{"id":15874,"date":"2013-06-27T15:36:41","date_gmt":"2013-06-27T13:36:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15874"},"modified":"2013-06-27T15:36:41","modified_gmt":"2013-06-27T13:36:41","slug":"cu-ochii-larg-inchisi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cu-ochii-larg-inchisi\/","title":{"rendered":"Cu ochii larg inchisi"},"content":{"rendered":"

Gheorghe Craciun, Femei albastre<\/em>, Bucuresti, Editura Polirom, 2013<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

De obicei, textele ramase \u00een lucru ale scriitorilor decedati beneficiaza de un statut privilegiat odata publicate. Caci fata de produsul finit si liber-criticabil, lucrarea neterminata e protejata chiar de starea ei incompleta: prin mister si prin ce promite, ea solicita empatie, implica jocul deschis al lui \u201ecum ar fi fost daca\u201c. Romanul neterminat al lui Gheorghe Craciun, publicat recent de Polirom, a fost considerat \u201eok\u201c de catre prozator la ultima verificare a folderului de prin 2006. Dat fiind \u00eensa ca romanul anterior, \u201ePupa Russa\u201c, trecuse, la r\u00e2ndul sau, prin mai multe variante \u201eok\u201c \u00eentre 2000-2004, e de asteptat ca Gheorghe Craciun sa mai fi revenit asupra textului de fata, daca nu ar fi disparut tragic \u00een 2007. C\u00e2teva din declaratiile sale (\u00een raspuns la o ancheta a revistei \u201eVatra\u201c din 2005), citate pe larg \u00een prefata lui Carmen Musat, nu lamuresc neaparat cum ar fi aratat \u00een cele din urma acest roman. Ele contureaza, \u00een schimb, starea de spirit a scriitorului, mai detensionat acum (\u201einclusiv stilistic\u201c) dupa efortul sustinut pentru \u201ePupa Russa\u201c, si \u00eei reconfirma optiunile narative: necredinta \u00een epic si \u201elipsa de curaj \u00een a construi fictiuni\u201c, credinta, cu accentele ei de abandon si fervoare, \u00een \u201eeros, erotism, explorare somatica\u201c. Pe de alta parte, sumarele marturisiri aduna de data aceasta tot materialul metatextual care, p\u00e2na acum, actiona decisiv \u00een stilistica romanelor terminate ale lui Gheorghe Craciun.
\nSi \u00eentr-adevar, \u201eFemei albastre\u201c pare cea dint\u00e2i (si cea din urma) proza fara metatext a acestui autor nascut si facut \u00een optzecism. Rezerva se cere totusi pastrata, fiind imposibil de stabilit cu certitudine daca scriitorul si-ar fi publicat finalmente romanul fara a-i insera si obisnuitele comentarii de tip textualist. \u00cen forma ramasa \u00eensa, fara acea dimensiune meta care \u00eei distanta pe autor si pe cititor de substanta fictionala, romanul e mai accesibil, dar si oarecum anacronic. Caci el nu pare venit din epoca optzecista, ci direct din cea interbelica: naratiunea subiectiva, nepolisata si inegala ca si cum ar urma direct graficul crizei sufletesti, cazuistica sentimentala sau imaginea prismatica a feminitatii amintesc stilul unui Anton Holban. Desigur, Gheorghe Craciun a cochetat dintotdeauna cu proza de analiza, fiind captivat de ontologia personajului, doar ca acest interes a fost, de obicei, concurat de apetentele cerebrale ale prozatorului optzecist, de nevoia sa de a-si problematiza scriitura, de cautarea uneori prea metodica a autenticului.
\nNaratorul din \u201eFemei albastre\u201c ram\u00e2ne, \u00een schimb, aproape integral scufundat \u00een tribulatiile sale existentiale si sentimentale, iar discursul la persoana \u00eent\u00e2i se cladeste pe frazele stereotipe ale procesului de constiinta (\u201eAnalizez lucrurile, caut explicatii\u201c, \u201eNu s\u00eent oare si usor schizofren?\u201c etc.). Fost profesor de liceu, fost avocat, actualmente \u00eenscris la un doctorat si atras tot mai mult de scris (\u00eentr-o turnura cam neplauzibila, dar menita sa justifice pornirile sale analitice), protagonistul acestui roman \u00eesi rememoreaza viata erotica, ajuns la un fel de criza a v\u00e2rstei de mijloc. Ada, Ondina, Dani sau Adriana, fostele sale iubite, apar succesiv \u00een prim-planul amintirii, ipostaze feminine diferite, raspunz\u00e2nd dorintelor mai domestice sau mai aventuroase ale eroului. Atractiei exercitate de Ada, \u201eo femeie fatala, cu gheare ascutite de linx\u201c, \u00eei corespunde, de pilda, calmul resimtit \u00een preajma naturii caline a Ondinei.
\nAsa cum era de asteptat de la teoreticianul \u201etrupului care stie mai mult\u201c, portretele feminine sunt developate p\u00e2na la granulatia lor fotografica, cu insistenta pe detaliul senzorial, cu mare sensibilitate la cadentele erotice. Cel mai adesea, aceste femei traiesc doar prin simturile redesteptate \u00een memoria iubitului lor comun; prozatorul nu ajunge, de aceea, sa faca din obiectele dorintei sale personaje rotunde si \u201esa \u00eempinga sub pielea lor seringi de metafizica\u201c, ba chiar \u201ele simplifica uneori ca fiinte\u201c, caci psihologia lor ram\u00e2ne enigmatica, opaca. De altfel, tot acest teatru de fantasme \u2013 palpabile si totusi imprecise \u2013 e dominat de un fel de fantasma absoluta, \u00eentruchipata de Nicole Kidman, pe care niciun regizor n-a \u201efilmat-o\u201c vreodata mai vibrant. Figura intangibila si at\u00e2tatoare a lui Nicole, v\u00e2nata de narator prin reviste sau prin filme, electrizeaza multe pagini din acest roman; ea revine pe drept cuv\u00e2nt ca o cheie muzicala, caci imaginea actritei, amestec de artificialitate si senzualitate, rasfr\u00e2nge foarte bine temele erotice ale \u201eFemeilor albastre\u201c.
\nPe de alta parte, nici chiar Nicole nu poate fi un afrodisiac pentru fictiune. \u00cen mod frustrant, dar desigur previzibil, romanul de fata se tine mai ales pe variatiuni la tema, mai ales pe schite de personaj. Daca \u00een ce priveste panoplia feminina, acest aspect de schita se justifica partial (suger\u00e2nd natura fantasmatica a erosului), el deranjeaza oarecum \u00een cazul personajelor masculine, dar si al fundalului realist. Prietenul emigrant Roland, seful Alain, asa-zisul Teacher, \u201edecanul cabinetului de avocatura\u201c sau fotograful Marvin Leach sunt personaje ramase \u00een crochiu, pe care prozatorul le \u00eencearca din diferite unghiuri (discurs obiectiv, discurs indirect liber etc.). Desigur, acestia pot fi considerati, \u00een dozele lor variabile de hedonism si cinism, alter-egouri pentru personajul central, ramas, probabil nu \u00eent\u00e2mplator, anonim; si e drept ca fiecare ilustreaza alt rol (dominator sau dominat), corespunzator tematicii erotice a romanului.
\nTotusi, cel putin \u00een intentie, aceste personaje sunt concepute si ca tipuri sociale, iar prin \u201ecapitalistul\u201c Alain, emigrantul Roland sau Teacher, cel brusc sclifosit o data ce devine \u201eexpert UE\u201c, prozatorul \u00eesi propune, de asemenea, sa deschida perspective realiste asupra peisajului de tranzitie al Rom\u00e2niei si promiscuitatii sale morale, respectiv asupra unui Occident devitalizat si aseptic. Or, tocmai pe acest palier realist se vede exercitiul nefinisat al romanului, care decupeaza intermitent niste portiuni realiste, dar nu-si c\u00e2stiga consecventa si fluenta \u00een sensul respectiv. Aparent solicitat \u00een doua directii ale prozei, una mai autenticist-realista, alta mai analitica, Gheorghe Craciun nu da (nici acum) c\u00e2stig de cauza celei dint\u00e2i. De fapt, pe masura ce naratorul din \u201eFemei albastre\u201c se afunda \u00een cazuistica sa existentialista si devine tot mai prins \u00een destinul sau de scriitor \u00een formare, planul istoriei mari tinde sa se estompeze. Ceea ce nu \u00eenseamna ca, la fel ca alti congeneri optzecisti, la fel ca \u00een propriile eseuri adunate \u00een volumul \u201eViciile lumii postmoderne\u201c, Gheorghe Craciun nu ajunge sa mai si rabufneasca, pe alocuri, \u00eempotriva societatii postdecembriste si a \u201epostmodernitatii\u201cei-simulacru: \u201eIntrasem \u00eentr-o lume de parasutisti si parasute. Parasutistele \u00eesi desfaceau costumele de protectie si asteptau nerabdatoare. Parasutistii aterizau la punct fix. Un futing continuu, o isterie indescriptibila. Lumea traia pe rupte. Inventa realitatea, o transforma \u00een h\u00e2rtie de ziar si se punea pe chefuit\u201c (p. 160).
\nOricum, pentru acest \u201emodernist \u00eent\u00e2rziat\u201c, cum scriitorul \u00eensusi se caracteriza \u00eentr-un interviu din 2006, suprafata realist-istorica reprezinta doar partea de sus a aisbergului, nicidecum cea mai importanta. Singurele \u201esuprafete\u201c care-l intereseaza sunt cele senzoriale, subsumate adesea unei mize mai largi (si teoretice) de reevaluare a subiectivitatii. E vorba de un prozator prin excelenta analitic, at his best c\u00e2nd practica un stil miop, \u00eencet de naratiune, \u00eenvecinat, nu o data, cu eseul. \u00cen celelalte proze ale sale, acest stil amesteca trama personajelor cu trama textului. Scuturat de vechiul balast textualist, romanul neterminat \u201eFemei albastre\u201c demonstreaza \u00eensa ca Gheorghe Craciun ar fi putut fi la fel de interesant si daca s-ar fi concentrat doar pe analiza de personaj.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Gheorghe Craciun, Femei albastre, Bucuresti, Editura Polirom, 2013   De obicei, textele ramase \u00een lucru ale scriitorilor decedati beneficiaza de un statut privilegiat odata publicate. Caci fata de produsul finit si liber-criticabil, lucrarea neterminata e protejata chiar de starea ei incompleta: prin mister si prin ce promite, ea solicita empatie, implica jocul deschis al lui… Cite\u0219te mai mult »Cu ochii larg inchisi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8961,1520],"class_list":["post-15874","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-femei-albastre","tag-gheorghe-craciun"],"views":1201,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15874","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15874"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15874\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15874"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15874"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15874"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}