{"id":16056,"date":"2013-07-20T06:51:11","date_gmt":"2013-07-20T04:51:11","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16056"},"modified":"2013-07-20T06:51:11","modified_gmt":"2013-07-20T04:51:11","slug":"evanghelia-dupa-jose-saramago","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/evanghelia-dupa-jose-saramago\/","title":{"rendered":"Evanghelia dupa Jos\u00e9 Saramago"},"content":{"rendered":"

Jos\u00e9 Saramago, Evanghelia dupa Isus Cristos<\/em>, traducere de Mioara Caragea, Iasi, Editura Polirom, 2012.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

\u201eNu cred \u00een Dumnezeu. Dar daca Dumnezeu exista <\/strong>
\npentru altii, exista si pentru mine.\u201c (Jos\u00e9 Saramago)<\/strong><\/p>\n

\u201eSoarele se iveste \u00eentr-unul dintre colturile superioare ale dreptunghiului, cel care se afla la st\u00e2nga privitorului, reprezent\u00e2nd, astrul rege, un cap de om din care t\u00e2snesc raze de lumina ascutita si flacari sinuoase, precum si o roza a v\u00e2nturilor indecisa \u00eencotro ar trebui sa arate, iar acest cap are o fata care pl\u00e2nge, crispata de o durere fara leac, scot\u00e2nd pe gura larg deschisa un strigat pe care nu-l vom putea auzi, caci nici unul dintre aceste lucruri nu este real, ce se \u00eenfatiseaza \u00eenaintea ochilor este h\u00e2rtie si vopsea, nimic mai mult. (…) El este cel care face sa pl\u00e2nga soarele si luna. Are deasupra capului, stralucind cu mii de raze, mai multe dec\u00e2t soarele si luna la un loc, o inscriptie, scrisa cu litere romane, care \u00eel proclama Regele Iudeilor.\u201c<\/strong><\/em>
\nAdevar, fals, posibil<\/strong>
\nAleg\u00e2nd sa \u00eenceapa astfel \u201ecel mai polemic roman\u201c pe care l-a scris vreodata, dupa cum critica literara a subliniat ori de c\u00e2te ori s-a discutat despre \u201eEvanghelia dupa Isus Cristos\u201c (1991), Jos\u00e9 Saramago stabileste din capul locului c\u00e2teva dintre coordonatele pe care le va avea \u00een vedere de-a lungul acestei tulburatoare carti: pe de o parte, raportarea la stralucite modele culturale anterioare (c\u00e2ta vreme fragmentul de mai sus descrie \u00een amanunt gravura lui Albrecht D\u00fcrer, \u201eRastignirea\u201c), iar pe de alta parte, stabilirea modalitatii estetice predilecte (permanentul amestec dintre realitate \u2013 fie ea si una scripturala, consacrata astfel prin prestigiul textului biblic \u2013 si fantezia romanesca), toate av\u00e2nd scopul de a suplini lipsurile din relatarile evangheliior. Pentru ca Saramago subliniaza mereu, subtextual, ca traditia crestina include nu o singura evanghelie, ci mai multe \u2013 patru, canonice, plus cele apocrife.
\nPrin urmare, fidel modului sau de a scrie, impus deja \u00een romane precum \u201eMemorialul m\u00e2nastirii\u201c (1982), \u201eAnul mortii lui Ricardo Reis\u201c (1984) sau \u201eIstoria asediului Lisabonei\u201c (1989), autorul portughez nuanteaza consacrata ecuatie axata pe notiunile de adevar si fals, tin\u00e2nd mereu seama de \u00eenca un termen, absolut necesar, \u00een opinia sa, \u00eentelegerii adecvate si exacte a oricaror evenimente, fie ele si cu semnificatii religioase \u2013 sau mai ales a acestora: posibilul. Caci, daca exista mai multe evanghelii, iar \u00eent\u00e2mplarile relatate, desi, \u00een linii mari, asemanatoare, difera sensibil ca semnificatie sau \u00een privinta detaliilor, Saramago scrie, la r\u00e2ndul sau, \u00eenca una. \u201eEretica si plina de blasfemii\u201c, asa cum a fost ea calificata de numerosi reprezentanti ai bisericii catolice portugheze (si nu numai), sau pur si simplu fictionala, asa cum autorul a subliniat \u00een repetate r\u00e2nduri, at\u00e2t \u00een privinta liniei generale a \u00eent\u00e2mplarilor, c\u00e2t mai ales \u00een cea a protagonistului: \u201eAcest Isus este Isusul meu, pe care eu l-am creat, pornind de la anumite date carora le-am dat viata. Nu am nici un motiv particular pentru a crede mai mult \u00een acest Isus pentru ca este al meu dec\u00e2t \u00een oricare altul care s-ar putea sa apara \u00een alta carte, scrisa de un alt autor. Am, deci, constiinta clara ca Isusul meu este o creatura fictiva, si el are, pentru mine, acelasi statut, din acest punct de vedere, pe care-l au Blimunda, Ricardo Reis sau Raimundo Silva\u201c, spunea scriitorul \u00eentr-un interviu. Jos\u00e9 Saramago, \u00een ciuda aprinsei polemici pe care a generat-o prin publicarea acestui roman, nu face altceva, asadar, dec\u00e2t sa se \u00eenscrie \u00eentr-o ilustra traditie a reinterpretarii textului biblic si a mesajului acestuia, ilustrata, printre altii, de Mihail Bulgakov, \u00een \u201eMaestrul si Margareta\u201c, sau de Nikos Kazantzakis, \u00een \u201eUltima ispita a lui Hristos\u201c.
\nO evanghelie fictionala<\/strong>
\nReprezentative ram\u00e2n, \u00een acest sens, primele pagini ale cartii, descriind \u201eRastignirea\u201c lui D\u00fcrer, gravura celebra realizata \u00een jurul anului 1500, \u00eensa si opera controversata a Renasterii, fiind atribuita lui D\u00fcrer, desi e lipsita de semnatura artistului. Alegerea nu e deloc \u00eent\u00e2mplatoare, c\u00e2ta vreme Saramago avea nevoie de aceasta controversa, de un anumit procent de incertitudine pentru fundamentarea propriului sau demers creator. Romancierul recurge la un procedeu extrem de interesant \u2013 si pe care reuseste sa-l orchestreze extraordinar, primele pagini ale \u201eEvangheliei dupa Isus Cristos\u201c put\u00e2nd fi interpretate si ca un veritabil exemplu de \u201eantigrafie\u201c \u2013 termen care, \u00een Grecia antica, desemna at\u00e2t actiunea de a scrie, c\u00e2t si pe cea de a desena, privindu-le din perspectiva trasarii de semne cu valente artistice. O \u201eantigrafie caligrafica, c\u00e2ta vreme caligrafia (una dintre temele majore ale scrisului lui Saramago) este ea \u00eensasi un desen\u201c, dupa cum afirma Jos\u00e9 Joaquin Parra Ba\u00f1on \u00eentr-un interesant eseu dedicat artei lui Saramago si D\u00fcrer; si c\u00e2ta vreme tema aceasta e preferata de laureatul Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1998, daca e sa amintim aici doar excelentul sau roman \u201eManual de pictura si caligrafie\u201c (1977). Noutatea strategiei de fata, \u00eensa, nu consta pur si simplu \u00een a comunica indirect cititorului un final cunoscut (rastignirea lui Isus) la care, \u00eensa, se va ajunge doar dupa parcurgerea unor etape absolut necesare, dar sugerate \u00eenca de la \u00eenceput, ci \u00een a transforma \u00een expresie literara (integrata \u00een epoca contemporana, amanunt extrem de important pentru demersul lui Saramago!) exact ceea ce artistul plastic renascentist \u00eencercase sa exprime pornind de la cuvintele textului biblic. \u00cen felul acesta, cuv\u00e2ntul evangheliilor (adevarul biblic) este transformat \u00een evanghelie fictional-literara (creatia lui Saramago) pornind de la o evanghelie grafica preexistenta (a lui D\u00fcrer). Tocmai de aceea, la o lectura atenta, cititorul va observa, cu conditia sa contemple la fel de atent si creatia lui D\u00fcrer, ca Saramago nu se limiteaza doar la a descrie gravura, ci propune, insidios, si c\u00e2teva ipoteze interpretative cu privire la aceasta, desenul devenind veritabil declansator al proceselor deductive ale privitorului\/ scriitorului: \u201eFara \u00eendoiala, femeia se numeste Maria, caci dinainte stiam ca toate femeile ce se vor aduna aici poarta acest nume, numai una dintre ele, numindu-se \u00een plus Magdalena, se distinge onomastic de celelalte, ori, orice observator, daca are c\u00e2t de c\u00e2t cunostinta de datele elementare ale vietii, se va jura, de la prima privire, ca numita Magdalena este aceasta. (…) Totusi, nu pentru ca aceasta a treia Marie pare, prin comparatie cu prima, mai deschisa la chip si la plete, insinuam noi si propunem, \u00eempotriva zdrobitoarelor\u00a0 marturii ale unui decolteu ad\u00e2nc si ale unui piept ce se dezvaluie, c-ar fi ea Magdalena. Numai o femeie care a iubit at\u00e2t de mult c\u00e2t ne imaginam ca a iubit Maria Magdalena ar putea avea o asemenea privire, drept care, \u00een sf\u00e2rsit, s-a adeverit ca ea nu poate fi dec\u00e2t aceasta si numai aceasta, si nimeni altcineva.\u201c Rezulta, asadar, o noua opera artistica, constituita ca punct de plecare din gravura lui D\u00fcrer, completata de cuv\u00e2ntul lui Saramago. \u201eRastignirea\u201c devine, asadar, un soi de metaforica harta a teritoriului care va fi romanul ce urmeaza \u2013 al carui final, asa cum era de asteptat, revine \u00een punctul de plecare, prezent\u00e2nd patimile lui Isus pe cruce, la capatul existentei sale pam\u00e2ntesti.
\nDe fapt, scriitorul are \u00een vedere mai ales aspectele pam\u00e2ntesti ale vietii lui Isus, pun\u00e2nd mereu accentul pe elementul profund uman al istoriilor biblice. De aici si caracterul socant al cartii, dar profund explicabil (si excelent fundamentat) mai cu seama la nivelul psihologiei umane. Astfel, momentul care determina \u00een mare masura toate actiunile este reprezentat de modul \u00een care Iosif, t\u00e2mplar din Nazaret ajuns \u00een Betleemul Iudeii pentru a fi prezent la recensam\u00e2ntul decis de romani, tata al unui copil de c\u00e2teva zile, aude conversatia unor soldati trimisi de Irod pentru a ucide pruncii mai mici de doi ani din oras. \u00censpaim\u00e2ntat si av\u00e2nd un singur g\u00e2nd \u00een minte, acela de a-si salva propriul fiu, Iosif uita sau nu se g\u00e2ndeste nici o clipa la ceilalti copii, pe care, indirect, \u00eei condamna la moarte. El nu e bratul care loveste, ci, dupa cum se va sugera de multe ori pe parcursul cartii, mintea care nu a g\u00e2ndit atunci c\u00e2nd ar fi trebuit s-o faca. Fapta la fel de grava, c\u00e2ta vreme omisiunea, neatentia, egoismul unuia determina moartea inocentilor, iar solidaritatea umana, at\u00e2t de prezenta \u00een constiinta zilelor noastre, e discutata dintr-un cu totul neasteptat punct de vedere. Realitatea textului lui Saramago face, \u00eensa, ca masacrul inocentilor sa se produca aproape simultan cu sosirea lui Iosif la pestera unde erau adapostiti Maria si Isus, astfel \u00eenc\u00e2t, strict vorbind, ar fi fost de-a dreptul imposibil ca el sa-i poata salva, anunt\u00e2ndu-i pe ceilalti parinti de neagra soarta ce se pregatea micutilor Betleemului. Dar, dupa cum \u00eei va spune un \u00eenger Mariei, \u201ecrimele oamenilor buni sunt fara numar si, \u00een pofida a ceea ce se crede, acestia sunt singurii care nu pot fi iertati.\u201c
\nEroare tragica, vina simbolica<\/strong>
\nGreseala lui Iosif se transforma, practic, \u00eentr-o eroare tragica, \u00eensa mai degraba simbolica dec\u00e2t reala, daca tinem seama ca, pe de o parte, timpul fizic l-ar fi \u00eempiedicat pe Iosif sa actioneze eficient pentru salvarea nevinovatilor, iar pe de alta parte ca, cel putin partial si la un anumit nivel, reactia sa e perfect explicabila ca psihologie a unui om aflat \u00eentr-o acuta situatie de criza, care alearga disperat sa-i puna la adapost pe ai lui. Dar ironia scriitorului se va vadi doar dupa ani de zile, c\u00e2nd Dumnezeu \u00eensusi i se va arata lui Isus, confirm\u00e2nd ceea ce-i spusese pe c\u00e2nd era abia adolescent, si anume ca e fiul sau. Discursul lui Dumnezeu din cadrul marii scene a \u00eent\u00e2lnirii lui Isus cu acesta si cu Diavolul, \u00een cele patruzeci de zile petrecute pe mare (iar nu \u00een desert, asa cum spun evangheliile), demonstreaza ca totul, inclusiv conversatia soldatilor auzita de Iosif fusese un plan bine pus la punct si care avea drept unic scop marirea puterii si gloriei lui Dumnezeu pe pam\u00e2nt, \u00een r\u00e2ndul altor neamuri si pe alte meleaguri, departe de teritoriile locuite de poporul lui Israel, devenite treptat insuficiente unei astfel de glorii. Iosif fusese, deci, prins \u00eentr-o cursa din care nu putea scapa, la fel cum i se va \u00eent\u00e2mpla si lui Isus, care, \u00eensa, va \u00eencerca sa se razvrateasca si sa contrazica planurile divinului sau tata, pentru a salva el \u00eensusi omenirea, de asta data, \u00eensa, nu ca fiu al lui Dumnezeu, ci ca autoproclamat rege al iudeilor, si demn fiu al lui Iosif, cel ce nu putuse sa-i salveze pe cei condamnati: \u201ePentru a \u00eencepe cu cei pe care-i cunosti si \u00eei iubesti, pescarul Simon, pe care \u00eel vei numi Petru, va fi, ca si tine, rastignit, dar cu capul \u00een jos, rastignit de asemenea va fi pescarul Andrei, pe o cruce \u00een forma de X, fiului lui Zebedeu, numit Iacob, \u00eei vor taia capul. (…) Bartolomeu va fi jupuit de viu, Toma va fi ucis cu lancile, Matia decapitat cu securea, Ei toti vor trebui sa moara din cauza ta, \u00eentreba Isus, Daca pui problema \u00een termenii astia, da, toti vor muri din cauza mea, iar dupa aceea va urma o istorie interminabila de fier si s\u00e2nge, de foc si cenusa, o mare nesf\u00e2rsita de suferinta si lacrimi.\u201c
\nTextul lui Saramago este simbolic si parabolic, submin\u00e2nd la tot pasul acea lume aparent stabila creata de imaginile consacrate ale mitului biblic. Scriitorul provoaca mereu \u00eentelegerea conventionala a faptelor, fenomenelor \u2013 si, deloc \u00eent\u00e2mplator, a textelor, fie ele si sacre \u2013 tocmai cu scopul de a sublinia limitele g\u00e2ndirii mitice, care a \u00eencercat sa reconcilieze perspective si realitati adesea opuse. Sistemul parabolic din acest roman al lui Saramago deconstruieste ideologia si estetica dominante pun\u00e2nd, \u00een locul comodei reconcilieri, ireconcilierea, iar \u00een locul acceptarii linistite, o permanenta interogatie extrem de lucida, deconstruind totul, \u00een maniera specifica a esteticii postmoderne, oferind cititorului exact ceea ce acesta nu-si doreste neaparat sa descopere \u00een text, dar gener\u00e2nd \u00eentr-un mod aparte tocmai dorinta lectorului de a ajunge, parca pe un drum al permanentei asteptari frustrate ori contrazise, la marile adevaruri, altfel ascunse \u00eentelegerii umane obisnuite.
\nDe la imaginea biblica <\/strong>
\nla personajul literar<\/strong>
\nConvins ca, si fara sa fie credincios, fundamentele g\u00e2ndirii sale apartin crestinismului, dupa cum el \u00eensusi a afirmat adesea, Jos\u00e9 Saramago da senzatia ca, prin \u201eEvanghelia dupa Isus Cristos\u201c, \u00eesi pregateste cititorul pentru adevarata experienta a transcendentei. Caci, desi textul \u00een sine pare a postula din punct de vedere epistemologic ne\u00eencrederea \u00een marile carti crestine, tot el deschide, din punct de vedere existential, calea spre descoperirea fundamentelor profunde ale credintei. Paradoxul este doar aparent, c\u00e2ta vreme strategia principala a scriitorului consta \u00een configurarea unei noi evanghelii \u2013 nu una adevarata, cu at\u00e2t mai putin unica adevarata \u2013 cu note de istorie sacra si umana deopotriva, care contrazice asteptarile cititorului cu privire la existenta lui Isus, dar care, pentru a face asta, se foloseste exact de modelul pe care Isus \u00eensusi, \u00een conformitate cu toate evangheliile deja existente (mai cu seama cu cele canonice) \u00eel utilizase, pentru a contrazice g\u00e2ndirea limitata si obisnuintele morale ale ascultatorilor sai din primele decenii ale erei crestine. Pilda bunului samaritean ram\u00e2ne, poate, cel mai edificator exemplu al unui orizont de asteptare violentat, socat, transformat. La fel functioneaza si textul romanului lui Saramago, pentru care parabola nu devine niciodata demers demitizant, ci este doar semnul ce indica relativitatea tuturor asa-ziselor adevaruri, ajut\u00e2nd cititorul sa (re)descopere acea umilinta at\u00e2t de apreciata \u00een veacurile trecute si contribuind definitoriu la evidentierea limitelor g\u00e2ndirii si\/ sau \u00eentelegerii umane din anumite momente ale devenirii istorice ori religioase.
\nPrimele pagini ale cartii, deja citata descriere a gravurii lui D\u00fcrer, au, deci, si rolul de a ne aminti ca, desi am fost \u00eenvatati si ne-am obisnuit sa citim si sa privim \u00eentr-un anumit mod lucrurile din jur, fie ele si opere de arta, acel mod poate sa nu fie \u00eentotdeauna adecvat \u2013 sau, \u00een orice caz, sa nu fie unicul posibil. Mai cu seama \u00een cazul vietii lui Isus \u2013 care, \u00een paranteza fie spus, dar fapt extrem de important, dupa cum sugereaza mereu Saramago, nu a lasat nici o evanghelie scrisa de el \u00eensusi \u2013 acesta fiind, de altfel, si unul dintre argumentele pe care se \u00eentemeiaza estetica acestui extraordinar roman. Prin urmare, folosind relatarea la persoana a treia, un narator care ne este, \u00een mod clar, contemporan, at\u00e2t \u00een ceea ce priveste atitudinea sceptica, c\u00e2t si sursele folosite pentru documentarea acestui demers, spune o poveste pe care o stim cu totii, dar care difera fundamental \u2013 si tocmai \u00een punctele esentiale. Isus nu va mai fi, astfel, o simpla interpretare a unei reprezentari evanghelice, asa cum s-a \u00eent\u00e2mplat adesea \u00een textele care i-au fost dedicate, ci un personaj literar complex, uman, extrem de uman, \u00eenconjurat de alte personaje, la fel de umane. \u201eBlasfemia\u201c acuzata de catolicii fundamentalisti tocmai aici e de gasit: Maria este, \u00een evanghelia lui Saramago, casatorita cu t\u00e2mplarul Iosif, caruia \u00eei daruieste noua copii, dintre care Isus e primul nascut \u2013 cel ce se va dovedi abia la un moment dat a fi (si) fiul lui Dumnezeu. Isus traieste o pasionala poveste de dragoste cu frumoasa Maria Magdalena, mai \u00een v\u00e2rsta dec\u00e2t el, fosta prostituata salvata de iubirea pe care o simte pentru t\u00e2narul care \u00eei trece, \u00eentr-o buna zi, ranit, pragul casei. Lazar devine chiar fratele Mariei Magdalena si al Martei, dar acesta nu va mai fi \u00eenviat de catre Isus, caci, dupa cum spune Magdalena, \u201enimeni n-a pacatuit at\u00e2ta \u00een viata ca sa merite sa moara de doua ori\u201c, iar Iuda se sacrifica el \u00eensusi, trad\u00e2ndu-l de buna voie pe Isus, \u00eenteleg\u00e2nd ca acesta este cel mai \u00eensemnat rol de care Fiul lui Dumnezeu, aleg\u00e2nd sa se revolte \u00eempotriva Tatalui, avea nevoie pentru disperata sa \u00eencercare de a m\u00e2ntui omenirea de suferintele care urmau a marca ascensiunea crestinismului, asa cum \u00eei este ea descrisa de Iehova \u00een lunga conversatie pe care o poarta pe Marea Tiberiadei.
\n\u00centre Bine si Rau<\/strong>
\nMai mult dec\u00e2t at\u00e2t, demersul lui Saramago e menit, printre altele, a umple golurile din evanghelii, a suplini acei ani lipsa, caci, se stie, \u00eentre copilaria lui Isus si perioada minunilor sav\u00e2rsite de acesta datele precise lipsesc. Iar ele sunt oferite, la modul fictional, desigur, de \u201eEvanghelia dupa Isus Cristos\u201c.
\nDe departe cea mai \u00eendrazneata initiativa a scriitorului este aceea de a-l apropia pe Isus de Diavol. \u00censa nu orice fel de diavol. Ci, fara \u00eendoiala, o marca a raului. Ce ne facem, \u00eensa, spune Saramago, atunci \u201ec\u00e2nd Binele si Raul nu exista \u00een sine, ci fiecare este numai absenta celuilalt…\u201c Asadar, dupa ce Iosif moare (\u201ea murit nevinovat, dar nu a trait nevinovat\u201c), crucificat de romani, la v\u00e2rsta de treizeci si trei de ani (prefigurare a destinului lui Isus), \u00een \u00eencercarea disperata de a-si salva un vecin (aproapele, prietenul, fratele), ca ispasire tardiva a vinei de a nu-i fi salvat pe cei douazeci si cinci de copii din Betleem, Isus afla de la mama sa adevarul despre cosmarurile tatalui, prelu\u00e2nd el \u00eensusi visele rele de fiecare noapte si traind tragica vinovatie a unei greseli comise fara voie. Neput\u00e2nd suporta situatia si dorind sa gaseasca raspunsuri la toate \u00eentrebarile sale, pleaca de acasa, trece pe la Templul din Ierusalim doar pentru a-i uimi pe \u00eenvatati cu capacitatea sa de \u00eentelegere, iar apoi devine, pentru patru ani, ajutor al unui Pastor enigmatic care-si m\u00e2na turmele, turme cum n-au mai fost si nu vor mai fi altele, nu departe de Ierusalim. Pastor ia, implicit, locul lui Iosif pe l\u00e2nga Isus, \u00eencerc\u00e2nd sa-l initieze pe adolescent \u00eentr-un alt\u00a0 mod de existenta, unul menit a celebra viata si omenescul, a refuza mereu sacrificarea s\u00e2ngelui nevinovat pentru jertfe religioase, fie ca e vorba de s\u00e2ngele pruncilor sau de cel al mieilor de Pasti. Prin urmare, Isus nu va accepta sa-si sacrifice mielul la Templul din Ierusalim, \u00eensa, ulterior, va sacrifica oaia care va deveni acesta pentru a pecetlui legatura dintre el si Dumnezeu, cel care i se arata \u00een desert sub forma unei coloane de fum care \u00eei dezvaluie originea sa divina. Dupa acest episod, alungat de Pastor care \u00eei spune necrutator \u201ePleaca, n-ai \u00eenvatat nimic\u201c, Isus va \u00eencerca sa-si traiasca deopotriva viata si destinul, pentru a pune la cale \u00eendraznetul proiect de a se razvrati \u00eempotriva nemilosului plan al lui Dumnezeu, dezvaluit lui Isus si Diavolului (fostul Pastor, deconspirat complet abia acum), de a cuceri lumea prin puterea unei noi credinte, crestinismul \u2013 cu tot ce \u00eenseamna acesta, de la martiri si jertfe, la prigoane nesf\u00e2rsite, la cruciade, Inchizitie si valurile de s\u00e2nge care vor curge \u00eentru slava si gloria divine… \u201eE nevoie sa fii Dumnezeu ca sa-ti placa at\u00e2t de mult s\u00e2ngele\u201c, comenteaza sarcastic Pastor-Diavolul, el \u00eensusi uimit de dimensiunile carnagiului. Drept pentru care, pentru a stavili cumva aceasta putere discretionara si cruda, cel Rau va propune un soi de cale de mijloc, menita a \u00eempiedica sacrificarea lui Isus si a at\u00e2tor altor nevinovati, ce vor sf\u00e2rsi cu numele Domnului pe buze. Iar ispita ce se doreste a-l amagi pe \u00eensusi Dumnezeu consta \u00een renuntarea de catre Diavol la toate rolurile sale malefice si revenirea sa sub comanda divina, drept cel mai apropiat \u00eenger, asa cum fusese \u00eenainte de Cadere. Dar raspunsul lui Dumnezeu spune totul: \u201eNu te accept, nu te iert, te vreau asa cum esti si, daca se poate, si mai rau dec\u00e2t esti acum, De ce? Pentru ca Binele care sunt eu n-ar exista fara Raul care esti tu, pentru ca eu sa fiu Binele e necesar ca tu sa fii \u00een continuare Raul, daca Diavolul nu traieste ca Diavol, Dumnezeu nu traieste ca Dumnezeu, moartea unuia ar fi moartea celuilalt.\u201c
\nAlegorie si postmodernism<\/strong>
\nDincolo de toate acestea, romanul lui Saramago mizeaza mult pe tehnicile postmodernismului, de la parodie la pastisa, si de la privilegierea ludicului la jocul intertextual extrem de elaborat \u2013 si extrem de serios. Astfel, autorul integreaza \u00een cartea sa numeroase citate din textele biblice, \u00eensa nu se limiteaza la cele patru evanghelii canonice, ci are \u00een vedere si fragmente apocrife, daca ar fi sa amintim aici scena \u00een care Isus creeaza pasari din lut, pentru a le da, apoi, drumul sa zboare \u2013 secventa preluata din Pseudo-Toma, \u00eensa utilizata de Saramago tocmai pentru ca, \u00een romanul sau, personajul Isus sa-l poata face sa creada pe \u00eensusi Toma. \u00cen plus, \u201eEvanghelia\u201c aceasta fictionala integreaza o serie de citate celebre din \u201eVechiul Testament\u201c, mai cu seama din \u201eCartea lui Iov\u201c, din \u201eEcleziast\u201c si din \u201eC\u00e2ntarea C\u00e2ntarilor\u201c, aceasta din urma reprezent\u00e2nd fundamentul poetic de mare substanta (care anuleaza complet frecventa ironie, altfel, at\u00e2t de specifica discursului lui Saramago) pentru \u00eent\u00e2lnirea lui Isus cu Maria Magdalena: \u201eMaria se opri, \u00eel privi cu o expresie care era, \u00een acelasi timp, dulce si arzatoare, si rosti, Esti frumos, dar pentru a fi perfect trebuie sa deschizi ochii. Ezit\u00e2nd, Isus \u00eei deschise, imediat \u00eei \u00eenchise, orbit de uimire, \u00eei deschise din nou si, \u00een clipa aceea, stiu ce voiau cu adevarat sa spuna cuvintele regelui Solomon, Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca niste lantisoare de pus la g\u00e2t, lucrate de m\u00e2inile unui mester iscusit, p\u00e2ntecele tau este un pahar rotund de unde nu lipseste vinul mirositor, trupul tau este un snop de gr\u00e2u, \u00eencins cu crini.\u201c
\nPoveste de viata, istorie de dragoste, relatare a unui sacrificiu voluntar sau a unui destin asumat, \u201eEvanghelia dupa Isus Cristos\u201c nu va \u00eenceta sa provoace cititorul, la fiecare lectura, imposibil de facut fara o minima raportare la textul biblic. Dar raportare nu trebuie sa \u00eensemne nicidecum identificare: Saramago e un romancier, nu un teolog, si cu at\u00e2t mai putin un profet, astfel ca e \u00eentru totul de \u00eenteles \u2013 si trebuie tratata ca atare \u2013 dorinta pe care el a exprimat-o nu o data: \u201eCeea ce \u00eemi doresc este ca aceasta carte sa nu fie citita numai din perspectiva aspectelor polemice \u2013 pe care, desigur, le are \u2013 ci sa fie privita ca opera literara, ceea ce, \u00een fond, si este.\u201c<\/p>\n

A umple golurile…<\/strong>
\nSensul profund al parabolelor duce cel mai adesea catre ceea ce exegeza a numit \u201eo epistemologie a pierderii si a absentei\u201c, c\u00e2ta vreme valoarea lor, \u00een privinta nivelului de \u00eentelegere c\u00e2t mai adecvata a lumii din jur, este tocmai aceea de a sublinia constiinta umana a ignorantei ori a cunoasterii limitate. Romanul lui Saramago ne face, pe noi cititorii (deloc inocenti, e adevarat!), constienti de c\u00e2t de putine stim cu adevarat despre viata lui Isus pe pam\u00e2nt, exact \u00een masura \u00een care ne ofera numeroase detalii fictionale cu privire la existenta si alegerile pe care, ca om si Fiu al lui Dumnezeu, le-a facut.
\nPrima parte a cartii uimeste oarecum, reprezent\u00e2nd un soi de biografie familiala a lui Isus, si fiind dedicata \u00een special vietii si fram\u00e2ntarilor lui Iosif, mai ales dupa tragica disparitie a copiilor din Betleem, pe care nu a facut nimic ca sa-i salveze. Dar Saramago stie sa orchestreze toate detaliile, astfel \u00eenc\u00e2t cartea \u00een ansamblu sa devina, \u00een felul ei, o fictiune exemplara: dupa rastignirea tatalui sau, Isus ia asupra lui toate pacatele acestuia, pe care da senzatia ca le poarta \u00een desaga, alaturi de sandalele ponosite ale t\u00e2mplarului, prefigur\u00e2nd, practic, prin aceasta atitudine si alegere, tocmai ceea ce Tatal sau ceresc va cere de la el, adica asumarea pacatelor omenesti pentru viitoarea m\u00e2ntuire a umanitatii. Scriitorul urmeaza, aici, modelul \u201eEvangheliei dupa Matei\u201c, \u00een ceea ce priveste comportamentul adecvat si etica actiunii, care trebuie sa prevaleze asupra simplei credinte. Saramago sugereaza, \u00eensa, subtextual, cum, cel putin uneori, a face voia lui Dumnezeu poate \u00eensemna a pune la \u00eendoiala tocmai cuv\u00e2ntul lui Dumnezeu, de unde rezulta, desigur, dificultatea de a stabili un acord perfect \u00eentre mesajul cristic si imaginea anterioara a lui Iahve si a deciziilor sale ne\u00eenduratoare.
\nSi chiar daca, cel putin \u00een linii foarte generale, linia \u00eent\u00e2mplarilor din romanul acesta o urmeaza pe cea biblica (\u00een sensul ca se are \u00een vedere nasterea, \u00een circumstante neobisnuite, a Fiului lui Dumnezeu, cel care va sf\u00e2rsi pe cruce), Saramago \u00eesi ia libertatea de a modifica ordinea scenelor consacrate, de a schimba evolutia unor figuri celebre din evanghelii sau de a oferi alternative \u00een cazurile mai controversate, de a medita asupra unor posibile motivatii si\/ sau explicatii. Si, nicidecum \u00een ultimul r\u00e2nd, de a umple toate golurile pe care textul biblic le are \u00een privinta lui Isus Cristos: \u201eEvangheliile vorbesc numai de c\u00e2teva episoade ale copilariei, foarte putine, iar apoi de partea finala a vietii lui Isus, c\u00e2nd \u00eencep miracolele. \u00centre aceste doua momente exista un mare gol. Trebuia, asadar, ocupat sau umplut tot timpul ramas. \u00cen plus, trebuia sa-i dau o coerenta.\u201c Romanul devine, astfel, la fel ca si alte texte ale lui Saramago, o profunda meditatie asupra erorii si incertitudinii, pornind de la premisa (realitatea) existentei a numeroase neconcordante \u00eentre evangheliile canonice, a unor nepotriviri \u00eentre \u201eSinoptice\u201c, dar si a unor inadvertente \u00eentre obiceiurile reale si documentate ca atare ale evreilor de acum doua mii de ani si realitatea descrisa de textele biblice.
\nO astfel de secventa care, desi prezenta \u00een Biblie, este reinterpretata de Saramago e cea a ispitirii din desert a lui Isus. Dupa cei patru ani petrecuti \u00een preajma lui Pastor, Isus merge \u00een desert, iar aici Dumnezeu \u00eei cere sa sacrifice oaia pe care anterior o salvase de la jertfa, iar t\u00e2narul cedeaza acestei ispite, pe de o parte impresionat de aparitia divina si de promisiunea gloriei si puterii care i se ofera de catre acesta, iar pe de alta din cauza (iar nu datorita!) celor treisprezece ani, primii din viata sa, marcati de \u00eenvatatura deprinsa pe l\u00e2nga credinciosii sinagogii din Nazaret. Mesajul e clar: este, \u00eentr-adevar, extrem de greu sa crezi \u00eentr-un Dumnezeu descris precum acesta, care nu se poate nicic\u00e2nd satura de s\u00e2ngele inocentilor si care are un plan pe termen lung pentru orice si pentru oricine, inclusiv \u2013 mai ales! \u2013 pentru propriul fiu, transformat \u00een modesta marioneta din teatrul ce urmeaza a fi pus \u00een scena la momentul oportun… Dumnezeul crestin este transformat, astfel, \u00eentr-un zeu nedrept si discretionar, crud si lipsit de \u00eentelegere fata de creaturile sale, iar \u201eEvanghelia dupa Isus Cristos\u201c prezinta un Isus mult mai bun, profund etic si mai demn de \u00eencredere dec\u00e2t divinul sau tata. De aici dorinta de a crede dublata de imposibilitatea de a crede pe care o experimenteaza \u00een c\u00e2teva r\u00e2nduri \u00eensasi vocea narativa pe parcursul acestei carti.
\nDumnezeu cel crud <\/strong>
\nsi Isus cel bun<\/strong>
\nCea mai cruda decizie a lui Dumnezeu, \u00eensa, ram\u00e2ne aceea de a-si sacrifica fiul si, mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, de a-l supune unei morti degradante si chinuitoare, prin rastignire, pe temeiul ca noua religie, menita a-i spori gloria, \u201etrebuie \u00eentemeiata pe s\u00e2nge, suferinta, sacrificiu si martiriu, iar unui martir i se potriveste o moarte dureroasa si, daca se poate, infama, pentru ca atitudinea credinciosilor sa devina cu mai mare usurinta receptiva, pasionata, emotiva. (…) Nimic nu este mai bun ca o victima pentru a rasp\u00e2ndi o religie si a \u00eenflacara o credinta.\u201c
\n\u201eOri este un nemernic, ori este fiinta cea mai ironica din Univers\u201c, va spune Saramago despre acest Dumnezeu din romanul sau, \u201ecare se distreaza pe socoteala noastra \u00eentr-un mod aproape sadic.\u201c Dorinta de putere absoluta, lipsa de compasiune, incapacitatea de a simti mila si caldura \u00eel socheaza pe Isus, care, \u00een cadrul marii scene a dialogului-confruntare cu Dumnezeu (\u00een cele patruzeci de zile petrecute pe mare), vrea initial sa plece, sa refuze rolul care \u00eei este destinat si a carui utilitate nu reuseste sa o priceapa. \u00censa va \u00eentelege rapid ca ne\u00eendurarea acestui Dumnezeu \u00eel afecteaza \u00een primul r\u00e2nd, \u00eenaintea tuturor viitorilor martiri, pe el \u00eensusi, fiul cel iubit… \u201eOameni, iertati-l, pentru ca nu stie ce face\u201c, va striga el de pe cruce, amare cuvinte care, desi privindu-l pe acel Dumnezeu incapabil de caldura si insensibil la orice suferinta, sunt interpretate altfel \u00een evanghelii si \u00een toate scrierile teologice. Dovada ca Isus cel creat de Saramago nu poate, \u00een ciuda compasiunii si bunatatii sale, sa controleze modul \u00een care propriile sale fapte si vorbe vor fi interpretate si \u00eentelese: desi si-a trait viata dupa modelul parabolelor, chiar el va fi transformat, cu timpul, \u00eentr-un element definitoriu al mitului biblic… Finalul acesta reprezinta, poate, unul dintre momentele cele mai pline de scepticism din \u00eentreaga opera narativa a lui Jos\u00e9 Saramago. Numai ca scepticismul acesta este dublat nu doar de \u00eentelegerea etica superioara pe care o demonstreaza \u00eentotdeauna Isus, ci si de atitudinea Diavolului, care i se adreseaza lui Isus \u00een timpul acelei stranii si tensionate negocieri a viitorului crestinismului din barca unde se afla toti trei: \u201eObserva cum exista, \u00een ceea ce el a povestit, doua moduri de a-ti pierde viata, unul prin martiriu, altul prin renuntare, nu era de ajuns ca trebuie sa moara c\u00e2nd le bate ceasul, e nevoie, pe deasupra, sa alerge \u00eentr-un fel sau altul, \u00een \u00eent\u00e2mpinarea mortii, rastigniti, eviscerati, decapitati, arsi, lapidati, sf\u00e2rtecati, strangulati, pedepsindu-se ca s-au nascut cu trupul pe care Domnul l-a dat si fara de care n-ar avea unde-si pune sufletul, asemenea torturi nu le-a inventat acest Diavol care-ti vorbeste.\u201c Dar marea arta a lui Saramago \u00eel ajuta pe scriitor sa nu-si iroseasca fictiunea \u00eentr-o simpla scriere antireligioasa, ci s\u00e3 submineze toate punctele slabe ale dogmei crestine tocmai pentru a salva ceea ce trebuie salvat si a face credinta posibila \u2013 chiar daca pusa pe un alt temei.
\nAbia dupa ce afla toate ororile puse la cale de Dumnezeu pentru a c\u00e2stiga slava de-a lungul si de-a latul pam\u00e2ntului, Isus decide sa-si construiasca singur destinul \u2013 \u00een liniile generale ale celui creionat de Dumnezeu. Dar, chiar pastr\u00e2nd forma, sa dea mortii sale un alt sens si un alt scop si sa evite viitoarele varsari de s\u00e2nge. Astfel ca, sper\u00e2nd ca Dumnezeu priveste \u00een alta parte \u00een acele clipe, \u00eesi aroga titlul de Rege al Iudeilor, aproape constr\u00e2ng\u00e2ndu-l pe Pilat din Pont sa-l condamne la moarte. Ironia e cu at\u00e2t mai amara cu c\u00e2t doar atunci c\u00e2nd \u00eel vede pe cruce, Dumnezeu \u00eesi \u201e\u00eensuseste\u201c toate meritele, spun\u00e2nd: \u201eTu esti Fiul meu preaiubit, \u00een tine mi-am gasit toata placerea mea.\u201c Abia \u00een acea clipa Isus \u201e\u00eentelese ca fusese ademenit \u00een capcana aidoma unui miel dus la sacrificiu, ca viata lui fusese urzita ca sa moara astfel de la \u00eenceputul \u00eenceputurilor.\u201c Cu toate acestea, el \u00eensusi cere oamenilor sa ierte Creatorul ce-si supune creatura la at\u00e2tea suferinte, dovada suprema a superioritatii omului si a fortei omenescului de a \u00eentelege si de a ierta. \u00centrebarea ce se ridica, astfel, \u00een fata cititorilor, nu mai este doar cea initiala \u201eCe stim, oare, despre Isus Cristos?\u201c, ci mai cu seama \u201eCe stim cu adevarat despre noi \u00eensine?\u201c Romanul se transforma, asadar, din relatare fictionala a existentei Fiului Omului, \u00een grava si lucida meditatie asupra sensului existentei fiilor oamenilor, de la \u00eenceputurile crestinismului \u00eencoace. Latura umana este, de altfel, subliniata \u00een mod stralucit \u00een paragrafele finale ale evangheliei de fata: \u201eApoi muri \u00een mijlocul unui vis, era \u00een Nazaret si \u00eesi auzea tatal vorbind, ridic\u00e2nd din umeri si z\u00e2mbind si el, Nici eu nu-ti pot pune toate \u00eentrebarile, nici tu nu-mi poti da toate raspunsurile.\u201c
\nIsus spera sa poata muri ca fiu al lui Iosif, pentru a scuti omenirea de inutile suferinte, dar si pentru a-l salva, \u00een felul acesta, pe Dumnezeu de caderea \u00een neant. Iar distinctia pe care o vizeaza Saramago pe parcursul romanului sau devine, acum, extrem de clara: pe de o parte, avem de-a face cu o religie mitica (cea care \u00eencearca sa excluda experienta autentica a misterului), si pe de alta parte, cu o religie parabolica, cea care submineaza \u00een permanenta toate datele consacrate ale realitatii si, \u00een acest fel, aduce posibilitatea accesului fiintei umane la transcendenta, deschiz\u00e2nd calea catre un Dumnezeu \u00een care oamenii nu doar sa poata crede, ci pe care, datorita sacrificiului si iertarii lui Isus, sa-l poata si iubi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Jos\u00e9 Saramago, Evanghelia dupa Isus Cristos, traducere de Mioara Caragea, Iasi, Editura Polirom, 2012.   \u201eNu cred \u00een Dumnezeu. Dar daca Dumnezeu exista pentru altii, exista si pentru mine.\u201c (Jos\u00e9 Saramago) \u201eSoarele se iveste \u00eentr-unul dintre colturile superioare ale dreptunghiului, cel care se afla la st\u00e2nga privitorului, reprezent\u00e2nd, astrul rege, un cap de om din… Cite\u0219te mai mult »Evanghelia dupa Jos\u00e9 Saramago<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9018,2718],"class_list":["post-16056","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-evanghelia-dupa-isus-cristos","tag-jose-saramago"],"views":2640,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16056","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16056"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16056\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16056"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16056"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16056"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}