{"id":16185,"date":"2013-08-01T14:36:36","date_gmt":"2013-08-01T12:36:36","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16185"},"modified":"2013-08-01T14:36:36","modified_gmt":"2013-08-01T12:36:36","slug":"orele-cartile-literatura","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/orele-cartile-literatura\/","title":{"rendered":"Orele, cartile, literatura"},"content":{"rendered":"

Michael Cunningham, Orele<\/em>, traducere si note de Magda Teodorescu, Iasi, Editura Polirom, 2011<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

Imediat dupa lansarea din anul 2002 si mai cu seama dupa marele succes pe care l-a repurtat, fiind rasplatita cu Ursul de Argint, Globul de Aur, av\u00e2nd nu mai putin de noua nominalizari la Oscar si \u00eenregistr\u00e2nd recompensarea cu mult r\u00e2vnita statueta a prestatiei lui Nicole Kidman pentru cea mai buna actrita, pelicula \u201eThe Hours\u201c a fost vizionata si discutata de numerosi spectatori de pe \u00eentreg mapamondul, suficient de putini mai av\u00e2nd, \u00eensa, rabdarea sau curiozitatea sa citeasca si cartea care a stat la baza filmului, \u201eOrele\u201c (\u201eThe Hours\u201c, 1998), de Michael Cunningham. Asta cu toate ca romanul se bucurase de o buna primire din partea criticii literare si fusese distins cu prestigioase premii literare americane (Premiul Pulitzer si PEN Faulkner Award for Fiction) \u00een anul 1999.
\nExercitii si strategii postmoderne<\/strong>
\nPornind \u00een principal de la \u00eencercarea autorului de a recompune, simbolic, ultima zi din viata Virginiei Woolf, de a-i urma strategia narativa principala (fluxul constiintei), dar si de a pune cumva \u00een oglinda destinele c\u00e2torva personaje feminine din perioade si universuri diferite, pentru a sublinia rolul si semnificatiile literaturii pentru epoca prezenta, \u201eOrele\u201c reprezinta, fara \u00eendoiala, si un exercitiu postmodern \u00een ceea ce priveste functionarea metatextualitatii, dar si o permanenta meditatie asupra locului artei (literaturii!) \u00een contextul societatii contemporane. Astfel, Cunningham \u00eesi intituleaza romanul \u201eThe Hours\u201c tocmai pentru a sublinia caracterul livresc al creatiei sale, caci se stie ca marele roman al Virginiei Woolf, \u201eDoamna Dalloway\u201c, se numea initial \u201eOrele\u201c.
\nTendinta aceasta nu e o noutate \u00een contextul postmodernismului, daca ar fi sa amintim aici doar c\u00e2teva exemple cunoscute, precum \u201eRosencrantz and Guildenstern are Dead\u201c, de Tom Stoppard, \u201eA Thousand Acres\u201c, de Jane Smiley, sau \u201eLove’s Labour’s Lost\u201c, \u00een regia lui Kenneth Branagh. Cel mai adesea, asemenea realizari artistice au fost considerate de catre numerosi cititori ori cinefili (si de \u00eenca si mai multi critici!…) simple pastise sau au fost \u00eencadrate \u00een categoria parodiei ironice, de natura a readuce \u00een actualitate, prin intermediul unor mai mult sau mai putin complexe re-prezentari postmoderne, personaje sau figuri emblematice din cultura epocilor anterioare. Replica din partea celor acuzati \u201ede o evidenta lipsa a originalitatii\u201c a subliniat, \u00eenca, tocmai venerabila traditie a repetarii \/ reluarii imitatiei artistice pe care acestia ar reprezenta-o, precum si marile modele pe care le urmau, c\u00e2ta vreme Shakespeare \u00eensusi dramatiza texte cunoscute \u00een epoca, \u00een primul r\u00e2nd cronici (a lui Holinshed) sau nuvele (mai ales ale lui Matteo Bandello), iar Palladio se inspira, \u00een pictura, din celebre creatii anterioare. Romanul lui Michael Cunningham se individualizeaza, \u00eensa, mai cu seama prin implicatiile cu care autorul \u00eenvesteste figura artistului si modul \u00een care reuseste sa sublinieze importanta artei si rolul ei salvator.
\nDe aceea, \u00eenceputul cartii reprezinta reluarea situatiei ce deschide romanul Virginiei Woolf, \u201eDoamna Dalloway\u201c, unde protagonista, pe nume Clarissa, se pregateste sa organizeze o petrecere (\u201eDoamna Dalloway a spus ca va cumpara ea \u00eensasi florile\u201c). Iata, acum fragmentul din \u201eOrele\u201c lui Cunningham: \u201eMai sunt de cumparat florile. Clarissa simuleaza exasperarea (desi \u00eei place sa faca astfel de comisioane), o lasa pe Sally sa faca curatenie \u00een baie si fuge, promit\u00e2nd ca se va \u00eentoarce \u00eentr-o jumatate de ora.\u201c Iar paragraful urmator aduce necesara completare clarificare din partea autorului: \u201eNew York City. La sf\u00e2rsitul secolului XX.\u201c Protagonista este Clarissa Vaughan, iar la petrecerea sa urma sa fie sarbatorit Richard Brown, scriitor talentat, bolnav de SIDA, cel pe care Clarissa \u00eencercase sa-l sustina de-a lungul anilor din urma si sa-l \u00eencurajeze \u00een dificila lupta cu necrutatoarea boala. Richard se va sinucide, \u00eensa, chiar \u00eenaintea petrecerii, determin\u00e2nd-o, \u00een acest fel, pe Clarissa, sa-si reevalueze existenta prezenta, dar si sa faca o trecere \u00een revista a anilor tineretii sale, la care din graba, comoditate sau pur si simplu teama, evita sa se g\u00e2ndeasca prea des. Temele, se vede clar acum, sunt identice cu cele impuse de Virginia Woolf \u00een \u201eDoamna Dalloway\u201c: dragostea, moartea si timpul, din legatura complicata ce se tese \u00eentre ele lu\u00e2nd nastere complexa structura a romanului lui Cunningham. Care aduce, \u00een plus, si alte personaje \u2013 \u00een primul r\u00e2nd pe Laura Brown, casatorita imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial cu Dan, bucur\u00e2ndu-se aparent de \u00eentreaga stralucire a Visului American, dar ascunz\u00e2nd o profunda nefericire si deznadejde. Gata sa se sinucida, Laura citeste romanul Virginiei Woolf, \u201eMrs Dalloway\u201c, renunt\u00e2nd, finalmente, la planul ei extrem si ram\u00e2n\u00e2nd l\u00e2nga fiul sau, Richie \u2013 nimeni altul dec\u00e2t poetul pentru care Clarissa Vaughan va pregati, dupa ani de zile, petrecerea ce se va transforma, \u00eensa, \u00een neasteptat priveghi la care va participa \u00eensasi mama defunctului.
\nDoamna Dalloway, Doamna Woolf, Doamna Brown<\/strong>
\n\u201eOrele\u201c lui Cunningham accentueaza frecvent importanta alegerii individuale – fie ea a vietii (cazul Clarissei si al Laurei), fie a mortii (din partea lui Richard). \u00cen plus, situatiile cu care se confrunta cele trei protagoniste, Virginia, Clarissa si Laura, sunt mereu puse \u00een paralel, cartea fiind structurata \u00een mai multe sectiuni \/ capitole, ce poarta, succesiv, titlurile \u201eDoamna Dalloway\u201c, \u201eDoamna Woolf\u201c, \u201eDoamna Brown\u201c, autorul av\u00e2nd grija ca \u00een primele r\u00e2nduri ale fiecarei sectiuni initiale sa clarifice contextul si sa precizeze momentul desfasurarii actiunii. Caci, daca noua Doamna Dalloway (mai precis Clarissa, cea careia Richard \u00eei spunea \u201eDoamna Dalloway\u201c, dupa personajul woolfian, consider\u00e2nd ca numele ei de familie, Vaughan, nu reflecta individualitatea fetei la care t\u00e2narul talentat tinea at\u00e2t de mult) traieste \u00een New York-ul sf\u00e2rsitului secolului trecut, Virginia Woolf se lupta, \u00een anul 1923,\u00a0 \u00een Richmondul care o sufoca, desi se afla la numai c\u00e2tiva kilometri departare de Londra, nu doar cu propriile spaime si ezitari \u00een timpul elaborarii romanului \u201eDoamna Dalloway\u201c, ci si cu boala psihica ce pare a fi mai puternica dec\u00e2t ea \u00eensasi si dec\u00e2t afectiunea sotului sau, Leonard. Iar Laura, \u00een Los Angelesul lui 1949, \u00eencearca sa-si gaseasca echilibrul si fericirea \u00eentr-o casnicie \u00een care nu se simte, oric\u00e2t ar \u00eencerca, ea \u00eensasi, singura consolare fiind lectura unei carti care o fascineaza \u2013 desigur, \u201eDoamna Dalloway\u201c, de Virginia Woolf. Devine evident, \u00eenca din acest punct, ca Michael Cunningham are \u00een vedere, prin experimentul narativ pe care-l \u00eentreprinde, si raportarea la eseul Virginiei Woolf, \u201eMr Bennet and Mrs Brown\u201c, asadar \u201eOrele\u201c nu se limiteaza la opera romanesca a autoarei \u201eDoamnei Dalloway\u201c, ci vizeaza si ideile teoretice ale acesteia.
\nCeea ce s-a observat, \u00eensa, mai putin este ca romanul \u201eMrs Dalloway\u201c reprezinta, fapt destul de rar \u00een anii ’20 ai secolului XX, si o inedita lectura a celebrei piese shakespeariene, \u201eCymbeline\u201c. De aici citarea obsesiva a c\u00e2torva versuri ale acesteia: \u201eFear no more the heat of the sun\/ Nor the furious winter rages\u201c, sub semnul carora e pusa, simbolic, existenta lui Septimus si a Clarissei. Michael Cunningham nu face, asadar, dec\u00e2t sa urmeze modelul si, \u00een plus, sa aiba el \u00eensusi \u00een vedere textul lui Shakespeare, at\u00e2ta doar ca celebrului \u201eadagio\u201c din \u201eCymbeline\u201c (\u201eNu te mai teme de-a soarelui arsita\/ Si nici de-al iernii aspru v\u00e2nt\u201c) personajele romanului sau \u00eei vor da alte semnificatii. Devine evident, astfel, ca rolul literaturii e cu at\u00e2t mai important exact \u00een acele momente \u00een care moartea este simtita foarte aproape, iar fiinta umana pare supusa \u00een totalitate risipirii datorate trecerii neiertatoare a timpului. Trucul (pseudo)hermeneutic al lui Cunningham functioneaza, \u00eensa, si la un alt nivel: cititorii stiu prea bine ca Imogen, cea cu privire la care se rostesc versurile respective in \u201eCymbeline\u201c, doar pare moarta, iar la finalul piesei, spectatorii vor fi martorii (uluiti \u00een epoca elisabetana) si doar satisfacuti (\u00een perioadele care vor urma!) aparent miraculoasei sale reveniri.
\nDespre puterea literaturii <\/strong>
\nsi a iubirii<\/strong>
\n\u00cen mod asemanator, romanul \u201eOrele\u201c \u00eencepe cu prezentarea mortii Virginiei Woolf, doar pentru a putea, astfel, \u00een calitate de text narativ pus sub semnul modelului postmodern, sa se nutreasca tocmai din esenta romanului scris de \u00eensasi Virginia Woolf… Caci, daca Woolf \u00eentelegea actul scrisului ca pe o cobor\u00e2re \u00een \/ explorare a cel(ui) de-al doilea eu, acela profund, un soi de \u00eensumare a intelectului si emotiilor deopotriva, nu at\u00e2t a simplelor experiente de viata ca atare ale autoarei, Michael Cunningham subliniaza mereu eul profund al cititorului \u2013 \u201eOrele\u201c transform\u00e2ndu-se si \u00eentr-o excelenta lectie de lectura: Laura Brown e salvata de \u201eDoamna Dalloway\u201c, cititoarea nefericita simte ca reia \/ retraieste ea \u00eensasi clipe din existenta eterna a literaturii, iar actul lecturii devine \u00eempartasire din procesul creatiei artistice. \u00censa lantul nu se opreste aici: dupa ani de zile, Richard, devenit scriitor, simte aceeasi aparent inexplicabila fascinatie fata de moarte si \u00een fata mortii pe care o experimentasera p\u00e2na la capat at\u00e2t mama sa, c\u00e2t si Virginia Woolf (si deopotriva Doamna Dalloway, protagonista romanului cu acelasi nume!). Spre deosebire de ele, Richard se sinucide, alegerea sa (saltul sau \u00een moarte) determin\u00e2nd-o pe Clarissa Vaughan sa aiba puterea de a crede \u00een valoarea vietii si de a afirma sensul regenerator al acesteia.
\nCunningham vorbeste, \u00eensa, si despre puterea dragostei (\u201eNu cred ca doi oameni ar fi putut sa fie mai fericiti dec\u00e2t am fost noi doi\u201c, \u00eei scrie Virginia Woolf sotului sau \u00een scrisoarea de adio), deci, implicit, a marii literaturi, de a \u00eenvinge timpul si de a ridica, fie si doar pasager, o stavila \u00een calea mortii, transform\u00e2nd totul \u00eentr-un fluid temporal – si spatial, \u00een care cititorul sa se poata regasi pe sine, laolalta cu sensurile profunde ale literaturii. Iar autorul reuseste sa faca asta anul\u00e2nd linearitatea naratiunii traditionale, spulber\u00e2nd cronologia si cultiv\u00e2nd de la \u00eenceput si p\u00e2na la sf\u00e2rsit intertextualitatea si dimensiunea metatextuala a cartii sale. Astfel \u00eenc\u00e2t, epigraful romanului, o nota din \u201eJurnalul\u201c Virginiei Woolf (datata 30 august 1923), devine si o neasteptata profesiune de credinta a lui Michael Cuningham \u00eensusi: \u201eAs putea povesti o multime de lucruri despre \u201eOrele\u201c & descoperirea mea, cum dezgrop aceste pesteri frumoase \u00een spatele personajelor mele; cred ca aceasta da exact masura lucrului pe care-l doresc: pesterile se vor lega \u00eentre ele & fiecare apare la lumina zilei \u00een acest moment.\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Michael Cunningham, Orele, traducere si note de Magda Teodorescu, Iasi, Editura Polirom, 2011   Imediat dupa lansarea din anul 2002 si mai cu seama dupa marele succes pe care l-a repurtat, fiind rasplatita cu Ursul de Argint, Globul de Aur, av\u00e2nd nu mai putin de noua nominalizari la Oscar si \u00eenregistr\u00e2nd recompensarea cu mult r\u00e2vnita… Cite\u0219te mai mult »Orele, cartile, literatura<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9080,9081],"class_list":["post-16185","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-michael-cunningham","tag-orele"],"views":1540,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16185","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16185"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16185\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16185"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16185"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16185"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}