\u00cenca de la prima editie a turneului de tenis de la Wimbledon show-ul si-a facut simtita prezenta. Odata cu ideea de spectacol consumat pe court-ul sportului alb si-a facut aparitia si s-a insinuat cu oculta insistenta un nou orizont de asteptare al publicului, care de-acum \u00eenainte pretinde cu legitimitate dramatism, intensitate si rasturnari de situatie. Pe scurt, legat intim de dramaturgia lawn tennis-ului, se iveste si sentimentul spectatorului de a fi alergic la previzibilitate. Fanul de tenis, \u00eenca din zorii modernitatii acestui joc de societate devenit unul popular, va pretinde volatilitatea status quo-ului…
\nDar cum oare au stat lucrurile c\u00e2t priveste varianta feminina a sportului cu racheta? Si acolo, \u00een universul hieratic si diafan al purtatoarelor de crinolina si palarie cu pana, sa fi existat \u00eenca de la bun \u00eenceput un acelasi dor de a evita previzibilitatea si de a prilejui show-ul? Raspunsul este transant. Desigur, da.
\nSa luam, ca pilda, un meci, ce-i drept, disputat nu chiar \u00een epoca aurorala a tenisului, dar nici \u00eentr-una de mare maturitate a competitiilor tenisistice \u2013 partida jucata \u00een anul 1926 la clubul celebrului Hotel Carlton din Cannes \u00eentre americanca Helen Wills (maritata ulterior Moody) si frantuzoiaca Suzanne Lenglen, o adevarata \u201eDiva\u201c a sportului alb din perioada ante- si postbelica, de fapt prima campioana si mare personalitate a tenisului feminin din istorie.
\nPartida, care s-a jucat la data de 16 februarie 1926, a fost numita de presa sportiva \u201emeciul secolului\u201c, iar asteptarile legate de acea confruntare au fost imense. De ce? Pentru ca urmau sa se confrunte \u00een meci starul \u00een urcare al tenisului mondial, pustoaica de doar 18 ani, Helen Wills, si campioana ne\u00eenvinsa din 1914, Suzanne Lenglen, pe-atunci \u00een v\u00e2rsta de 27 de ani. Monopolul exercitat cu autoritate de sportiva din Hexagon cam \u00eencepuse sa paleasca \u00eencep\u00e2nd din 1924, fusesera c\u00e2teva forfait-uri, c\u00e2teva absente din marile competitii, c\u00e2teva invitatii refuzate din ratiuni de \u201esanatate\u201c \u2013 oricum, tot at\u00e2tea pricini pentru ca presa anglo-saxona sa avanseze ideea si apoi sa o clameze cu din ce \u00een ce mai multa forta cum ca matura jucatoare se teme de o confruntare cu talentata campioana de peste Atlantic. Pentru a slabi aceasta rumoare si a contrazice o asemenea perspectiva, Madame Lenglen a acceptat un meci \u201epe viata si pe moarte\u201c \u00eempotriva americancei la Cannes.
\nInteresul fata de aceasta partida a fost enorm. Jurnalele epocii vorbesc de trei mii de spectatori, multi \u00eenghesuiti \u00een balcoanele hotelului sau ale cladirilor \u00eenvecinate, multi catarati pe acoperisurile din vecinatate. Arbitrul de scaun este nimeni altul dec\u00e2t comandantul Hillyard, secretarul en titre al clubului de la Wimbledon, pentru ca \u00eenfruntarea sa beneficeze de girul celei mai \u00eenalte autoritati \u00een materie de arbitraj cu putinta. Gazetarii de profil, dar si cei care lucrau pentru jurnalele mondene, se bat la propriu pentru a obtine locuri c\u00e2t mai aproape de teren. Meciul s-a jucat cu casa \u00eenchisa.
\n\u00cenceputul disputei a aratat o Lenglen departe de forma si calitatea ce-o facusera celebra. Suzanne este trasa la fata, pare slabita, miscarile ei nu mai au acea vitalitate din urma cu c\u00e2tiva ani. Frantuzoaica parca \u00eenoata pe teren, dar macar o face cu folos, caci, ca prin magie, ea gaseste resurse sa c\u00e2stige primul set la trei. Mansa a doua este \u00eenca si mai echilibrata, desi sub aparenta acestui raport mocneste tensiunea negativa ce apasa asupra \u201eDivei\u201c. Cum-necum, experienta superioara a campioanei europene \u00eesi spune cuv\u00e2ntul si ea conduce cu sase la cinci, 40-30, av\u00e2nd minge de meci. Chiar daca Madama tenisului feminin mondial abia mai g\u00e2f\u00e2ie, ea este foarte aproape de victorie.
\nDar lovitura de teatru! Un atac \u00een lung de linie cu forhand-ul al americancei este comentat cu voce tare de unul dintre patimasii spectatori, care nu ezita chiar sa strige out! Convinse ca partida s-a \u00eencheiat, Helen si Suzanne \u00eesi str\u00e2ng m\u00eena deasupra fileului, \u00eensa arbitrul de linie \u00eel atentioneaza pe principal ca mingea fusese buna si, drept urmare, meciul trebuie sa se reia la scorul de sase la cinci si egalitate la 40. Stupoare \u00een tribune, deziluzie \u00een tabara lui Lenglen, sperante revitalizate \u00een cea a lui Helen. \u00cen cele din urma, parca recapitul\u00e2ndu-si \u00eentreaga cariera pentru a extrage energia necesara victoriei, \u201eDiva\u201c se impune la sase \u00een setul decisiv, pastr\u00e2ndu-si nestirbite prestigiul, faima si palmaresul!
\nRadiourile, jurnalele cinematografice si gazetele tiparite, cotidiene, hebdomadare sau lunare, toate subliniaza ineditul partidei si mai ales \u201eunicitatea\u201c incidentului care, iata, conferise sare si piper unui meci at\u00e2t de asteptat. Prin urmare, si \u00een registrul feminin al tenisului spectacolul devine o constanta, iar dramatismul, o nota extrem de apreciata de catre fanii sportului alb…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cenca de la prima editie a turneului de tenis de la Wimbledon show-ul si-a facut simtita prezenta. Odata cu ideea de spectacol consumat pe court-ul sportului alb si-a facut aparitia si s-a insinuat cu oculta insistenta un nou orizont de asteptare al publicului, care de-acum \u00eenainte pretinde cu legitimitate dramatism, intensitate si rasturnari de situatie.… Cite\u0219te mai mult »Inventarea tenisului (48)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-16156","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1287,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16156","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16156"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16156\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16156"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16156"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16156"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}