{"id":16313,"date":"2013-08-15T15:05:52","date_gmt":"2013-08-15T13:05:52","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16313"},"modified":"2013-08-15T15:05:52","modified_gmt":"2013-08-15T13:05:52","slug":"stim-de-pe-acum-ce-ne-asterneti-la-drum","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/stim-de-pe-acum-ce-ne-asterneti-la-drum\/","title":{"rendered":"Stim de pe acum ce ne asterneti la drum"},"content":{"rendered":"

Traian Calin Uba, Ilie Rad (editori), Copilaria, ca lupta de clasa,<\/em> prefata de Ana Blandiana, Bucuresti, Fundatia Academia Civica, Colectia \u201eIstorie orala\u201c, 2013, 268 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Experientele individuale din comunism tind sa \u00eenlocuiasca literatura propriu-zisa. \u201eJurnalul fericirii\u201c (N. Steinhardt) si \u201e\u00cenchisoarea noastra cea de toate zilele\u201c (Ion Ioanid) au recurs la un paralelism \u00eentre totalitarismul st\u00e2ngist si zona zoster. Publicul avid de lectura astepta aceste marturii ca apa calda sau ca untul \u00een anii 1980. Se stia c\u00e2te ceva despre manuscrisele respective. Se stia \u00een varianta impersonala: de la Europa Libera, de la cunostinte comune, din gura \u00een gura. O rumoare de tip samizdat se consolidase. Efectul asupra publicului a crescut exponential si datorita tiparirii lor imediat dupa 1989. Lumea era nerabdatoare sa descopere ororile urzite \u00een vremea lui Dej, iar cartea se mentinuse \u00een ipostaza de obiect venerat si garant al dezvaluirilor. Criticii au constatat evidenta. Documentele fundamentale pentru \u00eentelegerea mecanismului antiuman, terorist, umilitor, santajist, destabilizator, oligarh si bisnitar iesisera la suprafata.
\nPrincipal si secundar<\/strong>
\nCautarea adevarului, a realitatii necontrafacute, antrenata doua decenii de catre romanul politic, atinsese apogeul. Si, totodata, se isca o disputa\/ concurenta. Pe de o parte, se perpetua modelul scriitorului implicat \u00een treburile cetatii, desprins totusi de imaginea deja traditionala a rezistentei (pasive) prin cultura, acceptat fara rezerve de societate. Marginalizatii paraseau catacombele vietii literare, ocup\u00e2ndu-si locurile binemeritate. Ion D. S\u00eerbu (\u201eJurnalul unui jurnalist fara jurnal\u201c) mi se pare exemplul-standard \u00een repozitionarea canonica. Pe de alta parte, devenea evident faptul ca nu doar scriitorii au patimit. Politicieni, militari de cariera, ingineri, ziaristi (Nicolae Carandino, \u201eNopti albe, zile negre\u201c), ideologi (Petre Pandrea, \u201eMemoriile mandarinului valah\u201c), medici (Ion Juvara, \u201eAsa a fost. Memoriile unui chirurg\u201c) si muzicieni (Dan Mizrahy, \u201eAsa a fost…: exercitii de memorie\u201c) au \u00eendurat cazne la fel de \u00eenjositoare si traumatizante. Nu \u00eent\u00e2mplator, ultimele doua carti au denumiri aproape identice. Ele atrag atentia asupra mediatizarii excesive a unei categorii de intelectuali \u2013 batjocoriti si \u00een acelasi timp privilegiati de dictatura. Anii 2000 au st\u00e2rnit repulsie fata de coabitarea scriitorilor cu Puterea, dupa ce presa a indus senzatia ca doar acestia au colaborat cu Securitatea. Trebuie sa recunoastem ca perceptia larga asociaza puscariile deceniului al saselea cu scriitorii. E suficient sa vedem ce nume retinem din lotul Noica-Pillat ca sa cuantificam precis fenomenul. De asemenea, cel mai important si curajos disident ram\u00e2ne, si din perspectiva comunitatii, Paul Goma. Daca nu se reprofila scriitor, si unul cu fibra polemica, nu ne-ar fi interesat ca Alexandru Ivasiuc, student pe atunci la Medicina, a executat cinci ani de \u00eenchisoare, fiindca organizase mitingul studentilor bucuresteni din 5 noiembrie 1956, \u00een semn de solidaritate cu revoltele din Ungaria, \u00eencepute \u00een luna octombrie a aceluiasi an.
\nCompetitia \u00eentre diversele medii si necesitatea naturala de a rosti abjectia s-au dovedit esentiale \u00een construirea unui etaj literar solid, care a substituit prozele parabolice, sop\u00e2rlele si fitilele predecembriste. Dezolarea majoritatii criticilor, provocata de presupusa saracie a sertarelor, constatabila prin 1992-1993, iscase controverse despre oportunismul scriitorilor si despre strategiile de transformare a cenzurii \u00een aliat. \u00cen parte, astazi ne dam seama ca negocierile \u00eentre sistem si breasla au adus beneficii reciproce. Putini au \u00eenteles, \u00een trepidatiile politice de atunci, urmatoarele detalii. Primul: nu doar scriitorii indezirabili au trecut prin puscarii. Al doilea: nu doar scriitorii dispun de constiinta civica. Al treilea: nu neaparat scriitorii cu opera, situati \u00een prim-plan, au oferit istorisiri vehemente\/ \u00eengrozitoare\/ relevante (vezi Pericle Martinescu, \u201e7 ani c\u00e2t 70. Pagini de jurnal\u201c). Al patrulea: \u00een comunism, sintagma \u201estatut intelectual\u201c are caracter echivoc. Consacrarea oficiala se putea dispensa de (est)etica. Al cincilea: nu doar scriitorii profesionisti au dreptul sa-si exprime opiniile. Prejudecata lui scripta manent si a coagularii miscarilor protestatare \u00een jurul scriitorului (proroc si legiuitor totodata) ne-a condus la exagerari si la ignoranta. Dispunem de texte confesive pe masura curajului si a nesabuintei unei comunitati intrate atunci \u00een moarte clinica. Orice zbatere a pleoapelor, orice zv\u00e2cnire a picioarelor, reprezinta un reflex al conectarii la aparate. Curiozitatea nu trebuie sa se opreasca la carti. Dosarele Securitatii contin materiale de neocolit, vieti paralele, interpretate uneori tendentios, dar incontestabile din punct de vedere factologic. E nevoie de rabdare si de studiu intens ca sa discernem limba de lemn de acolo. Dupa ce decodam, de pilda, ca termenul \u201elegionar\u201c nu implica, obligatoriu, apartenenta la Garda de Fier a urmaritului\/ inculpatului\/ condamnatului, intram \u00een maruntaiele necrozate ale represiunii. \u00cen jargonul Serviciilor Secrete, apelativul \u00eei desemna pe \u201edusmanii poporului\u201c \u00een sens strict politic (legionari si apoi, la gramada, taranisti, liberali, social-democrati, membri ai rezistentei armate din munti); pe cetatenii care aveau cunostinte printre \u201ecamasile verzi\u201c si care, uneori, \u00eei favorizau prin ascundere si prin \u201eomisiunea\u201c denuntarii; si grupurile \u2013 ecleziastice si intelectuale \u2013, considerate subversive din pricina \u00eent\u00e2lnirilor dese (nu neaparat conspirative).
\nNevoia de integrare<\/strong>
\nDe pe la \u00eenceputul secolului XXI, cercetatorii s-au aratat din ce \u00een ce mai preocupati de contactul direct cu persoanele pedepsite cu detentii politice (inclusiv deportari \u00een Baragan, internari \u00een spitale de nebuni si stabilirea domiciliilor fortate). Istoriile orale, axate pe dialog sau pe completarea unor chestionare, au ajuns modalitati de recuperare a comunismului dupa principiul unitatii \u00een varietate. Oralitatea \u2013 expunerea nepremeditata, limbajul necautat, \u00eenclinatia spre anecdoticul asa-zis minor \u2013 le transforma si \u00een principala sursa fictionala a epocii. \u201eViata bate literatura\u201c nu reprezinta un simplu cliseu. Indica o stare de fapt. Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Rom\u00e2nesc dispun de astfel de centre. Este laudabil ca si o structura nebugetara, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, a \u00eenfiintat un cabinet, din a carui activitate a rezultat recent al 23-lea volum, cu titlul \u201eCopilaria, ca lupta de clasa\u201c. Cartea contine trei sectiuni. Se deschide cu o dezbatere, desfasurata la Sighet pe 31 mai 2012 (\u00cenaltarea Domnului), moderata de Romulus Rusan, av\u00e2ndu-i ca participanti pe copii ai unor fosti detinuti politici: Sanda Golopentia, Dorana si Crina Cosoveanu, Georgeta Pop, Ana Blandiana, Ioana Vlasiu, Voica Pot\u00e2rca, Aurora Ivanciu, Ileana Budimir si Alexandru Munteanu. Continua cu o serie de texte memorialistice, apartin\u00e2nd c\u00e2torva persoane care nu au putut onora invitatia (Radu Rosetti, Mihaela Udrescu, Ilinca Bals, Sanda Lugosianu-Mironescu, Despina Slavescu, Dan Cassassovici, Alina Maxim si Georgeta Alexandrescu). Se \u00eencheie cu interviuri realizate de componenti ai Departamentului de Istorie Orala a Memorialului Sighet cu Andr\u00e1s Visky, Ileana Totir-Rotaru (sora Aurorei Ivanciu, nascuta Totir), Ilinca Bals (cu o a doua interventie), Alexandra Chiliman-Juvara (sora Ilincai Bals, nascuta Juvara, ambele fiicele lui Ion Juvara), Ioana Cretoiu-Cassasovici (sora lui Dan Cassassovici si verisoara de gradul al doilea cu surorile Ilinca si Alexandra Juvara), Francine Petrulian, Mirela Otoiu-Truica, Ana Slavescu si Ingrid Fotino. Grupajului precedent i se adauga o convorbire cu Mariuca Vulcanescu si alta cu Simona Popa-Gyr, realizate de Ilie Rad.
\nExista putine initiative similare proiectului \u201eCopilaria, ca lupta de clasa\u201c. Un film realizat de Claudia-Florentina Dobra \u2013 \u201eBaragan Stories: Memoires from the Romanian Siberia\u201c \u2013 dupa relatarile facute de fiii si fiicele unor tarani deportati \u00een zilele de 15-16 iunie 1951 (\u201eRusaliile negre\u201c) a fost proiectat \u00een premiera pe 6 iunie 2013, la editia a VI-a a Simpozionului International \u201eStalinizare si destalinizare. Evolutii institutionale si impact social\u201c (Manastirea Br\u00e2ncoveanu, de la S\u00e2mbata de Sus). Dupa cum ne sugereaza amintirile contributorilor, s-a aplicat un plan satanist de ridicare a populatiei, \u00eentruc\u00e2t perioadele preferate de securisti erau Saptam\u00e2na Mare si Cincizecimea, asociate cu doliul, cainta si speranta, respectiv cu data de transformare a crestinismului \u00een religie planetara. Pentru credinciosul rom\u00e2n, acele opresiuni echivalau cu blasfemia. Desi maturi sau batr\u00e2ni, descendentilor li s-a acordat protectie din principiu. Psihicul lor a pastrat sechele. Parintii au depasit calvarul, s-au calit, si-au asumat izolarea postcarcerala, s-au \u00eembunat, s-au desav\u00e2rsit si chiar au atins v\u00e2rste considerabile, tin\u00e2nd cont de conditiile insalubre. \u00cen contrapartida, arestarile i-au marcat iremediabil pe copii. Sa ne g\u00e2ndim ca, \u00een asteptarea parintilor, ei au devenit, \u00een cel mai fericit caz, orfani provizorii. S-au simtit deznadajduiti ca apostolii la rastignirea lui Iisus Hristos. Numai ca nu toti au reactionat ca acestia, dupa ce au primit revelatia ca M\u00e2ntuitorul si-a \u00eendeplinit menirea. Pierderea parintilor, \u00eensemn\u00e2nd trecerea lor \u00een r\u00e2ndurile proscrisilor chiar si post mortem, le-a dezvoltat, ca o tumora, nevoia de integrare. Or, anihilarea elitelor fusese programata anticip\u00e2nd macar o reactie de penitenta din partea os\u00e2nditilor. Victimele, inclusiv cele colaterale, dupa ce au primit lovituri cu o singura palma, sa aiba impresia ca m\u00e2na cealalta, inofensiva, \u00eei va m\u00e2ng\u00e2ia si ocroti: \u201ePentru mine, s-au accentuat persecutiile la scoala, dar mi se parea un fleac fata de ceea ce era acasa. Eram singura din clasa care nu fusese facuta utemista si din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd eram data afara ca sa nu ascult c\u00e2nd se discutau \u00abprobleme organizatorice\u00bb. Bine\u00eenteles ca ma prefaceam ca nu \u00eemi pasa, dar eram un copil si sufeream pentru ca ma simteam exclusa\u201c (p. 61). Sinceritatea Mihaelei Udrescu ne poate ajuta sa \u00eentelegem o poezie ca \u201ePartidului\u201c, asezata de Ana Blandiana \u00een fruntea volumului ei de debut \u201ePersoana \u00eent\u00e2ia plural\u201c. Comunitatea, indiferent de temeiurile gregare, inocula certitudinea intrarii \u00een r\u00e2ndul lumii: \u201eCandoarea mi-a-nflorit-o \u00een ochi definitiv\/ \u00cent\u00e2iu pl\u00e2ns \u00een curtea scolii sub castani,\/ C\u00e2nd clasa mea primea cravata rosie festiv,\/ Si sufeream respinsa grav de colectiv\/ Ca nu-mplinisem \u00eenca noua ani\u201c.
\nPrecocitate politica<\/strong>
\nCulegerea surprinde prin ineditul abordarii. De obicei, rudele celor abuzati stau \u00een plan secund. Dar aici, ajunsi la v\u00e2rsta a treia, copiii elucideaza biografiile parintilor prin empatie. Discretia, teama si imposibilitatea de a lua legatura cu institutii abilitate sa le rasp\u00e2ndeasca vestile i-au tinut \u00een umbra. De obicei, urmasii scriitorilor au fost cei dint\u00e2i solicitati ori si-au propus sa acapareze atentia. Comunismul a creat o sumedenie de universuri concentrationare, puse sub supraveghere stricta sau interdictie. A legiferat genocidul, dar concomitent, a avut grija sa-i \u00eenvrajbeasca si sa-i segrege pe detinutii politici de restul societatii. \u00cen anii 1950, c\u00e2nd celulele erau aglomerate ca tarcurile, c\u00e2tiva scriitori se faceau ca nu au luat act de acele mizerii, laud\u00e2nd \u201eprogresul vizibil\u201c al Rom\u00e2niei \u201edemocrat-populare\u201c.
\nDesi nu \u00een public, s-au exprimat si voci nemaculate, intransigente, precum cea a generalului Eugen Manoil, tatal Anei Slavescu, degradat \u00een 1945 si lasat fara niciun venit. \u00cen 1950, fiind cautat la telefon de Emil Bodnaras (fusesera colegi la Politehnica din Timisoara), care \u00eel \u00eenstiinta ca va primi drepturi financiare de rezervist, i se propune o tranzactie compromitatoare. Ceea ce nu specifica vorbitoarea este ca, la data respectiva, apelul nu era prietenesc sau tovarasesc, ci oficial, deoarece Emil Bodnaras detinea portofoliul Ministerului Apararii Nationale: \u201eApoi, la un interval destul de scurt, l-a chemat din nou pe tata (care avusese calificative foarte bune \u00een armata) si i-a oferit o functie foarte mare \u00een cadrul armatei. Tata i-a zis: \u201eNu stiu, sa vad, sa vorbesc cu familia\u201c. A venit acasa si m-a \u00eentrebat ce sa faca; eram numai eu acasa, si zice: \u201eUite ce mi s-a propus, o sa ni se schimbe viata, vom avea o viata mai buna, ai scapa si tu, ai putea sa faci o facultate. Zic: \u201eDar cu ce pret?\u201c Zice: \u201e\u00ceti dai seama cu ce pret\u201c. Zic: \u201e\u00cen niciun caz nu putem accepta, indiferent ce ne-ar astepta\u201c. Tatal meu mi-a multumit si a doua zi s-a dus la Bodnaras si i-a spus: \u201eDomnule, nu accept!\u201c. \u201eCum, ai avea de toate, ai avea alta casa (pe atunci statea \u00eentr-o garsoniera), ai putea sa traiesti mult mai bine?\u201c. Tata i-a raspuns: \u201eCu pretul acesta nu. Asta ar \u00eensemna pentru mine sinucidere, fiindca eu am depus o data un juram\u00e2nt pe care nu pot sa mi-l calc\u201c. A refuzat oferta si a ramas numai cu pensia, care era foarte mica, fiindca erau diferente foarte mari \u00eentre pensiile ofiterilor care luptasera numai pe frontul de Est, si ale celor care luptasera si \u00een Vest\u201c (p. 232). Curajul replicii finale a generalului reabilitat rezulta din combinarea a trei factori: relatiile cordiale \u00eentre el si politruc, onoarea militara tradusa \u00een fidelitatea fata de monarhia care \u00eel \u00eembracase \u00een uniforma si legam\u00e2ntul facut pe durata operatiunilor antisovietice din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
\nMostenirea s\u00e2ngelui reprezinta un prilej de sarbatorire a demnitatii si a eroismului. Dumitru Totir, \u00eenvatator din Mehedinti si initiator al unei grupari subversive, a pierit \u00een urma executarii sentintei cu pedeapsa capitala. Copiii nu au primit niciodata prea multe informatii de la mama lor, Nicolita, privitoare la actiunile tatalui, semn al panicii preventive: \u201eDupa Revolutie au venit la d\u00e2nsa sa-i dea butelie si niste bani \u00een plus la pensie. Ea a facut ochii mari si le-a zis: \u201eMie sa mi-l dati \u00eenapoi pe omul meu, ca n-a facut rau nimanui\u201c. Iar noua ne-a spus toata viata: \u201eSa nu va fie niciodata rusine cu tatal vostru, pentru ca n-a facut nimic rau\u201c (p. 158). Ne dam seama ca, p\u00e2na \u00een 1989, copiii lui nu cunosteau nimic din implicarea lui Totir \u00een rezistenta montana din amanuntul ca Ileana Totir \u00eensira evenimentele asa cum figureaza \u00een fondurile C.N.S.A.S. Asadar, consultarea arhivei Securitatii constituia ultima sansa de a-si regasi parintii. La fel au procedat Sanda Golopentia, Dorana Cosoveau, Aurora Ivanciu si Dan Cassassovici. Parcurgerea interogatoriilor, a acuzatiilor, a dialogurilor interceptate, a proceselor porneste de la dorinta de a recupera copilaria, de a retrai, pe doua frecvente, timpul delimitat de gratii. Purt\u00e2nd stigmatele de mici, au \u00eenteles si cum sa recepteze masurile care \u00eei vizau. \u00cen ritualul autobiografiilor periodice, s-au vazut obligati sa supravietuiasca elimin\u00e2nd petele parintilor. S-au deprins cu autocenzura si cu lepadarea de rude. Regula supravietuirii le impunea: sau adevarul si solidaritatea sau renegarea si reusita personala: \u201eE o poveste frumoasa cu Dan la Iasi. \u00cen anul I era terorizat de g\u00e2ndul ca, din cauza originii sale sociale, nu putea sa \u00eenvete dec\u00e2t la Iasi. Si unul dintre profesori, c\u00e2nd citeste catalogul, \u00eel \u00eentreaba: \u00abDan Cassassovici, esti ruda cu industriasul Cassassovici\u00bb Si el spune: \u00abNu, nu, Doamne fereste! Nu sunt ruda cu el\u00bb (era bunicul lui, dar ce era sa spuna?!). Si profesorul spune: \u00abPacat, era un om deosebit\u00bb\u201c (p. 193).
\n\u00cen Muzeul de obiecte burghezo-mosieresti, \u00eenfiintat la C\u00e2mpulung dupa 1950, cum sustine Despina Slavescu (p. 91), autobiografiile retusate si-ar fi avut locul lor. Marturiile din \u201eCopilaria, ca lupta de clasa\u201c sunt indispensabile \u00eempotriva ignorantei. Cartea este ametitoare ca un bungee jumping ne\u00eentrerupt.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Traian Calin Uba, Ilie Rad (editori), Copilaria, ca lupta de clasa, prefata de Ana Blandiana, Bucuresti, Fundatia Academia Civica, Colectia \u201eIstorie orala\u201c, 2013, 268 p.   Experientele individuale din comunism tind sa \u00eenlocuiasca literatura propriu-zisa. \u201eJurnalul fericirii\u201c (N. Steinhardt) si \u201e\u00cenchisoarea noastra cea de toate zilele\u201c (Ion Ioanid) au recurs la un paralelism \u00eentre totalitarismul… Cite\u0219te mai mult »Stim de pe acum ce ne asterneti la drum<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[9149,9148,2006,9147],"class_list":["post-16313","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ca-lupta-de-clasa","tag-copilaria","tag-ilie-rad","tag-traian-calin-uba"],"views":2809,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16313","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16313"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16313\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16313"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16313"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16313"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}