O feminista ar avea tot dreptul sa \u00eentrebe, daca ar citi acest serial inspirat de cartea lui
\nJean-Cristophe Piffaut, dedicata istoriei tenisului, \u201ebine-bine, dar de ce aceasta discriminare? Deci, pentru barbati, Cupa Davis ca suprema competitie internationala pe echipe… Dar femeile?\u201c. Ei bine, feminista noastra, doamnele si domnisoarele pasionate de sportul alb pot sta linistite. Custodele Tenniseumului nu a stat cu bratele \u00een s\u00e2n, iar cuprinderea lui istorica include si un episod dedicat tenisului feminin pe echipe. Asadar, c\u00e2nd si cum s-a nascut Fed Cup-ul, competitia omoloaga Cupei Davis?
\nDaca acest adevarat campionat mondial de tenis pe echipe masculine nationale a debutat c\u00e2nd s-a schimbat veacul, \u00een 1900, varianta lui rezervata femeilor a trebuit sa astepte nu mai putin de saizeci si trei de ani. \u00cen 1963, c\u00e2nd Federatia Internationala de Tenis de C\u00e2mp aniversa o jumatate de secol de existenta, diriguitorii acestui \u00eenalt for au decis ca a sosit vremea ca si practicantele sportului alb sa beneficieze de o competitie asemanatoare Cupei Davis. Hotar\u00e2rea, evident, una tardiva, a provocat o bresa \u00een macismul traditional promovat cu osebire de liderii anglo-saxoni, mai cu seama britanici, ai Federatiei Internationale.
\nCa mai tot timpul c\u00e2nd s-a pus chestiunea ca femeile sa cucereasca un drept nou, unul de care barbatii se bucurau de multa vreme, lucrurile au fost foooarte complicate… \u00cenca din 1919, englezoaica Hazel Hotchkiss Wightmann avansase organismului tenisistic mondial o asemenea propunere \u2013 care a fost rapid si irevocabil respinsa. Tentativa a fost repetata \u00een c\u00e2teva r\u00e2nduri, dar fara succes. Asta, p\u00e2na \u00een 1962, c\u00e2nd Nell Hopman, sotia capitanului-nejucator al echipei australiene de Cupa Davis, celebrul Harry Hopman, supranumit si \u201eThe Magus\u201c (omul condusese, ca jucator, lider de echipa si antrenor team-ul Australiei la saisprezece victorii \u00een \u201eSalatiera de Argint\u201c, performanta neegalata nici \u00een prezent!), profit\u00e2nd de pozitia consortului si de greutatea cuv\u00e2ntului delegatiei australiene, reface efortul \u00eentreprins de englezoiaca \u00een 1919. De aceasta data, efectul este unul pozitiv, proiectul e avizat, propunerea acceptata. Varianta de lucru este \u00eensa reductiva, deloc ofertanta pentru public, mass media si amatorii avizati: competitia urma sa se desfasoare \u00eentr-un singur loc, \u00een ragazul a sapte zile.
\nPlec\u00e2nd exact de la realitatea acestei dificultati, de-a lungul anilor au fost experimentate mai multe formule de disputare a Cupei Federatiei. Anul 2005 aduce mai multa claritate \u00een acest plan. Opt echipe nationale feminine \u00eesi disputa trofeul vreme de trei weekenduri. Formula prevede patru meciuri de simplu si unul de dublu, acesta fiind si cel din urma. Fiecare tur, comport\u00e2nd mai multe meciuri, se desfasoara \u00eentr-una dintre tarile implicate. Totusi, nici aceasta formula nu este una ideala. Interesul publicului si al mass mediei continua sa fie scazut pentru Fed Cup, iar aceasta reactie nu poate fi conotata sexist, ci doar ca un amendament la lipsa de coerenta c\u00e2t priveste o varianta ameliorata de disputare a Cupei Federatiei. \u00a0\u00a0 \u00a0n<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
O feminista ar avea tot dreptul sa \u00eentrebe, daca ar citi acest serial inspirat de cartea lui Jean-Cristophe Piffaut, dedicata istoriei tenisului, \u201ebine-bine, dar de ce aceasta discriminare? Deci, pentru barbati, Cupa Davis ca suprema competitie internationala pe echipe… Dar femeile?\u201c. Ei bine, feminista noastra, doamnele si domnisoarele pasionate de sportul alb pot sta linistite.… Cite\u0219te mai mult »Inventarea tenisului (46)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15966","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":928,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15966","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15966"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15966\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15966"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15966"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15966"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}