Daca in anii ’50 computerele erau o curiozitate trecatoare pentru disciplinele umaniste, la mijlocul anilor ’60 ele au inceput, deja, sa fie luate in serios, in mediile universitare occidentale, arata Meredith Hindley in revista \u201eHumanities\u201c. Umanioarele digitale \u2013 Digital Humanities \u2013 foloseau, la inceputuri, calculatoare de marimea unui automobil, cartele si date inregistrate pe benzi magnetice. Pentru multi cercetatori, metodele acestora pareau cu totul ermetice, iar atmosfera antiseptica a laboratorului in care functionau astfel de masinarii nu era nici ea prea atragatoare. Dar pentru cei pe care nu-i deranja lipsa mirosului de pagini mucegaite, o noua disciplina astepta sa fie explorata, un hibrid care avea sa fie sustinut, intens, de NEH \u2013 The National Endowment for the Humanities, o organizatie fondata in 1965.
\nIn anii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, oamenii de stiinta \u2013 fizicieni, biologi si sociologi \u2013 au inceput sa utilizeze noile calculatoare electronice pentru a face calcule si operatiuni din ce in ce mai complexe. Disciplinele umaniste, pe de alta parte, au avut nevoie de ceva mai multa vreme pentru a descoperi utilitatea calculatorului. Una dintre principalele provocari ale umanioarelor era cum sa transforme limbajul, sistemul de operare central al tuturor disciplinelor umaniste, in numere care pot fi adunate, inmultite si impartite. In aceasta etapa a istoriei calculatoarelor, toate datele trebuiau sa fie in format numeric. Nu e de mirare, asadar, ca primele proiecte ale umanioarelor digitatale au fost indexuri si analize contextuale ale cuvintelor, din moment ce coordonatele unui cuv\u00e2nt pot fi exprimate in cifre.
\nCea dint\u00e2i analiza contextuala a fost realizata asupra\u00a0 Bibliei vulgate, in 1230, de Hugo of St-Cher, la Universitatea din Paris, arata Meredith Hindley. Dominicanii au putut, pe baza ei, sa gaseasca fiecare ocurenta a unor cuvinte precum \u201emiel\u201c, \u201esacrificiu\u201c sau \u201eadulter\u201c. Conform legendei, cinci sute de calugari au muncit pe br\u00e2nci pentru a duce la bun sf\u00e2rsit analiza contextuala. Si aici sta marea provocare a analizelor contextuale si a indexurilor: fie pui la treaba echipe foarte mari, fie te dedici, timp de foarte multi ani, de unul singur unui anumit proiect. John Bartlett, de pilda, a muncit timp de 20 de ani, alaturi de sotia sa, la prima analiza contextuala completa a operelor lui Shakespeare. Volumul, publicat in 1894, avea 1910 pagini.
\nComputerele au mai fost folosite si pentru a decide in chestiuni legate de drepturile de autor, din moment ce puteau numara frecventa unor cuvinte cu o precizie mai mare dec\u00e2t cea a metodei traditionale, \u201emanuale\u201c. O analiza faimoasa, realizata la University of Chicago, asupra colectiei de eseuri \u201eThe federalist\u201c \u2013 scrise de Alexander Hamilton, James Madison si John Jay in sprijinul ratificarii Constitutiei americane \u2013 a scos la iveala rezultate surprinzatoare. Saptezeci si sapte dintre cele optzeci si cinci de eseuri ale celor trei autori fusesera publicate fara semnatura. Unsprezece dintre aceste eseuri aveau, inca, o paternitate incerta. Calculatoarele au numarat frecventa cuvintelor de legatura \u2013 de asemenea, din, l\u00e2nga, acesta \u2013 si le-au comparat cu repere din alte articole, cu paternitate certa, ale celor trei autori. Hamilton folosea des prepozitia \u201epe\u201c \u2013 de trei ori la 100 de cuvinte, in timp ce Madison o folosea doar o data la sase sute de cuvinte. Calculele au fost realizate pe un IBM 7090, acelasi model folosit de NASA pentru a coordona zborurile spatiale din programul Mercury.
\nIn septembrie 1964, scrie Meredith Hindley, o suta cincizeci de cercetatori din domeniile literaturii si al informaticii s-au int\u00e2lnit la centrul de cercetare al IBM din Yorktown Heights, New York la una dintre primele conferinte dedicate computerelor si literaturii. Sally Sedelow, profesor la St. Louis University, se intreba daca parametrii stilistici puteau fi destul de precis definiti, astfel inc\u00e2t sa fie procesati de un program pe calculator, folosind \u201eHamlet\u201c \u2013 actul 4, scena 1 \u2013 ca studiu de caz. Raspunsul era \u201eda\u201c. O comparatie realizata pe calculator intre operele lui Shelley si cele ale lui Milton a scos la iveala faptul ca Shelley fusese mult mai influentat de Milton dec\u00e2t credeau oamenii de stiinta. In anul urmator, IBM a mai sponsorizat doua conferinte, una la Yale si alta la Purdue. La Yale, scepticii si-au facut auzite vocile, determin\u00e2ndu-i pe entuziastii noului domeniu sa sustina ca \u201ea baga poezia lui Shelley intr-un calculator nu se compara cu a indesa servetele de h\u00e2rtie intr-un blender, in bucatarie\u201c. De asemenea, entuziastii s-au straduit sa le arate scepticilor ca noile calculatoare n-aveau sa inlocuiasca, prea cur\u00e2nd, cercetatorii. Dimpotriva, computerele aveau sa-i elibereze pe cercetatori de corvezi, oferind mintii mai mult timp pentru a urmari intreprinderi creative si intelectuale.
\nStephen Parrish, profesor la Universitatea Cornell, ii indemna pe oamenii de stiinta sa imbratiseze facilitatile oferite de \u201ezeii din cutiile negre\u201c: \u201eNu avem, ca umanisti, de ce sa ne temem, dimpotriva, avem numai de c\u00e2stigat daca invatam sa ne sincronizam cu revolutia ce reprezinta cel mai important eveniment al vremurilor noastre.\u201c Unul dintre cei mai mari sceptici era Jacques Barzun, de la Columbia University, care avertiza ca fascinatia pentru calculatoare putea conduce la \u201eeroarea de a aprecia importanta in functie de cantitate si cifre\u201c. Numararea simbolurilor sau a altor elemente ale unui text nu ar fi demonstrat, conform lui Barzun, \u201eabsolut nimic, cu exceptia harniciei celui care realizeaza indexul\u201c.
\nApoi, in 1965, a fost infiintat NEH \u2013 The National Endowment for the Humanities. Misiunea de a porni, de la zero, NEH a cazut pe umerii lui Henry Allen Moe, fostul presedinte al Fundatiei Guggenheim. C\u00e2nd a anuntat primele burse, printre proiectele pe care urma sa le finanteze se numarau \u201edezvoltari ale unor cercetari pe calculator cu orientare umanista\u201c. Accentul pus pe calculatoare ar putea fi surprinzator pentru oricine nu a citit raportul Comisiei Nationale cu privire la Umanioare \u2013 care a stat\u00a0 la baza infiintarii NEH: \u201eComitetul crede ca umanioarele au ramas in urma stiintelor in ceea ce priveste utilizarea unor tehnologii noi pentru cercetare, iar acest decalaj trebuie depasit. Trebuie incurajata, prin toate mijloacele, aplicarea noilor tehnologii in cercetarile academice umaniste.\u201c
\nNorman Holland, profesor la SUNY-Buffalo, rezuma c\u00e2teva idei centrale ale dezbaterii care a dominat anii ’60 intr-un articol din revista \u201eComputers in the Humanities\u201c. Una dintre ideile pe care le propunea era, in fapt, un prototip al enciclopediei Wikipedia: \u201eO posibilitate inrudita e reprezentata de crearea unei enciclopedii prin stocarea unei imense cantitati de date in diverse locuri din tara, cu console plasate in mult mai multe puncte, console care vor livra diverse tipuri de date, de la rezumate ale unor anumite subiecte la bibliografii exhaustive si la listari ale unor articole academice cu privire la un anumit aspect.\u201c El vorbeste, de asemenea, despre crearea unei retele de cercetatori din diverse parti ale SUA si ale lumii, pentru a colabora, on-line. Faptul ca umanistii isi imaginau enciclopedii colaborative si la proiecte on-line e cu totul surprinzator, g\u00e2ndindu-ne ca primul mesaj trimis prin ARPANET, precursorul Internetului, avea sa soseasca abia doi ani mai tarziu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Daca in anii ’50 computerele erau o curiozitate trecatoare pentru disciplinele umaniste, la mijlocul anilor ’60 ele au inceput, deja, sa fie luate in serios, in mediile universitare occidentale, arata Meredith Hindley in revista \u201eHumanities\u201c. Umanioarele digitale \u2013 Digital Humanities \u2013 foloseau, la inceputuri, calculatoare de marimea unui automobil, cartele si date inregistrate pe benzi… Cite\u0219te mai mult »Precursorii umanioarelor digitale. Cum umanistii au imaginat, primii, Internetul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[9066,9064,9063,9067,9068,9065],"class_list":["post-16158","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-analize-contextuale-si-indexuri","tag-digital-humanities","tag-mediile-universitare-occidentale","tag-stabilire-paternitate-texte","tag-the-national-endowment-for-the-humanities","tag-umanioarele-digitale"],"views":1591,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16158","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16158"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16158\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16158"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16158"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16158"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}