Daca cineva vrea sa ia pulsul FITS, atunci sa dea o tura pe pietonala Sibiului, acolo unde se \u00eencruciseaza toate rasele si limbile pam\u00e2ntului. \u00cen mijlocul zilei, o trupa de domni respectabili, care circula sub numele de Reading, majoritatea cu parul alb, sufla de zor, dar plini de morga, \u00een cimpoaie. \u00cen cerc, nemiscati, \u00eembracati \u00een fustanele \u2013 sunt scotieni, de! \u2013, impenetrabili \u00een caldura de amiaza \u00een care te trec toate apele, ei continua sa-si faca netulburat treaba. Adica… muzica. Pe o alta portiune de drum, dansatoarele din Caraibe, mai bine spus, grupul Ethnick ’97, cu forme voluptuoase, \u00eesi misca rotunjimile apetisante \u00een ritmuri frenetice.
\nE clar, e FITS, aflat la cea de-a XX-a editie. Una jubiliara. Cine-ar fi crezut acum douazeci de ani, c\u00e2nd festivalul consta \u00een vreo cinci spectacole \u2013 si alea toate nationale \u2013, ca va veni o vreme \u00een care zece zile, de dimineata p\u00e2na noaptea, aproape orice locsor din Sibiu va respira teatru? Un visator cu aripi largi, dar pragmatice si mult eficiente directorul sau, Constantin Chiriac! Acum, daca \u00een parcuri rasuna tobe si fanfare (cum ar fi cea de la Cozmesti, de pilda), la Biserica Reformata un grup britanic ne \u00eendeamna semnificativ \u201eNu-ti pierde sufletul\u201c prin intermediul gospel-urilor, pe c\u00e2nd pe zidul de l\u00e2nga teatru Dan Perjovschi compune un ziar vertical cu tema \u201eOrase pe scena\u201c. \u00cen satele de l\u00e2nga Sibiu, cum ar fi Cisnadioara, se joaca teatru pe rupte. \u201eTramvaiul numit Popescu\u201c merge, ca de obicei, p\u00e2na la Rasinari si \u00eenapoi, prezent\u00e2nd spectacolul lui Gavriil Pinte, probabil hitul cu statele cele mai vechi din festival. \u00cen Piata Mica, o trupa \u00een costume medievale face muzica, ocup\u00e2ndu-se, dupa cum arata si numele, Aruncatorii de steaguri din Rioni di Cori, cu lucruri extrem de dinamice. Iar \u00een Piata Mare… ei bine, acolo e bataia pestelui, caci ziua spectacolele de strada se succed \u00eentr-un ritm ametitor, pe c\u00e2nd seara, c\u00e2nd c\u00e2nta trupele rom\u00e2nesti la moda, decibelii fac sa zv\u00e2cneasa la unison plexurile tuturor celor de fata. Si nu putini. Ba, dimpotriva!
\nCe mai, tot Sibiul e un spectacol. Unul de proportii uriase. Intri \u00een Cafeneaua Mojo sa-ti mai tragi oleaca sufletul si sa te adapostesti de vipie si printre cescutele de cafea rasar doi bocanci, apoi niste aratari ciudate. Peste alti doi metri e clar: costumele Liei Mantoc, elegante, vaporoase, cu palarii \u00een fata carora orice suflare feminina ram\u00e2ne fara… suflare, se insinueaza \u00een tot spatiul. Mai faci c\u00e2tiva pasi p\u00e2na \u00een Piata Mare si \u00een holul Primariei (era sa zic foyerul Primariei, asa de transformat e) privirea ti se tulbura de frumusete. Expozitia de costume a Doinei Levintza \u2013 o feerie! Materiale fine sau opulente, forme nastrusnice din toate orizonturile culturale, inventivitate cu carul si culori care fura ochiul. Un spectacol \u00een sine. Si, pentru ca tabloul sa fie si mai amplu, acolo unde costumele nu figureaza\u00a0 \u201e\u00een carne si oase\u201c, ele sunt suplinite de fotografiile Mihaelei Marin, complet\u00e2ndu-i cumva propria expozitie cu imagini din editiile precedente ale festivalului, desfasurata la Centrul Cultural Habitus. Mai faci o portiune de drum spre Piata Mica si \u00een Sala cu Fresca, \u00eentr-un spatiu \u00eengust si ad\u00e2nc, se aliniaza costumele din montarile la care a lucrat Dragos Buhagiar: sobre, eficiente, pline de personalitate si de culoare istorica.
\n\u00cen sf\u00e2rsit, vine seara cu cele trei spectacole, caci at\u00e2tea poate fizic sa parcurga un spectator s\u00e2rguincios. Alegerea e dura, din moment ce evenimentele se deruleaza simultan \u00een spatii nu de putine ori \u00eendepartate. Ce sa aleg? Am mai putin de trei zile, asa ca las altora experimentele… C\u00e2t despre mine, voi merge la sigur, adica la ce m-a lasat cu gura cascata \u00een anii anteriori. \u00cen primul r\u00e2nd, la dans. Trupele din Israel nu trebuie cu nici un chip ratate. De fiecare data c\u00e2nd vin, ridica sala \u00een picioare. Cu grabire, deci, spre ele! Se pare ca nu numai eu mi-am facut aceste calcule si ca \u00een c\u00e2tiva ani performantele coregrafice ale evreilor si-au c\u00e2stigat admiratori constanti, caci Sala Sindicatelor, cea mai mare din oras, se umple ochi la ambele spectacole.
\nPrimul, \u201eUn basm \u00eentunecat\u201c (coregrafie Oded Graf & Yossi Berg), este un teatru-dans cu multe momente reusite, \u00een care dansatorii, \u00een costume sumare, exploreaza \u00eentrebarile fundamentale, cine suntem, spre ce ne \u00eendreptam, la ce visam, spre a coagula \u00eentregul discurs coregrafic \u00een nevoia sempiterna de utopie. Al doilea, \u201eKmehin\u201c (coregrafia Amir Kolben \u00een colaborare cu dansatorii), e fascinant. Mesajul se \u00eenv\u00e2rte \u00een jurul m\u00e2ncarii, de fapt, \u00een jurul unei abordari antropologice a sa. Artistii \u00eesi probeaza si calitatile actoricesti, fie prin c\u00e2te un mini-monolog bine spus, fie prin mimica. O dansatoare interpreteaza expresiv rolul unui copil care trebuie sa patrunda \u00een lumea supravietuitorilor brutali. O alta, frumoasa, \u00eenfuleca mere, apoi, \u00eenciudata, se palmuieste nevrotic. Placerea e urmata imediat de vesnicul sau pandant, culpabilitatea. \u00cen orice conditii, masa devine punctul central al socializarii. Ritmul se \u00eenteteste din ce \u00een ce, \u00een explozii salbatice. Artistii danseaza individual sau \u00een perechi, dar, pentru ca frenezia sa creasca, grupuri de alti doi sau trei ritmeaza spatiul, plesnesc aerul, se prind, se arunca, se \u00eencruciseaza, se \u00eennoada, se despart. La sf\u00e2rsit, spectatorii \u00eesi rup palmele aplaud\u00e2nd. Asa, mai zic si eu spectacol!
\n\u00centr-un registru cu totul diferit, dansatoarea NAM Jeongho \u00eesi \u00eencepe solo-ul, \u201eAutoportret & dans cu Tetsu\u201c. O femeie eleganta, nu tocmai t\u00e2nara, intra \u00een spatiul mic al Salii Studio \u00eembracata sic, \u00een culori vii. Danseaza \u00een ritmuri arhaice si percutante de tobe. La un moment dat, se opreste. \u00cesi da jos haina, apoi rochia. Danseaza. \u00cesi scoate peruca. Cu parul usor grizonat, ram\u00e2ne \u00eentr-un costum simplu, alb. Mai t\u00e2rziu se va \u00eembraca, din nou, elegant. Viul si naturalul tobelor, plus socialul conotat de vestimentatie, \u00een sf\u00e2rsit, rolurile diferite ale aceleiasi identitati se \u00eencruciseaza continuu. Dansul sau are functie introspectiva. Aceasta este prima parte. A doua consta \u00eentr-un moment de improvizatie, alaturi de contrabasistul Tetsu Saitoh. Jazz curat! Muzicianul c\u00e2nta cu arcusul, bate cu palmele \u00een instrument, \u00eel m\u00e2ng\u00e2ie, apoi \u00eel asterne pe jos pentru a-l pune la \u00eencercare scot\u00e2nd alte sunete nastrusnice. Dansatoarea NAM Jeongho, profesoara de coregrafie, se misca \u00een ritmurile improvizate de el. O incursiune de 37 de minute \u00een spatiul cultural coreean de azi.
\nSaptam\u00e2na viitoare, c\u00e2te ceva despre alte delicii: teatru si circ.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Daca cineva vrea sa ia pulsul FITS, atunci sa dea o tura pe pietonala Sibiului, acolo unde se \u00eencruciseaza toate rasele si limbile pam\u00e2ntului. \u00cen mijlocul zilei, o trupa de domni respectabili, care circula sub numele de Reading, majoritatea cu parul alb, sufla de zor, dar plini de morga, \u00een cimpoaie. \u00cen cerc, nemiscati, \u00eembracati… Cite\u0219te mai mult »Cine-ar fi crezut? FITS 2013 (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8969],"class_list":["post-15895","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-fits-2013"],"views":1463,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15895","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15895"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15895\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15895"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15895"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15895"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}