{"id":16176,"date":"2013-08-01T14:30:42","date_gmt":"2013-08-01T12:30:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16176"},"modified":"2013-08-01T14:30:42","modified_gmt":"2013-08-01T12:30:42","slug":"literatura-cu-bune-si-cu-rele","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/literatura-cu-bune-si-cu-rele\/","title":{"rendered":"Literatura cu bune si cu rele"},"content":{"rendered":"

Constantin Mateescu, Ninsoarea albastra<\/em>, Bucuresti, Editura Tracus Arte, 2012, 304 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Constantin Mateescu este autorul a numeroase volume de nuvele, romane, scrieri eseistice si memorialistice, critica literara si teatru. \u201eNinsoarea albastra\u201c reia unele texte mai vechi, complet\u00e2nd puzzle-ul epocii totalitariste pe care autorul il creeaza prin operele sale. Tesute in jurul unor intrigi consistente si cu putere de iradiere narativa, povestirile dezvaluie personaje credibile, dar nu ajung la persistenta pomenita de Eugen Negrici pe coperta a patra. Cu naratori ascunsi sub anonimatul lui \u201eeu\u201c, variind in mod semnificativ doar in putine cazuri, memorabili ar putea fi Pep\u00e9, un bunic amator de poker, sau Radu Rasuceanu, un fost mahar al culturii predecembriste, convertit in memorialist. Dar greutatea functiei le diminueaza din individualitate. Poate ca reprezentativa pentru textele din \u201eNinsoarea albastra\u201c este psihologia (amintita de Negrici in acelasi comentariu) unor grupuri, pe care prozatorul le extrage din lumea nomenklaturii sau a intelectualimii comuniste (mai ales din prima perioada) si pe care o \u201epune la lucru\u201c in contexte tipic-neobisuite din epoca. Pentru ca materia prima epica a lui Mateescu sunt situatiile insolite si in afara normalitatii impuse de Partid, insa care deveneau previzibile si recurente tocmai din cauza multiplelor constr\u00e2ngeri.
\nApocalipsa prin instigare<\/strong>
\nNeexist\u00e2nd nicio indicatie paratextuala la inceputul volumului, cititorul \u201eNinsorii albastre\u201c se poate plasa in orizontul de asteptare al unui roman si (consider\u00e2nd titlurile povestirilor ca subcapitole bine delimitate) nu va fi deceptionat p\u00e2na pe la a treia nuvela. Av\u00e2nd ceva exercitiu in proza modernista, a ruperilor continuitatilor logice si temporale, va astepta docil int\u00e2lnirea nucleului epic, ce ii va pune ordine in cele citite p\u00e2na atunci si-i va revela marele subiect al cartii. Doar ca, deja de pe la mijlocul lui \u201eB\u00e9bette\u201c, lucrurile nu par sa se mai lege in niciun fel, profilul naratorului e din ce in ce mai putin compatibil cu cele anterioare si o rasfoire dinspre final a cartii va elucida misterul \u2013 e o carte de povestiri. Insa p\u00e2na la \u201eB\u00e9bette\u201c (povestea unei aventuri romantice in Bucurestiul anilor 1950, animat de un festival international al tineretului), \u201eNinsoarea albastra\u201c si \u201eLirice\u201c par episoade de la v\u00e2rste diferite ale aceluiasi personaj-narator, prins la mijloc intre actiunile de revolta ale unor curajosi ramasi necunoscuti.
\nCu un titlu metaforic (usor riscant pentru a fi ales ca nume al volumului, caci leaga doua simboluri de care piata de carte rom\u00e2neasca e saturata \u2013 tocitele ninsori villoniene, purtatoare de nostalgii, si o culoare reprezentativa a baietilor rai din comunism), prima povestire descrie drama capitalei invadate de mesaje impotriva socialismului si a reprezentantilor lui rom\u00e2ni. Roberto, profesor la liceul \u201eD. Th. Neculuta\u201c din Bucuresti, are ghinionul de a fi de garda in noaptea in care baia profesorilor este p\u00e2ngarita de mesaje \u201escatologice\u201c la adresa Partidului. De aici la rasp\u00e2ndirea necuviintelor in intreg liceul (in ciuda pazei sporite) si apoi in tot orasul, sub forma unei ploi de biletele albastre, nu a fost mult. Apocalipsa venita prin texte instigatoare (dezvoltate si aduse la zi, prozele de aici ar putea concura onorabil cu valul cinematografic al sf\u00e2rsitului de lumi, ce a invadat micile si marile ecrane in ultimii ani) continua si in \u201eLirice\u201c, doar ca mobilul \u201ecrimelor\u201c sunt, de data aceasta, poeziile. Cu un slogan bine adaptat ca \u201ePoezia este opiul popoarelor\u201c, intr-o scoala agricola dintr-un sat fara nume, se duc campanii de epurare a programelor scolare si a catedrelor de rom\u00e2na, acuzate de ineficienta ideologica si de promovarea valorilor decadente. Cu un imens scandal pornit de la o carte de versuri a \u201enocivului\u201c Vlahuta si cu un director de scoala prins intre datorie si pasiune, povestirea poarta ceva din hazul de necaz al \u201eCaravanei cinematografice\u201c (Ioan Grosan) sau al \u201eAmintirilor din Epoca de Aur\u201c (Cristi Puiu), dar si din umorul negru dus la sat al \u201ePalilulei\u201c lui Purcarete.
\nSi in \u201eB\u00e9bette\u201c mai apar razlete fituici demascatoare, dar, incep\u00e2nd cu \u201eSi acum, pe m\u00e2ine\u201c problema este lasata deoparte, alte teme organiz\u00e2nd nuvelele. Dupa povestea unui scriitor pentru copii, disparut in conditii suspecte, \u201eDrumul spre Alaska\u201c contine memoriile unui bucatar profesionist, trimise, intr-o scrisoare, fostului sau profesor de limba rom\u00e2na, pe care il invita la inaugurarea propriului hotel. Povestirea e un crochiu al Visului American trait cu succes de un rom\u00e2n, care decide sa renunte la bunastarea si propasirea promise de conducatori si, dupa multe insistente, ajunge in America, unde ia la r\u00e2nd bucatariile hotelurilor luxoase. Daca nu venisera, cum se tot auzea, americanii, intreprinzatorul chef se duce el in SUA si le arata cum se gateste rom\u00e2neste. Ca sa nu fie acuzat de parti-pris-uri, Constantin Mateescu isi creeaza si un narator feminin, pe Simina, o \u201efemme de chambre\u201c, din gura careia se descrie lumea stabilor. Lucr\u00e2nd in casele cele mai bune ale Bucurestiului anilor ’50, Simina se bucura de toate placerile gastronomice interzise proletariatului, insa bunastarea, nici de data aceasta, nu tine mult.
\nPoker, votca si trenuri<\/strong>
\nDesi lipsita, ca si precedenta, de o intriga solida, \u201ePoker\u201c este una dintre cele mai reusite povestiri ale volumului. Altern\u00e2nd doua discursuri, al lui Septimiu, demnitar care-si scrie memoriile dupa 1989, si al tatalui sau, Pep\u00e9, luat din jurnalul redactat de acesta in anii batr\u00e2netii, c\u00e2nd se refugiase in apartamentul fiului, dupa ce casa din T\u00e2rgoviste ii fusese luata. Pastr\u00e2nd \u201estilul inconfundabil al cavaleriei interbelice\u201c (p. 185), Pep\u00e9, fost ofiter de armata, se ocupa acum cu aprovizionarea casei lui Septimiu cu produsele rare ale vremii, pe care le obtinea prin atentii sau complimente bine plasate si printr-o versatilitate a statului la coada. Pasiunea cea mare a lui Pep\u00e9 era, insa, pokerul, pe care il juca impreuna cu fosti camarazi, mefienti cu totii fata de noul sistem politic. Lumea vazuta prin ochii lui Pep\u00e9, alaturata celei descrise de fiul sau dau un efect de tridimensionalitate nuvelei, care confirma talentul evocator al autorului. Foarte buna ar fi putut fi si \u201eMnemosyne\u201c \u2013 o varianta rom\u00e2neasca de ghost-writing, daca autorul ar fi optat pentru un alt final. \u201eStalinskaia\u201c e mai degraba un exercitiu narativ, un pretext care sa aduca in atentie titlul, o combinatie reusita intre capitalismul agresiv si trecutul Rom\u00e2niei, str\u00e2ns legat de conducatorul aparut in numele marcii de votca. Ultima povestire, \u201eOrient-Expres\u201c iese din tiparul celorlalte, fiind o rememorare nostalgica a unei obsesii de copilarie.
\n\u201eGagiu\u201c, \u201emisto\u201c, \u201ebufeu\u201c <\/strong>
\nsi \u201esacrosant\u201c<\/strong>
\nDincolo de temele si contextul istoric pe care cele zece povestiri le impartasesc, coerenta volumului este conferita si de ordinea in care acestea sunt asezate. Cum spuneam, poate lasa impresia unui roman in care cititorul este purtat de la primii ani ai socialismului, p\u00e2na la formele instabile ale tranzitiei postdecembriste. Dispunerea cronologica este usor identificabila, dar daca pentru anii de dinainte de ’89 scriitorul are m\u00e2na sigura si pune in pagina subtilitati bine articulate, c\u00e2nd vrea sa marcheze momentul cezurii si trecerea spre o noua organizare politica pare sa-si piarda din abilitate. Notabil este inceputul lui \u201eMnemosyne\u201c, c\u00e2nd plasarea post-’90 este semnalata de o invazie de englezisme ca \u201elunch\u201c, \u201euncle\u201c, \u201estrong\u201c, scrise in italic, ce nu fac corp comun cu maniera in care textul continua.
\nNepotrivirile stilistice par o constanta a prozelor lui Constantin Mateescu, un autor care incearca sa-si tempereze discursul intelectualizant si pretios (de succes cu c\u00e2teva decade in urma), cu unele frazari sau termeni colocviali, dar care nu reuseste dec\u00e2t sa faca din personajele sale (caci apeleaza in toate textele de aici la naratori autodiegetici) niste hibrizi din punct de vedere lingvistic. Astfel, acelasi personaj foloseste si arhaizante \u201edascalime\u201c, \u201eipochimen\u201c sau regionale \u201emascari\u201c, dar si structuri ca \u201eproblemele purgatiei\u201c si \u201ebufeuri de speranta\u201c; flagranta este povestea bucatarului dus in America: marturisind el insusi ca este \u201eun taran din Cisnadioara\u201c, nu se da in laturi de la aprecieri ca \u201eimensitatea stranie a zarilor\u201c (p. 136) sau \u201eViata ei era un sir de insatisfactii si mirari\u201c (p. 148), pe care le asezoneaza, c\u00e2nd (autorul) isi mai aminteste ca nu e asa usor sa iti cizelezi rom\u00e2na prin Austria sau SUA, cu neaosul \u201emisto\u201c sau cu expresii de timpul \u201eramasese tut c\u00e2nd i-am taiat-o scurt\u201c (p. 126). La fel de instabil este autorul-subtitut din \u201eMnemosyne\u201c, care desi vrea sa se deconstipe lexical si foloseste la liber \u201egagiul\u201c, e constient ca pentru a-i scrie memoriile fostului demnitar comunist avea nevoie de \u201eavizul sacrosant al boss-ului\u201c. Din amestecul inegal si neproductiv de registre apare intrebarea daca autorul \u201eNinsorii albastre\u201c intentioneaza sa multumeasca doua generatii de cititori, obisnuiti cu discursuri diferite. Pentru ca, daca nu ar fi cele peste patruzeci de volume publicate p\u00e2na acum, ar putea fi considerat un t\u00e2nar debutant ce-si cauta instrumentele.
\nIn ciuda inadvertentelor stilistice si a unor finaluri de povestiri pe care le expediaza mult prea rapid, colectia de povestiri a lui Constantin Mateescu este o lectura c\u00e2stigata. Cele mai multe dintre texte au potential epic si reusesc sa mentina atent si un cititor trecut prin multe rememorari ale Epocii de Aur (sau de Fier, cum e cazul aici). Specificul prozelor este focalizarea pe o societate a intelectualilor (profesori, pictori, muzicieni), intr-o perioada c\u00e2nd mica burghezie era pusa la index si surprinderea, dincolo de reflexiile contextului social si politic, a unor particularitati comportamentale si de mentalitate general umane. Iar lipsa didacticismului (si a intentiei de a arata cu degetul), evitarea clasificarilor valorice (personajele nu sunt nici bune, nici rele, iar intrebarea falacioasa \u201ec\u00e2nd era mai bine?\u201c ram\u00e2ne fara raspuns), ironiile oamenilor de atunci sau de acum, tenta de umor a unor episoade sunt punctele tari ale unei colectii consistente.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Constantin Mateescu, Ninsoarea albastra, Bucuresti, Editura Tracus Arte, 2012, 304 p.   Constantin Mateescu este autorul a numeroase volume de nuvele, romane, scrieri eseistice si memorialistice, critica literara si teatru. \u201eNinsoarea albastra\u201c reia unele texte mai vechi, complet\u00e2nd puzzle-ul epocii totalitariste pe care autorul il creeaza prin operele sale. Tesute in jurul unor intrigi consistente… Cite\u0219te mai mult »Literatura cu bune si cu rele<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9075,9076],"class_list":["post-16176","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-constantin-mateescu","tag-ninsoarea-albastra"],"views":1288,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16176","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16176"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16176\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16176"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16176"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16176"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}