De cur\u00e2nd, Editura Eikon din Cluj-Napoca a tiparit cartea \u201ePovestile \u2013 Viata si Moartea\u201c a lui Vasile Sebastian D\u00e2ncu. Autorul ne-a fost student; unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut. Dupa \u201eevenimente\u201c (1989), l-am inclus in cercul celor 7 \u201eMatadori\u201c ai sectiei de Filosofie de la Universitatea clujeana. Dintre acestia, unul a plecat in Grecia (dupa o Elena care nu era din Troia), altul, de fapt, alta (adica Matadora) a plecat \u201epeste balta\u201c, in S.U.A. (dupa un vis in care s-a ratacit). Vasile Sebastian D\u00e2ncu, oriunde si oric\u00e2t ar pleca, se va intoarce in Tara, adica acasa.
\nMai important este insa faptul ca pe atunci traia \u201eImparatul\u201c, cognomen pe care noi, studentii, i l-am dat marelui Sociolog si Profesor Ion Aluas. Tot asa, pe cel al doilea \u201est\u00e2lp\u201cal Catedrei, adica pe Profesorul Nicolae Kallos, l-am botezat \u201eMarele Rabin\u201c. Or, Vasile Sebastian D\u00e2ncu este succesorul lui Ion Aluas in actuala Catedra de Sociologie. Inc\u00e2t, aici am putea spune, analogic si simbolic: \u201eA murit Imparatul, traiasca Imparatul!\u201c
\nDar, de ce \u201epovestile\u201c, in titlul cartii!? In parte, putem afla din carte, in parte, putem deduce (daca g\u00e2ndul ne duce). Biografia este un sir de evenimente ale vietii omului, sir care poate avea lacune, timpi morti sau indiferenti, incoerente chiar. La r\u00e2ndul lui, Destinul este asociat cu fatalitatea, care exclude libertatea. Apoi, Destinul este necesar, dar este si incheiat, ireversibil. De aceea, Povestea are si o \u201ebiografie\u201c, ca suport narativ al vietii, dar este in esenta si un\u201cdestin\u201c, un Destin posibil, care se poate cristaliza cu timpul, in viitor. Cuv\u00e2ntul \u201epoveste\u201c \u2013 (\u201eIar cuv\u00e2ntul din poveste\/ Inainte mult mai este\u201c) \u2013 este ridicat de catre autor la rangul de concept antropologic, nu numai estetic si se opune Post-modernismului, care contesta orice naratiune-narativitate, opt\u00e2nd pentru imprevizibil si non-coerenta (\u201eRisipei se deda florarul\u201c, ar zice Lucian Blaga, concesiv).
\nDar de ce \u201eViata si Moartea\u201c in acelasi titlu? Aici trebuie sa incepem cu \u201eInceputul\u201c. Biblia ne spune (\u201eBiblia ne povesteste de Samson, ….\u201c) ca \u201eLa inceput a fost Cuv\u00e2ntul\u201c, iar Goethe crede ca \u201eLa inceput a fost Fapta\u201c. Metafizica, insa, afirma ca la inceput si in eternitate a fost, este si va ram\u00e2ne Principiul. Iar Principiul cel mai inalt si mai ad\u00e2nc este chiar Existenta, cu Unul si Multiplul (ei). Cele doua entitati pot intra in cele mai variate relatii, de unde si stilurile de g\u00e2ndire, respectiv stilurile de viata, respectiv stilurile de povestire, respectiv Povestile cristalizate narativ. Caci, Stilul este modul specific de organizare a partilor intr-un Intreg, moduri care, dupa filosoful american Archie Bahm (\u201eWhole and Parts\u201c) sunt sapte. Noi consideram ca ele sunt cel putin 10.
\nPrincipiul se reflecta direct in structura formala a cartii, care este un \u201emanunchi\u201c (un \u201esnop\u201c i-ar spune George Cosbuc) de povestiri-povesti. Ele stau sub semnul modelului cultural mozaicat, nu a celui piramidal, si sunt consonante, nu liniar-coerente. Povestile sunt configuratii variate si variabile ale aceluiasi Mozaic. Nu este vorba aici de nici o dispersie (de o \u201erisipa\u201c, care poate da si \u201eRisipitorii\u201c lui Marin Preda), intruc\u00e2t povestirile-povesti sunt organizate in exact 7 cicluri, probabil o aluzie la, sau o reminiscenta subconstienta a zilelor Genezei. Multe dintre ele au fost publicate pe Blog, dar cartea merge pe un criteriu tematic, nu cronologic. Relu\u00e2nd Inceputul (Principiul), la un al doilea nivel, vom spune ca, supusa temporalitatii, Existenta ia doua forme (ipostaze) Fiinta si Nefiinta. Or, la scara Vietii si a vietii umane, aceste concepte metafizice ne dau a doua parte a titlului cartii, adica \u201eViata si Moartea\u201c. Autorul crede si afirma, in c\u00e2teva contexte, ca cel mai mare miracol al Existentei (respectiv, al Vietii) este Viata insasi, ca eveniment cosmic. Iar Moartea apare in cele mai variate ipostaze, intre care moartea fizica (decesul) este doar una si probabil nu cea mai grava. Subtextual, autorul este fram\u00e2ntat de dilema lui Hamlet, care credea ca exista si \u201emorti in viata\u201c (nu doar fantome). La un al treilea nivel ( cu orientarea in jos) autorul este preocupat p\u00e2na la consacrare, nu de Fiinta metafizica, ci de o ipostaza a acesteia, care este \u201eFiinta sociala\u201c. Inclusiv aceasta se poate naste si poate muri, cum aflam in: \u201eC\u00e2nd moare fiinta sociala\u201c (p. 80). Vie fiind, ea contine entitatile sociale si relatiile dintre aceste entitati, care, si ele, trebuie sa fie vii. Entitatile de baza sunt Individul (I) si Colectivitatea (C). Aici intra in joc sociologul avertizat si perfect informat. Povestile au o turnura libera, uneori imprevizibila, dar in subtextul sau in fundalul lor sta o informatie statistica vasta si precisa. Doar in c\u00e2teva situatii, aceasta informatie este invocata explicit; spre exemplu, atunci c\u00e2nd este vorba de coeficientii de \u201eincredere in celalalt\u201c, unde cifrele sunt ingrijoratoare, intristatoare.
\nRelatiile inter-individuale (I1-I2) \u2013 numite relatii \u201etele\u201c de catre Moreno \u2013 revin pe viu in mai multe Povesti-analize (le putem spune si asa), cea mai importanta problema fiind aici aceea a cunoasterii si recunoasterii \u201eceluilalt\u201c. Aici, este folosita lectia lui Simmel privind \u201eochiul\u201c, dar ar putea fi folosita si lectia lui J.-P. Sartre, privind \u201eprivirea\u201c.
\nA doua relatie, adica indivizi-colectivitate (I-C), este ilustrata relativ frecvent si ii da autorului tristul prilej de a evidentia mai multe forme ale fenomenului generic numit \u201einstrainare\u201c. Probabil ca cea mai grava forma a instrainarii este aceea de a fi, sau a te simti strain in propria ta tara, adica la tine acasa.
\nUrmeaza \u2013 in ordine logica, nu cronologica \u2013, relatia dintre colectivitati (C1-C2), fie ele clase sau grupuri sociale, popoare sau etnii. Dar, chiar si dintre capitale, cum ar fi \u201etriunghiul\u201c (aici, unghiul este drept, sau ascutit, sau obtuz!?) Bucuresti-Cluj-Budapesta. Remarcam in cazul relatiei C1-C2, analiza, chiar prezentarea intuitiva, insotita de cifre, exemple, comentarii, a relatiilor dintre cele doua etnii: rom\u00e2nii si ungurii. Vasile Sebastian D\u00e2ncu a trait si cunoaste \u201epe viu\u201c aceste relatii. O sinteza a tuturor observatiilor din \u201ePovesti\u201c, pe aceasta tema, s-ar putea constitui intr-o \u201eLectie\u201c (si la propriu si la figurat), at\u00e2t pentru \u201eapatrizi\u201c sau cosmopoliti (\u201eAi nostri tineri, la Paris invata…\u201c), c\u00e2t si pentru nationalistii sovini, dar si pentru educatia tinerilor, fie ei rom\u00e2ni sau unguri, sau de alta etnie. Pentru Vasile Sebastian D\u00e2ncu, cea mai complexa forma a lui \u201eC\u201c este Patria. De-a lungul \u201ePovestilor\u201c sunt grafiate mai multe ipostaze ale Patriei, care ar putea fi sintetizate intr-o alta Lectie, care o integreaza pe prima. Exista doua ipostaze-limita, dar exemplare, ale Patriei. Este mai int\u00e2i, \u201ePatria interioara\u201c, pe care autorul \u201eo iubeste cu disperare\u201c si care face tema si titlul celei de a doua carti, \u201elansata\u201c odata cu cea pe care o comentam aici. Este, apoi, Patria \u201eexterioara\u201c (ii putem spune si asa), exemplificata prin reactia celor 10.000 de rom\u00e2ni (printre care si autorul cu fiul d\u00e2nsului) la un meci de fotbal, sustinut de echipa rom\u00e2nilor la Z\u00fcrich. Este vorba de \u201eRom\u00e2nia ce infloreste departe\u201c (p. 208), din care rezulta ca abia in afara Tarii (\u201eafara\u201c, cum i se mai spune), rom\u00e2nii au trait autentic sentimentul Patriei, ramasa acasa, intre granitele ei. Intre cele doua limite benefice se interpun alte Ipostaze ale Patriei, av\u00e2nd diverse grade de degradare, unele asociate chiar cu \u201er\u00e2su-pl\u00e2nsu\u201c, inclusiv cu cel al lui Nichita Stanescu. Este memorabila povestirea \u201eM\u00e2ndru ca sunt rom\u00e2n?\u201c (p. 214), in care autorul analizeaza, cu finetea \u201ebisturiului\u201c, echivocurile si dilemele \u201epatriotismului\u201c, partile lui de lumina si de umbra, c\u00e2nd acest sentiment autentic se afla la granita lui \u201epseudo\u201c.
\nPrin, sau sub cele 7 cicluri tematice, care incep cu \u201ePrimaverile\u201c si se sf\u00e2rsesc cu \u201eExercitii de admiratie\u201c, cartea are si un ax central, respectiv un c\u00e2mp subtextual, de natura axiologica. Ne putem aminti aici de pinguinul Profesorului Kotter, care enunta: \u201eIn aisbergul nostru a aparut o fisura\u201c. C\u00e2mpul subtextual si axiologic, ordonator si coordonator, este deschis chiar de prima povestire \u201ePrimavara accizata\u201c (p. 11) si este dat de diferenta fundamentala (fisura) dintre autentic si ne-autentic. Pentru primul termen (\u201eautentic\u201c) avem c\u00e2teva, dar putine sinonime, intre care mai importante sunt: \u201enatural\u201csi \u201efiresc\u201c. Pentru al doilea termen (adica antonimul, caruia putem sa-i spunem si \u201ene-autentic\u201c, \u201enon-autentic\u201c, \u201ein-autentic\u201c), avem un numar aproape nelimitat de sinonime, dintre care mentionam aici doar c\u00e2teva: \u201esurogat\u201c, \u201esimulare\u201c \u201eartificial\u201c, \u201enefiresc\u201c, \u201edenaturat\u201c \u201econtrafacut\u201c, \u201eostentativ\u201c, \u201ebombastic\u201c etc. Acest vast repertoriu al antonimelor lui \u201eautentic\u201c este diseminat, ca tema si atribut, in intreaga carte (aproape in toate \u201ePovestile\u201c) si ar putea fi estimat chiar statistic, adica in limbajul de specialitate al autorului, ca sociolog. Unul dintre pinguinii profesorului Kotter este fascinat de Statistica, altul nici nu vrea sa auda de acest cuv\u00e2nt. Probabil ca primul o fi auzit de undeva enuntul lui Ulianov: \u201eStatistica este o arma revolutionara\u201c.
\nIn \u201ePrimavara accizata\u201c, vedem cum primavara reala este trecuta prin filtrele Televiziunii si ajunge sa fie o primavara artificiala, o Lume autogena, dar falsificata, singura cu care privitorul (ca \u201ela teatru\u201c), inchis in casa, ia contact: \u201eAcum, relatia noastra cu primavara este mediata\u201c (p 11). Aici, Televiziunea (nu ni se spune care, deci oricare) are o dubla functie. Pe de o parte, T.V.-urile selecteaza din viata reala doar unele aspecte, nu si altele. Selectia are, desigur, un criteriu care, axiologic fiind, este si de natura ideologica. Pe de alta parte \u2013 dar in acelasi sens \u2013, T.V.-urile influenteaza in mod real, modeleaza dar si manipuleaza chiar viata reala, nu doar \u201eperceptiile\u201c ei (cum spunem, mai nou). O manipuleaza in sensul instrainarii fata de forma ei autentica, originara, ne-mediata, ci imediata., sau ne-mijlocita. Deci, filtrul este si selectiv, in calitate de \u201eecran\u201c cu rosturi contemplative, dar si operativ-functional, in calitate de \u201einstrument\u201c, cu roluri active. Amintindu-si de copilarie, autorul noteaza: \u201eNu stiam ca realitatea poate fi falsificata si nici ca exista surogate pentru orice lucru, inclusiv pentru sentimente si g\u00e2nduri\u201c (p. 14). O solutie a problemei este Invierea crestina, numai ca acum si aici, nu altc\u00e2ndva si altundeva (in \u201etarile civilizate\u201c), si ea este falsificata, ajung\u00e2nd sa fie: \u201eInvierea ca o papusa cu un singur ochi\u201c (p. 15).
\nCel mai grav \u2013 si cumva omniprezent \u2013 este cel de al doilea filtru, adica filtrul politic (ontologic, acesta este primul). In \u201eVedere din tara simulantilor\u201c, fenomenul ia proportii nationale: \u201eDar cel mai mare procent de simulare il gasim in viata politica. Toata viata politica este o competitie a simularii muncii pentru propasirea natiunii. Politicienii simuleaza comportamentul democratic, se ingrijoreaza in fata camerelor de luat vederi de mizeria si dezastrul din tara, dar nu fac nimic pentru a schimba ceva\u201c (p. 76). Incheierea \u201ePovestii\u201c cameleonismului politic ne da echivalentul subiectiv al acestui fenomen, ajuns aproape \u201ecosmic\u201c. Autorul insusi subliniaza acest echivalent \u201eIntr-o tara a simularilor absolute, ram\u00e2ne autentica doar tristetea\u201c (p.v79).
\nSa ne intelegem: autorul, care este el insusi un om politic, nu respinge \u201ede plano\u201c Politica. La sf\u00e2rsitul cartii \u2013 careia i-am putea spune si Povestea povestilor \u2013 vine ultima poveste, care este una deschisa: \u201eEpilog. De ce sa facem politica?\u201c (p. 247). Sunt trecute aici in evidenta multiplele motive (temeiuri, ratiuni) pentru care oamenii (inclusiv fiul d\u00e2nsului) trebuie sa faca mai departe Politica. Sunt respinse doar practicile politice dubioase si politicienii care alimenteaza faimosul \u201epoliticianism\u201c, care este \u201eismul\u201c cel mai ur\u00e2t mirositor, de la \u201eConu Iancu\u201c incoace si chiar de dinainte de el. Dar, cititorul poate observa si singur, pe cont propriu si \u201epe viu\u201c, sensurile pe care cuv\u00e2ntul \u201epolitica-politic\u201c le are nu numai in mass-media (\u201eC\u00e2inele de paza\u201c, care are dreptul si sa muste, daca trebuie), ci chiar in limbajul politicienilor, in special atunci c\u00e2nd in relatia Putere (Pozitie)-Opozitie, ei se gratuleaza reciproc. Statistic, este uluitoare frecventa epitetelor, figura de stil (credem noi) cea mai \u201esaraca cu duhul\u201c din intreaga Stilistica. Marea majoritate (depasind orice \u201ecvorum\u201c) a intelesurilor cuv\u00e2ntelor \u201epolitica-politic\u201c sunt absolut peiorative. Daca ar fi sa reluam definitia pe care Aristotel o da Omului, adica \u201eZoon politikon\u201c (\u201eAnimal politic\u201c), si sa filtram definitia prin matricea analizelor lui Vasile Sebastian D\u00e2ncu, dar si prin matricea intelesurilor pe care \u201epolitica-politic\u201c le are in g\u00e2ndirea si vorbirea cotidiana, ar trebui sa conchidem ca Omul este mai degraba un \u201eanimal\u201c dec\u00e2t o \u201efiinta politica\u201c. Este vorba de \u201eStarea Natiunii\u201c acum si aici, c\u00e2nd Natiunea risca sa fie redusa la o simpla si formala \u201eNotiune\u201c.
\nUn al treilea filtru, care functioneaza in acelasi sens (desfigurarea autenticului, p\u00e2na la limita desfiintarii lui) este ceea ce autorul numeste \u201eg\u00e2ndirea pozitiva\u201c, in povestea cu profil imperativ: \u201eEliberati-va de g\u00e2ndirea pozitiva\u201c (p. 63). Intelesul acestei expresii este absolut negativ. Este vorba de \u201eg\u00e2ndirea\u201c care mascheaza toate problemele reale ale vietii, in special ale vietii sociale: tensiuni, conflicte, inegalitati, inechitati, crize, drame, tragedii etc. Toata aceasta problematica reala a vietii reale este acoperita cu un \u201eval\u201ccare este (ca sa zicem si asa) mai dens dec\u00e2t \u201evalul ignorantei\u201c din Estetica medievala. Valul este alimentat din mai multe parti, o \u201econtributie creatoare\u201c av\u00e2nd aici mai ales Sefii din v\u00e2rful oricarei ierarhii, nu numai a celei politice. In \u201eDespre voluptatea de a spune \u00absefu\u2019\u00bb\u201c este schitat portretul Sefului: \u201eSeful se izoleaza, se ingrasa, devine o leguma tot mai mare, pe care toti o cultiva pentru justificarea propriei lor existente de anticamera\u201c (p. 123). Metafora cu \u201eleguma\u201c revine in \u201ePovesti\u201c, asociata si cu versul Anei Blandiana: \u201eSuntem un popor de legume\u201c. Cu mentionata \u201eg\u00e2ndire pozitiva\u201c se ajunge (am ajuns) in situatia in care \u201eO realitate filtrata incepe sa inlocuiasca viata\u201c (p. 122).
\nPerspectiva deschisa de autor, cu cel de al doilea filtru (\u201eg\u00e2ndirea pozitiva\u201c, ii putem spune si \u201epozitivizanta\u201c) poate fi pusa in corespondenta cu tema \u201ePaharului\u201c, cu cele \u201edoua jumatati\u201c ale lui. Am analizat si noi acest fenomen in eseul \u201ePlinul si Golul\u201c (\u201eCultura\u201c, nr. 15). Atunci c\u00e2nd se afla in Opozitie, Petru (P1) vede doar jumatatea goala a paharului, pe c\u00e2nd Pavel (P2) o vede doar pe cea plina. C\u00e2nd se schimba pozitiile (ca prin \u201ealegeri libere\u201c, ca prin \u201elovitura de stat\u201c), P2 ajunge sa fie \u201eprimul\u201c (chiar Prim-ministru), iar atunci, daca este si \u201eSefu\u2019\u201c, el nu vede doar jumatatea cea plina a paharului, ci, printr-o alta \u201econtributie creatoare\u201c, el considera ca intreg \u201ePaharul Patriei\u201c este plin, este plin-deplin, sau omogen plin. Dar, acesta nu mai este un \u201epunct de vedere\u201c, ci este o adevarata vedenie. J.-P. Sartre era incercat de \u201eGreata in fata omogenului\u201c. In fata unui omogen similar, rod steril al \u201eg\u00e2ndirii pozitive\u201c, Vasile Sebastian D\u00e2ncu este incercat de o imensa si autentica tristete. Sociologul, insa, ne spune fara ezitare si fara nici o indurare: \u201eG\u00e2ndirea pozitiva este o ideologie a controlului social\u201c (p.175).
\nUn al patrulea filtru este dat de \u201ecliseele\u201c g\u00e2ndirii, de reteaua foarte deasa a \u201estereotipurilor\u201c acesteia. Iar cliseele sunt prezente nu numai la nivelul lui Sefu’, ci si in Mass-media, ca si in g\u00e2ndirea cotidiana, ceea ce Sociologul stie foarte bine din raspunsurile la intrebarile din Chestionarele lui. Ar fi interesanta si instructiva chiar o analiza statistica a tipurilor de clisee si a frecventei lor, autorul av\u00e2nd aici toate instrumentele necesare, dar mai ales Metoda si G\u00e2ndirea. Am putea spune aici, pe urmele autorului, ca cine \u201eg\u00e2ndeste\u201c in clisee, de fapt nu g\u00e2ndeste, ci numai i se pare lui, sau li se pare celorlalti, de o seama cu el, ca g\u00e2ndeste.
\nUn filtru mai special al \u201emedierii primaverii\u201c este Presa scrisa, care intra in profilul Mass-media, cu aceeasi dubla functie, de selector si de operator (manipulator).
\nDar, acest spectacol real al simularii si al coruptiei inerente, spectacol prezentat in carte fara filtrele mentionate, se insoteste la domnul Vasile Sebastian D\u00e2ncu \u2013 si tacit dar si explicit \u2013 cu cel putin doua sentimente ad\u00e2nci: tristetea si sentimentul singuratatii. Corespondentul obiectiv al celor doua sentimente poate fi si Orasul, vazut in trei ipostaze: \u201eOrasul mort\u201c (p. 197), \u201eOrasul fara frica\u201c (p. 205) si \u201eOrasul pustiu\u201c (p. 211). Mai intra aici si frica, dar frica le apartine altora, autorul cartii fiind un curajos nativ (uneori chiar temerar). Povestea \u201eIubind cu disperare Rom\u00e2nia\u201c (p. 170) este antologica si sunt convins ca oricare cititor receptiv o va citi cel putin de doua ori. Ceea ce am numit \u201eparadoxul Patriei\u201c este un paradox interiorizat ad\u00e2nc de domnul Vasile Sebastian D\u00e2ncu, in modalitatea speciala a disperarii. Kierkegaard era marcat de disperare in relatia lui cu Dumnezeu, Emil Cioran era marcat de disperare in relatia lui cu Neantul, Metafizicianul poate fi marcat de disperare in relatia lui cu Cuprinsul de necuprins al Existentei. Vasile Sebastian D\u00e2ncu este marcat de disperare in relatia lui cu Patria. Oricine poate fi marcat de disperare, atunci c\u00e2nd o entitate (de regula o figura-fiinta) este concomitent iubita si sau respinsa, sau inaccesibila. In acest sens, chiar Kierkegaard afirma ca disperarea nu este o exceptie, ci este chiar Regula sensibilitatii omului constient, adaug\u00e2nd aici si enuntul care, in formularea lui Unamuno, suna: \u201eConstiinta este o boala\u201c. Nu este cazul autorului Povestilor, care cauta solutii pentru a iesi din singuratate, din tristete si din disperare. Solutiile sunt in esenta trei si fiecare este sustinuta de un ethos.
\nEste mai int\u00e2i Iubirea, care ia diverse ipostaze, de la iubirea peisajelor (mai ales ale celor din copilarie), prin iubirea celor apropiati (parintii, sotia, copiii), p\u00e2na la iubirea Patriei. Avem si doua elogii (nu, \u201eelodii\u201c) aduse Femeii-Femeilor, texte semnificative prin chiar titlul lor: \u201eBarbati invinsi, femei singure\u201c (p. 159) si \u201eManifest impotriva vorbirii despre femei\u201c (p. 163). Se pare ca numai c\u00e2nd este vorba de Patrie, disperarea inca nu este vindecata, iar ciclul \u201eIubirile\u201c (VI) se incheie chiar cu ea, cu disperarea. In climatul iubirii vine sau intra si admiratia. Kant considera ca respectul este o combinatie indiscernabila de iubire si teama (frica). Aceasta inseamna ca admiratia se inscrie undeva intre iubire si respect , iar cu \u201eprepozitia\u201c preferata a lui Constantin Noica, am putea zice ca admiratia este \u201eintru iubire si respect\u201c. Aceasta \u201eecuatie\u201c este ilustrata de ciclul VII, \u201eExercitii de admiratie\u201c (pp. 227-247). C\u00e2t priveste Porunca (enuntul crestin) \u201eIubeste-ti aproapele ca pe tine insuti\u201c, enunt care ne cheama la o iubire universala, autorul pare a sta sub semnul precizarii Teologului (crestin si el), \u201eDar nu mai mult dec\u00e2t pe tine insuti\u201c. In estimarile lui, Sociologul trebuie sa aiba si are in vedere gradele, iar Eticianul-om politic are in vedere echitatea, pe care liberalii nostri (unii, ca sa nu gresim) o cam confunda cu egalitatea (\u201eNoi vrem egalitate, dar nu pentru catei\u201c). Altfel spus, iubirea este si ea selectiva, inc\u00e2t Iubirea universala este un Ideal de care ne putem apropia doar asimptotic. Ar putea intra aici si intrebarea lui Nietzsche: \u201eDar, ce ne facem cu departele nostru!?\u201c.
\nIn al doilea r\u00e2nd, intra in joc Prietenia. Tema prieteniei apare in diverse contexte, iar c\u00e2nd este vorba de sentimente, sociologul este insotit (dublat) de un fin, de un rafinat psiholog. Citind mai ales \u201eLungul drum spre Celalalt\u201c (p. 150), mi-am amintit volens-nolens de dialogul platonician \u201eHippias Minor\u201c, de dialectica profunda si subtila a prieteniei, reliefata admirabil de Constantin Noica. Imi amintesc totodata ca marele nostru Constantin Noica era in cautarea \u201eCelor zece\u201c (10). Era absolut convins ca Cei zece (deci, nu Doisprezece) ar fi instare sa restructureze Cultura rom\u00e2na, si nu oricum, ci din radacini, din temelii. Dar, vorba D\u00e2nsului, \u201eN-a fost sa fie!\u201c.
\nMa paste g\u00e2ndul (eu sunt o \u201eiarba\u201c, g\u00e2ndul este \u201ecalul\u201c) ca si Vasile Sebastian D\u00e2ncu este intr-o (\u201eintru\u201c) cautare similara, dar nu in sfera Culturii, ci in sfera, la fel de complexa, dar si complicata, a Politicii. Probabil ca \u201eGrupul\u201c celor de la Cluj-Napoca ar putea fi inteles in acest sens. In conceptia autorului, Regionalizarea nu are nici o legatura (\u201eNici in clin, nici in m\u00e2neca\u201c) cu Federalizarea (pe care merg ungurii, unii sau altii, dintre ei, dintre D\u00e2nsii).
\nVine ca solutie, in al treilea r\u00e2nd, Solidaritatea. Personajul central, omniprezent si perfect anonim al cartii, este omul simplu, sau omul, pur si simplu. Ca si in primele doua situatii, avem si aici diverse grafii, diverse ipostaze ale acestui personaj, c\u00e2nd izolat, c\u00e2nd colectiv. \u201eConceptul\u201c, ca sa-i zicem asa, este definit in \u201eG\u00e2ndirea simpla a fraternitatii\u201c (p. 137). Cu totul impresionanta este \u201eRom\u00e2nia oamenilor invizibili\u201c (p. 165). Acestia sunt \u2013 consideram noi \u2013 victimele polarizarii sociale, denuntata de Presedintele Ion Iliescu, dar petrecuta totusi, incet, gradual, sub mandatul D\u00e2nsului. Se poate scrie nu numai despre \u201ebeneficiile\u201c (reformiste) ale \u201egradelor\u201c, ci si despre \u201eviclenia\u201c lor. Vom spune, in consens cu g\u00e2ndul autorului, ca asistam si azi la un \u201etrend\u201c in care cei putini si bogati sunt tot mai bogati, iar cei multi si saraci sunt tot mai saraci. Cei din urma sunt \u201eoamenii invizibili\u201c, pe care Dostoievski i-a numit \u201eUmiliti si obiditi\u201c. Ei inca nu \u201eau iesit din sistem\u201c, cum spune cu un cinism inconstient un fost Ministru de Finante. Ei inca traiesc, dar sunt ca si cum n-ar mai fi, pentru ca nici nu mai intra in \u201eperceptia sociala\u201c. Pe acest fundal, lozincile liberalilor nostri (nu este vorba de marele Stefan Zeletin) sunt indecente, iar \u201eproiectele\u201c social-democratilor sunt \u201eapa de ploaie\u201c. Aceasta fiind, totusi, necesara in Agricultura, care, dupa spusa unui ideolog \u201eistet\u201c de pe \u201evremea comunistilor\u201c, este si ea o forma a Culturii. Se pare ca mai nou, Justitia, ca Institutie a Dreptatii, incepe sa se miste drept, nu spre Dreapta sau spre St\u00e2nga, cu deplasarile si interferentele lor confuze.
\nAutorul cartii \u201ePovestile. Viata si Moartea\u201c are \u2013 chiar in limbajul d\u00e2nsului \u2013 mai multe \u201eroluri\u201c. Noi (eu) am numarat 7, adica: el insusi (1), membru de familie (2), profesor (3), om de stiinta (4), om politic (5), poet, ca si tatal d\u00e2nsului (6), jurnalist (7). Cred ca rolurile 3 si 5 ram\u00e2n, totusi, concurentiale. Dar, rolurile 6 si 7 aproape ca se suprapun, iar cititorul poate fi inc\u00e2ntat de metaforele epistemice, diseminate in intreaga carte; carte in care interfereaza toate cele 7 roluri, ipostaze. In cazul lui Vasile Sebastian D\u00e2ncu, rolurile mentionate pot fi scrise linistit cu Majuscule.
\nLa 50 de ani, autorul ne-a oferit 50 de \u201ePovesti\u201c exemplare. Ii dorim si ii uram ca la 100 de ani sa ne ofere 1001 \u201ePovesti\u201c!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De cur\u00e2nd, Editura Eikon din Cluj-Napoca a tiparit cartea \u201ePovestile \u2013 Viata si Moartea\u201c a lui Vasile Sebastian D\u00e2ncu. Autorul ne-a fost student; unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut. Dupa \u201eevenimente\u201c (1989), l-am inclus in cercul celor 7 \u201eMatadori\u201c ai sectiei de Filosofie de la Universitatea clujeana. Dintre acestia, unul a… Cite\u0219te mai mult »Povestea ca un destin posibil<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[],"class_list":["post-15926","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica"],"views":1100,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15926","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15926"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15926\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15926"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15926"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15926"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}