{"id":16081,"date":"2013-07-20T07:21:12","date_gmt":"2013-07-20T05:21:12","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16081"},"modified":"2013-07-20T07:21:46","modified_gmt":"2013-07-20T05:21:46","slug":"iarasi-despre-realismul-civic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/iarasi-despre-realismul-civic\/","title":{"rendered":"Iarasi despre \u201erealismul civic\u201c"},"content":{"rendered":"

Groaznica, \u00een istoria Europei, atitudinea fata de accidentele sau ratarile fizice si psihice!… Nu este de luat aici \u00een consideratie economia animalic-elementara a primilor oameni, din cauza careia \u2013 este de banuit (!) \u2013 oamenii din vechime nu si-ar fi putut tine \u00een viata pruncii si batr\u00e2nii loviti de metehne si boli. Ajunge sa ne reamintim de marea si nobila Grecie antica, reperul prim si major al oricarei Europe ulterioare, \u00een care, totusi, infanticidul handicapatilor nu era considerat crima (ci medicina sociala, liber consimtita). Oricum, sa ne amintim ca este o legatura de coerenta si identitate nedezmintita, de la spartani p\u00e2na la nazismul eugenic, care a umplut de rusine Europa contemporana \u201egratie\u201c exact aceleiasi politici (\u00eentre 1930-1945 mai \u00eenjositoare si mai scandaloasa dec\u00e2t \u00een orice alta istorie anterioara).<\/strong><\/em>
\nAsadar, iata, i-au trebuit Europei mii de ani si abia de c\u00e2teva decenii s-a \u201edesteptat\u201c la ideea compasiunii si a investirii \u00een dreptul demnitatii celor loviti de boala si infirmitate fizica si mintala. Legi protectioniste, \u00een sensul acesta, avem deja de mai multe decenii, \u00eensa constiinta publica \u00eenca tot nu a achiesat prea profund la logica milei sau a egalitatii de acces si sansa, sau a tratamentului echitabil fat\u00e3 de toate faliile, standardele si alternativele sociale.
\nArta cinematografica, la r\u00e2ndu-i, a \u00eenceput sa contribuie la ilustrarea si sustinerea aceluiasi protectionism compasional doar de o m\u00e2na de ani. Mai exact, abia \u00een ultimul deceniu au \u00eenceput sa apara tot mai multe filme \u00een care taratul nu mai este un geniu, cineva unic si exceptional (ca \u00een americanul \u201eWalking the Line\u201c \u2013 despre viata unui mare matematician) si nici absurdul norocos, oarecum compensator (al \u00eent\u00e2mplarilor din istoria americana, cum este omonimul erou din \u201eForrest Gump\u201c).
\nSi daca tot am pomenit de cinematografia americana, sa fac si observatia ca si \u00een filmografia respectiva domina, \u00een cazul ilustrarii insului cu handicap (vezi orbul Al Pacino, din \u201eParfum de femeie\u201c), frumusetea individuala si \u201enobletea sociala\u201c. Numai ca foarte multe dintre filmele acestei nobleti intra, \u00een cazul americanilor, \u00een fantezia motivationala a principiului \u201epoti orice!\u201c si \u201eurmeaza-ti visul!\u201c Si multe, de tipul acesta, materializeaza principiul \u00eentr-un sens ori finalitate individualist-mercantila. Adica, Dustin Hoffman, din \u201eOmul Ploii\u201c (o ironie rautacioasa \u00een rom\u00e2neste, \u201eRainman\u201c \u2013 adica \u201eOmul care aduce ploaia\u201c \u2013 un apelativ cu totul admirativ \u00een americana), este pentru fratele lui o supra-compensatie lucrativa, caci autistul detine o memorie matematica suprafenomenala, care poate duce inclusiv la \u00eembogatire financiara. Detaliul din urma nu este nicidecum repudiabil. Numai ca \u2013 poate o cred ca pe o subiectivitate stricta \u2013 \u201emorala\u201c unor asemenea filme nu poate st\u00e2rni mai mult dec\u00e2t admiratie punctuala; ea nu poate ameliora (asa cum au nevoie europenii) reactivitati sau instincte socio-culturale, prejudecati, mentalitati preamulticentenare.
\nCu alta ocazie (\u201eCultura\u201c din 14 martie 2013, p. 24-25), am teoretizat despre realismul civic ca si cum ar fi un gen sau abordare specifica cinematografiei europene; numai ca lucrul acesta nu trebuie deloc luat \u00een termeni rigizi. Nu numai europenii fac filme \u00een care dramele comune\/ cotidene sunt \u00eenfatisate fara edulcorari fictionale, speculative, metafizice ori calofile. Exista multe cazuri de civism ori de pledoarie cu finalitati socio-pedagogice \u00een absolut orice cinematografie. Numai ca europenii contemporani s-au trezit cu mai multa sensibilitate si responsabilitate \u00een fata nevoii de a contribui la ameliorarea atitudinilor, mentalitatilor si ambitiilor noastre lumesti. Si, \u00een fata faptului ca variatiile ori situatiile vulnerabile pot face lumea mult mai buna ori mult mai riscanta, o cinematografie europeana tot mai consistenta se concentreaza teleologic si didactic, vizeaza omul real si sensibilizarea societatii \u00eentr-un sens umanist. Si cred ca e mult mai multa esenta ori decompensare religioasa, filosofica si culturala \u00een acest civism secular dec\u00e2t \u00een institutiile si discursurile traditionale, conventionale, fidele istoric.
\nRealismul civic domina \u00een filmele cu \u201epersonaje speciale\u201c, cele dominate de inocenta si iresponsabilitate, \u00een filmele care prezinta ceva din multiplele forme de \u201edezavantaj\u201c social, implicit vulnerabilitate. \u00cen filmele realismului civic, bolnavul de diverse forme si grade de alienare\/ sociopatie, infirmul de diferite forme si grade de afectare anatomico-biologica este personaj aproape comun (ori este exceptional doar asa cum aproape orice individ ar putea fi).
\nDesigur, realismul civic se regaseste si \u00een alte traditii culturale, extra-europene, \u00eent\u00e2lnind curentul european tocmai prin cultivarea sau atentia acordata alteritatii, diferitului, marginalului, excentricului sau exceptiei din mijlocul nostru. De la anxietatea si nevroza universala la sociopatiile particulare, la depresia aneantizatoare, oblomoviana a \u201emarilor rusi\u201c si p\u00e2na la psihoza borderline ori maniaco-depresiva, boala alienanta apare mai mult sau mai putin \u00een prim-plan \u00een, poate, majoritatea filmografiilor \u2013 ca si a literaturilor \u2013 de pe \u00eentregul mapamond.
\nVoi aduce \u00een atentie aici recentul si \u00eenca promovatul \u201eAbel\u201c (Mexic, 2012), care moralizeaza cutremurator realitatea at\u00e2t de comuna a familiei abandonate de \u201ecapul\u201c parental. Aici, baietelul protagonist se substituie tatalui sau \u00een absolut toate detaliile si cu toate resursele alienarii. Protectionista si disperata, mama \u00eei face jocul, sora mai mare si fratele sau mai mic ajung\u00e2nd sa i se subordoneze ca unui parinte autoritarist. Degeaba revine acasa adevaratul parinte, spasit, \u00eenca iresponsabil; pentru copil acesta nu mai exista. Iar Abel ajunge un pericol pentru viata sa si a fratiorului. Maladia este inconturnabila, filmul se termina nefericit, precum societatea at\u00e2t de tipica si frecventa pe care o ilustreaza.
\nFoarte putini dintre \u201eciudatii\u201c dintre noi sunt iresponsabili, agresivi ori periculosi. Daca familiile ori mediul social sunt capabile sa fie grijulii, foarte adesea ei \u2013 ori majoritatea dintre ei \u2013 \u201ese descurca\u201c, surmonteaza handicapuri si greutati cu o forta ori cu instincte ascunse, firesti, suficiente, utile. Alte asemenea personaje n-ar fi iresponsabile daca nu le-ar incita, folosi ori teroriza alti oameni, asa-zisi ori pretinsi normali. Cel mai adesea, ei sunt victimele noastre: directe (mai ales atunci c\u00e2nd rautatile v\u00e2rstelor critice ori ale frustrarilor mature \u00eei tintesc), ori indirecte (c\u00e2nd nepasarea, sila ori ignoranta noastra actioneaza).
\n\u201eBijuteriile coroanei\u201c (Suedia, 2011), este o traducere mot \u00e0 mot a titlului original (dar care ar fi trebuit total adaptata, printr-o similitudine mult mai apropiata rom\u00e2nei, adica propriei istorii si sensibilitati lingvistice, altminteri pare bizar sau nejustificat). Eroul sau personajul principal de aici este un copil cu Sindrom Down (oligofrenie), inocent si inofensiv ca un \u00eenger. Numai ca ajunge ridiculizat si dispretuit de catre ceilalti tineri, \u00een cele din urma fiind pus sa se arunce \u00een lac si sa se \u00eenece, \u00eentr-un moment de hlizeala si masculinism prostesc, tipic majoritatii adolescentilor.
\n\u201ePotopul\u201c, film israelian (2011), are un titlu care nu are cum sa nu trimita la Biblie, mai exact la Noe. Si fiindca asocierea si simbolul nu aveau cum sa nu fie implicate, filmul efectueaza aceasta implicare de-a dreptul. Citatul biblic, povestea Diluviului mondial din vechime, Noe \u00eensusi constituind leitmotive, asadar cheie si fir rosu, pe care filmul nu doar ca nu te lasa s\u00e3 le uiti, din contra, le transforma \u00een continut, le repeta \u00een chip inclusiv muzical, oblig\u00e2ndu-te sa le retii si sa le admiti, ca obsesie ori joc vesel chiar pentru tine. Astfel, filmul \u201ese joaca\u201c \u00een mod surprinzator cu dualitatea sacru-profan \u2013 o realitate poate mai dramatic-tipica \u00een Israel dec\u00e2t oriunde altundeva.
\nAvem aici mult continut si context cu referire la drama oricarei familii: cuplul parental lovit de greutatile vietii, de incomunicare, ratare, minciuna, adulter, iubire, disperare. \u00cen familia Roshko, baiatul mezin, Yoni, este obligat\/ stimulat sa-si ia viata \u00een propriile m\u00e2ini, astfel ca devine destept foc, descurcaret admirabil, totodata neav\u00e2nd cum sa nu greseasca. Aici, pustanul face teme pentru tot liceul, contra cost, investindu-si gheseftul pe anabolizante, \u00een dorinta de a creste c\u00e2t mai repede. Si fiindca Bar Midzvah-ul sau (ceremonia religioasa a intrarii \u00een clasa adulta) se apropie, baiatul ia mereu lectii de recitare a Torei, c\u00e2nt\u00e2nd mereu \u2013 mai exact \u00eencerc\u00e2nd, caci nu-i vine deloc simplu sa retina si sa reproduca \u2013, doina orientalizata a citatului cu istoria lui Noe: lumea era rea, iar comanda divina este de a face Noe o corabie, compartimentata pentru c\u00e2te o pereche din toate vietuitoarele.
\nBrusc, familia adolescentului Yoni se trezeste chemata la sanatoriul care se \u00eenchide, pentru a-si reprimi baiatul cel mare, un autist desav\u00e2rsit, o leguma, care colectioneaza insecte, \u00eensa este iresponsabil cu privire la absolut toate detaliile legate de corpul si comportamentul propriu. Prezenta baiatului bolnav reaprinde mamei depresia avuta \u00eenainte de internarea lui. De la sila si repulsie, mezinul Yoni trece lent la \u00eentelegere si asumare a poverii de a convietui cu un asemenea frate. \u00centre cei doi, singura forma de comunicare sau contact devine muzica, mai exact melopeizarea sinagogala a versetelor despre Potop si Noe.
\nPrecum un Noe miniatural, actual, copiii bat gradinile si c\u00e2mpurile pentru a colecta insecte; iar \u00eentr-un sopron mizer ei se joaca c\u00e2nt\u00e2nd \u00eentr-o barca sparta. Rai ca mai toti baietii mari, vecinii \u00eesi bat joc de autist, \u00eei scot si arunca \u00een mare barca, cu el cu tot, asa ca Yoni reuseste sa \u00eel salveze de la \u00eenec \u00een ultimele secunde. Si tot el este certat de catre ratatul parinte, asa cum se petrece \u00een majoritatea familiilor. Tot tipic, mezinul persecutat viseaza la o razbunare imaginara, apocaliptica, \u00een care ape mari sa rada de pe suprafata pam\u00e2ntului toata inechitatea si rautatea gratuita, prosteasca, a oamenilor. Av\u00e2nd de acum \u201etoata\u201c schita familiei si a contextului social, imaginea este a unei societati \u00een care fiecare agregare este ipocrita si dramatica, plina de egoisme, fisuri si conflicte, \u00een care fiecare nucleu familial se descurca \u201ecum poate\u201c, navig\u00e2nd cu mai mult sau mai putin talent printre alegeri proaste si gafe, printre individualisme si tribalisme crude, printre responsabilitati si nevroze ori depresii handicapante, \u00een care copii sunt \u201epe cont propriu\u201c \u00een paralel \u2013 daca nu chiar \u00een ciuda \u2013 oricaror sisteme sociale de protectie si educatie. Asadar, o imagine mai mult dec\u00e2t veridica, o imagine foarte fidela a lumii contemporane, adica a socialului de pretutindeni.
\nTot despre autism graieste foarte \u201esonor\u201c si filmul canadian \u201eSnow Cake\u201c (2006), tradus \u00een rom\u00e2na drept \u201eGustul zapezii\u201c (desi \u00een final protagonista chiar primeste si man\u00e2nca un tort de zapada). Debutul filmului este slab de tot, plictisind privitorul pripit, deoarece pune o t\u00e2nara lipsita de orice talent actoricesc ca sa faca un rol tipic clasic p\u00e2na la banal (adolescenta care agata un adult aproape senior doar pentru a pupa o cafea ori un drum cu masina pe gratis). Chiar si jocul adultului apatic este slab de tot, caci inadecvarea \u00eent\u00e2lnirii si a dialogului lor este maxima. Numai ca filmul \u201e\u00eencepe\u201c cu adevarat dupa evenimentul accidentului rutier \u00een care adolescenta moare, moment \u00een care devine evident ca avem de a face cu produsul, de acum bine sugerat, al multor drame. Soferul merge sa o viziteze pe mama fetei, unde da peste o autista cu afectivitate sau emotionalitate absenta, a-sociala total, compulsiv-obsesiva \u00eentr-ale igienei si ordonarii lucrurilor prin casa.
\nAutismul eroinei este de variatie sau natura aparte, fiindca femeia este \u00een stare sa-si poarte de grija, ba chiar are o slujba (bazata tocmai pe obsesia pentru ordine si aranjare a obiectelor), doar ca nu relationeaza social si vorbeste exclusiv despre sine. Egocentrism autoprotectiv la extrem, deloc \u00eensa antisocial. Oricum, femeia este autosuficienta si inteligenta, iar jocurile sociale, ajutorul sau interventiile vecinilor se releva drept profund inutile, dispensabile, divagationiste, ipocrite. Femeia \u201especiala\u201c supravietuieste c\u00e2t se poate de onorabil (chiar mai onorabil dec\u00e2t multe alte femei) si trece peste traume sau drame mult mai usor sau mai \u201esanatos\u201c dec\u00e2t restul oamenilor. La r\u00e2ndul sau, barbatul nu se poate lipi de sau integra \u00een comunitatea locala, continu\u00e2nd sa se loveasca de zatul propriei pierderi familiale si a dramei de a fi comis un omor fara intentie, gasindu-si aici doar o femeie care-si doreste exclusiv partea zglobie a relationarii cu vreun barbat. Asadar, viata ilustrata de filmul acesta consta doar \u00een picaturi frugale de normal sau bine, \u00eentr-un ghiveci doar de drame si cicatrici sufletesti.
\nAm pomenit deja, autistul a mai putut fi vazut \u00een \u201eRain Man\u201c (SUA, 1988); numai ca acolo \u2013 ca si \u00een alte filme americane cu psihologii de exceptie \u2013 nu era un film de \u201erealism civic\u201c; el doar fantaza despre exceptionalitatea si avantajul pe care l-ar putea avea cineva din \u201ecultivarea\u201c unui autist (cu minte matematica si memorie extraordinare). Dincolo de jocul superb al lui Dustin Hoffman, sugestia \u201ecivica\u201c de aici este una total fantezista, chiar usor ironica, si anume ca \u201eface\u201c sa ai un frate (sau pet) de asemenea natura si calibru, adica sa beneficiezi de compania unui asemenea freak. Numai ca asemenea capacitati geniale sau avantaje profitabile sunt rarisime, majoritatea autistilor fiind o povara pe care o suporta nu doar o familie, ci, fie si partial, \u00eentreaga societate.
\nAsa cum se exprima mama din filmul mexican \u201eAbel\u201c, cu rudele, colegii sau vecinii nostri mai deosebiti \u201etrebuie sa ne \u00eenvatam sa convietuim\u201c. Asadar este treaba noastra, a majoritatii sau a celor care ne consideram normali, sa facem eforturile de re-educare si toleranta corespunzatoare.
\nEste drept ca \u201eAbel\u201c e un film cu sau despre un caz fara solutie. Caci el face portretul unui copil care, traumatizat de abandonul paternal, se substituie tatalui absent \u00eentr-o fantezie dusa, inconturnabil, la maladivul extrem. Scenariul este lipsit de orice ipocrizie sau happy-ending romantic\/ fantezist, tocmai finalul \u2013 acela al spitalizarii egaliz\u00e2nd cu excluderea familiala si sociala \u2013 fiind dur si trist. Totusi, povestea sau cazul ilustrate \u00eenvata macar ca boala, alienarea, ratarea familiala si sociala sunt imanente, adica posibile oric\u00e2nd si oricui, si ca de aceea trebuie sa nu ne mai mire nimic, ca trebuie sa fim \u00een stare sa facem fata oricaror versiuni ale vietii, ale afectarii sale.
\nRascolitoare, asemenea filme argumenteaza o vorba a lui Mark Twain, pe care o reproduc aici mai degraba (adica mai adecvat) drept: \u201etoti suntem \u00een rahat, numai ca avem datoria sau merita, totusi, sa privim catre stele\u201c.
\nSuperbul \u201eDa-i \u00eencolo de ur\u00e2ti\u201c (Spania, 2010) este un film despre oamenii reali si dramele cotidiene, despre ur\u00e2ti, ciufuti si defecti care se complica si se iubesc cu inocenta si frumusete. O comedie propriu-zisa, filmul e pe alocuri ridicol, fiindca taranii ilustrati sunt, totusi, c\u00e2nd prea culti, c\u00e2nd prea destepti. Numai ca ti-i face pe toti onorabili sau acceptabili, capabili de dramatisme, romantisme sau eroisme la fel ca orice dive-Diane sau masculi-Adonisi.
\nMircea Daneliuc si-a rescris romanul \u201eMarlene\u201c pentru scenariu cinematografic, iar \u00een 2005 si-a intitulat filmul rezultat \u201eSistemul nervos\u201c. Cel putin partial, titlul a fost destul de neinspirat si ironic. \u00cen plus, reclama sau cel putin \u00eenscrisurile de pe afise i-au fost t\u00e2mpe rau, iar afisul, de un mesaj vizual nu numai cabotin, ci cretin. Caci filmul nu era deloc ironic sau comic, ci de un dramatism consistent. Bine (sau noroc) ca cine a vazut filmul nu i-a retinut titlul, afisul sau ironia, ori cel putin nu s-a lasat deloc marcat de acestea. Din experienta filmului, privitorul a obtinut mult mai mult, calitativ si adecvat, multa lume dorind si reusind sa-l vizioneze de mai multe ori.
\nFilmul din 2005 al lui Daneliuc vorbeste despre decaderea galopanta a unei batr\u00e2ne (rol facut de Rodica Tapalaga \u00eentr-un joc exceptional, superb). Iar senectutea, adica un proces umilitor pentru absolut oricine, merita sugerata ca o etapa a vietii care necesita mult mai multa empatie si compasiune. Desigur, cea mai groaznica involutie a senectutii este (si) nervoasa. Dar toate elementele vietii concura \u00een a \u00eempinge omul spre umilinta si moarte, asa ca filmul, \u00eempletind decaderea psiho-nervoasa cu aceea strict biomedicala, fizicalista, cristalizeaza un caz foarte credibil, oric\u00e2nd de aflat \u00een viata reala, \u00een ultima instanta un caz \u00een care mai toti, dupa o v\u00e2rsta, ne-am putea \u2013 multi chiar ne vom \u2013 regasi. Prin drama si evolutie \u2013 care sunt acelea ale involutiei unei doamne \u2013, filmul cutremura. Este de sperat \u00eensa ca aceasta cutremurare la nivel emotiv duce si la sensibilizarea mintii, adica poate avea si o finalitate formativa pentru absolut oricine.
\nRealismul civic nu \u00eenseamna dec\u00e2t, pe scurt, pe-nteles sau vulgarizat la maxim: cum sa supravietuim\/ convietuim\/ traim \u00een Babilon. Adica \u00eentr-o babilonie care nu este numai a limbilor, a identitatilor multiple, a individualismelor si a incomunicarii, ci o babilonie a formelor, structurilor, faliilor si sciziunilor existentiale. Filmele realismului civic sunt imaginile diversitatii generalizate si ale ilustrarii firescului alteritatii \u2013 imanenta la orice nivel. Filmele acestui val sau ale acestei teme ori teze nu arata doar ca viata si socialul nu sunt nici pe departe ideale, ci si ca prin maniera noastra de convietuire si prin solidaritate ne putem apropia, totusi, de ideal.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Groaznica, \u00een istoria Europei, atitudinea fata de accidentele sau ratarile fizice si psihice!… Nu este de luat aici \u00een consideratie economia animalic-elementara a primilor oameni, din cauza careia \u2013 este de banuit (!) \u2013 oamenii din vechime nu si-ar fi putut tine \u00een viata pruncii si batr\u00e2nii loviti de metehne si boli. Ajunge sa ne… Cite\u0219te mai mult »Iarasi despre \u201erealismul civic\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[66],"tags":[9029],"class_list":["post-16081","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-realismul-civic-in-cinematografie"],"views":969,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16081","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16081"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16081\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16081"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16081"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16081"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}