{"id":16242,"date":"2013-08-08T14:58:23","date_gmt":"2013-08-08T12:58:23","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16242"},"modified":"2013-08-08T14:58:23","modified_gmt":"2013-08-08T12:58:23","slug":"universul-esteticii-literare-in-demonstratii-logico-teoretice","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/universul-esteticii-literare-in-demonstratii-logico-teoretice\/","title":{"rendered":"Universul esteticii literare \u00een demonstratii logico-teoretice"},"content":{"rendered":"

IGNAT FLORIAN BOCIORT \u00een dialog cu IOAN CORNEA<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

IOAN CORNEA: Stimate domnule coleg, o comunicare stiintifica, as spune memorabila, a dvs. despre \u201eProgresul \u00een cultura\u201d, facuta \u00een anii \u201970, \u00een fata cadrelor didactice de la catedrele de stiinte sociale ale Universitatii din Timisoara, ne-a convins ca, dispun\u00e2nd de o metodologie stiintifica, este posibila demonstratia riguroasa si \u00een disciplinele umaniste, fara apelul la modelul matematic, cantitativ, ci doar pe baza modelului calitativ. La momentul respectiv, erati proaspat revenit la Timisoara, dupa cei cinci ani de activitate a dvs. la Catedra de rom\u00e2na a Universitatii Humboldt din Berlin, perioada \u00een care, paralel cu activitatea didactica, ati facut doua lucruri importante: ati urmat cursurile facultative de metodologia stiintelor, prezentate pentru cadrele didactice de la disciplinele umaniste, si ati sustinut o teza de doctorat \u00een filosofie (magna cum laude), \u00een care ati formulat primele dvs. teze asupra progresului estetic. \u00cen doua comunicari la Sectia de filosofie a universitatii berlineze, ati supus dezbaterii \u00een fata specialistilor tezele dvs., pe care apoi le-ati publicat \u00een revista Academiei de Stiinte din Berlin. Deci ideile pe care le-ati expus la Timisoara nu erau simple opinii cu privire la progresul culturii, ci pozitii atent elaborate si verificate \u00een fata unor foruri de \u00eenalta competenta. Noutatea pozitiilor dvs. consta \u00een apelul la discipline cum sunt Logica stiintei, Teoria sistemelor, Teoria informatiei, Teoria jocurilor strategice, Euristica, Praxeologia si unele stiinte ale naturii.
\nIGNAT FLORIAN BOCIORT: Am preluat din aceste discipline, unele matematice, doar c\u00e2teva principii at\u00e2t de generale, \u00eenc\u00e2t s-ar parea ca este nejustificata trimiterea pe care o fac la metodologia stiintelor, dar n-am vrut sa dau impresia ca principiile respective sunt idei ale subsemnatului. N-as fi putut sa ajung singur la aceste idei, cum n-au putut ajunge nici cei dinaintea mea.<\/p>\n

I.C.: Am aflat ulterior de marea dvs. pasiune pentru matematica \u00een anii primei tinereti. Ati urmat si un an de Politehnica.
\nI.F.B.: Pentru a scapa de armata si de razboi, Politehnica si Medicina erau \u201emilitarizate\u201d. Ulterior, dupa modelul lui Maiorescu, fostul meu scriitor preferat pentru bacalaureat, am urmat Filosofia si, paralel, Filologia.<\/p>\n

I.C.: Ca autorii umanisti de altadata, v-ati concentrat, timp de aproape cinci decenii, asupra unui tel: \u201eEstetica privita ca stiinta praxeologica\u201d. \u00cenceputul l-a facut analiza exhaustiva a unei idei foarte importante si mult controversate \u2013 progresul estetic.
\nI.F.B.: O estetica stiintifica a fost scopul permanent al esteticienilor. \u00cenca Alexander Gottlieb Baumgarten, care \u00een \u201eMeditationes\u201d (1735) a folosit pentru prima data termenul de estetica, \u00eentelegea prin acest termen o disciplina filosofica si stiintifica, dar o definea ca teorie a perceptiei sensibile. Esteticienii ulteriori au facut cercetari temeinice orientate taxonomic (de descriere si clasificare a formelor artei), precum si consideratii generale asupra fenomenului artistic \u2013 originile artei, frumosul natural si frumosul artistic etc. Epoca actuala preconizeaza orientarea pragmatica a cercetarilor stiintifice.
\nProgresul estetic a fost considerat de Vianu problema cea mai dificila a esteticii. \u201eEstetica\u201d sa are la baza o conceptie meliorista, dar at\u00e2t profesorii sai germani, c\u00e2t si colegii sai la congresele si conferintele internationale de estetica au sustinut inexistenta progresului \u00een arta, cu argumente care pe el l-au convins. Deoarece Vianu este esteticianul rom\u00e2n cu cele mai multe consideratii asupra problemei progresului estetic, am fost nevoit sa-l contrazic de mai multe ori. Tin sa precizez \u00eensa ca obiectiile mele nu umbresc defel meritele celui mai mare estetician rom\u00e2n. Eu ma consider un modest continuator al lui \u00een tratarea problemei amintite. De altfel, precum am aratat la locul cuvenit, Vianu era, la un moment dat, pe punctul de a rezolva el \u00eensusi problema, dar nu s-a putut desprinde de teza sceptica.
\nIntuitia, un instrument<\/strong>
\n imperfect de cunoastere<\/strong>
\nI.C.: Cum se explica opinia sceptica, aproape generala, a esteticienilor, cu privire la progresul estetic?
\nI.F.B.: Estetica traditionala, prin care \u00eenteleg pozitiile estetice de la Kant, Hegel sau Croce p\u00e2na la Raimond Bayer, Tudor Vianu, Mikel Dufrennne s.a., a formulat opinii foarte importante asupra fenomenului artistic, dar numai \u00een sfera accesibila intuitiei, care, se stie, este un instrument \u201enefilosofic\u201d de cunoastere. Dincolo de universul sensibil, ea este neputincioasa. Milenii de-a r\u00e2ndul, soarele \u201es-a rotit\u201d \u00een jurul pam\u00e2ntului, microcosmosul n-a existat etc. Apar, asadar, obstacole gnoseologice c\u00e2nd \u00eencepe sfera inteligibilului; \u00een acest domeniu, lucrurile apar mai clar \u00een cazul c\u00e2nd cunoasterea recurge la instrumente superioare, supraintuitive sau la alta metoda. Progresul estetic este un fenomen greu perceptibil; nu poate fi conceput ca o evolutie lineara, continuu ascendenta, orientata spre un punct fix, \u00eenzestrat cu atributele perfectiunii, ci este un fenomen ce se extinde pe un \u201ec\u00e2mp al progreselor\u201d, cu diverse puncte de relief, cu evolutii pe verticala si pe orizontala, urm\u00e2nd, mai mult sau mai putin sincron, schimbarile sociale. Percepem progresul estetic privind etape mari ale istoriei literare, de exemplu compar\u00e2nd tragedia antica cu cea shakespeareana, comediile latine ale lui Plaut si Terentiu cu comediile lui Moli\u00e8re etc.
\nApare si o a doua dificultate gnoseologica \u00een cazul literaturii. Aceasta arta este cea mai complexa, cea mai vasta, mai diversa, mai neomogena dintre toate artele, iar opera literara se deosebeste, sub raportul receptarii, de alte forme ale artei. Daca privim o pictura, informatia pe care aceasta pictura o comunica ne vine spontan, mai mult sau mai putin clar la o singura privire sinoptica asupra ei. Aceeasi situatie, \u00een cazul sculpturii sau al arhitecturii. Daca \u00eensa privim un roman, vedem doar o succesiune de cuvinte. Informatia estetica este acum claustrata, disipata de la prima la ultima pagina a cartii. Este necesar un cititor avizat, capabil sa decodeze informatia estetica, iar aceasta nu mai este doar informatia semantica (deci ceea ce spune autorul), ci apare si o informatie ectosemantica (ceea ce spune opera \u00eensasi, fara intentia autorului: c\u00e2t de larg este orizontul consideratiilor sale, care este performanta stilistica a limbii operei etc.), iar \u00een al treilea r\u00e2nd apare informatia structurala (cum este alcatuita opera, \u00eenc\u00e2t produce \u2013 sau nu produce \u2013 emotie estetica).
\nDaca mai adaugam si faptul ca nu sunt vizibile componentele operei literare, \u00eentelegem de ce G. Gentile, un emul al lui Benedetto Croce, declara opera literara drept o \u201emonada\u201d \u00eenchisa, fara nici o legatura cu alte opere, fie ele ale aceluiasi autor. Aceasta idee a dus la opinia, potrivit careia descompunerea analitica a operei literare o \u201edesfiinteaza\u201d ca valoare, transform\u00e2nd-o \u00eentr-un \u201ecadavru pe masa de disectie\u201d; avem a face cu o confuzie \u00eentre momentul analitic si cel aplicativ: Evident, nici un sistem, fie acesta o jucarie, o masina, un organism nu functioneaza descompus \u00een elemente, dar fara aceasta descompunere, fenomenele ne ram\u00e2n necunoscute. Asemenea dificultati genereaza diferite tipuri de idei false, dintre care vreo zece au fost comentate succint la \u00eenceputul cartii de fata. Una dintre aceste idei este incognoscibilitatea operei literare. Putem cunoaste totul, dar nu o opera literara!! Asemenea succes al agnosticismului nu mai exista astazi. Stiinta afirma categoric: nici un fenomen real nu este, \u00een principiu, incognoscibil.
\nErorile metodologice se<\/strong>
\n convertesc \u00een concluzii agnostice<\/strong>
\nI.C.: \u00cen carte, v-ati oprit si la erori metodologice. V-as ruga sa explicitati fenomenul.
\nI.F.B.: Iata doua exemple. Un prim argument prin care esteticienii au negat progresul estetic era faptul ca doi scriitori de mare valoare nu pot fi comparati \u00eentre ei. I-au comparat \u201e\u00een general\u201d, fie ca personalitati cu anumite trasaturi morale si de caracter, fie prin marile lor opere, privite, si acestea, \u201e\u00een general\u201d. Un asemenea drum nu putea duce la nici o concluzie din doua motive. \u00cent\u00e2i, nici progresul stiintific nu are nevoie de comparatia dintre personalitatea lui Newton si cea a lui Einstein si nici progresul artistic nu are nevoie de compararea \u201e\u00een general\u201d a lui Shakespeare cu Goethe. \u00cen al doilea r\u00e2nd, compararea unor termeni cu o structura difuza, vaga si complexa este o abatere de la conditia comparatiei valide, care necesita \u00eensusiri concrete ale termenilor comparati. Din neputinta unor asemenea comparatii, au dedus imposibilitatea oricarei comparatii \u00een sfera artelor, iar fara comparatii progresul nu poate fi dovedit. \u00cen realitate, comparatia este o operatie logica omniprezenta \u00een sfera creatiilor, dar ea necesita, cum spuneam, aspecte c\u00e2t mai concrete. Praxeologia elaboreaza modele interne ale artei epocilor, ale scriitorilor reprezentativi pentru aceste epoci si apoi compara elementele componente ale diferitelor modele. Modelul general al operei eminesciene, de pilda, cuprinde dimensiunea filosofica, cunoasterea valorilor literaturii clasice antice si moderne, ale literaturii romantice europene, ale literaturii rom\u00e2nesti culte si populare, ale limbii rom\u00e2ne vechi si a stratului ei popular etc., toate acestea fiind sublimate \u00eentr-o unitate coerenta, realizata de un talent superior, care, zice Psihologia creatiei, \u00eenseamna \u00eensusiri spirituale de exceptie, \u00een primul r\u00e2nd inteligenta, imaginatie creatoare, spirit de observatie si capacitate de expresie, dezvoltate prin exercitii si meditatii, \u00eentr-un mediu propice pentru un anumit tip de activitate. Aceste elemente, detectabile \u00een opera lui Eminescu, lipsesc aproape integral \u00een modelul Conachi-Vacaresti, iar cititorul retine, uneori subconstient, asemenea deosebiri. \u00cen carte am propus c\u00e2teva comparatii, mai dezvoltate, \u00eentre literatura diverselor epoci.
\nIata o a doua eroare metodologica. Vianu, \u00een studiul \u201eIntroducere \u00een teoria valorilor\u201d, propune o demonstratie a inexistentei progresului literar. El compara valoarea teoretica cu cea economica si cu cea artistica si conchide, corect, ca mai multe valori teoretice dau un adevar mai mare si mai complet, apoi afirma ca mai multe bunuri economice (obiecte din magazine) dau o valoare economica mai \u00eenalta, dar mai multe opere literare laolalta nu dau o valoare estetica mai mare si adauga concluzia ca valoarea estetica este \u201eneintegrativa\u201d, nu progreseaza.
\nLa aceasta teorie, care nu este numai a lui Vianu, se impun urmatoarele observatii.
\na) Valoarea \u201eteoretica\u201d, de natura informationala, se compara, inadecvat, cu obiectele din pravalii si cu carti de literatura, c\u00e2nd de fapt informatia teoretica trebuie comparata cu informatia tehnica pe care o includ \u201eobiectele din pravalii\u201d si cu informatia estetica, cu poeticitatea operelor literare.
\nb) Din consideratiile acestei comparatii, lipseste conceptul de progres, care este informatie noua, creatie, inventie ce nu se naste prin simpla adunare a unor obiecte de acelasi fel, ci apare \u00een mintea creatorului capabil sa observe si sa uneasca \u00eentr-un tot informatii de natura diferita. Einstein a unit cunostintele sale profunde de matematica, de mecanica clasica, rezultatele experientei lui Michelson etc. si a conceput teoria restr\u00e2nsa, apoi pe cea generalizata a relativitatii. Revenind la Eminescu, se pot observa, \u00een \u201eLuceafarul\u201d lui, c\u00e2teva fapte, existente anterior, patrunse ca informatie prealabila \u00een constiinta poetului: motivul fetei \u00eendragostite de Luceafar, din basmul \u201eFata din gradina de aur\u201d, din basmul cules de Kunisch, universul astral si numele de Hyperion, dintr-un roman-scrisori al lui H\u00f6lderlin, constructia, de o mare simplitate si poeticitate, luata, dupa multe variante nemultumitoare, din limba rom\u00e2na veche, a superlativului cu adverbul prea \u2013 \u201eo preafrumoasa fata\u201d \u2013, iar versul \u2013 octosilabul iambic, cu alternanta 8-7 silabe, probabil din poezia scrisa de Iancu Vacarescu la deschiderea Teatrului National din Bucuresti: \u201eV-am dat teatru, vi-l pastrati \/ Ca un lacas de muze\u201d etc.
\nc) Adunarea laolalta a mai multor obiecte de acelasi fel n-are cum sa produca progres, produce doar marfa. Un progres l-a realizat cel ce a creat roata, nu cel care produce azi multe roti. Nici simpla alaturare a unor adevaruri nu produce un adevar mai \u00eenalt, nou, dec\u00e2t daca o minte creatoare le uneste \u00eentr-o informatie superiorizanta. De altfel denominatia \u201evaloare economica\u201d este improprie, ea trimite spre comert, nu spre progres; corecta este expresia \u201einformatie tehnica\u201d, iar aceasta nu progreseaza prin alaturarea obiectelor din pravalii.
\nPraxeologia si literatura<\/strong>
\nI.C.: Ati analizat multe erori, incertitudini, contradictii din sfera literaturii. Care este eroarea cea mai pagubitoare din universul literar?
\nI.F.B.: Eroarea cu cele mai numeroase implicatii negative este incompatibilitatea dintre stiinta si literatura, c\u00e2nd stiinta, ca ratiune aplicata, este necesara \u00een \u00eentreaga activitate creatoare a omului. Cu c\u00e2t mai multa stiinta, cu at\u00e2t mai mare eficienta. Tocmai aici apare rolul praxeologiei.<\/p>\n

I.C.: La aceasta teza, scriitorii prezenti la o sedinta de comunicari v-au adus obiectii. Raspunsul dvs, mi s-a parut edificator, dar nu stiu daca pe ei i-ati convins. Chestiunea mi se pare si azi actuala.
\nI.F.B.: Da. Prima obiectie a lor a fost ca \u201emiscarile sufletului\u201d nu pot fi prinse \u00een cifre si formule. Dar esentiale \u00een stiinte sunt ideile si principiile de g\u00e2ndire si de actiune. Multe stiinte nici nu apeleaza la cifre si formule. Pe de alta parte, universul literelor este mult mai vast dec\u00e2t \u201emiscarile sufletului\u201c, iar acestea nu pot fi deranjate de faptul ca scriitorul cunoaste adevaruri necesare activitatii lui, de pilda faptul ca tematica nu este \u201eextraestetica\u201d, ci face parte din valorile operei. Argumentam azi, pe mai multe cai, acest adevar: deductiv, teoria sistemelor a dovedit ca toate componentele unui sistem orientat spre scopuri servesc scopurile \u00eentregului. Scriitorii spun ca faptele sociale sunt exterioare operei si, ca urmare, n-ar fi de natura estetica, dar si diferitele materiale anorganice (metale, oligoelemente etc.) din natura sunt exterioare organismului, \u00eensa primesc \u00een organism functii organice. \u00cen mod inductiv, argumentatia actuala arata, de exemplu, ca monumentalitatea temei din pictura \u201eScoala din Atena\u201d a lui Rafael sta la baza monumentalitatii operei. Apoi, praxeologia a analizat si a respins argumentele care sustin \u201eindiferenta estetica\u201d a temelor. Iata si o marturie prestigioasa: Goethe afirma ca, \u201edaca un artist ne \u00eenfatiseaza un c\u00e2ine, ne putem bucura de aparitia a \u00eenca unui c\u00e2ine, dar nu de aparitia unei opere de arta\u201d, deci banalitatea temei elimina plasmuirea din sfera artei. \u00cen sf\u00e2rsit, sa adaugam observatia importanta a lui G. Calinescu: si temele cotidiene pot duce, \u00een anumite conditii, la opere majore. Nu este oare importanta pentru scriitor infirmarea tezei eronate despre caracterul \u201eextraestetic\u201dal temelor, patrunsa p\u00e2na si \u00een manualele scolare? Stiinta are si alte pretentii fata de scriitori: o atenta cunoastere a sufletului omenesc, a tuturor aventurilor constiintei, o cunoastere, la un \u00eenalt nivel, a expresivitatii limbii nationale etc., etc. Nu se poate afirma ca asemenea cunostinte si multe altele ar \u00eempiedica \u201emiscarile sufletului\u201d, ca adica, pentru acestea, ignoranta ar fi mai buna dec\u00e2t cunoasterea. Un mare artist este un dirijor al unei vaste orchestre, \u00een care nici o vioara nu are voie sa c\u00e2nte cu struna lipsa. Daca \u201eorchestra\u201d este sau nu este desav\u00e2rsita, i-o spune stiinta \u2013 a lui sau a criticii.<\/p>\n

I.C.: Argumentele dvs. mie mi se par convingatoare.
\nI.F.B.: O a doua obiectie, foarte rasp\u00e2ndita \u00eentre scriitori, afirma ca, daca ar exista o stiinta a crearii operelor, toti ar crea capodopere, fiecare ar fi un Shakespeare sau Goethe. Este o \u00eent\u00e2mpinare pripita, straina oricarei conceptii didactice moderne: toate scolile si universitatile predau cunostinte care vizeaza aspecte particulare, procese partiale ale viitoarei activitati, nu \u00eensa produsul final al acesteia. Poti \u00eenvata pe cineva sa coaca o p\u00e2ine, dar nu sa scrie o opera literara, care are mii de momente constitutive. Un curs de rezistenta materialelor din programa analitica a Politehnicii nu \u00eenvata pe studenti sa construiasca poduri sau edificii, dar le transmite cunostinte necesare pentru orice fel de constructii. \u00cen mod asemanator, t\u00e2narul scriitor primeste din partea stiintei informatii premergatoare importante pentru activitatea literara, dar nicidecum nu \u00eel poate \u00eenvata sa creeze opere.
\nCapodoperele artei sau cuceririle epocale ale stiintelor reclama geniu, dar stiinta nu da geniu. Cine studiaza matematica sau fizica p\u00e2na la orice nivel nu devine neaparat un Newton, Einstein sau Heisenberg. Nu exista deci o stiinta a crearii cuceririlor maxime ale omenirii si nici nu este acesta rolul stiintei; ea doar ajuta tinerii talentati sa treaca din faza de amatori \u00een faza de profesionisti, sa obtina, pentru activitatea lor viitoare, cunostintele la care a ajuns societatea \u00een domeniul specialitatii lor, ca sa nu ia totul de la \u00eenceput, ca si cum ar fi cazuti de pe alta planeta. \u00centr-o carte anterioara, am aratat ca un t\u00e2nar actor, oric\u00e2t de talentat ar fi, \u00eenvata \u00een Institutul de teatru foarte multe lucruri, iar apoi studiaza lucrari despre munca actorului asupra lui \u00eensusi. Ideea romantica, anticlasicizanta a lui Kant ca \u00een arta nu exista \u00eenvatare, arta fiind domeniul geniului, care ar actiona fara principii si metoda, necesare doar \u00een stiinta, a fost practic infirmata de institutele de arta. Atare conceptie, magulitoare pentru artisti si foarte comoda, a facut cariera, iar multi poeti cred ca vorbesc doar instinctiv, cum c\u00e2nta pasarea pe creanga. \u00cen realitate, toate cunostintele lor din scoala sau din viata \u00eei ajuta profesional. Nimeni nu este ca un pui care se hraneste doar din substanta de sub coaja oului natal.
\nDupa \u00eensusirea profesiei, fiecare autor va crea opere pe masura talentului cultivat si a altor \u00eensusiri personale. Toate componentele talentului pot fi dezvoltate prin cultura, discutii calificate \u00een mediul ambiant si aplicatii. Un talent cu putina cultura produce arta naiva. \u00cenalta cultura da g\u00e2ndirii orizont si profunzime, \u00eenaripeaza imaginatia creatoare, dezvolta acuitatea observatiilor, valorifica farmecul limbii nationale etc. Maiorescu a explicat prin cultura superioara a lui Eminescu valoarea mai \u00eenalta a poeziei acestuia fata de poezia lui Cosbuc. Dar cunoasterea de calitate trebuie sprijinita de maestri. Autodidactul, de regula, nu se cunoaste nici pe sine. Cultura da si autocunoastere. Din aceste motive, am aparat ideea unui \u00eenvatam\u00e2nt superior de literatura, cum este actualul Institut de Literatura din Leipzig. Istoricii artelor spun ca, \u00een Gioconda, Leonardo da Vinci a folosit toate vastele sale cunostinte \u00een materie de pictura.<\/p>\n

I.C.: Care este impactul teoriei progresului estetic asupra fenomenului literar contemporan?
\nI.F.B.: \u00centrebarea dvs, \u00eemi da ocazia sa precizez ce face si ce nu face teoria progresului. Ea da optimism scriitorilor, \u00eencredere \u00een viitorul literaturii, este opusul teoriilor futurologice catastrofice si teoriilor despre moartea artei; \u00eempreuna cu praxeologia ea spune scriitorului ca trebuie sa asimileze mai profund poeticitatea unor opere anterioare, ca sa mearga cu mai mult succes pe drumul sau, sa faca ceea ce vrea sa faca, dar nu \u00eei impune ce trebuie sa faca, pe ce drum sa mearga. Scriitorul de valoare cunoaste invariabilele constiintei omenesti, care ne fac si azi sensibili la calda prietenie din stravechiul poem \u201eGhilgames\u201d si la durerile regelui Priam din \u201eIliada\u201d. Afirmatia lui Vianu ca arta este eterna prin forme si vremelnica prin continuturi mi se pare numai partial adevarata.
\nO idee de mare importanta practica pentru scriitorul contemporan este sugerata de exemplele numeroase, pe care teoria progresului le comenteaza, arat\u00e2nd ca progresul este un fenomen esentialmente de continuitate si numai \u00een al doilea r\u00e2nd un fenomen, partial si sectorial, de discontinuitate. Multe capodopere au reluat teme si motive vechi, insuficient aprofundate altadata. Cautarea \u201eoriginalitatii\u201d cu orice pret este un factor de regres artistic. Unii scriitori tineri refuza sa citeasca pe marii clasici, ca sa nu-si \u201ealtereze\u201d personalitatea! \u201eSunt prosti pe cont propriu\u201d, zice Goethe. Probabil ca nu sunt \u201eprosti\u201d, ci doar influentati de teoria, de la Croce si Gentile citire, dupa care esentiala este individualitatea poetului. \u00cen realitate, daca opera nu transmite valori, individualitatea are putina semnificatie. Daca un talent autentic \u00eei citeste pe Blaga si Arghezi, nu spune \u201esi eu sunt Blaga sau Arghezi\u201d, ci \u201esi eu sunt poet\u201d.
\nMarii scriitori afirma ca n-ar putea sa indice toate izvoarele operelor lor. Comparatismul, prin exagerarea locului \u201efiliatiilor\u201d \u00een aparitia diferitelor opere, a introdus o idee derutanta \u00een activitatea scriitoriceasca, condamn\u00e2nd, \u00eentr-un fel, unele capodopere, pentru lipsa de \u201eoriginalitate\u201d. Un autor german s-a umplut de rusine scriind de-a lungul vietii o lucrare \u00een patru volume, pentru a arata ca Lessing a fost un scriitor neoriginal!
\nRam\u00e2ne \u00eensa deschisa problema inovatiilor. Platon se g\u00e2ndea la binele cetatii, nu se temea ca va fi acuzat de dogmatism sau de nereceptivitate la nou c\u00e2nd condamna inovatiile molesitoare de suflete, pe care le declara nerationale, \u201ec\u00e2ini care latra la stap\u00e2ni\u201c. Cel putin \u00een faza actuala, c\u00e2nd lipseste perspectiva istorica asupra inovatiilor, cu cauzele lor multiple, este recomandabil sa ram\u00e2nem \u00een expectativa.
\nMetodologie si estetica<\/strong>
\nI.C.: Cum functioneaza principiile disciplinelor metodologice \u00een lamurirea problemelor esteticii literare?
\nI.F.B.: Iata un exemplu. \u00cen 1946\/47, venerabilul profesor care a fost Ion Zamfirescu, pe atunci conferentiar la Filosofie, si-a \u00eenceput o prelegere de deschidere prin cuvintele: \u201eDomnisoarelor si domnilor studenti, valoarea este un ce inefabil\u201d. Ce definitie este aceasta? Estetica traditionala nu putea spune ce este valoarea, ce este capodopera, dupa ce criterii apreciem operele literare etc. O cercetare fundamentala, cum este analiza valabilitatii teoriilor, numita metateorie, seamana cu cautarea unei bile mici \u00eentr-o sala imensa si \u00eentunecata, iar uneori nici nu stii daca bila se afla ori nu \u00een sala respectiva. Controversele specialistilor \u00eel lasa perplex pe cercetator. Este cazul progresului estetic. Sa amintim, mai \u00eent\u00e2i, o simpatica afirmatie a lui Benedetto Croce: \u201eUneori filosofii sunt loviti de o lipsa de bun-simt, care nu se vede la oamenii din popor\u201d, ceea ce nu l-a \u00eempiedicat pe Croce, filosoful, esteticianul, istoricul, creatorul istorismului sa scrie enormitatea ca \u201earta popoarelor primitive nu este inferioara artei popoarelor civilizate\u201d. Dar \u201eoamenii din popor\u201d, cu intuitia nealterata de teorii, vad ca de la muzicantul rural p\u00e2na la marii compozitori, de la desenele rupestre la marii pictori ai Renasterii, de la \u00eenceputurile literaturilor nationale p\u00e2na la marii clasici exista progrese incontestabile. Totusi teoriile estetice \u201eargumenteaza\u201d, \u00een tratate prestigioase, inexistenta unui progres \u00een arta, numai \u00een arta; G. Calinescu afirma, de pe pozitii realiste, ca \u201enumai cremenea nu progreseaza, dar si \u00een privinta aceasta trebuie sa-i \u00eentrebam pe mineralogi\u201d. Adevarat, dar nedemonstrat, fapt frecvent \u00een cultura. Cum pornim \u00een cautarea adevarului cu privire la progresul estetic? Oare \u201ebila\u201d se afla sau nu \u00een sala respectiva? Ne vine \u00een ajutor Logica stiintei cu principiul ca natura nu face exceptii \u00een strategiile ei, iar, daca specialistii unui domeniu afirma ca acest domeniu se comporta altfel dec\u00e2t toate celelalte, trebuie cautate radacinile gnoseologice sau metodologice ale acestei erori. Este deci cert ca un progres exista si \u00een arta, ca, asadar, \u201ebila\u201d cu erorile gnoseologice sau metodologice se afla \u00een sala respectiva, iar cercetarea porneste pe drum sigur si descopera diferite erori, unele fiind chiar complexe de erori, \u00een cele patru teorii care neaga progresul estetic, analizate critic \u00een cartea de fata.
\nSa revenim la \u201einefabil\u201d, un concept agnostic, sec, cum a dovedit Serban Cioculescu. Pentru a \u00eenlatura \u201einefabilul\u201d si a \u00eentelege valoarea, ne vine \u00een sprijin principiul euristic al g\u00e2ndirii analogice, care cere sa transpunem \u00eentrebarea \u00eentr-un domeniu unde lucrurile sunt clare, de pilda sa ne \u00eentrebam ce este valoarea umana, ce este un om valoros. Acum putem raspunde: este un om sanatos, inteligent, instruit etc., etc. Deci valoarea este o rezultanta, este efectul sinergic al valorilor la nivelul componentelor si al relatiilor. Am \u00een vedere relatiile de convenienta si de adaptare dintre elementele constitutive ale operei: subiectele istorice reclama o costumatie, arme, un mediu ambiant care sa sugereze aceeasi epoca.<\/p>\n

I.C.: Componentele personalitatii umane, \u00eentr-adevar, le \u00eentelegem, dar care sunt componentele valorice ale operei literare?
\nI.F.B.: La aceasta \u00eentrebare a raspuns, partial, \u00eenca Aristotel, \u00een Poetica, un scurt tratat despre care Lessing spunea, pe drept, ca are perenitatea \u201eElementelor\u201d lui Euclid. Aristotel a identificat componente cum sunt personajele, subiectul, cugetarea si limba. Din pacate, Croce si scoala lui l-au declarat \u201edogmatic\u201d pe Aristotel si, cum aminteam mai sus, au prezentat opera literara ca pe un tot omogen, o \u201emonada\u201d \u00eenchisa. Deci opera literara n-a mai aparut ca un tot format din componente, ceea ce venea \u00een contradictie cu teoria sistemelor, care arata \u2013 achizitie ontologica fundamentala \u2013 ca \u00eentreaga realitate, de la particulele elementare la galaxii, este compusa numai din sisteme, deci din complexe de elemente unite \u00eentre ele prin relatii nealeatorii (ne\u00eent\u00e2mplatoare).<\/p>\n

I.C.: Praxeologia revine deci la pozitia aristotelica.
\nI.F.B.: \u00cembogatita de cunoasterea ulterioara si spune ca opera literara este alcatuita din tematica, ideatica, tipologie umana, structura arhitectonica, fabulatie si subiect, limba si stil, iar \u00een cazul poeziei apare versul \u2013 \u201ehaina de purpura si aur a limbii\u201d, cum se spune.
\nDespre activitatea<\/strong>
\n lui homo aestimans<\/strong>
\nI.C.: Cred ca aceasta cunoastere a componentelor operei foloseste criticii literare.
\nI.F.B.: Ati dus discutia \u00een sfera receptarii si, implicit, ajungem la problema criteriilor de apreciere \u00een literatura. Vom \u00eent\u00e2lni acum o situatie foarte rara \u00een stiinta: teoria este falsa, dar practica este, \u00een principiu, corecta. Problema criteriilor de apreciere a pus estetica traditionala \u00een fata unei dileme: Orice activitate de creatie umana are criterii de calitate, care permit ierarhizarea valorilor, distinctia dintre succes si esec etc. Criteriu \u00eenseamna \u00eensa norma generala de apreciere a unei \u00eentregi clase de fenomene, dar operele literare si scriitorii sunt sisteme straine uniformizarilor. Reprezentanti de frunte ai esteticii au ocolit problema, desi nu putea fi evitat sentimentul ca anume criterii de valoare trebuie sa existe si \u00een literatura. \u00censusi Eugen Lovinescu, promotor al criticii impresioniste \u00een Rom\u00e2nia, regreta, spre sf\u00e2rsitul vietii, \u201elipsa unor criterii precise, care sa \u00eengaduie criticii sa se obiectiveze\u201d.<\/p>\n

I.C.: Logica stiintei afirma ca, daca, \u00een cautarea unei solutii, ajungem la impas, la o dilema, adevarul trebuie cautat pe alta cale.
\nI.F.B.: Exact. Ion Pascadi a pierdut din vedere acest lucru si a \u00eencercat sa rezolve problema \u00een cadrul conceptiei traditionale. El a propus, din imaginatie, \u00een cartea sa \u201eEstetica \u00eentre stiinta si arta\u201d, criterii cum sunt criteriul originalitatii, al autonomiei, al rezonantei estetice si alte c\u00e2teva. Se g\u00e2ndea, asadar, la aceleasi criterii aplicate diverselor opere, deci nu evita uniformizarea. Criteriile lui sunt arbitrare, \u00eentr-o serie logica deschisa, din care am putea renunta la c\u00e2teva sau la care am putea adauga alte c\u00e2teva.<\/p>\n

I.C.: Asemenea criterii mi se par impracticabile. Cum s-ar putea dovedi, de pilda, ca o opera este mai \u201eautonoma\u201d dec\u00e2t alta? Apoi originalitatea este valoare numai daca e superioara trecutului, altfel toate ciudateniile sunt valori.
\nI.F.B.: Da, Kant amintea ca fiecare monstru este altfel dec\u00e2t ceilalti. Deci, \u00een ordinea valorii, alteritatea \u00een sine nu spune nimic.<\/p>\n

I.C.: Dvs. propuneti o solutie si acestei probleme importante. Poate ar fi cazul s-o amintiti.
\nI.F.B.: Sa \u00eencepem ceva mai de departe. Teoria sistemelor autoreglatoare, autoinstruibile, cum sunt, \u00een primul r\u00e2nd, cele \u00een care este prezenta ratiunea umana, sunt sisteme capabile sa \u00eenvete din propria experienta, sa-si corecteze comportarea \u00een vederea unui rezultat superior la un nou demers practic. Conditia reala de existenta a operei este sistemul autor \u2013 opera \u2013 public. Acest sistem are un subsistem estimant, critic, care analizeaza rezultatul actiunii anterioare, potenteaza factorii succesuali, reduce factorii frenatori si astfel noul demers practic va fi superior celui anterior. Aceasta influenta a rezultatului asupra factorului efector din demersul anterior se numeste retroactiune sau conexiune inversa si este demiurgul tuturor progreselor. Critica literara este exponentul competent, autorizat, onest si fidel al cititorilor, respectiv al paturii celei mai reprezentative, mai \u00eentelepte si mai sanatoase a publicului. Un sistem fara retroactiune decade \u00een mod legic. Este drama tuturor dictaturilor, lipsite de controlul opozitiei.
\nAm vazut, deci, componentele operei literare, iar praxeologia afirma ca aprecierea operei, ca si a oricarui alt sistem, fie el organism, masina sau edificiu, se face prin cercetarea functionalitatii tuturor componentelor. Ei bine, \u00een timp ce teoria capitula \u00een fata dilemei privitoare la criteriile de apreciere, critica literara proceda, \u00een principiu, corect, discut\u00e2nd ideile, personajele, limba operei etc., deci componente. Am auzit ca Nicolae Manolescu, la o \u00eent\u00e2lnire cu studentii timisoreni, a afirmat ca el nu se pricepe la teorie. Cred ca desconsiderarea unei teorii cu at\u00e2tea erori, semne de \u00eentrebare, confuzii si contradictii l-a avantajat. Dec\u00e2t o asemenea teorie, mai bine nici o teorie. El s-a orientat dupa bunul-simt, dupa logica lucrurilor, dupa ratiunea practica. Dar lipsurile teoriei n-au permis criticii sa mearga consecvent, p\u00e2na la capat, pe drumul cel bun, de aceea unele componente ale operei au ramas, din diferite motive, \u00een afara analizelor, chiar c\u00e2nd aceste componente \u2013 fabulatia, subiectul, compozitia, tema si versificatia \u2013 ar fi trebuit comentate. Am adaugat si versificatia, aceasta componenta prea adesea uitata; daca preferam versul clasic, versul marii poezii si dovada \u00eenaltei maiestrii tehnice a autorului, este bine ca poetul sa stie ca si versul liber are exigentele lui, nu este simpla proza \u00een r\u00e2nduri scurte si inegale. Evident, nu este vorba ca analiza critica sa discute, de fiecare data, toate componentele, ca \u00eentr-un catehism, ci de necesitatea de a se opri asupra oricarui moment al operei, daca acesta ridica probleme. \u00cen final, sa amintim, totusi, ideea pictorilor renascentisti, ca nimic nu este mai important pentru practica dec\u00e2t o buna teorie.
\nCritica sociala este o mare inventie, necesara pentru a deschide calea progreselor. Deci critica literara are sarcina de a analiza, cu obiectivitate si competenta, operele aparute si de a pregati drumul pentru opere de calitate superioara \u00een viitor. Evident, desi valoarea are caracter obiectiv, cum a aratat Mihail Dragomirescu, aprecierea critica include, inevitabil, un coeficient de subiectivitate, pentru ca judecata de valoare este un act de relatie dintre calitatile unui obiect si constiinta apreciatoare. Totusi, formularea facuta, mai \u00eent\u00e2i, la noi, de Mihai Ralea, ca magisteriul critic comunica un \u201epunct de vedere \u00een raport cu o opera\u201d trebuie precizat, \u00een sensul ca nu e vorba de orice punct de vedere, ci de unul pe care beneficiarul literaturii \u00eel asteapta ca sa stie care sunt valorile si nonvalorile unui moment literar, iar scriitorul \u00eel asteapta ca sa \u00eenteleaga ce valori are si ce \u00eei lipseste. Pentru praxeologie, aceasta este functia fundamentala, inalienabila a criticii. Daca un critic face altceva, el poate scrie o admirabila paraliteratura, dar acest lucru nu este suficient.
\nConcluzii<\/strong>
\nI.C.: Printr-o munca \u00eendelungata si de \u00eenalta calificare ati slujit ideea unei literaturi de tip superior si, cum ati precizat adesea, militati pentru o arta de o clasicitate moderna sau de o modernitate clasica \u00een literatura rom\u00e2na, pentru o literatura realista si autohtona.
\nI.F.B.: Sa ne sincronizam cu altii \u00een stiinta, tehnica, economie si altele asemenea, dar nu \u00een valori spirituale, daca nu vrem sa alteram sau chiar sa pierdem minunatul nostru etos traditional, ca sa devenim \u201eca la Paris\u201d, obsedati de nou cu orice pret. Aceasta obsesie este un fenomen cu care se confrunta majoritatea culturilor discriminate lingvistic, supuse universalizarii, ceea ce duce la pierderea ireparabila a diversitatii valorilor culturale ale lumii. Scriitorii reprezentativi ai literaturii noastre au preferat legatura cu spiritualitatea rom\u00e2neasca, dezvoltata pe teren propriu, cu radacini folclorice, \u00een locul \u201esincronismului\u201d cu diverse experimente de aiurea, \u00een genul \u201epaiateriilor de doua pagini de ziar\u201d, ale lui Urmuz, cum le califica Serban Cioculescu. (Eu, unul, nu condamn pe cei ce le aproba.) Din fericire, avem si azi multi scriitori pe care \u00eei simtim ai nostri. Nu dau o lista, pentru ca listele sunt mereu incomplete. Mi se pare rational si necesar ca popoarele sa ram\u00e2na la idealurile lor artistice. Nu dorim o cultura internationala uniformizata. Lucian Blaga si Vladimir Streinu au aratat ca folclorul rom\u00e2nesc are trasaturi clasice. Si Vianu a afirmat ca viitorul artistic al omenirii este clasicitatea. Nu se pot ignora aceste idei.
\nPledez, cum ati remarcat, pentru o literatura clasica, realista si autohtona. De ce o literatura clasica? Pentru ca, zice Calinescu, clasic \u00eenseamna esential si durabil. Romanii doreau sa scrie pe realizarile lor \u201ebun pentru eternitate\u201d. Clasicul cultiva idealuri, este putin olimpian, are o idee \u00eenalta despre literatura, nu ia numele artei \u00een desert.
\nDe ce o literatura realista? \u00cen aceasta privinta, teoria jocurilor strategice a adus o idee noua \u00een estetica: natura si cea mai mare parte din realitatea \u00eenconjuratoare se comporta fata de om ca un adversar care \u00eesi ascunde strategiile, iar aceste strategii ne sunt adesea nefavorabile. Ca sa pre\u00eent\u00e2mpinam efectele negative si sa ne prelungim viata \u2013 cel mai mare bun din univers \u2013 avem nevoie de strategii optime, corespunzatoare, iar, pentru aceasta, avem nevoie de informatie. Obtinem informatia prin experienta proprie si prin experienta altora, dar societatea a creat, prin literatura, pe homo fictus, personajul literar care actioneaza pe modele abstracte, iar acestea, \u00een cazul literaturii realiste, sunt izomorfe cu realul, astfel \u00eenc\u00e2t personajul transmite numeroase informatii importante, nu ca sa le aplicam aidoma, ci ca sa le meditam; sunt informatii mult mai vaste dec\u00e2t cele posibile prin experienta personala si lipsite de riscurile experientelor directe. Fiind vorba de o creatie a marilor artisti, lumea lui homo fictus trezeste minunare, admiratie, \u00eembina utilul cu placutul.
\nDe ce autohtona? Pentru ca aceasta literatura problematizeaza \u00een modul cel mai rational din punct de vedere socio-politic, istoric, filosofic, psihopedagogic si etic mediul nostru ambiant; aici homo fictus \u00eesi dezvaluie fetele cele mai elocvente pentru cititor. Aceasta nu \u00eenseamna \u201edidacticism\u201d. Iata un exemplu recent: Televiziunea germana a transmis un admirabil film artistic, intitulat \u201eMobbing\u201d (persecutii la locul de munca, frustrari, calomnii etc.). Dupa film a urmat, timp de doua ore, o dezbatere stiintifica la care au participat un jurist, un medic, un manager, o persoana care a fost victima a acestui fenomen etc. Dezbaterea a facut un adevarat studiu social pe marginea filmului, arat\u00e2nd toata constelatia acestui fenomen prezent \u00een societatea contemporana; au aparut dimensiunea morala a fenomenului, dimensiunea medicala a acestuia (produce dereglari psihice si disfunctii organice), dimensiunea lui juridica (este sanctionat de lege) etc.; filmul a fost un foarte bun exemplu de literatura realista si autohtona.
\n\u00cen ce ma priveste, nu neg necesitatea altor orientari literare, dec\u00e2t cea pe care am \u00eenteles s-o servesc. Realismul, clasicitatea si autohtonismul nu sunt singurele directii dezirabile. Nu afurisesc nimic din ceea ce nu agreez. Nu condamn crezul nimanui. Slujim marea literatura, cu convingerea ca aceasta \u00eesi va face singura dreptate; ea este ca un stejar ramuros, sub a carui poala se usuca toate buruienile. Istoria literara este plina de asemenea buruieni uscate. Deplina compatibilitate dintre praxeologie si directia artistica pe care propun s-o servim cu prioritate este o confirmare a rationalitatii acestei directii.
\nSe impune o precizare: N-am extins cercetarea asupra \u00eentregului fenomen literar, deoarece acesta este prea vast si prea complex pentru a putea fi cuprins \u00eentr-un concept coerent. Progresul estetic ar putea gasi utile puncte de reper, de exemplu, \u00een naratiunile franceze contemporane.
\nSunt bucuros si va sunt recunoscator pentru faptul ca dvs., un filosof umanist, cu interese stiintifice care depasesc cu mult cadrul specialitatii dvs., ati gasit ragazul de a va opri adesea asupra cercetarilor mele. Vad \u00een atentia pe care ati acordat-o acestor cercetari expresia sentimentelor de stima si prietenie, a relatiilor de buna colaborare, care ne leaga de multa vreme.<\/p>\n

I.C.: Va multumesc pentru interviu, stimate domnule coleg.<\/p>\n

Prof. univ. dr. Ignat Florian Bociort este autorul c\u00e3rtii \u201eProgresul estetic al literaturii ca problem\u00e3 a praxeologiei. Texte inedite si selectiuni raportabile la functia praxeologic\u00e3 a esteticii\u201c (Ed. Arpeggione, Cluj-Napoca, 2013, 777 p.).<\/p>\n

Prof. univ. dr. Ioan Cornea este membru al Comitetului Rom\u00e2n de Istoria si Filosofia Stiintelor al Academiei Rom\u00e2ne.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

IGNAT FLORIAN BOCIORT \u00een dialog cu IOAN CORNEA     IOAN CORNEA: Stimate domnule coleg, o comunicare stiintifica, as spune memorabila, a dvs. despre \u201eProgresul \u00een cultura\u201d, facuta \u00een anii \u201970, \u00een fata cadrelor didactice de la catedrele de stiinte sociale ale Universitatii din Timisoara, ne-a convins ca, dispun\u00e2nd de o metodologie stiintifica, este posibila… Cite\u0219te mai mult »Universul esteticii literare \u00een demonstratii logico-teoretice<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9102],"class_list":["post-16242","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-ignat-florian-bociort"],"views":4404,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16242","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16242"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16242\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16242"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16242"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16242"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}