A diferentia inseamna a distinge sau a deosebi. Dupa Aristotel, in compozitia oricarei definitii intra genul proxim, care ne da nota comuna a unei clase de entitati, si diferenta specifica, prin care elementele clasei se deosebesc. Este clasica definitia, valabila oric\u00e2nd si mai ales azi: \u201eOmul este un animal politic\u201c. Pentru Aristotel si propriul este un concept central, iar aici nu avem nevoie nici de genul proxim, nici de diferenta specifica. Astfel, proprii omului ar fi cunoasterea gramaticii si plimbarea. Si celelalte animale comunica si au un limbaj, dar nu cunosc gramatica acestuia, apoi, si ele se misca, dar ele fug incoace si incolo, nu se plimba contemplativ. Conceptul propriului s-a pierdut in perioada scolastica, intruc\u00e2t Teologia crestina era universalista. Totusi, cuv\u00e2ntul s-a pastrat, inc\u00e2t facem si azi diferenta intre sensul propriu si sensul figurat al unui cuv\u00e2nt si folosim frecvent expresia \u201epropriu-zis\u201c. Diferenta dintre ceva si altceva, respectiv dintre diverse aspecte ale lui ceva sau ale lui altceva, poate fi numita si \u201ediferentiala\u201c Cu acest inteles, diferentiala este un echivalent, respectiv un sinonim al propriului.
\nAcum, sa observam ca verbele \u201ea diferentia\u201c, \u201ea distinge\u201c, \u201ea deosebi\u201c sunt sinonime si ele au mai int\u00e2i un inteles cognitiv sau epistemic. Astfel, putem distinge sau diferentia nu numai intre diferite culori \u2013 daltonismul fiind o maladie trista \u2013, ci si intre diferite nuante ale aceleiasi culori. Se relateaza ca Leonardo da Vinci avea o acuitate at\u00e2t de mare a simturilor, inc\u00e2t percepea nuante cromatice insesizabile pentru omul obisnuit. Apoi, putem si trebuie sa distingem si aspectele, nuantele unei idei. In cazul unui dialog sau a unei controverse, trebuie sa distingem, cu finete si precizie, diferite puncte de vedere.
\nDar cele trei cuvinte au nu numai un inteles cognitiv sau epistemic, ci si un inteles axiologic sau etic. Despre cineva spunem ca este nu numai distinct, ci si distins, in sensul nobletei lui. Despre altcineva spunem ca el \u201eface diferenta\u201c si intelegem sau subintelegem ca \u201ediferenta\u201c este una de valoare. In sf\u00e2rsit, un om sau un pom deosebit sunt \u2013 fiecare in parte, ca si impreuna \u2013 entitati de valoare. Aceasta inseamna ca si diferentiala are un statut mixt, ea fiind concomitent epistemica si axiologica. Fiind axiologica, diferentiala este implicit si ontologica.
\nAntonimul celor trei verbe il da verbul \u201ea confunda\u201c. In acest sens, in ale sale \u201eScrieri din trecut\u201c, Mihai Ralea ne da o concisa si inteligenta definitie a prostiei si a prostului: \u201eProstul este acela care confunda punctele de vedere\u201c. Un admirabil exercitiu al celor trei verbe sinonime, cu cele trei intelesuri (epistemic, axiologic, ontologic) si la antipodul oricarei confuzii, il ofera marele nostru Titu Maiorescu. Pentru oricare confuzie, el avea faimoasa replica: \u201eNu-i in chestie\u201c. Din vasta lui mostenire, vom selecta aici numai trei teme, ceea ce inseamna si trei diferentiale.
\nMai int\u00e2i, este vorba de critic si de critica, inclusiv in sfera literaturii. Cuv\u00e2ntul \u201ecritica\u201c exista in limba rom\u00e2na, dar sensul lui este modelat de catre Titu Maiorescu si sub influenta celor trei \u201eCritice\u201c ale lui Kant. C\u00e2nd, in limbajul comun, folosim cuv\u00e2ntul \u201ecritica\u201c, noi avem in vedere in primul r\u00e2nd si mai ales sensul de \u201erespingere\u201c sau de \u201enegare\u201c a ceva sau a altceva. Si cum acel ceva sau altceva este subinteles ca ceva negativ, avem aici o negare a negativului, dar una care nu ne conduce la ceva pozitiv. Acest sens negativist este exprimat prin termenul \u201ecriticism\u201c sau prin expresia \u201ecritica de dragul criticii\u201c. Dar, la Kant si apoi la Titu Maiorescu, termenul \u201ecritica\u201c are un alt inteles, el fiind echivalent cu delimitarea intre ceva si altceva. Astfel, in interiorul experientei, Kant distinge intre intuitie, care angajeaza simturile si concepte, care angajeaza g\u00e2ndirea. Experienta este conjunctia celor doua surse ale cunoasterii. Dupa ce sunt delimitate, cele doua \u201eizvoare\u201c sunt unificate. Daca nu sunt unificate, avem doua erori posibile, exprimate de Kant intr-o singura propozitie \u201eIntuitia fara concept este oarba, conceptul fara intuitie este gol\u201c. Deci, in demersul kantian, avem mai int\u00e2i fenomenul analizat (experienta reala), avem apoi delimitarea (intuitia si conceptul), avem apoi re-unificarea lor (modelul optim) si abia la sf\u00e2rsit vine si respingerea celor doua erori. Kant intelege prin \u201ecritica\u201c acest intreg demers, nu numai partea finala, de respingere, si asa intelege si procedeaza, in oricare critica, si Titu Maiorescu. In textul \u201ePoeti si critici\u201c sunt subliniate doua calitati esentiale ale unui critic, \u201ebuna credinta\u201c si \u201ebuna stiinta\u201c (\u201eOpere\u201c, II, p.55). Studiul \u201eDirectia noua in poezie si proza\u201c (1872) este un model de \u201ecritica\u201c in acest sens. Aici, delimitarea nu este numai epistemica (adica aflam cine, ce si cum a scris), ci si axiologica, intruc\u00e2t ea implica si ierarhia, iar aici Titu Maiorescu are curajul sa il treaca pe inca necunoscutul Eminescu chiar dupa deja celebrul Alecsandri. In acel context, ridicarea lui Eminescu pe \u201elocul doi\u201c era un gest de curaj.
\nO a doua tema sau diferentiala este cuprinsa in cuv\u00e2ntul \u201eimpersonalitate\u201c. Titu Maiorescu a vorbit chiar despre \u201eimpersonalitatea in arta\u201c. Dar oare ce poate fi mai \u201epersonal\u201c dec\u00e2t arta, mai ales in expresia ei poetica!? Aici se deschide faimoasa polemica dintre Titu Maiorescu si Dobrogeanu-Gherea. Criticul socialist, proced\u00e2nd \u201estiintific\u201c, invoca aici Psihologia si chiar Fiziologia, pentru a argumenta absenta oricarei \u201eimpersonalitati\u201c. El pregateste terenul pentru conceptul de \u201etendinta\u201c si de \u201earta cu tendinta\u201c. Nucleul demersului maiorescian este in esenta acesta: este evident ca oricare creatie, mai ales creatia poetica, este personala, pentru ca este a unei persoane individuale. Am putea zice aici ca poezia nu cade din Ceruri (ca \u201efluidul magnetic\u201c care vine de la Zeu, cum credea Platon in dialogul \u201eIon\u201c), dar nici nu izvoraste din Neant (asa cum crede J.-P. Sartre, in \u201eL’Etre et le N\u00e9ant\u201c). Sursa creatiei este persoana individuala, care este unica si irepetabila, ceea ce inseamna ca si arta (o poezie sau alta) are atributul unicitatii. Dar, pe de alta parte, unele opere de arta (respectiv, poezii) sunt intelese, acceptate si apreciate de catre cititori, iar altele nu. Or, acel element comun care il leaga pe creator de receptor (cititor, spectator etc.) este elementul impersonal, este impersonalitatea. In textul polemic \u201eContraziceri?\u201c, raspunz\u00e2nd criticii lui Gherea, Maiorescu coreleaza cele doua determinatii, care se inscriu in doua registre diferite, dar complementare. In acest sens, impersonalitatea este \u201eo conditie etica a oricarei lucrari de adevarata arta\u201c, iar personalitatea sau individualizarea este \u201eo conditie estetica a oricarui adevarat poet\u201c (ibidem, p. 69). In ultima analiza, Titu Maiorescu pune in mod corect semnul egalitatii intre impersonalitate si valoare. O valoare care, mai devreme sau mai t\u00e2rziu, nu este recunoscuta si de catre ceilalti nu mai este o valoare autentica, ci este o non-valoare sau o pseudo-valoare (kitsch).
\nA treia diferentiala este de natura retorica. Este vorba de admirabilul si inca actualul text \u201eOratori, retori si limbuti\u201c. Titu Maiorescu pune aici in joc incrucisat pe putin cinci perspective de analiza: lingvistica, stilistica, psihologica, sociologica, politica. Cele cinci perspective sunt integrate si coordonate de perspectiva specifica, aceasta fiind cea propriu-zis Retorica.
\nSunt analizate mai int\u00e2i, cu precizie si finete, diverse discursuri concrete, iar de aici autorul ajunge la diverse tipuri de discurs. Complementar, Titu Maiorescu analizeaza tipurile de \u201eoratori\u201c. Iar aici apare excelenta diferentiere intre \u201eoratori\u201c, \u201eretori\u201c si \u201elimbuti\u201c. Din bogatul text (el insusi un discurs) al lui Titu Maiorescu, extragem doar doua esantioane. Mai int\u00e2i, sunt distinse comparativ cele trei \u201efiguri\u201c: \u201eAt\u00e2t oratorul, c\u00e2t si retorul si limbutul au darul vorbirii; dar oratorul vorbeste pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi vorbind, limbutul pentru a vorbi. Motivul oratorului este precizarea unei situatii publice, afirmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditor; mobilul retorului este dorinta de a trece de orator, sau ing\u00e2mfarea eruditiei, sau inc\u00e2ntarea de sonoritatea propriilor sale cuvinte; pornirea limbutului este de a se amesteca si el in vorba oriunde si oricum. Pe orator il stap\u00e2neste scopul, pe retor desertaciunea, pe guraliv, m\u00e2ncarimea de limba. De aceea oratorul poate avea o valoare permanenta, retorul, numai una trecatoare, limbutul nici una\u201c (ibidem, p. 164). Este suficient sa subliniem aici doar diferenta fina si precisa pe care autorul o face intre \u201emotiv\u201c, \u201emobil\u201c si \u201epornire\u201c. Motivul este rational si sta la baza unui scop cu valoare publica (impersonala), mobilul este doar un pretext pentru lauda de sine, pornirea este arbitrara si sterila. Deosebirea dintre cele trei \u201efiguri\u201c poate fi facuta numai intr-un context politic: \u201ePentru ca deosebirea sa fie facuta, trebuie ca vorba sa aiba inlesnirea manifestarii de la tribuna unor adunari numeroase, sau cel putin de la catedra unor scoli superioare, de unde sa fie controlata in raportul ei cu g\u00e2ndirea; iar priceperea raportului intre g\u00e2ndire si lucrare presupune o intinsa impartasire la viata politica. C\u00e2nd aceste conditii sociale nu sunt indeplinite, publicul cel mare ia cuv\u00e2ntul drept idee si ideea drept actiune\u201c (ibidem, p. 165). A lua cuv\u00e2ntul drept idee si ideea drept actiune intra in sfera \u201ebetiei de cuvinte\u201c si sta in opozitie directa cu imperativul \u201eFapte, nu vorbe!\u201c. Aici putem spune ca nu mai este nimic de spus.
\nTermenul \u201ediferentiale\u201c este folosit de Lucian Blaga in expresia metafizica \u201ediferentialele divine\u201c. Diferentialele lui Titu Maiorescu, fiind cristalizate in sfera laica sau profana a vietii culturale, au si ele ceva divin in ele.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
A diferentia inseamna a distinge sau a deosebi. Dupa Aristotel, in compozitia oricarei definitii intra genul proxim, care ne da nota comuna a unei clase de entitati, si diferenta specifica, prin care elementele clasei se deosebesc. Este clasica definitia, valabila oric\u00e2nd si mai ales azi: \u201eOmul este un animal politic\u201c. Pentru Aristotel si propriul este… Cite\u0219te mai mult »Diferentiale maioresciene<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9141],"class_list":["post-16305","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-concept-limbaj"],"views":1707,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16305","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16305"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16305\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16305"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16305"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16305"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}