{"id":15784,"date":"2013-06-13T13:54:40","date_gmt":"2013-06-13T11:54:40","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15784"},"modified":"2013-06-13T13:54:40","modified_gmt":"2013-06-13T11:54:40","slug":"don-carlos-cu-pizza-boy-si-rate-arse-in-cuptor","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/don-carlos-cu-pizza-boy-si-rate-arse-in-cuptor\/","title":{"rendered":"\u201eDon Carlos\u201c cu pizza-boy si rate arse \u00een cuptor"},"content":{"rendered":"

Versiune integrala<\/strong>
\nOpera de Stat din Viena a avut ambitia, \u00eenca din timpul directoratului lui Ioan Holender, sa aiba \u00een repertoriu ambele versiuni de baza ale operei verdiene \u201eDon Carlos\u201c, \u00een cinci si patru acte, \u00een limbile originale, franceza si italiana. La aproape noua ani de la premiera, afisul le mentine si le reprezinta \u00een pachete alternative.
\nRecent, am vazut in loco cel de-al 32-lea spectacol al versiunii franceze \u00een cinci acte, o reproducere muzicala fidela a premierei absolute de la Paris din 1867, fara taieturi \u00een partitura, incluse fiind toate pasajele pe care \u00eensusi Verdi le-a eliminat pe parcurs. Fara \u00eendoiala, este un document important al creatiei marelui compozitor, chiar daca se c\u00e2nta mai putin \u00een lume, preferintele managerilor si ale unor interpreti \u00eendrept\u00e2ndu-se catre varianta italiana \u00een patru acte, din cauza scurtimii si eliminarii dificilului prim act a carui actiune se desfasoara \u00een padurea Fontainebleau, ca si a altor pasaje solicitante.
\nAsadar, la Viena, \u201eDon Carlos\u201c total. \u00cen 2004, Ioan Holender a \u00eencredintat mizanscena lui Peter Konwitschny, scenografia lui Johannes Leiacker, luminile lui Hans Toelstede, pentru ca \u00een redarea tabloului Autodaf\u00e9 si pentru regia video sa recurga la Vera Nemirova. Ciudata dualitate conceptuala pentru un spectacol care se doreste unitar! \u00cen fine, conteaza mai putin. Ceea ce ram\u00e2ne este faptul ca de noua ani pantomima \u201eVisul lui Eboli\u201c (voi nota imediat despre ce este vorba) si marea scena a Autodaf\u00e9-ului sunt rasplatite de public cu strigate de Buh!, interjectia absoluta a contestarii, un fel de huiduit de pe la noi. Ma \u00eentreb daca aceasta stare a putut fi prefigurata \u00een momentul \u00een care regizorul (regizorii) si-au prezentat managerului ideile. Probabil ca da. Dar prevenita n-a fost. Asa ca m-am alaturat corului protestatarilor.
\nTalmes-balmes regizoral<\/strong>
\nTotusi, mizanscena lui Konwitschny nu a fost lipsita de virtuti, un filon realist deloc contemplativ a strabatut-o. Sesizabil \u00eenca de la primele cadre din padurea Fontainebleau, s-a vazut pus \u00een pagina prin atitudine si miscari scenice diverse si animate, prin expresii variate ale coristilor si solistilor. V\u00e2natorii, poporul care dupa ce se lamenteaza \u00eesi exprima bucuria la anuntarea casatoriei dintre Don Carlos si Elisabeta de Valois (actul I), doamnele din anturajul Principesei Eboli \u00eentr-o placuta si destinsa sustinere a C\u00e2ntecului valului pe care \u00eel expune eroina, curtenii surprinsi la aparitia regelui Filip (actul secund), rasculatii cer\u00e2nd eliberarea din \u00eenchisoare a lui Don Carlos (actul al IV-lea), toti au fost veridici, implicati, vivaci, \u00eenfatis\u00e2nd bune cadre de regie, care au dat culoare platoului \u00een acele momente de ansamblu.
\nKonwitschny a umblat avid dupa gaselnite de detaliu, \u00een dorinta de a fi original, lucru care i-a reusit \u00eentr-o oarecare masura. \u00cemi revin \u00een minte imagini precum a Calugarului-gradinar care sadeste planta eternitatii si comenteaza sugubat \u00eent\u00e2mplarile, chiar daca ne informeaza mimat \u201eC’est moi\u201c, vezi Doamne ca sa… \u00eentelegem ca este Carol Quintul deghizat. Si arata o coroana ascunsa sub sutana. Naivitati! Am acceptat \u00eensa idilica \u00eent\u00e2lnire de dragoste Don Carlos \u2013 Elisabeta \u00een padurea Fontainebleau troienita, la gura sobei, insistentele lui Eboli de a vedea ce bilet secret citeste regina, complicitatea pajului \u00een aceeasi scena, comportamentul feroce al lui Filip fata de Contesa d’Arembourg (momente din actul secund), efectele amenintarilor Principesei asupra prietenilor Don Carlos si Posa, dominati si \u00eengroziti o vreme (trio-ul din actul al III-lea), haituirea si chiar molestarea celor doi \u00eendragostiti, Elisabeta si Don Carlos, la final.
\nAm fost \u00eensa socat c\u00e2nd am descoperit-o pe Eboli \u00een patul lui Filip, c\u00e2nd acesta trebuia sa c\u00e2nte \u00eensingurat celebra si profunda arie \u201eElle ne m’aime pas!\u201c (actul al IV-lea), chinuit de reflectii \u00een marea sa clipa de solitudine, \u00een linistea noptii. Konwitschny a ratat referentialul moment meditativ si apoi a insistat \u00een transformarea Principesei \u00eentr-un soi de… consiliera care asista chiar si la dura confruntare dintre rege si Marele Inchizitor. Cu ce finalitate? Greu de spus.
\nDerapajul major a fost \u00eensa \u00een pantomima imaginata de regizor pe muzica baletului. Sub titlul \u201eVisul lui Eboli\u201c ne transferam din secolul al XVI-lea \u00een ultimele decenii ale veacului trecut, vremea LP-urilor si telefoanelor cu fir. \u201ePrincipesa\u201c \u00eei are ca invitati la un party pe ceilalti eroi. Numai ca… rata ce urmeaza a fi servita se face scrum \u00een cuptor si atunci se recurge la eterna pizza. Baiatul de la livrari, \u00een persoana… \u201eMarchizului de Posa\u201c, soseste cu promptitudine si salveaza situatia. Dupa gaguri (deh, \u201eDon Carlos\u201c se cam grizase), scena se termina cu o bataie cu sampanie. Herr Konwitschny, ce rost a avut acest intermezzo de prost gust \u00een plin spectacol verdian istoric?
\nNu mai vorbesc ca scena Autodaf\u00e9-ului a pastrat \u00eencadrarea temporala a pantomimei; cei prezenti erau \u00een costume negre si rochii de seara iar condamnatii au fost fugariti prin foyer si sala de trupe de comando. Pasamite, totul se transmitea live la un TV imaginar sau, poate, doar se filma pentru… posteritate. \u00centr-un asemenea talmes-balmes, ce a mai contat ca interpreta Vocii celeste, Ileana Tonca (glas plin de stralucire, ramas dator \u00een plutirea ne\u00eentrerupta), a aparut pe scena \u00een chip de dizeuza de bar, cu look de Marilyn Monroe.
\nConcentrata asupra jocului scenic (bun) si elucubratiilor ideatice, montarea a propus un decor unic, un fel de camera uriasa \u00een care usi mascate permiteau accesul pe platou.
\nGeorge Petean, \u00een fruntea <\/strong>
\ndistributiei<\/strong>
\n\u00cenca de la prima ridicare de bagheta, impresia sonora s-a format mirific prin tragismul coardelor ce anunta, parca, \u00eentreaga dramaturgie a opusului, \u00eentr-o expunere de rara calitate. Fara \u00eendoiala, s-a recunoscut valoarea Orchestrei Operei de Stat care, sub conducerea reputatului dirijor francez Bertrand de Billy, si-a evidentiat individualitatile instrumentale (ce solo impecabil de violoncel \u00een introducerea la aria lui Filip!), ca si evolutia de ansamblu, omogena si compacta. De la subtilitati la forta telurica, totul a fost admirabil \u00een talmacirile vienezilor. Corul, a carui atentie a sporit imediat dupa \u00eenceput, i-a secondat.
\nSe stie, idiomul francez al versiunii duce c\u00e2ntul solistilor catre specificitati venite din pronuntie, din sonoritatile si \u00eenlantuirea cuvintelor, care amprenteaza frazele muzicale. Dirijorul, cu stiinta, l-a \u00eensotit din fosa prin culori rafinate, prin adaptari dinamice, asa \u00eenc\u00e2t autenticitatea si atmosfera acestei grand-op\u00e9ra nu au suferit.
\nPentru George Petean, rolul Marchizului de Posa este un vehicul optim destinat prezentarii darurilor sale, care \u00eel configureaza ca important bariton verdian al momentului. Catifeaua vocii, lirismul, accentele si nuantele sunt pretutindeni. Balada \u201eAh! l’Infant Carlos, du roi son p\u00e8re\u201c (actul secund) a respirat prin omogenitate si legato suveran, \u00eentr-o servire exemplara, generoasa a desenului melodic exprimat \u00een limba franceza. Aceeasi linie frumoasa de glas, acelasi cantabile fara cusur au \u00eenzestrat si aria din actul al IV-lea, \u201eC’est mon jour, mon jour supr\u00eame\u201c, finalizata maiestrit \u00een registrul acut, mai \u00eent\u00e2i printr-un crescendo catre forte, urmat de un filaj ireprosabil, desigur, \u00eentr-un singur arc de respiratie. Moartea lui Posa \u201eAh! je meurs, l’\u00e2me joyeuse\u201c, cu derulare sonora ultrafluida, a avut linistea serena a \u00eemplinirii.
\n\u00cen rolul titular a c\u00e2ntat Yonghoon Lee. Tenorul are o voce lirica \u00een care irizatiile spinte au oferit o buna \u00eencadrare \u00een vocalitatea partiturii. Sud-coreeanul a frazat prelung si a pigmentat desenul melodic cu sonoritati incisive, chiar daca unele note acute au parut \u201estr\u00e2nse\u201c, cu coloana de sunet subtiata (tertetul din actul al III-lea). Ameliorata s-ar cere si pronuntia \u00een limba franceza.
\nAlaturi de el, soprana georgiana Iano Tamar a \u00eentruchipat-o pe Elisabeta. Obisnuinta prezentarii rolului la Opera de Stat din Viena a fost, poate, motivul pentru care prestatia ei a aparut rutiniera si \u00eentruc\u00e2tva stearsa, fara daruire (duetul cu Don Carlos din actul secund este o pilda). Din unghi vocal, timbrului colorizat placut i-a opus uniformitatea expresiei. \u00cenca de la \u00eenceput, dezvoltarile acute pe nuante de forte au evitat c\u00e2ntul \u00een piano, unele sunete au fost prea \u201edeschise\u201c (scena Elisabeta \u2013 Eboli din actul al IV-lea) iar c\u00e2teva atacuri din marea arie \u201eToi qui sus le n\u00e9ant des grandeurs de ce monde\u201c (actul al V-lea) au fost nepotrivit glisate, \u201epe dedesubt\u201c, cum se spune. \u00cen plus, oboseala la finele parcursului de cinci acte a condus-o catre intonatii deficitare.
\nBasul Kwangchul Youn are deja o carte de vizita impresionanta, validata pe scene mari, inclusiv pe cea a Festivalului wagnerian de la Bayreuth. Generozitatea glasului a fost \u00een buna simbioza cu cea a lui George Petean \u00een importantul duet Filip-Posa (actul secund), moment \u00een care am apreciat trecerea graduala a artistului sud-coreean de la staiful regal la exprimarea exteriorizata, dovada de \u00eencredere totala \u00een apropiatul sau sfetnic. Nu cred ca prezenta Principesei Eboli \u00een patul lui Filip \u00een actul al IV-lea a ajutat la redarea fram\u00e2ntarilor monarhului, marea arie derul\u00e2ndu-se \u00een platitudine. Nici violenta fizica a regelui fata de Marele Inchizitor (Alexandru Moisiuc, impunator, fara sa fie un \u201epedalist\u201c al vocii de bas), asa cum a dorit-o Peter Konwitschny \u00een marea lor confruntare, nu mi s-a parut o idee fericita. De fapt, pe aceeasi linie, chiar si \u201econsiliera\u201c Eboli a vrut sa-l loveasca pe \u00eenaltul prelat. \u00cen general, regizorul a gasit de cuviinta ca rangurile sunt doar… orientative.
\nMezzosoprana bulgara Nadia Krasteva a acoperit cu profesionalism marile provocari ale rolului Eboli, ce merg de la lejeritati \u00een C\u00e2ntecul valului din actul secund (\u201eAu palais de f\u00e9es des Rois Grenadins\u201c) p\u00e2na la dramatism extrem \u00een aria \u201eO don fatal et d\u00e9test\u00e9\u201c din actul al IV-lea. La pasiv, am observat ca unele asprimi si o lipsa de concentrare a sunetului s-au insinuat \u00een registrul \u00eenalt al artistei. S-o recunoastem, nota acuta de Do bemol a ariei este de o dificultate greu surmontabila si atrage dupa sine voalari ulterioare ale registrului central, ca si stridente \u00een abordarea tesaturii vocale \u00eenalte cu care aria se \u00eencheie.
\n\u00cen rolul de mai mica \u00eentindere al Calugarului, basul Dan Paul Dumitrescu a reprezentat o buna optiune vocala si actoriceasca.
\n\u201eDon Carlos\u201c \u00een versiune franceza la Opera de Stat din Viena, un spectacol remarcabil din punct de vedere muzical, umbrit de ideile regizorale.
\nCorolar plin de speranta<\/strong>
\nAflu ca, recent, o noua montare cu \u201eTannh\u00e4user\u201c la Deutsche Oper am Rhein din D\u00fcsseldorf a fost at\u00e2t de controversata \u00eenc\u00e2t seria de spectacole s-a \u00eentrerupt si reprezentarea a continuat \u00een versiune concertanta. Motivul? Protestele publicului, socurile psihice care au dus la consult medical pentru unii spectatori. Managementul a \u00eencercat o discutie (tardiva) cu regizorul Burkhard C. Kosminski pentru modificarea pasajelor sensibile. Fara rezultat. \u00cen consecinta, cu toate efectele legale, a oprit productia scenica. Este o prima bresa, curajoasa, \u00een stoparea dictaturii actuale a regizorilor, despre care am scris \u00een repetate r\u00e2nduri. Sper ca va fi o pilda si \u00eenvatamintele vor decurge.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Versiune integrala Opera de Stat din Viena a avut ambitia, \u00eenca din timpul directoratului lui Ioan Holender, sa aiba \u00een repertoriu ambele versiuni de baza ale operei verdiene \u201eDon Carlos\u201c, \u00een cinci si patru acte, \u00een limbile originale, franceza si italiana. La aproape noua ani de la premiera, afisul le mentine si le reprezinta \u00een… Cite\u0219te mai mult »\u201eDon Carlos\u201c cu pizza-boy si rate arse \u00een cuptor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-15784","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":1146,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15784","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15784"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15784\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15784"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15784"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15784"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}