{"id":16167,"date":"2013-08-01T14:23:48","date_gmt":"2013-08-01T12:23:48","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16167"},"modified":"2013-08-01T14:23:48","modified_gmt":"2013-08-01T12:23:48","slug":"valentin-lipatti","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/valentin-lipatti\/","title":{"rendered":"Valentin Lipatti"},"content":{"rendered":"

Generatia care a trecut prin racorile Razboiului Rece \u00eenca \u00eesi mai aduce aminte de un eveniment capital al anilor \u201970: Conferinta pentru securitate si cooperare \u00een Europa. Daca l-am mai pretui ar trebui sa-l aniversam la fiecare 1 august, data \u00eencununarii cu succes a acesteia prin semnarea, la Helsinki, a Actului final. Pregatita si finalizata \u00eentre 1972-1975, Conferinta pentru securitate si cooperare a fost la fel de necesara ca si Congresele de la Viena, din 1814\/15, sau Berlin, din 1878, care au fixat, pentru un timp, conditiile pacii pe continent. Diplomatii si plenipotentiarii au calmat evolutiile tot mai belicoase si au oferit sefilor de stat si de guvern din Europa, Statele Unite si Canada posibilitatea sa adopte un document de valoare istorica. \u00cen acele \u00eemprejurari, Rom\u00e2nia s-a facut remarcata pentru impunerea principiului tratamentului egal al statelor, indiferent de marimea lor. \u00centre marii negociatori ai Pacii de la Helsinki s-a aflat si ambasadorul Valentin Lipatti. \u00cei consacru r\u00e2ndurile de mai jos cu convingerea ca el a contribuit la refacerea numelui bun de tara al Rom\u00e2niei.<\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Descendent al unei familii cu stare, Valentin Lipatti, nascut la 26 martie 1923, \u00eesi face studiile la Paris si Bucuresti si, dupa o cariera didactica universitara si una scriitoriceasca, ambele prodigioase, \u00een 1964 intra \u00een diplomatie. El parasise conditia boiereasca a familiei sale, conacul, mosia si casa de t\u00e2rgoveti din Bucuresti pentru a trai \u00eentr-un univers paralel cu al familiei ramase \u00een Elvetia. Pentru multi a fost o alegere ciudata. Fratele lui, Dinu, firav si bolnavicios, talent \u00eennascut, a fost atras de arta devenind pianist de geniu. Valentin, atletul cu chip de Discobol, a fost tentat de teatru \u2013 chiar a urmat doi ani la Conservatorul din Paris \u2013, dar va alege cariera universitara. Nici aceasta nu se va dovedi, p\u00e2na la urma, potrivita cu firea lui. Odata intrat \u00een diplomatie, lui Valentin nu-i mai trebuia dec\u00e2t o simpla ocazie pentru a-si valorifica talentul \u00eennascut de negociator. Doua cariere paralele. Dinu, un rasfatat al saloanelor si al salilor de concerte, Valentin, un redutabil luptator \u00een transeele politice ale Europei, cum singur se defineste. Primul, artist indiferent la politica, al doilea, intelectual educat \u00een\u00a0 adolescenta si tinerete \u00een ambianta Parisului, atras de ideile \u00een actiune (iata o posibila definitie a politicii) ale st\u00e2ngii franceze. Cu putin \u00eenainte de a parasi lumea de aici, a tinut sa se confeseze: a fost si va muri un intelectual de moda franceza, adica de st\u00e2nga. O marturisire asemanatoare o facea si Camus, pe care Valentin Lipatti l-a cunoscut, cred, doar din lecturi: \u201eJe mourrai \u00e0 gauche, malgr\u00e9 elle, malgr\u00e9 moi\u201c.
\n\u00cen Rom\u00e2nia comunista, cartea lui de vizita era, ca a multor intelectuali dupa razboi, de om greu asimilabil \u00een sistem. Tradusese \u00een rom\u00e2na din Moli\u00e8re, Hugo, Beaumarchais, Balzac, Louis Aragon, Jean Anouilh, Paul Vilar, realizase un volum \u201eTeatrul francez contemporan\u201c iar din literatura rom\u00e2na tradusese \u00een franceza opera lui Caragiale si romanul, \u201eRascoala\u201c al lui Rebreanu. Publicase, \u201eMontesquieu, g\u00e2nditor iluminist\u201c, \u201eLe Dix-huitieme si\u00e8cle fran\u00e7ais\u201c si doua manuale de limba franceza. Spre deosebire de alti carturari care au murit \u00een puscariile politice \u00een anii \u201950, el a fost ceva mai \u201enorocos\u201c: s-a salvat descarc\u00e2nd cartofi prin garile din Bucuresti. Studiile la Paris, pe de o parte, si \u00eent\u00e2lnirea cu Mihail Ralea \u00eel ajuta sa iasa din conditia de \u201eproletar cu carte\u201c si sa ocupe functia de secretar al Comisiei nationale rom\u00e2ne pentru UNESCO.
\nOdata cu venirea la conducerea Ministerului de Externe a Anei Pauker, \u00een noiembrie 1948, diplomatia rom\u00e2neasca fusese acaparata de\u00a0 ilegalisti, criteriul de selectie devenind exclusiv fidelitatea fata de partidul care urma sa se instaleze la putere foarte cur\u00e2nd. Au fost mici exceptii, c\u00e2nd regimul comunist a recurs la intelectuali pentru posturile de ambasadori: Mihail Ralea la Washington, Tudor Vianu la Belgrad, Iorgu Iordan la Moscova, Grigore Moisil la Ankara. Desprinderea de Moscova din anii 60 si orientarea nationala a politicii Rom\u00e2niei le-au redeschis intelectualilor rom\u00e2ni portile diplomatiei. Aceasta este perioada \u00een care Valentin Lipatti \u00eesi \u00eencepe cariera diplomatica. Francofon prin instructie si educatie, francofil \u00een traditia rom\u00e2nilor cu scoala la Paris, el va fi numit \u00een 1965 delegat permanent al Rom\u00e2niei la Organizatia pentru Educatie, Stiinta si Cultura \u2013 UNESCO, pozitie din care, pentru prestigiul pe care si l-a c\u00e2stigat rapid, va fi ales, \u00een 1976-1980, membru si apoi vicepresedinte al Consiliului Executiv al acestui forum universal. Etapa cea mai prodigioasa a carierei lui diplomatice se va dovedi cea de negociator sef al Rom\u00e2niei la Conferinta de la Helsinki si sef al delegatiilor Rom\u00e2niei la reuniunile care au urmat acesteia p\u00e2na c\u00e2nd, dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice,\u00a0 Acordul final va fi considerat caduc si inoperant pentru evolutiile de pe continent.
\nMa opresc la un episod din timpul negocierilor la Helsinki elocvent pentru taria convingerilor lui Lipatti. \u00cen \u201eLos Angeles Times\u201c din 27 iunie 1975, un ziarist american publica un amplu articol consacrat exclusiv lui, din care reproduc un scurt paragraf: \u201eUn diplomat curajos de dincolo de Cortina de fier i-a facut pe rusi sa scr\u00e2sneasca din dinti… Rom\u00e2nia a luptat mai puternic chiar dec\u00e2t puterile apusene pentru acordul Conferintei pentru securitate cu privire la notificarea prealabila a manevrelor militare la 150 de mile departare de orice frontiera europeana. Statele Unite nu erau deosebit de interesate \u00een legatura cu aceasta problema, posed\u00e2nd metode de detectie prin satelit pentru supravegherea miscarilor militare. Pentru rom\u00e2ni \u00eensa, acest lucru era cel putin o forma de protectie \u00eempotriva unei \u201ea doua Praga\u201c din partea aliatului sovietic\u201c (Valentin Lipatti, \u201e\u00cen transeele Europei\u201c, 1993). Acelasi ziarist noteaza: \u201eun diplomat strain afirma ca Lipatti a mers at\u00e2t de departe \u00eenc\u00e2t l-a dojenit odata, mai \u00een gluma, mai \u00een serios, \u00eentr-o discutie particulara. El i-a spus ceva de genul: \u00abNu sunteti \u00eengrijorat ca va veti trezi \u00een fata unui pluton de executie c\u00e2nd va veti \u00eentoarce acasa, dupa felul \u00een care i-ati \u00eempuns mereu pe rusi aici?\u00bb\u201c (ibid.). Nu, Lipatti nu era timorat.
\nRam\u00e2ne de \u00eenteles corect preferinta politica a lui Valentin Lipatti. Ca om de st\u00e2nga el nu are nici o datorie fata de Marx si Engels. \u00cen anii ideologiei staliniste, conferentiar la Facultatea de Limbi romanice si clasice la Universitatea Bucuresti, el a ales sa traduca si sa publice \u201eMontesquieu, g\u00e2nditor iluminist\u201c si \u201eValori franceze\u201c (1955). Nu a fost si nu putea fi un militant comunist de extractie dogmatica, un proletar care \u00eendeamna masele la c\u00e2stigarea puterii politice. Nimic din biografia lui nu-l recomanda pentru un rol de activist. Se misca liber \u00een lumea ideilor politice asa cum se misca dezinvolt si elegant \u00een lumea elitelor intelectuale. Ramasese ceea ce fusese: un burghez sau mai degraba, un boier valah crescut \u00een saloanele pariziene.\u00a0 Era un iscoditor si, dupa cum marturiseste \u00een \u201eStrada Povernei, 2366\u201c placerile lumii nu i-au fost indiferente. Se amuza pe seama originii lui grecesti, probabil nu foarte \u00eendepartate, si spunea ca numele lui poate fi si Levantin Vipatti. Venea destul de des la Bucuresti pentru a analiza cu ministrul de Externe George Macovescu evolutiile negocierilor la Helsinki. Avea un dar de a face portretul unui personaj pornind de la ticuri lamuritoare pentru idei. Unele dintre acestea le-am regasit \u00een jurnalul lui de negociator. \u201eDelegatia Statelor Unite ale Americii era condusa de ambasadorul Arthur Goldberg, iar cea a Uniunii Sovietice de ambasadorul Iuri Vorontov, doi oameni cu reale \u00eensusiri, dar facuti parca nici sa poata, nici sa vrea sa se \u00eenteleaga. Goldberg era tipul pitoresc al avocatului palavragiu, pe care-l \u00eent\u00e2lnesti adesea \u00een filmele americane. \u00cel poreclisem \u201eDonald Ratoiul\u201c din pricina mersului pendulat si a comportamentului sau galagios ori de c\u00e2te ori se lauda cu ispravile sale. Vorontov era, dimpotriva, o fire masurata si \u00eenchisa. Privirea inteligenta si ironica nu-i trada niciodata g\u00e2ndurile. \u00cei spuneam \u201eOcna\u201c. (\u00cen transeele Europei). O explicatie: convenise cu ministrul Macovescu un mod de a vorbi \u201eflecar\u201c la telefon pentru a relata probleme urgente, iar poreclele aveau rostul lor \u00een aceasta \u00eentelegere. Hazul facea parte din natura lui. L-am auzit amuz\u00e2ndu-se pe seama trucului la care recursese pentru a scapa de capcanele ce i se \u00eentindeau prin obligatia de a-si scrie frecvent autobiografia. \u201eStiam ca asteptau o inadvertenta \u00een scris, \u00eei spunea lui Macovescu; ca sa pre\u00eent\u00e2mpin posibila eroare, mi-am facut o copie dupa autobiografie pe care o re-scriam fara nici o modificare\u201c. Prin extrapolare, gluma trimitea la una dintre tehnicile de rezistenta care \u00eei permiteau sa ram\u00e2na \u00een limitele mandatului. \u00cen felul aparent amuzant, vorbea de truda lui de a-si convinge partenerii de negocieri sa accepte propunerile rom\u00e2nesti pentru definirea conceptului de cooperare si securitate \u00een Europa. El este unul dintre cei carora europenii le datoreaza, \u00een buna parte, limpezirea principiilor de cooperare \u00een Europa. \u00cempreuna cu batalia pentru impunerea principiului unanimitatii \u2013 calea de a stopa tentatiile dictatoriale ale marilor puteri \u2013 convenirea conceptului de cooperare si securitate europeana ram\u00e2ne una dintre victoriile semnificative ale diplomatiei rom\u00e2nesti din anii \u201970. \u00cen cartea\u00a0 sa, \u00cen transeele Europei, Lipatti scrie : \u201eStilul negocierii trebuie sa \u00eembine fermitatea cu flexibilitatea. A nu ceda \u00een problemele esentiale, a face, c\u00e2nd e nevoie, concesii care sa nu prejudicieze pozitiile de principiu si interesele de fond reprezinta partea cea mai grea a muncii de negociere, \u00een masura \u00een care trebuie sa stii sa cedezi c\u00e2t mai putin si numai la momentul potrivit\u201c. L\u00e2nga Titulescu, cel care a dominat Societatea Natiunilor prin impunerea fortei dreptului, alaturi de Gafencu, cel care l-a \u00eenfruntat pe Molotov la Kremlin, Valentin Lipatti este rom\u00e2nul care a contribuit esential la impunerea principiilor de cooperare \u00eentre statele europene \u00een conditiile Razboiului Rece. \u201eC\u00e2nd vorbeste Lipatti, delegatii asculta\u201c scria \u00een \u201eTime Marsh Clark\u201c.
\nPastrez printre scrisorile mele de pret una \u00een care Lipatti vorbeste despre boala care l-a tintuit \u00een fotoliu \u00een ultimii ani ai vietii. Reproduc doar o parte care prezinta interes pentru biografii lui. \u201eBucuresti, 31 august 1997 …Despre mine, ce sa-ti spun? La sf\u00e2rsitul Conferintei de la Helsinki, am contractat, prin 1975, o boala cumplita \u2013 o scleroza \u00een placi (multiple sclerosis), o boala a maduvii care mi-a afectat treptat mersul. \u00cen prezent sunt un handicapat neuromotor, care sta mai tot timpul \u00een pat nemaiput\u00e2nd sa mearga. Asa ca, din globe-trotter diplomatic am ajuns ultimul rom\u00e2n cu domiciliul obligatoriu… Providenta nu mi-a rezervat un sf\u00e2rsit de existenta prea vesel\u2026\u201c.
\nValentin Lipatti moare la 25 martie 1999. Daca ar fi trait, m-as fi bucurat sa-i duc o floare la aniversarea a 90 de ani.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Generatia care a trecut prin racorile Razboiului Rece \u00eenca \u00eesi mai aduce aminte de un eveniment capital al anilor \u201970: Conferinta pentru securitate si cooperare \u00een Europa. Daca l-am mai pretui ar trebui sa-l aniversam la fiecare 1 august, data \u00eencununarii cu succes a acesteia prin semnarea, la Helsinki, a Actului final. Pregatita si finalizata… Cite\u0219te mai mult »Valentin Lipatti<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[9069],"class_list":["post-16167","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-ambasadorul-valentin-lipatti"],"views":4264,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16167","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16167"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16167\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16167"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16167"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16167"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}