{"id":16197,"date":"2013-08-01T14:52:33","date_gmt":"2013-08-01T12:52:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16197"},"modified":"2013-08-01T14:52:33","modified_gmt":"2013-08-01T12:52:33","slug":"viata-cotidiana-in-cunoasterea-lumii-comuniste-despre-un-muzeu-necesar","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/viata-cotidiana-in-cunoasterea-lumii-comuniste-despre-un-muzeu-necesar\/","title":{"rendered":"Viata cotidiana in cunoasterea lumii comuniste. Despre un muzeu necesar"},"content":{"rendered":"

1. \u201eIstoria obiectiva\u201c <\/strong>
\nsi \u201enoua istorie\u201c<\/strong>
\nDespre valoarea conceptului de viata cotidiana, care la r\u00e2ndul lui face parte din multimea noilor viziuni \u2013 una ar fi \u201enoua istorie\u201c,impusa de membrii revistei franceze \u201eAnnales\u201c, apoi de cartile lui Fernand Braudel \u2013 ne putem da seama mai cu seama noi, cei care venim cu traume multiple din comunism. Acest concept ne-ar ajuta, poate, sa ne legitimam o buna memorie. De douazeci de ani vorbim despre un mediu tulbure al orizontului nostru, plin de spaime. Am aflat intre timp despre o multime de lucruri terifiante din spatiul carceral. Amintiri, rememorari, explorari au venit inspumate, prin gura marii istorii, dinspre comunism.
\nInsa mari interese sociale au determinat, peste capetele noastre, mersul acestei istorii in secolul XX. Marile interese nationale din discursul comunismului rom\u00e2nesc, de exemplu, ascundeau deseori interesele stupide ale unui grup restr\u00e2ns de lideri. Recenta \u201eistorie obiectiva\u201c, cum o numea Nicolae Iorga, nu a fost preocupata de un anume prezent sau de viata cotidiana a \u201eomului muncii\u201c. Piesele defecte ale utopiei comuniste, imunde si ignobile, revars\u00e2ndu-se in gramezi, ne-au oripilat deseori memoria. Am simtit cum ne sufocam sub lucrurile provenite din zona solemna, aruncate peste noi. Angrenajele tehnologiilor sociale, folosite pentru fabricarea \u201eomului nou\u201c, ca si mormanele de fier vechi ale economiei socialiste intre timp au disparut. Pe acestea din urma le-am v\u00e2ndut disperati, pe cele dint\u00e2i, erod\u00e2ndu-le prin repetare portiuni ale linistii si impacarii sufletesti, tindem sa le uitam. In consecinta, realitatea artificioasa a utopiilor comuniste nu ne marcheaza sufletele in nici un fel. Sensul vietii, pe care il cautam, parca nu se afla acolo.
\n2. Sur\u00e2sul bl\u00e2nd al adevarului de pe fata lucrurilor din viata cotidiana<\/strong>
\nFilozofii zilei vorbesc despre o atitudine a omului de-a participa continuu la cotidian, pornind nu numai de la necesitati economice sau pragmatice, ci de la un caracter mai profund al vietii lui. Omul, spune Heidegger, a fost si va fi profund activ, prin munca in primul r\u00e2nd, prin creatie si actiune. Prin cuvintele filozofului, intelegem ca omul, in felul aceasta, isi are fiinta prezenta mereu in lume.Aici creatia are sensul larg al activitatii care face sa apara mereu o lume artificiala in jurul lui.
\nIosif Brodski crede ca majoritatea g\u00e2ndurilor lui despre lumea sovietica, cea din anii\u00a0 50\u2013 60, isi limiteaza semnificatia strict la momentul c\u00e2nd i-au trecut ele prin cap. Ca poet, considera ca exista o anume limba si un anume timp pentru fiecare experienta a omului. Existenta nu determina constiinta vie a omului. Il contrazice violent pe Marx, tin\u00e2nd cont de o anume detasare, pe care o practica fiecare om, nu numai poetul, in raport cu umila realitate care se supune rationalitatii excesive a unor utopii, mai ales sociale si politice. In istoriile lor simtim o inumana repetitivitate mecanica. Asta si pentru ca ele tin cont prea mult de viitor si prea putin de trecut.
\nIstoria, fara acel umil trecut al vietii particulare, se indeparteaza de natura umana. Comunismul a fortat la extrem aceasta mecanica violenta a istoriei. Fiecare lucru de acolo miroase ur\u00e2t a propaganda. Exista, sugereaza Brodski, c\u00e2te un desis de evenimente, in crapaturile istoriei, unde lucrurile capata o binecuv\u00e2ntata superficialitate. Intelegem ca lucrurile acolo au pe fata lor sur\u00e2sul bl\u00e2nd al unui adevar bun si ad\u00e2nc.
\nCa scriitor, imi imaginez aceasta fiinta a omului din comunism \u2013 omul muncii, al creatiei sau al actiunii \u2013 dotata cu un trup sf\u00e2rtecat, cu senzatii uitate, cu particularitati, cu ticuri, cu mentalitati si cu o limba neoficiala si vie. Uite asa, ca un golem, plin de vulnerabilitati. Acest trup reface viata proprie a omului, cea determinata de profesie, de conditii de munca, venituri si cheltuieli, casatorie si familie, imbracaminte si alimentatie, sanatate si scoala, prietenie si solidaritate, moda si consum cultural s.a. Are si o constiinta, care contravine nu numai eticii oficiale, dar si filozofiilor culturale la moda ani buni in Occident. Aceste filozofii de st\u00e2nga, indraznete si rafinate, s-au nascut brusc, inexplicabil de virulente, din seriile rationalitatii cotropitoare de atunci. Da, precum futurismul, constructivismul, avangardismul, deconstructivismul, structuralismul s.a. Si ele au propus in epoca vastei modernitati o adevarata schimbare a omului, uit\u00e2nd de slabiciunile lui sau de sensibilitatile lui naturale.
\nAm uitat, in aceasta confuzie, de atunci sau de acum, de viata proprie din comunism, de acel trup sf\u00e2rtecat, aruncat peste tot de explozia schimbarii. Alt ritm, alte mecanisme sociale au aparut intre timp. Dar cred ca bucatile acestui trup, ciudat de bl\u00e2nd, pot fi gasite inca in noua noastra realitate.
\n3. Nemuritoarele detalii care se incheaga in jurul unui adevar pe care nu l-am cunoscut<\/strong>
\nCred ca, dupa multe generalitati si abstractiuni ale marii istorii, a venit vremea nemuritoarelor detalii. Viziunile prea abstractizate si rationalizate urmeaza, se duc din obisnuinta, intr-un fel, dupa ratiunea de constituire a utopiilor sociale, chiar ale socialismului si comunismului. Am ratat binefacerile utopiilor, trebuie sa le reformulam. Nu putem trai fara marile lor promisiuni, fara utopii sau mituri formatoare. Sub adevarurile solemne ale istoriei tulbure, uneori inspaim\u00e2ntatoare, despre care s-a scris at\u00e2t de incordat, cu o exactitate cruda, inspirata de ororile unor experiente tragice, nesalvate in memorie, isi itesc capetele moi si jilave detalii care traiesc in carnea unei ad\u00e2nci umanitati. Umanitatea intimitatii sau a slabiciunii? Oare nu am mizat prea mult pe istoria fojgaitoarelor colectivitati? Sau pe istoria agresiunii realitatilor oficiale asupra acelorasi colectivitati? Adica grupuri hipertrofiate in corpul masei seci si maladive. In acida lor structura nu incap sensibilitatile individului, trairile lui si g\u00e2ndurile de moment, mentalitatile incredibile sau fiorii lui spirituali de o clipa, ce t\u00e2snesc foarte rar. Uneori, toate acestea parca se incheaga in jurul unui adevar pe care sigur nu l-am cunoscut. Unul incarcat de marunte g\u00e2nduri firesti, de stari umane moi si fragede, de emotii sau chiar de spirit critic. Nu e vorba de un adevar puternic si sur\u00e2zator, cinic sau comod, care slabeste ratiunea lumii. Nu e vorba aici de a concepe o noua istorie, care arunca la int\u00e2mplare in derizoriu memoria, ca intr-un sac burdusit cu anecdote nostalgice sau cu aberatii confortabile, cum stim. Da, exista si o asemenea atitudine in lumea intelectualilor de azi. Insa poate tocmai aceste firave adevaruri vor alunga spaimele din aerul tulbure al orizontului, vor dizolva lasitatile, umilintele si comoditatile culcusite at\u00e2t de bine inauntru. Goethe, in \u201eFaust II\u201c, vorbea despre o lumina a lucrului marunt care traieste imparateste in concret. Acolo vor sa vietuiasca duhurile lui, venite din umedele genuni, cu vestitele tertipuri filozofice despre continutul istoriei. Nu mai r\u00e2vnesc la forme inalte.
\n4. Coincidentia oppositorum cu lucruri din oficial si particular<\/strong>
\nViata cotidiana, ne spun tot mai des istoricii, s-ar constitui astfel tot in stil modern, intr-o coincidentia oppositorum. Romanticii, c\u00e2nd au propus un asemenea reper tensionat, dominat de contradictii lamuritoare, aveau in vedere lucruri de ale lor, vaste oricum, de tipul cosmos\/pam\u00e2nt sau om\/geniu. Astazi, lucrurile au revenit printre noi, mai aproape de concret sau de ceea ce inseamna obiectiv. Se vorbeste, in \u201enoua istorie\u201c, de o opozitie lamuritoare intre oficial si particular sau intre viata solemna si cea intima. P\u00e2na la urma, int\u00e2lnim si aici antinomia pe care modernitatea a dezvoltat-o mereu in viziunile ei, cea dintre individ si societate. In comunism, omul a fost marcat de trauma ciocnirii de colectivitati. Colectivitati cazute in colectivisme, cele invocate de ideologii marxisti. Viata traita in orice fel de colectivisme exclude viata intima, nu e asa?
\nIstoria, s-a spus, cumva de sus, moare din propriile ei excese. Aici sigur e un exces de-a rationaliza. Asa nu vom mai ram\u00e2ne vreodata cu realitati in istorie, ci mai degraba cu scheme sau mituri seci. Istoria devine o insiruire de mituri moarte, pe care nu le putem simti, nu ni le putem apropia. Trasaturile intime, care tin de concretul individual, sunt ciop\u00e2rtite si lasate pe drum. Asemenea detalii ale lumii comuniste, smulse de la locul lor de suflul unei explozii, stau acum aruncate in gramezi de moloz. Un moloz material, social, politic sau cultural \u2013 de care vreti. In memoria vie nu a mai ajuns nimic din viata initiala. Intelegem ca autorii acelor istorii, obiective la vremea lor, nu au mai tinut seama de ceea ce a fost viu, particular sau personal. Omul, si din perspectiva religiei, si a filozofiei, si a artei \u2013 mai ales a artei \u2013 are in miezul lui o fiinta unica, individuala, care se manifesta concret. Cred intr-un asemenea nemuritor concret! Exista destule vestigii ale acestui trecut unic, care trebuie asezat la locul lui in memorie. Numai astfel omul, beneficiar al istoriilor din comunism, isi va recapata transparenta constiintei si forta de incredere.
\n5. Culturi oficializate <\/strong>
\nde comunism<\/strong>
\nLa noi, specialistii, c\u00e2nd s-au ocupat de viata cotidiana, s-au dus mai ales spre lumea satului. Etnografii s-au specializat pe studiul obiceiurilor si al traditiilor populare. In comunism, in mod curios, traditiile populare au capatat un caracter mai mult oficial. De aici au survenit cele mai ciudate denaturari. Comunismul, de altfel, a oficializat si o parte din cultura de mare popularitate, care vorbeste de o viata particulara a unui moment. Rock\u2019n roll-ul sau rock-ul, muzica de mare consum a generatiei tinere, a devenit in comunism asa-zisa \u201emuzica usoara\u201c. Poezia, care se citeste in lecturi publice, sau poezia cu un mesaj foarte nou, a devenit o poezie de barzi oficiali. La noi, un asemenea bard a fost Adrian Paunescu. L\u00e2nga el, au venit si alti poeti, constituind o moda a bardului in poezia oficiala. Era o poezie strict de mesaj ideologic. Si asta-i prea putin! A existat chiar si o vasta si mareata cultura a divertismentului oficial, de la \u201eC\u00e2ntarea Rom\u00e2niei\u201c p\u00e2na la concursurile din scoli si universitati.
\n6. Realismul minimalist si <\/strong>
\nmizerabilist si realitatea canonica<\/strong>
\nC\u00e2nd, la sf\u00e2rsitul anilor 1990, au aparut primele lucrari de antropologie culturala pe tema etnografiei urbane, autorii \u2013 Vintila Mihailescu si Irina Nicolau, printre ei \u2013 au fost nevoiti sa se explice mult timp. In primul r\u00e2nd, pentru ca cercetarile in domeniul vietii cotidiene de la oras se aflau chiar la inceput. Sociologii (cei de la Muzeul Taranului Rom\u00e2n, apoi, mai t\u00e2rziu, cei grupati in jurul Editurii Polirom), in anchetele lor, se comportau ca niste scriitori. Vedem si acum, cu placere, cum tinerii prozatori isi fac documentarea pe teren. Cartile acestor documentari au inregistrat un succes de public. Iar acest amestec de metode a fost fructuos, p\u00e2na la urma, pentru literatura. Tinerii prozatori au scris o multime de carti vii si populare despre viata cotidiana din comunism. Uneori, fiind neintelese aceste atitudini, fiind neintelese si aceste viziuni, ce aduc o noua estetica a prozei \u2013 fireste, nu?, de influenta mai mult americana \u2013, ei au fost minimalizati de criticii literari autohtoni, priviti cu ironie. S-a vorbit astfel de un roman minimalist, din punct de vedere estetic, si de un roman mizerabilist. Mizerabilismul venea tocmai de la temele inspirate din cotidianul mizerabil comunist.
\nAm vazut astfel ca si viata intima, si viata oficiala au fost infestate de acelasi germen, cel al ur\u00e2teniei. Recent, au aparut si carti despre viata cotidiana de la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea si din perioada interbelica. Textul lor trimite mai mult la o anume realitate parca straina, occidentala, dar canonica, dec\u00e2t la o realitate obiectiva a secolului rom\u00e2nesc. Aceste carti au cu precadere eroi din clasa subtire a burgheziei rom\u00e2ne sau din r\u00e2ndul intelectualilor. Din statisticele oferite de istorici (vezi Ioan Scurtu, \u201eViata cotidiana a rom\u00e2nilor din perioada interbelica\u201c) intelegem insa ca si viata cotidiana de atunci ar fi putut oferi destule teme in gen mizerabilist, pentru scriitorii care apreciaza moda acestui realism minimalist. Intelegem astfel ca nu avem dec\u00e2t lucrari sumare in literatura despre viata cotidiana din secolele XIX-XX.
\n7. O noua umanitate, care trimite la solidaritatea din marile ad\u00e2ncimi sufletesti
\nExista acolo, in cartile acestor autori, care au scris inspirat despre viata cotidiana in comunism, un strat foarte pretios de umanitate. Poate este vorba de esenta unei noi umanitati. Sau poate de o umanitate regasita dupa at\u00e2tea fram\u00e2ntari in social. O umanitate a candorii sau una care trimite la o fraternitate sau la o solidaritate din marile ad\u00e2ncimi sufletesti. Ea pluteste uneori peste cele mai ciudate locuri din comunism, de la blocurile din beton p\u00e2na la inchisorile politice. Curios ca aceste stari sufletesti, int\u00e2lnite in cele mai mizerabile locuri, devin detalii care produc declicul unui intreg, intreg care trimite chiar la o fiinta sau la o realitate universala. Nu vorbesc aici deloc de pacea sau de impacarea acelor spirite caldute si impaciuitoare, care ne ofera tiraje mari de subproduse in gen postmodernist. Nu-i usor sa oferi acel strop pretios de umanitate simpla, netulburata, nedeformata de solemnitati, in acest social cenusiu si trist \u2013 de la at\u00e2tea rationalitati! Fara a cunoaste aceste stari de limpede umanitate, chiar in cantitati infinitezimale, acea epoca din comunism nu poate fi cunoscuta cu adevarat.
\nExercitiul detaliului, ca estetica, face ca aventura influentelor la care este supus omul recent sa capete un sens. In aventura asumarii diversitatii culturale, aceste solutii estetice pot stinge marile anxietati ale lumii noastre, cea a resentimentului, cum s-a spus (vezi haosul modernitatii, dupa H. Bloom). Putem, pe calea acestei arte, sa evadam usor si placut din acest univers, cu idealismele lui moi, jilave, care tin de social sau de o multime de istorii, pline de nedreptati nereparate. Prozatorii acestui roman nu mai cultiva marea suferinta, nici parabola marii puteri. Peste tot, in tablourile vietii marunte \u2013 hidoase chiar, grotesti \u2013, licareste un pitoresc infinitezimal, cu melancolia lui. \u201eOmul nou\u201c, c\u00e2nd apare ca personaj, vine de la nivelul ierbii. O iarba din fire sfarmicioase de mucegai, cu ghemotoace de par, de gunoi. Acolo, in acest peisaj nou, armat, ca un beton, cu psihisme ale colectivitatii, omul isi uda papilele infinitezimalului afect, nu-si pierde sufletul. Nu se mai hraneste cu ideologii, mari sau mici. Capata distanta, umor, melancolie sau cinism, fata de ur\u00e2tenie, lasitate, spaime sau frici.
\n8. Muzee despre <\/strong>
\nviata cotidiana in comunism<\/strong>
\nLumea comunista, cea care se vede foarte usor si exact, iradiind fragmente materiale ale acelei lumi, vizibile de data asta, se afla acum imprastiata peste tot. E vorba de trupul acelui golem bl\u00e2nd, sf\u00e2rtecat, spart. Exista cioburi de-ale lui in fostele platforme industriale ale marilor si micilor orase, in institutiile publice, pe strazile intortocheate, in apartamentele de bloc, in subsolurile pline de camari, sub asfaltul si betonul umed, in canale, printre tevile de apa, sub mormanele de deseuri. Apoi, in sate, in scoli sau in universitati. Alte vestigii, de alta natura, exista in limba comuna. Trebuie doar sa ne hotar\u00e2m sa le cautam. Sa gasim reperele, sa gasim metodele pentru a organiza documentarile pe teren! Intr-un fel, trebuie sa ne organizam ca niste arheologi sau, la extrem, ca niste vidanjori. Lucrurile cautate, vizibile si invizibile, se afla uitate neglijent sub aceste santiere ale marilor schimbari sociale. Trebuie sa cercetam terenul, sa-l exploram, sa-l sapam. Imi inchipui ca vom aduce la lumina o multime de cioburi sau de lucruri pretioase intregi. Nutresc sentimentul ca vom putea extrage intr-o zi ansamblurile acelui mare monolit social care are inglobat in el mii de mumii ale \u201eomului nou\u201c.
\nViata cotidiana, am inteles, are un spatiu inca nedefinit nu numai la noi, ci si in Occident. Desi acolo au aparut lucrari importante, cercetarile, ca si realizarile in acest domeniu, se afla la inceput. Au aparut totusi institutii noi, fondate pornind de la acest concept de viata cotidiana. In Germania, de exemplu, p\u00e2na la problema comunismului, au aparut, incep\u00e2nd cu anii\u00a0 70\u2013 80, muzee despre evolutia diferitelor munci pitoresti. Era un mod de a face populare tehnologiile perimate din unele domenii economice de v\u00e2rf. Vedem acolo un sens al istoriei noi. Exista astfel muzee despre felul cum a fost exploatat carbunele in anii \u201950. Au fost prefacute in muzee mari turnatorii de otel si de fonta, foste hale de constructii de masini sau de textile.
\nDupa 1990, au aparut brusc si muzee despre viata cotidiana in comunism. In Germania, acum, statul finanteaza infiintarea lor. Muzee despre viata cotidiana in comunism au aparut si in Polonia sau in Ungaria. In prezent, planuiesc, alaturi de scriitorul Dan Lungu, deschiderea unui Muzeu al vietii cotidiene din comunism si in Rom\u00e2nia \u2013 in Botosani. Proiectul are ca parteneri Muzeul Comunismului din Berlin, care ne-a confirmat, printr-o scrisoare, ca ne va sustine, si Muzeul Literaturii din Iasi, condus de Dan Lungu. De asemenea, partener principal este Primaria din Botosani. In fotografiile alaturate sunt imagini cu viitorul sediu al acestui muzeu, o hala industriala de la o fosta intreprindere, faimoasa in vremea comunismului \u2013 Electrocontact. Proiectul va fi lansat oficial in aceasta toamna.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

1. \u201eIstoria obiectiva\u201c si \u201enoua istorie\u201c Despre valoarea conceptului de viata cotidiana, care la r\u00e2ndul lui face parte din multimea noilor viziuni \u2013 una ar fi \u201enoua istorie\u201c,impusa de membrii revistei franceze \u201eAnnales\u201c, apoi de cartile lui Fernand Braudel \u2013 ne putem da seama mai cu seama noi, cei care venim cu traume multiple din… Cite\u0219te mai mult »Viata cotidiana in cunoasterea lumii comuniste. Despre un muzeu necesar<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-16197","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2291,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16197","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16197"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16197\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16197"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16197"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16197"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}