul dilatat si nebulozitatea locala \u2013, dar si cu o larga deschidere catre exotic, pitoresc si fastuozitate, G. Calinescu reface imaginar (cu o exaltare pe care Ioanide nu a mai pastrat-o \u00een cele doua romane care \u00eel au ca protagonist) un Kremlin fabulos \u2013 adevarata proiectie proprie \u2013 pe baza de judicioase comparatii de istoria artelor.
\nRaportarea monumentului arhitectonic tipic rusesc la modelele italiene, dupa care a fost construit, de arhitecti italieni, e, \u00een orice caz, memorabila. \u201eCu cilindrele concentrice \u00een m\u00e2na, arhitectul avea tema de a le trage \u00een sus. \u00cen explicarea pe trepte a elementelor implicate, artistul a pus toata fantezia sa, condusa dupa notiunea sa italica despre lumea scita si mai degraba (\u00een naivitatea sa) tartara. V\u00e2rfurile sunt trase \u00een sus ca niste chivere extravagante, \u00een vreme ce bazele ram\u00e2n solide si \u00een c\u00e2te un punct \u00eenfricosatoare. E un amestec fabulos de duritate si gratie. Asa vedeau Ariosto, Carlo Gozzi Extremul Orient, si bastioanele pot sluji ca decor \u00een \u00abTurandot\u00bb. Acesti arhitecti occidentali au suferit o comotie a imaginatiei. Combatuti de spatiul infinit, agravat de ceata ori de zapada, au desirat spre orizont arhitectura civica a Italiei. \u00cen medievala Bologna turnurile sedeau adunate social laolalta, aici ele alearga calare pe pusta si ochiul n-ar fi mirat daca ar descoperi din loc \u00een loc, \u00een colosalul peisaj, siruri de foisoare. Turnurile par a avea scopul sa ofere sprijin \u00een spatiu, ca niste insule plutitoare pe un ocean de lut\u201c.
\nObservatiile din exteriorul zidurilor Kremlinului sunt \u00eentarite de autor si din interior, prin afirmatiile de-a dreptul socante, ce n-au mai fost si nu vor mai fi rostite niciodata. \u201eCorpurile masive de cladiri\u201c, av\u00e2nd alura unor \u201einternate vaste\u201c \u00eei apar ca un \u201ecorp de reflectie \u00een apa si un nivel pentru str\u00e2ngerea sub unghiul vizual a sumedeniei de turle poleite\u201c.
\nCaci \u201eKremlinul vechi avea \u2013 dupa
\nG. Calinescu \u2013 un caracter pe jumatate sacru, pe jumatate princiar, era un Vatican si un Capitoliu, pe care trecerea de la divan la biserica si de la iatac la m\u00e2nastire era insensibila \u2013 un amestec de misticism si autoritate\u201c.
\nLa asemenea concluzie \u00eel conducea \u00eendreptatit multimea turlelor bazilicale. \u201eC\u00e2te biserici sunt acolo? \u2013 se \u00eentreba el \u2013 Vreo noua, n-am putut sa le numar bine sincertitudine provocata de numarul impresionant al lacasurilor sfintet, un adevarat sobor de sanctuare, presarate cu ciuperci de aur; o procesiune fantastica de bazilici \u00een colocviu, \u00een fata carora comanda impulsiv clopotnita lui Ivan cel Groaznic\u201c.
\nEnumerarea bisericilor \u00een sobor e un nou prilej pentru autor de a accentua tentativa arhitectonica de umplere a spatiului gol. \u201e\u00centorc\u00e2ndu-ma \u2013 noteaza el \u2013 cu g\u00e2ndul la bazilica Sf. Antoniu din Padova cu cele sase cupole si cu clopotnitele ei octogonale am gasit-o foarte moscovita, cu singura deosebire ca pe Kremlin turnurile se razletesc, navile bisericii bizantine par a ram\u00e2ne stinghere, neverosimil de drepte \u00een aer, clocind fiecare o \u00eengramadeala de turle mici pe socoteala proprie\u201c.
\nE un spectacol aerian, \u201estraniu de original\u201c, \u201emai ales pe vreme brumoasa\u201c \u00eesi \u00eencheie el reflectiile, spre a le contrapune, \u00een bloc, detaliilor arhitecturale pe care le descopera \u201etipic italice\u201c, \u00een \u201ecel mai pur stil sdet Renastere\u201c. P\u00e2na la un punct, \u00eensa, revine scriitorul, \u00eentruc\u00e2t constatarea e \u201econtrazisa de aer si de rarefierea volumelor. E o Renastere \u2013 se decide el \u2013 incivila si exaltata, asezata pe un teren nebulos\u201c.
\nContrazicerea calmului si a grandorii clasice a Renasterii i-o da autorului mai ales interioarele \u00eencarcate p\u00e2na la exces, tipic extrem oriental (mai ales \u00een camerele \u00eemparatesei): \u201eprea multe pendule, prea multe mobile (mese, piane) intarsiate, o obsesie, \u00een fine, a lucraturii bijutiere si a repetitiei\u201c. Pe de alta parte, batantele usilor \u00eenguste si \u00eenalte, care se deschid succesiv la infinit, provoc\u00e2nd \u201eun remarcabil efect de mecanica protocolara\u201c, peretii albi \u201etaiati parca \u00eentr-o zapada fina \u2013 pretext pentru \u00eensiruirea unui mare numar de lustruri aurite cu cea mai mare explozie de lumina ce se poate \u00eenchipui\u201c, cu \u201eun candelabru de patru tone\u201c, si mai cu seama \u201eo usa gigantica, aurie, scet pironeste privirile ametite de peretii albi, un portal de altar teribil\u201c \u2013 totul \u00een stil grandios, ca si clopotul de 200.000 kg (care n-a batut niciodata) si tunul imens \u201ede mestesugarie subtire, proiectat la dimensiuni imposibile\u201c lasa senzatia de fastuos si de mirific.
\nVersailles \u2013 singurul punct posibil de reper \u2013 i se pare scriitorul altceva. E \u201eun loc sociabil pentru \u00eent\u00e2lnirea curtenilor. Dincoace, s\u00eensat, este o tinda religioasa\u201c, \u201e\u00een fata unei porti de aur, un joc fin de splendori pentru receptii de purpura\u201c. \u201eAici \u2013 conchide el cu ironie \u2013 si musca trebuie sa fie de aur\u201c. Dupa cum, alta data, nu i s-ar fi parut imposibil ca si barbile curtenilor lui Ivan al IV-lea sa fi fost date cu aur.
\nDe la Kremlin, cetate straveche, la metrou, suita de \u201epalate\u201c moderne \u201esistem de bazilici\u201c, construit din aceleasi imbolduri de maretie si fastuozitate, i se parea lui G. Calinescu o trecere fireasca. Stilul e \u00eentruc\u00e2tva similar. O spune chiar autorul: \u201e\u00cen general, clasicismul metroului continua spiritul Kremlinului\u201c. De data aceasta \u00eensa \u201eobsesia\u201c e a lui Ioanide \u2013 arhitectul din scriitor \u2013 si nu a proiectantilor (care au transferat un mijloc banal de transport din zona normalului cotidian \u00een sferele fastuosului mirific), desi G. Calinescu repeta \u2013 ca si \u00een cazul Kremlinului \u2013 \u00eenvinuirea de \u201ecomotie a imaginatiei\u201c: \u201earhitectii sovietici au suferit, ca si artistii italieni ai Renasterii, veniti \u00een Rusia, un adevarat rapt al imaginatiei, \u00een virtutea careia au obtinut efecte de sugestie cu mult superioare economiei aparatelor \u00een serie\u201c. Referinta se face la scarile rulante, dar ram\u00e2ne valabila si \u00een cazul decoratiei interioare a statiilor, privite \u2013 \u00een perspectiva impresiilor lasate de interioarele somptuoase de la Kremlin si a prejudecatilor religiozitatii acute a rusilor, cu care venise de acasa \u2013 drept spatii sacre, asimilate bazicilor sau templelor. El identifica chiar \u00eentr-una din statii o copie a boltii panteonului lui Agrippa.
\n\u201eGloata de statui\u201c care \u201esprijina cu spinarile putin \u00eendoite tavanul\u201c, \u201esistemul de porticuri comunicante, asemenea unei bazilici sprijinite pe doua coloane centrale\u201c, \u201estatuile-cariatide\u201c, \u201epilastrii \u00eenalti si zvelti, desisurile de pilastri\u201c \u2013 multiplicarea fiecarui element \u201espre a se obtine un efect misterios\u201c \u2013, \u201emonumentalitatea si excesul de ornamentatie cromatica\u201c lasa asupra vizitatorului o impresie halucinanta, \u201eparadisiaca\u201c de sacralitate, \u00eenc\u00e2t, la un moment dat, autorul vede \u00een \u201eloctiitoarea directorului general, o femeie zdravana, \u00een uniforma neagra de aspect militar\u201c \u2013 deci o figura la antipodul idealului feminin \u2013 \u201emai mult o preoteasa de templu explic\u00e2nd minunile zeului, dec\u00e2t o tehniciana exmecanica, precum zice\u201c. \u201eAscult discret \u2013 noteaza scriitorul transfigurat \u2013 caci, \u00eenapoia ei, eu vad alta priveliste stranie. Pe peron at\u00e2rna din tavan un numar prea mare de lampi, adevarate candele de sanctuar, asezate \u00een sir. Asta \u00eemi readuce \u00een minte lustrele aurite din sala imperiala de la Kremlin, uriasa poarta de aur. E aici un aer sacru, inedit \u00een metrourile banale. Nu m-ar uimi sa aud deodata bat\u00e2nd clopotul de 200.000 kg. Si bubuind tarul tunurilor cel brodat ca o bijuterie. Pun piciorul pe treapta scarii rulante si ma las ridicat, cu gravitate, \u00een vreme ce altii coboara, ca si mine de gravi, ca si mine de cucernici\u201c.
\nE una dintre limitele la care \u00eel poate \u00eenalta pe cineva receptarea artei: desteptarea sentimentului religiozitatii.
\n(Va urma)<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Caz de opacitate a criticii? Imposibilitate de discernere si relevare a substantei unei carti? Negare si desconsiderare a valorii ei la aparitie si dupa aceea? Actionare \u00eempotriva \u00eensesi cerintelor autorului, care sublinia ca \u201euna din functiile criticii este, dupa observatiile esteticienilor, aceea de a surprinde intentia autorului si a judeca opera prin raportare la ea\u201c?… Cite\u0219te mai mult »Exercitiile lui Ioanide<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9151,3966,9150],"class_list":["post-16315","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-leningrad","tag-moscova","tag-volumul-kiev"],"views":1423,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16315","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16315"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16315\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16315"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16315"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16315"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}