{"id":16189,"date":"2013-08-01T14:39:44","date_gmt":"2013-08-01T12:39:44","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16189"},"modified":"2013-08-01T14:39:44","modified_gmt":"2013-08-01T12:39:44","slug":"modernismul-document-si-fantasma-3","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/modernismul-document-si-fantasma-3\/","title":{"rendered":"Modernismul \u2013 document si fantasma"},"content":{"rendered":"

Sursele modernismului romanesc. Modernismul \u00een conceptia lui E. Lovinescu<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

P\u00e2na spre 1920 \u2013 articolul-studiu \u201eLucian Blaga\u201d, aparut \u00een \u201eSburatorul literar\u201d \u00een 1921, reprezent\u00e2nd pentru E. Lovinescu ocazia tatonarii a ceea ce, \u00een \u201eSursele modernismului rom\u00e2nesc. Modernismul prelovinescian\u201d, \u201eCultura\u201d, 25 iulie a.c., am numit conceptul hiperspecializat de modernism \u2013, interventiile lui E. Lovinescu \u00een presa epocii nu se evidentiaza prin initiative teoretice dincolo de standardele uzului publicistic al termenului de modernism. Dimpotriva: at\u00e2t prin rezerva contagioasa fata de \u2013isme, c\u00e2t si prin faptul ca Lovinescu nu era singura voce care promovase p\u00e2na atunci intelectualizarea literaturii rom\u00e2ne (ceruta si de O. Densusianu, de D. Caracostea sau, \u00een varii ocazii, de N. Davidescu).<\/strong><\/em>
\n\u00centre 1905 si 1910, Lovinescu se manifesta doar ca un bun \u00eentretinator al vulgatei samanatoriste si, \u00een genere, conservatoare (Maiorescu \u00eensusi se declarase, \u00een 1906, \u00eempotriva \u201emievreriilor moderne\u201d). Asa se face ca, la \u00eenceputurile carierei sale, \u00een \u201eLiteratura si critica noastra\u201d (1905), Lovinescu se pronunta critic la adresa \u201eestetilor\u201d si a \u201eliteraturii decadente\u201d \u2013 ca Iorga \u2013, si lauda literatura rusa, pentru organicitate, consonant cu directia socialista de atunci, cu Raicu Ionescu-Rion ori cu G. Ibraileanu; pe de alta parte, anti-estetismul si pro-organicismul erau \u00eensotite, la E. Lovinescu, \u00een 1905, si de o atitudine noua, \u00eempotriva taranismului exclusiv \u00een literatura \u2013 o atitudine de stimulare a ceea ce mai t\u00e2rziu va numi \u201eintelectualizarea\u201d literaturii.
\nSunt motive pentru a argumenta ca, \u00een ce-l priveste pe Lovinescu, macar \u00een faza pre-1923, dezideratul intelectualizarii literaturii nu se asociaza cu promovarea modernismului (asa cum observa Gabriela Omat \u00een \u201eModernismul literar rom\u00e2nesc\u201d, 2008, vol. I, p. 10), ba, mai mult: ca \u201emodernismul\u201d nu e folosit dec\u00e2t \u00een critica poeziei, si anume \u00een varianta lui peiorativa, de fetisism al noutatii (pe temeiul considerarii poeziei ca av\u00e2nd \u2013 spre deosebire de proza \u2013 un \u201efond\u201d imuabil, de la Homer \u00eencoace). Ca atare, devine explicabil de ce, predic\u00e2nd tot mai intens intelectualizarea scrisului, Lovinescu priveste cu reticenta \u00eenca experimentele \u201epoeziei noi\u201d, tributar unei optici mai degraba romantice asupra poeziei, careia \u00eei cere ad\u00e2ncime de sentiment, adecvare la etnic s.a.. El vorbeste, deci, ca un Nordau edulcorat, despre \u201emisticismul\u201d poeziei Elenei Farago (1906); despre \u201eexotismul\u201d si \u201eerotismul baudelairian\u201d al lui Minulescu, condamn\u00e2nd \u201enoutatea cu orice pret\u201d si \u201esenzationismul\u201d acestui poet (care participa la ceea ce mai t\u00e2rziu va numi un \u201emodernism formal\u201d), \u00een contrast cu \u201esinceritatea\u201d poetei Farago, si apeleaza, pentru a contura universul acestor autori, la referinte din literatura clasica (nicidecum la simbolisti) ca Goethe sau Mme de S\u00e9vign\u00e9 (v. \u201eUn triptic: 1. Ion Minulescu; 2. D-na Elena Farago; 3. D. Herz\u201d, 1908). \u00cen \u201eCurente literare\u201d (1911), Lovinescu \u00eesi manifesta implicit refuzul fata de poezia noua prin ostilitatea aratata ideii de \u201ecurente\u201d si \u201escoli\u201d literare, care \u00eei amintesc de \u201eNorii\u201d lui Aristofan \u2013 \u201eadmirabilul simbol al \u00abideilor\u00bb nelamurite ce plutesc pentru a \u00eencurca mintea oamenilor\u201d \u2013, spre a conchide: \u201eDaca se simte nevoia unui \u00abcurent\u00bb \u00een zilele noastre, atunci se simte desigur nevoia unui curent de aer sanatos, care sa mature de pe cer acesti \u00abnori\u00bb at\u00e2t de primejdiosi literaturii rom\u00e2ne\u201d (E. Lovinescu, \u201eOpere\u201d, ed. critica de Maria Simionescu si Al. George, Minerva, vol. I, pp. 348-349); iar \u00een 1912, remarca dezgustat \u201emodernismul exagerat\u201d al lui Macedonski, venit din \u201ecultura franceza \u00een ce are ea mai putred\u201d (sunt vorbele unui proaspat doctor la Sorbona, \u00eentors de la Paris nu mai devreme de trei ani, si care pare, \u00een aceasta faza a carierei sale de critic, mai atasat de vulgata anti-simbolista interna si internationala dec\u00e2t de mostenirea lasata de simbolisti \u00een Parisul stagiului sau doctoral). Raspunz\u00e2nd la ancheta \u201eRampei\u201d despre mersul literaturii rom\u00e2ne, Lovinescu sustine \u00eensa, iarasi, \u201eIntelectualizarea literaturii\u201d (1912), \u00eentarind ideile din \u201eG\u00e2ndire \u2013 poezie\u201d (1910) si \u201eCriza actuala a literaturii noastre\u201d (1911).
\nCotitura capitala \u00een aceasta presupusa conceptie a criticului potrivit careia intelectualizarea literaturii priveste, \u00een fapt, numai proza si, implicit, ca \u201emodernismul\u201d e asociat cu poezia, va fi reprezentat-o probabil si constatarea ca \u201eintelectualizarea literaturii\u201d e mai usor de verificat \u00een poezie si, deci, de valorificat conceptual \u00een critica, dec\u00e2t o \u201eurbanizare\u201d convingatoare a prozei si a romanului, pentru simplul fapt ca a scrie o placheta de versuri s-a dovedit la momentul respectiv o \u00eentreprindere mai putin cronofaga dec\u00e2t scrisul unui roman \u2013 iar poetii au fost, prin voia hazardului, mai numerosi la usa criticului sburatorist, dec\u00e2t prozatorii cu greutate.
\nDar, altfel privind lucrurile, exista argumente si pentru ipoteza unei conceptii lovinesciene care include, dintru \u00eenceput, poezia \u00een dezideratul intelectualizarii literaturii \u2013 \u201eintelectualizarea emotiei\u201d reprezent\u00e2nd solutia ideala pentru a pastra intact fondul (referentul) general-uman al poeziei, respectiv emotia, si a reveni asupra variabilei formale \u00een care aceasta se exprima: emotia intelectualizata, specifica unui ev modern. Ca poezia era si ea compatibila cu programul global al urbanizarii literaturii o demonstreaza conceptia simbolista a lui O. Densusianu, mai elastica dec\u00e2t a lui Lovinescu si dispusa sa admita poeticile unui Verhaeren sau Whitman. Lovinescu, pe de alta parte, \u00eembratis\u00e2nd mai devreme sau mai t\u00e2rziu, obiectivul intelectualizarii poeziei, va devia totusi urbanismul \u201esimbolist\u201d si \u201eenergetist\u201d al lui Densusianu dinspre poezie spre proza.<\/p>\n

\u00centre 1921 si 1923, conceptul de modernism apare tot mai des \u00een scrisul lovinescian, \u00een libera variatie cu termenii \u201epoezia noua\u201d, \u201eantisimbolism\u201d, \u201eintelectualism\u201d, \u201esleire\u201d\/ \u201einsuficienta\u201d a lirismului, \u201eobiectivare\u201d a literaturii, \u201eemotie intelectualizata\u201d, \u201eimpresionism exterior\u201d s.a. (v. articolul despre Blaga din 1921 \u2013 unde lexemul modernism balanseaza indecis \u00eentre decadenta si progres). Mai mult: la trei ani de la aparitia \u201eSburatorului\u201d, \u00een articolul \u201eConfesiuni\u201d (1922), Lovinescu ia tocmai pozitia \u00eempotriva careia se ridicase \u00een \u201eCurente literare\u201d (1911): \u201eCurentul care pornise prizarit din condeiul meu a crescut fluvial (\u2026) Reprezint \u00een critica rom\u00e2na o directie care e a viitorului si care \u00eemi apartine (\u2026) Oric\u00e2t ar parea de paradoxal, \u00een lipsa totala de acum la celelalte publicatii a unui criteriu intrinsec, sunt adiacent cu N. Iorga si O. Densusianu. \u00abSburatorul literar\u00bb, \u00abRamuri\u00bb si \u00abVieata noua\u00bb duc \u00een trei directii contradictorii, dar duc. Negresit ca, \u00eentre acestea, \u00abSburatorul literar\u00bb are aripi!\u201d (\u201eOpere\u201d, ed. cit., vol. IX, pp. 96-97). Ideea promovarii unui nou \u2013ism nu-i mai aminteste acum criticului de \u201eNorii\u201d lui Aristofan.
\n\u00cen studiul \u201ePoezia noua\u201d (1923), conceptul de modernism apare fara a desemna numele unui curent distinct, ca specie simbolista sau aflata \u00een aria de influenta a acestui curent: \u201e\u00cen reactiunea lui fireasca \u00eempotriva parnasianismului si a naturalismului, adica \u00eempotriva creatiunii obiective, simbolismul a pornit la lupta cu tovarasi luati printre toti cei ce voiau sa rastoarne tirania formulelor \u00eenvechite; modernistii, individualistii, idealistii au luptat, asadar, \u00eempreuna sub steagul simbolist (subl.m., T.D.)\u201d, noteaza criticul \u00een debutul sectiunii \u201eFalsul simbolism\u201d din studiul amintit (\u201eCritice\u201d, vol. IX, Ancora, 1923, p. 335). Simbolismul apare aici, asadar, ca gen proxim al speciilor \u201emodernism\u201d, \u201eindividualism\u201d, \u201eidealism\u201d. Pe de alta parte, tot \u00een acest studiu, modernismul figureaza si ca post-\/fals\/ anti-simbolism, \u201eintelectualism\u201d, \u201eimagism\u201d sau \u201epoezie de notatie\u201d \u2013 i.e. ca diferenta specifica fata de simbolism.<\/p>\n

\u00cen \u201eIstoria civilizatiei rom\u00e2ne moderne\u201d (1924-1925) \u2013 platforma doctrinara a modernismului literar, via conceptul de sincronism (imitatie+diferentiere) \u2013 modernizarea societatii rom\u00e2nesti e explicata prin importul ideologic favorabil exprimarii burgheziei liberale pe scena politica. Modernismul literar va exprima, ca atare, un \u201esincronism sincer\u201d, iar \u201eMiscarea modernista\u201d o \u201erezultanta a sincronismului\u201d (\u00een conditiile \u00een care traditionalismele din speta samanatorismului ar ilustra tipuri de \u201esincronism anacronic\u201d).<\/p>\n

\u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201d, I-VI (1926-1929) reprezinta cea mai solida impunere a conceptului lovinescian de modernism, mai decisa, \u00een unele privinte, chiar dec\u00e2t compendiul din 1937. \u00cen volumul \u00eent\u00e2i, \u201eEvolutia ideologiei literare\u201d, sunt de pilda analizate \u201e\u00cenceputurile miscarii moderniste\u201d, prin prisma adversarilor si a tovarasilor de drum. Aici gaseste oportun Lovinescu sa vorbeasca \u201ecu mai multa \u00eendreptatire\u201d despre \u201e\u00abmodernism\u00bb\u201d \u2013 un \u201emodernism\u201d pe care ghilimele nu-l mai scad, cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een multe din uzurile lui \u00een epoca, ci \u00eel emfatizeaza, echival\u00e2ndu-l cu \u201espiritul de contemporaneitate\u201d: semn al unei \u201esensibilitati diferentiate\u201d, \u201ese poate distinge o miscare de emancipare a artei de contingentele ideologiei nationale si sociale (\u2026) actiune care, desi cu note multiple si adesea contradictorii, e cunoscuta \u00een literatura sub numele de \u00absimbolism\u00bb: cum \u00eensa nota ei distinctiva sta \u00een spiritul de contemporaneitate si de spargere a formelor traditionale prin limba, ritm, expresie figurata, ea s-ar putea numi cu mai multa \u00eendreptatire \u00abmodernism\u00bb\u201d (\u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201d, vol. I: \u201eEvolutia ideologiei literare\u201d, Ancora, 1926, p. 120). Aici, Lovinescu trece \u00een revista publicatii ca: \u201eForta morala\u201d, unde, ca si la \u201eLiteratorul\u201d, gaseste \u201eaceeasi dezorganizare intelectuala si morala de totdeauna, prin care modernismul s-a prezentat de la \u00eenceput \u00eentr-o lumina de dezechilibru\u201d (ibid., p. 121); \u201eLinia dreapta\u201d, unde \u201es-a afirmat cea mai puternica personalitate a modernismului rom\u00e2n, d. T. Arghezi\u201d \u2013 \u201eimportanta revistei\u201d confund\u00e2ndu-se, deci, cu importanta aparitiei literare a d-lui T. Arghezi\u201d \u2013 \u201ecel mai \u00eensemnat poet modernist\u201d (ibid., p. 122); sau \u201eVieata noua\u201d \u2013 \u201erevista care a aparat modernismul sub forma simbolismului\u201d (\u201edeparte de apele mari ale literaturii momentului si chiar de izvorul adevaratei literaturi moderniste ce se forma alaturi, nereusind, deci, sa ne impuna o literatura, \u00abViata noua\u00bb ne-a dat, fara vigoare totusi, o doctrina a ideologiei moderniste si a \u00eentretinut, \u00eentr-un str\u00e2mt cerc universitar, cultul poeziei simboliste franceze\u201d, ibid., p. 126). Critic\u00e2nd aici \u201eeroarea\u201d lui Densusianu \u2013 \u201eDesi principial opuse, d-lui Densusianu i se parea, totusi, ca Verhaeren arunca o punte solida \u00eentre naturalism si simbolism; ca si Zola, poetul belgian are \u00abdarul de a desprinde tainele de viata intensa din multimea de aspecte ale lumii de azi\u00bb \u2013 cu acea specificare ca \u00een astfel de \u00abtaine\u00bb Verhaeren \u00eenceteaza de a fi simbolist: eroare de definitie, caracteristica \u00eentregei conceptii a d-lui Densusianu despre simbolism\u201d (ibid., p. 131) \u2013 Lovinescu uita ca nu mai departe de Max Nordau ori, la noi, de Macedonski, naturalismul si simbolismul nu erau \u201eprincipial opuse\u201d, asta ne\u00eensemn\u00e2nd ca Densusianu tindea spre teoria lui Nordau, ci ca simbolismul \u00een sens extins si simbolismul \u00een sens restr\u00e2ns erau, \u00een epoca, doua optiuni la fel de libere, debitoare unor filiere diversificate. \u201eMai fecunda\u201d i se pare \u00eensa lui Lovinescu varianta restr\u00e2nsa a simbolismului, care-i permite avansarea \u2013 prin diferenta specifica a \u201eintelectualizarii\u201d \u2013 a unui nou curent, diferit de simbolism (modernismul, desigur), care, \u00een interpretarea lui Densusianu, ar fi ramas amalgamat \u00een versiunea extinsa a simbolismului: Lovinescu pledeaza deci pentru \u201esituarea simbolismului \u00een literatura, \u00eentre modernismul lui Baudelaire, \u00eentre frenezia lui Rimbaud, \u00eentre idealismul lui Villiers de L\u2019Isle Adam si muzicalismul lui Verlaine si ermetismul lui Mallarm\u00e9; (\u2026) Daca simbolismul ar fi poezia energetismului universal (propagat via W. Ostwald, iar la noi, Radulescu-Motru, n.m., T.D.), esteticei nu i-ar mai conveni sugestia \u2013 adica impreciziunea expresiei, discretia, eleganta. Existente la unii poeti simbolisti, notele considerate de d. Densusianu ca note specifice ale simbolismului nu-i sunt si esentiale; \u00een afara de idealism, \u00een afara de principiul eliberarii artei de orice amestec notional, \u00een afara de principiul originalitatii prin individualism strict \u2013 note comune \u00eentregei miscari moderniste, simbolismul, dupa cum am aratat aiurea (\u201eCritice\u201d, IX, nota lui Lovinescu), reprezinta ad\u00e2ncirea lirismului, pe care mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. Prin prelungirea lirismului p\u00e2na la inconstient, mistic uneori, el nu numai ca nu reprezinta o \u00abintelectualizare\u00bb literara, cum credea d. Densusianu, ci reprezinta, \u00een esenta, o reactiune \u00eempotriva intelectualismului\u201d (ibid., pp. 131-134). Faptul ca \u00eensusi Lovinescu recunoaste ca proprietatile reclamate de Densusianu drept simboliste se regasesc \u00een textele poetilor simbolisti, dar ca gaseste, \u00een acelasi timp, ca nu toate proprietatile operelor simboliste sunt \u201eesentialmente\u201d simboliste, este o ipoteza ad hoc adusa \u00een folosul uzului sau hiperspecializat al modernismului (\u201eintelectualizarea emotiei\u201d i.e. \u201esleirea\u201d\/ \u201einsuficienta\u201d\/ \u201edisolutia\u201d lirismului \u2013 ca \u201eantisimbolism\u201d si, mai larg, ca anti-romantism) \u2013 care presupune limitarea ariei de actiune a simbolismului (de observat si ca diferenta specifica pe care Lovinescu o va delega modernismului \u2013 \u201eintelectualizarea emotiei\u201d \u2013 exista totusi, indistinct, si \u00een bagajul definirii simbolismului la Densusianu, Lovinescu nefac\u00e2nd, pentru promovarea conceptului sau de modernism, dec\u00e2t sa opereze o reconversie conceptuala a unora dintre proprietatile liricii \u201enoi\u201d vehiculate pe teren rom\u00e2nesc de la 1900 si p\u00e2na \u00een deceniul al treilea). Pe de alta parte, e evident, \u00een acest fragment, ca si Lovinescu amesteca uzurile extinse si restr\u00e2nse ale conceptului sau de modernism. Vorbind de o \u201e\u00eentreaga miscare modernista\u201d \u2013 care ar include simbolismul \u2013 \u00eei reproseaza lui Densusianu ca nu distinge, \u00een magma modernista, \u201eesenta\u201d simbolista; pe de alta parte, pornind din \u201ePoezia noua\u201d si trec\u00e2nd prin \u201eIstorie\u201d, Lovinescu va elabora un concept aproape punctual de modernism \u2013 diferentiat radical de simbolism tocmai printr-un ingredient considerat anterior \u201eesentei\u201d simbolismului, caruia acesta i s-ar opune, ca reactiune: \u201eintelectualismul\u201d. Lipsa unei terminologii si a unor descriptori precisi face ca, \u00een reprezentarile lui Lovinescu de dupa 1923, simbolismul sa fie definit, simultan, ca posterior si anterior unor \u201eintelectualisme\u201d \u2013 posterior \u201eintelectualismului\u201d didacticist si rationalist al poeziei unor Cerna si Vlahuta (mim\u00e2nd, pe teren rom\u00e2nesc, reactiunea spiritualista a poeziei pornite din Baudelaire fata de pozitivism si cartezianism); si anterior \u201eintelectualizarii emotiei\u201d reprezentate de modernismul-\u00een-sens-restr\u00e2ns, hiperspecializat, imaginat ca anti-romantism radical si obiectivare a literaturii, \u00eencep\u00e2nd cu \u201ePoezia noua\u201d.
\nRevenind la vehicularea acestui concept \u00een fragmentul citat mai sus din \u201eEvolutia ideologiei literare\u201d, sintagma \u201emodernismul lui Baudelaire\u201d, asezata alaturi de \u201eidealismul lui Villiers de l\u2019Isle Adam\u201d, de \u201eermetismul lui Mallarm\u00e9\u201d etc. \u2013 poate, deci, sa \u00eensele, suger\u00e2nd ca Lovinescu e de parere ca acest curent premerge simbolismului, desi \u00eei e posterior\u2026 Lucrurile stau \u00eensa altfel, \u201emodernismul\u201d pre-simbolist al lui Baudelaire fiind mai degraba un caz de pura omonimie cu modernismul post-simbolist, criticul tintind mai degraba acea \u201emodernit\u00e9\u201d \u00een sens larg, delegata \u00eendeobste lui Baudelaire. Ca asa vor fi stat lucrurile demonstreaza si acest comentariu privind \u201eViata sociala\u201d a lui N.D. Cocea: \u201erevista a luat fatal o atitudine de st\u00e2nga, novatoare \u00een orice caz, pe care, \u00een confuzia genurilor, si autorii si cititorii o considerau drept simbolista, desi era numai modernista\u201d (ibid., p. 144). Aici, restrictivul \u201enumai modernista\u201d nu are un sens peiorativ, ci, dimpotriva, un sens de cuprindere, incluziv sau excluziv: ori modernismul e vazut ca un cadru global (modernitatea \u2013 acel \u201espirit de contemporaneitate\u201d de care vorbise anterior), care permite existenta simbolismului, el nefiind, esentialmente, simbolist; ori modernismul e strict un curent post-simbolist, caz \u00een care Lovinescu apeleaza iarasi la argumentul \u201enotelor esentiale\u201d, spre a-l discrimina de alte miscari: \u201e\u2026 directia \u00abVietei sociale\u00bb vedea \u00een d. Arghezi un poet al revolutiei sociale (\u2026) Ceea ce \u00eenseamna ca d. N.D. Cocea nu-si dadea seama de esenta sensibilitatii moderniste si-l putea face pe d. Arghezi sa rataceasca cu el\u201d (ibid.). \u2013 O concluzie care contrazice judecata precedenta, unde \u201eatitudinea de st\u00e2nga, novatoare\u201d era considerata de Lovinescu \u00eensusi \u201e\u2026 numai modernista\u201d. \u00cen tot cazul, av\u00e2nd \u00een vedere faptul ca si unele voci ca Ion Barbu sau Mihail Sebastian vor distinge \u00een modernism un curent de st\u00e2nga, \u201eratacirea\u201d lui Cocea nu mai depaseste carosabilul, devoal\u00e2nd mai degraba confuzia din comentariile criticului sburatorist, confruntat cu situatii care-i impun c\u00e2nd un uz restr\u00e2ns, c\u00e2nd un uz larg al conceptului de modernism.
\n\u00cen volumul al doilea al \u201eIstoriei\u2026\u201d, \u201eEvolutia criticei literare\u201d (1926), critica modernista e ilustrata tacit prin capitolul \u201eE. Lovinescu\u201d (limitat la simpla enumerare a operelor) si ironic prin speta O. Densusianu; i se adauga capitolul \u201eCritica noua\u201d (concept heteroclit ilustrat de L. Blaga, P. Zarifopol, T. Vianu, Camil Petrescu, Pompiliu Constantinescu). Pe de alta parte, \u201emeritele\u201d modernismului \u2013 ca agent al neologizarii-deci-intelectualizarii limbii literare \u2013 sunt mai bine expuse \u00een capitolul dedicat lui G. Ibraileanu: \u201eE, desigur, un merit al simbolismului si, \u00een genere, al miscarii moderniste de a fi procedat la disocierea fenomenului estetic de toate contingentele \u00eent\u00e2mplatoare (\u2026) si este un merit al modernismului de a fi \u00eenfruntat, nu fara riscuri, problema limbii si de a fi impus, \u00eentr-o larga masura, principiul necesitatii actuale si al esteticei. Lupta dusa de douazeci de ani a schimbat, sub acest raport, fata literaturii noastre si nu vedem sensul dezvoltarii ulterioare a problemei dec\u00e2t \u00een cadrele modernizarii pe baza valorii de circulatie a cuvintelor\u201d (\u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201d, vol. II: \u201eEvolutia criticei literare\u201d, Ancora, 1926, p. 81, 84). Tot acolo vorbeste Lovinescu despre \u201espiritul nou\u201d care \u2013 spre deosebire de criticile aduse \u00een volumul anterior viziunii lui Densusianu, respectiv simbolismului \u00een sens extins \u2013 tinde, si el, spre o decodare \u00een sens extins (i.e. incluz\u00e2nd simbolismul) a modernismului: \u201eAparut \u00eenca de la 1880 \u00een literatura noastra si caracterizat prin individualism si emancipare de formulele traditionale, spiritul nou s-a manifestat \u00een chip ne\u00eentrerupt, fara rasunet mare si (\u2026) \u00een publicatiuni sporadice, lipsite de prestigiu, hulit si contestat de \u00eentreaga critica oficiala, p\u00e2na ce s-a impus pretutindeni (\u2026) si a devenit, \u00eentr-o mare masura, \u00eensasi literatura contemporana\u201d (ibid., p. 215). Daca se tine cont si de calificarea samanatorismului drept \u201esincronism anacronic\u201d \u2013 si totusi sincronism! \u2013 larghetea definirii acestui \u201espirit nou\u201d se \u00eencarca de viciile semnalate cu anticipatie de Gh. Savul, \u00een \u201eMicul curent literar\u201d, 1913: primejdia obnubilarii unor antagonisme reale, prin anexarea \u00eentregii literaturi contemporane sub umbrela unui concept fara identitate (aici, \u201espiritul nou\u201d, \u00een alta parte, \u201espiritul de contemporaneitate\u201d) si revendicarea de la el dupa bunul plac, din varii directii si fara criterii (daca pentru Lovinescu samanatorismul era \u201esincronism anacronic\u201d, un contestatar al \u201emodernismului\u201d lovinescian era liber sa considere, la r\u00e2ndul sau, ca \u201emodernismul\u201d \u201epoeziei noi\u201d e \u201edecadent\u201d si ca directiile care i se opun, oricare ar fi ele, reprezinta un \u201emodernism superior\u201d).
\nVolumul al treilea al \u201eIstoriei\u2026\u201d, \u201eEvolutia poeziei lirice\u201d (1927), reprezinta cea mai stabila si \u00een acelasi timp mai complexa (\u00een sensul hiperspecializarii semantice a conceptului, gratie multiplelor gradaje si a sistemului detaliat de contraste prin care sunt trecuti poetii epocii) opera de fixare a coordonatelor modernismului \u00een opera critico-istorica a lui Lovinescu si proba a faptului ca poezia este, la acest critic, genul \u201emodernist\u201d prin excelenta. Nu lipsesc de aici judecatile incluzive, continuiste, \u00een varianta extinsa, supragenerica (afect\u00e2nd \u00een aceeasi masura si proza, si poezia) a \u201espiritului nou\u201c\/ \u201ede contemporaneitate\u201c, judecati conform carora simbolismul si modernismul \u00eesi disputa postura de gen proxim al mostenirii romantice (\u201edesi mult mai complexa si \u00eenglob\u00e2nd \u00een ea principii contradictorii si fenomene ce nu pot nivela uniform, miscarea modernista se confunda adesea cu simbolismul, care, \u00een realitate, nu e dec\u00e2t numai una din formele ei\u201c, \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201c, vol. III: \u201eEvolutia poeziei lirice\u201c, Ancora, 1927, p. 267; \u201eam putea defini miscarea modernista ca o miscare iesita din contactul mai viu cu literatura franceza mai noua, adica de dupa 1880\u201c, ibid.). Dar modernismul capata \u00een acest volum si o mai precisa ilustrare \u00een varianta excluziva, restr\u00e2nsa, intragenerica, specializata \u00een descrierea poeziei, urmarind, \u00een interiorul acestui gen, dialectica subiectiv\/ obiectiv, conform careia subiectivarii simboliste (\u201ead\u00e2ncirea lirismului\u201c) \u2013 care, la \u00eenceput fusese opusa romantismului (v. simbolismul = \u201enegatia conceptiei romantice\u201c, \u00een \u201eUn triptic: Ion Minulescu\u2026\u201c, 1908) spre a-i fi apoi mai decis afiliata, pe temeiul comun al subiectivarii \u2013, i se opune obiectivarea modernista, ca \u201eantisimbolism\u201c, \u201efals simbolism\u201c, \u201edisolutie a lirismului\u201c, i.e. \u201eintelectualizare a emotiei\u201c, discriminarea intragenerica a simbolismului de modernism merg\u00e2nd p\u00e2na la a-l \u00eendeparta pe acesta de jurisdictia liricului si a-l apropia de epic, pe temeiul comun, anti-romantic, al obiectivarii expresiei. \u2013 Conceptie ale carei fundamente si directii deschise tatonarii se regasesc, in nuce, \u00een studiul \u201ePoezia noua\u201c. \u00cen plus, \u201eEvolutia poeziei lirice\u201d rom\u00e2nesti e certificata printr-o lista de poeti atestati mai decis drept \u201emodernisti\u201d dec\u00e2t \u00een \u201ePoezia noua\u201d: conform contributiilor \u201emoderniste\u201d ale revistelor literare indexate aici, \u201emodernisti\u201d sunt declarati: Tudor Arghezi (cap de serie al \u201ePoeziei moderniste\u201d, \u00een \u201eIstorie\u2026\u201d), Ion Barbu, Camil Petrescu, F. Aderca, Adrian Maniu, N. Davidescu, Lucian Blaga, Al. Philippide. \u201eSburatorul\u201d obtine, de asemenea, atestatul de tribuna modernista: \u201eActivitatea acestui cerc (al \u201eSburatorului\u201d) se desfasoara, \u00een genere, \u00eentr-un singur plan, pe care l-am putea numi al esteticului (\u2026) si al modernismului (subl. autorului)\u201d (ibid., p. 399).
\nVolumul al patrulea, \u201eEvolutia \u00abprozei literare\u00bb\u201d trage consecintele opticii incluzive, care face din modernism o continuare, prin simbolism, a romantismului, \u00een interiorul unui gen eminamente subiectiv, liricul, si face asta chiar cu pretul dezvoltarii unei contradictii \u00een raport cu volumele anterioare ale \u201eIstoriei\u201c, unde se investise \u00een expunerea unei diferente specifice intragenerice a modernismului \u00een raport cu simbolismul \u2013 \u201edisolutia lirismului\u201c (i.e. obiectivarea): \u201eevolutia poeziei lirice nu se poate \u00eendruma dec\u00e2t \u00een sensul esentei sale subiective. (\u2026) Procesul de subiectivare nu s-a oprit, fireste, la romantism, ci a mers mai departe spre forma evoluata a simbolismului (\u2026) Iata motivul interior, pentru care am privit simbolismul ca o etapa fireasca \u00een dezvoltarea poeziei lirice si, desigur nu ultima, \u00eentruc\u00e2t mai toate curentele noi se reclama de la ad\u00e2ncirea \u00een subiect\u201d (\u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201d, vol. IV, \u201eEvolutia \u00abprozei literare\u00bb\u201d, Ancora, 1928, pp. 10-12) si impune respingerea influentei \u201enefaste\u201d a modernismului liric\/ poetic (descris, contradictoriu, \u00een \u201eEvolutia poeziei lirice\u201d, ca \u201edisolutie\u201d, \u201eobiectivare\u201d a lirismului, dar atestat, \u00een \u201eEvolutia \u00abprozei literare\u00bb\u201d drept \u201esubiectivare\u201d!) asupra obiectivarii epicului, pe temeiul discriminarii romantice a genurilor literare \u2013 v. cap. \u201e\u00abModernismul\u00bb ca principiu de dizolvare a poeziei epice\u201d, ilustrat prin proza unor D. Anghel, T. Arghezi, I. Minulescu, N. Davidescu, Matei Caragiale s.a. Capitolul simetric modernismului liric se intituleaza, \u00een acest volum, \u201epoezia epica urbana\u201d (nota bene, nu \u201emodernista\u201d). Daca \u00een volumul despre poezie, modernismul \u2013 ca intelectualizare a emotiei \u2013 \u00eensemna despartirea de lirism, \u00een volumul dedicat prozei literare, modernismul e acuzat tocmai de retentia lirismului. \u00cen orice caz, dincolo de controversa genurilor si de oscilatiile definirii modernismului, se pare ca dezideratul timpuriu al criticului privind \u201eintelectualizarea\u201d-ca-obiectivare a literaturii s-a realizat mai bine \u00een poezie, dec\u00e2t \u00een proza \u201emodernista\u201d, care nu-l satisface din pricina dozei de lirism.
\nCea din urma sinteza istorica a lui Lovinescu, \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane 1900-1937\u201d ofera o privire deja retrospectiva asupra unui \u201emodernism\u201d literar abordat de pe pozitii post-militantiste.<\/p>\n

\u00cen conditiile \u00een care, asa cum am aratat \u00een episoadele anterioare, surselor franceze pare sa le fi fost neobisnuit termenul de modernism literar si \u00een conditiile \u00een care contactul lui Lovinescu cu critica post-faguetiana se face cu multa circumspectie (la moartea lui A. Thibaudet, de pilda, criticul \u00eesi nota \u00een \u201eAgende\u201d regretul constatarii ca, dupa Faguet, peisajul literelor franceze pierde, prin Thibaudet, cel mai solid cap critic al sau \u2013 desi, \u00een opera critica si istorica a lui Lovinescu, chiar autorul \u201eFiziologiei criticii\u201d e invocat rarisim \u2013 \u00een \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201d, de pilda, numele Thibaudet figureaza doar spre finele \u201eEvolutiei ideologiei literare\u201d, \u00eentr-un citat din Ibraileanu), se poate conchide ca termenul de modernism a intrat \u00een jargonul criticului sburatorist mai degraba gratie frecventarii publicisticii autohtone dec\u00e2t gratie contactului direct si sistematic cu critica si istoria literara franceza din prima jumatate a secolului al XX-lea. Sau \u2013 o ipoteza \u00eenca mai confortabila pentru istoriografia noastra si \u00eendeosebi pentru lovinescieni \u2013 ca termenul de modernism, cunoscut de cel putin doua decenii \u00een publicistica rom\u00e2neasca, era simtit de Lovinescu deja ca rom\u00e2nesc (i.e. \u201ediferentiat\u201d) si se putea dispensa de nevoia oglindirii fidele (i.e. de problematizarea genealogiei sale compozite.
\n\u00cen numarul viitor, voi scruta, \u00eentr-o privire sintetica, dezideratul \u201esincronizarii\u201c conceptului rom\u00e2nesc de modernism cu directiile metanaratiunilor occidentale postbelice.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sursele modernismului romanesc. Modernismul \u00een conceptia lui E. Lovinescu   P\u00e2na spre 1920 \u2013 articolul-studiu \u201eLucian Blaga\u201d, aparut \u00een \u201eSburatorul literar\u201d \u00een 1921, reprezent\u00e2nd pentru E. Lovinescu ocazia tatonarii a ceea ce, \u00een \u201eSursele modernismului rom\u00e2nesc. Modernismul prelovinescian\u201d, \u201eCultura\u201d, 25 iulie a.c., am numit conceptul hiperspecializat de modernism \u2013, interventiile lui E. Lovinescu \u00een presa… Cite\u0219te mai mult »Modernismul \u2013 document si fantasma<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9082,9044],"class_list":["post-16189","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-modernismul-in-conceptia-lui-e-lovinescu","tag-sursele-modernismului-romanesc"],"views":5243,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16189","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16189"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16189\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16189"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16189"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16189"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}