De c\u00e2tiva ani \u00eencoace, din juriul care alege proiectele expozitionale care reprezinta Rom\u00e2nia la Bienala de arta, ca si la cea de arhitectura, face parte, obligatoriu, un strain. Exista doua motive pentru care se \u00eent\u00e2mpla acest lucru.
\nPe de o parte, scade gradul de subiectivism, inerent faptului ca \u00een Rom\u00e2nia toata lumea cunoaste pe toata lumea, iar antipatiile, ca si simpatiile, pot sa lase urmari \u00een jurizare. Pe de alta parte, daca persoana invitata este cineva care este la curent cu ce se \u00eent\u00e2mpla azi \u00een lume, sansele ca Rom\u00e2nia sa fie reprezentata de niste proiecte expozitionale aflate \u00een trend-ul mondial cresc. \u00cen consecinta, creste si gradul de vizibilitate al Rom\u00e2niei. \u00cen context, trebuie spus ca, \u00een pofida curentelor mondializatoare \u2013 despre care am mai avut prilejul sa aduc vorba, la precedentele cronici ale Bienalelor venetiene \u2013 nimeni nu pierde din vedere competitia mondiala \u00eentre tari, care se desfasoara cu regularitate de fiecare data, \u00een pofida faptului ca, uneori, curatorii sau chiar expozantii se misca dintr-o tara \u00een alta (s-a \u00eent\u00e2mplat si \u00een cazul Rom\u00e2niei), dupa modelul echipelor sportive, \u201e\u00eentarite\u201c cu jucatori adusi din strainatate si naturalizati. Amintesc, cu titlu de exemplu, faptul ca pentru prima oara \u00een istorie expozitia germana a avut loc \u00een pavilionul Frantei, iar cea franceza, \u00een cel al Germaniei \u2013 drept dovada a faptului ca motorul franco-german al integrarii europene continua sa functioneze!
\nDupa mai multe \u00eencercari, se pare ca juriul care a ales proiectele pentru acest an a stiut ce face sau, cel putin, a avut \u201em\u00e2na buna\u201c. Este pentru prima oara, din 1991 \u00eencoace, c\u00e2nd participarea rom\u00e2neasca este mentionata \u00een niste cotidiene care, p\u00e2na acum, ne tratau cu indiferenta, cum sunt \u201eThe New York Times\u201c, \u201eThe Guardian\u201c sau \u201eFrankfurter Allgemeine Zeitung\u201c.
\nIdeea Ralucai Voinea si a Corinei Bucea, pentru expozitia din \u201eGiardini\u201c, a fost aceea de a face o opera de re-enactment. Proiectul s-a intitulat (\u00een traducere) \u201eO retrospectiva imateriala a Bienalei de la Venetia\u201c (opinia mea este ca, \u00een engleza, titlul este eronat, utiliz\u00e2nd termenul immaterial, \u00een loc de intangible \u2013 dar acesta este un detaliu prea putin important) si a urmarit o reconstituire a c\u00e2te unei opere, de la fiecare dintre editiile Bienalei, din 1895 \u00eencoace \u2013 opera pe care, \u00een fiecare caz \u00een parte, autoarele proiectului au considerat-o relevanta pentru istoria artei sau pentru istoria mai mult sau mai putin politica a Bienalei. Numai ca acest sir de reconstituiri a fost realizat din trupuri umane \u2013 cele ale unor dansatori de la Centrul National al Dansului. \u00cen total, pentru \u00eentreaga durata a expozitiei, 30 de dansatori vor da viata unor opere, altfel statice. Experienta este \u00eendrazneata si utilizeaza cu \u00eendrazneala si inteligenta un spatiu (gol) pe care se pare ca nu stim uneori cu ce sa \u00eel umplem mai bine. Alexandra Pirici si Manuel Pelmus sunt coregrafii care au dat viata acestui proiect, care tine spectatorii cu rasuflarea taiata, \u00een asteptarea fiecarei re-creari de obiect, prin corpuri omenesti. Maiestrie, inventivitate, efort \u2013 toate la un loc au adus Rom\u00e2niei numai laude. Nu am auzit nici macar o singura critica din partea cuiva, referitoare la pavilionul Rom\u00e2niei. Nu pot dec\u00e2t sa sper ca, dupa \u00eenchiderea Bienalei, se va gasi cineva (Ministerul Culturii, poate??) care sa finanteze un spectacol maraton cu toate cele 106 \u201etablouri\u201c dintr-o expozitie \u2013 una la fel de interesanta pentru lumea contemporana ca cea imaginata de Modest Musorgski si Maurice Ravel, acum aproape 140 de ani. Ar fi pacat ca aceasta opera sa nu fie vazuta si de publicul rom\u00e2nesc \u2013 cel care nu are cum sa ajunga la Venetia p\u00e2na la finele lunii noiembrie, c\u00e2nd se \u00eenchide Bienala.
\nLa sediul Institutului Cultural Rom\u00e2n si de Cercetare Umanista, Anca Mihulet a pregatit o expozitie pentru care a apelat la mai multi tineri artisti (Erika Olea, Maria Farcas, Dragos Olea, Irina Boteam, Nicu Ilfoveanu, Karolina Bregula, Adi Matei, Olivia Mihaltianu si Sebastian Moldovan) \u2013 un \u201ecentru de reflectie pentru istorii suspendate \u2013 o \u00eencercare de a investiga reducerea la absurd a proceselor sociale si mentale specifice institutiilor culturale est-europene, concentr\u00e2ndu-se asupra istoriilor minore, neatractive, suspendate \u00eentre marile evenimente\u201c. Este o expozitie care nu poate fi \u201epovestita\u201c, dar care are nevoie de putina rabdare pentru a fi vizitata, pe \u00eendelete.
\nExista o diferenta de abordare \u00eentre cele doua expozitii, dincolo de discursul diferit. Ma refer strict la modalitatea \u00een care proiectele curatoriale sunt \u201emarketizate\u201c. \u00centr-o lume \u00een care, adeseori, jumatate din bugetul unui proiect este investit \u00een promovare, se pare ca proiectul rom\u00e2nesc din \u201eGiardini\u201c a facut economii serioase exact la acest capitol, astfel \u00eenc\u00e2t spectatorii neavizati au putine sanse sa \u00eenteleaga despre ce este vorba, \u00een lipsa unor materiale promotionale adecvate.
\nCred ca este momentul sa ne \u00eentoarcem la o alta explicatie: la modul \u00een care statele participante \u00eenteleg sa \u00eesi promoveze expozitiile si, mai ales, la modalitate de atribuire a premiilor.
\n\u00cen situatia \u00een care absolut toti cei care au avut ocazia sa viziteze pavilioanele nationale au indicat un cu totul alt palmares dec\u00e2t cel oficial, mi se pare evident faptul ca o tara cum este Rom\u00e2nia nu ar fi avut vreo sansa pentru a obtine \u201eLeul de aur\u201c, indiferent c\u00e2t de bine ar fi fost promovata expozitia sa. Este evident faptul ca juriul are cu totul alte criterii dec\u00e2t valoarea si originalitatea. \u00cemi este greu sa spun daca este vorba despre politica sau \u2026 geopolitica. Poate ca la mijloc sunt simple calcule menite sa aduca \u00een fata, de fiecare data, un alt continent sau un alt stat. Cert este ca nici macar Angola nu era pregatita, \u00een vreun fel, sa obtina Leul, \u00een acest an.
\n\u00cen fine, \u00eenainte de a discuta despre evenimentele colaterale, cred ca este cazul sa depl\u00e2ng lipsa participarii Republicii Moldova. Au fost ani \u00een care Moldova participa la Bienala \u00een spatiile oferite gratuit de catre Rom\u00e2nia. Acum, de c\u00e2nd Rom\u00e2nia are doua expozitii, Moldova s-a vazut nevoita sa renunte la a mai participa. Este o pierdere pentru toata lumea, pentru ca artistii dintre Prut si Nistru reprezinta un izvor nesecat de creativitate. Poate ca, la proxima editie, organizatorii din Ministerul rom\u00e2n al Culturii se vor g\u00e2ndi ca, \u00een spiritul nenumaratelor acorduri de cooperare \u2013 ramase litera moarta \u2013 dintre cele doua state rom\u00e2nesti, sa organizeze un concurs deschis artistilor din Rom\u00e2nia si Moldova, deopotriva. Ar fi o dovada reala ca podurile de flori de peste Prut au trecut de momentele copilariei si au evoluat catre pragmatismul unei epoci adulte.
\nCu speranta ca apelul nostru va fi auzit \u00een cladirea din beton si sticla a Ministerului, este momentul, cred, sa ne \u00eentoarcem la ceea ce reprezinta, de multi ani \u00eencoace, jumatatea \u201eneorganizata\u201c a Bienalei: evenimentele colaterale.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De c\u00e2tiva ani \u00eencoace, din juriul care alege proiectele expozitionale care reprezinta Rom\u00e2nia la Bienala de arta, ca si la cea de arhitectura, face parte, obligatoriu, un strain. Exista doua motive pentru care se \u00eent\u00e2mpla acest lucru. Pe de o parte, scade gradul de subiectivism, inerent faptului ca \u00een Rom\u00e2nia toata lumea cunoaste pe toata… Cite\u0219te mai mult »Visul neimplinit: de la Biblioteca din Alexandria la Palatul enciclopedic (III)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15964","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1191,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15964","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15964"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15964\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15964"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15964"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15964"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}