{"id":1576,"date":"2010-02-25T12:57:34","date_gmt":"2010-02-25T10:57:34","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1576"},"modified":"2010-02-25T13:10:37","modified_gmt":"2010-02-25T11:10:37","slug":"cel-mai-cunoscut-critic-literar-din-toate-timpurile","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cel-mai-cunoscut-critic-literar-din-toate-timpurile\/","title":{"rendered":"Cel mai cunoscut critic literar din toate timpurile"},"content":{"rendered":"

George Pruteanu a fost simpatizat de mii de oameni. De mii de mii de oameni. Iar simpatia si-a c\u00e2stigat-o, \u00een mod surprinzator, fac\u00e2nd educatie, nu instig\u00e2nd la libertinaj, ca at\u00e2tia intelectuali dornici de succes.
\nA educa \u00eenseamna a institui restrictii, iar aceasta nu poate sa placa. Daca ur\u00e2m p\u00e2na si ceasul desteptator, c\u00e2nd ne trezeste dimineata cu t\u00e2r\u00e2itul lui strident (desi noi si nu altcineva l-am programat sa sune), cum o sa-l iubim pe un educator, care mereu ne avertizeaza, cu vocea croncanitoare a corbului lui Poe, ca nu avem voie sa facem ceea ce dorim?<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Si totusi George Pruteanu a reusit sa-i captiveze pe semenii sai si sa-i seduca impun\u00e2ndu-le interdictii: sa nu foloseasca neglijent limba rom\u00e2na, sa nu asculte muzica de prost-gust, sa nu mizeze \u00een viata pe bunurile materiale etc. etc.
\nEmisiunea sa TV \u201eDoar o vorba sa-ti mai spun\u201c\u201a difuzata succesiv de Tele 7 ABC, Pro TV si TVR 1 (de aceasta sub titlul usor modificat \u201eDoar o vorba sat-i mai spun\u201c)\u201a a depasit o mie de episoade, a obtinut de doua ori premiul APTR, ca si alte premii, a atras milioane de telespectatori si i-a adus realizatorului o imensa notorietate (convertibila \u00een capital politic, ceea ce i-a si determinat pe politicieni sa manevreze pentru scoaterea ei din program).
\nGeorge Pruteanu (15 decembrie 1947 \u2013 27 martie 2008) a fost un spirit enciclopedic, un renascentist ratacit \u00eentr-o perioada confuza din istoria Rom\u00e2niei. S-a afirmat, \u00eent\u00e2i,\u00a0 la Iasi, public\u00e2nd articole de critica literara \u00een revistele \u201eCronica\u201c (1972-1975) si \u201eConvorbiri literare\u201c (1976-1980, 1984-1986), apoi, la Bucuresti, a devenit cunoscut ca realizator de emisiuni TV, profesor universitar si om politic. Stia sa demonteze si sa monteze la loc un automobil, folosea cu virtuozitate computerul, facea fotografii mai bune dec\u00e2t multi fotografi profesionisti. Si-a construit pe Internet un site (scris de el sait, \u00een conformitate cu principiile sale de aparator al limbii rom\u00e2ne) care functioneaza si azi, \u00eenc\u00e2nt\u00e2ndu-i pe toti vizitatorii. Acest site este un spectacol non-stop de inteligenta si farmec, un Disneyland al placerilor intelectuale. Textele sunt \u00eensotite de desene animate, de muzica, de fotografii si filme, toate apar\u00e2nd sau dispar\u00e2nd ca prin farmec, la comanda celui care \u00eel acceseaza.
\nExista un eroism naiv \u00een acest demers, un donquijotism pe care lumea de azi, prozaica, l-a sanctionat. Trecerea lui George Pruteanu de la un partid la altul (PNTCD, PSD, PRM) a fost interpretata de adversari, dar si de unii intelectuali dezinteresati, de buna conditie, ca o dovada de versatilitate. \u00cen realitate, judec\u00e2nd retrospectiv, ne dam seama ca George Pruteanu suferea de un fel de cecitate \u00een raport cu viata politica. Nu o lua \u00een serios. Nu avea rabdare sa-i \u00eenteleaga culisele. Daca ar fi fost dupa el, ar fi ramas toata viata un independent. El urmarea sa promoveze anumite idei despre limba, despre educatie, vorbind la microfonul oricaruia dintre partide.
\nCel care a tradus \u00een limba rom\u00e2na, admirabil, \u201eInfernul\u201c lui Dante, descifr\u00e2nd italiana din Evul Mediu, si a utilizat calculatorul ca un Ariel al Windows-ului, cel care putea sa explice pe \u00eentelesul oricui probleme complicate de limba si sa desfaca manelele \u00een note muzicale ca sa le dovedeasca stereotipia inepta nu a avut iscusinta necesara pentru jocul politic. De-a lungul \u00eentregii lui cariere politice, George Pruteanu a pierdut, a pierdut, a pierdut. Si daca n-a dat cu totul faliment, a fost numai pentru ca avea de unde sa piarda.
\n\u00cen caz ca ni s-ar cere sa-l caracterizam \u00een doar c\u00e2teva cuvinte, am putea recurge la urmatoarea formula: un profesionist al curiozitatii intelectuale si un geniu pedagogic. Mobilitatea sa spirituala, capacitatea inepuizabila de a-i \u00eenvata pe altii (recurg\u00e2nd la toate mijloacele posibile, inclusiv la o mimica si o gesticulatie de clovn), \u00eencrederea nedezmintita \u00een valorile culturii l-au entuziasmat p\u00e2na si pe \u00eencruntatul Gabriel Liiceanu:
\n\u201eSuccesul d-lui Pruteanu se explica tocmai prin gravitatea care se ascunde la prima vedere. (…) Lucrurile grave pot fi spuse pe multe tonuri, nu neaparat patetic, pot fi rostite alb, dezinvolt sau chiar cu z\u00eembetul pe buze. (…) Ei bine, dl Pruteanu se aseaza aici, \u00een locurile acestea \u00een care \u00eesi au ob\u00eersia actele fundamentale ale vietii: \u00abvorbitul, g\u00eenditul, iubitul\u00bb (…) Exista un \u00abamestec-Pruteanu\u00bb, unul de inteligenta, iubire si umor. (…) Dl Pruteanu stie ca zeii nu vor reveni printre noi dec\u00eet atunci c\u00eend oamenii acestui popor vor re\u00eenvata actele fundamentale ale vietii: vorbitul, g\u00eenditul, iubitul.
\nDl Pruteanu (…) \u00eei face sa creada din nou \u00een cuvinte, \u00een adevar si \u00een sentimente. Si o face cuviincios, fara gravitate pedagogica t\u00eempa…\u201c
\nViata lui George Pruteanu poate fi considerata o parabola si anume una despre rasplata rezervata celor care se ocupa cu iluminarea contemporanilor. Rasplata este zero. Trebuie sa-ti administrezi bine talentul, sa-ti ridici tu singur un monument, const\u00e2nd \u00eentr-o opera vizibila, ca sa fii sigur ca ti se va recunoaste vreo contributie. Daca risipesti cu generozitate ceea ce stii si ceea ce creezi, daca participi, cheltuind din propria ta fiinta, la \u00eembunatatirea vietii tuturor, vei fi repede uitat. Si poate chiar considerat un ratat, asa cum a spus Alina Mungiu ca \u00eel considera pe George Pruteanu, imediat dupa moartea lui:
\n\u201eA murit zilele acestea un vechi prieten de-al meu, George Pruteanu. Corul fals si galagios de la moartea lui tinde sa ascunda faptul ca aceasta celebritate care a murit saptam\u00e2na trecuta era un ratat, adica un om exceptional de \u00eenzestrat care nu a reusit sa-si valorifice darurile. Ma simt datoare sa scriu despre George, nu pentru el (tacerea ar fi cel mai bun omagiu care s-ar putea aduce memoriei lui), ci pentru toti oamenii sub 35 de ani care au doar o idee vaga cine a fost el si nici o idee cine ar fi putut fi. Necrologul lui scris de amatori se citeste asadar ca o lista de falsuri, pentru ca George nu era de fapt profesor universitar (nu avea nici o acreditare reala), nici ziarist (\u00een toata viata lui nu scrisese o piesa jurnalistica autentica), nici comentator (refacea pe site-ul lui un fel de Rom\u00e2nie Mare mai slaba) si cert nu lingvist (nu a publicat \u00een viata lui o lucrare academica adevarata \u00een acest domeniu) si de fapt ar fi putut fi mult mai mult dec\u00e2t toate astea laolalta\u201c.
\nNu este vorba doar de impietatea de a-l numi pe un om a doua zi dupa ce a murit un ratat, ci de opacitatea autoarei, de incapacitatea ei de a valorifica inteligent si nuantat ceea ce a realizat un intelectual. Alina Mungiu nu vede dec\u00e2t ceea ce au stabilit altii \u00eenaintea ei ca poate fi luat \u00een considerare. Ca o functionara a culturii, ea constata ca opera lui George Pruteanu nu este \u00eenregistrata si stampilata si, drept urmare, o respinge.
\nAceasta opera \u00eensa exista, difuz (asa cum apa cu care udam gradina se regaseste nu \u00eentr-un bazin, ci \u00een verdele proaspat al plantelor). Daca limba rom\u00e2na va fi \u00een cele din urma salvata, aceasta se datoreaza si lui George Pruteanu, desi contributia lui nu este cuantificata si, probabil, nici cuantificabila. Este o chestiune de sensibilitate si de bunavointa sa recunoastem meritele altora, fara sa fim constr\u00e2nsi de anumite criterii formale sa o facem.
\nGeorge Pruteanu a publicat sub forma de carti a zecea parte din ce ar fi putut sa publice. Iata bibliografia operei sale:
\n\u201ePactul cu diavolul (Sase zile cu Petru Dumitriu)\u201c, Editura Universal Dalsi \u2013 Editura Albatros, Bucuresti, 1995;
\n\u201eCronica unei mari dezamagiri\u201c (Politica \u00eentre \u201eDA\u201c si \u201eNEM\u201c) \u2013 O istorie mediatica, Editura Institutul European, Iasi, 2000;
\n\u201ePartidul si partida\u201c (Atitudini politice), Editura Universal Dalsi, Bucuresti, 2000;
\n\u201eFeldeinta calinesciana\u201c, Editura Fundatiei \u201eAndrei Saguna\u201c, Constanta, 2001;
\n\u201eElemente esentiale de tehnica mediatica\u201c, Editura Fundatiei \u201eAndrei Saguna, Constanta, 2001.
\nCopertele acestor volume sunt realizate de autorul \u00eensusi, prin prelucrarea unor imagini pe computer.
\nEste greu sa citesti o carte de George Pruteanu fara sa-ti vina \u00een minte \u00eenfatisarea autorului. Fruntea \u00eenalta, prelungita de un \u00eenceput de calvitie, fata \u00eengusta si uscativa, ochelarii asimilati parca definitiv de fizionomie evoca o viata petrecuta printre carti. \u00cen acelasi timp, \u00eensa, mobilitatea figurii te face sa te g\u00e2ndesti la o vocatie actoriceasca, demonstrata, de altfel, de emisiunea TV \u201eDoar o vorba sa-ti mai spun\u201c, originala combinatie de pedagogie si clovnerie, inventata de George Pruteanu din dorinta de a-i re\u00eenvata pe rom\u00e2ni limba rom\u00e2na.
\nAusteritatea omului studios si dorinta de spectacol a omului de lume coexistau \u00een personalitatea lui George Pruteanu. Si se regasesc, tot asociate, si \u00een cartile lui, care se remarca deopotriva prin valoare documentara si spirit ludic, prin rigoare si ingeniozitate.
\nVolumul \u201ePactul cu diavolul\u201c ar putea fi subintitulat \u201eun portret al lui Petru Dumitriu realizat prin convorbiri\u201c. George Pruteanu reuseste, \u00een 1993, sa-i smulga scriitorului rom\u00e2n stabilit la Metz, \u00een Franta, chiar si marturisiri pe care acesta nu ar fi vrut, poate, sa le faca. \u00cen afara de faptul ca \u00eel determina sa se dezvaluie, \u00eei face si un portret propriu-zis, \u00een maniera balzaciana:
\n\u201eAm sunat si mi-a iesit \u00een \u00eent\u00eempinare o doamna subtire, \u00eenalta, cu parul scurt (\u00abbaieteste\u00bb), de culoarea aluminiului, \u00eentr-un pardesiu gri si pantaloni de catifea raiata, cu un aer bl\u00eend, sprinten si juvenil, desi nu e foarte t\u00eenara (\u00een jur de 50 de ani). Este doamna Fran\u00e7oise Mohr, profesoara de filosofie, cu care Petru Dumitriu \u00eesi \u00eemparte viata, \u00eentr-o conjugala prietenie, fara sa fie casatoriti oficial. Apartamentul \u00eei apartine, prezenta scriitorului nu i-a adus (aproape) nici o schimbare, el nu are acolo dec\u00eet foarte putine lucruri proprii (o masina de scris, un tablou), astfel \u00eenc\u00eet straduinta mea de a descifra, \u00een amenajarea si detaliile locuintei, ceva din personalitatea lui Petru Dumitriu, a fost \u2013 \u00eentruc\u00eetva \u2013 dezamagita. Am zis \u00ab\u00eentruc\u00eetva\u00bb, deoarece, \u00een fond, chiar aceasta situatie e o tusa a portretului omului Petru Dumitriu.
\nAm intrat \u00eentr-o \u00eencapere plina de lumina, cu patru ferestre d\u00eend spre r\u00eeu (dar si spre masinile si motocicletele care huruie, uneori viforos, pe chei), \u00eempartita, de un mic perete, \u00een doua sectoare; \u00een primul se aflau o mica biblioteca si o masa rotunda, de sufragerie, pe care erau asezate ordonat manuscrise, o masina de scris electrica si, alaturi, Biblia. \u00cen cealalta parte, unde am fost poftit sa iau loc, erau trei fotolii joase, moi, plusate, o masa de lucru (ca \u00abbirou\u00bb) din lemn vechi, simplu,\u00a0 lustruit si patinat, ca si rafturile de carti din spate, si un sifonier \u00een acelasi stil rustic-sever. Pe pereti, un tablou si o icoana a Fecioarei Maria.
\nDupa c\u00eeteva clipe, a aparut si Petru Dumitriu. \u00cenalt, putin adus de spate, dar vioi,\u00a0 \u00een ciuda gravitatii triste a chipului, cu parul carunt \u00eenca des, nitel ondulat \u00eentr-un fel de breton, cu ceva de senator roman obosit, era \u00eembracat cu un pulover bej \u00aben coeur\u00bb peste o camasa alba, fara cravata, pantaloni de culoarea oului de rata si ghete maro-roscat de piele moale. (De altfel, vestimentatia amfitrionului meu va vadi, \u00een fiecare zi, o discreta cochetarie).\u201c
\nEste remarcabila valoarea literara a acestei relatari, care reprezinta un mod indirect de a face critica literara.
\nCu binecunoscuta sa inventivitate, George Pruteanu l-a portretizat (\u00een \u201eFeldeinta calinesciana\u201c) si pe G. Calinescu, privind atent c\u00e2teva fotografii:
\n\u201eIata-l, \u00eentr-una din savuroasele sale post\u00fari, vorbind unei sali arhipline. Parul sur, navalnic, i se revarsa peste frunte. Chipul e \u00eencordat \u00eentr-o grimasa de sagalnicie perfida, pe care aratatorul st\u00eengii, comic ridicat, o subliniaza. Calinescu e prins de ceea ce spune, ochii \u00eei r\u00eed, e \u00eentr-o verva draceasca.
\nIata-l transfigurat, \u00eentr-un moment de suprema uitare de sine. Coama rebela \u00eei margineste chipul ca o aureola, ochii sunt \u00eenchisi, suger\u00eend, \u00eempreuna cu buzele str\u00eense, un extaz dureros. Pe fata supta si palida, spr\u00eencenele late, dense, negre ca trase \u00een carbune, vin mefistofelic.
\nIata-l \u00eentr-o clipa de liniste, acasa, lasat \u00eentr-un fotoliu, ca alter-ego-ul sau, Ioanide. E o fotografie t\u00eerzie, mina e obosita, ochii cata fix \u00eenainte cu aspra seriozitate, buzele sunt \u00eendaratnic \u00eempreunate. E chipul celui care, c\u00eeteva luni mai t\u00eerziu, va spune, \u00eentr-o camera de sanatoriu: \u00abNu mai e nimic de facut\u00bb. Parul e rasfirat, tepos, firele scurte stau razvratite. \u00cen ansamblu, profilul e grec, fruntea continu\u00eendu-se aproape fara concavitate \u00een linia nasului puternic, acvilin. Din tinerete avea acest profil elen (lui I.Valerian, \u00een 1925, \u00eei parea \u00abun grec din antica Elada\u00bb); acelasi, \u00een alta parte, \u00eei gaseste un \u00abchip de efeb\u00bb. De acest profil (relativ) grecesc a fost toata viata m\u00eendru (\u00abEu sunt grec!\u00bb) si \u00eel expunea cu oarecare ostentatie obiectivelor fotografice.\u201c
\nNu trebuie sa uitam ca George Pruteanu a fost la origine critic literar si poate ca, \u00een esenta, critic literar a ramas p\u00e2na la sf\u00e2rsitul vietii.
\nAdevarata critica literara este o opera pedagogica. Si Titu Maiorescu, si E. Lovinescu, si G. Calinescu au facut educatie estetica publicului din vremea lor. George Pruteanu se \u00eenscrie, deci, \u00eentr-o traditie, chiar daca s-a folosit (si) de mijloace electronice pentru difuzarea operei lui. El a facut o critica literara nu numai a textelor literare, ci si a limbajului nostru de fiecare zi, a discursurilor politice, a traducerilor, a reclamelor s.a.m.d.
\nGeorge Pruteanu avea drept atuuri \u00eencrederea luminoasa \u00een ratiune si \u00een perfectibilitatea umana (morala lui aminteste pe aceea a personajelor lui Jules Verne), independenta de opinie (dusa uneori p\u00e2na la exasperarea interlocutorilor), umorul. A fost, deci, \u00een sensul larg al cuv\u00e2ntului, un critic literar. Mai exact \u2013 cel mai cunoscut critic literar rom\u00e2n din toate timpurile. Si aceasta, gratie televiziunii si Internetului, pe care le-a transformat din adversari (prezumptivi) ai literaturii \u00een aliati ai ei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

George Pruteanu a fost simpatizat de mii de oameni. De mii de mii de oameni. Iar simpatia si-a c\u00e2stigat-o, \u00een mod surprinzator, fac\u00e2nd educatie, nu instig\u00e2nd la libertinaj, ca at\u00e2tia intelectuali dornici de succes. A educa \u00eenseamna a institui restrictii, iar aceasta nu poate sa placa. Daca ur\u00e2m p\u00e2na si ceasul desteptator, c\u00e2nd ne trezeste… Cite\u0219te mai mult »Cel mai cunoscut critic literar din toate timpurile<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1196,1197,1195,1194],"class_list":["post-1576","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-doar-o-vorba-sa-ti-mai-spun","tag-doar-o-vorba-sat-i-mai-spun","tag-emisiune-tv-george-pruteanu","tag-george-pruteanu"],"views":4533,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1576","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1576"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1576\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1576"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1576"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1576"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}